ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1572/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1572/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 652 din 14 decembrie 2010, a Tribunalului Iași s-a dispus condamnarea inculpatului G.C., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 176 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 23 de ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata de 5 ani. Pe durata și în condițiile prevăzută de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului G.C., iar în baza art. 88 C. pen.
s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 29 aprilie 2010 la zi. A fost admisă în parte acțiunea civilă pornită și exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă P.P., și, în consecință: În baza dispozițiilor art. 14 si art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ., a fost obligat inculpatul G.C., să plătească părții civile P.P., cu titlu de despăgubiri civile, suma de 8000 lei, din care 5000 lei reprezintă daune materiale și 3000 lei cu titlu de daune morale. Au fost respinse celelalte acțiuni civile promovate în cauză. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat bâta și cuțitul folosite la săvârșirea faptei, bunuri aflate la Arhiva depozit a Tribunalului Iași, colet nr. 4 și 5. În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc.
pen., s-a restituit inculpatului lacătul ridicat cu ocazia cercetării la fața locului, aflat la Arhiva depozit a Tribunalului Iași, colet nr. 1. În baza dispozițiilor art. 349 raportat la art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acesta din urma, suma de 2000 lei, din care suma de 400 lei reprezintă onorariu avocat oficiu în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași cu nr. 635/P/2010, înregistrat pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 5181/99/2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului G.C., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în aceea că, la data de 19 aprilie 2010, a aplicat multiple lovituri cu un cuțit și o bâtă victimei P.I., cauzându-i leziuni care au generat decesul acesteia.
În esență, actul de sesizare al instanței a reținut că în seara zilei de 22 februarie 2008, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit și cu o bâtă numitului P.I., s-a stabilit cu ocazia necropsiei că ar fi 112 lovituri, aplicate în mare parte cât timp victima era în viață, dar și ulterior decesului, provocându-i astfel multiple leziuni în zone vitale ale corpului, ce au determinat insuficiența cardio-respiratorie și, implicit, decesul victimei.
Prin raportul medico-legal de necropsie s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutive unui politaumatism cu: traumatism cranio-cerebral acut deschis (fractură complexă multschiloasă cu înfundare de calotă craniana iradiantă la baza craniului, contuzie și dilacerare cerebrală, contuzie cerebeloasă și de trunchi cerebral, hemoragie subarahnodiană și ventriculară), traumatism cervical cu multiple plăgi tăiate cu interesare de corn hioidian și cartilaje cricoidiene; traumatism toracic cu multiple plăgi penetrante cu secțiuni costale bilaterale cu interesare pulmonară, pericardică, diafragmatică și cardiacă; plăgile abdominale și de la nivelul membrelor inferioare au fost produse postmortem; aspectul și topografia leziunilor pledează pentru producerea lor prin loviri active repetate cu corpuri contondente și tăietor-înțepătoare; în momentul decesului, alcoolemia victimei era de 2,45 %o.
Având în vedere că în cazul săvârșirii infracțiunii „de omor deosebit de grav" efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice este obligatorie, în cursul urmăririi penale s-a procedat la expertizarea inculpatului. În urma examinării de către comisia de primă expertiză medico-legală psihiatrică din cadrul I.M.L. Iași și specialiști din cadrul Spitalului Clinic de psihiatrie „Socola" din municipiul Iași, prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 720/PSH din 06 mai 2010, aceștia au concluzionat că G.C. prezintă diagnosticul „reacție depresivă situațională", iar fapta pentru care este cercetat a fost comisă cu discernământ. În cursul cercetării judecătorești, în conformitate cu art. 70 alin. (2) C. proc.
pen., instanța i-a adus la cunoștință inculpatului fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător precum și dreptul de a nu face nicio declarație, iar acesta s-a prevalat de dreptul la tăcere, menționând doar că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale. La solicitarea instanței a fost înaintată de către Primăria comunei Miroslava anexa 24, cu moștenitorii legali ai victimei P.I., aceștia fiind: P.P., P.P.P., F.P., P.F., P.M., persoane care au fost citate în cauză, s-au prezentat doar M.P., P.F., P.P.P. și P.M., persoane care au fost audiate și au formulat pretenții civile constând în daune materiale și morale. Totodată, instanța a dispus efectuarea unui referat de evaluare de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, referat depus la dosar la data de 13 septembrie 2010, p. 63-68.
În cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii: P.V., M.E., S.C., M.M. și A.E. - în latură civilă, iar la termenul de judecată din data de 07 decembrie 2010, instanța a pus în discuția contradictorie a părților incidența disp. art. 329 C. proc. pen. în legătură cu martorii din lucrări S.D. și S.V., iar inculpatul, prin apărător, cât și reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalului Iași au declarat că renunță la audierea acestor martori. Prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Atât inculpatul G.C. cât și victima P.I. au locuit în județul Iași. De circa 3 luni de zile numitul P.I. locuia împreună cu inculpatul în casa acestuia din urmă, ajutându-l în schimbul găzduirii la diferite treburi gospodărești.
Amândoi erau mari consumatori de băuturi alcoolice consumând zilnic cantități însemnate, în special de spirtoase (după declarațiile inculpatului în jur de 5 litri de vin și un litru de tărie pe zi - fila 72 dosar). În ziua de 18 aprilie 2010 ca de obicei, inculpatul și victima au consumat băuturi alcoolice prin sat iar spre seară s-au întâlnit la locul inculpatului unde au continuat să consume alcool, respectiv votcă. De altfel victima P.I. este văzută ultima dată în viață de către martorul S.C. în jurul orelor 17,00 în timp ce consuma votcă împreună cu inculpatul dintr-o sticlă de jumătate de litru. În dimineața zilei de 19 aprilie 2010 în jurul orelor 6,15, inculpatul a venit la locuința aceluiași martor îmbrăcat cu o pereche de blugi albaștri și încălțat cu o pereche de șlapi, toate aceste obiecte fiind pline de sânge.
Inculpatul a spus martorilor prezenți ca l-a omorât P.I. Singurul care a avut curaj să meargă să vadă ce s-a întâmplat a fost S.C. care, deplasându-se la locuința inculpatului, cu care este vecin de altfel, a găsit într-o anexă a casei cadavrul lui P.I.. Imediat au fost anunțate organele de poliție. În cursul urmăririi penale, inculpatul G.C. a recunoscut comiterea faptei în împrejurările și modalitatea descrisă, a susținut că în seara de 18 aprilie 2010 a consumat băuturi alcoolice împreună cu victima și alte persoane, iar după ce au plecat musafirii, în jurul orelor 23,00-24,00, s-a culcat într-o bucătărie. în jurul orelor 06,00 a fost trezit din somn de către victima P.I., care îl strângea de gât, astfel că, pentru a se apăra, a luat un cuțit de pe masă și i-a aplicat mai multe lovituri victimei în diferite zone ale corpului.
Ulterior nu-și mai amintește ce s-a întâmplat, precizând doar că a mers la locuința numitului S.C. unde a povestit ce s-a întâmplat. Natura, multitudinea și localizarea plăgilor tăiate constatate pe corpul victimei - peste 113 plăgi mai mult sau mai puțin profunde, localizate în zona feței, a gâtului, toracelui, abdomenului, coapselor - evidențiază faptul că prin modalitatea de acțiune inculpatul a produs victimei suferințe fizice mari, prelungite in timp și care prin brutalitatea lor au depășit cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere. Așa cum se reține din raportul de necropsie decesul victimei P.I. s-a datorat și insuficienței respiratorii acute provocate de plăgile tăiate multiple, unele profunde cu interesare pulmonară, pericardică, diafragmatică și cardiacă, iar din declarația inculpatului rezultă că primele loviturile cu cuțitul au fost aplicate în zona gâtului, împrejurări ce relevă cruzimea de care a dat dovadă inculpatul în comiterea faptei.
Fapta inculpatului G.C. care în seara zilei de 19 aprilie 2010, pe fondul unui conflict spontan, acutizat de consumul în exces de băuturi alcoolice, i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit și cu alte corpuri contondente numitului P.I., provocându-i astfel multiple leziuni în zona feței, gâtului, regiunea abdominală și inghinală, leziuni care au determinat moartea acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului G.C.
și a modului de executare instanța a ținut seama, conform dispozițiilor art. 72 C. pen., atât de gradul de pericol social concret major al faptei, de modalitatea și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită - provocarea unor leziuni multiple prin lovirea repetată cu un cuțit și alte corpuri contondente, - de urmarea produsă - suprimarea vieții numitului P.I., cât și de circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, este cunoscut ca având un comportament bun anterior comiterii faptei și a adoptat o poziție procesuală relativ sinceră, cooperând cu organele judiciare. Față de aceste considerente, instanța a aplicat inculpatului G.C. o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum a fost stabilit - în raport de gravitatea faptei comise și periculozitatea socială a inculpatului - spre maximul special prevăzut de textul incriminator și în baza art. 71 C. pen.
a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.; cum inculpatul nu s-a folosit la comiterea infracțiunii de vreo funcție, profesie sau altă activitate pe care o desfășura, s-a apreciat că în cauză nu se impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., incluse de legiuitor în conținutul pedepsei accesorii. În conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru o perioada de 5 ani, pedeapsă ce va fi executată în condițiile art. 66 C. pen.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru netemeinicie. A susținut că pedeapsa aplicată este exagerat de aspră raportat la împrejurările concrete în care a comis fapta, aflat în stare de ebrietate care a determinat o totală lipsă de control asupra actelor sale, că nu s-a ținut seama de atitudinea procesuală sinceră. Instanța de apel 1-a audiat pe inculpat care a declarat că în seara de 18 aprilie 2010 i-a reproșat victimei că îi sustrăsese diferite bunuri pe care le-a vândut, apoi au consumat băuturi alcoolice după care s-au culcat. În timpul nopții s-a trezit constatând că victima încearcă să-l stranguleze, situație în care a luat cuțitul pe care îl avea între sobă și pat și a lovit victima de cel puțin două ori.
A mai arătat că după ce a lovit victima a plecat în sat după băutură și nu-și aduce aminte să fi povestit unor vecini ce s-a întâmplat în acea noapte. Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia nr. 27 din 10 februarie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat. Nemulțumit și de această hotărâre, în termen legal, inculpatul a atacat-o cu recurs. Prin motivele de recurs scrise a criticat decizia și sentința ca fiind nelegale și netemeinice. A arătat în esență că victima a venit la el acasă în timp ce dormea și a încercat să-l strângă de gât. Trezit din somn speriat și îngrozit a luat un cuțit dintre farfuriile din bucătărie și a ripostat aplicând mai multe lovituri de cuțit după care nu mai știe ce s-a întâmplat.
Consideră că a fost provocat de victimă astfel că pedeapsa de 23 de ani este prea aspră. Recursul este nefondat. Din probele administrate rezultă că în ziua de 18 aprilie 2010 inculpatul și victima au consumat băuturi alcoolice prin sat, iar seara la locuința inculpatului au continuat să bea votcă. Martorul S.C. a văzut ultima dată victima în acea zi pe la orele 17,00 consumând votcă împreună cu inculpatul. A doua zi dimineața inculpatul a mers la locuința martorului având hainele și încălțămintea pline de sânge și i-a relatat că l-a ucis pe P.I. Martora S.D. a declarat că în seara de 18 aprilie 2010 inculpatul a venit la ei și a rugat-o să facă o cafea, ocazie cu care i-a spus că P.I. este la el acasă beat și că el se va duce acasă și-l va omorî.
A doua zi dimineața pe la orele 6,45 inculpatul a venit din nou supărat i-a cerut din nou o cafea și le-a povestit că în seara de dinainte P.I. a făcut scandal și l-a bătut. În mod temeinic instanța a reținut și motivat că în starea de ebrietate în care s-au aflat victima și inculpatul, admițând că între cei doi a avut loc un conflict verbal, câtă vreme nu s-a probat prin leziuni obiectivate la nivelul gâtului inculpatului o eventuală acțiune de sugrumare a acestuia nu se poate reține că inculpatul a acționat provocat de victimă, conflictului verbal nu i se poate conferi semnificația prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nefiind de natură a provoca inculpatului o puternică tulburare sau emoție care să justifice o acțiune atât de violentă.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată ținând seama de pericolul social deosebit al faptei comise și de limitele de pedeapsă, detenția pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani. Așa fiind Înalta Curte urmează să respingă recursul conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. ca nefondat. Se va deduce reținerea și arestarea preventivă de la 29 aprilie 2010 la data deciziei. Văzând și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 27 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 29 aprilie 2010 la 19 aprilie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.