ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6536/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6536/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 92/ P din 3

mai 2006 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 1976/P/2006, a fost

condamnat inculpatul T.N.N. pentru săvârșirea infracțiunea de omor calificat

prevăzut de art. 174 și 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art.

74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) cu referire la 76 alin. (2) C. pen., la

pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în

condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 113 C. pen., s-a

luat față de acesta măsura de siguranță a obligării la tratament medical până

la însănătoșire.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

perioada reținerii și arestării preventive conform art. 88 C. pen., de la 13

august 2005 la zi, iar în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea

de arest a inculpatului.

Pe latură civilă, s-a luat act că

partea vătămată T.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză și a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 365,48 lei RON cheltuieli de spitalizare

actualizate la data executării, către C.A.S. Iași.

A fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că inculpatul este de profesie tehnician veterinar

însă din anul 1995 nu mai are loc de muncă, în același an divorțând de soție.

Din acel m

oment, inculpatul a locuit cu

părinții, a început să consume băuturi

alcoolice

și, pe acest fond, avea dese altercații cu familia, în special cu

tatăI

său

.

În ziua de 9

august 2005, inculpatul a lucrat la diferiți cetățeni din

comună,

întorcându-se la domiciliu, în jurul orelor 15,00, fiind sub

influența băuturilor alcoolice.

În momentul în

care a intrat în casă, între inculpat și tatăl său, care

consumase și el

puțin alcool, a izbucnit o ceartă, inculpatul spunându-i tatălui să plece în

casa fratelui său, T.I., care este situată în

aceeași curte.

La aceste

discuții a asistat și mama inculpatului, respectiv soția

victimei care,

după plecarea soțului ei în cealaltă casă, a plecat în

grădina din spatele casei, unde avea

treabă.

Victima a plecat în casa fiului T.I., la cererea inculpatului,

știind că

acesta este o fire violentă și s-ar putea enerva dacă nu face

ceea ce i-a cerut.

Inculpatul a

mers după tatăl său în casa fratelui său, unde nu

locuia nimeni

și, după ce a încuiat ușa, a început să-l lovească în mod

repetat cu o

furcă, cu mâinile și picioarele, peste tot corpul, până ce

victima și-a pierdut cunoștința.

Ulterior, inculpatul a plecat încuind ușa de acces la camera în care

se afla

victima, aceasta fiind găsită la scurt timp de o soră a

inculpatului,

B.M., care a anunțat organele de poliție.

Victima a fost transportată la spital, însă în aceeași zi a decedat la

Spitalul

nr. 3 Iași.

Din raportul de autopsie medico-legală rezultă că moartea victimei

a fost

violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutive

fracturilor costale multiple, fracturii sternului și edemului

pulmonar

serohemoragic abundent favorizată de miocardoscleroză și

comei

cerebrale consecutive contuziei difuze cerebrale. De asemenea, s-

a stabilit că

leziunile s-au putut produce prin comprimare toraco-abdominală și loviri cu corpuri

și obiecte contondente, pumn, picior, par,

între traumatism și deces existând

legătură directă de cauzalitate.

Inculpatul a

recunoscut că l-a lovit pe tatăl său, însă o singură

dată, cu coada

furcii, în zona capului, în timp ce se aflau în camera sa,

unde victima

venise și începuse să-l certe, încercând chiar să-l lovească

cu o cârjă.

Susținerile

inculpatului că s-ar fi aflat în legitimă apărare sau că ar

fi acționat în

stare de provocare, au fost apreciate ca nefondate. Astfel, la conflictul

violent al părților, într-o primă etapă, a asistat doar T.A. soția

victimei,

respectiv mama inculpatului, care a declarat că inculpatul a fost

cel care a

declanșat discuțiile contradictorii, cerându-i victimei să plece în

casa lui T.I.,

victima plecând fără să riposteze nici verbal și nici

fizic.

De

asemenea, susținerea inculpatului că nu ar mai fi avut loc un

conflict și în

casa lui T.I. este neîntemeiată, întrucât victima a

fost găsită în

locuința lui T.I., plină de sânge, în cameră existând

numeroase urme de sânge.

Raportat la

numărul loviturilor aplicate, la intensitatea acestora, la zona în care au fost

aplicate și la survenirea la scurt timp a rezultatului

letal,

coroborat și cu comportamentul violent, anterior datei de 9 august 2005, al inculpatului

față de victimă, instanța de fond a apreciat că fapta întrunește elementele

constitutive

ale infracțiunii de omor calificat, prevăzut de art. 174

și 175 lit. c)

C. pen., și nu ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C.

pen., luând totodată în considerare și

atitudinea inculpatului după

comiterea faptei, concretizată în încuierea camerei în care se afla victima și

părăsirea locului faptei, din care

rezultă cu certitudine intenția

acestuia de a ucide.

Întrucât prin sentința penală nr. 224 din 8 iunie 2000 a Judecătoriei

Târgu Neamț, inculpatul a fost condamnat, la pedeapsa de 7 luni închisoare,

pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 C.

pen., fiind arestat la

14 iulie 2000 și liberat la data de 28 decembrie 2000,

cu un rest de 47 zile, instanța a reținut că,

la data comiterii faptei,

inculpatul se afla în stare de

recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit.

b) C. pen.

Inculpatul a

recunoscut că a lovit victima, regretă fapta comisă, are

discernământul

diminuat în raport cu fapta comisă, aceste aspecte

fiind reținute

de instanță ca circumstanțe atenuante, în temeiul

art. 74 C. pen.,

coborându-se pedeapsa sub minimul special prevăzut

de lege, în baza art. 76 alin. (2) C.

pen.

Totodată,

întrucât din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă

că inculpatul

are discernământul diminuat, recomandându-se măsuri de

siguranță cu caracter medical, în

temeiul art. 113 C. pen., s-a luat față de inculpat măsura de siguranță a

obligării la tratament medical, până la însănătoșire.

În termen legal, împotriva acestei

hotărâri s-a declarat apel atât de către inculpat, cât și de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Neamț și partea vătămată T.A., cauza fiind înregistrată pe

rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 2224/2006.

Criticând hotărârea atacată,

parchetul a invocat netemeinicia acesteia sub aspectul cuantumului

neîndestulător al pedepsei aplicate, apreciindu-se că instanța de fond a făcut

o incompletă evaluare și apreciere a gravității faptei pentru siguranța

publică, a periculozității sociale a făptuitorului recidivist și a riscului de

a recidiva.

Partea vătămată nu și-a motivat

apelul declarat nici oral și nici în scris.

La rândul său, inculpatul, oral și

în scris, asistat de apărător din oficiu, a invocat nelegalitatea hotărârii

primei instanțe justificat de nereținerea legitimii apărări, de greșita

calificarea faptei ca fiind omor calificat deși a lipsit o astfel de intenție,

în realitate lovind victima o singură dată, de nereținerea provocării. In

subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei față de circumstanțele

personale și reale incidente în cauză.

Prin decizia nr. 229/ A din 18 iulie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, partea vătămată T.A. și inculpat,

menținându-se starea de arest a acestuia.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul T.N.,

criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei încadrări juridice

dată acestei fapte, în sensul că lovind o singură dată victima care l-a atacat

în timp ce dormea, încadrarea juridică corectă este aceea de lovituri

cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., moartea survenind

independent de voința sa. Nu în ultimul rând, inculpatul a criticat hotărârile

pentru nereținerea stării de legitimă apărare, prevăzute de art. 44 C. pen., a

circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. (susținând că a fost

provocat de victimă), precum și pentru cuantumul nejustificat de mare al

pedepsei aplicate, în raport de starea conflictuală dintre părți și de faptul

că avea discernământul diminuat la momentul săvârșirii faptei.

Împotriva aceleași decizii a declarat recurs și partea

vătămată T.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că

nu a fost citată pentru termenul din 18 iulie 2006 când s-a soluționat apelul

iar, pe de altă parte, cuantumul pedepsei aplicate este insuficient față de

gravitatea faptei săvârșite.

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen.,

Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat.

Apărările recurentului – inculpat, formulate pe tot

parcursul procesului penal, în sensul că ar fi aplicat victimei doar o

lovitură, pentru a se apăra, motivat de faptul că aceasta l-ar fi amenințat și

l-ar fi atacat în timp ce dormea, nu poate fi primită, nefiind confirmată de

nici un mijloc de probă. Dimpotrivă, mijloacele materiale de probă, supuse

expertizei criminalistice, alături de constatările medico-legale, ce atestă

leziunile traumatice cauzate și intensitatea acestora, se coroborează cu

declarațiile părții vătămate T.A. și ale martorilor B.M. și B.I., astfel că sunt

nefondate solicitările de a se dispune achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit.

e) C. proc. pen., prin reținerea art. 44 C. pen., sau aplicarea circumstanței

atenuante a scuzei provocării, prav. de art. 73 lit. b) C. pen.

Pe de altă parte, cererea de

schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în lovituri

cauzatoare de moarte este, de asemenea, nefondată iar în raport de intensitatea

loviturilor aplicate de inculpat cu o furcă, cu pumnii și picioarele, zonele

vitale vizate și gravitatea leziunilor traumatice suferite, care au legătură

directă cu cauzalitate cu decesul, se poate concluziona că inculpatul a

acționat cu intenția specifică infracțiunii de omor, în forma directă, mai ales

că a lăsat victima fără ajutor, asigurând ieșirile astfel încât aceasta să nu

poată fi găsită curând și nici să nu poată solicita sprijinul altor persoane.

Totodată, în ceea ce privește critica referitoare la greșita

individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată a fost

corect dozată în raport de gravitatea deosebită a faptei și de atitudinea

inculpatului pe parcursul procesului penal, precum și față de circumstanțele

personale ale acestuia, aceasta fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului,

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare

încălcării legii penale.

Recursul este însă întemeiat pentru motivul analizat din

oficiu constând în nelegala reținere a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută

de art. 37 lit. b) C. pen., întrucât deși inculpatul a fost condamnat prin

sentința penală nr. 224 din 8 iunie 2000 a

Judecătoriei Târgu Neamț, la pedeapsa de 7 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 C.

pen., fiind arestat la

14 iulie 2000

și liberat condiționat la data de 28 decembrie 2000, cu un rest de 47 zile,

față de acesta a intervenit reabilitarea de drept, prevăzută de art. 134 C.

pen., termenul de 3 ani împlinindu-se înainte de data săvârșirii faptei.

Pentru aceste considerente, neexistând alte motive de casare

care să fie luate în discuție din oficiu, Înalta Curte, văzând și prevederile art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de

inculpat, va casa în parte sentința și decizia atacate și, rejudecând, va

înlătura dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. și, pe cale de consecință, va

reduce pedeapsa de la 11 ani închisoare la 10 ani închisoare.

Conform art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va

computa durata reținerii și arestării preventive a inculpatului iar în baza art.

192 alin. (3) din același cod, cheltuielile judiciare avansate de către stat

rămân în sarcina acestuia.

care îl va examina prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 21, și 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat

întrucât, pe de o parte, aceasta a fost legal citată, prin afișare, la adresa

indicată în cererea de apel, pentru termenul când s-a soluționat apelul iar, în

ceea ce privește individualizarea pedepsei, nu se impune majorarea acesteia în

raport de împrejurările comiterii faptei și de circumstanțele personale ale

inculpatului, respectiv starea de sănătate psihică constând în discernământul

diminuat la data comiterii faptei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, văzând și

prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul formulat de partea vătămată, ca nefondat, constatând că acesta a fost

legal citată în apel și că nu sunt motive care să justifice o majorare a

pedepsei la stabilirea căreia au fost respectate criteriile de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenta – parte vătămată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul T.N. împotriva

deciziei penale nr. 229 din 18 iulie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția

penală.

Casează decizia și sentința penală nr. 92/ P din 3 mai 2006

a Tribunalului Neamț în latura penală și rejudecând:

Înlătură dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. și reduce

pedeapsa de la 11 ani închisoare la 10 ani închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării

preventive de la 13 august 2005 la 8 noiembrie 2006.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.

Dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul de

avocat pentru apărătorul desemnat din oficiu, din fondul Ministerului

Justiției, către Baroul București.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată

T.A., pe care o obligă la 60 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 8 noiembrie 2006.