ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2341/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

încheierea din 20 iunie 2012 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2408/109/2012 printre

altele, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P.N.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt suficiente probe

certe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea concretă de

săvârșire a faptelor și urmările produse.

În raport

de dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23

din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune

atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există

motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi

infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și

libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Curtea

de Apel a apreciat că măsura arestării preventive își menține caracterul

legitim, atâta timp cât ordinea publică este în continuare, efectiv amenințată.

A mai

reținut că evaluarea concretă asupra caracterului rezonabil al duratei privării

de libertate are în vedere, pe lângă gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului,

și probele potrivit cărora inculpatul este presupusul autor a infracțiunilor

pentru care a fost condamnat de prima instanță, existând date că lăsarea

acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

A

apreciat că dat fiind că rezonanța socială este foarte mare se impune, prin

prisma aspectelor menționate anterior, menținerea stării de arest a acestuia,

neimpunându-se nici înlocuirea măsurii arestului preventiv.

Mai

mult, s-a reținut că dată fiind condamnarea în primă instanță a inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunilor ce a ocazionat arestarea preventivă în baza

art. 143 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., se mențin nemodificate și

temeiurile privării acestuia este justificată.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul P.N., solicitând revocarea

măsurii arestării preventive și punerea sa în stare de libertate.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) și art 385

14

C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit

art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în

exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform

alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care

au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune,

prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, Curtea de

Apel Pitești, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că

temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpatului.

Înalta

Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea

deosebită a acestora, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului,

apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

De

altfel, în jurisprudența constantă a C.E.D.O. s-a admis că, prin gravitatea

deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni

pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție

preventivă.

În speța

dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile

procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor

care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și

legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

În fața

instanței de fond inculpatul a solicitat să fie judecat în procedura

simplificată recunoscând astfel faptele reținute în sarcina sa prin actul de

inculpare, confirmând astfel starea de fapt așa cum a fost descrisă prin

rechizitoriu.

În acord

cu instanța de apel, Înalta Curte constată că simplu fapt că inculpatul a

recunoscut și regretat faptele, pentru a putea beneficia de dispozițiile art.

320

1

C. proc. pen., nu justifică înlocuirea măsurii arestării

preventive cu o altă măsură alternativă neprivativă de libertate, astfel cum a

solicitat apărătorul inculpatului.

Înalta Curte

reține și faptul că instanțele anterioare au avut în vedere circumstanțele

personale ale inculpatului atât la luarea măsurii arestării preventive cât și

la momentul verificării legalității și temeiniciei acestei măsurii preventive.

Astfel

că, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat

pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material

probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar

nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să

atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Pe de

altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin

sentința penală nr. 9/MF din 18 mai 2012 a Tribunalului Argeș, complet

specializat de minori penal, la pedeapsa cea mai grea, 16 ani și 8 luni

închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 ani și 4 luni, urmând ca inculpatul

să execute în final 20 ani închisoare, cu executare în condițiile art. 57 C.

pen. și 10 ani interzicerea drepturilor prev, de art. 64 alin. (1) lit. a), b)

și e) C. pen.

În baza

art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata

executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C.

pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.,

art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3) teza a II-a C. pen., art. 211

alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. a) și c) și alin. (3) teza a II-a

C. pen., toate cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 32O

1

alin. (7) C. proc. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpat,

constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției

provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

C.E.D.O.

S-a

reținut că în seara zilei de 21 ianuarie 2012, inculpatul P.N., împreună cu

alții, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pătruns fără drept în

locuința numitei S.E., în vârstă de 88 de ani, din comuna B. și au supus-o pe

victimă la amenințări și violențe de o intensitate extremă ce au culminat cu

comiterea unor acte sexuale extrem de dureroase, săvârșite cu scopul de a-i

înfrânge voința și de a-și însuși de la aceasta banii pe care îi avea în casă,

reușind să sustragă suma de 230 RON, și la scurt timp după ce a părăsit

locuința victimei, aceasta a decedat.

În același

sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile

și limitele legii.

Aceste

considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării

preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul P.N. va fi

respins ca nefondat.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu

să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva încheierii din 20

iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2408/109/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 29 iunie 2012.