ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 443/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 443/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

penale de față:

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 486/F din 23 iunie

2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art.

334 C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de apărătorul părților

civile C.I. și C.N. și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei

săvârșită de inculpatul D.G. din infracțiunea prev. de art. 174 C. pen., în

infracțiunea prev. de art. 175 lit. a) C. pen.

În baza art. 175 lit.

a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G., la o pedeapsă de 18 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art.

71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 65 C.

pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen., ca și pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus prevenția inculpatului de la 03 noiembrie 2010 la zi.

În baza art. 350 C.

proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului D.G.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 RON

despăgubiri materiale și la plata sumei de 190.000 RON reprezentând daune

morale către părțile civile C.I. și C.N.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a confiscat cuțitul folosit de inculpat la săvârșirea faptei și depus

la Camera de Corpuri Delicte a DGPMB - Serviciul Omoruri.

Instanța de fond a

reținut că inculpatul D.G. și victima C.A.G. aveau o relație de prietenie de

aproximativ un an și jumătate, victima locuind în cea mai mare parte a acestei

perioade împreună cu inculpatul în apartamentul părinților acestuia, că între

aceștia au existat mai multe certuri urmate de împăcări la insistențele

inculpatului. Martorii C.N. și C.I., părinții victimei, au arătat că au aflat

de la aceasta că în vara anului 2010, când erau despărțiți, inculpatul a

așteptat-o în lift, i-a pus mâna la gură, i-a smuls telefonul mobil din mână și

a dus-o cu forța în autoturismul lui. De asemenea, victima i-a spus martorei

C.N. că se certa aproape zilnic cu inculpatul din cauza geloziei acestuia și că

era brutal cu ea, chiar dacă nu o lovea. Când victima se despărțea pentru scurt

timp de inculpat și se întorcea la părinții săi, inculpatul D.G. o suna foarte

des. În august, când victima C.A.G., familia ei și inculpatul au mers la mare,

acesta a consumat foarte multe băuturi alcoolice și a avut un comportament

agresiv verbal.

S-a reținut că la

data de 30 septembrie 2010, după o ceartă cu victima, inculpatul a încercat să

se sinucidă, consumând alcool împreună cu medicamente.

La data de 21

octombrie 2010 martorii D.N. și D.M., părinții inculpatului, au plecat din

apartament la ora 7, respectiv 8, lăsându-i pe inculpatul D.G. și pe victima

C.A.G. în dormitorul lor. Martora C.N. a apelat-o telefonic pe fiica sa,

victima C.A.G., de mai multe ori, între orele 13 - 15, dar telefonul acesteia

era închis.

Anterior orei 16,

între inculpatul D.G. și victima C.A.G. a izbucnit un conflict spontan,

inculpatul fiind supărat pentru că victima primise mai multe mesaje telefonice.

Inculpatul a lovit victima în zona buzelor și a înjunghiat-o cu un cuțit din

bucătărie în zona gâtului, a sânilor, a brațelor și a toracelui. În urma

acestor lovituri, victima C.A.G. și-a pierdut cunoștința. Imediat, inculpatul

D.G. a încercat să se sinucidă prin lovituri repetate de cuțit.

În jurul orei 16,

martorii D.N. și D.M. au revenit la locuință și văzând că ușa este încuiată din

interior, cheia aflându-se în yală, au început să sune. După aproximativ 5 - 7

minute, timp în care martorul D.N. a sunat la ușă, a apelat telefoanele mobile

ale victimei și inculpatului, ambele fiind închise, și telefonul fix din

locuință, inculpatul a deschis ușa. Inculpatul D.G. avea pe el doar chiloții și

era plin de sânge. Intrând în apartament, martorii au observat-o imediat pe

victima C.A.G. care era întinsă pe jos în dormitorul inculpatului, complet

dezbrăcată, plină de sânge și inertă.

Martora D.M. a tras

victima pentru a-i verifica pulsul și a stropit-o cu apă. În acest timp,

martora a lovit cu piciorul un cuțit care se afla pe jos, lângă victimă, și pe

care l-a recunoscut ca fiind unul dintre cuțitele lor de bucătărie.

Martorul D.N. a

apelat imediat serviciul 112, spunându-le că fiul său și-a înjunghiat prietena.

S-a mai reținut că din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice

purtate în data de 21 octombrie 2010, în urma apelării numărului unic de

urgență 112, a rezultat că martorul a comunicat operatorilor că inculpatul a

înjunghiat-o pe victimă, în același timp cerând explicații și inculpatului.

Martorii D.N. și D.M.

l-au întrebat pe inculpat ce a făcut, iar acesta le-a răspuns că a vrut să se

sinucidă, victima a încercat să îl oprească și atunci a înjunghiat-o.

Personalul de pe

ambulanță a constatat decesul victimei C.A.G., survenit înainte de sosirea

acestora.

Din concluziile

Raportului medico-legal de necropsie nr. A3/1511/2010, a rezultat că moartea

victimei C.A.G. a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne, consecința

unei plăgi înjunghiate toracic stâng penetrantă în cavitatea toracică, cu

lezarea aortei toracice, cu hemopericard și hemotorax stâng.

S-a mai constatat că

leziunile traumatice menționate s-au putut produce prin loviri repetate cu corp

dur și obiect înțepător-tăietor, posibil cuțit și că între leziunile traumatice

toracice și deces există o legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

Examenul serologic al secreției bucale și vaginale nu a pus în evidență

spermă/spermatozoizi. Sângele recoltat de la cadavru nu conținea alcool, iar

rezultatele analizelor toxicologice, inclusiv pentru droguri, au fost negative.

Instanța de fond a

apreciat că în cauză se impune reținerea agravantei prevăzută de art. 175 lit.

a) C. pen, respectiv, fapta săvârșită de inculpatul D.G. a fost comisă cu

premeditarea cerută de acest text de lege.

S-a reținut în acest

sens, că în intervalul de timp cât au avut loc certurile dintre cei doi, legate

de presupusele mesaje telefonice primite de victimă de la anumiți bărbați,

inculpatul a întreprins acțiuni specifice de pregătire a săvârșirii

infracțiunii de omor: a închis ambele telefoane mobile, atât al său cât și al

victimei, cu scopul de a nu fi contactați de nici o persoană suprimând

posibilitatea salvării victimei, a încuiat ușa prin interior, lăsând cheia în

închizătoare, deși nu avea acest obicei, cuțitul folosit la săvârșirea

infracțiunii și găsit pe jos, lângă victimă, aparținea familiei D., fiind un

cuțit folosit în bucătăria acestora, inculpatul a reflectat asupra

posibilității aducerii cuțitului, din bucătărie, după ce a plănuit agresiunea,

din probatorii rezultând că respectivul cuțit nu era ținut în camera în care se

afla inculpatul și victima, la întâmplare, el fiind un cuțit folosit în

bucătărie.

S-a mai reținut că

parcurgerea distanței de la dormitor spre bucătărie, de către inculpat,

înarmarea sa cu cuțitul menționat, apoi revenirea la locul conflictului, în

dormitor și aplicarea către victimă a numeroase lovituri de cuțit care s-au

soldat cu moartea acesteia, precum și închiderea telefoanelor mobile, pentru a

se obstrucționa accesul victimei către lumea exterioară sau blocarea încuietorii

imobilului prin lăsarea cheii inculpatului în ușă, sunt elemente care fac

aplicabilă agravantă prevăzută de dispozițiile art. 175 lit. a) C. pen.

Acțiunea inculpatului a presupus, pe de o parte, un proces psihic de reflectare

asupra modului de săvârșire a infracțiunii, iar pe de altă parte, de efectuare

a unor acte de pregătire care să reflecteze hotărârea luată, fapt ce presupune

existența unui oarecare interval de timp între momentul luării rezoluției de

săvârșire a faptei și activitatea materială de execuție.

Trecerea unui

interval de timp, chiar de câteva ore, a relevat faptul că inculpatul a meditat

asupra hotărârii luate, că și-a concentrat forțele psihice în vederea

realizării cu succes, a hotărârii de a suprima viața victimei și că a cântărit

posibilitățile de înfăptuire a rezoluției.

Urmare a acestor

considerente, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată cererea formulată

de părțile civile C.I. și C.N. de schimbare a încadrării juridice a faptei din

infracțiunea prev. de art. 174 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 175 lit.

a) C. pen., sens în care, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a dispus

schimbarea încadrării juridice în această din urmă infracțiune.

Referitor la latura

civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că cererea formulată de părțile

civile C.I. și C.N. este întemeiată, din probatoriile administrate, respectiv,

din declarațiile martorilor P.C.M. și C.S. precum și din facturile și

chitanțele depuse la dosarul cauzei, a rezultat că acestea au efectuat cheltuieli

în cuantum de 30.000 lei.

În ceea ce privește

acordarea daunelor morale, solicitate de părțile civile, s-a constatat că și

această cerere este întemeiată având în vedere că pierderea fiicei lor a

pricinuit părților civile, părinții victime, o traumă psihică care, chiar dacă

nu poate fi cuantificată în bani, prin acordarea unor despăgubiri morale,

durerea părților civile poate fi atenuată, printr-un beneficiu pe care și l-ar

putea permite folosind banii primiți de la inculpat prin cinstirea memoriei

victimei, prin obiceiurile creștinești ulterioare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul D.G., solicitând admiterea apelului,

desființarea sentinței penale atacate și schimbarea încadrării juridice, urmând

a se aprecia asupra cuantumului pedepsei cu reținerea art. 320

1

C.

proc. pen., precum și a circumstanțelor atenuante.

Prin Decizia penală

nr. 268/A din 15 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat D.G.,

împotriva Sentinței penale nr. 486 din 23 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală.

S-a desființat, în

parte, sentința penală apelată în privința laturii penale și rejudecând, în

fond:

S-a înlăturat

aplicarea art. 334 C. proc. pen.

În baza art. 174 C.

pen. cu referire la art. 320

1

C. proc. pen., s-a dispus condamnarea

inculpatului D.G., la 13 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea

art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 C.

pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 381 C.

proc. pen. s-a dedus prevenția inculpatului de la 3 noiembrie 2010 la zi.

În temeiul art. 350

C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Pentru a decide

astfel, s-a reținut că în mod greșit instanța de fond a reținut agravanta

prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., deoarece din probele administrate în

cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul a comis fapta cu premeditare.

Pentru ca

premeditarea să atragă răspunderea pentru omor calificat, trebuie ca autorul

infracțiunii să fi chibzuit cu privire la săvârșirea faptei și să fi luat

măsuri de pregătire a acesteia, de creare a condițiilor pentru producerea

rezultatului aflat în reprezentarea sa.

Ori, în speță, s-a

stabilit cu certitudine că între inculpat și victimă a avut loc un conflict

spontan, iar în urma acestui conflict inculpatul a lovit victima cu un cuțit pe

care l-a luat din bucătărie, cauzându-i victimei, care se afla în dormitor,

vătămări ce au dus la decesul acesteia.

A mai reținut

instanța de apel că nu se poate stabili în mod clar dacă inculpatul a luat

hotărârea de a ucide victima anterior conflictului sau în cursul acestuia,

incertitudine care profită doar inculpatului.

Din probele

administrate în cauză, nu se poate stabili intervalul de timp care a trecut din

momentul în care inculpatul s-a hotărât să ucidă victima și momentul în care a

trecut la realizarea hotărârii, astfel că nu se poate stabili dacă inculpatul a

desfășurat acte din care să rezulte că acționat cu premeditate.

Urmare a conflictului

spontan dintre inculpat și victimă, inculpatul s-a deplasat în bucătărie, a

luat cuțitul și a ucis victima.

Referitor la

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., instanța de prim control judiciar

a apreciat că se impune ca inculpatul să beneficieze de prevederile acestui

articol, deoarece la primul termen de judecată la instanța de fond, respectiv

la data de 25 martie 2011, inculpatul a declarat că recunoaște faptele așa cum

sunt descrise în rechizitoriu.

Prin Încheierea din

data de 25 martie 2011, instanța a luat act de mențiunea inculpatului care a

arătat că dorește să fie judecat potrivit dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În legătură cu

solicitarea inculpatului apelant de a i se reține circumstanțe atenuante, s-a

apreciat de către instanță că nu poate fi primită această solicitare, deoarece

gravitatea faptei comise, urmările acesteia, violența manifestată de către

acesta nu justifică reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, părțile civile C.N. și C.I. și inculpatul D.G.

Procurorul a

solicitat admiterea recursului parchetului, astfel cum se află motivat la

dosar, casarea în parte a deciziei atacate, înlăturarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și orientarea către maxim a pedepsei aplicate inculpatului.

În acest sens,

invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen., a susținut că instanța de apel, în mod greșit, a aplicat

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. în raport de declarația de

recunoaștere a inculpatului din data de 25 martie 2011, pe care o consideră

formală, întrucât, deși recunoaște fapta, aceasta a arătat că nu își amintește

cum a comis-o.

Recurentele părți

civile au arătat că recursul vizează latura penală a cauzei, susținând că în

mod greșit Curtea de Apel București a schimbat încadrarea juridică dată de

prima instanță și în mod eronat a aplicat dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen.

În acest sens au

susținut că fapta a fost săvârșită pe baza unei hotărâri anterioare, invocând

în susținere modalitatea de comitere a acesteia. Astfel, au arătat că

premeditarea, constituind durata între momentul luării hotărârii infracționale

și executarea ei, rezultă din probatoriul administrat în cauză care relevă

faptul că inculpatul, după o ceartă cu victima s-a dus la bucătărie, a luat

cuțitul, a revenit în dormitor și a înjunghiat-o pe victimă cu 17 lovituri,

după ce în prealabil a blocat ușa dormitorului și a închis telefoanele mobile,

edificatoare în acest sens fiind declarația martorei M.D. din care rezultă că

nu a putut pătrunde în dormitor și nici nu a putut lua legătura telefonic cu

aceștia.

Au mai învederat că

inculpatul a încercat inducerea în eroare a instanței acreditând ideea că a

consumat cu victima substanțe stupefiante anterior săvârșirii faptei, însă,

astfel de substanțe nu au fost găsite nici în corpul victimei și nici în

sângele inculpatului.

Au mai precizat că la

fila 2 dosar urmărire penală se află procesul-verbal de ridicare a cuțitului,

iar la fila 94 - 96 este declarația inculpatului în care a arătat că nu își mai

amintește nimic.

În speță, apreciază

că s-a deformat aplicarea textului de lege prev. de disp. art. 320

1

C. proc. pen. a cărui aplicare se dispunea dacă recunoașterea avea loc până la

citirea actului de sesizare.

În concluzie, au

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în rejudecare,

aplicarea disp. art. 175 lit. a) C. pen. cu înlăturarea disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Recurentul inculpat a

invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

solicitând reaprecierea asupra cuantumului pedepsei.

În acest sens a

arătat că nu este de acord cu motivele susținute de parchet privind înlăturarea

disp. art. 320

1

C. proc. pen., câtă vreme, în cauză, a operat

recunoașterea săvârșirii faptei așa cum fost descrisă în rechizitoriu.

A mai arătat că

audierea sa a fost generată de o solicitare de schimbare a încadrării juridice,

ulterior fiind atașat la dosar suplimentul de la IML, constatându-se astfel că

nu sunt incidente disp. art. 176 C. pen.

A mai susținut că pe

fondul consumului de plante etnobotanice, după o discuție generată de gelozie a

luat cuțitul din bucătărie și a înjunghiat-o pe victimă de 9 ori, după care s-a

înjunghiat pe sine de 8 ori. Blocajul psihic de acesta suferă a fost explicat

și prin expertiza psihică, datorându-se și consumului de plante etnobotanice,

astfel cum a fost confirmat de analizele medicale.

A solicitat că

atitudinea sa de sinceritate și regret să fie avută în vedere distinct de

împrejurarea că acesta nu își mai amintește în concret modalitatea de comitere

a faptei. A solicitat și reducerea pedepsei arătând că, deși în mod corect

instanța de apel a aplicat disp. art. 320

1

C. proc. pen., a stabilit

o pedeapsă aproape de maximul prevăzut de lege. În sensul reducerii pedepsei a

solicitat a se avea în vedere că nu are antecedente penale, avea 21 de ani la

data săvârșirii faptei, că omorul a fost săvârșit din gelozie.

Recursurile sunt

nefondate.

Analizând decizia

recurată, actele și lucrările dosarului, precum și criticile formulate în

cauză, prin prisma motivelor de recurs formulate și a cazurilor de casare

invocate, constată că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a le

respinge ca atare.

Critica formulată de

parchet, întemeiată pe disp. art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul D.G., este neîntemeiată.

Art. 320

1

C. proc. pen., prevede că până la începerea cercetării judecătorești,

inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște

săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și solicită ca

judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea

loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci

când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul

de sesizare a instanței și nu solicita administrarea de probe, cu excepția

înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de

judecată.

La termenul de

judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște

și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul

procurorului și celorlalte părți.

Instanța de judecată

soluționează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că

faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la

persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

În caz de soluționare

a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispozițiile art. 334 și 340 - 344 se aplică

în mod corespunzător.

Instanța va pronunța

condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu

o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

În considerarea

acestor dispoziții legale,contrar susținerilor formulate de parchet, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a făcut în mod corect

aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) - (7) C. proc. pen.

Instanța de prim

control judiciar a apreciat în mod just că inculpatul poate să beneficieze de

prevederile acestui articol, deoarece la primul termen de judecată la instanța

de fond, respectiv la data de 25 martie 2011, acesta a declarat că recunoaște

faptele așa cum sunt descrise în rechizitoriu.

Prin Încheierea din

data de 25 martie 2011, instanța a luat act de cererea inculpatului care a

solicitat să fie judecat potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen., doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Așa fiind, prin

Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București inculpatul D.G. a

fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., reținându-se următoarea stare de

fapt:

Inculpatul D.G. și

victima C.A.G. aveau o relație de prietenie de aproximativ un an și jumătate,

victima locuind în cea mai mare parte a acestei perioade împreună cu inculpatul

în apartamentul părinților acestuia. În această perioadă, între inculpat și

victimă au existat mai multe certuri, însă de fiecare dată aceștia s-au împăcat

la insistențele inculpatului.

Atunci când victima

se despărțea pentru scurt timp de inculpat și se întorcea la părinții săi,

inculpatul o suna foarte des.

Astfel, la data de 30

septembrie 2010, după o ceartă cu victima, inculpatul a încercat să se

sinucidă, consumând alcool împreună cu medicamente, aspect care rezultă din

declarația inculpatului coroborată cu cele ale martorilor C.N., C.I., D.N. și

D.M.

Cu această ocazie,

inculpatul s-a prezentat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni"

București, unde i s-a stabilit diagnosticul de „tentativă suicid, ingestie de

alcool, preductal și etnobotanice".

La 21 octombrie 2010

martorii D.N. și D.M., părinții inculpatului, au plecat din apartament la ora

7, respectiv 8, lăsându-i pe inculpatul și victimă în dormitorul lor. Martora

C.N. a apelat-o telefonic pe fiica sa, victima C.A.G., de mai multe ori, între

orele 13 - 15, dar telefonul acesteia era închis.

Anterior orelor

16:00, între inculpat și victimă a izbucnit un conflict spontan, inculpatul

fiind supărat pentru că victima primise mai multe mesaje telefonice. În aceste

condiții, inculpatul a lovit-o pe victimă în zona buzelor și a înjunghiat-o cu

un cuțit luat din bucătărie în zona gâtului, a sânilor, a brațelor și a

toracelui. În urma acestor lovituri, victima și-a pierdut cunoștința. Imediat,

inculpatul a încercat să se sinucidă prin lovituri repetate de cuțit. În jurul

orelor 16:00, martorii D.N. și D.M. revenind la locuință și văzând că ușa este

încuiată din interior, cheia aflându-se în yală, au început să sune. După

aproximativ 5 - 7 minute, timp în care martorul D.N. a sunat la ușă, a apelat

telefoanele mobile ale victimei și inculpatului, ambele fiind închise, și

telefonul fix din locuință, inculpatul a deschis ușa. Inculpatul D.G. avea pe

el doar chiloții și era plin de sânge. Intrând în apartament, martorii au

observat-o imediat pe victima C.A.G. care era întinsă pe jos în dormitorul

inculpatului, complet dezbrăcată, plină de sânge și inertă.

Martora D.M. a tras

victima pentru a-i verifica pulsul și a stropit-o cu apă. În acest timp, martora

a lovit cu piciorul un cuțit care se afla pe jos, lângă victimă, și pe care l-a

recunoscut ca fiind unul dintre cuțitele lor de bucătărie.

Martorul D.N. a

apelat imediat serviciul 112, spunându-le că fiul său și-a înjunghiat prietena.

Din conținutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate

în data de 21 octombrie 2010 în urma apelării numărului unic de urgență 112

rezultă că martorul a comunicat operatorilor că inculpatul a înjunghiat-o pe

victimă, în același timp cerând explicații și inculpatului.

Martorii D.N. și D.M.

l-au întrebat pe inculpat despre cele întâmplate, iar acesta le-a răspuns că a

vrut să se sinucidă și pentru că victima a încercat să îl oprească, a

înjunghiat-o.

Personalul de pe

ambulanță a constatat decesul victimei C.A.G., survenit înainte de sosirea

acestora.

Cuțitul folosit la

săvârșirea faptei a fost găsit, cu ocazia cercetării la fața locului în

dormitorul inculpatului, pe parchet, sub șifonier. Totodată, au fost observate

mai multe urme de sânge pe întrerupător, ușa și tocul ușii de la baie, chiuvetă

și capacul WC, pe gresie, pervazul interior al ferestrei și rama ferestrei din

bucătărie, pe ușa din dreapta a șifonierului din dormitor, pe tocul ușii de

acces în dormitor și pe această ușă, pe șapte șervețele umede, găsite pe

parchet, lângă cadavru, pe un pachet șervețele umede, găsit pe parchet, pe un

sul de hârtie igienică, găsit pe pat, pe o față de pernă mică, găsită pe

parchet, pe o față de pernă mare, găsită pe pat, pe un cearceaf pat și un

cearceaf pilotă.

Din concluziile

Raportului medico-legal de necropsie nr. A3/1511/2010 rezultă că moartea

victimei C.A.G. a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne, consecința

unei plăgi înjunghiate toracic stâng penetrantă în cavitatea toracică, cu

lezarea aortei toracice, cu hemopericard și hemotorax stâng.

În faza de urmărire

penală inculpatul D.G. a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că nu își

amintește detalii privind comiterea acesteia.

Astfel, inculpatul a

declarat că în seara zilei de 20 octombrie 2010 a consumat împreună cu victima

o pulbere albă, adusă de aceasta, care părea a fi cocaină și un plic de

«Magic», substanță din categoria etnobotanicelor și că în timp ce se aflau în

dormitor, între el și victimă a izbucnit o ceartă, provocată de mai multe mesaje

telefonice primite de victimă. Cu această ocazie, cei doi s-au îmbrâncit

reciproc, iar la un moment dat inculpatul și-a dat seama că se află pe podea,

rănit, iar victima este lângă el, inertă și plină de sânge. A deschis ușa

părinților săi și de la acel moment nu își mai amintește ce s-a întâmplat

ulterior.

Din buletinul de

analiză toxicologică nr. A 12/11253/2010 emis de I.N.M.L., rezultă că sângele

recoltat de la inculpat la data de 21 octombrie 2010, ora 18:30, conținea 0,65

gr

‰

alcool etilic și lidocaină

în concentrație de 0,47µg/ml, iar rezultatele pentru substanțe toxice curente,

inclusiv pentru droguri bazice și tetrahidrocanabinol, au fost negative; a mai

rezultat că pulberea albă consumată de inculpat nu a fost cocaină, însă nu

poate fi înlăturată afirmația inculpatului potrivit căreia înainte de

săvârșirea faptei a consumat substanțe etnobotanice.

Din Raportul de

expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/12459/2010,rezultă că inculpatul

prezintă o tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv, că a fost

consumator de droguri, dar că păstrează capacitatea psihică de apreciere

critică a conținutului și consecințelor faptelor sale și are discernământul

păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat în cauză.

Fapta reținută în

actul de sesizare a instanței, așa cum a fost descrisă în expozitivul

rechizitoriului a fost recunoscută de inculpat în totalitate.

În legătură cu

încadrarea juridică a faptei, prin raportare la dispozițiile art. 320

1

alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte reține cum, de altfel în mod corect a

reținut și instanța de prim control judiciar încadrarea juridică corectă este

cea prevăzută de art. 174 C. pen., deoarece din probele administrate în cauză

nu rezultă cu certitudine că inculpatul a comis fapta cu premeditare.

Pentru ca

premeditarea să atragă răspunderea pentru omor calificat, trebuie ca autorul

infracțiunii să fi chibzuit cu privire la săvârșirea faptei și să fi luat

măsuri de pregătire a acesteia, de creare a condițiilor pentru producerea

rezultatului aflat în reprezentarea sa.

Or, în cauză, s-a

stabilit cu certitudine că între inculpat și victimă a avut loc un conflict

spontan, în urma căruia inculpatul a lovit-o pe victimă cu un cuțit pe care l-a

luat din bucătărie, cauzându-i acesteia vătămări ce au dus la deces.

Nu se poate stabili

în mod clar dacă inculpatul a luat hotărârea de a ucide victima anterior

conflictului sau în cursul acestuia, iar această incertitudine profită doar

inculpatului.

Din probele

administrate în cauză, nu se poate stabili intervalul de timp care a trecut din

momentul în care inculpatul s-a hotărât să ucidă victima și momentul în care a

trecut la realizarea hotărârii.

În această situație,

nu se poate stabili dacă inculpatul a desfășurat acte din care să rezulte că

acționat cu premeditate, în condițiile în care în urma conflictului spontan

ivit între inculpat și victimă, inculpatul s-a deplasat în bucătărie, a luat

cuțitul și a ucis victima.

În aceste condiții,

reținând starea de fapt recunoscută de inculpat și stabilind corect încadrarea

juridică, instanța de apel a soluționat corect latura penală a cauzei

constatând că din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt

stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite

stabilirea unei pedepse.

Chiar dacă în fața

instanței de judecată, la momentul stabilit de dispozițiile legale menționate,

inculpatul nu a descris modalitatea de săvârșire a faptei în cauză pendinte,

acest aspect nu exclude de plano aplicarea disp. art. 320

1

alin. (1)

- (7) C. proc. pen., câtă vreme la momentul procesual reglementat de

dispozițiile legale menționate, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită

ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală pe care le cunoaște și le însușește iar inculpatul a declarat că

recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost descrisă în actul de sesizare,

solicitând să fie judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi

penale.

Astfel, instanța

constatând că la dosarul cauzei există administrate în cursul urmăririi penale

probe suficiente și apte să releve fapta penală de care este acuzat inculpatul

și anume: raportul de constatare medico-legală, precum și cel de expertiză

medico-legală, declarațiile martorilor, planșele fotografice, precum și

declarațiile inculpatului, la toate acestea se adăuga depoziția de recunoaștere

a inculpatului dată în cursul judecații.

Totodată, din

economia textului art. 174 C. pen., instanța a constatat că pedeapsa prevăzută

de lege pentru fapta penală imputată inculpatului este pedeapsa închisorii de

la 10 la 20 ani, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 320

1

alin. (7) teza a II-a C. proc. pen.

În aceste condiții,

instanța a condamnat inculpatul, cu observarea limitelor de pedeapsă reduse

potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. - adică cu o treime -

potrivit dispozitivului prezentei.

Referitor la cazul de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat

de parchet, părți civile și inculpat pentru motivele arătate în precedent,

Înalta Curte reține următoarele:

Individualizarea

judiciară a pedepsei principale instanța a făcut-o prin raportare la criteriile

prev. de art. 72 C. pen. și anume criteriile generale de individualizare.

Potrivit art. 72 C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Când pentru

infracțiunea săvârșită, legea prevede alternative, se ține seama de

dispozițiile alineatului precedent, atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele

alternative, cât și pentru proporționalizarea acesteia.

În legătură cu

solicitarea inculpatului apelant de a i se reține circumstanțe atenuante, s-a

apreciat de către instanță că nu poate fi primită această solicitare, deoarece

gravitatea faptei comise, urmările acesteia, violența manifestată de către

acesta nu justifică reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.

De asemenea, fiind

realizate condițiile prev. de art. 65 C. pen. s-a apreciat că pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. în cuantumul stabilit - 3 ani după executarea pedepselor

principale este just individualizată.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, instanța a apreciat în mod corect că cererea formulată

de părțile civile C.I. și C.N. este întemeiată, întrucât din probatoriul

administrat în cauză respectiv, din declarațiile martorilor P.C.M. și C.S.

precum și din facturile și chitanțele depuse la dosar, a rezultat că acestea au

efectuat cheltuieli în cuantum de 30.000 RON.

Referitor la

cuantumul daunelor morale solicitate de părțile civile, se constată că acesta a

fost corect cuantificat având în vedere faptul că pierderea fiicei a pricinuit

părților civile - părinții victimei -, o traumă psihică care, chiar dacă nu

poate fi cuantificată în bani, prin acordarea unor despăgubiri morale, durerea

părților civile poate fi atenuată, printr-un beneficiu pe care și l-ar putea

permite folosind banii primiți de la inculpat prin cinstirea memoriei victimei,

prin obiceiurile creștinești ulterioare.

Pentru considerentele

arătate, văzând disp. art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondate recursurile declarate în cauză împotriva

Deciziei penale nr. 268/A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, pe care o va menține ca legală și temeinică.

Văzând disp. art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., urmează a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

timpul cât acesta s-a aflat în stare de deținere începând cu data încarcerării

până la data pronunțării prezentei decizii.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga pe recurenți la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, părțile civile C.N. și C.I. și de inculpatul D.G. împotriva Deciziei

penale nr. 268/A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 3 noiembrie 2010 la 16

februarie 2012.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat și recurentele părți

civile la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM