ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2442/2012

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 6 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr. 54451/3/2011 (1441/2012), Curtea de Apel București, secția I penală, pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de apelanții inculpații E.I.W.C. , O.T.P. și I.I.N.K.O. împotriva sentinței penale 236 din data de 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 54451/3/2011. (termen intermediar, pentru discutarea stării de arest preventiv a inculpaților), a pus în discuție, din oficiu, conform art. 300 2 C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților E.I.W.C., O.T.P. și I.I.N.K.O. Reținând că în cauza de față temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpaților nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, în temeiul art. 300 2 rap.

la art. 160 b C. proc. pen. , a menținut starea de arest preventiv a apelanților inculpați E.I.W.C. , O.T.P. și I.I.N.K.O. În termen legal, inculpatul E.I.W.C. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând, admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și cercetarea sa în stare de libertate, susținând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. A mai arătat că a făcut solicitare pentru aplicarea art. 19, nu s-a organizat flagrant, nu au fost depistate droguri asupra sa, iar în timpul urmăririi penale i-au fost respinse toate solicitările. Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 6 iulie 2012 a constatat că în cauză există indicii temeinice, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul E.I.W.C. alături de alți doi coinculpați au săvârșit faptele pentru care au fost condamnați, iar acuzațiile aduse acestora legitimează detenția preventivă. În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 236 din 27martie 2012, printre alții, a fost condamnat inculpatul E.I.C.

la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, pe teritoriul României, a unui grup infracțional organizat în scopul recrutării, finanțării, instruirii de persoane, în vederea realizării unor transporturi de droguri de mare risc din țări ale Africii și Americii de Sud în țări din Europa și Asia, fapte prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, organizarea, conducerea sau finanțarea faptei de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 10 rap. la art. 2 alin . (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul București, secția I penală, nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate. Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, care este fără antecedente penale, cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză. Ca atare, încheierea pronunțată la 6 iulie 2012 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul E.I.W.C. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul interpretului de limbă engleză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.I.W.C. împotriva Incheierii de ședință din data de 6 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 54451/3/2011 (1441/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă engleză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 iulie 2012.