ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2935/2012

Deliberând asupra recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele :

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza dispozițiilor art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o durată de 10 (zece) ani, cu executare în condițiile art. 66 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 15 iulie 2011, până la zi.

În baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului pe o durată de 60 zile.

În baza dispozițiilor art. 113 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul P.V. ca în timpul executării pedepsei să efectueze tratamentul adecvat afecțiunilor sale, conform raportului de primă expertiză medico-legală psihiatrică din 24 august 2011 întocmit de I.N.M.L. „M.M.” București, iar după executarea pedepsei să se prezinte în mod regulat la tratament medical, sub supravegherea celei mai apropiate unități medicale încadrate cu medic de specialitate psihiatrie, până la însănătoșire.

S-a luat act de faptul că în cauză nu a existat constituire de parte civilă.

În baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare față de stat.

S-a dispus plata din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Caraș-Severin a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Instanța, a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin nr. 431/P/2011, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c)) C. pen., constând în esență în aceea că în data de 14 iulie 2011 inculpatul a lovit cu un corp contondent pe soția sa, P.L., în zona capului, cauzându-i decesul, care a survenit la aceeași dată.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condițiile în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probe strânse la urmărirea penală și alte probe noi cu martori - instanța a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptei deduse judecății și vinovăția penală a autorului acesteia, în care sens a reținut :

La data de 14 iulie 2011, în jurul orelor 10:00 numita P.L. l-a așteptat pe soțul său, inculpatul P.V., în fața magazinului aparținând martorei B.A.M., situat la parterul blocului din orașul Oravița. Până la venirea soțului său, numita P.L. i-a spus martorei B.A.M. că soțul ei urma să-i aducă o sumă de bani din pensie, cu care trebuiau să achite o rată la bancă, pentru fiul lor.

În jurul orelor 10:15 inculpatul P.V. a intrat în scara blocului în care locuia soția sa, fără să observe că aceasta îl aștepta afară. Numita P.L. dându-și seama că nu a fost văzută de soțul său, a intrat după acesta în scara blocului. Cei doi soți au intrat în apartamentul numitei P.L., din loc. Oravița, jud. Caraș-Severin.

În timp ce se aflau pe holul de la intrarea în apartament, în spațiul cuprins între combina frigorifică și ușa de acces în prima cameră, inculpatul P.V. a împins-o pe soția sa, iar aceasta a căzut, lovindu-se cu partea dreaptă a craniului de podea. În momentul în care numita P.L. se afla întinsă jos, inculpatul P.V. i-a aplicat două lovituri cu un corp dur, cu suprafața mică de aproximativ 2/2 cm în regiunea stângă a craniului. Leziunile de violență au cauzat un traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă și bază de craniu, producându-se o hemoragie meningo cerebrală care a condus la decesul victimei P.L.

În continuare, inculpatul P.V. s-a deplasat acasă, iar în jurul orelor 13:00 a revenit la apartamentul soției sale, fiind observat de martora B.A.M. Aici inculpatul a rămas aproximativ două minute, după care s-a deplasat la Spitalul Oravița, unde le-a anunțat pe martorele Ț.C.R și F.M., angajate în cadrul spitalului, în calitate de asistentă, respectiv medic că soția sa este căzută și îi curge sânge din nas. Martora Ț.C.R. a apelat numărul de urgență 112, iar o ambulanță s-a deplasat la blocul în care locuia victima P.L.. Împreună cu personalul de pe ambulanță, în apartamentul victimei, a intrat și martora G.G., care lucrează ca și asistent medical și realizând că victima P.L. prezintă o posibilă fractură în zona parieto-occipital stânga, a anunțat organele de poliție.

Cu ocazia cercetării efectuate la fața locului, cadavrul numitei P.L. a fost găsit pe hol, în spațiul cuprins între combina frigorifică și ușa de acces în prima cameră.

Fiind audiat, inculpatul P.V. a declarat că în dimineața zilei de 14 iulie 2011 s-a deplasat la apartamentul soției sale, pentru ca aceasta să-i dea niște alimente pe care aceasta le cumpărase pentru el. În timp ce se afla în apartamentul acesteia, inculpatul P.V. a declarat că, la un moment dat, a observat că dintr-o nară a soției sale i se prelingea sânge pe buză, fără să prezinte răni în zona capului, iar când a întrebat-o ce i s-a întâmplat, aceasta a răspuns că s-a lovit la genunchi și are o stare de amețeală. Inculpatul a mai declarat că soția sa i-a spus să meargă mai întâi acasă să mănânce, după care să anunțe salvarea. Inculpatul a mai arătat că s-a deplasat la apartamentul său situat în localitatea Oravița, unde a lăsat plasele în care avea alimentele primite de la soția sa, iar după orele 12:00 s-a deplasat la Spitalul din Oravița, unde a anunțat că soția sa se simte rău. În continuare, inculpatul a declarat că s-a deplasat la apartamentul său pentru a mânca ceva, urmând ca după aceea să revină la apartamentul soției sale. După ce a terminat de mâncat, inculpatul a arătat că la ușa sa au sunat organele de poliție care l-au condus la sediul poliției din Oravița. În finalul declarației sale, din faza de urmărire penală inculpatul a mai precizat că nu a bătut-o niciodată pe soția sa și nu își amintește să fi săvârșit acte de violență împotriva vreunei alte persoane, declarând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Din Raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului P.V., întocmit de I.M.L. „M.M.” București, nr. A1/7735/2011 rezultă că acesta suferă de o tulburare delirantă persistentă, având discernământul scăzut în raport cu fapta pentru care este cercetat, recomandându-se măsura de siguranță medicală a obligării la tratament medical prevăzute de art. 113 C. pen.

Așa cum rezultă din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în faza urmării penale și de către instanță, inculpatul P.V. s-a aflat împreună cu defuncta sa soție, P.L., timp de cel puțin o oră în apartamentul acesteia din loc. Oravița, în ziua de 14 iulie 2011, în intervalul de timp cuprins între orele 10:00 - 12:00. Faptul a fost recunoscut de însuși inculpatul în declarația dată instanței (filele 30 - 31 dosar).

În același loc a fost găsit corpul neînsuflețit al defunctei P.L., soția inculpatului.

Din Raportul de autopsie medico-legală din 14 iulie 2011 (filele 111-112 dosar urmărire penală), care a consemnat rezultatul examinării efectuate asupra corpului defunctei P.L. a rezultat că:

- moartea numitei P.L. a fost violentă;

- cauza medicală a morții a fost hemoragia meningo cerebrală consecutivă traumatismului cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă și bază de craniu;

- leziunile de violență (infiltratul hemoragic epicranian și de la nivelul scalpului corespunzător regiunii temporale drepte inferioare și posterioare, fractura liniară temporo-occipitală dreaptă) s-au putut produce prin lovire cu /sau corpuri/planuri dure;

- leziunile de violență (plăgile contuze, infiltratele hemoragice de la nivelul scalpului și epicraniului corespunzător regiunii temporale stângi posterior și inferior, retroauriculare stângi, fractura cu înfundare de la nivelul regiunii temporale stângi inferioare) s-au putut produce prin lovire directă cu un corp dur cu suprafața mică de aproximativ 2/2 cm;

- întrucât fractura de la nivelul regiunii temporo-occipitale stângi iradiată la nivelul regiunii occipitale stângi și apoi la nivelul regiunii occipitale drepte se oprește pe linia de fractură de la nivelul regiunii temporo-occipitale inferioare drepte, se apreciază că leziunile de la nivelul regiunii temporale stângi posterior și inferior o plagă de 3,5/1,2 cm cu margini infiltrate hemoragic, cu dispoziție oblică dinspre postero-inferior spre antero-superior și de la nivelul retroauricular stâng plagă superficială semicirculară de 1,4/0,3 cm cu margini infiltrate hemoragic pe fond echimotic violaceu de 2/1,5 cm, consemnate la examenul extern al cadavrului, s-au produs ulterior leziunilor de la nivelul regiunii temporo-occipitale drepte inferioare;

- leziunile de violență produse au legătură de cauzalitate directă cu decesul victimei;

- în momentul decesului victima prezenta o alcoolemie de 0,25 gr%o;

- moartea datează din 14 iulie 2011 în jurul orelor 10 - 12:00.

În același interval orar menționat nu a fost văzută nici o altă persoană care să fi intrat în locuința defunctei P.L., în afară de însuși inculpatul.

Inculpatul este o persoană care, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, între care se reliefează puternic aceea a fiului inculpatului și totodată al defunctei, a manifestat în decursul timpului multiple accese de violență fizică și verbală la adresa soției sale, fapt care a și determinat divorțul dintre cei doi soți în anul 1996. De asemenea, prin sentința penală nr. 271 din 6 noiembrie 2006 a Judecătoriei Oravița s-a dispus împotriva inculpatului P.V. măsura de siguranță a internării medicale prevăzute de art. 114 C. pen., măsură luată ca urmare a săvârșirii de către inculpat a unor infracțiuni de vătămare corporală și de ultraj contra bunelor moravuri și tulburare a odinii și liniștii publice, prevăzute de art. 181 și art. 321 C. pen. De asemenea, martorele care au fost vecine și amice ale defunctei P.L. au relatat că aceasta are față de inculpat sentimente de frică constantă, acestea din urmă fiind determinate de comportamentul violent al inculpatului.

Martorele care l-au văzut pe inculpat în ziua de 14 iulie 2011 au remarcat aspectul dezordonat și neadecvat al înfățișării și ținutei inculpatului, acesta fiind îmbrăcat mult prea gros față de temperatura zilei respective.

Inculpatul s-a aflat o perioadă și sub incidența măsurii de siguranță prev. de art. 113 C. pen., aceea a obligării la tratament medical. Inculpatul are în istoricul personal de viață multiple examinări medicale psihiatrice, chiar și internări medicale motivate de aceleași probleme psihiatrice (cu titlu exemplificativ, a se vedea fișa de consultații medicale nr. 4759/2008 de la filele 122 - 123 dosar u.p.), fiind diagnosticat inclusiv cu ocazia expertizei psihiatrice în cauză asupra sa ca fiind bolnav de tulburare delirantă persistentă (fila 130 dosar u.p.). Inclusiv prin expertiza medico-legală psihiatrică dispusă în faza de urmărire penală s-a recomandat luarea față de inculpat a măsurii de siguranță, de obligare la tratament medical, conform art. 113 C. pen.

Din coroborarea aspectelor privind starea de sănătate psihică a inculpatului cu aspectele privind ținuta și îmbrăcămintea inculpatului în data de 14 iulie 2011, instanța a apreciat că inculpatul, o persoană având tulburări psihice majore (psihotic) nu urma tratamentul medical care să-i amelioreze tulburările de care suferă, fapt care în mod cert a avut o influență majoră asupra proceselor mentale ale inculpatului. Este notoriu faptul că experții în psihologie și psihiatrie deduc starea psihică și normalitatea persoanelor inclusiv din aspectul privitor la ținuta persoanelor pe care le examinează, întrucât grija față de imaginea de sine și adecvarea la condițiile de mediu în privința ținutei, respectiv a îmbrăcăminții este un indiciu major în acest sens.

Concluzia instanței a fost aceea că inculpatul, pe fondul afecțiunii de tulburare delirantă persistentă, a acționat împotriva persoanei fostei sale soții, lovind-o în mod repetat în zona craniană, așa cum s-a reținut în raportul de expertiză medico-legală, acționând cu intenție indirectă, fără să aibă întreg discernământul faptei sale (vezi concluziile Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică - fila 130 dosar u.p.), fapt care i-a provocat victimei moartea.

Din coroborarea probelor mai sus analizate a rezultat că, sub aspectul laturii obiective, inculpatul a săvârșit acțiunea de lovire repetată cu un corp contondent, acțiune ce a avut ca urmare moartea victimei P.L. Între activitatea materială ce formează conținutul elementului material al infracțiunii de omor săvârșite de inculpat și urmarea produsă (moartea victimei) există o legătură de cauzalitate directă, așa cum rezultă din constatările Raportului de autopsie medico-legală din 14 iulie 2011 menționat anterior.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale, fără însă a-l urmări.

S-a făcut dovada faptului că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, aspect ce a rezultat din intensitatea loviturilor aplicate cu un obiect contondent cu suprafața de 2/2 cm într-o zonă vitală (zona capului) și în mod repetat (două lovituri), și prin aceea că după aplicarea loviturilor, inculpatul nu a acordat primul ajutor victimei, nesolicitând ajutor medical imediat, ci mai târziu, după ce în prealabil a făcut un drum până la locuința sa.

Inculpatul, în apărarea sa a invocat faptul că este nevinovat, că nu a săvârșit fapta pentru care este învinuit, neexistând probe împotriva sa, nu s-a găsit corpul contondent pe care l-ar fi folosit la săvârșirea faptei, nici unul dintre martorii audiați nu au declarat că l-ar fi văzut lovind victima.

Cât privește apărările inculpatului, instanța a constatat că absența unui mobil aparent al acțiunii inculpatului nu este de natură să înlăture concluzia sa privind nevinovăția acestuia din urmă. Însăși structura actuală a personalității inculpatului, așa cum rezultă din concluziile examinărilor medicale la care a fost supus, pe fondul unor tensiuni inerente dintre inculpat și soția sa (calitate pe care defuncta o avea în momentul uciderii sale întrucât se recăsătorise cu inculpatul ulterior divorțului de acesta) a justificat convingerea instanței că inculpatul a acționat de maniera expusă anterior. Pe de altă parte, nici o probă criminalistică și nici o declarație testimonială nu a indicat prezența la locul faptei și acțiunea asupra defunctei P.L. a vreunei altei persoane decât inculpatul în intervalul orar 10:00 - 12:00 al zilei de 14 iulie 2011.

Negăsirea obiectului material prin utilizarea căruia s-au cauzat leziunile mortale defunctei P.L. nu este o împrejurare de natură a influența concluziile privind vinovăția inculpatului. Au existat destule cazuri în care obiectele folosite la agresarea unor persoane sunt aruncate de către agresor și nu mai pot fi găsite, însă negăsirea acestor obiecte nu implică faptul că ele n-au existat și nici nu atrage exonerarea de răspundere penală a agresorului.

Faptul că inculpatul nu a fost văzut de către martori agresând-o pe P.L. este consecința firească a împrejurării că agresiunea s-a produs într-un cadru privat, apartamentul defunctei, fapt care presupune că asemenea martori oculari nu au existat, locul săvârșirii faptei nefiind unul public. Nici această împrejurare invocată de către inculpat în apărarea sa nu este de natură a-l disculpa.

Având în vedere starea de fapt descrisă așa cum a fost reținută din probele administrate, s-a reținut că, în drept, fapta inculpatului P.V. care la data de 14 iulie 2011 a lovit-o cu un corp contondent în zona capului pe soția sa P.L., cauzându-i în acest mod decesul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, faptă prev. și ped. de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., neexistând nici o cauză care să înlăture caracterul penal al faptei de omor, astfel încât s-a dispus condamnarea inculpatului pentru această faptă.

La aprecierea și individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere, atât dispozițiile art. 52, art. 72 C. pen., cât și limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Fapta de omor calificat fiind o faptă de o gravitate sporită, soldată cu pierderea unei vieți omenești, a fost pedepsită cu închisoare de la 15 ani la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Tribunalul a ținut seama de atitudinea inculpatului, care nu a recunoscut săvârșirea faptei, de faptul că acesta nu se află la prima întâlnire cu legea penală, având antecedente penale pentru fapte de violență (art. 181 C. pen., art. 321 C. pen.) conform fișei de cazier judiciar și a atitudinii nesincere manifestate pe parcursul urmăririi penale și al judecății, dar și de pericolul social concret al infracțiunii săvârșite - pericol social ridicat datorită urmării produse (moartea victimei, a soției) - și de împrejurările săvârșirii faptei (săvârșirea faptei prin împingerea victimei, asupra căreia, căzută fiind la podea, inculpatul i-a aplicat două lovituri în zona capului). Aceste împrejurări ale faptei și făptuitorului s-a reținut de către prima instanță că reprezintă elemente de individualizare a pedepsei care ar orienta pedeapsa spre un cuantum ridicat al acesteia.

Tribunalul a ținut însă seama de faptul că, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, inculpatul P.V. a avut discernământul diminuat față de fapta pe care a săvârșit-o, motiv pentru care instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Față de aceste circumstanțe reale și personale, tribunalul a apreciat că în baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. condamnarea inculpatului P.V. la o pedeapsă de 15 (cincisprezece) ani închisoare (limita minimă prevăzută de lege) pentru infracțiunea de omor calificat, este în măsură să contribuie la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. S-a impus ca pedeapsa ce a fost aplicată inculpatului să fie executată în regim de detenție, tocmai pentru a se realiza scopul acesteia, respectiv - reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de alte infracțiuni.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite și față de persoana inculpatului, așa cum au fost analizate aceste aspecte, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pentru următoarele considerente :

Prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunțată de C.E.D.O. în cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, hotărâre ce a fost publicată în M. Of. nr. 484 din 8 iunie 2005, Curtea a decis că a existat o încălcare a art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât în dreptul român interzicerea unor drepturi operează în mod automat și absolut cu titlu de pedeapsă accesorie, pentru orice persoană care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absența oricărui control exercitat de instanțele judecătorești și fără a se lua în considerare tipul infracțiunii.

De asemenea, în hotărârea Hirst împotriva Marii Britanii, Curtea a arătat că, la fel ca și în dreptul român și în dreptul britanic există o dispoziție prin care drepturile (de exemplu dreptul la vot ) persoanei condamnate sunt interzise ope legis, ca pedeapsă accesorie, fără ca interzicerea acestora să fie cenzurată de instanțele judecătorești, existând astfel o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În spiritul celor două hotărâri menționate anterior, tribunalul a reținut că drepturile oricărei persoane, fie ea și condamnată, pot fi interzise numai motivat, prin exercitarea unui control de către instanța judecătorească.

Având în vedere faptul că inculpatul din speța de față a săvârșit o infracțiune de omor calificat s-a apreciat că se impune interzicerea doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., mai exact a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, întrucât legea română condiționează ocuparea acestor funcții de inexistența unei condamnări la o pedeapsă penală privativă de libertate, neimpunându-se însă și interzicerea dreptului de a alege, exercitarea dreptului la vot nefiind exclusă de lege în cazul existenței unei condamnări.

Totodată, s-a reținut că nu se impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. c), d-e, o asemenea măsură fiind de altfel fără obiect, întrucât inculpatul este pensionar, nu are copii minori și nici nu are calitatea de tutore sau curator.

În baza disp. art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o durată de 10 (zece) ani, cu executare în condițiile art. 66 C. pen., pentru aceleași considerente anterior expuse.

În baza disp. art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 15 iulie 2011, până la zi.

În ceea ce privește măsura arestării preventive a inculpatului, tribunalul a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului P.V. și, având în vedere condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului pe o durată de 60 zile.

În baza disp. art. 113 C. proc. pen., față de recomandarea conținută în Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică și în raport cu starea psihică și sănătatea inculpatului a obligat inculpatul P.V. ca în timpul executării pedepsei să efectueze tratamentul adecvat afecțiunilor sale, conform Raportului de primă expertiză medico-legală psihiatrică din 24 august 2011 întocmit de I.N.M.L. „M.M.” București, iar după executarea pedepsei să se prezinte în mod regulat la tratament medical, sub supravegherea celei mai apropiate unități medicale încadrate cu medic de specialitate psihiatrie, până la însănătoșire.

Tribunalul a luat act de faptul că în cauză nu a existat constituire de parte civilă.

Pentru motivarea apelului, inculpatul a depus la dosar două memorii, prin care a solicitat anularea condamnării și punerea sa în libertate deoarece este nevinovat, arătând că: declarațiile martorilor sunt doar bârfe auzite de la alte persoane; nimeni nu a declarat că l-a văzut lovindu-și nevasta; nu s-a prezentat corpul contondent cu amprentele lui; deși martora Barbu Adelina a declarat că l-a văzut de două ori pe la bloc la nevastă-sa, el a trecut doar o dată prin fața blocului la ora 10:30 - 11.00; martora S.M. a arătat că cele declarate au fost auzite de la alte persoane.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, pe baza motivelor invocate și a lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și din oficiu, Curtea a constatat, pentru considerentele ce urmează, că apelul este nefondat.

Din probele administrate rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul apelant P.V. a săvârșit infracțiunea de omor calificat reținută în sarcina sa.

Curtea și-a însușit starea de fapt și încadrarea juridică reținute de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată (primă instanță).

Declarațiile martorilor Ț.C.R., F.M. (din care rezultă că inculpatul s-a deplasat la Spitalul Orășenesc Oravița și a solicitat o ambulanță în vederea acordării de asistență medicală soției sale, care „era căzută și îi curgea sânge din nas”), S.M., G.G. (din care reiese comportamentul agresiv al inculpatului, inclusiv față de soția sa), L.M. (care arată că a sunat-o pe victimă, aceasta nu i-a răspuns, iar doi copii au mers la apartamentul L. și au spus că ușa este deschisă) și B.A.M. (care arată că, pe la ora 10:15, la apartamentul victimei a venit soțul acesteia, apoi, în jurul orei 13, l-a văzut intrând în scara blocului și ieșind în grabă după circa 1-2 minute, mergând spre piață, prin care se poate ajunge la spitalul orășenesc) s-au coroborat cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexă, raportul de autopsie medico-legală, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.

Nu are relevanță împrejurarea că nu s-ar fi prezentat corpul contondent cu amprentele lui. Conform concluziilor raportului de autopsie medico-legală, leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri ori planuri dure. S-a dovedit fără dubiu că, în ziua decesului victimei, inculpatul a intrat împreună cu aceasta de două ori în blocul unde ea locuia, a doua oară stând foarte puțin și ieșind în grabă spre spital. De asemenea, victima era în stare fizică și psihică bună, neavând probleme de sănătate. Totodată, inculpatul este cunoscut ca un om agresiv de persoanele din comunitatea în care trăiește. În plus, inculpatul a dat declarații contradictorii (într-o declarație arată că soției i s-a făcut rău și îi curgea sânge din nas, în alta arată că soția s-a împiedicat și apoi a văzut că îi curge sânge din nas, iar în alta că a observat că soției îi curge sânge din nas). Or, leziunile prezentate de victimă la nivelul capului au fost consecința unor acte de violență extremă, ele neputând nici trece neobservate de inculpat, nici să fie produse ca urmare a unei simple împiedicări și nici să-i permită victimei deplasarea prin apartament doar cu o sângerare a gurii. Conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, inculpatul disimulează și are un discurs global centrat pe scenarii cu aspect delirant.

În privința sancțiunilor, Curtea a observat că pedeapsa principală a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege (15 ani închisoare), la reducerea acesteia neputându-se proceda decât în cazul reținerii circumstanțelor atenuante. Uciderea soției prin aplicarea de lovituri repetate în zona capului, la care se adaugă conduita procesuală necorespunzătoare a inculpatului (a încercat în permanență să inducă în eroare organele judiciare dând declarații contradictorii, îngreunând aflarea adevărului în cauză), constituie împrejurări față de care discernământul diminuat în raport cu fapta comisă nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante.

În legătură cu individualizarea modului de executare a pedepsei închisorii, în mod corect s-a dispus executarea pedepsei principale în detenție, cuantumul acesteia impunând executarea conform naturii sale.

Pedeapsa complementară a interzicerii pe 10 ani, după executarea pedepsei principale, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. a fost corect aplicată, prin săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul devenind nedemnă să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice ori să ocupe o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Văzând aceleași raționamente, Curtea a considerat că prima instanță a aplicat în mod corect și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata pedepsei închisorii.

Deducerea reținerii și a arestului preventiv s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 88 alin. (1) C. pen.

Și luarea măsurii de siguranță a obligării inculpatului la tratament medical a fost justificată, luând în considerare modul în care a acționat acesta, agresivitatea de care a dat dovadă, concluziile și recomandările raportului de expertiză medico-legală psihiatrică.

Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.V. împotriva sentinței penale nr. 9 din 2 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 3862/115/2011 din 10 noiembrie 2011.

Văzând că subzistă temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive, analizate implicit în cuprinsul considerentelor prezentei decizii (pericolul social al faptei imputate inculpatului apelant [omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.) și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea lui în libertate (față de natura infracțiunii de care este acuzat inculpatul; calitatea victimei - soția inculpatului; modalitatea de comitere a faptei reținute în sarcina inculpatului - lovirea victimei în mod repetat în zona capului), în baza 383 alin. (1)

1

raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 alin. (1) C. pen. s-a scăzut în continuare, din durata pedepsei închisorii pronunțate, arestul preventiv de la 2 februarie 2012.

Având în vedere cele reținute cu privire la starea de arest, a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului - apelant privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea ori țara.

În consecință, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza Deciziei penale nr. 64/ A din 2 aprilie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.V.

În subsidiar, recurentul inculpat a cerut reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate, în sensul aplicării unei pedepse mai blânde.

În susținerea recursului, inculpatul prin apărătorul său, a invocat aspectul că decesul victimei s-a produs urmare a unor cauze naturale, împrejurare în care se impune achitarea sa pentru fapta de omor calificat în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Se arată că deși raportul medico-legal atestă că decesul victimei s-a produs prin violență, aceasta s-a datorat faptului că victima a simțit o amețeală puternică, s-a dezechilibrat și a căzut, suferind o lovitură ce a determinat practic decesul.

Pe de altă parte, s-a invocat aspectul că nu există nici un martor care să fi asistat la vreun act de agresiune fizică ori psihică pe care inculpatul să-l fi exercitat asupra victimei.

În ipoteza în care instanța îl va considera vinovat, recurentul inculpat înțelege să solicite aplicarea unei pedepse mai mici în raport cu circumstanțele sale personale, lipsa de antecedente penale, atitudinea sa procesuală corespunzătoare.

În cadrul cazurilor de casare puse în discuție de către recurentul inculpat, prin apărătorul său, anume cazurile de casare reglementate în art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen., a fost supus dezbaterii și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 din același cod, cu referire la omisiunea instanțelor de a se pronunța, cu privire la unele cereri esențiale, de natură a garanta drepturile inculpatului și a influența soluționarea procesului.

Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în mod prioritar în raport cu dispozițiile art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. în raport cu întregul material probator aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

În prezenta cauză, atât instanța fondului, cât și cea de prim control judiciar au concluzionat cu privire la întrunirea cerințelor tragerii la răspundere penală a inculpatului P.V. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat - art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. – asupra soției sale, victima P.L., apreciind că materialul probator administrat în cauză a relevat, în mod neîndoielnic, vinovăția acestuia.

Observând sentința penală nr. 9 a Tribunalului Caraș-Severin, secția penală, prin care instanța fondului a dezlegat acțiunea penală exercitată în cauză, se constată că la acel termen de judecată (2 februarie 2012) s-au prezentat martorii S.M., G.G., L.M. și B.A.M., lipsind martorul P.D.V.

Instanța fondului a audiat martorii, rezumându-se în general însă a consemna că aceștia își mențin declarațiile date anterior (în faza urmăririi penale), iar în ceea ce-l privește pe martorul P.D.V., despre care s-a susținut că este plecat din țară, s-a procedat la citirea declarației acestuia, declarație dată în faza de urmărire penală, apreciindu-se că nu mai este posibilă audierea sa.

Martorul P.D.V. este fiul părților și nu s-a constituit parte civilă în cauză. În ședința publică din 19 ianuarie 2012 instanța fondului a procedat în aceeași manieră la audierea martorilor F.M., Ț.C.R. și L.A., la dosar existând declarațiile acestora prin care în fața instanței își mențin cele precizate în cursul urmăririi penale.

Examinând maniera în care s-a realizat cercetarea judecătorească în fața primei instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că judecătorul fondului nu a manifestat, astfel cum s-ar fi impus, rol activ în desfășurarea procedurii, nu a administrat probele necesare, în afara cererilor formulate de părți, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și aflarea adevărului.

Prin audierea sumară a martorilor cauzei, constatarea pripită a imposibilității audierii unora dintre ei, prima instanță a procedat la reținerea unei situații de fapt care nu se reflectă pe deplin în probele cauzei.

În adevăr, în prezenta cauză atât actul de trimitere în judecată, cât și hotărârile instanțelor au fundamentat acuzarea, respectiv condamnarea pe existența unor probe indirecte în împrejurările în care la locul și în momentul derulării evenimentelor nu s-a aflat vreo altă persoană decât inculpatul și victima, fapta dedusă judecății producându-se în apartamentul victimei.

Într-un asemenea context, pentru dovedirea acuzațiilor, probațiunea este una mai complexă și trebuie să urmeze anumite reguli.

În primul rând, o singură probă indirectă dovedește un singur fapt probator, or acesta poate fi doar în relație întâmplătoare cu faptul principal; în speță, aspectul că inculpatul, persoană cu tulburări psihice majore (psihotic), aflat și sub incidența măsurii de siguranță, prezentând tulburări delirante persistente ar fi manifestat, de-a lungul timpului, agresiuni asupra soției sale nu poate convinge, luat izolat, că acesta a comis omorul, în lipsa unor probe, just și complet administrate, care să releve situația de fapt reținută de instanțe.

Cu alte cuvinte, probațiunea cu probe indirecte implică întotdeauna în mod necesar mai multe probe indirecte, interesând, în concret, nu atât numărul unor asemenea probe, ci înlănțuirea lor și imperativul ca ansamblul lor să conducă organele judiciare la o singură concluzie cu privire la existența faptului principal - uciderea victimei.

Prima instanță a înțeles să lămurească, sub toate aspectele, cauza prin audierea martorilor într-o manieră ce nu corespunde principiilor ce guvernează cercetarea judecătorească, adică în mod incomplet, iar în condițiile în care aflarea adevărului impunea dispunerea din oficiu a administrării și a altor probe cu privire la toate împrejurările cauzei, nu și-a manifestat rolul activ.

Spre exemplificare, audierea martorului P.D.V. (fiul părților) în condiții de publicitate, nemijlocire, contradictorialitate, oralitate putea oferi informații semnificative cu privire la comportamentul inculpatului față de soția sa, la existența, ori, dimpotrivă, a unor agresiuni exercitate asupra acesteia de-a lungul căsniciei părților.

În același context se înscria și necesitatea audierii martorilor Ț.C.R., F.M., S.M., G.G., J.M., B.A.M. cu privire la toate aspectele cunoscute de aceștia, la relatarea faptelor și împrejurările percepute personal ori indirect.

În aceeași măsură, s-ar fi impus ca instanțele, în regula generală a liberei aprecieri a probelor, să procedeze mai întâi la administrarea unui material probatoriu complet. Este știut că pentru a afla adevărul și a face o corectă aplicare a legii, organele judiciare au obligația de a aprecia complet și just probele administrate în cauză, legând operațiunea de apreciere cu alte operațiuni specifice probațiunii, cum sunt verificarea și administrarea de probe noi, să înlăture îndoielile ce se pot ivi, pentru a se ajunge în final la certitudine. Aprecierea completă și justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o analiză minuțioasă, judicioasă a materialului probator și apoi pe o sinteză rațională a evaluărilor făcute, pe examinarea probelor în ansamblul lor.

Din perspectiva unor asemenea exigențe se poate constata că atât instanța fondului, cât și cea de prim control judiciar care și-a însușit starea de fapt și încadrarea juridică reținută de judecătorul fondului, fără însă a examina cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., în virtutea efectului devolutiv al apelului - au ajuns la certitudine cu privire la faptele cauzei, fără a respecta regulile ce guvernează probațiunea în condițiile în care specificul cauzei era determinat doar de existența unor probe indirecte.

Prin urmare, convingerea instanțelor va trebui să se fundamenteze pe un material probatoriu complet - probe cu caracter științific, declarații martori - și totodată care să înlăture motivat apărările construite de inculpat cu privire la lipsa obiectului contondent cu care victima ar fi fost agresată, la inexistența vreunui martor ocular.

Pe de altă parte, împrejurările ce relevă afecțiuni psihice grave ale inculpatului, declarațiile contradictorii date de acesta de-a lungul procedurii judiciare (inclusiv în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție cu ocazia audierii sale, împrejurare în care a prezentat o nouă versiune a derulării evenimentelor la data respectivă) vor trebui analizate pe principiul coroborării probelor, printr-o examinare complexă, serioasă și obiectivă.

În virtutea considerentelor expuse Înalta Curte de Casație și Justiție constată incident în cauză cazul de casare reglementat în art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., instanța de apel omițând a reține o situație de fapt, în baza propriei analize a aspectelor cauzei, manieră în care, în mod evident, nu s-a pronunțat cu privire la cereri esențiale, la elemente de esență, de natură a garanta drepturile inculpatului și a influența soluția procesului.

Simpla referire în cuprinsul considerentelor deciziei instanței de prim control judiciar la însușirea situației de fapt reținute de instanța fondului nu este de natură a determina concluzia că instanța de apel, căreia i s-a transmis cauza spre o nouă judecată (judex a quo) a și procedat ca atare, la o nouă judecată cu caracter autonom, ce să aibă ca obiect reexaminarea acelor dispoziții din hotărârea atacată ce au fost greșit sau nelegal soluționate.

Legea reglementează căii de atac a apelului un efect devolutiv integral în fapt, cât și în drept, desigur în raport cu partea ce a exercitat calea de atac.

În contextul în care instanța fondului procedase la o administrare sumară a probelor, în concret, audiind martori în mod rezumativ, fără a culege, în mod complet, informații pe care aceștia le putea oferi, dar și constatând, în mod nejustificat, cât și oarecum pripit, imposibilitatea audierii în cazul unuia dintre ei, astfel de deficiențe în plan probator ar fi trebuit corectate de instanța de apel care beneficia de această posibilitate legală în a lămuri cauza sub toate aspectele, procedând ea însăși la cercetare judecătorească completă.

În consecință, rațiuni ce țin de rolul activ al instanței, de sarcina probațiunii, de necesitatea ajungerii la certitudine fie în sensul vinovăției, fie al nevinovăției, determină Înalta Curte de Casație și Justiție v-a admite, conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul P.C.V. împotriva Deciziei penale nr. 64/ A din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Va casa decizia penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Va menține starea de arest a inculpatului.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de inculpatul P.C.V. împotriva Deciziei penale nr. 64/ A din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Menține starea de arest a inculpatului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 21 septembrie 2012.