ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6536/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 92/ P din 3 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 1976/P/2006, a fost condamnat inculpatul T.N.N. pentru săvârșirea infracțiunea de omor calificat prevăzut de art. 174 și 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) cu referire la 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 113 C. pen., s-a luat față de acesta măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive conform art. 88 C. pen., de la 13 august 2005 la zi, iar în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată T.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 365,48 lei RON cheltuieli de spitalizare actualizate la data executării, către C.A.S. Iași. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că inculpatul este de profesie tehnician veterinar însă din anul 1995 nu mai are loc de muncă, în același an divorțând de soție.

Din acel m oment, inculpatul a locuit cu părinții, a început să consume băuturi alcoolice și, pe acest fond, avea dese altercații cu familia, în special cu tatăI său . În ziua de 9 august 2005, inculpatul a lucrat la diferiți cetățeni din comună, întorcându-se la domiciliu, în jurul orelor 15,00, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În momentul în care a intrat în casă, între inculpat și tatăl său, care consumase și el puțin alcool, a izbucnit o ceartă, inculpatul spunându-i tatălui să plece în casa fratelui său, T.I., care este situată în aceeași curte. La aceste discuții a asistat și mama inculpatului, respectiv soția victimei care, după plecarea soțului ei în cealaltă casă, a plecat în grădina din spatele casei, unde avea treabă.

Victima a plecat în casa fiului T.I., la cererea inculpatului, știind că acesta este o fire violentă și s-ar putea enerva dacă nu face ceea ce i-a cerut. Inculpatul a mers după tatăl său în casa fratelui său, unde nu locuia nimeni și, după ce a încuiat ușa, a început să-l lovească în mod repetat cu o furcă, cu mâinile și picioarele, peste tot corpul, până ce victima și-a pierdut cunoștința. Ulterior, inculpatul a plecat încuind ușa de acces la camera în care se afla victima, aceasta fiind găsită la scurt timp de o soră a inculpatului, B.M., care a anunțat organele de poliție. Victima a fost transportată la spital, însă în aceeași zi a decedat la Spitalul nr. 3 Iași.

Din raportul de autopsie medico-legală rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutive fracturilor costale multiple, fracturii sternului și edemului pulmonar serohemoragic abundent favorizată de miocardoscleroză și comei cerebrale consecutive contuziei difuze cerebrale. De asemenea, s- a stabilit că leziunile s-au putut produce prin comprimare toraco-abdominală și loviri cu corpuri și obiecte contondente, pumn, picior, par, între traumatism și deces existând legătură directă de cauzalitate. Inculpatul a recunoscut că l-a lovit pe tatăl său, însă o singură dată, cu coada furcii, în zona capului, în timp ce se aflau în camera sa, unde victima venise și începuse să-l certe, încercând chiar să-l lovească cu o cârjă.

Susținerile inculpatului că s-ar fi aflat în legitimă apărare sau că ar fi acționat în stare de provocare, au fost apreciate ca nefondate. Astfel, la conflictul violent al părților, într-o primă etapă, a asistat doar T.A. soția victimei, respectiv mama inculpatului, care a declarat că inculpatul a fost cel care a declanșat discuțiile contradictorii, cerându-i victimei să plece în casa lui T.I., victima plecând fără să riposteze nici verbal și nici fizic. De asemenea, susținerea inculpatului că nu ar mai fi avut loc un conflict și în casa lui T.I. este neîntemeiată, întrucât victima a fost găsită în locuința lui T.I., plină de sânge, în cameră existând numeroase urme de sânge.

Raportat la numărul loviturilor aplicate, la intensitatea acestora, la zona în care au fost aplicate și la survenirea la scurt timp a rezultatului letal, coroborat și cu comportamentul violent, anterior datei de 9 august 2005, al inculpatului față de victimă, instanța de fond a apreciat că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzut de art. 174 și 175 lit. c) C. pen., și nu ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., luând totodată în considerare și atitudinea inculpatului după comiterea faptei, concretizată în încuierea camerei în care se afla victima și părăsirea locului faptei, din care rezultă cu certitudine intenția acestuia de a ucide.

Întrucât prin sentința penală nr. 224 din 8 iunie 2000 a Judecătoriei Târgu Neamț, inculpatul a fost condamnat, la pedeapsa de 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 C. pen., fiind arestat la 14 iulie 2000 și liberat la data de 28 decembrie 2000, cu un rest de 47 zile, instanța a reținut că, la data comiterii faptei, inculpatul se afla în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. Inculpatul a recunoscut că a lovit victima, regretă fapta comisă, are discernământul diminuat în raport cu fapta comisă, aceste aspecte fiind reținute de instanță ca circumstanțe atenuante, în temeiul art. 74 C. pen., coborându-se pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, în baza art. 76 alin. (2) C. pen.

Totodată, întrucât din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că inculpatul are discernământul diminuat, recomandându-se măsuri de siguranță cu caracter medical, în temeiul art. 113 C. pen., s-a luat față de inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical, până la însănătoșire. În termen legal, împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel atât de către inculpat, cât și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și partea vătămată T.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 2224/2006. Criticând hotărârea atacată, parchetul a invocat netemeinicia acesteia sub aspectul cuantumului neîndestulător al pedepsei aplicate, apreciindu-se că instanța de fond a făcut o incompletă evaluare și apreciere a gravității faptei pentru siguranța publică, a periculozității sociale a făptuitorului recidivist și a riscului de a recidiva.

Partea vătămată nu și-a motivat apelul declarat nici oral și nici în scris. La rândul său, inculpatul, oral și în scris, asistat de apărător din oficiu, a invocat nelegalitatea hotărârii primei instanțe justificat de nereținerea legitimii apărări, de greșita calificarea faptei ca fiind omor calificat deși a lipsit o astfel de intenție, în realitate lovind victima o singură dată, de nereținerea provocării. In subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei față de circumstanțele personale și reale incidente în cauză. Prin decizia nr. 229/ A din 18 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, partea vătămată T.A.

și inculpat, menținându-se starea de arest a acestuia. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul T.N., criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei încadrări juridice dată acestei fapte, în sensul că lovind o singură dată victima care l-a atacat în timp ce dormea, încadrarea juridică corectă este aceea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., moartea survenind independent de voința sa. Nu în ultimul rând, inculpatul a criticat hotărârile pentru nereținerea stării de legitimă apărare, prevăzute de art. 44 C. pen., a circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. (susținând că a fost provocat de victimă), precum și pentru cuantumul nejustificat de mare al pedepsei aplicate, în raport de starea conflictuală dintre părți și de faptul că avea discernământul diminuat la momentul săvârșirii faptei.

Împotriva aceleași decizii a declarat recurs și partea vătămată T.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că nu a fost citată pentru termenul din 18 iulie 2006 când s-a soluționat apelul iar, pe de altă parte, cuantumul pedepsei aplicate este insuficient față de gravitatea faptei săvârșite. 1. Examinând recursul inculpatului prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat. Apărările recurentului – inculpat, formulate pe tot parcursul procesului penal, în sensul că ar fi aplicat victimei doar o lovitură, pentru a se apăra, motivat de faptul că aceasta l-ar fi amenințat și l-ar fi atacat în timp ce dormea, nu poate fi primită, nefiind confirmată de nici un mijloc de probă.

Dimpotrivă, mijloacele materiale de probă, supuse expertizei criminalistice, alături de constatările medico-legale, ce atestă leziunile traumatice cauzate și intensitatea acestora, se coroborează cu declarațiile părții vătămate T.A. și ale martorilor B.M. și B.I., astfel că sunt nefondate solicitările de a se dispune achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., prin reținerea art. 44 C. pen., sau aplicarea circumstanței atenuante a scuzei provocării, prav. de art. 73 lit. b) C. pen.

Pe de altă parte, cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în lovituri cauzatoare de moarte este, de asemenea, nefondată iar în raport de intensitatea loviturilor aplicate de inculpat cu o furcă, cu pumnii și picioarele, zonele vitale vizate și gravitatea leziunilor traumatice suferite, care au legătură directă cu cauzalitate cu decesul, se poate concluziona că inculpatul a acționat cu intenția specifică infracțiunii de omor, în forma directă, mai ales că a lăsat victima fără ajutor, asigurând ieșirile astfel încât aceasta să nu poată fi găsită curând și nici să nu poată solicita sprijinul altor persoane.

Totodată, în ceea ce privește critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată a fost corect dozată în raport de gravitatea deosebită a faptei și de atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, precum și față de circumstanțele personale ale acestuia, aceasta fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Recursul este însă întemeiat pentru motivul analizat din oficiu constând în nelegala reținere a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., întrucât deși inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 224 din 8 iunie 2000 a Judecătoriei Târgu Neamț, la pedeapsa de 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 C. pen., fiind arestat la 14 iulie 2000 și liberat condiționat la data de 28 decembrie 2000, cu un rest de 47 zile, față de acesta a intervenit reabilitarea de drept, prevăzută de art. 134 C. pen., termenul de 3 ani împlinindu-se înainte de data săvârșirii faptei. Pentru aceste considerente, neexistând alte motive de casare care să fie luate în discuție din oficiu, Înalta Curte, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa în parte sentința și decizia atacate și, rejudecând, va înlătura dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. și, pe cale de consecință, va reduce pedeapsa de la 11 ani închisoare la 10 ani închisoare. Conform art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata reținerii și arestării preventive a inculpatului iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. 2. În ceea ce privește recursul părții vătămate T.A., pe care îl va examina prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 21, și 14 C. proc.

pen., Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat întrucât, pe de o parte, aceasta a fost legal citată, prin afișare, la adresa indicată în cererea de apel, pentru termenul când s-a soluționat apelul iar, în ceea ce privește individualizarea pedepsei, nu se impune majorarea acesteia în raport de împrejurările comiterii faptei și de circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv starea de sănătate psihică constând în discernământul diminuat la data comiterii faptei. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de partea vătămată, ca nefondat, constatând că acesta a fost legal citată în apel și că nu sunt motive care să justifice o majorare a pedepsei la stabilirea căreia au fost respectate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta – parte vătămată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul T.N. împotriva deciziei penale nr. 229 din 18 iulie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Casează decizia și sentința penală nr. 92/ P din 3 mai 2006 a Tribunalului Neamț în latura penală și rejudecând: Înlătură dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. și reduce pedeapsa de la 11 ani închisoare la 10 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 13 august 2005 la 8 noiembrie 2006. Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate. Dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărătorul desemnat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției, către Baroul București. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată T.A., pe care o obligă la 60 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 8 noiembrie 2006.