ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 443/2012

Asupra recursurilor penale de față: Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 486/F din 23 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de apărătorul părților civile C.I. și C.N. și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpatul D.G. din infracțiunea prev. de art. 174 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 175 lit. a) C. pen. În baza art. 175 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G., la o pedeapsă de 18 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. Conform art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca și pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția inculpatului de la 03 noiembrie 2010 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului D.G. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 RON despăgubiri materiale și la plata sumei de 190.000 RON reprezentând daune morale către părțile civile C.I. și C.N. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat cuțitul folosit de inculpat la săvârșirea faptei și depus la Camera de Corpuri Delicte a DGPMB - Serviciul Omoruri. Instanța de fond a reținut că inculpatul D.G. și victima C.A.G. aveau o relație de prietenie de aproximativ un an și jumătate, victima locuind în cea mai mare parte a acestei perioade împreună cu inculpatul în apartamentul părinților acestuia, că între aceștia au existat mai multe certuri urmate de împăcări la insistențele inculpatului.

Martorii C.N. și C.I., părinții victimei, au arătat că au aflat de la aceasta că în vara anului 2010, când erau despărțiți, inculpatul a așteptat-o în lift, i-a pus mâna la gură, i-a smuls telefonul mobil din mână și a dus-o cu forța în autoturismul lui. De asemenea, victima i-a spus martorei C.N. că se certa aproape zilnic cu inculpatul din cauza geloziei acestuia și că era brutal cu ea, chiar dacă nu o lovea. Când victima se despărțea pentru scurt timp de inculpat și se întorcea la părinții săi, inculpatul D.G. o suna foarte des. În august, când victima C.A.G., familia ei și inculpatul au mers la mare, acesta a consumat foarte multe băuturi alcoolice și a avut un comportament agresiv verbal.

S-a reținut că la data de 30 septembrie 2010, după o ceartă cu victima, inculpatul a încercat să se sinucidă, consumând alcool împreună cu medicamente. La data de 21 octombrie 2010 martorii D.N. și D.M., părinții inculpatului, au plecat din apartament la ora 7, respectiv 8, lăsându-i pe inculpatul D.G. și pe victima C.A.G. în dormitorul lor. Martora C.N. a apelat-o telefonic pe fiica sa, victima C.A.G., de mai multe ori, între orele 13 - 15, dar telefonul acesteia era închis. Anterior orei 16, între inculpatul D.G. și victima C.A.G. a izbucnit un conflict spontan, inculpatul fiind supărat pentru că victima primise mai multe mesaje telefonice. Inculpatul a lovit victima în zona buzelor și a înjunghiat-o cu un cuțit din bucătărie în zona gâtului, a sânilor, a brațelor și a toracelui.

În urma acestor lovituri, victima C.A.G. și-a pierdut cunoștința. Imediat, inculpatul D.G. a încercat să se sinucidă prin lovituri repetate de cuțit. În jurul orei 16, martorii D.N. și D.M. au revenit la locuință și văzând că ușa este încuiată din interior, cheia aflându-se în yală, au început să sune. După aproximativ 5 - 7 minute, timp în care martorul D.N. a sunat la ușă, a apelat telefoanele mobile ale victimei și inculpatului, ambele fiind închise, și telefonul fix din locuință, inculpatul a deschis ușa. Inculpatul D.G. avea pe el doar chiloții și era plin de sânge. Intrând în apartament, martorii au observat-o imediat pe victima C.A.G. care era întinsă pe jos în dormitorul inculpatului, complet dezbrăcată, plină de sânge și inertă.

Martora D.M. a tras victima pentru a-i verifica pulsul și a stropit-o cu apă. În acest timp, martora a lovit cu piciorul un cuțit care se afla pe jos, lângă victimă, și pe care l-a recunoscut ca fiind unul dintre cuțitele lor de bucătărie. Martorul D.N. a apelat imediat serviciul 112, spunându-le că fiul său și-a înjunghiat prietena. S-a mai reținut că din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în data de 21 octombrie 2010, în urma apelării numărului unic de urgență 112, a rezultat că martorul a comunicat operatorilor că inculpatul a înjunghiat-o pe victimă, în același timp cerând explicații și inculpatului. Martorii D.N. și D.M. l-au întrebat pe inculpat ce a făcut, iar acesta le-a răspuns că a vrut să se sinucidă, victima a încercat să îl oprească și atunci a înjunghiat-o.

Personalul de pe ambulanță a constatat decesul victimei C.A.G., survenit înainte de sosirea acestora. Din concluziile Raportului medico-legal de necropsie nr. A3/1511/2010, a rezultat că moartea victimei C.A.G. a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne, consecința unei plăgi înjunghiate toracic stâng penetrantă în cavitatea toracică, cu lezarea aortei toracice, cu hemopericard și hemotorax stâng. S-a mai constatat că leziunile traumatice menționate s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur și obiect înțepător-tăietor, posibil cuțit și că între leziunile traumatice toracice și deces există o legătură de cauzalitate directă, necondiționată. Examenul serologic al secreției bucale și vaginale nu a pus în evidență spermă/spermatozoizi.

Sângele recoltat de la cadavru nu conținea alcool, iar rezultatele analizelor toxicologice, inclusiv pentru droguri, au fost negative. Instanța de fond a apreciat că în cauză se impune reținerea agravantei prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen, respectiv, fapta săvârșită de inculpatul D.G. a fost comisă cu premeditarea cerută de acest text de lege.

S-a reținut în acest sens, că în intervalul de timp cât au avut loc certurile dintre cei doi, legate de presupusele mesaje telefonice primite de victimă de la anumiți bărbați, inculpatul a întreprins acțiuni specifice de pregătire a săvârșirii infracțiunii de omor: a închis ambele telefoane mobile, atât al său cât și al victimei, cu scopul de a nu fi contactați de nici o persoană suprimând posibilitatea salvării victimei, a încuiat ușa prin interior, lăsând cheia în închizătoare, deși nu avea acest obicei, cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii și găsit pe jos, lângă victimă, aparținea familiei D., fiind un cuțit folosit în bucătăria acestora, inculpatul a reflectat asupra posibilității aducerii cuțitului, din bucătărie, după ce a plănuit agresiunea, din probatorii rezultând că respectivul cuțit nu era ținut în camera în care se afla inculpatul și victima, la întâmplare, el fiind un cuțit folosit în bucătărie.

S-a mai reținut că parcurgerea distanței de la dormitor spre bucătărie, de către inculpat, înarmarea sa cu cuțitul menționat, apoi revenirea la locul conflictului, în dormitor și aplicarea către victimă a numeroase lovituri de cuțit care s-au soldat cu moartea acesteia, precum și închiderea telefoanelor mobile, pentru a se obstrucționa accesul victimei către lumea exterioară sau blocarea încuietorii imobilului prin lăsarea cheii inculpatului în ușă, sunt elemente care fac aplicabilă agravantă prevăzută de dispozițiile art. 175 lit. a) C. pen. Acțiunea inculpatului a presupus, pe de o parte, un proces psihic de reflectare asupra modului de săvârșire a infracțiunii, iar pe de altă parte, de efectuare a unor acte de pregătire care să reflecteze hotărârea luată, fapt ce presupune existența unui oarecare interval de timp între momentul luării rezoluției de săvârșire a faptei și activitatea materială de execuție.

Trecerea unui interval de timp, chiar de câteva ore, a relevat faptul că inculpatul a meditat asupra hotărârii luate, că și-a concentrat forțele psihice în vederea realizării cu succes, a hotărârii de a suprima viața victimei și că a cântărit posibilitățile de înfăptuire a rezoluției. Urmare a acestor considerente, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată cererea formulată de părțile civile C.I. și C.N. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 174 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 175 lit. a) C. pen., sens în care, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice în această din urmă infracțiune. Referitor la latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că cererea formulată de părțile civile C.I.

și C.N. este întemeiată, din probatoriile administrate, respectiv, din declarațiile martorilor P.C.M. și C.S. precum și din facturile și chitanțele depuse la dosarul cauzei, a rezultat că acestea au efectuat cheltuieli în cuantum de 30.000 lei. În ceea ce privește acordarea daunelor morale, solicitate de părțile civile, s-a constatat că și această cerere este întemeiată având în vedere că pierderea fiicei lor a pricinuit părților civile, părinții victime, o traumă psihică care, chiar dacă nu poate fi cuantificată în bani, prin acordarea unor despăgubiri morale, durerea părților civile poate fi atenuată, printr-un beneficiu pe care și l-ar putea permite folosind banii primiți de la inculpat prin cinstirea memoriei victimei, prin obiceiurile creștinești ulterioare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.G., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și schimbarea încadrării juridice, urmând a se aprecia asupra cuantumului pedepsei cu reținerea art. 320 1 C. proc. pen., precum și a circumstanțelor atenuante. Prin Decizia penală nr. 268/A din 15 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat D.G., împotriva Sentinței penale nr. 486 din 23 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. S-a desființat, în parte, sentința penală apelată în privința laturii penale și rejudecând, în fond: S-a înlăturat aplicarea art. 334 C. proc.

pen. În baza art. 174 C. pen. cu referire la art. 320 1 C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D.G., la 13 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 381 C. proc. pen. s-a dedus prevenția inculpatului de la 3 noiembrie 2010 la zi. În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. Pentru a decide astfel, s-a reținut că în mod greșit instanța de fond a reținut agravanta prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul a comis fapta cu premeditare.

Pentru ca premeditarea să atragă răspunderea pentru omor calificat, trebuie ca autorul infracțiunii să fi chibzuit cu privire la săvârșirea faptei și să fi luat măsuri de pregătire a acesteia, de creare a condițiilor pentru producerea rezultatului aflat în reprezentarea sa. Ori, în speță, s-a stabilit cu certitudine că între inculpat și victimă a avut loc un conflict spontan, iar în urma acestui conflict inculpatul a lovit victima cu un cuțit pe care l-a luat din bucătărie, cauzându-i victimei, care se afla în dormitor, vătămări ce au dus la decesul acesteia. A mai reținut instanța de apel că nu se poate stabili în mod clar dacă inculpatul a luat hotărârea de a ucide victima anterior conflictului sau în cursul acestuia, incertitudine care profită doar inculpatului.

Din probele administrate în cauză, nu se poate stabili intervalul de timp care a trecut din momentul în care inculpatul s-a hotărât să ucidă victima și momentul în care a trecut la realizarea hotărârii, astfel că nu se poate stabili dacă inculpatul a desfășurat acte din care să rezulte că acționat cu premeditate. Urmare a conflictului spontan dintre inculpat și victimă, inculpatul s-a deplasat în bucătărie, a luat cuțitul și a ucis victima. Referitor la aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a apreciat că se impune ca inculpatul să beneficieze de prevederile acestui articol, deoarece la primul termen de judecată la instanța de fond, respectiv la data de 25 martie 2011, inculpatul a declarat că recunoaște faptele așa cum sunt descrise în rechizitoriu.

Prin Încheierea din data de 25 martie 2011, instanța a luat act de mențiunea inculpatului care a arătat că dorește să fie judecat potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În legătură cu solicitarea inculpatului apelant de a i se reține circumstanțe atenuante, s-a apreciat de către instanță că nu poate fi primită această solicitare, deoarece gravitatea faptei comise, urmările acesteia, violența manifestată de către acesta nu justifică reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, părțile civile C.N. și C.I. și inculpatul D.G.

Procurorul a solicitat admiterea recursului parchetului, astfel cum se află motivat la dosar, casarea în parte a deciziei atacate, înlăturarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și orientarea către maxim a pedepsei aplicate inculpatului. În acest sens, invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., a susținut că instanța de apel, în mod greșit, a aplicat dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. în raport de declarația de recunoaștere a inculpatului din data de 25 martie 2011, pe care o consideră formală, întrucât, deși recunoaște fapta, aceasta a arătat că nu își amintește cum a comis-o. Recurentele părți civile au arătat că recursul vizează latura penală a cauzei, susținând că în mod greșit Curtea de Apel București a schimbat încadrarea juridică dată de prima instanță și în mod eronat a aplicat dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. În acest sens au susținut că fapta a fost săvârșită pe baza unei hotărâri anterioare, invocând în susținere modalitatea de comitere a acesteia. Astfel, au arătat că premeditarea, constituind durata între momentul luării hotărârii infracționale și executarea ei, rezultă din probatoriul administrat în cauză care relevă faptul că inculpatul, după o ceartă cu victima s-a dus la bucătărie, a luat cuțitul, a revenit în dormitor și a înjunghiat-o pe victimă cu 17 lovituri, după ce în prealabil a blocat ușa dormitorului și a închis telefoanele mobile, edificatoare în acest sens fiind declarația martorei M.D. din care rezultă că nu a putut pătrunde în dormitor și nici nu a putut lua legătura telefonic cu aceștia.

Au mai învederat că inculpatul a încercat inducerea în eroare a instanței acreditând ideea că a consumat cu victima substanțe stupefiante anterior săvârșirii faptei, însă, astfel de substanțe nu au fost găsite nici în corpul victimei și nici în sângele inculpatului. Au mai precizat că la fila 2 dosar urmărire penală se află procesul-verbal de ridicare a cuțitului, iar la fila 94 - 96 este declarația inculpatului în care a arătat că nu își mai amintește nimic. În speță, apreciază că s-a deformat aplicarea textului de lege prev. de disp. art. 320 1 C. proc. pen. a cărui aplicare se dispunea dacă recunoașterea avea loc până la citirea actului de sesizare. În concluzie, au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, aplicarea disp.

art. 175 lit. a) C. pen. cu înlăturarea disp. art. 320 1 C. proc. pen. Recurentul inculpat a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reaprecierea asupra cuantumului pedepsei. În acest sens a arătat că nu este de acord cu motivele susținute de parchet privind înlăturarea disp. art. 320 1 C. proc. pen., câtă vreme, în cauză, a operat recunoașterea săvârșirii faptei așa cum fost descrisă în rechizitoriu. A mai arătat că audierea sa a fost generată de o solicitare de schimbare a încadrării juridice, ulterior fiind atașat la dosar suplimentul de la IML, constatându-se astfel că nu sunt incidente disp. art. 176 C. pen. A mai susținut că pe fondul consumului de plante etnobotanice, după o discuție generată de gelozie a luat cuțitul din bucătărie și a înjunghiat-o pe victimă de 9 ori, după care s-a înjunghiat pe sine de 8 ori.

Blocajul psihic de acesta suferă a fost explicat și prin expertiza psihică, datorându-se și consumului de plante etnobotanice, astfel cum a fost confirmat de analizele medicale. A solicitat că atitudinea sa de sinceritate și regret să fie avută în vedere distinct de împrejurarea că acesta nu își mai amintește în concret modalitatea de comitere a faptei. A solicitat și reducerea pedepsei arătând că, deși în mod corect instanța de apel a aplicat disp. art. 320 1 C. proc. pen., a stabilit o pedeapsă aproape de maximul prevăzut de lege. În sensul reducerii pedepsei a solicitat a se avea în vedere că nu are antecedente penale, avea 21 de ani la data săvârșirii faptei, că omorul a fost săvârșit din gelozie.

Recursurile sunt nefondate. Analizând decizia recurată, actele și lucrările dosarului, precum și criticile formulate în cauză, prin prisma motivelor de recurs formulate și a cazurilor de casare invocate, constată că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a le respinge ca atare. Critica formulată de parchet, întemeiată pe disp. art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul D.G., este neîntemeiată. Art. 320 1 C. proc. pen., prevede că până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicita administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți. Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

În caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispozițiile art. 334 și 340 - 344 se aplică în mod corespunzător. Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. În considerarea acestor dispoziții legale,contrar susținerilor formulate de parchet, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (1) - (7) C. proc. pen. Instanța de prim control judiciar a apreciat în mod just că inculpatul poate să beneficieze de prevederile acestui articol, deoarece la primul termen de judecată la instanța de fond, respectiv la data de 25 martie 2011, acesta a declarat că recunoaște faptele așa cum sunt descrise în rechizitoriu.

Prin Încheierea din data de 25 martie 2011, instanța a luat act de cererea inculpatului care a solicitat să fie judecat potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Așa fiind, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București inculpatul D.G. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., reținându-se următoarea stare de fapt: Inculpatul D.G. și victima C.A.G. aveau o relație de prietenie de aproximativ un an și jumătate, victima locuind în cea mai mare parte a acestei perioade împreună cu inculpatul în apartamentul părinților acestuia. În această perioadă, între inculpat și victimă au existat mai multe certuri, însă de fiecare dată aceștia s-au împăcat la insistențele inculpatului.

Atunci când victima se despărțea pentru scurt timp de inculpat și se întorcea la părinții săi, inculpatul o suna foarte des. Astfel, la data de 30 septembrie 2010, după o ceartă cu victima, inculpatul a încercat să se sinucidă, consumând alcool împreună cu medicamente, aspect care rezultă din declarația inculpatului coroborată cu cele ale martorilor C.N., C.I., D.N. și D.M. Cu această ocazie, inculpatul s-a prezentat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni" București, unde i s-a stabilit diagnosticul de „tentativă suicid, ingestie de alcool, preductal și etnobotanice". La 21 octombrie 2010 martorii D.N. și D.M., părinții inculpatului, au plecat din apartament la ora 7, respectiv 8, lăsându-i pe inculpatul și victimă în dormitorul lor.

Martora C.N. a apelat-o telefonic pe fiica sa, victima C.A.G., de mai multe ori, între orele 13 - 15, dar telefonul acesteia era închis. Anterior orelor 16:00, între inculpat și victimă a izbucnit un conflict spontan, inculpatul fiind supărat pentru că victima primise mai multe mesaje telefonice. În aceste condiții, inculpatul a lovit-o pe victimă în zona buzelor și a înjunghiat-o cu un cuțit luat din bucătărie în zona gâtului, a sânilor, a brațelor și a toracelui. În urma acestor lovituri, victima și-a pierdut cunoștința. Imediat, inculpatul a încercat să se sinucidă prin lovituri repetate de cuțit. În jurul orelor 16:00, martorii D.N. și D.M. revenind la locuință și văzând că ușa este încuiată din interior, cheia aflându-se în yală, au început să sune.

După aproximativ 5 - 7 minute, timp în care martorul D.N. a sunat la ușă, a apelat telefoanele mobile ale victimei și inculpatului, ambele fiind închise, și telefonul fix din locuință, inculpatul a deschis ușa. Inculpatul D.G. avea pe el doar chiloții și era plin de sânge. Intrând în apartament, martorii au observat-o imediat pe victima C.A.G. care era întinsă pe jos în dormitorul inculpatului, complet dezbrăcată, plină de sânge și inertă. Martora D.M. a tras victima pentru a-i verifica pulsul și a stropit-o cu apă. În acest timp, martora a lovit cu piciorul un cuțit care se afla pe jos, lângă victimă, și pe care l-a recunoscut ca fiind unul dintre cuțitele lor de bucătărie. Martorul D.N. a apelat imediat serviciul 112, spunându-le că fiul său și-a înjunghiat prietena.

Din conținutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în data de 21 octombrie 2010 în urma apelării numărului unic de urgență 112 rezultă că martorul a comunicat operatorilor că inculpatul a înjunghiat-o pe victimă, în același timp cerând explicații și inculpatului. Martorii D.N. și D.M. l-au întrebat pe inculpat despre cele întâmplate, iar acesta le-a răspuns că a vrut să se sinucidă și pentru că victima a încercat să îl oprească, a înjunghiat-o. Personalul de pe ambulanță a constatat decesul victimei C.A.G., survenit înainte de sosirea acestora. Cuțitul folosit la săvârșirea faptei a fost găsit, cu ocazia cercetării la fața locului în dormitorul inculpatului, pe parchet, sub șifonier.

Totodată, au fost observate mai multe urme de sânge pe întrerupător, ușa și tocul ușii de la baie, chiuvetă și capacul WC, pe gresie, pervazul interior al ferestrei și rama ferestrei din bucătărie, pe ușa din dreapta a șifonierului din dormitor, pe tocul ușii de acces în dormitor și pe această ușă, pe șapte șervețele umede, găsite pe parchet, lângă cadavru, pe un pachet șervețele umede, găsit pe parchet, pe un sul de hârtie igienică, găsit pe pat, pe o față de pernă mică, găsită pe parchet, pe o față de pernă mare, găsită pe pat, pe un cearceaf pat și un cearceaf pilotă. Din concluziile Raportului medico-legal de necropsie nr. A3/1511/2010 rezultă că moartea victimei C.A.G. a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne, consecința unei plăgi înjunghiate toracic stâng penetrantă în cavitatea toracică, cu lezarea aortei toracice, cu hemopericard și hemotorax stâng.

În faza de urmărire penală inculpatul D.G. a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că nu își amintește detalii privind comiterea acesteia. Astfel, inculpatul a declarat că în seara zilei de 20 octombrie 2010 a consumat împreună cu victima o pulbere albă, adusă de aceasta, care părea a fi cocaină și un plic de «Magic», substanță din categoria etnobotanicelor și că în timp ce se aflau în dormitor, între el și victimă a izbucnit o ceartă, provocată de mai multe mesaje telefonice primite de victimă. Cu această ocazie, cei doi s-au îmbrâncit reciproc, iar la un moment dat inculpatul și-a dat seama că se află pe podea, rănit, iar victima este lângă el, inertă și plină de sânge. A deschis ușa părinților săi și de la acel moment nu își mai amintește ce s-a întâmplat ulterior.

Din buletinul de analiză toxicologică nr. A 12/11253/2010 emis de I.N.M.L., rezultă că sângele recoltat de la inculpat la data de 21 octombrie 2010, ora 18:30, conținea 0,65 gr ‰ alcool etilic și lidocaină în concentrație de 0,47µg/ml, iar rezultatele pentru substanțe toxice curente, inclusiv pentru droguri bazice și tetrahidrocanabinol, au fost negative; a mai rezultat că pulberea albă consumată de inculpat nu a fost cocaină, însă nu poate fi înlăturată afirmația inculpatului potrivit căreia înainte de săvârșirea faptei a consumat substanțe etnobotanice. Din Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/12459/2010,rezultă că inculpatul prezintă o tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv, că a fost consumator de droguri, dar că păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale și are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat în cauză.

Fapta reținută în actul de sesizare a instanței, așa cum a fost descrisă în expozitivul rechizitoriului a fost recunoscută de inculpat în totalitate. În legătură cu încadrarea juridică a faptei, prin raportare la dispozițiile art. 320 1 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte reține cum, de altfel în mod corect a reținut și instanța de prim control judiciar încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 174 C. pen., deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul a comis fapta cu premeditare. Pentru ca premeditarea să atragă răspunderea pentru omor calificat, trebuie ca autorul infracțiunii să fi chibzuit cu privire la săvârșirea faptei și să fi luat măsuri de pregătire a acesteia, de creare a condițiilor pentru producerea rezultatului aflat în reprezentarea sa.

Or, în cauză, s-a stabilit cu certitudine că între inculpat și victimă a avut loc un conflict spontan, în urma căruia inculpatul a lovit-o pe victimă cu un cuțit pe care l-a luat din bucătărie, cauzându-i acesteia vătămări ce au dus la deces. Nu se poate stabili în mod clar dacă inculpatul a luat hotărârea de a ucide victima anterior conflictului sau în cursul acestuia, iar această incertitudine profită doar inculpatului. Din probele administrate în cauză, nu se poate stabili intervalul de timp care a trecut din momentul în care inculpatul s-a hotărât să ucidă victima și momentul în care a trecut la realizarea hotărârii. În această situație, nu se poate stabili dacă inculpatul a desfășurat acte din care să rezulte că acționat cu premeditate, în condițiile în care în urma conflictului spontan ivit între inculpat și victimă, inculpatul s-a deplasat în bucătărie, a luat cuțitul și a ucis victima.

În aceste condiții, reținând starea de fapt recunoscută de inculpat și stabilind corect încadrarea juridică, instanța de apel a soluționat corect latura penală a cauzei constatând că din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. Chiar dacă în fața instanței de judecată, la momentul stabilit de dispozițiile legale menționate, inculpatul nu a descris modalitatea de săvârșire a faptei în cauză pendinte, acest aspect nu exclude de plano aplicarea disp. art. 320 1 alin. (1) - (7) C. proc.

pen., câtă vreme la momentul procesual reglementat de dispozițiile legale menționate, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește iar inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost descrisă în actul de sesizare, solicitând să fie judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Astfel, instanța constatând că la dosarul cauzei există administrate în cursul urmăririi penale probe suficiente și apte să releve fapta penală de care este acuzat inculpatul și anume: raportul de constatare medico-legală, precum și cel de expertiză medico-legală, declarațiile martorilor, planșele fotografice, precum și declarațiile inculpatului, la toate acestea se adăuga depoziția de recunoaștere a inculpatului dată în cursul judecații.

Totodată, din economia textului art. 174 C. pen., instanța a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta penală imputată inculpatului este pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 320 1 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen. În aceste condiții, instanța a condamnat inculpatul, cu observarea limitelor de pedeapsă reduse potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. - adică cu o treime - potrivit dispozitivului prezentei. Referitor la cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat de parchet, părți civile și inculpat pentru motivele arătate în precedent, Înalta Curte reține următoarele: Individualizarea judiciară a pedepsei principale instanța a făcut-o prin raportare la criteriile prev. de art. 72 C. pen.

și anume criteriile generale de individualizare. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Când pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede alternative, se ține seama de dispozițiile alineatului precedent, atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cât și pentru proporționalizarea acesteia. În legătură cu solicitarea inculpatului apelant de a i se reține circumstanțe atenuante, s-a apreciat de către instanță că nu poate fi primită această solicitare, deoarece gravitatea faptei comise, urmările acesteia, violența manifestată de către acesta nu justifică reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.

De asemenea, fiind realizate condițiile prev. de art. 65 C. pen. s-a apreciat că pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în cuantumul stabilit - 3 ani după executarea pedepselor principale este just individualizată. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a apreciat în mod corect că cererea formulată de părțile civile C.I. și C.N. este întemeiată, întrucât din probatoriul administrat în cauză respectiv, din declarațiile martorilor P.C.M. și C.S. precum și din facturile și chitanțele depuse la dosar, a rezultat că acestea au efectuat cheltuieli în cuantum de 30.000 RON.

Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate de părțile civile, se constată că acesta a fost corect cuantificat având în vedere faptul că pierderea fiicei a pricinuit părților civile - părinții victimei -, o traumă psihică care, chiar dacă nu poate fi cuantificată în bani, prin acordarea unor despăgubiri morale, durerea părților civile poate fi atenuată, printr-un beneficiu pe care și l-ar putea permite folosind banii primiți de la inculpat prin cinstirea memoriei victimei, prin obiceiurile creștinești ulterioare. Pentru considerentele arătate, văzând disp. art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate recursurile declarate în cauză împotriva Deciziei penale nr. 268/A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pe care o va menține ca legală și temeinică.

Văzând disp. art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., urmează a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul cât acesta s-a aflat în stare de deținere începând cu data încarcerării până la data pronunțării prezentei decizii. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, părțile civile C.N. și C.I. și de inculpatul D.G. împotriva Deciziei penale nr. 268/A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 3 noiembrie 2010 la 16 februarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat și recurentele părți civile la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2012. Procesat de GGC - LM