ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 292/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 292/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față ;

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3 din 21 ianuarie 2010 pronunțată

în Dosarul nr. 2555/115/2009, Tribunalul Caraș-Severin, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului D.G., din

infracțiunea de omor calificat prev. și ped. de art. 174, 175 lit. i) C. pen.,

în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. și ped. de

art. 183 C. pen.

În baza art. 183 C. pen. - prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. și ped. de art. 174, 175

lit. i) C. pen. - cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a), c) C.

pen. și art. 76 lit. b) C. pen. - a condamna! inculpatul D.G. la: - 3 (trei)

ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64

lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive a

acestuia, începând cu data de 09 aprilie 2009 și până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. a menținut starea de arest a inculpatului pentru 60 (șaizeci) de zile,

începând cu data de 23 ianuarie 2010.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă Spitalul Județean de

Urgență Reșița și a obligat inculpatul D.G. să plătească acesteia suma de 58,21

lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

A admis în parte acțiunea civilă

formulată în cauză de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență

Timișoara și a obligat inculpatul să plătească acestuia suma de 1923,2 lei cu

titlu de cheltuieli de spitalizare, respingând celelalte pretenții ale acestei

părți civile.

A respins acțiunea civilă formulată

în cauză de partea vătămată S.D.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a obligat inculpatul D.G. la 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Caraș-Severin din data de 26 august 2009, înregistrat la Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 2555/115 din 26 august 2009, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul D.G., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat prev. și ped. de art. 174, art. 175 lit. i) C.

pen. reținându-se că inculpatului D.G., la data de 29 martie 2009, fiind în

stare de provocare, a aplicat mai multe lovituri peste corp și cap victimei

R.M., cauzându-i decesul.

S-a reținut că între tatăl vitreg al

inculpatului - martorul L.A. - și victima R.M. exista o stare conflictuală

determinată de faptul că martorul L.A. îi reproșa victimei că o încurajează pe

soția sa în consumul de alcool.

Pe fondul acestei stări

conflictuale, în data de 28 martie 2009, tatăl vitreg inculpatului - L.A. - a

fost amenințat cu furca de către victima R.M., fapt despre care inculpatul D.G.

a sesizat telefonic organele de poliție.

Pe fondul aceleiași situații

conflictuale, a doua zi, în data de 29 martie 2009, în jurul prânzului, a avut

loc un incident între victimă și inculpat, inculpatul lovind victima cu palma

peste față atunci când a auzit cele spuse de aceasta despre tatăl său vitreg.

În aceeași zi, în jurul orelor

18,00, inculpatul D.G. se îndrepta spre locuința martorului V.S., intenționând

să meargă la biserică împreună acesta și că în drumul său a trecut prin fața

casei victimei R.M. care, văzându-l a început să-l insulte și apoi l-a lovit cu

o cârjă peste spate. Victima a încercat să-l lovească pe inculpat și a doua

oară cu cârja, moment în care inculpatul a prins cârja cu ambele mâini și apoi

i-a dat drumul. Când inculpatul a dat drumul cârjei, victima s-a dezechilibrat

și a căzut pe spate, pe stradă.

Căzută fiind, victima a încercat din

nou să lovească pe inculpat cu cârja, moment în care acesta s-a enervat și i-a

aplicat victimei două lovituri cu piciorul, una în partea inferioară a

corpului, în zona pectorală dreaptă și una în partea dreaptă a capului, în zona

postero-parietală.

Martorul I.A. a încercat să ridice

victima de jos, însă nu a fost lăsat de inculpat. Apoi a intervenit martorul

B.M., care, după ce inculpatul s-a dat de bună voie la o parte, a ridicat

victima și a așezat-o pe o bancă din apropiere.

S-a mai reținut că inculpatul a

sunat la numărul de urgență 112, după consumarea incidentului, la fața locului,

în urma acestui apel telefonic, sosind organele de poliție, victima a fost

ridicată de pe bancă și a fost ajutată să meargă în curtea casei sale de către

fiul său.

În noaptea respectivă, victima a

fost transportată cu salvarea la Spitalul Județean Reșița, de unde a fost transferată la Spitalul Județean Timișoara, unde a fost internată în perioada 30

martie 2009 - 6 aprilie 2009, la data de 6 aprilie 2009 decedând.

S-a mai reținut că, sub aspectul

laturii obiective, inculpatul a săvârșit acțiunea de a împinge partea vătămată,

acțiune ce a avut ca urmare căderea victimei pe spate, pe un plan dur și

producerea unor leziuni traumatice în zona meningo-cerebrală, care în final au

provocat decesul victimei, precum și acțiunea de lovire, inculpatul aplicând

victimei, când aceasta se afla în plan orizontal, pe stradă, două lovituri cu

piciorul, una în zona capului și una în zona pectorală, care au produs

leziunile constatate în raportul medico-legal la cap. III lit. c), punctele 3

și 4.

Sub aspectul laturii subiective s-a

reținut că inculpatul a acționat cu praeterintenție, ci nu cu intenție

indirectă, așa cum s-a reținut în rechizitoriul parchetului.

Astfel, din starea de fapt expusă pe

larg, probată cu declarațiile martorilor oculari, ale martorilor de la

reconstituire, ale inculpatului și cu plângerea ce a făcut obiectul Dosarului

nr. 959/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, a rezultat că

inculpatul a fost provocat de victimă, care l-a lovit pe inculpat cu cârja și,

după prima lovitură, a încercat să-l lovească din nou, moment în care

inculpatul a reacționat, fapt ce a avut ca urmare dezechilibrarea și căderea

victimei. Din aceleași probe a rezultat că, aflându-se la pământ, victima a

încercat din nou să-l lovească pe inculpat cu cârja, fapt ce a determinat

reacția inculpatului de a-l lovi cu piciorul în două rânduri.

Instanța a reținut, în aceste

condiții, că inculpatul D.G. a acționat, fiind într-o stare de provocare

determinată de comportamentul victimei, în speță fiind aplicabile dispozițiile

art. 73 lit. b) C. pen.

S-a mai reținut că, din declarațiile

martorilor a rezultat că, după ce a fost așezată pe bancă de martorul B.M. și

după sosirea la fața locului a organelor de poliție, victima s-a deplasat,

ajutată de fiul său, până în curtea casei. Din foile de observație clinică existente

la dosarul cauzei a rezultat că victima a fost transportată la spital

aproximativ după 8 ore de la producerea incidentului și a fost internată în

spital timp de aproximativ o săptămână, decesul survenind abia la 6 aprilie

2009.

Ori, în speță, importantă este și

poziția psihică a făptuitorului, care, în caz, în condițiile în care victima

s-a ridicat după incident și abia la 8 ore după aceea a fost transportată la

spital, nu a prevăzut, în momentul săvârșirii acțiunilor și la momentul imediat

următor acestora că acțiunile sale vor produce moartea victimei.

Astfel, s-a reținut că, deși

inculpatul a acționat cu intenție când a împins și lovit victima, rezultatul

mai grav, moartea victimei, s-a produs din culpă, iar fapta sa întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte, prev. și ped. de art. 183 C. pen., și nu ale infracțiunii de omor

calificat prev. și ped. de art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În ce privește individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, s-a reținut, pe lângă starea de provocare așa

cum este reglementată de art. 73 lit. b) C. pen. și că inculpatului îi sunt

aplicabile circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen.,

datorită lipsei antecedentelor penale, a comportamentului bun înainte de

săvârșirea faptei rezultat din probele cu martori și înscrisuri administrate în

circumstanțiere (martorii V.S., A.I., I.M. și B.M. și caracterizările de la

filele 19 și 21 dosar) și a atitudinii sincere manifestate pe parcursul

urmăririi penale și al judecății.

Referitor la latura civilă a cauzei,

s-a reținut că, în cauză s-au constituit părți civile: partea vătămată S.D. -

cu suma de 2000 lei reprezentând daune materiale - și Spitalul Județean de

Urgență Reșița și Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, cu sume

reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei.

În ce privește acțiunea civilă

formulată de partea vătămată S.D. - fiul vitreg al victimei - tribunalul a

reținut că partea civilă nu a depus nici un fel de probe cu înscrisuri sau cu

martori prin care să facă dovada, în condițiile art. 1169 C. civ., daunelor materiale solicitate, astfel încât s-a constatat că acțiunea formulată este

neîntemeiată.

Referitor la acțiunea civilă

formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Reșița, s-a constatat

că aceasta este întemeiată, fiind dovedită prin decontul de cheltuieli depus la

dosarul cauzei.

Acțiunea civilă formulată de

Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara este întemeiată numai în parte.

Astfel, această parte vătămată s-a

constituit parte civilă cu suma de 1.923,2 lei, reprezentând cheltuieli de

spitalizare, prin constituirea de parte civilă solicitând totodată actualizarea

acestor pretenții civile.

Acțiunea civilă este întemeiată în

ce privește cheltuielile de spitalizare solicitate, cheltuieli dovedite cu

decontul depus la dosar.

În ce privește actualizarea acestor

cheltuieli, tribunalul a reținut că partea civilă nu a specificat în acțiune în

ce constă această actualizare (cu rata inflației, dobânda legală).

Dat fiind principiul

disponibilității care guvernează acțiunea civilă, tribunalul nu s-a putut

substitui voinței părții civile și nu poate dispune din oficiu, o formă de

actualizare a pretențiilor solicitate, atâta timp cât această formă nu a fost

cerută explicit de către partea îndreptățită.

Împotriva acestei sentințe penale au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și inculpatul D.G.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin a criticat sentința penală pentru netemeinicie constând în greșita

schimbare a încadrării juridice întrucât probele administrate în cauză conduc

la încadrarea juridică în infracțiunea de omor calificat și nu în cea de loviri

sau vătămări cauzatoare de moarte.

Inculpatul D.G. a criticat sentința

penală apelată tot pentru netemeinicie, constând în greșita condamnare a sa.

Prin Decizia penală nr. 62/ A din 26

aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr.

2555/115/2009, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin împotriva

sentinței penale nr. 3/2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul

nr. 2555/115/2009.

A desființat sentința apelată și

rejudecând cauza:

A majorat pedeapsa aplicată

inculpatului D.G. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte de la 3 ani închisoare la:

- 5(cinci) ani închisoare.

A menținut în rest dispozițiile

sentinței apelată.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.G. împotriva

aceleiași sentințe.

În baza art. 381 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus în continuare din pedeapsă

durata arestării din data de 21 ianuarie 2010.

A obligat inculpatul la plata sumei

de 300 lei cheltuieli judiciare către stat și s-a dispus plata din fondurile

M.J. a sumei de 200 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.

Pentru a pronunța această decizie

penală, instanța de apel a reținut că la individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului, instanța de fond nu a ținut seama de pericolul social al faptei

și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, cuantumul acesteia fiind

blând.

Împotriva acestei decizii penale au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul

D.G.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara a criticat decizia reculată pentru nelegalitate, constând în greșita

individualizare a pedepsei, deoarece, reținând în seama inculpatului aplicarea

prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen., avea

obligația să coroboreze pedeapsa sub minimul special de 5 ani; procurorul a

criticat decizia reculată și pentru netemeinicie, corecta încadrare juridică a

faptei rezidă în dispozițiile art. 174, 175 C. pen. și în dispozițiile art. 183 C. pen.

Inculpatul a criticat sentința

penală pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit cuantumul pedepsei

închisorii a fost majorat de la 3 ani la 5 ani.

Prin Decizia penală nr. 2732 din 21

iulie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr.

2555/115/2009 au fost admise ambele recursuri, decizia penală reculată a fost

casată iar cauza a fost trimisă la Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecarea

apelului.

Din considerentele penale pronunțate

de instanța de recurs rezultă că instanța de apel a pronunțat o decizie penală

nelegală, întrucât există neconcordanță între considerente și dispozitiv.

Această neconcordanță rezidă în

aceea că, deși în considerente se precizează că va fi înlăturată aplicarea

dispozițiilor art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și c) C. pen., în dispozitiv,

această precizare lipsește, ceea ce face ca decizia penală apelată să fie

nelegală.

În apel, după casare cu trimitere

pentru rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 2555.1/155/200.

Prin Decizia penală nr. 125/ A din

13 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-a

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin

împotriva sentinței penale nr. 3/2010, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin

în Dosarul nr. 2555/115/2009.

S-a desființat în latura penală

sentința penală apelată și în rejudecare, în temeiul prevederilor art. 183 C. pen., menținând schimbarea încadrării juridice dispusă de prima instanță pentru săvârșirea

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte cu aplicarea

prevederilor art. 73 lit. b), art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C.

pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D.G. - fiul lui I. și V., la pedeapsa

de:

- 4 (patru) ani și 8 (opt) luni

închisoare, cu interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a),

teza a II-a și lit. b) C. pen. (exceptând dreptul de a alege), pe durata art. 74 C. pen.

În temeiul prevederilor art. 350 C. proc. pen. raportat la prev. art. 160b C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului

iar în temeiul prev. art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicată

acestuia, arestul preventiv, de la data pronunțării sentinței penale apelată la

zi.

S-a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței penale apelată. Totodată s-a respins ca nefondat apelul declarat

de inculpat împotriva aceleiași sentințe penale.

Pentru a decide astfel, s-a reținut

că din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, rezultă temeinicia

apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin cu privire

la individualizarea pedepsei, nu și cu privire la schimbarea încadrării

juridice a faptei, respectiv netemeinicia apelului declarat de inculpat.

Astfel, în declarația de la fila nr.

79 verso, dosar de urmărire penală, martorul B.M. precizează: „Am ieșit afară

și am văzut că D.G. îl lovea cu picioarele peste corp pe R.M. aflat pe jos pe

drum”.

În declarația de la fila nr. 71

dosar urmărire penală, martorul I.A.F. precizează: „Am văzut că R.M. era căzut

jos pe stradă și pe D.G. lovindu-l cu pumnii și picioarele, în mod repetat,

peste corp și cap", declarație care contrazice susținerile inculpatului

potrivit cărora a aplicat victimei câte o singură lovitură cu piciorul în

regiunea toracelui și în regiunea capului.

În declarația de la fila nr. 76

dosar urmărire penală martorul A.D. precizează: „am văzut pe R.M., iar pe D.G.

lovindu-l cu pumnii și picioarele peste cap și corp, dând în el ca într-un sac

de cartofi”.

S-a reținut că aceste declarații

dovedesc lovirea repetată a victimei de către inculpat, cu piciorul, în

regiunea capului și pe corp.

La filele nr. 18-21 dosar urmărire

penală se află raportul medico-legal de necropsie din 07 aprilie 2009 întocmit

de I.M.L. Timișoara care concluzionează că:„Moartea numitului R.M. a fost

violentă. Ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale și delacerării cerebrale

survenită în evoluția unui traumatism cranio-cerebral. Leziunile de violență

constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu, și, sau de

corpuri/planuri dure.”

Coroborarea acestor concluzii cu

planșele foto, declarațiile martorilor și declarațiile inculpatului, conduc la

concluzia că în mod corect prima instanță a schimbat încadrarea juridică a

faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, inculpatul

acționând cu intenția de a ucide victima, rezultatul letal fiind urmarea

praeterintenției.

Așadar, sub aspectul încadrării

juridice, s-a reținut că apelul procurorului nu este fondat, el fiind fondat cu

privire la greșita individualizare a pedepsei, respectiv a cuantumului

acesteia.

S-a mai reținut că împrejurările

concrete de săvârșire a infracțiunii dovedesc greșita stabilire a cuantumului

pedepsei de către prima instanță, astfel că, pentru a asigura rolul educativ al

pedepsei și avându-se în vedere rezultatul produs - moartea victimei, în

temeiul prev. art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelul

procurorului a fost admis.

Împotriva Deciziei penale nr. 125/ A

din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - invocând cazurile de casare prevăzute de

art. 3859 pct. 17 și 172 C. proc. pen., criticând-o ca fiind nelegală și

netemeinică sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei pentru care

s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului și condamnarea acestuia pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea

art. 73 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. întrucât din probatoriul

administrat în cauză rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale

acestei infracțiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul

laturii subiective.

S-a învederat că din declarațiile

martorilor și din actele medico-legale efectuate în cauză rezultă că inculpatul

a prevăzut și acceptat posibilitatea morții victimei, acesta lovind repetat, în

zone vitale (cap), fiind previzibil rezultatul legat produs.

La filele 38-42 din dosarul de

urmărire penală este atașată autopsia efectuată, din examinarea acesteia

reieșind gravitatea loviturii aplicate în cap victimei.

S-a solicitat reexaminarea cauzei

sub aspectul prejudiciului cauzat și la acoperirea căruia a fost obligat

inculpatul deoarece, deși instanțele au reținut scuza provocării, l-au obligat

pe inculpat la plata prejudiciului integral.

Recursul este fondat.

Analizând hotărârea reculată, actele

și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de parchet dar și din

oficiu conform dispozițiilor art. 3859 alin. (2), (3) C. proc. pen. constată că

în cauză sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1)

pct. 17 și 172 C. proc. pen. modificat prin Legea nr. 202/2010, pentru

următoarele considerente:

Starea de fapt, reținută de ambele

instanțe este în parte conturată de materialul probator administrat în cauză,

din analiza și coroborarea acestuia rezultând modalitatea concretă în care a

acționat inculpatul după cum urmează:

Între tatăl vitreg al inculpatului,

numitul L.A. și victima R.M. de 73 ani, au existat mai multe neînțelegeri și

conflicte anterioare generate de faptul că victima, îi dădea pe bani, băuturi

alcoolice soției sale.

La data de 28 martie 2009, tatăl

vitreg al inculpatului a fost amenințat, cu furca, de către victimă, iar la

data de 29 martie 2009, pe fondul unei astfel de neînțelegeri, inculpatul a

sesizat telefonic organele de poliție din localitate. În aceeași zi, în jurul

orelor 1800, inculpatul a plecat de la locuința sa către numitul V.S. pentru a

merge împreună la biserică. Ajuns în fața casei victimei, aceasta l-a insultat

și l-a lovit pe inculpat cu o cârjă peste spate. Deoarece victima R.M. a

încercat să îl lovească pe inculpat și a doua oară, acesta a prins cârjele cu

ambele mâini și în momentul în care a dat drumul la cârje, victima a căzut pe

spate, pe stradă. Profitând de faptul că victima era la pământ, inculpatul a

lovit-o cu pumnii și picioarele peste corp și peste cap de mai multe ori.

În acel moment, a intervenit

martorul B.M. care l-a îndepărtat pe inculpat de victimă, a ridicat victima de

la sol și a așezat-o pe o bancă în apropiere. Momentul conflictului și al

agresiunii victimei a fost văzut de martorii I.A.F. și A.D. Victima a fost

transportată la spital și internată în perioada 30 martie 2009 - 6 aprilie 2009

la această din urmă dată, decedând.

Această stare de fapt, rezultă din :

sesizarea organelor de poliție făcută de către numitul S.D. declarațiile

inculpatului date pe parcursul procesului penal (filele 45-48 dosar urmărire

penală; fila 29, fila 57, fila 13 dosar instanță), procesul-verbal de

reconstituire și planșe foto (filele 49-50; 52-70), procesul-verbal de

constatare la fața locului (filele 14-15), raportul medico-legal și documente

medicale (filele 18-35) toate coroborate cu declarațiile martorilor I.A.,

I.A.F. (fila 71), A.I. (fila 84), A.D. (filele 76-85), I.M. (fila 81), B.M.

(filele 79-80).

Din raportul medico-legal din 7

aprilie 2009 avizat de I.M.L. Timișoara rezultă că moartea victimei R.M. a fost

violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale și dilacerării cerebrale

survenită în evoluția unui traumatism cranio-cerebral.

Tot din raportul medico-legal

menționat, rezultă că leziunile de violență constatate la autopsie, în zona

antebrațului stâng, la nivelul degetelor, zona pectorală și parietal

posterioară s-au putut produce prin lovire cu și/sau de corpuri/planuri dure.

Din declarațiile inculpatului date

pe parcursul procesului penal, declarații amplu detaliate rezultă că acesta a

acționat în maniera descrisă în rechizitoriu, recunoscând săvârșirea faptei

reținute în sarcina sa.

Instanța de fond - Tribunalul

Caraș-Severin - conturează o stare de fapt, în parte diferită, de cea reținută

în actul de sesizare al instanței, în sensul că după ce reia identic

conflictele anterioare existente între tatăl vitreg al inculpatului și victimă,

apoi între victimă și inculpat (care condusese la existența unor stări

conflictuale) reține că „la data de 29 martie 2009, în jurul orei 18,00

inculpatul se îndrepta spre locuința martorului V.S. pentru a merge împreună cu

acesta la biserică, a trecut prin fața casei victimei R.M., care văzându-l a

început să-l insulte și apoi l-a lovit cu o cârjă peste spate. Victima a

încercat să-l lovească pe inculpat și a doua oară cu cârja, moment în care

inculpatul a prins cârja cu ambele mâini și apoi i-a dat drumul. Când

inculpatul a dat drumul cârjei, victima s-a dezechilibrat și a căzut pe spate,

pe stradă. Căzută fiind, victima a încercat din nou să-l lovească pe inculpat

cu cârja, moment în care acesta s-a enervat și i-a aplicat victimei două

lovituri cu piciorul, una în zona pectorală dreaptă și una în partea dreaptă a

capului, în zona postero-parietală”.

Aceeași stare de fapt a fost

reținută și de instanța de apel.

Astfel, se constată că în

expozitivul rechizitoriului se reține că inculpatul a lovit-o pe victimă cu

pumnii și cu picioarele de mai multe ori, peste cap și corp iar instanțele de

fond și apel rețin că inculpatul a lovit victima de două ori cu piciorul, o

dată, în zona pectorală și o dată în zona capului, mai exact la ceafă. În

contextul întregului material probator administrat în cauză în faza de urmărire

penală și în faza cercetării judecătorești, Înalta Curte constată că în mod

greșit instanțele au înlăturat declarațiile martorilor I.A.F. și A.D., date în

faza de urmărire penală, referitoare la loviturile multiple care au fost

aplicate de către inculpat cu pumnii în cap și pe tot corpul victimei dar și

declarațiile inculpatului date în același sens întrucât acestea nu sunt în

contradicție cu declarațiile date în faza de judecată. Dimpotrivă, din

conținutul coroborat al tuturor declarațiilor date de inculpat pe parcursul

procesului penal rezultă neîndoios că acesta, în stare de furie, a aplicat

victimei mai multe lovituri cu picioarele peste corp și cu pumnii în zona

capului.

Relevantă în acest sens, este

descrierea modului în care inculpatul i-a aplicat loviturile victimei „Atunci

l-am lovit cu picioarele peste corp și cu pumnii în zona capului de mai multe

ori” (declarația inculpatului dată la 9 aprilie 2009 fila 46 verso dosar

urmărire penală). Relevanță, în contextul probator are și faptul că, la data de

10 aprilie 2009, inculpatul, într-o altă declarație dată la urmărirea penală

(fila 45) descrie exact în aceeași modalitate episodul violent exercitat asupra

victimei. Instanța constată că, inculpatul D.G. a declarat neadevărat, în faza

cercetării judecătorești, atunci când a încercat să individualizeze și să

localizeze loviturile aplicate victimei tocmai pentru a crea discordanțe între

conținutul concluziilor expertizei medico-legale referitoare la leziunile

externe constatate pe corpul victimei și conținutul declarațiilor martorilor

prezenți la reconstituire. Mai mult, în procesul-verbal de reconstituire a

faptei din 4 iunie 2009 (fila 49 dosar urmărire penală) este consemnată

susținerea din declarația inculpatului D.G. care prezintă o altă variantă decât

cea anterior exprimată la urmărirea penală, aceea că a lovit-o pe victimă cu

piciorul în partea inferioară a corpului „victima s-a întins pe spate” după

care a continuat să o lovească cu piciorul încă o dată fără a preciza însă zona

în care a lovit-o a doua oară.

Inculpatul face „precizări exacte”,

referitoare la numărul loviturilor aplicate victimei și la zona violentată, în

faza de cercetare judecătorească, aspecte care sunt contrazise de declarațiile

martorilor A.D. și B.M.

Martora A.D. susține că: „La data de

23 martie 2009 eram la domiciliu și în jurul orei 18,30 am auzit țipete în fața

casei pe uliță. Am ieșit la geam și l-am văzut pe uliță pe D.G. care îl înjura

pe vecinul R.M. Am ieșit afară în stradă și am văzut pe R.M. trântit la pământ,

iar pe D.G. lovindu-l cu pumnii și picioarele peste cap și corp, dând în el, ca

într-un sac de cartofi. Am strigat la D.G. să nu-l mai lovească și am încercat

să-l ajut pe R.M. să se ridice, însă nu m-a lăsat D.G., care continua să-l

lovească. Între timp a ieșit afară și vecina I.A., insistând amândouă ca D.G.

să nu-l mai lovească pe R.M. A venit și un vecin B.M. care s-a dus și l-a

ridicat pe R.M. de jos și l-a pus pe o bană din apropiere; fiind pe bancă, R.M.

a mai fost lovit de D.G. cu un picior în zona coastelor” (fila 7 dosar urmărire

penală).

În faza de urmărire penală, martora

I.A.F. a relatat: „Am văzut pe R.M. era căzut pe jos în stradă și pe D.G.

lovindu-l cu pumnii și picioarele în mod repetat peste corp și cap. R.M. nu a

ripostat și nici nu s-a apărat, l-am rugat pe D.G. să nu-l mai lovească, însă

acesta nu m-a ascultat și a continuat să-l lovească în același mod. „Am

încercat să-l ridic pe R.M., însă D.G. nu m-a lăsat și m-a împins. Văzând că nu

am nici o șansă de a-l opri pe D.G. ca să-l mai lovească, am mers în casă și

l-am sunat pe tatăl meu I.A., căruia i-am relatat ce se întâmplă”.

„Am ieșit din nou afară în stradă și

am observat că ieșise și vecina D.A., care se afla lângă R.M. R.M. se afla tot

pe jos, iar D.G. continua să-l lovească. Împreună cu vecina, i-am spus acestuia

să-l lase în pace și să nu-l mai lovească, însă nu ne-a ascultat. În acel loc a

venit și tatăl meu de la biserică și a încercat să-l ridice pe R.M. de jos,

însă nu a reușit deoarece s-a opus D.G. Acesta a încercat să-l lovească pe

tatăl meu, iar eu am intervenit între cei doi, pentru ca tatăl meu să nu fie

lovit.

A venit apoi și vecinul M.B. care

l-a ridicat pe R.M. și l-a pus pe banca din apropiere. Am observat că R.M. are sânge

pe gât” (filele 71-72 dosar urmărire penală).

Între aceste declarații și cele date

de cei doi martori în fața instanței de fond nu există nici o contradicție.

Singura diferență e că declarațiile de la instanță sunt mai succinte, iar cele

de la urmărirea penală mai detaliate.

Aceste declarații se coroborează cu

cea a martorului B.M., care relatează că 1-a văzut personal pe inculpat lovind

cu picioarele ceva, abia când s-a apropiat și-a dat seama că lovea un om; a

perceput că inculpatul a lovit cu putere (fila 35-dosar al instanței de fond).

Chiar inculpatul, în toate cele trei

declarații date în faza de urmărire penală, susține că l-a lovit pe victimă de

mai multe ori cu picioarele peste corp și cu pumnii în zona capului. Abia în

fața instanței de fond își schimbă poziția, susținând că l-a lovit de două ori

cu picioarele peste șold. (filele 57-58-dosar al Tribunalului Caraș-Severin),

declarație menținută în fața instanței de apel.

Faptul că au fost aplicate mai mult

de două lovituri rezultă cu claritate din raportul medico-legal de necropsie

aflat la filele 18-21 dosar urmărire penală. Chiar dacă în concluziile

raportului se constată drept cauza morții doar un traumatism cranio-cerebral,

la pct. 2 lit. c) din raport sunt constatate numeroase leziuni traumatice

externe ale cadavrului, în diferite zone ale corpului, leziuni ce sunt evidente

și în planșa foto conținând aspecte de la necropsie.(filele 37-38 dosar u.p.).

Mijloacele de probă precizate mai

sus sunt infirmate doar de declarațiile date de inculpat în fața instanțelor și

declarațiile celor doi martori asistenți ce au fost de față la reconstituire,

însă martorii asistenți nu cunosc despre împrejurările comiterii faptei, în

procesul penal, inculpatul are o poziție eminamente subiectivă, însuși instinctul

de conservare dictându-i să denatureze realitate în scopul de a scăpa de

pedeapsă sau a i se aplica o pedeapsă mai blândă (mai ales în situația în care

legea incriminează fapta comisă cu o pedeapsă foarte mare - închisoare de la

15-25 ani).

În contextul dat și în condițiile

art. 69 alin. (1) C. proc. pen., declarațiile date de inculpat pot servi la

aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și

împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Aceste declarații se coroborează în

cauză cu declarațiile a doi martori asistenți ce au fost de față la efectuarea

reconstituirii, act procedural ce constă într-o redare a faptei realizată pe

baza celor relatate de inculpat, așadar, tot cu susținerile inculpatului.

Concluzia instanței de fond,

preluată de cea de apel, că hematomul subdural, hemoragia meningee și

contuziile și dilacerarea cerebrală care, în final, au condus la moartea

victimei, s-au produs datorită căderii acesteia cu capul pe un plan dur și nu

datorită unor lovituri aplicate ulterior, nu poate fi reținută ca veridică.

Având în vedere că incidentul s-a

produs în fața casei victimei, pe pământ, așa cum se vede clar în planșa foto

privind reconstituirea (filele 51-70 dosar u.p.), leziunile constatate prin

raportul medico-legal și evidențiate foarte clar în fotografiile efectuate cu

ocazia necropsiei, în special în fotografiile 8, 10, 11 și 15 ( file

38-38-dosar u.p.) nu puteau fi produse prin simpla cădere ce ar implica lovirea

cu capul de pământ. Este evident că victima a fost lovită cu putere cu piciorul

și astfel i s-a produs acea leziune, fără a fi necesare alte considerații de

ordin medical pe această temă.

De altfel, declarația inculpatului

dată în faza de cercetare judecătorească evidențiază clar acest aspect (f. 57

instanță).

Având în vedere că inculpatul i-a

aplicat victimei cu putere cu picioarele multiple lovituri în zone vitale,

precum și vârsta și starea de sănătate a victimei (avea 73 de ani și se deplasa

cu ajutorul unei cârje), este evident că inculpatul a prevăzut posibilitatea de

a se produce moartea victimei și chiar dacă nu a urmărit-o a acceptat-o, în

cauză existând intenția specifică infracțiunii de omor, în modalitatea

intenției indirecte.

Pentru considerentele mai sus

expuse, se reține că încadrarea juridică corectă dată faptei comise de

inculpat, în contextul stării de fapt mai sus reținută, este aceea de omor

calificat prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen., agravanta fiind dată de

locul public unde s-a comis fapta, în stradă, în fața casei victimei.

Referitor la scuza provocării prev.

de art. 73 lit. b) C. pen., ce a fost reținută în favoarea inculpatului atât de

către procuror prin rechizitoriu, cât și de către instanța de fond și cea de

apel, existența ei a fost dovedită cu certitudine.

Din probele administrate rezultă că

între tatăl vitreg al inculpatului au avut loc anterior mai multe conflicte,

fapt ce a dus la o relație încordată între cele două familii.

Pe acest fond, în data de 29 martie

2009, victima l-a înjurat pe inculpat, l-a lovit cu o cârjă peste spate,

încercând apoi să-l lovească încă o dată.

Toate aceste împrejurări au fost de

natură să-i provoace inculpatului o puternică tulburare; că acea tulburare a

fost efectiv provocată, rezultă atât din declarația inculpatului: „având în

vedere faptul că R.M. m-a lovit peste spate eu mi-am pierdut controlul toată

această ură a mea îndreptată asupra lui R.M. a fost datorită faptului că acesta

m-a înjurat și a îndrăznit să dea în mine cu cârja”, precum și din declarațiile

martorilor I.A.F. care relatează că inculpatul era într-o stare de nervozitate

evidentă, A.D. care susține că inculpatul era deosebit de nervos și B.M. care

susține că inculpatul era într-o evidentă stare de nervozitate.

În aceste condiții, în cauză sunt

întrunite circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) și art. 73 lit. b)

C. pen., precum și cea prev. de art. 74 lit. c) C. pen., întrucât, chiar dacă

în faza de cercetare judecătorească inculpatul a dat o altă variantă

modalității de săvârșire a faptei, acesta a recunoscut și regretat fapta.

Așadar, în ceea ce privește

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în condițiile art. 72 C. pen. se va reține, pe lângă starea de provocare așa cum este reglementată de art. 73 lit. b) C.

pen. și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen.,

datorită lipsei antecedentelor penale, a comportamentului bun înainte de

săvârșirea faptei rezultat din probele cu martori și înscrisuri administrate în

circumstanțiere (martorii V.S., A.I., I.M. și B.M. și caracterizările de la

filele 19 și 21 dosar) și a atitudinii parțial sincere manifestate pe parcursul

urmăririi penale și al judecății.

Totodată, se va aplica inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen.

În ce privește aplicarea pedepsei

accesorii a interzicerii unor drepturi, în temeiul art. 71 C. pen., se reține că se impune, pe durata executării pedepsei principale, interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a

alege, pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea din 28 septembrie

2004 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și

Pîrcălab împotriva României, hotărâre ce a fost publicată în M. Of. nr. 484 din

8 iunie 2005, Curtea a decis că a existat o încălcare a art. 8 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, întrucât în dreptul român interzicerea unor

drepturi operează în mod automat și absolut cu titlu de pedeapsă accesorie,

pentru orice persoană care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absența

oricărui control exercitat de instanțele judecătorești și fără a se lua în

considerare tipul infracțiunii.

De asemenea, în hotărârea Hirst

împotriva Marii Britanii, Curtea a arătat că, la fel ca și în dreptul român și

în dreptul britanic există o dispoziție prin care drepturile (de exemplu

dreptul la vot) persoanei condamnate sunt interzise ope legis, ca pedeapsă

accesorie, fără ca interzicerea acestora să fie cenzurată de instanțele

judecătorești, existând astfel o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

În spiritul celor două hotărâri

menționate anterior, se reține că drepturile oricărei persoane, fie ea și

condamnată, pot fi interzise numai motivat, prin exercitarea unui control de

către instanța judecătorească.

Având în vedere, faptul că

inculpatul din speța de față a săvârșit infracțiunea de omor calificat, se

impune interzicerea doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., mai exact a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții

elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat, întrucât legea română condiționează ocuparea acestor

funcții de inexistența unei condamnări la o pedeapsă penală privativă de

libertate, neimpunându-se însă și interzicerea dreptului de a alege,

exercitarea dreptului la vot nefiind exclusă de lege în cazul existenței unei

condamnări.

Totodată, se reține că nu se impune

interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. c)-e), o

asemenea măsură fiind de altfel fără obiect, întrucât inculpatul nu s-a folosit

de o profesie, funcție sau activitate pentru săvârșirea infracțiunii și

întrucât, același inculpat nu are copii minori și nici nu are calitatea de

tutore sau curator.

Referitor la latura civilă a cauzei,

se reține că, în cauză s-au constituit părți civile: partea vătămată S.D. - cu

suma de 2000 lei reprezentând daune materiale - și Spitalul Județean de Urgență

Reșița și Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, cu sume reprezentând

cheltuielile de spitalizare a victimei.

În ce privește acțiunea civilă

formulată de partea vătămată. S.D. - fiul vitreg al victimei - se reține că

partea civilă nu a făcut dovada cu înscrisuri sau cu martori, în condițiile

art. 1169 C. civ., a daunelor materiale solicitate, astfel încât corect s-a

reținut că acțiunea formulată este neîntemeiată.

Referitor la acțiunea civilă

formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Reșița, se constată că

aceasta este întemeiată, fiind dovedită prin decontul de cheltuieli depus la

dosarul cauzei.

Acțiunea civilă formulată de

Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara este întemeiată numai în parte.

Astfel, această parte vătămată s-a

constituit parte civilă cu suma de 1.923,2 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare,

prin constituirea de parte civilă solicitând totodată actualizarea acestor

pretenții civile.

Acțiunea civilă este întemeiată în

ce privește cheltuielile de spitalizare solicitate, cheltuieli dovedite cu

decontul depus la dosar.

În ce privește actualizarea acestor

cheltuieli se reține că partea civilă nu a specificat în acțiune în ce constă

această actualizare (cu rata inflației, dobânda legală).

Dat fiind principiul

disponibilității care guvernează acțiunea civilă, instanța nu se poate

substitui voinței părții civile și nu poate dispune din oficiu, o formă de

actualizare pretențiilor solicitate, atâta timp cât această formă nu a fost

cerută explicit de către partea îndreptățită.

Ținând seama de faptul că, în cauză,

s-a reținut incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., urmează a reduce

cuantumul cheltuielilor de spitalizare la plata cărora a fost obligat

inculpatul D.G. către Spitalul Județean de Urgență Timișoara de la 1.923,2 lei

la 861 lei și la 29 lei către Spitalul Județean de Urgență Reșița.

Totodată, urmează a reduce

cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în fond de la 3.000 lei la

1.500 lei.

Văzând dispozițiile art. 38517 alin.

(4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2)-(4) C. proc. pen. urmează a

menține starea de arest a inculpatului D.G. în condițiile art. 350 C. proc. pen., iar în baza dispozițiilor art. 88 C. pen. a deduce din pedeapsa aplicată acestuia,

durata reținerii și arestării preventive începând cu data încarcerării - 9

aprilie 2009 - până la data pronunțării prezentei hotărâri - 28 ianuarie 2011.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr.

125/ A din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează în totalitate decizia penală

atacată și, în parte, sentința penală nr. 3 din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin și, în rejudecare:

Înlătură dispozițiile art. 334 C. proc. pen., de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. și condamnă pe inculpatul D.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73

lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. și 3

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Reduce cuantumul cheltuielilor de

spitalizare la plata cărora a fost obligat inculpatul D.G., către Spitalul

Județean de Urgență Timișoara la 861 lei și la 29 lei către Spitalul Județean

de Urgență Reșița.

Reduce cheltuielile judiciare

ocazionate de judecarea cauzei în fond la 1.500 lei.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

În baza art. 38517 alin. (4) C.

proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) - (4) C. proc. pen., menține starea

de arest a inculpatului și, în baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 9 aprilie 2009 la 28 ianuarie

2011.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, pentru avocat

S.A., se va plăti din fondul M.J.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 ianuarie 2011.