ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2456/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată

următoarele :

Prin

încheierea din 12 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în

dosar nr. 6708/212/2012, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului

R.M. arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 55 din 24 februarie

2012 emis de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. 4432/212/2012.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs

a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C.

proc. pen. și de art. 148 alin. (1)

lit. f)

C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului R.M. se

situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării

preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui

proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind

depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului

administrat în cauză.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs

inculpatul R.M., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul

că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) și art.

385

14

C. proc. pen., constată că acesta este inadmisibil pentru

considerentele ce urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129

din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în

condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la

justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor

determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent

al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării

instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea

căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul

II,

Capitolul

III, Secțiunile

I

și

II

C. proc. pen., admisibilitatea căilor de

atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii

procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi

supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare

și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, pe de o parte, potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv

hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Conform dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc.

pen. pot fi atacate cu recurs încheierile date în primă instanță și în apel,

prin care se dispune cu privire la luarea, menținerea, revocarea, încetarea

măsurilor preventive.

Din interpretarea dispozițiilor art. 141 alin. (1) C.

proc. pen., se observă că încheierile date de instanța de judecată ca instanță

de recurs prin care se dispune menținerea unei măsuri preventive, sunt

definitive, legiuitorul neprevăzând în mod expres nici o cale de atac împotriva

acestora.

Coroborând textele de lege anterior menționate se

constată că încheierea atacată de inculpat a fost pronunțată de Curtea de Apel

București ca instanță de recurs, purtând mențiunea definitivă, astfel că

demersul procesual al acestuia apare ca inadmisibil.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât

cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității

acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va

respinge recursul, ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul

R.M. împotriva încheierii din 12 iulie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul

nr. 6708/212/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iulie 2012.