ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2529/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 30 iulie 2012,

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a menținut

măsura arestării preventive a inculpatului C.C.

Pentru a dispune

astfel, Curtea de Apel a reținut că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă, așa cum au fost reținute la luarea acestei măsuri, se mențin.

Condiția pericolului

concret pentru ordinea publică fiind dovedită prin certitudinea că dacă ar fi

lăsat în libertate, fie și în limita unei alte măsuri preventive dar

restrictivă de libertate, inculpatul ar avea posibilitatea de a încerca să

influențeze mersul cercetării judecătorești și ar comite noi fapte penale.

Examinarea tuturor

acestor date, în acest moment procesual, natura infracțiunii pentru care este

cercetat inculpatul, limita pedepsei prevăzute de C. pen., determină concluzia

că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru

ordinea publică.

Având în vedere că la

dosar există dovezi concludente privind implicarea inculpatului în săvârșirea

faptei pentru care a fost trimis în judecată, cu privire la pericolul social

concret dat de împrejurările comiterii acestora - în cauză fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece sunt motive verosimile

privind infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată, iar

lăsarea acestuia în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică -

instanța a constatat că măsura arestării preventive este temeinică și legală

și, în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen. a fost

menținută, temeiurile care au determinat luarea acesteia, subzistând și în

prezent.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul C.C., cale de atac nemotivată în fapt și

în drept.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil

pentru considerentele următoare:

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum

și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem

coerent al căilor de atac, același pentru persoanele aflate în situații

identice.

Revine așadar, părții

interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control

judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II

C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea

acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost

reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și

ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Astfel, pe de o

parte, potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de

reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive,

determinate de lege.

Conform dispozițiilor

art. 141 alin. (1) C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs încheierile date în

primă instanță și în apel, prin care se dispune cu privire la luarea,

menținerea, revocarea, încetarea măsurilor preventive.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., se observă că încheierile date

de instanța de judecată ca instanță de recurs prin care se dispune menținerea

unei măsuri preventive, sunt definitive, legiuitorul neprevăzând în mod expres

nici o cale de atac împotriva acestora.

Coroborând textele de

lege anterior menționate se constată că încheierea atacată de inculpat a fost

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, ca instanță de recurs, este definitivă,

astfel că demersul procesual al acestuia apare ca inadmisibil.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Încheierii din data

de 30 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și de minori,

pronunțată în Dosarul nr. 548/230/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 august 2012.

Procesat de GGC - N