ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2026/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: prin încheierea din 04 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2807/122/2011 (922/2012), în conformitate cu art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului D.F.. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 46 din 15 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 2807/122/2011, în baza art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.F. la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin (1) lit. a) teza a II și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 113 alin (1) și (3) C. pen., a fost obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoșire. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului corp delict depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului Giurgiu, având sigiliul Ml nr. 39461. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.A.G.J..

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a acestuia de la 04 septembrie 2011 la zi. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.F.. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a constatat că acestea se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. S-a reținut că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta din urmă rezultând din modul de operare, din natura și gravitatea faptei cercetate.

În plus, s-a reținut că a intervenit față de inculpat pronunțarea unei hotărâri de condamnare, la o pedeapsă privativă de libertate, fiind avute în vedere și dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivii dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.F. împotriva încheierii din 04 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2807/122/2011 (922/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2012.