ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2011

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : I. Prin sentința penală nr. 971 din 20 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. În baza art. 20 rap. la art. 174 – 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.R. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1) C. pen.

s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 09 iunie 2010 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii. S-a luat act că partea vătămată M.G. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 14 și art. 346 alin. (2) C. pen. rap. la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4539,88 lei, despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, pe fondul unor neînțelegeri legate de împărțirea prețului pentru învelirea cu tablă a acoperișului unui imobil și realizarea în comun a unor lucrări în construcții, la data de 09 iunie 2010, în jurul orelor 01.00-01.30, în holul hotelului A. din București, sector 4, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între inculpatul G.R. și partea vătămată M.G. a izbucnit o ceartă aprinsă, în timpul căreia inculpatul a început să amenințe pe partea vătămată M.G., care a fost imobilizată, fiindu-i pus un briceag la gât. În timpul acestui incident, inculpatul s-a tăiat cu briceagul pe mâini, fapt care l-a determinat pe martorul G.C.

să aducă o sticlă de spirt și șervețele pentru dezinfectarea rănilor. Cearta dintre inculpat și partea vătămată a continuat, iar la un moment dat inculpatul a făcut o mișcare circulară la nivelul abdomenului părții vătămate, provocându-i acesteia o plagă penetrantă abdominală cu lezarea arterei epigastrice superficiale și a vaselor epiploice, hemiperitoneu. Apoi inculpatul și-a scos tricoul și s-a tăiat cu briceagul la nivelul abdomenului. Cu același prilej, martorul G.C. i-a atras atenția inculpatului că nu este normal ceea ce face, acesta din urmă amenințându-l pe martor cu același briceag. În urma acestor amenințări martorul a chemat la fața locului organele de poliție.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. A1/7603 din 19 iulie 2010 al Institutului Național de Medicină Legală, rezultă că partea vătămată a fost internată în perioada 09 - 15 iunie 2010 cu diagnosticul: Plagă penetrantă subombilicală prin agresiune cu lezarea arterei epigastrice superficiale și a vaselor epiploice. Hemiperitoneu. Leziunea traumatică a putut fi produsă la data de 09 iunie 2010 prin lovire cu un corp tăietor-înțepător pentru care a necesitat 16 -18 zile de îngrijiri medicale, leziunea traumatică suferită fiind de natură să pună viața victimei în primejdie, fără a cauza infirmități. Situația de fapt mai sus reținută de tribunal rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și în timpul judecății, respectiv din coroborarea declarațiilor inculpatului date în fața tribunalului și în fața procurorului cu: declarațiile părții vătămate date în cursul urmăririi penale (filele 47 d.u.p.); declarațiile martorului G.C.

date în ambele faze ale procesului penal și cu declarațiile martorului G.S. dată în fața procurorului; cu procesul verbal întocmit de organele de poliție la momentul deplasării la locul incidentului, în care inculpatul arată că partea vătămată a refuzat să îi dea o sumă de bani, astfel că l-a înțepat în zona abdomenului; cu raportul expertiză medico-legală nr. A1/7603 din 19 iulie 2010 al Institutului Național de Medicină Legală; cu celelalte acte medicale; cu procesul verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare anexate; cu celelalte acte depuse în dosarul de urmărire penală. Tribunalul nu poate reține existența unui dubiu cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat în modalitatea mai sus descrisă, probele indicate mai sus fiind indiscutabile în sensul situației de fapt reținute de Tribunal.

Astfel, din declarațiile martorului G.C. rezultă fără urmă de îndoială că nu a fost vorba de un accident nefericit, ci de o acțiune conștientă comisă pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri preexistente, declarațiile martorului fiind confirmate de procesul verbal întocmit de organele de poliție la momentul deplasării la locul incidentului, în care inculpatul arată că partea vătămată a refuzat să îi dea o sumă de bani, astfel că a înțepat-o în zona abdomenului (fila 4 verso d.u.p.), de declarația martorului G.S., în care arată că a văzut pe inculpat că a imobilizat pe partea vătămată, căreia i-a pus cuțitul la gât și a amenințat-o cu moartea, constatând că aceasta din urmă fusese tăiată la burtă (fila 51 d.u.p.), precum și de declarația părții vătămate, în care arată că îl cunoaște pe inculpat ca purtând de obicei cuțit și că a intervenit ca inculpatul să nu omoare pe patronul localului, ocazie cu care inculpatul l-a înjunghiat (fila 47, 48 d.u.p.).

Tribunalul a reținut că declarațiile martorilor și ale părții vătămate date în cursul urmăririi penale prezintă o valoare probatorie superioară, cele din cursul judecății fiind influențate de temerea pe care familia inculpatului a indus-o asupra acestora. În acest sens, tribunalul a reținut nuanțarea declarațiilor martorilor cu ocazia audierii nemijlocite la termenul din 15 noiembrie 2010, în contextul în care martorul G.C. arată că a fost vizitat de circa 10 ori de rudele inculpatului, fapt pe care martorul arată că l-a resimțit ca pe o presiune. Acesta a fost și motivul pentru care martorul a solicitat audierea în ședință secretă, rudele inculpatului fiind prezente la toate termenele de judecată.

Valoarea probatorie superioară a declarațiilor martorului G.C. din faza de urmărire penală este confirmată de următoarele aspecte: - martorul G.S. confirmă că a văzut pe inculpat că a imobilizat pe partea vătămată, căreia i-a pus cuțitul la gât și a amenințat-o cu moartea (fila 51 d.u.p.); - partea vătămată confirmă cu ocazia audierii de tribunal că inculpatul a făcut o mișcare circulară la nivelul abdomenului său, ulterior constatând că a fost înjunghiat (fila 15 dosarul tribunalului); - inculpatul arată cu ocazia prezentării organelor de poliție că partea vătămată a refuzat să îi dea o sumă de bani, astfel că l-a înțepat în zona abdomenului (fila 4 d.u.p.). Prin urmare, revenirea martorului G.S.

și nuanțarea declarațiilor martorului G.C. și părții vătămate G.M. în cursul judecății nu pot fi primite de tribunal, fiind evident că au fost făcute sub presiunea familiei inculpatului. În drept, fapta inculpatului G.R., care în data de 09 iunie 2010, în jurul orelor 01.30, în holul hotelului A. București, sector 4, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor neînțelegeri privind folosirea și împărțirea sumelor de bani rezultate din realizarea în comun a unor lucrări în construcții, a aplicat părții vătămate M.G. o lovitură de cuțit în zona abdomenului provocându-i acesteia o plagă penetrantă abdominală cu leziunea arterei epigastrice superficiale și a vaselor epiploice, hemiperitoneu, întrunește atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat art. 174 -175 lit. i) C. pen., fapta fiind săvârșită în loc public.

Față de considerentele mai sus expuse, Tribunalul a considerat că nu se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât lovitura aplicată de inculpat era aptă să ducă la decesul părții vătămate, iar inculpatul a prevăzut și acceptat acest rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit. Tribunalul a mai reținut că dinamica loviturii aplicate părții vătămate, zona în care inculpatul a înjunghiat pe partea vătămată - abdomen, unde se află organe vitale -, amenințările părții vătămate cu cuțitul la gât înainte de momentul înjunghierii, toate acestea susțin încadrarea juridică dată de parchet prin rechizitoriu și reținută mai sus de instanță.

II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul G.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În apelul parchetului se critică sentința penală pentru greșita individualizare a pedepsei, neaplicarea măsurii de siguranță prev. de art. 116 C. pen., și neaplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., deși s-a aplicat în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. În susținerea motivelor de apel se arată că pedeapsa aplicată inculpatului nu corespunde gradului de pericol social al faptei, urmărilor acesteia, atitudinii și comportamentului agresiv al inculpatului, încercărilor inculpatului de a exercita presiuni asupra martorilor audiați, solicitându-se majorarea pedepsei.

Se mai arată că, acest comportament agresiv al inculpatului pe fondul consumului de alcool justifică aplicarea măsurii de siguranță prev. de art. 116 C. pen., mai ales că inculpatul are domiciliul în localitatea Turda. În susținerea apelului declarat de inculpat acesta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri prin efectuarea unui raport de evaluare de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, probă admisă, dar a solicitat și administrarea probei cu o nouă expertiză medico – legală a victimei, probă respinsă de instanța de apel. În concluziile raportului de evaluare a inculpatului se arată că acesta beneficiază de sprijinul moral al familiei, dar există și factori de risc infracțional pe fondul consumului de alcool și neasumarea faptei.

Totodată se arată că inculpatul dispune de resurse care să faciliteze reintegrarea sa socială. În dezvoltarea motivelor de apel inculpatul a susținut că faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică, motivat de faptul că a lipsit intenția de a ucide victima, solicitând reținerea încadrării juridice prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. În condițiile în care nu se reține această încadrare juridică se arată că pedeapsa aplicată este prea severă și este justificată și reținerea circumstanței prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu stabilirea modalității de executare a suspendării sub supraveghere.

Se arată că inculpatul este lipsit de antecedente penale, a fost în relații de prietenie cu victima și nu a urmărit să-i provoace vreo vătămare, are șanse de reintegrare socială, a acoperit prejudiciul către unitatea spitalicească. La termenul din 04 aprilie 2011 inculpatul depune la dosar factura nr. 0000778 din 15 martie 2011 și chitanța nr. 008701 din 15 martie 2011 prin care face dovada achitării integrale a prejudiciului cauzat Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon. În aplicarea dispozițiilor art. 378 alin. (11) C. proc. pen. instanța de apel a constatat că inculpatul nu a fost de acord să facă declarații și în fața acestei instanțe, dar a arătat că își menține declarațiile date în cauză.

Curtea, examinând potrivit art. 371 și art. 378 C. proc. pen. recursurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate – la urmărirea penală, la instanța de fond și în apel –, cum și din oficiu, constată că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente: Din probele administrate în cauză (și menționate în sentință), coroborate cu declarațiile inculpatului, care recunoaște împrejurările comiterii faptei, modul de acțiune, dar susține că i-a lipsit intenția de a ucide victima, se constată că aprecierea acestora s-a făcut potrivit art. 63 C. pen.

și instanța a reținut temeinic că la data de 09 iunie 2010, în jurul orelor 01,30, pe holul Hotelului A., situat în București, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor neînțelegeri privind folosirea și împărțirea sumelor de bani rezultate din realizarea în comun a unor lucrări în construcție, inculpatul a aplicat părții vătămate o lovitură cu un cuțit în zona abdomenului, provocându-i acesteia o plagă penetrantă abdominală, cu leziunea arterei epigastrice superficială și a vaselor epiploice, hemiperitoneu, fiind necesare pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale, dar punând și viața victimei în primejdie, fără a cauza acesteia infirmități.

Această activitate infracțională a fost recunoscută de către inculpat, el arătând că se afla în relații apropiate cu victima (fiind văr cu aceasta), lucrau împreună în construcții, dar nu a avut niciodată intenția de a o ucide, motiv pentru care a solicitat la instanța de fond, dar și în apel schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. Se constată însă că în mod corect prima instanță nu a admis cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice, reținând justificat că din dinamica modului de acțiune, zona vizată de inculpat fiind una vitală, folosirea unui corp tăietor – înțepător apt să producă leziuni cu urmări letale, existența unor amenințări prealabile aduse victimei, fapta comisă este cea de tentativă la omor calificat.

Din niciun element faptic ori probator nu rezultă că inculpatului i-a lipsit intenția de a ucide, iar modul său de a se comporta – agresiv, violent, respingând încercările de aplanare a conflictului, și pe fondul consumului de alcool -, conduce la constatarea, cum a apreciat și prima instanță că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, aceasta prevăzând rezultatul faptei sale, pe care, chiar dacă nu la urmărit, l-a acceptat sub aspectul posibilității de a se produce. Infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen. și pentru care se solicită de către inculpat schimbarea încadrării juridice este o infracțiune comisă cu intenție indirectă sau praeterintenție, făptuitorul acționând cu intenție sub aspectul vătămării corporale a victimei, dar în condițiile de a–i produce moartea.

Făptuitorul nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest rezultat. În speță, așa cum s-a arătat, inculpatul a acționat cu intenție indirectă, el a utilizat un corp tăietor –înțepător (cuțit), apt de a produce moartea victimei și nu doar vătămarea corporală, a vizat și a aplicat lovitura într-o zonă vitală, dovadă că viața victimei a fost pusă în primejdie și doar intervenția chirurgicală de urgență a împiedicat producerea decesului victimei, iar împrejurările preexistente momentului aplicării loviturii (consumul de alcool, comportamentul agresiv și violent al inculpatului, chiar față de victimă, deși susține că erau în relații apropiate), reliefează un tablou faptic din care rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei și l-a acceptat să se producă, chiar dacă nu l-a urmărit în mod direct.

Astfel că solicitarea de schimbare a încadrării juridice nu poate fi primită, nerezultând temeiuri rezonabile în acest sens. Examinând criticile formulate de apelanți cu privire la individualizarea pedepsei se constată că doar cele susține de Parchet nu sunt întemeiate. Inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 5 ani închisoare, sub minimul special prevăzut de lege și prin reținerea justificată a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Această pedeapsă a fost stabilită în concordanță atât cu criteriile art. 72 C. pen., cu împrejurările faptice, pericolul social al acesteia, urmările produse, dar și cu poziția procesuală a inculpatului, de recunoaștere a faptei, dar cu susținerea lipsei intenției de a ucide, așa încât nu este justificată o majorare a acestei pedepse, care ar fi nu doar disproporționată față de ansamblul circumstanțelor cauzei, dar și excesivă în raport cu scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

În schimb, privind același proces de individualizare prin prisma solicitării inculpatului se constată că o reducere a pedepsei la 4 ani închisoare, răspunde, în viziunea instanței de apel, mai bune criteriilor art. 72 C. pen. și scopului pedepsei stabilit de art. 52 C. pen. Astfel, alături de elementele prezentate mai sus și avute în vedere la individualizarea pedepsei de prima instanță, se au în vedere și concluziile raportului de evaluare întocmit în apel, dar și străduința inculpatului de a înlătura urmările faptei, prin acoperirea integrală a prejudiciului cauzat unității spitalicești.

Din referatul de evaluare reiese că inculpatul are sprijinul moral al familiei pentru depășirea acestei situații și asumarea consecințelor faptei, dar are totodată și resurse pentru reintegrarea socială după executarea pedepsei, ceea ce relevă că scopul pedepsei poate fi atins și printr-o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, iar nu cu suspendarea sub supraveghere, cum se solicită. O modalitate de executare a pedepsei, neprivativă de libertate, în raport cu fapta comisă, urmările produse, scopul urmărit prin comiterea faptei (decesul victimei), persoana inculpatului – comportamentul agresiv, violent pe fondul consumului de alcool – nu asigură realizarea caracterului preventiv al pedepsei, nefiind justificată o astfel de modalitate de executare.

Cum inculpatul a făcut dovada în apel că a achitat integral prejudiciul material este justificată reținerea și a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., alături de cea deja reținută de instanța de fond, nefiind însă justificată reținerea și a circumstanței prev. de art. 74 lit. c) C. pen., inculpatul, în apel neprobând existența altor împrejurări favorabile, circumscrise acestui temei și neavute în vedere de prima instanță. În privința criticii apelului parchetului referitor la oportunitatea aplicării măsurii de siguranță prev. de art. 116 C. pen. se constată că această solicitare nu este justificată.

Se constată în primul rând că poziția procesuală a parchetului, sub acest aspect s-a modificat pe parcursul procesului, pentru că luarea unei asemenea măsuri de siguranță nu a fost solicitată nici prin rechizitoriu și nici la dezbaterile instanței de fond, astfel că justificarea ulterioară doar prin faptul că inculpatul are domiciliul în localitatea Turda, nu este suficientă. Această măsură de siguranță are scopul stabilit de art. 111 C. pen. de a înlătura o stare de pericol, stare care, având în vedere și raportul de evaluare nu se reliefează de o așa manieră încă să justifice luarea măsurii de siguranță, dar ca efect al reducerii pedepsei aplicate inculpatului, nu mai este îndeplinită nici cerința prev. de art. 116 alin. (2) C. pen.

privind condamnarea la o pedeapsă mai mare de 5 ani. În schimb, în apelul parchetului se găsește întemeiată critica privind nereținerea în dispozitivul sentinței a dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., corelativ aplicării de către prima instanță a circumstanței prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., această omisiune a instanței fiind singura care atrage admiterea apelului parchetului. Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va fi desființată sentința parțial, doar în limitele ce preced. Potrivit art. 383 alin. (1) și art. 350 C. proc. pen. va fi menținută starea de arest preventiv a inculpatului, aceasta fiind justificată de regăsirea temeiurilor ce au justificat luarea măsurii, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Așa fiind, prin decizia penală nr. 106 din 6 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul G.R. împotriva sentinței penale nr. 971 din 20 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr. 41386/3/2010. A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond: A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului G.R. pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și b) și a art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., de la 5 ani închisoare, la 4 ani închisoare.

S-a luat act că inculpatul a achitat integral prejudiciul cauzat părții civile Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” în sumă de 4539,88 lei, conform chitanței nr. 008701 din 15 martie 2011. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G.R. și s-a dedus prevenția acestuia, de la data de 09 iunie 2010, la zi. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul G.R. criticând-o ca nelegală cu privire la încadrarea juridică dată faptei, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., arătând că leziunea produsă părții vătămate a fost superficială, produsă din culpă, dar și din vina victimei, solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 182 alin. (2) C. pen.

și respectiv ca netemeinică cu privire la pedeapsa aplicată, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. S-a arătat că acesta a avut o bună conduită pe perioada detenției și o atitudine pozitivă față de muncă, are în întreținere doi copii minori și există posibilitatea de reintegrare socială, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, reținerea circumstanței prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. și executarea restului de pedeapsă la locul de muncă, astfel cum rezultă din înscrisurile pe care le depune la dosar. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică iterate, cât și de cazurile de casare sus indicate, Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul G.R.

se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a) Cu privire la primul motiv de critică de nelegalitate, prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinența acesteia întrucât infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen. și pentru care se solicită de către inculpat schimbarea încadrării juridice este o infracțiune comisă cu intenție indirectă sau praeterintenție, făptuitorul acționând cu intenție sub aspectul vătămării corporale a victimei, dar în condițiile de a-i produce moarte deși nu urmărește moartea victimei și nici nu acceptă acest rezultat.

În speță, așa cum s-a arătat, recurentul inculpat a acționat cu intenție indirectă, el a utilizat un corp tăietor –înțepător (cuțit), apt de a produce moartea victimei și nu doar vătămarea corporală, a vizat și a aplicat lovitura într-o zonă vitală, dovadă că viața victimei a fost pusă în primejdie și doar intervenția chirurgicală de urgență a împiedicat producerea decesului victimei, iar împrejurările preexistente momentului aplicării loviturii (consumul de alcool, comportamentul agresiv și violent al inculpatului, chiar față de victimă, deși susține că erau în relații apropiate), reliefează un tablou faptic din care rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei și l-a acceptat să se producă, chiar dacă nu l-a urmărit în mod direct.

Concomitent, Înalta Curte mai reține că dinamica lovirii cu briceagul, printr-o mișcare circulară la nivelul victimei M.G., provocându-i acesteia „o plagă penetrantă abdominală subombilicală cu lezarea arterei epigastrice superficiale și a vaselor epiploice și hemiperitoneu” (cum se atestă prin concluziile Raportului de expertiză medico-legală A1/7603 din 19 iulie 2010 al I.N.M.L., precum și zona în care inculpatul a înjunghiat pe partea vătămată - abdomen, unde se află organe vitale pe fondul amenințărilor părții vătămate cu cuțitul la gât înainte de momentul înjunghierii, toate acestea susțin încadrarea juridică dată de parchet prin rechizitoriu și reținută mai sus de instanță. b) Nu este fondată nici secunda critică din recursul de față, prin care se pretinde reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art.74 lit. c) C. pen.

și executarea acesteia prin muncă, întrucât pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită de către instanța de apel sub minimul special prevăzut de lege și prin reținerea justificată a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Această pedeapsă a fost stabilită în concordanță atât cu criteriile art. 72 C. pen., cu împrejurările faptice, pericolul social al acesteia, urmările produse, dar și cu poziția procesuală a inculpatului, de recunoaștere a faptei este aptă în totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile așa cum sunt definite prin dispozițiile art. 52 C. pen. Astfel, această pedeapsă constituie atât o reală măsură de constrângere și reeducare a recurentului inculpat G.R., cât și că este aptă să prevină săvârșirea de noi infracțiuni de violență extremă.

Concomitent, aceeași pedeapsă a fost individualizată având în vedere și concluziile raportului de evaluare întocmit în apel, dar și străduința inculpatului de a înlătura urmările faptei, prin acoperirea integrală a prejudiciului cauzat unității spitalicești. Din referatul de evaluare reiese că recurentul inculpat are sprijinul moral al familiei pentru depășirea acestei situații și asumarea consecințelor faptei, dar are totodată și resurse pentru reintegrarea socială după executarea pedepsei, ceea ce relevă că scopul pedepsei poate fi atins și printr-o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, iar nu cu suspendarea sub supraveghere, cum se solicită.

O modalitate de executare a pedepsei, neprivativă de libertate, în raport cu fapta comisă, urmările produse, scopul urmărit prin comiterea faptei (decesul victimei), persoana inculpatului – comportamentul agresiv, violent pe fondul consumului de alcool – nu asigură realizarea caracterului preventiv al pedepsei, nefiind justificată o astfel de modalitate de executare. Se conchide în sensul inexistenței unor elemente care să justifice suplimentar reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., ulterior reținerii de către instanța de fond a celei prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cât și a altor elemente care să întemeieze aplicarea unei modalități neprivativă de libertate pentru executarea pedepsei ce a fost stabilită.

Urmează ca în baza art. 385 16 alin. (2) combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. să se compute prevenția recurentului inculpat G.R. de la 9 iunie 2010 la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.R. împotriva deciziei penale nr. 106 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, reținerea și arestarea preventivă de la 9 iunie 2010 la 27 iulie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iulie 2011.