ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1254/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrările din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 123/P/2009 din data de 02 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț s-a dispus:

Respingerea cererii inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen. și în consecință:

Condamnarea inculpatului I.I., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și b) C. pen.

S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a computat detenția executată de la 16 august 2011 la zi.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile D.A. suma de 6.550 lei cu titlu de daune morale, actualizate la data executării.

A fost obligat inculpatul să plătească către Spitalul Clinic Județean de Urgențe „S.S." Iași suma de 8.047,90 lei și Spitalului municipal de Urgență Roman suma de 26,60 lei - cu titlu de cheltuieli spitalizare, iar Serviciului de Ambulanță Neamț suma de 828,47 lei cheltuieli de transport.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat,

în folosul statului a unei sticle tip pet de 500 ml conținând un lichid incolor, depusă la camera de corpuri delicte a instanței.

În temeiul art. 109 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea până la data rămânerii definitive a cauzei a bunurilor ridicate de la victima I.A., respectiv un pantalon de trening culoare gri, bluză de damă culoare crem, o șapcă de culoare neagră, bunuri care se află depuse la camera de corpuri delicte a instanței, după care vor fi restituite părții civile D.A.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 417/ P din 05 octombrie 2011, înregistrat la această instanță sub nr. 4657/103/2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului I.I., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., constând în faptul că, la data de 20 iulie 2011 în urma unui conflict avut cu victima I.A., a aruncat peste corpul acesteia cu o substanță inflamabilă după care i-a dat foc cu o brichetă, cauzându-i arsuri de gradul IV pe 40% suprafața corporală, leziuni ce au determinat decesul victimei.

La primul termen de judecată, din data de 26 octombrie 2011, înainte de a se începe cercetarea judecătorească, inculpatului i-au fost puse în vedere dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., potrivit cărora are dreptul de a beneficia la o procedură simplificată de judecată, cu condiția de a recunoaște fapta reținută în sarcina sa și de a-și însuși probele administrate în cursul urmăririi penale.

În prezența apărătorilor aleși, inculpatul Iosub losif a declarat în mod expres că recunoaște săvârșirea infracțiunii, dar că aceasta a fost comisă determinat de comportamentul necorespunzător al victimei, că înțelege să fie judecat în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. pe baza

probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care și le însușește în integralitatea lor, iar potrivit dispozițiilor art. 70 C. proc. pen. înțelege să facă declarații cu privire la circumstanțele în care a avut loc conflictul.

Apărarea inculpatului, a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor în infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 C. pen., întrucât inculpatul nu a urmărit uciderea victimei, ci a fost provocat să arunce cu diluant pe corpul victimei, în scopul de a o determina să-i restituie suma de bani pe care i-a sustras-o din locuință.

Având în vedere cererea inculpatului, tribunalul a apreciat că inculpatul

I.I. poate fi judecat în procedura simplificată, fără a mai fi administrate probe în faza de cercetare judecătorească, datorită normelor

procedurale instituite prin Legea nr. 202/2010 privind mica reformă a justiției, care transpun și respectă normele de drept ale Convenției europene referitoare

la condițiile și durata judecății.

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi

penale, precum și declarația dată de către inculpat în instanță, în baza art. 320

1

C. proc. pen. tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul nr. 417/ P din 05 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest

preventiv a inculpatului I.I. pentru săvârșirea infracțiunii de omor

prevăzută de art. 174 C. pen.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut că, în noaptea de 19/20 iulie 2011 pe fondul unui conflict spontan, inculpatul I.I. a aruncat peste corpul victimei I.A. cu o substanță inflamabilă, după care i-a dat foc cu o brichetă. In urma leziunilor suferite, la data de 23 iulie 2011 victima - în vârstă de 41 ani - a decedat în spital. Aceasta a fost internată inițial în Spitalul Municipal de Urgență Roman - Compartimentul Primiri Urgențe, fiind transferată la scurt timp la Spitalul „S.S." Iași, prin Serviciul de Ambulanță Județean Neamț.

Din raportul de necropsie a I.M.L. Iași rezultă că moartea numitei I.A. a fost violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă arsurilor gradul IV pe 40% suprafață corporală, de cornee bilateral și a căilor respiratorii superioare. Aspectul și topografia leziunilor pledează pentru posibilitatea producerii lor prin flacără. Conform susținerilor victimei în momentul internării în spital, leziunile i-au fost produse de I.I., care i-a aruncat cu diluant peste corp, după care i-a dat foc cu o brichetă.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în seara zilei de 19 iulie 2011 după orele 20.00, inculpatul I.I. se afla în locuința sa din comuna Săbăoani județul Neamț, împreună cu martorul D.Ș. și consumau băuturi alcoolice. In locuința inculpatului a venit și victima I.A. pentru a consuma băuturi. Pentru scurt timp martorul D.Ș. a părăsit domiciliul inculpatului și a mers la un magazin pentru a

cumpăra de mâncare și băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 01.30 a plecat spre locuința sa.

Din declarația martorului precizat mai sus, a rezultat că a doua zi pe 20 iulie 2011, acesta s-a întâlnit cu inculpatul I.I. care i-a relatat că în noaptea precedentă a aruncat cu diluant asupra victimei, iar în momentul în care și-a aprins țigara cu bricheta, hainele acesteia au luat foc. Inculpatul a motivat atitudinea sa pe considerentul că I.A. i-ar fi sustras o sumă de bani, intenționând doar să o determine la restituirea acesteia.

În dimineața zilei de 20 iulie 2011, în jurul orelor 06.30 victima I.A.

a fost găsită pe raza comunei Săbăoani județul Neamț, prezentând urme de arsuri pe corp. Aceasta a declarat atât fiicei sale D.A. cât și martorei T.M. faptul că, în timp ce se afla la locuința inculpatului, acesta i-a reproșat că i-a sustras o sumă de bani, după care a aruncat asupra sa cu o substanță inflamabilă dându-i foc cu bricheta.

Conform declarațiilor date de către inculpat la urmărirea penală și în instanță, acesta nu contestă că a aruncat peste corpul victimei cu un diluant pe care îl deținea în incinta locuinței sale, însă această acțiune a fost determinată

de comportamentul necorespunzător al victimei, care pe de o parte a venit fără

drept în locuința sa, iar apoi i-a sustras și suma de 110 lei, urmărind să o determine să recunoască săvârșirea faptei de furt. Arată inculpatul că nu a urmărit să ucidă victima, ci doar să o determine să-i restituie banii, iar în cele din urmă victima a restituit suma de 110 lei, pe care o avea ascunsă sub talpa piciorului în încălțăminte. Inculpatul precizează că în momentul în care și-a aprins țigara cu o brichetă, hainele victimei au luat foc, întrucât se afla în

apropierea sa. Văzând că îmbrăcămintea a luat foc, i-a acordat primul ajutor, a

stins focul cu o pătură, iar apoi i-a dat victimei și haine de schimb. Aceasta a plecat de la locuința inculpatului spre dimineață, s-a reîntors la circa 30 minute fiind schimbată cu alte haine, a servit un pahar de vin, a spus că se simte rău și trebuie să meargă la medic. Arată inculpatul că victima consuma frecvent băuturi alcoolice, că în seara de 20 iulie 2011 a venit în locuința lui să ceară băutură și de mâncare, relatându-i că s-a certat cu fiica sa iar ginerele său chiar a și lovit-o din cauză că a fost găsită beată.

După ce I.A. a părăsit locuința inculpatului, aceasta a fost

găsită pe marginea drumului de alte persoane, care au solicitat intervenția serviciului de ambulanță, deoarece prezenta arsuri pe corp.

Situația de fapt reținută, rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de investigare, raportul medico legal de necropsie a victimei din 29 iulie 2011 efectuat de I.M.L. Iași, declarațiile martorilor D.Ș., T.M., declarația părții civile D.A., coroborate cu declarațiile inculpatului.

Tribunalul, examinând probele administrate la urmărirea penală, precum și declarația dată de către inculpat în instanță, și-a format convingerea că în seara zilei de 20 iulie 2011 între inculpat și victima I.A. a avut loc un conflict, aceștia aflându-se și sub influența băuturilor alcoolice.

Acest conflict a avut loc după orele 1.30, când martorul D.Ș. plecase

deja din locuința inculpatului. Ca reacție la comportamentul necorespunzător al victimei, care i-a sustras suma de 110 lei, și în scopul de a o determina să-i

restituie banii, inculpatul a aruncat peste corpul victimei I.A. cu o

substanță inflmabilă (diluant), după care i-a dat foc cu o brichetă, chiar și în condițiile în care acesta susține că a folosit bricheta pentru a aprinde o țigară. Cert este că, de la ora 1,30 până spre dimineața zilei de 20 iulie 2011, la locuința inculpatului I.I. nu s-au mai aflat alte persoane, iar conflictul ce a avut loc între inculpat și victimă a fost perceput în mod nemijlocit numai de către aceștia, astfel încât instanța va reține ca aparent credibile și relatările inculpatului, în sensul că acțiunile sale au fost exercitate în scopul de a o determina pe victimă să-i restituie suma de bani sustrasă.

Reținând aceste circumstanțe în care a avut loc conflictul dintre părți, tribunalul nu a putut da curs solicitării formulată în apărare de către inculpat, în sensul reținerii infracțiunii de ucidere din culpă, întrucât acesta a avut reprezentarea că, aruncând cu o substanță inflamabilă peste corpul victimei și la scurt timp după această acțiune și-a aprins o țigară, îmbrăcămintea lua foc în mod inevitabil, și pe cale de consecință putea să producă suprimarea vieții victimei. De asemenea, chiar și în aceste circumstanțe, dacă se admite ideea că victima ar fi sustras banii din locuința inculpatului, acțiunile exercitate de acesta nu pot avea caracter scuzabil, întrucât substanța inflamabilă aruncată în mod intenționat peste corpul victimei și, deopotrivă folosirea imediată a unei surse de foc deschis, creează toate premizele de a determina suprimarea vieții victimei, rezultat pe care inculpatul 1-a prevăzut și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Rezultă astfel că, sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, inculpatul

a comis fapta de ucidere a victimei sub forma intenției indirecte, așa încât cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de ucidere din culpă, a fost respinsă ca neîntemeiată.

În drept, tribunalul a reținut că fapta inculpatului I.I., de a

arunca cu o substanță inflamabilă peste corpul victimei I.A., după

care prin folosirea unei surse de foc deschis a determinat aprinderea îmbrăcămintei, cauzându-i leziuni - arsuri de gradul IV peste 40% din suprafața corpului - ce au condus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen.

Prima instanță a constatat că vinovăția inculpatului era pe deplin dovedită prin recunoaștere sa făcută atât în cursul urmăririi penale cât și în instanță, cu precizarea circumstanțelor reale ce au determinat săvârșirea infracțiunii, recunoaștere care se coroborează cu probele științifice și testimoniale administrate în cursul urmăririi penale și însușite de acesta prin

declarația dată în condițiile art. 320

1

C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al infracțiunii, persoana inculpatului, precum și împrejurările care ar putea atenua sau agrava răspunderea penală. Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, aceea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., este pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, urmând ca în speță să opereze efectele aplicării prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu consecința reducerii cu o treime a acestor limite legale.

Având în vedere poziția procesuală sinceră și regretul manifestat de către inculpat, lipsa antecedentelor penale, circumstanțele reale în care s-a produs conflictul dintre părți, respectiv atitudinea necorespunzătoare a victimei de a sustrage bani din locuința inculpatului, faptul că inculpatul a acordat ajutor victimei imediat după incident, a contribuit și la despăgubirea familiei prin plata încă din cursul urmăririi penale a sumei de 3.450 lei, a justificat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b) și 76 alin. (2) C. pen., ce a avut consecință în reducerea pedepsei sub minimul special, cuantumul acesteia fiind de natură a determina reeducarea inculpatului și coerciția penală în sensul prevederilor art. 52 C. pen.

De asemenea, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile, care își va produce efecte după finalizarea pedepsei principale a închisorii executată prin privare de libertate.

Ca o consecință a condamnării sale, inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

Tribunalul a reținut că subzistă în continuare temeiurile care au

determinat arestarea preventivă a inculpatului și având în vedere condamnarea

acestuia la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, în

conformitate cu prevederile art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura,

iar în conformitate cu dispozițiile art. 88 C. pen., din durata pedepsei s-a computat perioada arestării preventive de la data de 16 august 2011 la zi.

În latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că partea civilă D.A. - fiica victimei - a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei daune morale. In cauza dedusă judecății, daunele morale solicitate de partea civilă, au caracterul unui prejudiciu afectiv determinat suferința cauzată de decesul mamei sale. Cuantificarea daunelor morale, astfel cum s-a statuat în jurisprudență, este un atribut exclusiv al instanței, care însă trebuie să reflecte o reparație justă din punct de vedere material a prejudiciului nepatrimonial, dar să constituie și o pedeapsă pentru autorul faptei ilicite în scopul de a preveni pe viitor comiterea unor fapte similare.

Prin atribuirea sumei totale de 10.000 lei cu acest titlu, având în vedere și comportamentul culpabil al victimei ce a determinat conflictul dintre aceasta și inculpat, că inculpatul a achitat în cursul urmăririi penale suma de 3.450 lei, tribunalul a apreciat că, prin obligarea la plata diferenței de 6.550 lei cu titlu de daune morale, părții civile i s-a adus o reparație echitabilă a

prejudiciului afectiv ce i-a fost cauzat, totodată reprezentând și o sancțiune pentru inculpat în comiterea faptei prejudiciabile.

A fost obligat inculpatul și la plata cheltuielilor de spitalizare ale

victimei către Spitalul „S.S." Iași, Spitalul municipal Roman și la

plata cheltuielilor de transport către Serviciul de Ambulanță Neamț.

În temeiul art. 118

1

lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat în folosul statului, a unei sticle tip pet de 500 ml, ce conține o substanță inflamabilă, urmând a se face și aplicarea prevederilor art. 109 alin. (3) C. proc. pen.

cu privire la bunurile ridicate de la victima I.A..

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., ca o consecință a condamnării sale, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, inculpatul I.I.

Prin apărătorul ales, apelantul inculpat I.I., a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de omor prev. de art. 174 C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 C. pen., motivele fiind expuse pe larg în preambulul acestei decizii astfel încât nu vor mai fi reluate ci numai analizate.

Curtea, analizând apelul formulat de inculpat prin prisma motivelor invocate, a constatat că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

S-a reținut atât prin actul de sesizare al instanței, cât și prin hotărârea de condamnare în sarcina inculpatului I.I., comiterea infracțiunii prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., reținându-se în esență că, în noaptea de 19/20 iulie 2011 pe fondul unui conflict spontan, inculpatul I.I. a aruncat peste corpul victimei I.A. cu o substanță inflamabilă, după care i-a dat foc cu o brichetă. In urma leziunilor suferite, la data de 23 iulie 2011 victima - în vârstă de 41 ani - a decedat în spital.

Din punct de vedere al laturii obiective, curtea de apel a reținut că acțiunile inculpatului constituie elementul material al infracțiunii de omor, căci inculpatul a aruncat cu o substanță inflamabilă pe corpul victimei și la scurt timp i-a dat foc cu o brichetă.

Inculpatul a incendiat victima. Acest mijloc folosit nu este destinat să provoace decesul unei alte persoane. Folosit în acest scop, ele devine apt să producă un asemenea rezultat, nefiind excluse din categoria „instrumentelor idonee" ale omorului.

S-a reținut că există legătură de cauzalitate între acțiunea inculpatului și decesul victimei. Din raportul de necropsie a I.M.L. Iași rezultă că moartea numitei I.A. a fost violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă arsurilor gradul IV pe 40% suprafață corporală, de cornee bilateral și a căilor respiratorii superioare. Aspectul și topografia leziunilor pledează pentru posibilitatea producerii lor prin flacără.

Din punct de vedere al laturii subiective curtea a constatatat că

inculpatul a acționat cu intenție indirectă. Din probele administrate a reieșit că

inculpatul nu a urmărit să provoace moartea victimei intenționând inițial să-i aplice numai o corecție, ca urmare a unui conflict spontan, însă cu ocazia derulării evenimentelor, acțiunile inculpatului au depășit cu mult limitele unei corecții, losub losif acceptând posibilitatea încetării din viață a lui I.A.

Deși inculpatul a intervenit pentru stingerea incendiului, nu a sunat la salvare pentru a i se acorda victimei primul ajutor și pentru a fi salvată viața acesteia, astfel încât a avut o atitudine indiferentă de acceptare a morții acesteia - vinovăția sa a îmbrăcat forma intenției indirecte.

Pentru a putea fi reținută infracțiunea de ucidere din culpă, trebuie ca făptuitorul să-și nu-și dea seama și că vrea să-i dea foc victimei, dar se produce moartea acesteia, rezultat pe care, fie l-a prevăzut dar nu-l acceptă, socotind tară temei că el nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă.

Raportat la concluziile sus amintite, coroborat și cu celelalte probe administrate în cauză, instanța de apel nu a putu reține nicicum în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 C. pen., în detrimentul celei prev. de art. 174 C. pen., și față de care a fost și condamnat.

S-a reținut corect de prima instanță că în speța de față, nu poate fi dispusă schimbarea încadrării juridice a faptei, raportat la modalitatea de comitere a faptei - inculpatul a aruncat cu o substanță inflamabilă pe corpul victimei și la scurt timp i-a dat foc cu o brichetă.

Apărările formulate de inculpat, referitoare la lipsa intenției de a suprima viața victimei și la reținerea unei alte situații de fapt (inculpatul a aruncat peste victimă cu diluant, pe fondul unui conflict spontan, iar după ce

acesta și-a aprins o țigară, hainele victimei au luat foc, cauzându-i leziunile ce

au determinat decesul acesteia, incendiul declanșându-se din cauza vaporilor de diluant din interiorul încăperii în care se aflau atât inculpatul, cât și victima) nu au putu fi reținute, având în vedere că acesta a recunoscut fapta, așa cum a fost reținută în rechizitoriu (a aruncat peste corpul victimei I.A. cu o substanță inflamabilă, după care i-a dat foc cu o brichetă), iar pe de altă parte susținerile victimei în momentul internării în spital confirmă aceeași situație de fapt.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, s-a stabilit că aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei și consecințele produse.

Prima instanță a dat eficiență circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și b) a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime conform prevederilor art. 320

1

C. proc. pen., dovedind suficientă clemență față de inculpat. Curtea de apel a reținut că infracțiunea comisă este una gravă, iar împrejurările de fapt denotă vinovăția exclusivă a inculpatului care

nu-și găsea o sumă de bani și care, pe fondul consumului de alcool, și-a orientat agresivitatea față de victimă, persoană ce nu a întreprins nimic de natură a se declanșa comiterea faptei.

Având în vedere aceste motive curtea de apel în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat.

Analizând legalitatea și temeinicia măsurii preventive, aceasta s-a impus a fi menținută, atât prin prisma pronunțării soluției în cauză, cât și a condamnării dispuse de prima instanță.

În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a apelantului inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența C.E.D.O., care, în câteva cauze împotriva Franței (de exemplu, cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o „tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.

În cauza dedusă judecății s-a constatat, pentru aspectele mai sus prezentate, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă și în prezent, infracțiunea pentru care este trimis în judecată și condamnat apelantul inculpat de instanța de fond este în măsură, prin natura sa și consecințele produse, să releve un pericol cert, real și actual pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică.

Așa fiind în baza art. 383 alin. (1)

1

C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen.

, s-a menținut arestarea preventivă a apelantului-inculpat.

Fată de aceste considerente:

Prin Decizia penală

nr. 8 din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat I.I. împotriva sentinței penale nr. 123/ P din data de 02 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 4657/103/2011.

În baza art. 383 alin. (1)

1

C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a apelantului-inculpat.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus în continuare din

pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat perioada executată prin arest

preventiv, începând cu data pronunțării sentinței penale apelate, respectiv de la data de 02 noiembrie 2011, la zi.

A constatat că apelantul-inculpat a fost asistat de apărători aleși.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul-inculpat să plătească statului suma de 350 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Decizia pronunțată în apel

a fost atacată cu recurs de inculpatul Iosub losuf, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4657/103/2011.

Cererea de recurs a fost formulată la data de 16 februarie 2012 (fila 3 dosar recurs) și înregistrată cu aceeași dată în evidențele Curții de Apel Bacău.

În ședința publică de astăzi, 23 aprilie 2012, reprezentantul Ministerului

Public a invocat excepția de tardivitate a recursului declarat în cauză, arătându-se că termenul de exercitare a căii de atac s-a împlinit la data de 6 februarie 2012, având în vedere dispozițiile art. 385

3

cu referire la art. 363 alin. (3) C. proc. pen. și prezența inculpatului la pronunțarea deciziei din apel.

Asupra excepției invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată, recursul declarat de inculpatul I.l. fiind tardiv formulat în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 363 alin. (3) C. proc. pen., aplicabile și la judecata în recurs conform art. 385

3

alin. (2) din același cod, termenul de declarare a recursului curge de la pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare.

De asemenea, potrivit art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la termenul din 24 ianuarie 2012, când au avut loc dezbaterile la instanța de apel, inculpatul arestat a fost prezent în instanță, prezența acestuia fiind consemnată și la pronunțarea soluției, din aceeași zi.

Constatarea făcută se întemeiază pe mențiunile cuprinse în practicaua deciziei și din relațiile obținute pe cale administrativă de la instanța Curții de Apel Bacău.

De altfel, inculpatul nu a contestat că nu ar fi fost prezent la pronunțarea deciziei în apel, afirmând doar că nu a fost încunoștintat cu privire la dreptul de a introduce prezenta cale de atac.

Apărarea formulată este însă lipsită de relevanță, având în vedere, pe de o parte că nu s-a făcut dovada omisiunii instanței de apel de a da citire întregului dispozitiv al deciziei în care era menționată și calea de atac și termenul în care aceasta putea fi exercitată, iar pe de altă parte, termenul de exercitare a căii de atac este prevăzut de lege, iar eroarea de drept nu constituie o cauză temeinică de împiedicare a introducerii în termen a căii de atac.

Ca urmare, având în vedere prezența inculpatului arestat, atât la dezbateri, cât și la pronunțarea deciziei din apel, termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la data de 24 ianuarie 2012, împlinindu-se la 06 februarie 2012, termen calculat în conformitate cu dispozițiile art. 186 alin. (2) C. proc. pen.

Cum inculpatul a formulat prezenta cale de atac abia la data de 16 februarie 2012, se constată că aceasta a fost exercitată după expirarea termenului legal.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 385 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de inculpatul I.l. împotriva Deciziei penale

nr. 8 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de inculpatul I.I.

împotriva Deciziei penale nr. 8 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 16 august 2011 la 23 aprilie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2012.