ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 267 din 24 mai 2011, Tribunalul Iași a dispus condamnarea inculpatului C.V., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu referire la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 71 alin. (l) C. pen., a aplicat inculpatului, pe durata și în condițiile prevăzute de textul legal sus-menționat, pedeapsa accesorie constând in interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive de la 28 decembrie 2010 la zi. În temeiul dispozițiilor art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 și urm. C. civ., a obligat inculpatul să plătească părții civile N.F. suma de 5000 lei cu titlu de despăgubiri civile. În baza dispozițiilor art. 347 C. proc. pen., coroborat cu dispozițiile art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., a disjuns soluționarea acțiunii civile privind partea vătămată Spitalul Clinic de Urgența Prof. Dr. N.O. Iași, sens în care a fixat termen la data de 07 iunie 2011. Pentru a pronunța această hotărâre,Tribunalul Iași a reținut, în esență, aceeași situație de fapt redată și în actul de sesizare a instanței, prin care s-a reținut că inculpatul C.V.

și victima B.F. erau prieteni, întrucât fuseseră colegi de detenție în penitenciar, ambii executând pedepse privative de libertate, iar la data de 25 decembrie 2010, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, victima a mers la domiciliul inculpatului, unde se mai aflau și concubina acestuia, numita S.C.A., precum și doi consăteni, martorii B.D. și C.E. Toate persoanele menționate au consumat băuturi alcoolice și s-au distrat, iar în jurul orelor 22,00, fiind în stare avansată de ebrietate, victima i-a propus martorei S.C.A. să îl părăsească pe concubinul său și, împreună cu cei patru copii să fugă cu el, după care a sărutat-o pe obraz. Propunerea și gestul au fost surprinse de inculpatul C.V., care s-a enervat și l-a lovit cu pumnul în față pe B.F., acesta căzând la pământ, iar inculpatul continuând să-l lovească cu picioarele în zona capului.

După comiterea agresiunii, martora S.C.A. a așezat victima pe pat și, întrucât aceasta intrase în comă, în jurul orelor 03,03, a chemat ambulanța care a transportat victima la spital. Din raportul de constatare medico-legală nr. 2490/2011 rezultă că moartea numitului B.F. s-a datorat comei cerebrale traumatice, consecința hematomului subdural acut, contuziei și dilacerării cerebrale, hemoragiei pontine produse în cadrul unui traumatism cranio-cerebral facial. Leziunile s-au putut produce prin loviri active cu mijloc contondent, urmate de cădere cu impact cranian de plan dur. între leziunile cerebrale și deces există legătură de cauzalitate.

Situația de fapt este dovedită cu următoarele mijloace de probă:- procese - verbale de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto; raport de constatare medico-legală nr. 2490 din 22 februarie 2011, declarațiile martorilor S.C.A., B.D., P.G., C.E., audiați doar în faza urmăririi penale, coroborate cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei, poartă asupra unor aspecte relevante ale cauzei, după cum urmează: Inculpatul C.V., audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că victima a fost cea care a venit la domiciliul său, însoțit de o altă persoană, i-a invitat la masă și, împreună, au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, când concubina sa se afla în bucătărie cu victima, inculpatul a auzit când acesta îi propune concubinei sale să-l părăsească pe inculpat și să fugă împreună cu el și cu cei 4 copii, oferindu-i o sumă de bani pentru a căuta o mașină cu care să fugă.

Fiind strigat de concubina sa, inculpatul a intrat în bucătărie și l-a văzut pe B.F. că o strângea în brațe pe S.C.A., motiv pentru care i-a aplicat un pumn victimei în față, aceasta a căzut la pământ și a început să-i curgă sânge din zona capului. Victima i-ar fi spus inculpatului că dacă se scoală de la pământ îi taie gâtul inculpatului, remarcă care l-a enervat și mai tare pe inculpat care i-a mai aplicat victimei 7-8 lovituri cu picioarele în zona coastelor. Afirmațiile inculpatului în apărare, prin raportare la conținutul declarațiilor martorilor și la condițiile concrete în care s-a săvârșit fapta, au făcut obiectul analizei procurorului care a emis actul de sesizare al instanței, act ce nu a fost contestat de către inculpat, fiind însușit de către acesta, ca și probatoriul administrat în cauză a cărui examinare s-a făcut în cele ce preced.

În mod corect s-a reținut în actul de sesizare situația de fapt, întrucât nu existau motive reale pentru ca inculpatul să aibă temeri cu privire la un potențial atac al victimei, atâta timp cât acesta era căzută la pământ. În faza cercetării judecătorești, inculpatul C.V., a declarat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., text introdus prin Legea nr. 202/2010, declarând că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și nu solicita administrarea altor probe, achiesând și la pretențiile civile invocate de partea civilă N.F., care s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând c/val. cheltuielilor efectuate pentru înmormântarea victimei.

Pe baza examinării materialului probator administrat în cauză, instanța a constatat că vinovăția inculpatului cu privire la fapta pentru care este cercetat este pe deplin dovedită. În drept, fapta inculpatului C.V. care, la data de 25 decembrie 2010, pe fondul unui conflict spontan i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele victimei B.F., în zone vitale ale corpului, cap, abdomen, torace, rezultând vătămări care au condus la decesul victimei, în data de 28 decembrie 2010, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. Inculpatul a acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei. Relevante pentru această ipoteză sunt următoarele aspecte: obiectul vulnerant, inculpatul aplicând lovituri cu picioarele și cu pumnii; numărul și intensitatea loviturilor și zonele vitale vizate; cu consecința producerii unor leziuni incompatibile cu viața Pentru săvârșirea acestei infracțiuni inculpatul a fost condamnat.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, s-a ținut seama conform dispozițiilor art. 72 C. pen., atât de gradul de pericol social concret al infracțiunii, grad de pericol reflectat de natura relațiilor sociale încălcate, modalitatea și împrejurările concrete în care infracțiunea a fost comisă (astfel cum au fost anterior descrise, în cadrul unui conflict spontan), cât și de circumstanțele personale ale inculpatului (care este recidivist, însă nu pentru fapte de violență), precum și cauzele legale de reducere a pedepselor.

Astfel, instanța de fond a reținut că prin dispozițiile Legii nr. 202/2010 intrată în vigoare, la data de 25 noiembrie 2010, a fost introdus în Codul de procedură penală un nou text cu titlu marginal Judecata în cazul recunoașterii vinovăției”, text care reglementează o cauza generala de reducere a pedepsei, în cazul în care acuzatul înțelege să uziteze de o procedura simplificata, constând în recunoașterea vinovăției și a probelor administrate în cursul urmăririi penale. Potrivit dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.: „instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii”.

În cauza de fața, inculpatul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile legii noi mai favorabile, renunțând la administrarea oricăror probe și recunoscând integral învinuirea. Atitudinea victimei nu poate fi interpretată ca un act de provocare, în sensul că nu a fost de natură a induce inculpatului o stare fizică sau emoțională de gravitatea celei la care face referire art. 73 lit. b) C. pen., întrucât starea de tulburare sau de emoție puternică trebuie generată de una din modalitățile alternative menționate în text, respectiv prin violență, atingere gravă aduse demnității sau oricare altă acțiune ilicită gravă. Cum varianta manifestării violente a victimei nu a fost verificată, iar instanța nu a decelat vreo altă atitudine ilicită gravă care să determine o stare de puternică tulburare sau emoție, sub imperiul căreia inculpatul a reacționat săvârșind infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, nu poate fi reținută starea de provocare.

Dacă nu poate avea consecința prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., această atitudine a victimei, va fi avută în vedere la conturarea contextului în care a fost comisă infracțiunea, în operațiunea de individualizare a executării pedepsei. Totodată, instanța a reținut că inculpatul are patru copii și că a recunoscut săvârșirea infracțiunii, asumându-și întreaga responsabilitate pentru fapta comisă, exprimându-și disponibilitatea de a despăgubi partea vătămată. în consecință, ținând cont și de consecințele ireversibile ale faptei sale, instanța se va orienta în aplicarea pedepsei spre minim-ul special stabilit potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., motivat de natura infracțiunii comise, care îl face incompatibil pe inculpat cu exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Instanța nu a dispus interzicerea și a dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârșirea faptei de vreo funcție, profesie sau activitate. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, instanța a reținut că raportat la gravitatea faptei comise, urmările produse, scopul pedepsei va fi atins doar prin executarea în regim privativ de libertate, motiv pentru care, instanța a dispus ca executarea pedepsei aplicate inculpatului să se facă în regim de detenție.

În consecință, văzând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au modificat, ci subzistă și în prezent, instanța a menținut în temeiul art. 350 C. proc. pen., starea de arest a inculpatului, iar în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că acțiunii penale i-au fost alăturate acțiunile civile promovate de unitatea medicală care a asigurat îngrijirea victimei, dar și de către partea civilă N.F., pretenții le care inculpatul C.V. a achiesat în totalitate. Având în vedere că pentru soluționarea acțiunii civile promovate de către Spitalul Clinic de Urgențe Prof.

Dr. N.O. Iași, se impune administrarea de probatorii, instanța, în baza dispozițiilor art. 347 C. proc. pen., coroborat cu dispozițiile art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., a disjuns soluționarea acestei acțiunii civile. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași care a criticat-o sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate și inculpatul C.V. care a solicitat reținerea circumstanțelor prevăzute de art. 73 b) C. pen., scuza provocării, celelalte circumstanțe personale și reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului. Instanța de apel a reținut, aceeași situație de fapt reținută de prima instanță ca fiind temeinică și legală, cât și încadrarea juridică.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critici ale netemeiniciei sentinței penale au formulat și procurorul și inculpatul, instanța de apel a reținut următoarele aspecte: Dispozițiile art. 174 C. pen., prevăd o pedeapsă de la 10 la 20 ani închisoare, iar dispozițiile art. 320^1.7 C. proc. pen., prevăd posibilitatea reducerii acestor limite până la 1/3. Instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului C.V. dispozițiile art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen., acesta declarând că recunoaște săvârșirea faptei și dorește judecata pe baza probelor administrate la urmărirea penală, însă, la individualizarea cuantumului pedepsei aplicate, din eroare a aplicat o pedeapsă nelegală. Sub acest considerent, a apreciat apelul formulat de procuror ca întemeiat.

În ceea ce privește, criticile inculpatului-apelant, instanța de control judiciar a constatat că instanța de fond a realizat o evaluare temeinică a circumstanțelor reale ale săvârșirii faptei (anterior expuse) cât și a celor personale ale inculpatului [(atitudinea procesuală, situația familială, dar și antecedența penală a acestuia, art. 37 lit. b) C. pen.)]. Prin prisma acestei evaluări, a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și scopul prevăzut de art. 52 C. pen., dar și a legalității cuantumului pedepsei aplicate, instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicabilă inculpatului trebuie orientată spre minimul prevăzut de textul de lege [(art. 174 C. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen.)]. Verificând sentința penală din oficiu a constatat că latura civilă a fost just soluționată de instanța de fond. În consecință, a apreciat că apelul formulat de inculpatul C.V. este neîntemeiat probator și în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., l-a respins ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat. Cât privește apelul procurorului a fost apreciat ca fiind fondat și în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis și a desființat în parte, în latură penală sentința penală apelată. În rejudecare, a dispus aplicarea unei pedepse legale inculpatului C.V.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., respectiv pedeapsa de 8 ani închisoare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale care nu sunt contrare prezentei hotărâri. În conformitate cu dispozițiile art. 381 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și a dedus perioada arestului preventiv de la data pronunțării sentinței apelate la zi. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului în apelul procurorului. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs inculpatul C.V., care a solicitat casarea hotărârii atacate în temeiul art. 385 9 pct. 14C.

proc. pen., cu consecința reindividualizării pedepsei. Recursul este nefondat. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Înalta Curte constată că din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în mod corect s-au reținut fapta și vinovăția inculpatului, s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul C.V. la data de 25 decembrie 2010, pe fondul unui conflict spontan i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele victimei B.F., în zone vitale ale corpului, cap, abdomen, torace, rezultând vătămări care au condus la decesul victimei, în data de 28 decembrie 2010, săvârșind infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

Criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72C. pen., pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor aplicată inculpatului C.V. a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei și consecințele acesteia.

De altfel, prin hotărârea atacată, în mod corect, s-a reținut că raportat la natura și modalitatea concretă de săvârșire a faptei și la faptul că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, acesta fiind recidivist, aspect care denotă perseverența sa infracțională și lipsa lui de preocupare pentru îndreptarea comportamentului antisocial s-a procedat la o judicioasă individualizare. În consecință, față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, nejustificându-se reducerea acesteia. Neexistând alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 142 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori să fie respins, ca nefondat, în baza art. 385 13 pct. lit. b) C. proc.

pen. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 28 decembrie 2010 la 23 ianuarie 2012. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 142 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, prevenția de la 28 decembrie 2010 la 23 ianuarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2012.