ÎCCJ, decizie (scj.ro #83819)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83819) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Omor

calificat. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Încadrare

juridică

Cuprins

pe materii:

Drept penal. Partea specială.

Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra vieții,

integrității corporale și sănătății.

Omuciderea

Indice

alfabetic:

Drept penal

-

omor

calificat

-

loviri

sau vătămări cauzatoare de moarte

C.

pen.,

art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i), art. 183

Dacă

victima l-a lovit pe inculpat cu o cârjă peste spate și, încercând

să îl lovească din nou, inculpatul a prins cârja și apoi i-a dat

drumul, victima dezechilibrându-se și căzând pe spate în stradă,

iar în timp ce victima în vârstă de 73 de ani se afla căzută în

stradă, inculpatul i-a aplicat, cu putere, cu picioarele, multiple

lovituri în zone vitale, fapta se încadrează în infracțiunea de omor

calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

săvârșită în condițiile circumstanței atenuante a

provocării, iar nu în infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C.

pen., întrucât aplicând victimei, cu putere,

cu

picioarele, multiple lovituri în zone vitale și având în vedere vârsta

și starea de sănătate a victimei care se deplasa cu ajutorul

unei cârje, inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea

victimei și, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, existând

intenția specifică infracțiunii de omor, în modalitatea

intenției indirecte.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 292 din 28

ianuarie 2011

Prin

sentința penală nr. 3 din 21 ianuarie 2010, Tribunalul

Caraș-Severin, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei inculpatului D.G., din infracțiunea de

omor calificat prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte prevăzută în art. 183 C. pen.

În baza

art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a)

și c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul

D.G. la 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe

durata executării pedepsei, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1)

lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza

art. 14, art. 346 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă

formulată de partea civilă Spitalul Județean de

Urgență Reșița și a obligat inculpatul D.G. să

plătească acesteia suma de 58,21 lei cu titlu de cheltuieli de

spitalizare.

A

admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă

Spitalul Județean de Urgență Timișoara și a obligat

inculpatul să plătească acesteia suma de 1.923,2 lei cu titlu de

cheltuieli de spitalizare.

În baza

art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 3.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a

reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin din 26 august 2009, a fost trimis în judecată

inculpatul D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

reținându-se că inculpatul, la data de  29 martie 2009, fiind în

stare de provocare, a aplicat mai multe lovituri peste corp și cap

victimei R.M., cauzându-i decesul.

S-a

reținut că între tatăl vitreg al inculpatului - martorul L.A. -

și victima R.M. exista o stare conflictuală și, pe fondul

acestei stări conflictuale, în data de 28 martie 2009, tatăl vitreg al

inculpatului - L.A. - a fost amenințat cu furca de către victima

R.M., fapt despre care inculpatul D.G. a sesizat telefonic organele de

poliție.

Pe

fondul aceleiași situații conflictuale, în data de 29 martie 2009, în

jurul prânzului, a avut loc un incident între victimă și inculpat,

inculpatul lovind victima cu palma peste față atunci când a auzit

cele spuse de aceasta despre tatăl său vitreg.

În

aceeași zi, în jurul orelor 18

00

, inculpatul D.G. se îndrepta

spre locuința martorului V.S. și, în drumul său, a trecut prin

fața casei victimei R.M. care, văzându-l, a început să-l insulte

și apoi l-a lovit cu o cârjă peste spate. Victima a încercat

să-l lovească pe inculpat și a doua oară cu cârja, moment

în care inculpatul a prins cârja cu ambele mâini și apoi i-a dat drumul.

Când inculpatul a dat drumul cârjei, victima s-a dezechilibrat și a

căzut pe spate, pe stradă.

Căzută

fiind, victima a încercat din nou să lovească pe inculpat cu cârja,

moment în care acesta s-a enervat și i-a aplicat victimei două

lovituri cu piciorul, una în partea inferioară a corpului, în zona

pectorală dreaptă și una în partea dreaptă a capului, în

zona postero-parietală.

În

noaptea respectivă, victima a fost transportată cu salvarea la

Spitalul Județean de Urgență Reșița și transferată

la Spitalul Județean de Urgență Timișoara, unde a fost

internată în perioada 30 martie 2009 - 6 aprilie 2009, la data de 6

aprilie 2009 decedând.

Prin

decizia penală nr. 62/A din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara

a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței penale nr. 3 din

21 ianuarie 2010, a desființat sentința apelată și,

rejudecând cauza, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului D.G. pentru

săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare, menținând

în rest dispozițiile sentinței apelată, și a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe.

Prin

decizia nr. 2732 din 21 iulie 2010, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția penală, au fost admise

recursurile declarate de procuror și de inculpat, decizia penală

recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă la Curtea de

Apel Timișoara pentru rejudecarea apelului.

Prin

decizia nr. 125/A din 13 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, Secția penală, s-a admis apelul declarat de

procuror împotriva sentinței penale nr. 3 din 21 ianuarie 2010, s-a

desființat în latura penală sentința penală apelată

și, în rejudecare, în temeiul prevederilor art. 183 C. pen., cu aplicarea

art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1)

lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D.G. la pedeapsa de 4 ani

și 8 luni închisoare, cu interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute

în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,

menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate,

și s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva

aceleiași sentințe penale.

Împotriva

deciziei penale nr. 125/A din 13 septembrie 2010 a declarat recurs procurorul -

invocând cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1)

pct. 17 și 17

2

C. proc. pen., criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică sub aspectul schimbării

încadrării juridice a faptei și solicitând condamnarea inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 174, art.

175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât din probatoriul administrat în cauză

rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul

laturii subiective.

S-a

solicitat reexaminarea cauzei sub aspectul prejudiciului cauzat și la

acoperirea căruia a fost obligat inculpatul deoarece, deși

instanțele au reținut scuza provocării, l-au obligat pe inculpat

la plata prejudiciului integral.

Recursul

este fondat.

Analizând

hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului, prin

prisma motivelor invocate de procuror, dar și din oficiu, conform

dispozițiilor art. 385

9

alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

constată că în cauză sunt incidente cazurile de casare

prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 17

2

C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 202/2010, pentru următoarele

considerente:

Starea de

fapt, reținută de ambele instanțe, este în parte conturată

de materialul probator administrat în cauză, din analiza și

coroborarea acestuia rezultând modalitatea concretă în care a

acționat inculpatul, după cum urmează:

Între

tatăl vitreg al inculpatului, numitul L.A. și victima R.M., de 73

ani, au existat mai multe neînțelegeri și conflicte anterioare.

La data

de 28 martie 2009, tatăl vitreg al inculpatului a fost amenințat, cu

furca, de către victimă, iar la data de 29 martie 2009, pe fondul

unei astfel de neînțelegeri, inculpatul a sesizat telefonic organele de

poliție din localitate. În aceeași zi, în jurul orelor 18

00

,

inculpatul a plecat de la locuința sa către numitul V.S. Ajuns în

fața casei victimei, aceasta l-a insultat și l-a lovit pe inculpat cu

o cârjă peste spate. Deoarece victima R.M. a încercat să îl

lovească pe inculpat și a doua oară, acesta a prins cârja cu

ambele mâini și, în momentul în care a dat drumul la cârjă, victima a

căzut pe spate, pe stradă. Profitând de faptul că victima era la

pământ, inculpatul a lovit-o cu pumnii și picioarele peste corp

și peste cap de mai multe ori.

În acel

moment, a intervenit martorul B.M. care l-a îndepărtat pe inculpat de

victimă, a ridicat victima de la sol și a așezat-o pe o

bancă în apropiere. Momentul conflictului și al agresiunii victimei a

fost văzut de martorii I.F. și A.D. Victima a fost transportată

la spital și internată în perioada 30 martie 2009 - 6 aprilie 2009,

la această din urmă dată decedând.

Din

raportul medico-legal din 7 aprilie 2009, avizat de Institutul de Medicină

Legală Timișoara, rezultă că moartea victimei R.M. a fost

violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale și

dilacerării cerebrale survenită în evoluția unui traumatism

cranio-cerebral.

Tot din

raportul medico-legal menționat, rezultă că leziunile de

violență constatate la autopsie, în zona antebrațului stâng, la

nivelul degetelor, zona pectorală și parietal posterioară s-au

putut produce prin lovire cu și/sau de corpuri/planuri dure.

Instanța

de fond - Tribunalul Caraș-Severin - conturează o stare de fapt, în

parte diferită, de cea reținută în actul de sesizare al

instanței, în sensul că după ce reia identic conflictele

anterioare existente între tatăl vitreg al inculpatului și

victimă, apoi între victimă și inculpat, reține că, la

data de 29 martie 2009, în jurul orei 18

00

, inculpatul se îndrepta

spre locuința martorului V.S. și a trecut prin fața casei

victimei R.M., care, văzându-l, a început să-l insulte și apoi

l-a lovit cu o cârjă peste spate. Victima a încercat să-l

lovească pe inculpat și a doua oară cu cârja, moment în care

inculpatul a prins cârja cu ambele mâini și apoi i-a dat drumul. Când

inculpatul a dat drumul cârjei, victima s-a dezechilibrat și a căzut

pe spate, pe stradă. Căzută fiind, victima a încercat din nou

să-l lovească pe inculpat cu cârja, moment în care acesta s-a enervat

și i-a aplicat victimei două lovituri cu piciorul, una în zona

pectorală dreaptă și una în partea dreaptă a capului, în

zona postero-parietală.”

Aceeași

stare de fapt a fost reținută și de instanța de apel.

Se

constată că în expozitivul rechizitoriului se reține că

inculpatul a lovit-o pe victimă cu pumnii și cu picioarele de mai

multe ori, peste cap și corp, iar instanțele de fond și apel

rețin că inculpatul a lovit victima de două ori cu piciorul, o

dată în zona pectorală și o dată în zona capului, mai exact

la ceafă. În contextul întregului material probator administrat în

cauză în faza de urmărire penală și în faza cercetării

judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că, în mod greșit, instanțele au înlăturat

declarațiile martorilor I.F. și A.D., date în faza de urmărire

penală, referitoare la loviturile multiple care au fost aplicate de

către inculpat cu pumnii în cap și pe tot corpul victimei, dar

și declarațiile inculpatului date în același sens, întrucât

acestea nu sunt în contradicție cu declarațiile date în faza de

judecată. Dimpotrivă, din conținutul coroborat al tuturor

declarațiilor date de inculpat pe parcursul procesului penal rezultă

neîndoios că acesta, în stare de furie, a aplicat victimei mai multe

lovituri cu picioarele peste corp și cu pumnii în zona capului.

Martora

A.D. susține că, la data de 29 martie 2009, în jurul orei 18

30

,

l-a văzut pe R.M. trântit la pământ, iar pe D.G. lovindu-l cu pumnii

și picioarele peste cap și corp, că a strigat la D.G. să

nu-l mai lovească și a încercat să îl ajute pe R.M. să se

ridice, însă nu a fost lăsată de D.G., care continua să-l

lovească. Între timp a ieșit afară și I.F., insistând

amândouă ca D.G. să nu-l mai lovească pe R.M. A venit și

B.M. care s-a dus și l-a ridicat pe R.M. de jos și l-a pus pe o

bancă din apropiere; fiind pe bancă, R.M. a mai fost lovit de D.G. cu

un picior în zona coastelor.

În faza

de urmărire penală, martora I.F. a relatat, între altele, că l-a

văzut pe R.M. căzut pe jos în stradă și pe D.G. lovindu-l

cu pumnii și picioarele în mod repetat  peste corp și cap, că

R.M. nu a ripostat și nici nu s-a apărat și că l-a rugat pe

D.G. să nu-l mai lovească, însă acesta nu a ascultat-o și a

continuat să-l lovească în același mod.

Între

aceste declarații și cele date de cei doi martori în fața

instanței de fond nu există nicio contradicție. Singura

diferență este că declarațiile de la instanță

sunt mai succinte, iar cele de la urmărirea penală mai detaliate.

Aceste

declarații se coroborează cu cea a martorului B.M., care

relatează că l-a văzut personal pe inculpat lovind cu picioarele

ceva, abia când s-a apropiat și-a dat seama că lovea un om și a

perceput că inculpatul a lovit cu putere.

Chiar

inculpatul, în toate cele trei declarații date în faza de urmărire

penală, susține că a lovit victima de mai multe ori cu

picioarele peste corp și cu pumnii în zona capului. Abia în fața

instanței de fond își schimbă poziția, susținând

că a lovit-o de două ori cu picioarele peste șold,

declarație menținută în fața instanței de apel.

Faptul

că au fost aplicate mai mult de două lovituri rezultă cu

claritate din raportul medico-legal de necropsie. Chiar dacă în

concluziile raportului se constată drept cauza morții doar un

traumatism cranio-cerebral, în raport sunt constatate numeroase leziuni

traumatice externe ale cadavrului, în diferite zone ale corpului, leziuni ce

sunt evidente și în planșa foto conținând aspecte de la

necropsie.

Concluzia

instanței de fond, preluată de cea de apel, că hematomul

subdural, hemoragia meningee și contuziile și dilacerarea

cerebrală care, în final, au condus la moartea victimei, s-au produs

datorită căderii acesteia cu capul pe un plan dur și nu

datorită unor lovituri aplicate ulterior, nu poate fi reținută

ca veridică.

Având

în vedere că incidentul s-a produs în fața casei victimei, pe

pământ, așa cum se vede clar în planșa foto privind

reconstituirea, leziunile constatate prin raportul medico-legal și

evidențiate foarte clar în fotografiile efectuate cu ocazia necropsiei nu

puteau fi produse prin simpla cădere ce ar implica lovirea cu capul de

pământ. Este evident că victima a fost lovită cu putere cu

piciorul și astfel i s-a produs acea leziune, fără a fi necesare

alte considerații de ordin medical pe această temă.

Având

în vedere că inculpatul i-a aplicat victimei cu putere, cu picioarele,

multiple lovituri în zone vitale, precum și vârsta și starea de

sănătate a victimei (avea 73 de ani și se deplasa cu ajutorul

unei cârje), este evident că inculpatul a prevăzut posibilitatea de a

se produce moartea victimei și, chiar dacă nu a urmărit-o, a

acceptat-o, în cauză existând intenția specifică

infracțiunii de omor, în modalitatea intenției indirecte.

Pentru

considerentele mai sus expuse, se reține că încadrarea juridică

corectă dată faptei comise de inculpat, în contextul stării de

fapt mai sus reținută, este aceea de omor calificat

prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., agravanta

fiind dată de locul public unde s-a comis fapta, în stradă, în

fața casei victimei.

Referitor

la scuza provocării prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., ce a

fost reținută în favoarea inculpatului atât de către procuror

prin rechizitoriu, cât și de către instanța de fond și cea

de apel, existența ei a fost dovedită cu certitudine.

Din

probele administrate rezultă că între tatăl vitreg al

inculpatului au avut loc anterior mai multe conflicte, fapt ce a dus la o

relație încordată între cele două familii. Pe acest fond, în

data de 29 martie 2009, victima l-a înjurat pe inculpat, l-a lovit cu o

cârjă peste spate, încercând apoi să-l lovească încă o

dată.

Toate

aceste împrejurări au fost de natură să-i provoace inculpatului

o puternică tulburare; că acea tulburare a fost efectiv provocată,

rezultă atât din declarația inculpatului, cât și din

declarațiile martorilor I.F. care relatează că inculpatul era

într-o stare de nervozitate evidentă, A.D. care susține că

inculpatul era deosebit de nervos și B.M. care susține că

inculpatul era într-o evidentă stare de nervozitate.

Ținând

seama de faptul că, în cauză, s-a reținut incidența

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., urmează a reduce cuantumul

cheltuielilor de spitalizare la plata cărora a fost obligat inculpatul

D.G. către Spitalul Județean de Urgență Timișoara la

861 lei și către Spitalul Județean de Urgență

Reșița la 29 lei.

Totodată,

urmează a reduce cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în

fond de la 3.000 lei la 1.500 lei.

Față

de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție

a admis recursul declarat de procuror împotriva deciziei penale nr. 125/A din

13 septembrie 2010, a casat în totalitate decizia penală atacată

și, în parte, sentința penală nr. 3 din 21 ianuarie 2010

și, în rejudecare, a înlăturat dispozițiile art. 334 C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul D.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 174 -

art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (2) C. pen., și 3 ani

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.; în baza art. 71 C. pen., a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe

durata executării pedepsei principale; a redus cuantumul cheltuielilor de

spitalizare la plata cărora a fost obligat inculpatul către Spitalul

Județean de Urgență Timișoara la 861 lei și către

Spitalul Județean de Urgență Reșița la 29 lei și

a redus cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea cauzei în fond la 1.500

lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.