ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2456/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele : Prin încheierea din 12 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 6708/212/2012, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului R.M. arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 55 din 24 februarie 2012 emis de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. 4432/212/2012. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului R.M. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată. S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul R.M., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc.

pen., constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce urmează. Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, pe de o parte, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Conform dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs încheierile date în primă instanță și în apel, prin care se dispune cu privire la luarea, menținerea, revocarea, încetarea măsurilor preventive.

Din interpretarea dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., se observă că încheierile date de instanța de judecată ca instanță de recurs prin care se dispune menținerea unei măsuri preventive, sunt definitive, legiuitorul neprevăzând în mod expres nici o cale de atac împotriva acestora. Coroborând textele de lege anterior menționate se constată că încheierea atacată de inculpat a fost pronunțată de Curtea de Apel București ca instanță de recurs, purtând mențiunea definitivă, astfel că demersul procesual al acestuia apare ca inadmisibil. Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva încheierii din 12 iulie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 6708/212/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iulie 2012.