ÎCCJ, decizie (scj.ro #83819)

Omor calificat. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Încadrare juridică Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății.

Omuciderea Indice alfabetic: Drept penal - omor calificat - loviri sau vătămări cauzatoare de moarte C. pen., art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i), art. 183 Dacă victima l-a lovit pe inculpat cu o cârjă peste spate și, încercând să îl lovească din nou, inculpatul a prins cârja și apoi i-a dat drumul, victima dezechilibrându-se și căzând pe spate în stradă, iar în timp ce victima în vârstă de 73 de ani se afla căzută în stradă, inculpatul i-a aplicat, cu putere, cu picioarele, multiple lovituri în zone vitale, fapta se încadrează în infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., săvârșită în condițiile circumstanței atenuante a provocării, iar nu în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen., întrucât aplicând victimei, cu putere, cu picioarele, multiple lovituri în zone vitale și având în vedere vârsta și starea de sănătate a victimei care se deplasa cu ajutorul unei cârje, inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei și, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, existând intenția specifică infracțiunii de omor, în modalitatea intenției indirecte.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 292 din 28 ianuarie 2011 Prin sentința penală nr. 3 din 21 ianuarie 2010, Tribunalul Caraș-Severin, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului D.G., din infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen. În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul D.G. la 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Reșița și a obligat inculpatul D.G. să plătească acesteia suma de 58,21 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare. A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Timișoara și a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 1.923,2 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin din 26 august 2009, a fost trimis în judecată inculpatul D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., reținându-se că inculpatul, la data de 29 martie 2009, fiind în stare de provocare, a aplicat mai multe lovituri peste corp și cap victimei R.M., cauzându-i decesul. S-a reținut că între tatăl vitreg al inculpatului - martorul L.A. - și victima R.M. exista o stare conflictuală și, pe fondul acestei stări conflictuale, în data de 28 martie 2009, tatăl vitreg al inculpatului - L.A. - a fost amenințat cu furca de către victima R.M., fapt despre care inculpatul D.G.

a sesizat telefonic organele de poliție. Pe fondul aceleiași situații conflictuale, în data de 29 martie 2009, în jurul prânzului, a avut loc un incident între victimă și inculpat, inculpatul lovind victima cu palma peste față atunci când a auzit cele spuse de aceasta despre tatăl său vitreg. În aceeași zi, în jurul orelor 18 00 , inculpatul D.G. se îndrepta spre locuința martorului V.S. și, în drumul său, a trecut prin fața casei victimei R.M. care, văzându-l, a început să-l insulte și apoi l-a lovit cu o cârjă peste spate. Victima a încercat să-l lovească pe inculpat și a doua oară cu cârja, moment în care inculpatul a prins cârja cu ambele mâini și apoi i-a dat drumul. Când inculpatul a dat drumul cârjei, victima s-a dezechilibrat și a căzut pe spate, pe stradă.

Căzută fiind, victima a încercat din nou să lovească pe inculpat cu cârja, moment în care acesta s-a enervat și i-a aplicat victimei două lovituri cu piciorul, una în partea inferioară a corpului, în zona pectorală dreaptă și una în partea dreaptă a capului, în zona postero-parietală. În noaptea respectivă, victima a fost transportată cu salvarea la Spitalul Județean de Urgență Reșița și transferată la Spitalul Județean de Urgență Timișoara, unde a fost internată în perioada 30 martie 2009 - 6 aprilie 2009, la data de 6 aprilie 2009 decedând. Prin decizia penală nr. 62/A din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței penale nr. 3 din 21 ianuarie 2010, a desființat sentința apelată și, rejudecând cauza, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului D.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare, menținând în rest dispozițiile sentinței apelată, și a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe. Prin decizia nr. 2732 din 21 iulie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, au fost admise recursurile declarate de procuror și de inculpat, decizia penală recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă la Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecarea apelului.

Prin decizia nr. 125/A din 13 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, s-a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței penale nr. 3 din 21 ianuarie 2010, s-a desființat în latura penală sentința penală apelată și, în rejudecare, în temeiul prevederilor art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D.G. la pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, cu interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, și s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva deciziei penale nr. 125/A din 13 septembrie 2010 a declarat recurs procurorul - invocând cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 17 2 C. proc. pen., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei și solicitând condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective. S-a solicitat reexaminarea cauzei sub aspectul prejudiciului cauzat și la acoperirea căruia a fost obligat inculpatul deoarece, deși instanțele au reținut scuza provocării, l-au obligat pe inculpat la plata prejudiciului integral.

Recursul este fondat. Analizând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de procuror, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (2) și (3) C. proc. pen., constată că în cauză sunt incidente cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 17 2 C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 202/2010, pentru următoarele considerente: Starea de fapt, reținută de ambele instanțe, este în parte conturată de materialul probator administrat în cauză, din analiza și coroborarea acestuia rezultând modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, după cum urmează: Între tatăl vitreg al inculpatului, numitul L.A. și victima R.M., de 73 ani, au existat mai multe neînțelegeri și conflicte anterioare.

La data de 28 martie 2009, tatăl vitreg al inculpatului a fost amenințat, cu furca, de către victimă, iar la data de 29 martie 2009, pe fondul unei astfel de neînțelegeri, inculpatul a sesizat telefonic organele de poliție din localitate. În aceeași zi, în jurul orelor 18 00 , inculpatul a plecat de la locuința sa către numitul V.S. Ajuns în fața casei victimei, aceasta l-a insultat și l-a lovit pe inculpat cu o cârjă peste spate. Deoarece victima R.M. a încercat să îl lovească pe inculpat și a doua oară, acesta a prins cârja cu ambele mâini și, în momentul în care a dat drumul la cârjă, victima a căzut pe spate, pe stradă. Profitând de faptul că victima era la pământ, inculpatul a lovit-o cu pumnii și picioarele peste corp și peste cap de mai multe ori.

În acel moment, a intervenit martorul B.M. care l-a îndepărtat pe inculpat de victimă, a ridicat victima de la sol și a așezat-o pe o bancă în apropiere. Momentul conflictului și al agresiunii victimei a fost văzut de martorii I.F. și A.D. Victima a fost transportată la spital și internată în perioada 30 martie 2009 - 6 aprilie 2009, la această din urmă dată decedând. Din raportul medico-legal din 7 aprilie 2009, avizat de Institutul de Medicină Legală Timișoara, rezultă că moartea victimei R.M. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale și dilacerării cerebrale survenită în evoluția unui traumatism cranio-cerebral. Tot din raportul medico-legal menționat, rezultă că leziunile de violență constatate la autopsie, în zona antebrațului stâng, la nivelul degetelor, zona pectorală și parietal posterioară s-au putut produce prin lovire cu și/sau de corpuri/planuri dure.

Instanța de fond - Tribunalul Caraș-Severin - conturează o stare de fapt, în parte diferită, de cea reținută în actul de sesizare al instanței, în sensul că după ce reia identic conflictele anterioare existente între tatăl vitreg al inculpatului și victimă, apoi între victimă și inculpat, reține că, la data de 29 martie 2009, în jurul orei 18 00 , inculpatul se îndrepta spre locuința martorului V.S. și a trecut prin fața casei victimei R.M., care, văzându-l, a început să-l insulte și apoi l-a lovit cu o cârjă peste spate. Victima a încercat să-l lovească pe inculpat și a doua oară cu cârja, moment în care inculpatul a prins cârja cu ambele mâini și apoi i-a dat drumul. Când inculpatul a dat drumul cârjei, victima s-a dezechilibrat și a căzut pe spate, pe stradă.

Căzută fiind, victima a încercat din nou să-l lovească pe inculpat cu cârja, moment în care acesta s-a enervat și i-a aplicat victimei două lovituri cu piciorul, una în zona pectorală dreaptă și una în partea dreaptă a capului, în zona postero-parietală.” Aceeași stare de fapt a fost reținută și de instanța de apel. Se constată că în expozitivul rechizitoriului se reține că inculpatul a lovit-o pe victimă cu pumnii și cu picioarele de mai multe ori, peste cap și corp, iar instanțele de fond și apel rețin că inculpatul a lovit victima de două ori cu piciorul, o dată în zona pectorală și o dată în zona capului, mai exact la ceafă. În contextul întregului material probator administrat în cauză în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod greșit, instanțele au înlăturat declarațiile martorilor I.F.

și A.D., date în faza de urmărire penală, referitoare la loviturile multiple care au fost aplicate de către inculpat cu pumnii în cap și pe tot corpul victimei, dar și declarațiile inculpatului date în același sens, întrucât acestea nu sunt în contradicție cu declarațiile date în faza de judecată. Dimpotrivă, din conținutul coroborat al tuturor declarațiilor date de inculpat pe parcursul procesului penal rezultă neîndoios că acesta, în stare de furie, a aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele peste corp și cu pumnii în zona capului. Martora A.D. susține că, la data de 29 martie 2009, în jurul orei 18 30 , l-a văzut pe R.M. trântit la pământ, iar pe D.G. lovindu-l cu pumnii și picioarele peste cap și corp, că a strigat la D.G.

să nu-l mai lovească și a încercat să îl ajute pe R.M. să se ridice, însă nu a fost lăsată de D.G., care continua să-l lovească. Între timp a ieșit afară și I.F., insistând amândouă ca D.G. să nu-l mai lovească pe R.M. A venit și B.M. care s-a dus și l-a ridicat pe R.M. de jos și l-a pus pe o bancă din apropiere; fiind pe bancă, R.M. a mai fost lovit de D.G. cu un picior în zona coastelor. În faza de urmărire penală, martora I.F. a relatat, între altele, că l-a văzut pe R.M. căzut pe jos în stradă și pe D.G. lovindu-l cu pumnii și picioarele în mod repetat peste corp și cap, că R.M. nu a ripostat și nici nu s-a apărat și că l-a rugat pe D.G. să nu-l mai lovească, însă acesta nu a ascultat-o și a continuat să-l lovească în același mod.

Între aceste declarații și cele date de cei doi martori în fața instanței de fond nu există nicio contradicție. Singura diferență este că declarațiile de la instanță sunt mai succinte, iar cele de la urmărirea penală mai detaliate. Aceste declarații se coroborează cu cea a martorului B.M., care relatează că l-a văzut personal pe inculpat lovind cu picioarele ceva, abia când s-a apropiat și-a dat seama că lovea un om și a perceput că inculpatul a lovit cu putere. Chiar inculpatul, în toate cele trei declarații date în faza de urmărire penală, susține că a lovit victima de mai multe ori cu picioarele peste corp și cu pumnii în zona capului. Abia în fața instanței de fond își schimbă poziția, susținând că a lovit-o de două ori cu picioarele peste șold, declarație menținută în fața instanței de apel.

Faptul că au fost aplicate mai mult de două lovituri rezultă cu claritate din raportul medico-legal de necropsie. Chiar dacă în concluziile raportului se constată drept cauza morții doar un traumatism cranio-cerebral, în raport sunt constatate numeroase leziuni traumatice externe ale cadavrului, în diferite zone ale corpului, leziuni ce sunt evidente și în planșa foto conținând aspecte de la necropsie. Concluzia instanței de fond, preluată de cea de apel, că hematomul subdural, hemoragia meningee și contuziile și dilacerarea cerebrală care, în final, au condus la moartea victimei, s-au produs datorită căderii acesteia cu capul pe un plan dur și nu datorită unor lovituri aplicate ulterior, nu poate fi reținută ca veridică.

Având în vedere că incidentul s-a produs în fața casei victimei, pe pământ, așa cum se vede clar în planșa foto privind reconstituirea, leziunile constatate prin raportul medico-legal și evidențiate foarte clar în fotografiile efectuate cu ocazia necropsiei nu puteau fi produse prin simpla cădere ce ar implica lovirea cu capul de pământ. Este evident că victima a fost lovită cu putere cu piciorul și astfel i s-a produs acea leziune, fără a fi necesare alte considerații de ordin medical pe această temă. Având în vedere că inculpatul i-a aplicat victimei cu putere, cu picioarele, multiple lovituri în zone vitale, precum și vârsta și starea de sănătate a victimei (avea 73 de ani și se deplasa cu ajutorul unei cârje), este evident că inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei și, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, în cauză existând intenția specifică infracțiunii de omor, în modalitatea intenției indirecte.

Pentru considerentele mai sus expuse, se reține că încadrarea juridică corectă dată faptei comise de inculpat, în contextul stării de fapt mai sus reținută, este aceea de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., agravanta fiind dată de locul public unde s-a comis fapta, în stradă, în fața casei victimei. Referitor la scuza provocării prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., ce a fost reținută în favoarea inculpatului atât de către procuror prin rechizitoriu, cât și de către instanța de fond și cea de apel, existența ei a fost dovedită cu certitudine. Din probele administrate rezultă că între tatăl vitreg al inculpatului au avut loc anterior mai multe conflicte, fapt ce a dus la o relație încordată între cele două familii.

Pe acest fond, în data de 29 martie 2009, victima l-a înjurat pe inculpat, l-a lovit cu o cârjă peste spate, încercând apoi să-l lovească încă o dată. Toate aceste împrejurări au fost de natură să-i provoace inculpatului o puternică tulburare; că acea tulburare a fost efectiv provocată, rezultă atât din declarația inculpatului, cât și din declarațiile martorilor I.F. care relatează că inculpatul era într-o stare de nervozitate evidentă, A.D. care susține că inculpatul era deosebit de nervos și B.M. care susține că inculpatul era într-o evidentă stare de nervozitate. Ținând seama de faptul că, în cauză, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., urmează a reduce cuantumul cheltuielilor de spitalizare la plata cărora a fost obligat inculpatul D.G.

către Spitalul Județean de Urgență Timișoara la 861 lei și către Spitalul Județean de Urgență Reșița la 29 lei. Totodată, urmează a reduce cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în fond de la 3.000 lei la 1.500 lei. Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de procuror împotriva deciziei penale nr. 125/A din 13 septembrie 2010, a casat în totalitate decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 3 din 21 ianuarie 2010 și, în rejudecare, a înlăturat dispozițiile art. 334 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul D.G.

la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (2) C. pen., și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.; în baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale; a redus cuantumul cheltuielilor de spitalizare la plata cărora a fost obligat inculpatul către Spitalul Județean de Urgență Timișoara la 861 lei și către Spitalul Județean de Urgență Reșița la 29 lei și a redus cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea cauzei în fond la 1.500 lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.