ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2026/2012

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: prin încheierea din 04 aprilie

2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. 2807/122/2011 (922/2012), în conformitate cu art. 300

2

rap. la

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de

arest preventiv a inculpatului D.F..

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin

sentința penală nr. 46 din 15 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu

în Dosarul nr. 2807/122/2011, în baza art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 lit.

i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat

inculpatul D.F. la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de omor calificat.

În

baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de

art. 64 alin (1) lit. a) teza a II și lit. b) C. pen. pe durata executării

pedepsei.

A

fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 113 alin (1) și (3) C. pen., a fost obligat inculpatul la tratament

medical până la însănătoșire.

În

baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a

cuțitului corp delict depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului

Giurgiu, având sigiliul Ml nr. 39461.

În

baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de

la inculpat în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.A.G.J..

A

fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus reținerea și

arestarea preventivă a acestuia de la 04 septembrie 2011 la zi.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.F..

Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, analizând temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a constatat că acestea

se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

S-a

reținut că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată

este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în

libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta din urmă

rezultând din modul de operare, din natura și gravitatea faptei cercetate.

În

plus, s-a reținut că a intervenit față de inculpat pronunțarea unei hotărâri de

condamnare, la o pedeapsă privativă de libertate, fiind avute în vedere și

dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale.

Împotriva

acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.C.,

solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în

stare de libertate.

Concluziile

formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și

ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta

Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivii

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform

alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care

au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune,

prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În

cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a procedat la efectuarea

verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la

baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de

libertate a inculpatului.

Înalta

Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea

publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un

ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a

instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea

drepturilor acestora.

Deși

pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca

trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea

pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea

faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între

altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit

inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din

posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în

lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În

acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest

moment procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea

de libertate a inculpatului.

Se

reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu

contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în

vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul

crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției

provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3

din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și

prevederile C.E.D.O..

În

același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării

preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului

de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia

încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste

considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării

preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.F. împotriva încheierii din 04

aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. 2807/122/2011 (922/2012).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 11 iunie 2012.