ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 27.07.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2011

HOTĂRÂRE

27.07.2011

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

I. Prin sentința

penală nr. 971 din 20 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală,

s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice

formulată de inculpat.

În baza art. 20 rap.

la art. 174 – 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C.

pen. a fost condamnat inculpatul G.R. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani

închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3

(trei) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen. s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 09 iunie 2010 la

zi.

În baza art. 350 alin.

(1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la săvârșirea

infracțiunii.

S-a luat act că

partea vătămată M.G. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 14 și art.

346 alin. (2) C. pen. rap. la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 4539,88 lei, despăgubiri civile către partea civilă Spitalul

Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”.

În baza art. 191 C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că, pe

fondul unor neînțelegeri legate de împărțirea prețului pentru învelirea cu

tablă a acoperișului unui imobil și realizarea în comun a unor lucrări în

construcții, la data de 09 iunie 2010, în jurul orelor 01.00-01.30, în holul

hotelului A. din București, sector 4, pe fondul consumului de băuturi

alcoolice, între inculpatul G.R. și partea vătămată M.G. a izbucnit o ceartă

aprinsă, în timpul căreia inculpatul a început să amenințe pe partea vătămată M.G.,

care a fost imobilizată, fiindu-i pus un briceag la gât.

În timpul acestui

incident, inculpatul s-a tăiat cu briceagul pe mâini, fapt care l-a determinat

pe martorul G.C. să aducă o sticlă de spirt și șervețele pentru dezinfectarea

rănilor.

Cearta dintre

inculpat și partea vătămată a continuat, iar la un moment dat inculpatul a

făcut o mișcare circulară la nivelul abdomenului părții vătămate, provocându-i

acesteia o plagă penetrantă abdominală cu lezarea arterei epigastrice

superficiale și a vaselor epiploice, hemiperitoneu. Apoi inculpatul și-a scos

tricoul și s-a tăiat cu briceagul la nivelul abdomenului.

Cu același prilej,

martorul G.C. i-a atras atenția inculpatului că nu este normal ceea ce face,

acesta din urmă amenințându-l pe martor cu același briceag.

În urma acestor

amenințări martorul a chemat la fața locului organele de poliție.

Conform raportului de

expertiză medico-legală nr. A1/7603 din 19 iulie 2010 al Institutului Național

de Medicină Legală, rezultă că partea vătămată a fost internată în perioada 09

- 15 iunie 2010 cu diagnosticul: Plagă penetrantă subombilicală prin agresiune

cu lezarea arterei epigastrice superficiale și a vaselor epiploice.

Hemiperitoneu. Leziunea traumatică a putut fi produsă la data de 09 iunie 2010

prin lovire cu un corp tăietor-înțepător pentru care a necesitat 16 -18 zile de

îngrijiri medicale, leziunea traumatică suferită fiind de natură să pună viața

victimei în primejdie, fără a cauza infirmități.

Situația de fapt mai

sus reținută de tribunal rezultă din materialul probator administrat în cursul

urmăririi penale și în timpul judecății, respectiv din coroborarea

declarațiilor inculpatului date în fața tribunalului și în fața procurorului

cu: declarațiile părții vătămate date în cursul urmăririi penale (filele 47

d.u.p.); declarațiile martorului G.C. date în ambele faze ale procesului penal

și cu declarațiile martorului G.S. dată în fața procurorului; cu procesul

verbal întocmit de organele de poliție la momentul deplasării la locul

incidentului, în care inculpatul arată că partea vătămată a refuzat să îi dea o

sumă de bani, astfel că l-a înțepat în zona abdomenului; cu raportul expertiză

medico-legală nr. A1/7603 din 19 iulie 2010 al Institutului Național de

Medicină Legală; cu celelalte acte medicale; cu procesul verbal de cercetare la

fața locului și fotografiile judiciare anexate; cu celelalte acte depuse în

dosarul de urmărire penală.

Tribunalul nu poate

reține existența unui dubiu cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat

în modalitatea mai sus descrisă, probele indicate mai sus fiind indiscutabile

în sensul situației de fapt reținute de Tribunal.

Astfel, din

declarațiile martorului G.C. rezultă fără urmă de îndoială că nu a fost vorba

de un accident nefericit, ci de o acțiune conștientă comisă pe fondul

consumului de alcool și al unor neînțelegeri preexistente, declarațiile

martorului fiind confirmate de procesul verbal întocmit de organele de poliție

la momentul deplasării la locul incidentului, în care inculpatul arată că

partea vătămată a refuzat să îi dea o sumă de bani, astfel că a înțepat-o în

zona abdomenului (fila 4 verso d.u.p.), de declarația martorului G.S., în care

arată că a văzut pe inculpat că a imobilizat pe partea vătămată, căreia i-a pus

cuțitul la gât și a amenințat-o cu moartea, constatând că aceasta din urmă

fusese tăiată la burtă (fila 51 d.u.p.), precum și de declarația părții vătămate,

în care arată că îl cunoaște pe inculpat ca purtând de obicei cuțit și că a

intervenit ca inculpatul să nu omoare pe patronul localului, ocazie cu care

inculpatul l-a înjunghiat (fila 47, 48 d.u.p.).

Tribunalul a reținut

că declarațiile martorilor și ale părții vătămate date în cursul urmăririi

penale prezintă o valoare probatorie superioară, cele din cursul judecății

fiind influențate de temerea pe care familia inculpatului a indus-o asupra

acestora. În acest sens, tribunalul a reținut nuanțarea declarațiilor

martorilor cu ocazia audierii nemijlocite la termenul din 15 noiembrie 2010, în

contextul în care martorul G.C. arată că a fost vizitat de circa 10 ori de

rudele inculpatului, fapt pe care martorul arată că l-a resimțit ca pe o

presiune. Acesta a fost și motivul pentru care martorul a solicitat audierea în

ședință secretă, rudele inculpatului fiind prezente la toate termenele de

judecată.

Valoarea probatorie

superioară a declarațiilor martorului G.C. din faza de urmărire penală este

confirmată de următoarele aspecte:

- martorul G.S.

confirmă că a văzut pe inculpat că a imobilizat pe partea vătămată, căreia i-a

pus cuțitul la gât și a amenințat-o cu moartea (fila 51 d.u.p.);

- partea vătămată

confirmă cu ocazia audierii de tribunal că inculpatul a făcut o mișcare

circulară la nivelul abdomenului său, ulterior constatând că a fost înjunghiat

(fila 15 dosarul tribunalului);

- inculpatul arată cu

ocazia prezentării organelor de poliție că partea vătămată a refuzat să îi dea

o sumă de bani, astfel că l-a înțepat în zona abdomenului (fila 4 d.u.p.).

Prin urmare,

revenirea martorului G.S. și nuanțarea declarațiilor martorului G.C. și părții

vătămate G.M. în cursul judecății nu pot fi primite de tribunal, fiind evident

că au fost făcute sub presiunea familiei inculpatului.

În drept, fapta

inculpatului G.R., care în data de 09 iunie 2010, în jurul orelor 01.30, în

holul hotelului A. București, sector 4, pe fondul consumului de băuturi

alcoolice și a unor neînțelegeri privind folosirea și împărțirea sumelor de

bani rezultate din realizarea în comun a unor lucrări în construcții, a aplicat

părții vătămate M.G. o lovitură de cuțit în zona abdomenului provocându-i

acesteia o plagă penetrantă abdominală cu leziunea arterei epigastrice

superficiale și a vaselor epiploice, hemiperitoneu, întrunește atât pe latură

obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat art. 174 -175 lit.

i) C. pen., fapta fiind săvârșită în loc public.

Față de considerentele

mai sus expuse, Tribunalul a considerat că nu se impune schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C.

pen. rap. la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în

infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.,

întrucât lovitura aplicată de inculpat era aptă să ducă la decesul părții

vătămate, iar inculpatul a prevăzut și acceptat acest rezultat, chiar dacă nu

l-a urmărit. Tribunalul a mai reținut că dinamica loviturii aplicate părții

vătămate, zona în care inculpatul a înjunghiat pe partea vătămată - abdomen,

unde se află organe vitale -, amenințările părții vătămate cu cuțitul la gât

înainte de momentul înjunghierii, toate acestea susțin încadrarea juridică dată

de parchet prin rechizitoriu și reținută mai sus de instanță.

II. Împotriva acestei

sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul G.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul parchetului

se critică sentința penală pentru greșita individualizare a pedepsei,

neaplicarea măsurii de siguranță prev. de art. 116 C. pen., și neaplicarea art.

76 alin. (1) lit. b) C. pen., deși s-a aplicat în favoarea inculpatului

circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

În susținerea

motivelor de apel se arată că pedeapsa aplicată inculpatului nu corespunde

gradului de pericol social al faptei, urmărilor acesteia, atitudinii și

comportamentului agresiv al inculpatului, încercărilor inculpatului de a

exercita presiuni asupra martorilor audiați, solicitându-se majorarea pedepsei.

Se mai arată că,

acest comportament agresiv al inculpatului pe fondul consumului de alcool

justifică aplicarea măsurii de siguranță prev. de art. 116 C. pen., mai ales că

inculpatul are domiciliul în localitatea Turda.

În susținerea

apelului declarat de inculpat acesta a solicitat administrarea probei cu

înscrisuri prin efectuarea unui raport de evaluare de către Serviciul de

probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, probă admisă, dar a solicitat și

administrarea probei cu o nouă expertiză medico – legală a victimei, probă

respinsă de instanța de apel.

În concluziile

raportului de evaluare a inculpatului se arată că acesta beneficiază de

sprijinul moral al familiei, dar există și factori de risc infracțional pe

fondul consumului de alcool și neasumarea faptei. Totodată se arată că

inculpatul dispune de resurse care să faciliteze reintegrarea sa socială.

În dezvoltarea

motivelor de apel inculpatul a susținut că faptei i s-a dat o greșită încadrare

juridică, motivat de faptul că a lipsit intenția de a ucide victima, solicitând

reținerea încadrării juridice prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea

unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea

circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen.

În condițiile în care

nu se reține această încadrare juridică se arată că pedeapsa aplicată este prea

severă și este justificată și reținerea circumstanței prev. de art. 74 alin.

(1) lit. c) C. pen., cu stabilirea modalității de executare a suspendării sub

supraveghere.

Se arată că

inculpatul este lipsit de antecedente penale, a fost în relații de prietenie cu

victima și nu a urmărit să-i provoace vreo vătămare, are șanse de reintegrare

socială, a acoperit prejudiciul către unitatea spitalicească.

La termenul din 04

aprilie 2011 inculpatul depune la dosar factura nr. 0000778 din 15 martie 2011

și chitanța nr. 008701 din 15 martie 2011 prin care face dovada achitării

integrale a prejudiciului cauzat Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon.

În aplicarea

dispozițiilor art. 378 alin. (11) C. proc. pen. instanța de apel a constatat că

inculpatul nu a fost de acord să facă declarații și în fața acestei instanțe,

dar a arătat că își menține declarațiile date în cauză.

Curtea, examinând

potrivit art. 371 și art. 378 C. proc. pen. recursurile declarate în cauză,

prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate – la urmărirea

penală, la instanța de fond și în apel –, cum și din oficiu, constată că

acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Din probele

administrate în cauză (și menționate în sentință), coroborate cu declarațiile

inculpatului, care recunoaște împrejurările comiterii faptei, modul de acțiune,

dar susține că i-a lipsit intenția de a ucide victima, se constată că

aprecierea acestora s-a făcut potrivit art. 63 C. pen. și instanța a reținut

temeinic că la data de 09 iunie 2010, în jurul orelor 01,30, pe holul Hotelului

A., situat în București, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor

neînțelegeri privind folosirea și împărțirea sumelor de bani rezultate din

realizarea în comun a unor lucrări în construcție, inculpatul a aplicat părții

vătămate o lovitură cu un cuțit în zona abdomenului, provocându-i acesteia o

plagă penetrantă abdominală, cu leziunea arterei epigastrice superficială și a

vaselor epiploice, hemiperitoneu, fiind necesare pentru vindecare 16-18 zile de

îngrijiri medicale, dar punând și viața victimei în primejdie, fără a cauza acesteia

infirmități.

Această activitate

infracțională a fost recunoscută de către inculpat, el arătând că se afla în

relații apropiate cu victima (fiind văr cu aceasta), lucrau împreună în

construcții, dar nu a avut niciodată intenția de a o ucide, motiv pentru care a

solicitat la instanța de fond, dar și în apel schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

Se constată însă că

în mod corect prima instanță nu a admis cererea inculpatului de schimbare a

încadrării juridice, reținând justificat că din dinamica modului de acțiune,

zona vizată de inculpat fiind una vitală, folosirea unui corp tăietor –

înțepător apt să producă leziuni cu urmări letale, existența unor amenințări

prealabile aduse victimei, fapta comisă este cea de tentativă la omor

calificat.

Din niciun element

faptic ori probator nu rezultă că inculpatului i-a lipsit intenția de a ucide,

iar modul său de a se comporta – agresiv, violent, respingând încercările de

aplanare a conflictului, și pe fondul consumului de alcool -, conduce la

constatarea, cum a apreciat și prima instanță că inculpatul a acționat cu

intenție indirectă, aceasta prevăzând rezultatul faptei sale, pe care, chiar

dacă nu la urmărit, l-a acceptat sub aspectul posibilității de a se produce.

Infracțiunea de

vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen. și pentru care se solicită

de către inculpat schimbarea încadrării juridice este o infracțiune comisă cu

intenție indirectă sau praeterintenție, făptuitorul acționând cu intenție sub

aspectul vătămării corporale a victimei, dar în condițiile de a–i produce

moartea. Făptuitorul nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest

rezultat. În speță, așa cum s-a arătat, inculpatul a acționat cu intenție

indirectă, el a utilizat un corp tăietor –înțepător (cuțit), apt de a produce

moartea victimei și nu doar vătămarea corporală, a vizat și a aplicat lovitura

într-o zonă vitală, dovadă că viața victimei a fost pusă în primejdie și doar

intervenția chirurgicală de urgență a împiedicat producerea decesului victimei,

iar împrejurările preexistente momentului aplicării loviturii (consumul de

alcool, comportamentul agresiv și violent al inculpatului, chiar față de

victimă, deși susține că erau în relații apropiate), reliefează un tablou

faptic din care rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei și l-a

acceptat să se producă, chiar dacă nu l-a urmărit în mod direct.

Astfel că solicitarea

de schimbare a încadrării juridice nu poate fi primită, nerezultând temeiuri

rezonabile în acest sens.

Examinând criticile

formulate de apelanți cu privire la individualizarea pedepsei se constată că

doar cele susține de Parchet nu sunt întemeiate.

Inculpatului i-a fost

aplicată o pedeapsă de 5 ani închisoare, sub minimul special prevăzut de lege

și prin reținerea justificată a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen. Această pedeapsă a fost stabilită în concordanță atât cu

criteriile art. 72 C. pen., cu împrejurările faptice, pericolul social al

acesteia, urmările produse, dar și cu poziția procesuală a inculpatului, de

recunoaștere a faptei, dar cu susținerea lipsei intenției de a ucide, așa încât

nu este justificată o majorare a acestei pedepse, care ar fi nu doar

disproporționată față de ansamblul circumstanțelor cauzei, dar și excesivă în

raport cu scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

În schimb, privind

același proces de individualizare prin prisma solicitării inculpatului se

constată că o reducere a pedepsei la 4 ani închisoare, răspunde, în viziunea

instanței de apel, mai bune criteriilor art. 72 C. pen. și scopului pedepsei

stabilit de art. 52 C. pen.

Astfel, alături de

elementele prezentate mai sus și avute în vedere la individualizarea pedepsei

de prima instanță, se au în vedere și concluziile raportului de evaluare

întocmit în apel, dar și străduința inculpatului de a înlătura urmările faptei,

prin acoperirea integrală a prejudiciului cauzat unității spitalicești.

Din referatul de

evaluare reiese că inculpatul are sprijinul moral al familiei pentru depășirea

acestei situații și asumarea consecințelor faptei, dar are totodată și resurse

pentru reintegrarea socială după executarea pedepsei, ceea ce relevă că scopul

pedepsei poate fi atins și printr-o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu executare

în regim de detenție, iar nu cu suspendarea sub supraveghere, cum se solicită.

O modalitate de executare a pedepsei, neprivativă de libertate, în raport cu

fapta comisă, urmările produse, scopul urmărit prin comiterea faptei (decesul

victimei), persoana inculpatului – comportamentul agresiv, violent pe fondul

consumului de alcool – nu asigură realizarea caracterului preventiv al

pedepsei, nefiind justificată o astfel de modalitate de executare.

Cum inculpatul a

făcut dovada în apel că a achitat integral prejudiciul material este

justificată reținerea și a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1)

lit. b) C. pen., alături de cea deja reținută de instanța de fond, nefiind însă

justificată reținerea și a circumstanței prev. de art. 74 lit. c) C. pen.,

inculpatul, în apel neprobând existența altor împrejurări favorabile, circumscrise

acestui temei și neavute în vedere de prima instanță.

În privința criticii

apelului parchetului referitor la oportunitatea aplicării măsurii de siguranță

prev. de art. 116 C. pen. se constată că această solicitare nu este

justificată.

Se constată în primul

rând că poziția procesuală a parchetului, sub acest aspect s-a modificat pe

parcursul procesului, pentru că luarea unei asemenea măsuri de siguranță nu a

fost solicitată nici prin rechizitoriu și nici la dezbaterile instanței de

fond, astfel că justificarea ulterioară doar prin faptul că inculpatul are

domiciliul în localitatea Turda, nu este suficientă.

Această măsură de

siguranță are scopul stabilit de art. 111 C. pen. de a înlătura o stare de

pericol, stare care, având în vedere și raportul de evaluare nu se reliefează

de o așa manieră încă să justifice luarea măsurii de siguranță, dar ca efect al

reducerii pedepsei aplicate inculpatului, nu mai este îndeplinită nici cerința

prev. de art. 116 alin. (2) C. pen. privind condamnarea la o pedeapsă mai mare

de 5 ani.

În schimb, în apelul

parchetului se găsește întemeiată critica privind nereținerea în dispozitivul

sentinței a dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., corelativ

aplicării de către prima instanță a circumstanței prev. de art. 74 alin. (1)

lit. a) C. pen., această omisiune a instanței fiind singura care atrage

admiterea apelului parchetului.

Pentru toate aceste

considerente, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va fi desființată

sentința parțial, doar în limitele ce preced.

Potrivit art. 383 alin.

(1) și art. 350 C. proc. pen. va fi menținută starea de arest preventiv a

inculpatului, aceasta fiind justificată de regăsirea temeiurilor ce au

justificat luarea măsurii, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă

pericol concret pentru ordinea publică.

Așa fiind, prin

decizia penală nr. 106 din 6 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală,

s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

de inculpatul G.R. împotriva sentinței penale nr. 971 din 20 decembrie 2010,

pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr.

41386/3/2010.

A fost desființată,

în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

A fost redusă

pedeapsa principală aplicată inculpatului G.R. pentru infracțiunea prev. de

art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a) și b) și a art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., de la 5

ani închisoare, la 4 ani închisoare.

S-a luat act că

inculpatul a achitat integral prejudiciul cauzat părții civile Spitalul Clinic

de Urgență „Sfântul Pantelimon” în sumă de 4539,88 lei, conform chitanței nr.

008701 din 15 martie 2011.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

S-a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului G.R. și s-a dedus prevenția acestuia, de la

data de 09 iunie 2010, la zi.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

III. Împotriva acestei

decizii penale a declarat recurs inculpatul G.R. criticând-o ca nelegală cu

privire la încadrarea juridică dată faptei, invocând temeiul de casare prevăzut

de art. 385

pct. 17 C. proc. pen., arătând că leziunea produsă

părții vătămate a fost superficială, produsă din culpă, dar și din vina

victimei, solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 182 alin. (2) C.

pen. și respectiv ca netemeinică cu privire la pedeapsa aplicată, invocând

temeiul de casare prevăzut de art. 385

pct. 14 C. proc. pen.

S-a arătat că acesta

a avut o bună conduită pe perioada detenției și o atitudine pozitivă față de

muncă, are în întreținere doi copii minori și există posibilitatea de

reintegrare socială, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii

atacate, reținerea circumstanței prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. și

executarea restului de pedeapsă la locul de muncă, astfel cum rezultă din

înscrisurile pe care le depune la dosar.

Examinând actele și

lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică iterate,

cât și de cazurile de casare sus indicate, Înalta Curte are în vedere că

recursul declarat de inculpatul G.R. se privește ca nefondat și urmează a fi

respins ca atare în baza dispozițiilor art. 385

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

a) Cu privire la

primul motiv de critică de nelegalitate, prin care se tinde la schimbarea

încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută și

pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen.

în infracțiunea de vătămare gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.,

Înalta Curte are în vedere nepertinența acesteia întrucât infracțiunea de

vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen. și pentru care se solicită

de către inculpat schimbarea încadrării juridice este o infracțiune comisă cu

intenție indirectă sau praeterintenție, făptuitorul acționând cu intenție sub

aspectul vătămării corporale a victimei, dar în condițiile de a-i produce

moarte deși nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest rezultat. În

speță, așa cum s-a arătat, recurentul inculpat a acționat cu intenție