ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 267 din 24

mai 2011, Tribunalul Iași a dispus condamnarea inculpatului C.V., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu referire la art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. (2)

C. pen., cu referire la art. 71 alin. (l) C. pen., a aplicat inculpatului, pe

durata și în condițiile prevăzute de textul legal sus-menționat, pedeapsa accesorie

constând in interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (l) lit. a)

teza a Il-a și lit. b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 350 C.

proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza dispozițiilor

art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și

arestării preventive de la 28 decembrie 2010 la zi.

În temeiul dispozițiilor art. 14 și

346 C. proc. pen., raportat la art. 998 și urm. C. civ., a obligat inculpatul

să plătească părții civile N.F. suma de 5000 lei cu titlu de despăgubiri

civile.

În baza dispozițiilor art. 347 C.

proc. pen., coroborat cu dispozițiile art. 320

1

alin. (5) C. proc.

pen., a disjuns soluționarea acțiunii civile privind partea vătămată Spitalul

Clinic de Urgența Prof. Dr. N.O. Iași, sens în care a fixat termen la data de

07 iunie 2011.

Pentru a pronunța această

hotărâre,Tribunalul Iași a reținut, în esență, aceeași situație de fapt redată

și în actul de sesizare a instanței, prin care s-a reținut că inculpatul C.V. și

victima B.F. erau prieteni, întrucât fuseseră colegi de detenție în

penitenciar, ambii executând pedepse privative de libertate, iar la data de 25

decembrie 2010, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, victima a mers la domiciliul

inculpatului, unde se mai aflau și concubina acestuia, numita S.C.A., precum și

doi consăteni, martorii B.D. și C.E.

Toate persoanele menționate au

consumat băuturi alcoolice și s-au distrat, iar în jurul orelor 22,00, fiind în

stare avansată de ebrietate, victima i-a propus martorei S.C.A. să îl

părăsească pe concubinul său și, împreună cu cei patru copii să fugă cu el,

după care a sărutat-o pe obraz.

Propunerea și gestul au fost surprinse

de inculpatul C.V., care s-a enervat și l-a lovit cu pumnul în față pe B.F.,

acesta căzând la pământ, iar inculpatul continuând să-l lovească cu picioarele

în zona capului.

După comiterea agresiunii, martora S.C.A.

a așezat victima pe pat și, întrucât aceasta intrase în comă, în jurul orelor

03,03, a chemat ambulanța care a transportat victima la spital.

Din raportul de constatare

medico-legală nr. 2490/2011 rezultă că moartea numitului B.F. s-a datorat comei

cerebrale traumatice, consecința hematomului subdural acut, contuziei și

dilacerării cerebrale, hemoragiei pontine produse în cadrul unui traumatism

cranio-cerebral facial. Leziunile s-au putut produce prin loviri active cu

mijloc contondent, urmate de cădere cu impact cranian de plan dur. între

leziunile cerebrale și deces există legătură de cauzalitate.

Situația de fapt este dovedită cu

următoarele mijloace de probă:- procese - verbale de sesizare din oficiu;

proces-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto; raport de

constatare medico-legală nr. 2490 din 22 februarie 2011, declarațiile martorilor

S.C.A., B.D., P.G., C.E., audiați doar în faza urmăririi penale, coroborate cu

declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei, poartă asupra unor aspecte

relevante ale cauzei, după cum urmează:

Inculpatul C.V., audiat în cursul

urmăririi penale, a declarat că victima a fost cea care a venit la domiciliul

său, însoțit de o altă persoană, i-a invitat la masă și, împreună, au consumat

băuturi alcoolice. La un moment dat, când concubina sa se afla în bucătărie cu

victima, inculpatul a auzit când acesta îi propune concubinei sale să-l

părăsească pe inculpat și să fugă împreună cu el și cu cei 4 copii, oferindu-i

o sumă de bani pentru a căuta o mașină cu care să fugă.

Fiind strigat de concubina sa,

inculpatul a intrat în bucătărie și l-a văzut pe B.F. că o strângea în brațe pe

S.C.A., motiv pentru care i-a aplicat un pumn victimei în față, aceasta a căzut

la pământ și a început să-i curgă sânge din zona capului.

Victima i-ar fi spus inculpatului că

dacă se scoală de la pământ îi taie gâtul inculpatului, remarcă care l-a

enervat și mai tare pe inculpat care i-a mai aplicat victimei 7-8 lovituri cu

picioarele în zona coastelor.

Afirmațiile inculpatului în apărare,

prin raportare la conținutul declarațiilor martorilor și la condițiile concrete

în care s-a săvârșit fapta, au făcut obiectul analizei procurorului care a emis

actul de sesizare al instanței, act ce nu a fost contestat de către inculpat,

fiind însușit de către acesta, ca și probatoriul administrat în cauză a cărui

examinare s-a făcut în cele ce preced.

În mod corect s-a reținut în actul de

sesizare situația de fapt, întrucât nu existau motive reale pentru ca

inculpatul să aibă temeri cu privire la un potențial atac al victimei, atâta

timp cât acesta era căzută la pământ.

În faza cercetării judecătorești,

inculpatul C.V., a declarat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., text introdus prin Legea nr. 202/2010, declarând că recunoaște

în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și nu solicita

administrarea altor probe, achiesând și la pretențiile civile invocate de

partea civilă N.F., care s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei cu

titlu de daune materiale, reprezentând c/val. cheltuielilor efectuate pentru

înmormântarea victimei.

Pe baza examinării materialului

probator administrat în cauză, instanța a constatat că vinovăția inculpatului

cu privire la fapta pentru care este cercetat este pe deplin dovedită.

În drept, fapta inculpatului C.V.

care, la data de 25 decembrie 2010, pe fondul unui conflict spontan i-a aplicat

mai multe lovituri cu pumnii și picioarele victimei B.F., în zone vitale ale

corpului, cap, abdomen, torace, rezultând vătămări care au condus la decesul

victimei, în data de 28 decembrie 2010, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

Inculpatul a acționat cu intenția

directă de a suprima viața victimei. Relevante pentru această ipoteză sunt

următoarele aspecte: obiectul vulnerant, inculpatul aplicând lovituri cu

picioarele și cu pumnii; numărul și intensitatea loviturilor și zonele vitale

vizate; cu consecința producerii unor leziuni incompatibile cu viața

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni

inculpatul a fost condamnat.

La individualizarea judiciară a

pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținută în

sarcina sa, s-a ținut seama conform dispozițiilor art. 72 C. pen., atât de

gradul de pericol social concret al infracțiunii, grad de pericol reflectat de

natura relațiilor sociale încălcate, modalitatea și împrejurările concrete în

care infracțiunea a fost comisă (astfel cum au fost anterior descrise, în

cadrul unui conflict spontan), cât și de circumstanțele personale ale

inculpatului (care este recidivist, însă nu pentru fapte de violență), precum

și cauzele legale de reducere a pedepselor.

Astfel, instanța de fond a reținut că

prin dispozițiile Legii nr. 202/2010 intrată în vigoare, la data de 25

noiembrie 2010, a fost introdus în Codul de procedură penală un nou text cu

titlu marginal Judecata în cazul recunoașterii vinovăției”, text care

reglementează o cauza generala de reducere a pedepsei, în cazul în care

acuzatul înțelege să uziteze de o procedura simplificata, constând în

recunoașterea vinovăției și a probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Potrivit dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.: „instanța

va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime

a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de

reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul

pedepsei amenzii”. În cauza de fața, inculpatul a înțeles să se prevaleze de

dispozițiile legii noi mai favorabile, renunțând la administrarea oricăror

probe și recunoscând integral învinuirea.

Atitudinea victimei nu poate fi

interpretată ca un act de provocare, în sensul că nu a fost de natură a induce

inculpatului o stare fizică sau emoțională de gravitatea celei la care face

referire art. 73 lit. b) C. pen., întrucât starea de tulburare sau de emoție

puternică trebuie generată de una din modalitățile alternative menționate în

text, respectiv prin violență, atingere gravă aduse demnității sau oricare altă

acțiune ilicită gravă.

Cum varianta manifestării violente a

victimei nu a fost verificată, iar instanța nu a decelat vreo altă atitudine

ilicită gravă care să determine o stare de puternică tulburare sau emoție, sub

imperiul căreia inculpatul a reacționat săvârșind infracțiunea pentru care a

fost trimis în judecată, nu poate fi reținută starea de provocare.

Dacă nu poate avea consecința prevăzută

de art. 73 lit. b) C. pen., această atitudine a victimei, va fi avută în vedere

la conturarea contextului în care a fost comisă infracțiunea, în operațiunea de

individualizare a executării pedepsei.

Totodată, instanța a reținut că

inculpatul are patru copii și că a recunoscut săvârșirea infracțiunii,

asumându-și întreaga responsabilitate pentru fapta comisă, exprimându-și

disponibilitatea de a despăgubi partea vătămată. în consecință, ținând cont și

de consecințele ireversibile ale faptei sale, instanța se va orienta în

aplicarea pedepsei spre minim-ul special stabilit potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Pe durata și în condițiile prevăzute

de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., motivat de natura infracțiunii comise, care

îl face incompatibil pe inculpat cu exercițiul dreptului de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa

o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Instanța nu a dispus interzicerea și a

dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu s-a

folosit la săvârșirea faptei de vreo funcție, profesie sau activitate.

În ceea ce privește modalitatea de

executare a pedepsei aplicate inculpatului, instanța a reținut că raportat la

gravitatea faptei comise, urmările produse, scopul pedepsei va fi atins doar

prin executarea în regim privativ de libertate, motiv pentru care, instanța a

dispus ca executarea pedepsei aplicate inculpatului să se facă în regim de

detenție. În consecință, văzând că temeiurile care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive nu s-au modificat, ci subzistă și în prezent,

instanța a menținut în temeiul art. 350 C. proc. pen., starea de arest a

inculpatului, iar în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive.

În ceea ce privește latura civilă a

cauzei, instanța a constatat că acțiunii penale i-au fost alăturate acțiunile

civile promovate de unitatea medicală care a asigurat îngrijirea victimei, dar

și de către partea civilă N.F., pretenții le care inculpatul C.V. a achiesat în

totalitate.

Având în vedere că pentru soluționarea

acțiunii civile promovate de către Spitalul Clinic de Urgențe Prof. Dr. N.O. Iași,

se impune administrarea de probatorii, instanța, în baza dispozițiilor art. 347

C. proc. pen., coroborat cu dispozițiile art. 320

1

alin. (5) C.

proc. pen., a disjuns soluționarea acestei acțiunii civile.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași care a criticat-o sub aspectul

netemeiniciei pedepsei aplicate și inculpatul C.V. care a solicitat reținerea

circumstanțelor prevăzute de art. 73 b) C. pen., scuza provocării, celelalte

circumstanțe personale și reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului.

Instanța de apel a reținut, aceeași

situație de fapt reținută de prima instanță ca fiind temeinică și legală, cât

și încadrarea juridică.

Sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate, critici ale netemeiniciei sentinței penale au formulat și procurorul

și inculpatul, instanța de apel a reținut următoarele aspecte:

Dispozițiile art. 174 C. pen., prevăd

o pedeapsă de la 10 la 20 ani închisoare, iar dispozițiile art. 320^1.7 C.

proc. pen., prevăd posibilitatea reducerii acestor limite până la 1/3.

Instanța de fond a reținut în favoarea

inculpatului C.V. dispozițiile art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen.,

acesta declarând că recunoaște săvârșirea faptei și dorește judecata pe baza  probelor

administrate la urmărirea penală, însă, la individualizarea cuantumului pedepsei

aplicate, din eroare a aplicat o pedeapsă nelegală.

Sub acest considerent, a apreciat

apelul formulat de procuror ca întemeiat.

În ceea ce privește, criticile

inculpatului-apelant, instanța de control judiciar a constatat că instanța de

fond a realizat o evaluare temeinică a circumstanțelor reale ale săvârșirii

faptei (anterior expuse) cât și a celor personale ale inculpatului [(atitudinea

procesuală, situația familială, dar și antecedența penală a acestuia, art. 37 lit.

b) C. pen.)].

Prin prisma acestei evaluări, a

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și scopul prevăzut de art. 52 C. pen.,

dar și a legalității cuantumului pedepsei aplicate, instanța de apel a apreciat

că pedeapsa aplicabilă inculpatului trebuie orientată spre minimul prevăzut de

textul de lege [(art. 174 C. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.)].

Verificând sentința penală din oficiu

a constatat că latura civilă a fost just soluționată de instanța de fond.

În consecință, a apreciat că apelul

formulat de inculpatul C.V. este neîntemeiat probator și în conformitate cu

dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., l-a respins ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către

stat.

Cât privește apelul procurorului a

fost apreciat ca fiind fondat și în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 2

lit. a) C. proc. pen., a fost admis și a desființat în parte, în latură penală

sentința penală apelată.

În rejudecare, a dispus aplicarea unei

pedepse legale inculpatului C.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., respectiv pedeapsa de 8 ani închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

În conformitate cu dispozițiile art. 381

C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și a dedus

perioada arestului preventiv de la data pronunțării sentinței apelate la zi.

În conformitate cu dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului în

apelul procurorului.

Împotriva hotărârii pronunțate de

instanța de apel, a declarat recurs inculpatul C.V., care a solicitat casarea

hotărârii atacate în temeiul art. 385

9

pct. 14C. proc. pen., cu

consecința reindividualizării pedepsei. Recursul este nefondat.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate, Înalta Curte constată că din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă

că în mod corect s-au reținut fapta și vinovăția inculpatului, s-a dat o

încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale în deplină concordanță

cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul C.V.

la data de 25 decembrie 2010, pe fondul unui conflict spontan i-a aplicat mai

multe lovituri cu pumnii și picioarele victimei B.F., în zone vitale ale

corpului, cap, abdomen, torace, rezultând vătămări care au condus la decesul

victimei, în data de 28 decembrie 2010, săvârșind infracțiunea de omor, prevăzută

de art. 174 C. pen.

Criticile formulate de recurentul

inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o

corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor

specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea

atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în

procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute

de art. 72C. pen., pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de omor aplicată inculpatului C.V. a fost stabilită într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, având în

vedere împrejurările comiterii faptei și consecințele acesteia.

De altfel, prin hotărârea atacată, în

mod corect, s-a reținut că raportat la natura și modalitatea concretă de

săvârșire a faptei și la faptul că inculpatul nu se află la primul conflict cu

legea penală, acesta fiind recidivist, aspect care denotă perseverența sa

infracțională și lipsa lui de preocupare pentru îndreptarea comportamentului

antisocial s-a procedat la o judicioasă individualizare.

În consecință, față de toate aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată a fost just

individualizată, nejustificându-se reducerea acesteia.

Neexistând alte temeiuri de casare care

pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de

inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 142 din 15 septembrie 2011 a

Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori să fie respins, ca

nefondat, în baza art. 385

13

pct. lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 28 decembrie 2010 la 23

ianuarie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 142 din 15 septembrie

2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, prevenția de la 28 decembrie 2010 la 23 ianuarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

ianuarie 2012.