ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2531/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din data de 5 iulie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, ca instanță de recurs, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P.P. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut că, în cauză, subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și care au fost consolidate prin pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului, care, deși nedefinitivă, conturează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele deduse judecății și constituie un argument suplimentar pentru privarea de libertate a inculpatului.

Indiciile temeinice de comitere a faptelor sunt susținute de mijloacele de probă administrate în cauză și redate în hotărârea primei instanțe, acestea fundamentând concluzia îndeplinirii cerințelor impuse de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. În continuare, este aplicabil cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile cercetate, dar și pericolul social concret pentru odinea publică, raportat la circumstanțele și împrejurările de fapt ale comiterii faptei, astfel cum a fost reținută în sarcina inculpatului.

Curtea a apreciat, în raport de acuzațiile aduse inculpatului, modul în care se reține că a acționat și urmarea produsă, că pericolul concret pentru ordinea publică nu a dispărut și nici nu s-a estompat, întrucât starea de insecuritate indusă cetățenilor prin săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate mare este, în mod evident, semnificativă și durabilă în concluzie, subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, fiind singura măsură preventivă proporțională și menită să asigure buna desfășurare a procesului penal. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P.P., cale de atac nemotivată în fapt și drept.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru considerentele următoare: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, pe de o parte, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Conform dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs încheierile date în primă instanță și în apel, prin care se dispune cu privire la luarea, menținerea, revocarea, încetarea măsurilor preventive.

Din interpretarea dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., se observă că încheierile date de instanța de judecată ca instanță de recurs prin care se dispune menținerea unei măsuri preventive, sunt definitive, legiuitorul neprevăzând, în mod expres, nici o cale de atac împotriva acestora. Coroborând textele de lege anterior menționate, se constată că încheierea, atacată de inculpat, a fost pronunțată de Curtea de Apel Constanța, ca instanță de recurs, este definitivă, astfel că demersul procesual al acestuia apare ca inadmisibil. Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.P. împotriva Încheierii din data de 5 iulie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 241/253/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 august 2012. Procesat de GGC - N