ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4052/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4052/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 22 din 10 februarie

2011, pronunțată de Tribunalul Olt, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat

prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în

infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C.

pen. și în consecință:

În

baza art. 183 C. pen. cu aplic

art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului

D.M., la o pedeapsă de 5 ani închisoare , privativă de libertate , cu aplicarea

art. 57 C. pen.

În

baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și lit. b) cp. pe o perioadă de 3 ani.

În

baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. pe durata executării

pedepsei i s-au aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea

și arestarea preventivă începând cu data de 20 aprilie 2010 iar in baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

S-a admis cererea și a obligat inculpatul

la plata sumei de 10.495,81 RON, despăgubiri civile , reprezentând cheltuieli de

spitalizare , către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgentă Craiova ,

sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație .

A obligat inculpatul la 30.000 RON daune

morale către partea civilă M.S.C. și la 2.500 RON cheltuieli judiciare, reprezentând

onorariu avocat.

S-a respins cererea formulată de partea

civilă M.S.C. privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de înmormântare

ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul

a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din 12 iulie 2010 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, a fost trimis în judecată în stare de arest inculpatul

D.M. pentru infracțiunea de omor calificat

prev.de

art. 174 - 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în ziua

de 8 februarie 2010 a lovit partea vătămată M.O., provocându-i leziuni traumatice

pentru a căror vindecare au fost necesare inițial 65 - 70 zile îngrijiri medicale,

leziuni care i-au pus în primejdie viața, iar ulterior, respectiv la data de 18

februarie 2010 a decedat.

Din actul de sesizare, a rezultat următoarea

situație de fapt:

În

ziua de 8 februarie 2010 în jurul orelor 16:00 inculpatul

D.M. în timp ce conducea autoturismul marca V., jud. Olt, a intrat în coliziune,

urmare a condițiilor meteo nefavorabile, cu un autoturism care se deplasa pe aceeași

stradă din sens opus, fiindu-i acroșată oglinda exterioară stângă fată. Nemulțumit

că șoferul autoturismului marca R. nu a oprit, inculpatul a întors autoturismul

său și a pornit în urmărirea autoturismului R., condus de victima

M.O. de 65 de ani. Inculpatul a ajuns-o

din urmă în timp ce aceasta încerca să parcheze autoturismul în fața blocului în

care locuia , situat pe str. A.C. Întrucât victima a refuzat să meargă la poliție,

la solicitarea inculpatului, cei doi și-au adresat injurii, iar incidentul a degenerat

în acte de violență exercitate de inculpat care i-a aplicat victimei M.O. lovituri

cu pumnii în zona feței , iar după ce victima a căzut în genunchi, a continuat să

o lovească cu picioarele în zona capului și a membrelor superioare. Incidentul a

fost stradal și au asistat mai mulți martori care treceau prin zonă, dar și cei

patru ocupanți ai autoturismului taxi condus de către inculpat.

Întrucât

victimei i s-a făcut rău, a fost transportată

de urgență la Spitalul Municipal Caracal și în aceeași zi ca urmare a stării comatoase

în care se afla a fost transferată la Spitalul Craiova unde a fost internată în

perioada 9 februarie - 18 februarie 2010 și supusă unei intervenții chirurgicale,

craniectomii parietal dreapta.

Ca urmare a evoluției nefavorabile, victima

M.O. a decedat la data de 18 februarie 2010.

La data de 10 februarie 2010, victima fost

examinată medical, fiind întocmit raportul de expertiză medico - legală din 17

februarie 2010, ce a concluzionat că victima M.O. a prezentat leziuni traumatice

care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure posibil în data de 8 februarie

complicații și au fost de natură să-i pună în primejdie viața victimei.

Din concluziile raportului de necropsie

din 20 aprilie 2010 a I.M.L. Craiova a rezultat că moartea numitului M.O. a fost

violentă și s-a datorat leziunilor vasculare cerebrale (hemoragie, contuzie și dilacerare

cerebrală) consecință a unui traumatism cranio-cerebral. Leziunile traumatice constatate

cu ocazia autopsiei s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, loviturile

putând fi aplicate din față lateral dreapta - stânga iar între aceste leziuni și

deces există legătură de cauzalitate directă necondiționată.

Raportul de necropsie a fost avizat prin

avizul C.S.M.L.

Referitor la probele administrate în cauză

s-a reținut că inculpatul a influențat martorii oculari M.A.M., V.E.R., B.M.I. și

N.I.C., elevi la Liceul I.A. din municipiul Caracal și ocupanți ai autoturismului

Taxi condus de către inculpat. În consecință, primele

declarații

ale acestora care au fost audiați la datele de 9 februarie și 19 februarie 2010

au prezentat o situație nereală, cei patru precizând pe de o parte că nu au observat

ce s-a întâmplat, accentuând însă că victima a fost adevăratul agresor. Referitor

la aceste depoziții s-a susținut că se impune înlăturarea acestora, fiind date sub

temerea pe care le-a produs-o autorul agresiunii, susținându-se că trebuie avute

în vedere declarația martorului S.G., pedagogul elevilor care a precizat că în seara

zilei de 8 februarie 2010 la internatul liceului s-a prezentat inculpatul D.M. care

i-a luat pe cei trei martori și s-a deplasat cu ei la poliție.

Martorul S.G. a precizat că, ulterior a

aflat că cei patru elevi au fost chemați la S., la parchet, unde au fost audiați

și au declarat că au fost de față la incidentul dintre taximetrist și cealaltă persoană,

relatând de această dată adevărul.

Pe parcursul urmăririi penale martorii

au fost reaudiați în data de 12 aprilie 2010, relatând cele întâmplate urmând ca

aceste depoziții să fie reținute ca fiind conforme realității, întrucât se coroborează

cu probele administrate în cauză, inclusiv cu declarațiile celorlalți martori oculari.

Procedându-se la audierea inculpatului

de către instanța de fond, a recunoscut parțial săvârșirea faptei pentru care a

fost trimis în judecată, relatând că într-adevăr, în ziua de 8 februarie 2010 în

jurul orelor 16:00 în timp ce conducea autoturismul TAXI marca V. din municipiul

Caracal jud. Olt a intrat în coliziune, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile

cu un autoturism care se deplasa pe aceeași stradă din sens opus, fiindu-i acroșată

oglinda exterioară stânga față. Nemulțumit că șoferul autoturismului marca R. nu

a oprit, a întors autoturismul său și a pornit în urmărirea acestuia condus de victima

M.O. A ajuns-o din urmă în timp ce aceasta încerca să parcheze autoturismul în fața

blocului în care locuia situat pe str. A.C., a rugat-o să meargă la poliție și întrucât

a refuzat i-a aplicat două lovituri, după ce inițial victima l-a pălmuit.

Inculpatul a mai precizat că în momentul

și la locul săvârșirii faptei în afară de elevii pe care îi transporta cu taxiul

mai erau prezente și alte persoane, respectiv o femeie și un coleg pe care l-a oprit

pentru a efectua cursa mai departe. Totodată inculpatul a precizat că nu a avut

intenția să omoare victima, regretând cele întâmplate.

Din depozițiile martorilor oculari, respectiv

elevii pe care inculpatul îi transporta cu taxiul, M.A.M., V.E.R., N.I.C. și B.M.I.

care au precizat că își mențin numai ultimele depoziții date în fața procurorului,

în care au relatat desfășurarea reală a incidentului, a rezultat că, într-adevăr,

în ziua de 8 februarie 2010 s-au aflat în taxiul condus de către inculpat și în

timp ce se deplasau în momentul în care mașina acestuia s-a intersectat cu mașina

victimei, cele două autoturisme s-au atins în zona oglinzii, situație în care oglinda

de la autoturismul inculpatului s-a spart.

Martorii au relatat că în această situație

inculpatul a claxonat-o pe victimă să oprească , aceasta nu a oprit motiv pentru

care inculpatul a întors mașina și a început să o urmărească pe victimă,iar când

a ajuns-o a oprit autoturismul și a coborât după care a coborât și victima din autoturismul

său.

Martorii au mai relatat că după ce au coborât

au auzit când inculpatul a invitat-o pe victimă să meargă la poliție fapt cu care

aceasta nu a fost de acord.

Inițial părțile s-au certat iar apoi inculpatul

a lovit victima cu pumnii în zona capului aplicându-i două lovituri, s-au îmbrâncit,

victima a căzut în spatele autoturismului apoi i-a mai aplicat două lovituri în

partea dreaptă a corpului.

Totodată, instanța a procedat și la audierea

martorului S.G. (pedagogul celor patru elevi) care a relatat că nu a fost prezent

în momentul și la locul producerii incidentului aflând despre acesta când inculpatul

i-a luat pe cei patru elevi să dea declarații, iar înainte de a pleca, aceștia i-au

spus că au fost de față la producerea incidentului. Martorul a mai arătat că despre

realitatea desfășurării incidentului și despre faptul că elevii inițial nu au fost

sinceri a aflat când a fost chemat de către directoarea liceului la solicitarea

unui membru al familiei victimei, iar după decesul acesteia elevii i-au relatat

adevărul.

La termenul din data de 14 decembrie 2010,

inculpatul prezent în instanță a solicitat să fie reaudiat, ocazie cu care a precizat

că recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost reținută în actul de sesizare al

instanței și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor de la urmărirea

penală pe care le cunoaște și le însușește.

În

această situație, instanța a apreciat că nu se mai impune

audierea celorlalți martori.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului

a rezultat că în ziua de 8 februarie 2010 în jurul orelor 16,00, inculpatul D.M.

în timp ce conducea autoturismul marca V. a intrat în coliziune ca urmare a condițiilor

meteo nefavorabile cu un autoturism care se deplasa pe aceeași stradă din sens opus,

prilej cu care i-a fost acroșată oglinda exterioară stângă față. Nemulțumit de faptul

că șoferul autoturismului marca R. nu a oprit, inculpatul a întors autoturismul

său și a pornit în urmărirea autoturismului R., condus de victima M.O. Inculpatul

a ajuns din urmă victima în timp ce aceasta încerca să parcheze autoturismul în

fața blocului în care locuia , situat pe str. A.C. Între cei doi a avut loc un conflict

verbal, determinat de refuzul victimei de a se deplasa la poliție, la solicitarea

inculpatului. În acest context, cei doi și-au adresat injurii, iar incidentul a

degenerat în acte de violență exercitate de inculpat care i-a aplicat victimei M.O.,

lovituri cu pumnii în zona feței, iar după ce victima a căzut în genunchi, a continuat

să o lovească cu picioarele în zona capului și a membrelor superioare. Incidentul

a fost stradal iar la acesta au asistat mai mulți martori, dar și cei patru ocupanți

ai autoturismului taxi condus de către inculpat.

Întrucât

victimei i s-a făcut rău, a fost transportată

de urgență la Spitalul municipal Caracal și în aceeași zi ca urmare a stării comatoase

în care se afla a fost transferată la Spitalul Craiova unde a fost internată în

perioada 9 februarie - 18 februarie 2010 și supusă unei intervenții chirurgicale,

craniectomii parietal dreapta.

Ca urmare a evoluției nefavorabile, victima

M.O. a decedat în data de 18 februarie 2010.

În

data de 10 februarie 2010 victima fost examinată medical fiind

întocmit raportul de expertiză medico-legală din 17 februarie 2010. S-a concluzionat

că victima M.O. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire

cu și de corpuri dure posibil în data de 8 februarie 2010. Leziunile necesitau 65

- 70 de zile de îngrijiri medicale dacă nu interveneau complicații și au fost de

natură să-i pună în primejdie viața victimei.

Din concluziile raportului de necropsie

din 20 aprilie 2010 a I.M.L. Craiova a rezultat că moartea numitului M.O. a fost

violentă și s-a datorat leziunilor vasculare cerebrale (hemoragie, contuzie și dilacerare

cerebrală) consecință a unui traumatism cranio-cerebral. Leziunile traumatice constatate

cu ocazia autopsiei s-au putut

produce prin lovire cu și

de corpuri dure, loviturile putând fi aplicate din față lateral dreapta - stânga

iar între aceste leziuni și deces există legătură de cauzalitate directă necondiționată.

În

concluzie s-a constatat că situația de fapt și vinovăția inculpatului

au fost pe deplin dovedite și se impune condamnarea acestuia.

Inculpatul prin apărător a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat

prev.de

art. 174 alin. (1)-(175) lit. i) C.

pen. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moartea prev. de art.

183 C. pen. motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de omor calificat ci ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

prev. de art. 183 C. pen., întrucât acesta nu a acționat cu intenția de a o ucide

pe victimă ci numai de a o lovi pentru a-i aplica o corecție pentru că a refuzat

să meargă la organele de poliție pentru a clarifica aspectele coliziunii laterale

a autoturismelor care se produsese înainte de producerea incidentului.

Cererea de schimbare a încadrării juridice

formulată de inculpat s-a apreciat că este fondată, motivat de faptul că din actele

dosarului a rezultat că fapta inițială (lovirea victimei) a fost săvârșită cu intenție

de făptuitor dar nu a existat intenție în ceea ce privește moartea victimei.

La infracțiunea de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, moartea este rezultatul culpei făptuitorului, culpă prezumată

de lege atâta vreme cât nu s-a stabilit existenta intenției.

Ceea ce caracterizează, din punct de vedere

subiectiv infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

este că lovirile sunt comise cu intenție, iar rezultatul mai grav - moartea victimei

- se produce din culpa infractorului care nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea

să-l prevadă.

În

acest sens, s-a statuat în practica judiciară în sensul că

din punct de vedere subiectiv, infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte se caracterizează

prin intenție cu privire la vătămarea integrității corporale și totodată, prin culpă

în ceea ce privește rezultatul mai grav - moartea victimei - a cărui survenire subiectul

nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă.

În

speță, inculpatul a lovit victima cu intenția de a-i aplica

o corecție pentru că i-a spart oglinda retrovizoare a autoturismului și a refuzat

să meargă la poliție și nu cu intenția de a ucide.

Această situație a rezultat atât din depoziția

inculpatului cât și din depozițiile martorilor oculari care au relatat că s-a desfășurat

așa cum s-a reținut și în actul de trimitere în judecată.

Din depozițiile martorilor a rezultat că

inculpatul i-a aplicat victimei câteva lovituri cu pumnul în zona parietală stângă

, loviturile aplicate cu piciorul după ce aceasta a căzut nu au fost în zone vitale

și nu au fost aplicate cu intenția de a ucide victima.

În

urma loviturilor aplicate în ziua de 8 februarie 2010, ca

urmare a acestui eveniment, victima a suferit leziuni traumatice care au necesitat

65 - 70 zile îngrijiri medicale așa cum s-a reținut în raportul de expertiză medico-legală

din 17 februarie 2010, iar la data de 18 februarie 2010, aceasta a decedat așa cum

rezultă din concluziile raportului de necropsie din 20 aprilie 2010 al I.M.L. Craiova

în care se precizează că moartea numitului M.O. a fost violentă și s-a datorat leziunilor

vasculare cerebrale (hemoragie, contuzie și dilacerare cerebrală) consecința unui

traumatism cranio-cerebral. Leziunile traumatice constatate cu ocazia autopsiei

s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, loviturile putând fi aplicate

din față, lateral dreapta-stânga , iar între leziunile traumatice și deces există

legătură de cauzalitate directă și necondiționată.

În

consecință s-a impus admiterea cererii și în baza art. 334

C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor

calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., rap.la art. 175 alin. (1) lit.

i) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

prev.de

art. 183 C. pen. și în consecință s-a dispus

condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte prev. de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (1) și

(7) C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului

instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 și 52 C. pen., respectiv gradul

de pericol social al faptei prin care s-a adus atingere integrității fizice a unei

persoane și în final avut ca rezultat moartea acesteia, împrejurările reale ale

săvârșirii faptei constând în aceea că între părți a avut loc un eveniment rutier

în urma căruia victima a refuzat să meargă la organele de poliție și circumstanțele

personale ale inculpatului, tânăr, cu o familie organizată și în întreținere un

copil minor, necunoscut cu antecedente penale iar pe parcursul urmăririi penale

și a judecății a avut o comportare sinceră în sensul că a recunoscut săvârșirea

faptei și a contribuit la stabilirea adevărului.

S-a apreciat că aplicarea unei pedepse

cu închisoarea privativă de libertate orientată spre minimul special prevăzut de

lege va fi de natură

să-și atingă scopul preventiv educativ

urmărit de lege și să conducă la îndreptarea inculpatului cu aplicări 57 C.

pen.

Întrucât

s-a dispus condamnarea inculpatului în

baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat acestuia și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor

prev.de

art. 64 alin. (1) lit. a)

teza

II

și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani

iar în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., pe durata executării pedepsei se va

aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prev.de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza

II

–a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea

și arestarea preventivă, începând cu data de 20 aprilie 2010 iar în baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului,

întrucât nu s-au schimbat și subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la

luarea acestei măsuri.

Referitor la latura civilă, Spitalul Clinic

Județean de Urgență Craiova cu adresa din 23 septembrie 2010 s-a constituit parte

civilă în cauză cu suma de 10.495,81 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare

a părții vătămate M.O., solicitând totodată ca prin hotărâre să se dispună reactualizarea

acestei sume cu indicele de inflație.

Având în vedere această situație, văzând

și dispoz.art. 14 C. proc. pen., rap.la art. 999 și urm. C. civ., s-a admis cererea

și s-a dispus obligarea inculpatului la plata acestei sume de bani actualizată la

data achitării cu indicele de inflație cu titlu de despăgubiri civile către partea

civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Numitul M.S.C., fiul victimei M.O., a învederat

instanței că se constituie parte civilă în cauză cu sumele de 10.500 euro despăgubiri

civile reprezentând cheltuieli de înmormântare și cu suma de 250.000 RON daune morale.

Examinând actele și lucrările dosarului,

s-a constatat că partea civilă M.S.C. nu a dovedit cheltuielile de înmormântare

ocazionate de moartea tatălui său.

Referitor la daunele morale s-a apreciat

că cererea a fost întemeiată astfel că a fost admisă și a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 30.000 RON către partea civilă.

Împotriva sentinței Tribunalului Olt au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul D.M. și partea civilă

M.S.

Parchetul a arătat că hotărârea este nelegală

și netemeinică, formulând următoarele critici:

aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen. nu a fost legală, deoarece la data intrării în

vigoare a acestor dispoziții era începută cercetarea judecătorească, fiind administrată

o parte din proba testimonială iar inculpatul, în faza urmăririi penale și inițial

în fața instanței de judecată a recunoscut doar în parte fapta;

instanța

de judecată trebuia să se pronunțe în sensul admiterii sau respingerii cererii de

aplicare a art. 320

1

C. proc. pen.

În

mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de omor calificat în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, întrucât

ceea ce deosebește cele două infracțiuni este latura lor subiectivă, poziția subiectivă

cu care acționează făptuitorul: în cazul infracțiunii de omor făptuitorul acționează

cu intenție directă sau indirectă în ceea ce privește moartea victimei în vreme

ce, în cazul infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, acționează

cu intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire sau vătămare a sănătății și integrității

corporale și din culpă în ceea ce privește rezultatul mai grav produs, moartea victimei.

Or, în cauză, față de natura leziunilor pe care le-a prezentat victima, zona unde

au fost constatate, numărul de zile de îngrijiri medicale și consecințele produse

a rezultat că acestea nu puteau fi produse decât prin aplicarea unor lovituri multiple

și puternice, cu pumnii și picioarele la nivelul capului ceea ce evidențiază intenția

de a ucide, poziție subiectivă reliefată și de aceea că, inculpatul a abandonat-o

pe victimă și nu i-a acordat ajutor.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost redusă

în raport de condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta, care îi conferă

un grad ridicat de pericol social - modul în care a fost comisă, prin lovirea repetată

cu pumnii și picioarele a unei persoane în vârstă de 66 de ani -dar și față de datele

ce caracterizează persoana inculpatului - inculpatul a mai fost anterior condamnat

la o pedeapsă pecuniară tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de violență (lovire),

inițial a încercat să influențeze martorii audiați în cauză cărora le-a solicitat

să dea declarații mincinoase în sensul că victima ar fi fost vinovată de producerea

incidentului și că aceasta l-a lovit prima pe inculpat.

Inculpatul, a criticat hotărârea doar sub

aspectul pedepsei la care a fost condamnat solicitând reindividualizarea acesteia

în sensul condamnării la o pedeapsă coborâtă sub minimul special, cu suspendare

sub supraveghere motivat de faptul că a recunoscut și regretat fapta așa cum a fost

reținută de Tribunal, a fost încadrat în muncă, a avut o bună conduită în familie

și societate, nu are

antecedente penale, este căsătorit și are

un copil minor, victima este cea care a provocat incidentul ca urmare a nerespectării

celor mai elementare norme de conducere ale unui autovehicul pe drumurile publice.

Partea civilă, a criticat hotărârea atât

pe latură penală cât și pe latură civilă. Pe latură penală a arătat că în mod greșit

instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei întrucât față de numărul și intensitatea

loviturilor aplicate cu pumnii și picioarele într-o zonă vitală (zona capului) raportat

și la vârsta victimei inculpatul, a acționat cu intenție în ceea ce privește moartea

victimei. Tot pe latură penală s-a arătat că în mod greșit prima instanță a făcut

aplicarea art. 320

1

și a redus limitele de pedeapsă cu 1/3 deși actul

de sesizare a fost citit înainte de intrarea în vigoarea a acestor dispoziții. în

ceea ce privește latura civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei

de 10.500 euro reprezentând cheltuieli de înmormântare.

Prin decizia penală nr. 136 din 9 iunie

2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și partea civilă M.S.C. împotriva

sentinței penale nr. 22 din 10 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, secția

penală, în Dosarul nr. 2455/104/2010.

A desființat în parte sentința penală atacată,

sub aspectul laturii penale și civile.

A înlăturat aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen.

În

baza art. 183 C. pen. a fost condamnat inculpatul D.M. la

pedeapsa de 6 ani închisoare.

A menținut dispozițiile privind pedeapsa

complementară și pedeapsa accesorie.

A dedus în continuare arestarea preventivă

de la 10.02.2011, la zi și a menținut starea de arest a inculpatului D.M.

A fost obligat inculpatul D.M., către partea

civilă M.S.C., și la echivalentul în RON la cursul B.N.R. la data plății, a sumei

de 10.500 euro reprezentând despăgubiri materiale.

Au fost menținute celelalte dispoziții

privind soluționarea laturii civile și cheltuielile judiciare.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpatul D.M. - deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova -împotriva

sentinței penale nr. 22 din 10 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, secția

penală, în Dosarul cu nr. 2455/104/2010.

A fost obligat inculpatul să plătească

150 RON cheltuieli judiciare statului, din care, 50 RON reprezintă 1/4 din onorariu

avocat oficiu - ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, în contul

Baroului de Avocați Dolj.

S-a reținut că, analizând cu prioritate

critica formulată de parchet referitor la greșita aplicare a dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen. s-a constatat că a fost întemeiată. în acest sens,

potrivit art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., introdus în C. proc.

pen. prin Legea nr. 202/2010 „până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul

poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor

reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală". În cazul aplicării

acestei proceduri potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța

va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime

a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea

cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Deși la momentul începerii cercetării judecătorești,

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. nu erau în vigoare, Tribunalul,

față de declarația dată de inculpat la termenul de judecată din 14 decembrie 2010,

a făcut aplicarea art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen.

Curtea a constatat că prevederile art.

320

1

C. proc. pen. nu au fost incidente în speță întrucât, la data intrării

în vigoare a Legii nr. 202/2010 se dăduse citire actului de sesizare, iar cercetarea

judecătorească era în curs de desfășurare (instanța procedase la audierea inculpatului

și a martorilor M.A.M., V.E.R., N.I.C., B.M.I. și S.G.) fiind depășit așadar momentul

limită până la care inculpatul avea posibilitatea să-și recunoască vinovăția și

să solicite ca judecata să se facă în procedură simplificată.

Este adevărat că norma înscrisă în

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., reglementează o cauză de reducere

a pedepsei și, pe cale de consecință, este o normă de drept substanțial. Dispozițiile

acestui alineat nu pot fi însă aplicate independent de îndeplinirea sau nu a condițiilor

reglementate în alineatele precedente, întrucât rațiunea reglementării acestei instituții

(procedura judecății simplificate în cazul recunoașterii vinovăției) nu a fost exclusiv

aceea de acorda un beneficiu inculpaților, legiuitorul urmărind în primul rând să

pună la dispoziția instanțelor de judecată o instituție care să fie aptă să conducă

la eficientizarea procedurilor judiciare și la soluționarea cu celeritate a procesului,

aspect

care a fost în mod expres precizat în expunerea

de motive ce a însoțit proiectul acestui act normativ.

Faptul că dispozițiile alin. (7) nu pot

fi aplicate independent de aplicarea procedurii reglementată în alin. (1)-(6) reiese

și din aceea că aplicarea procedurii simplificate a judecății în cazul recunoașterii

vinovăției nu constituie o obligație pentru instanța de judecată care, atunci când

apreciază că probatoriul administrat în faza urmăririi penale nu stabilește clar

faptele inculpatului sau datele existente cu privire la persoana inculpatului nu

sunt suficiente la stabilirea pedepsei, respinge cererea inculpatului și, conform

alineatului final al art. 320

1

C. proc. pen., judecarea cauzei va continua

potrivit procedurii de drept comun, iar inculpatul nu a beneficiat de cauza de reducere

a pedepsei.

Față de caracterul unitar și indivizibil

al dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., Curtea a constatat că în cauză,

în mod greșit Tribunalul, a reținut incidența cauzei de reducere a pedepsei reglementată

de 320

1

alin. (7) C. proc. pen. deși judecata s-a făcut după procedura

de drept comun, o astfel de soluție fiind obținută în urma combinării dispozițiilor

din noua lege cu dispozițiile vechii legi ceea ce a condus, la crearea unei a treia

legi (lex terția), pe cale judecătorească (pe cale de interpretare), lucru inadmisibil

întrucât ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu le revine

și anume acela de legiferare.

În

ceea ce privește fondul cauzei, Curtea, a constatat că încadrarea

juridică pentru care instanța de prim grad a dispus condamnarea inculpatului este

corectă deși nu corespunde situației de fapt reținută.

Astfel s-a constatat că prima instanță,

în urma examinării materialului probator administrat în cauză, a reținut aceeași

situație de fapt ca și cea din rechizitoriu în sensul că, după conflictul verbal

care a avut loc între părți, incidentul a degenerat în acte de violență. în concret

inculpatul i-a aplicat victimei lovituri cu pumnii în zona feței iar după ce victima

a căzut în genunchi, a continuat să o lovească cu picioarele în zona capului și

a membrelor superioare. Cu ocazia stabilirii încadrării juridice a faptei a apreciat

însă, diferit de procuror că fapta a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, iar nu ale infracțiunii de omor, sens

în care a dispus schimbarea încadrării juridice.

Curtea a reținut că în ziua de 08

februarie 2010 în jurul orelor 16:00, în timp ce conducea, în calitate de șofer

de taxi, autoturismul marca V., avându-i ca pasageri pe martorii M.A.M., V.E.R.,

N.I.C. și B.M.I.

Inculpatul a intrat în coliziune cu un

alt autoturism, care circula din sens opus iar în urma impactului a fost avariată

oglinda exterioară stânga a autovehiculului condus de inculpat. Nemulțumit de faptul

că victima M.O., (șoferul celuilalt autovehicul) nu a oprit autoturismul, a pornit

în urmărirea acestuia ajungându-l în momentul în care încerca să parcheze autoturismul

în fața blocului în care locuia. După ce victima a coborât de la volan, între cei

doi a avut loc un conflict verbal, determinat de faptul că aceasta refuza să se

deplaseze la poliție, conflict care a degenerat în injurii adresate reciproc și

în aplicarea de lovituri de către inculpat victimei cu pumnii în zona feței, lovituri

în urma cărora victima a căzut în genunchi, lovindu-se în aceste împrejurări cu

capul de partea din spate a autoturismului său. Atunci când victima a căzut în genunchi

inculpatul i-a aplicat două lovituri de intensitate redusă, cu picioarele, în zona

antebrațului.

Situația de fapt reținută de Curte și care

diferă de aceea reținută de parchet și de instanța de fond în principal prin zona

vizată de inculpat atunci când a lovit-o pe victimă cu picioarele (lovituri aplicate

în cap și în zona membrelor superioare față de lovituri aplicate în zona antebrațului)

se probează cu mențiunile actelor medico-legale întocmite în cauză dar și cu declarațiile

martorilor.

Astfel, din raportul de constatare medico-legală

din 17 februarie 2010 și raportul de constatare medico-legală - autopsie din 20

aprilie 2010 a rezultat, că în ceea ce privește mecanismul de producere al leziunilor

care inițial au necesitat 65-70 de zile îngrijiri medicale pentru ca ulterior să

aibă drept urmare moartea victimei, că s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri

dure - loviturile putând fi aplicate din față, lateral dreapta stânga. Or, loviturile

de corpuri dure presupun o cădere a victimei urmată de lovirea acesteia de un plan

dur - în speță partea din spate a autoturismului victimei. Este adevărat că prin

avizul din 09 iulie 2010 C.S.M.L. a specificat că „leziunile traumatice au putut

fi produse și în condițiile menționate în adresa dvs, lovit de mai multe ori cu

pumnul în zona feței, după care a căzut și a fost lovit în continuare cu picioarele".

După cum s-a putut observa prin acest aviz C.S.M.L. nu a exclus mecanismul de producere

a leziunilor indicat în cele două rapoarte (lovire cu sau de corpuri dure) ci doar

a specificat că leziunile s-ar fi putut produce și ca urmare a variantei avansate

de parchet și

anume numai ca urmare a multiplelor lovituri

aplicate cu pumnii și picioarele.

Modalitatea propusă de parchet, și care

nu a fost exclusă de C.S.M.L. drept modalitate de producere a leziunilor, nu a fost

confirmată de materialul probator. În acest sens Curtea, a reținut că martorii oculari

M.A.M., V.E.R., N.I.C. și B.M.I. au declarat că victima a fost lovită de inculpat

cu pumnii în zona capului (feței) iar în timp ce era căzută în genunchi cu picioarele,

de două ori în zona antebrațului. în ceea ce-1 privește pe martorul cu identitate

protejată B.E. declarația sa este irelevantă sub aspectul zonei în care a fost lovită

victima cu picioarele întrucât în declarația dată în faza urmăririi penale a precizat

că nu a văzut zona corpului în care a fost lovită victima cu picioarele de către

inculpat întrucât cel lovit era „mascat de mașini".

De altfel, împrejurarea că loviturile aplicate

cu piciorul au vizat alte zone ale corpului decât capul și au fost de o intensitate

redusă rezultă în mod indirect și din mențiunile fișei întocmită la Spitalul Municipal

Caracal din 08 februarie 2010, unde s-a deplasat inculpatul după incidentul cu victima,

mențiuni conform cărora victima a declarat că leziunile constatate - tumefacție

la nivel mandibular drept, plagă excoriată temporar stâng i-au fost provocate prin

lovituri aplicate cu pumnii. Or, pe de o parte, în situația în care ar fi fost lovită

și cu picioarele în zona capului, acolo unde se aflau leziunile constatate, victima

ar fi făcut referire în fața medicului și cu privire la aceste lovituri iar pe de

altă parte dacă loviturile aplicate în zona corpului (antebraț conform depozițiilor

martorilor) ar fi fost de o intensitate deosebite ar fi cauzat leziuni ce ar fi

fost menționate în fișa medicală.

Nu în ultimul rând s-a impus precizarea

că, în situația în care leziunile care au avut drept urmare moartea victimei s-ar

fi produs exclus prin lovituri aplicate cu pumnii și picioarele acestea ar fi fost

mult mai numeroase și mai grave decât cele suferite de victimă care, urmare incidentului

s-a deplasat la spital abia după cinci ore de la producerea acestuia și a fost operat

abia a doua zi, după ce a fost transferat de la Spitalul Municipal Caracal la Spitalul

Județean Craiova.

În

raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută, Curtea,

a constatat că încadrarea juridică corectă este aceea de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte,

prev.de

art. 183 C. pen. iar nu omor

calificat, prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. c) C. pen. în acest sens s-a

reținut că, față de modalitatea de comitere a faptei - inculpatul s-a certat cu

victima după

care i-a aplicat lovituri cu pumnul în

zona feței iar atunci când a căzut în genunchi cu piciorul în zona antebrațului

- inculpatul a urmărit să se răzbune pe victimă, care-i acroșase autoturismul și

refuzase să se deplaseze la poliție, aplicându-i o corecție fizică iar rezultatul

mai grav -decesul acesteia - s-a produs ca urmare a faptului că, atunci când victima

a căzut în genunchi, s-a lovit cu capul de partea din spate a autoturismului și

îi este imputabil inculpatului sub forma culpei simple (nu a prevăzut că în urma

loviturile aplicate victima, persoană în vârstă de 65 ani se poate dezechilibra

și poate să cadă iar în cădere poate să se lovească de autoturism și să sufere o

leziune gravă urmată de deces deși în raport de intensitatea loviturilor aplicate

și de vârsta victimei trebuia și putea să prevadă un astfel de rezultat).

Față de considerentele expuse curtea a

constatat că sunt nefondate criticile formulate de procuror și de partea civilă

în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptei.

Cât privește individualizarea pedepsei

s-a constatat că apelul inculpatului a fost nefondat, fiind însă întemeiat apelul

declarat de parchet întrucât tribunalul a aplicat o pedeapsă redusă în raport de

circumstanțele comiterii faptei și de datele ce caracterizează persoana inculpatului.

În acest sens s-a reținut că incidentul a fost provocat de inculpat care s-a deplasat

în urmărirea autoturismului condus de partea vătămată iar atunci când aceasta a

refuzat să se deplaseze la poliție a înțeles să-i aplice o „corecție", lovind-o

cu pumnii și picioarele. Aceste date, alături de datele care rezultă din fișa de

cazier judiciar - prin sentința penală nr. 488 din 15 iunie 1998 inculpatul a fost

condamnat de Judecătoria Caracal la amendă penală tot pentru o infracțiune de violență

[lovire sau alte violențe,

prev.de

art. 180 alin. (2) C.

pen.] - la care se adaugă faptul că a încercat să influențeze martorii audiați în

cauză convingându-i ca în declarațiile inițiale să susțină aspecte nereale, îl caracterizează

pe inculpat drept o persoană cu înclinații spre violență și cu un grad relativ ridicat

de periculozitate, scopul pedepsei neputând fi atins decât printr-o pedeapsă mai

mare decât cea la care a fost condamnat de instanța de fond, orientată spre minimul

special având în vedere condițiile concrete în care s-a comis fapta - inculpatul

era răspunzător pentru autovehiculul pe care lucra ca taximetrist iar victima a

avut la rândul său culpă în declanșarea conflictului întrucât a refuzat să se deplaseze

la poliție și să rezolve pe cale legală aspectele reclamate de inculpat.

În

ceea ce privește modalitatea de executare, față de datele

avute în vedere pentru majorarea pedepsei, executarea în regim de detenție

este

singura modalitate aptă să conducă la reeducarea inculpatului și la reinsertia socială

a acestuia, critica formulată de acesta în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere

ca modalitate de executare fiind nefondată.

În

ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că

în declarația dată în fața instanței inculpatul a arătat că este de acord să plătească

părții civile suma de 10.500 euro cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli

de înmormântare situație față de care, în acord cu principiul disponibilității,

care guvernează soluționarea acțiunii civile, alăturată acțiunii penală, despăgubirile

la care a fost obligat inculpatul au fost majorate.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchet

și de partea civilă, a fost desființată în parte sentința penală atacată, sub aspectul

laturii penale și civile. A fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen. În baza art. 183 C. pen. inculpatul a fost

condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, au fost menținute dispozițiile privind

pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie. S-a dedus, în continuare arestarea

preventivă de la 10 februarie 2011, la zi și, întrucât temeiurile avute în vedere

cu ocazia dispunerii arestării preventive subzistă, s-a menținut starea de arest

a inculpatului D.M.

A fost obligat inculpatul D.M., către partea

civilă M.S.C., și la echivalentul în RON la cursul B.N.R. la data plății, a sumei

de 10.500 euro reprezentând despăgubiri materiale.

Au fost menținute celelalte dispoziții

privind soluționarea laturii civile și cheltuielile judiciare.

În

baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul

să plătească 150 RON cheltuieli judiciare statului, din care, 50 RON reprezintă

1/4 din onorariu avocat oficiu - ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției,

în contul Baroului de Avocați Dolj.

Împotriva deciziei penale nr. 136 din 9

iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Craiova, inculpatul D.M. și partea civilă M.S.C.

Parchetul și partea civilă M.S.C. au invocat

cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 14

C. proc. pen.

În

motivare, s-a susținut că faptei inculpatului i s-a dat o

încadrare juridică greșită în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută

de art. 183 C. pen. în raport de numărul și intensitatea loviturilor

aplicate,

zona vizată (capul) și urmarea produsă (decesul), inculpatul a acționat cu intenția

indirectă de a ucide victima, fapta sa realizând elementele constitutive ale infracțiunii

de omor calificat, prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen.

Sub aspectul cuantumului pedepsei închisorii

s-a solicitat majorarea acestuia în acord cu criteriile de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen., pedeapsa de 6 ani închisoare stabilită de instanța de apel fiind

redusă în raport cu gravitatea faptei comisă de inculpat, constând în uciderea unei

persoane în vârstă de 65 ani, conduita inculpatului de influențare a martorilor

în proces și cunoscut cu antecedente penale, ce a suferit în trecut o condamnare

pentru lovire.

Partea civilă M.S.C. a invocat și cazul

de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen., solicitând majorarea daunelor morale ca urmare a suferințelor morale

încercate prin moartea tatălui său.

Inculpatul D.M. a invocat cazul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. - pedepse greșit

individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., solicitând reducerea pedepsei,

schimbarea modalității de executare din detenție în suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere, reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante, căsătorit,

cu un copil minor, fără antecedente penale și comportare sinceră în proces și a

circumstanței atenuante a provocării, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., victima

fiind cea care a generat conflictul.

Examinând motivele de recurs invocate,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile parchetului și al părții

civile M.S.C. sunt fondate.

Omorul se săvârșește cu intenția directă

sau indirectă, după cum făptuitorul prevăzând moartea victimei ca rezultat al activității

sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat.

Prin latura sa subiectivă, omorul se deosebește

de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte - infracțiune prevăzută de art.

183 C. pen. Dacă în cazul omorului, făptuitorul acționează cu intenția de a ucide,

în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, acesta acționează cu intenția

de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind totodată în culpă cu privire

la producerea morții victimei.

Atât în doctrină cât și în practica judiciară,

constant s-a statuat că intenția de a ucide trebuie stabilită în raport cu toate

împrejurările concrete ale cauzei, anume: zona de pe corp unde sunt aplicate loviturile,

în sensul că este o zonă vitală sau nu; obiectul (instrumentul)

folosit

la săvârșirea infracțiunii (are sau nu aptitudinea de a ucide); numărul și intensitatea

loviturilor aplicate victimei; atitudinea făptuitorului după săvârșirea faptei.

În

raport de toate aceste elemente ce se impun a fi analizate

în cauză, reiese intenția cu care făptuitorul a acționat și determină o corectă

încadrare juridică a faptei.

Raportând cele enunțate la cauza dedusă

judecății se constată că inculpatul D.M. a aplicat victimei M.O. lovituri repetate,

în forță, cu pumnii în zona feței, iar după ce a căzut în genunchi a continuat să

o lovească cu picioarele. Urmare a leziunilor traumatice suferite, victima a decedat.

Examinarea medico-legală a dovedit că moartea

victimei a fost violentă, s-a datorat leziunilor vasculare cerebrale (hemoragie,

contuzie și dilacerare cerebrală), consecința unui traumatism cranio - cerebral.

S-a concluzionat că leziunile traumatice

constatate s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, loviturile putând

fi aplicate din față, lateral dreapta-stânga, între leziunile traumatice și deces

existând legătură de cauzalitate directă, necondiționată (raport de constatarea

medico-legală de autopsie din 20 aprilie 2010 întocmit de I.M.L. Craiova).

În

cuprinsul actului medical s-a menționat că victima a fost

internată în spital la 9 februarie 2010 cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral

grav, hematom acut subdural de emisfer drept, hemoragie meningee, la examenul computer

tomograf evidențiindu-se dilacerare cerebrală cu diametrul de 36 mm temporal drept,

hematom subdural acut de emisfer cerebral drept cu efect de masă asupra sistemului

ventricular.

C.S.M.L. a aprobat raportul de constatare

medico-legală de autopsie nr. 669 din 20 aprilie 2010 efectuat de I.M.L. Craiova,

cu excepția pct. 3 din capitolul concluzii, care menționa că leziunile traumatice

s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, cu precizarea că leziunile

traumatice au putut fi produse prin lovire de mai multe ori cu pumnul în zona feței,

după care a căzut și a fost lovit în continuare cu picioarele.

Așadar, actele medico-legale au relevat

că victima, urmare a loviturilor aplicate a suferit leziuni traumatice severe la

nivelul capului, produse prin lovire repetată în zona feței, cu pumnul, din față,

lateral dreapta-stângă, ce i-au determinat decesul.

Ambele instanțe - fond și apel - contrar

actelor medicale au reținut greșit că leziunile traumatice s-au produs prin lovire

cu și de

corpuri dure, deși C.S.M.L. din cadrul

I.N.M.L. Mina Minovici nu a aprobat un asemenea mecanism de producere a leziunilor,

fiind realizată o interpretare eronată a concluziilor Comisiei Superioare de către

cele două instanțe. De asemenea, se constată că în cuprinsul actelor medico-legale

nu se menționează că leziunile traumatice ale victimei de la nivelul capului -traumatism

cranio cerebral grav, hemoragie meningee, dilacerare cerebrală, ce au condus la

deces au fost produse prin lovire/izbire de corpuri dure/plan dur.

Martorul cu identitate protejată B.E. a

relatat că a văzut momentul când inculpatul a lovit victima cu pumnii în zona feței,

repetat - inițial de două ori, apoi după ce i-a căzut căciula de pe cap, de trei-patru

ori - iar în final victima a căzut în zăpadă. Inculpatul a continuat să o lovească

cu picioarele, apoi s-a urcat în autoturismul său și a plecat.

Martorii M.A.M., V.E.R., B.M.I., N.I.C.

au declarat că inculpatul a lovit victima repetat („în două rânduri) cu pumnul în

zona feței, iar după ce a căzut în genunchi i-a mai aplicat două lovituri cu picioarele

în zona antebrațului drept.

De menționat că, după cele întâmplate la

data de 8 februarie 2010, în aceeași seară, inculpatul a luat legătura cu martorii

sus-menționați, M.A.M., V.E.R., B.M.I., N.I.C. - elevi de liceu ce locuiau în același

internat al liceului din Caracal - sugerându-le ce anume să declare organelor de

poliție.

Concret, le-a spus că la momentul audierii

să prezinte o altă situație de fapt decât realitatea, anume că victima a fost cea

care a generat conflictul, în sensul că 1-a insultat, amenințat și lovit pe inculpat

și să nu declare că l-au văzut lovind victima cu picioarele.

Fiindu-le teamă de inculpat, cunoscut în

oraș cu un comportament violent și cu „relații", au relatat organelor de cercetare

penală, inclusiv procurorului, cele solicitate de către inculpat.

Ulterior, martorii au revenit asupra celor

declarate inițial, relatând cele întâmplate la 08.02.2010 și precizând că și-au

modificat depozițiile la cererea inculpatului, fiindu-le teamă de acesta.

Așadar, declarațiile martorilor M.A.M.,

V.E.R., B.M.I., N.I.C. din 12 aprilie 2010 date în faza urmăririi penale și menținute

la cercetarea judecătorească reflectă adevărul și se coroborează cu depoziția

martorului

cu identitate protejată B.E. și concluziile actelor medico-legale.

După comiterea faptei, inculpatul a abandonat

victima, plecând cu taximetrul său. Martora N.M., ce trecea întâmplător pe stradă

a observat victima așezată în autoturismul său cu sânge la față și frunte, a scos-o

din mașină și cu ajutorul a două persoane a transportat-o la spital.

Instanța de apel reține o situație de fapt

contrară realității, nesusținută de vreo probă, pentru a justifica încadrarea juridică

a faptei inculpatului în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte - anume că decesul

victimei s-a produs „ca urmare a faptului că atunci când victima a căzut în genunchi,

s-a lovit cu capul de partea din spate a autoturismului ". S-a arătat de către

aceeași instanță că inculpatul „nu a prevăzut că în urma loviturilor aplicate, victima,

persoană în vârstă de 65 ani se poate dezechilibra și poate să cadă, iar în cădere

poate să se lovească de autoturism și să sufere o leziune gravă urmată de deces".

Nu există vreo probă testimonială sau științifică

care să susțină o asemenea variantă, de altfel, instanța de apel nici nu a indicat

în cuprinsul deciziei de unde anume, din ce probe a reieșit o asemenea situație

de fapt și nu a observat că mecanismul de producere a leziunilor traumatice victimei,

prin lovire cu și de corpuri dure nu a fost aprobat de C.S.M.L.

Probele administrate, respectiv actele

medico-legale coroborate cu depozițiile martorilor au dovedit că inculpatul D.M.

(în vârstă de 36 ani) a aplicat victimei M.O. lovituri repetate, de mare intensitate,

în față cu pumnii, la nivelul capului, din față, lateral dreapta-stânga, iar după

ce victima a căzut a lovit-o în continuare cu picioarele.

Nu a existat nicio lovire a victimei, izbire

de corpuri dure/planuri dure, respectiv de carosabil sau de autoturism, iar în acest

sens se au în vedere următoarele:

Martorul cu identitate protejată B.E. a

precizat că urmare a lo