ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2341/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 20 iunie 2012 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2408/109/2012 printre altele, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P.N. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt suficiente probe certe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și urmările produse.

În raport de dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. Curtea de Apel a apreciat că măsura arestării preventive își menține caracterul legitim, atâta timp cât ordinea publică este în continuare, efectiv amenințată.

A mai reținut că evaluarea concretă asupra caracterului rezonabil al duratei privării de libertate are în vedere, pe lângă gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului, și probele potrivit cărora inculpatul este presupusul autor a infracțiunilor pentru care a fost condamnat de prima instanță, existând date că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. A apreciat că dat fiind că rezonanța socială este foarte mare se impune, prin prisma aspectelor menționate anterior, menținerea stării de arest a acestuia, neimpunându-se nici înlocuirea măsurii arestului preventiv. Mai mult, s-a reținut că dată fiind condamnarea în primă instanță a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor ce a ocazionat arestarea preventivă în baza art. 143 raportat la art. 148 lit. f) C. proc.

pen., se mențin nemodificate și temeiurile privării acestuia este justificată. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul P.N., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în stare de libertate. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art 385 14 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Pitești, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. De altfel, în jurisprudența constantă a C.E.D.O. s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată. În fața instanței de fond inculpatul a solicitat să fie judecat în procedura simplificată recunoscând astfel faptele reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, confirmând astfel starea de fapt așa cum a fost descrisă prin rechizitoriu. În acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că simplu fapt că inculpatul a recunoscut și regretat faptele, pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., nu justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură alternativă neprivativă de libertate, astfel cum a solicitat apărătorul inculpatului.

Înalta Curte reține și faptul că instanțele anterioare au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la momentul verificării legalității și temeiniciei acestei măsurii preventive. Astfel că, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 9/MF din 18 mai 2012 a Tribunalului Argeș, complet specializat de minori penal, la pedeapsa cea mai grea, 16 ani și 8 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 ani și 4 luni, urmând ca inculpatul să execute în final 20 ani închisoare, cu executare în condițiile art. 57 C. pen. și 10 ani interzicerea drepturilor prev, de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3) teza a II-a C. pen., art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. a) și c) și alin. (3) teza a II-a C. pen., toate cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

și art. 32O 1 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O. S-a reținut că în seara zilei de 21 ianuarie 2012, inculpatul P.N., împreună cu alții, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pătruns fără drept în locuința numitei S.E., în vârstă de 88 de ani, din comuna B. și au supus-o pe victimă la amenințări și violențe de o intensitate extremă ce au culminat cu comiterea unor acte sexuale extrem de dureroase, săvârșite cu scopul de a-i înfrânge voința și de a-și însuși de la aceasta banii pe care îi avea în casă, reușind să sustragă suma de 230 RON, și la scurt timp după ce a părăsit locuința victimei, aceasta a decedat.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul P.N. va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva încheierii din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2408/109/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2012.