ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2529/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din data de 30 iulie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C.C. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă, așa cum au fost reținute la luarea acestei măsuri, se mențin. Condiția pericolului concret pentru ordinea publică fiind dovedită prin certitudinea că dacă ar fi lăsat în libertate, fie și în limita unei alte măsuri preventive dar restrictivă de libertate, inculpatul ar avea posibilitatea de a încerca să influențeze mersul cercetării judecătorești și ar comite noi fapte penale.

Examinarea tuturor acestor date, în acest moment procesual, natura infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, limita pedepsei prevăzute de C. pen., determină concluzia că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică. Având în vedere că la dosar există dovezi concludente privind implicarea inculpatului în săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, cu privire la pericolul social concret dat de împrejurările comiterii acestora - în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece sunt motive verosimile privind infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată, iar lăsarea acestuia în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică - instanța a constatat că măsura arestării preventive este temeinică și legală și, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc.

pen. a fost menținută, temeiurile care au determinat luarea acesteia, subzistând și în prezent. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.C., cale de atac nemotivată în fapt și în drept. Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru considerentele următoare: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoanele aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, pe de o parte, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Conform dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs încheierile date în primă instanță și în apel, prin care se dispune cu privire la luarea, menținerea, revocarea, încetarea măsurilor preventive. Din interpretarea dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., se observă că încheierile date de instanța de judecată ca instanță de recurs prin care se dispune menținerea unei măsuri preventive, sunt definitive, legiuitorul neprevăzând în mod expres nici o cale de atac împotriva acestora. Coroborând textele de lege anterior menționate se constată că încheierea atacată de inculpat a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, ca instanță de recurs, este definitivă, astfel că demersul procesual al acestuia apare ca inadmisibil.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Încheierii din data de 30 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 548/230/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 august 2012. Procesat de GGC - N