ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1277/2012

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 834/2011 pronunțată de Tribunalul Galați la data de 21 noiembrie 2011 s-a dispus condamnarea inculpatului M.N. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen.

în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului M.N., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoarea și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, sporită la 9 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. Conform art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului M.N.

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului iar potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 13 septembrie 2010 la zi. S-a constatat acoperit prin plată prejudiciul cauzat părții vătămate M.C. S-a dispus obligarea inculpatului M.N. să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență „S.A.A.” Galați suma de 3.566,19 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de internarea părții vătămate. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice judiciare (S.N.D.G.J.).

Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 s-a adus la cunoștința inculpatului M.N. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Conform art. 191 C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarele: Inculpatul M.N. are antecedente penale iar la data de 4 octombrie 2007 a fost arestat preventiv în Dosarul nr. 97/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galați pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, constituire grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism (dosarul se află pe rolul Tribunalului Vrancea).

După încarcerarea sa în arestul I.P.J. Galați, în vizită la inculpat, a venit martorul C.P.B., nepot, căruia inculpatul i-a solicitat să-i caute și angajeze un avocat. Totodată, inculpatul a făcut cunoscut martorului locul de unde anume să ia banii reprezentând onorariul avocatului ales. În timp ce inculpatul M.N. susține că nu a precizat martorului o limită maximă a onorariului, martorul C.P.B. a susținut că inculpatul i-a precizat să-i angajeze un avocat cu onorariul de până la 5.000 euro. Cert este că, la finele lunii octombrie 2007, martorul C.P.B. a mers la cabinetul aparținând părții vătămate M.C., cabinet de avocatură situat într-un imobil din municipiul Galați. Urmare discuțiilor purtate cu partea vătămată, între partea vătămată și martorul C.P.B.

s-a încheiat contractul de asistență juridică din data de 30 octombrie 2007 și împuternicirea avocațială. În contract au fost menționate ca și obiect „asistență juridică și reprezentare dosar penal M.N.” iar ca și onorariu suma de „1.500 lei” (contravaloarea sumei de 500 euro la cursul din acea perioadă). Cu privire la această sumă de bani, consemnată în contract (1.500 RON), partea vătămată a precizat că a fost solicitată și încasată efectiv pentru studiul dosarului, în timp ce martorul C.P.B. a susținut că suma reală solicitată și încasată a fost de 2.500 euro, cu rugămintea părții vătămate de a consemna în acte o valoare mai mică în vederea plății unor taxe mai mici. Cert este că în contractul de asistență juridică figurează suma de 1.500 RON (echivalentul a 500 euro la cursul din acea perioadă).

La data de 11 iunie 2010, inculpatul M.N. a fost pus în libertate, prin înlocuirea măsurii arestării preventive în măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură prevăzută de art. 145 Cod procedură penală și dispusă de Curtea de Apel Galați, secția de minori și familie, prin decizia penală nr. 99/R din 11 iulie 2010. Odată liberat, pentru că, cel mai probabil, nu dispunea de bani, inculpatul M.N. și-a amintit de angajamentul pe care-l făcuse pentru el, martorul C.P.B. cu partea vătămată M.C., deși de la momentul încheierii contractului de asistență juridică și până în luna iulie 2010, au trecut aproximativ 2 ani și 6 luni. Apreciind că partea vătămată, în accepțiunea sa, nu și-a îndeplinit obligațiile care-i reveneau în condițiile în care, tot în accepțiunea sa, încasase 2.500 euro, inculpatul a hotărât să ceară părții vătămate restituirea onorariului.

Solicitarea inculpatului nu a îmbrăcat forma legalității astfel că, pe parcursul lunii iulie 2010, inculpatul M.N. a mers la cabinetul părții vătămate și a apelat-o telefonic în repetate rânduri, făcând referire al contractul încheiat în 2007 și la suma de bani pe care ar fi avut să i-o restituie, aspecte confirmate și de către martorii C.P.B., M.E., H.V. și N.S. În condițiile în care partea vătămată nu avea nimic a-și reproșa, a solicitat inculpatului să se adreseze decanului Baroului de Avocați Galați cu privire la nemulțumirile sale. În mod evident, inculpatul nu s-a adresat decanului de barou și a hotărât să meargă la cabinetul părții vătămate și „să rezolve” această problemă în propria manieră.

În atare condiții, la data de 23 august 2010, în jurul orelor 18:00-18:30, inculpatul M.N. s-a deplasat în zona apropiată cabinetului părții vătămate, cu autoturismul marca „T.Y.”. În executarea rezoluției infracționale, inculpatul a așteptat un momentul oportun pentru a intra în curtea imobilului, cu precizarea că, în perioada anterioară, a luat la cunoștință de programul la cabinet al părții vătămate. În intervalul orar 18:00-18:40, la partea vătămată a venit pentru consultație martorul P.C. care a părăsit cabinetul în chiar momentul în care martora M.E. (soția părții vătămate) o sunase pe partea vătămată și se asigurase că poate veni să o ia de la cabinet. După plecarea martorului P.C., inculpatul M.N.

a pătruns în curtea imobilului și apoi în biroul părții vătămate, începând prin a cere acesteia să-i dea înapoi banii. În condițiile în care partea vătămată i-a replicat că nu are să-i dea nici un ban și că-i nu-i este dator cu nimic, inculpatul M.N. a continuat prin a aplica părții vătămate M.C. lovituri repetate cu mijloace contondente (pumni, picioare) și cu obiecte contondente (scaun) peste corp, inclusiv în zona toracelui și a strâns-o de gât prin comprimarea gulerului de la cămașă. În aceste împrejurări, pentru că inculpatul insista să-i dea banii, amenințând-o cu moartea, pentru a-l determina să nu mai lovească, partea vătămată a luat dintr-o poșetă (depozitată într-un dulap în cabinet) suma de 500 euro pe care a dat-o inculpatului.

Inculpatul a luat banii, a aplicat o lovitură cu pumnul în zona gâtului și cu piciorul în zona coastelor și s-a îndreptat înspre ieșirea din cabinet spunând părții vătămate să păstreze contractul că se va mai întoarce. În acest interval de timp, la imobilul de pe str. G. a ajuns martora M.E., soția părții vătămate. Aceasta a sunat insistent la interfon și, în condițiile în care partea vătămată nu i-a răspuns, a apelat-o atât pe telefonul fix cât și pe mobil. În momentul în care inculpatul a ieșit din cabinet, pe aleea ce duce la poarta de acces, partea vătămată a deschis ușa accesând interfonul, dând astfel posibilitatea martorei M.E. să intre în curtea imobilului. Partea vătămată a ieșit în ușa cabinetului și, arătând înspre inculpat, a zis „m-a bătut”.

Martora M.E. a avut pe deplin posibilitatea să-l vadă pe inculpat și să-i rețină semnalmentele însă nu a reușit să-l imobilizeze până la venirea organelor de cercetare. Inculpatul M.N. a părăsit locul comiterii faptei cu autoturismul cu care venise în zonă iar în orele următoare, pentru că stabilirea identității sale s-a realizat în timp util, a refuzat orice prezentare la organele de cercetare penală.

S-a constatat că din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării medico-legale părții vătămate M.C., rezultă următoarele: - partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin: leziunile de la nivelul gâtului și fracturile costale, posibil prin comprimare cu mijloace contondente, fără a fi exclusă posibilitatea unor loviri active cu corpuri dure; echimoza facială a putut fi produsă prin lovire activă cu un corp dur cu suprafața neregulată; restul leziunilor au putut fi produse prin lovire cu sau de corp dur; - leziunile pot data din 23 august 2010; - necesită pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale; - interesând peretele toracic, leziunile au pus în primejdie viața părții vătămate prin insuficiență respiratorie acută.

S-a constatat că din suplimentul la raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul reexaminării părții vătămate rezultă următoarele: - interesând peretele toracic, vasele sanguine și plămânul (asupra căruia s-a intervenit chirurgical la data de 31 august 2010 deoarece la data de 30 august 2010 a fost diagnosticat cu hemopneumotorax drept), leziunile au pus în primejdia viața părții vătămate prin insuficiență respiratorie acută consecutivă unui hemopneumotorax compresiv, iar salvarea acesteia s-a datorat intervenției chirurgicale de înaltă calificare efectuată în timp util. Partea vătămată M.C.

a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal iar partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „S.A.A.” Galați urmează să precizeze sumele de bani cu care se constituie parte civilă în procesul penal la instanța de judecată S-a apreciat că situația de fapt astfel cum a fost prezentată este dovedită cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice de la fața locului, raportul de constatare medico-legal privind pe partea vătămată M.C., declarația părții vătămate M.C., declarațiile martorilor M.C., P.C., C.P.B., H.V., N.S., L.S., L.A.M., L.M.S., G.M., G.I., P.M. audiați nemijlocit atât în faza de urmărire penală cât și cea de judecată, toate coroborate cu declarația de nerecunoaștere a faptei infracționale de către inculpat.

În apărarea sa, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 1 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. în sensul că faptele nu au fost săvârșite de inculpat, deoarece declarațiile martorilor sunt subiective, aceștia fiind rudele părții vătămate, nu există concordanțe între datele din raportul Institutului de Medicină Legală. Cu privire la sumele de bani existente la cabinet partea vătămată și martorii au declarat că fie nu avea bani la cabinet, fie că partea vătămată la momentul când a dat banii inculpatului i-a luat dintr-o borsetă din bibliotecă iar la altă declarație a precizat că banii se aflau într-un sertar. S-a apreciat că sunt contradictorii declarațiile martorei M.E., respectiv la modalitatea la care a luat legătura cu partea vătămată (prin interfon sau telefon), cercetarea la fața locului nu a stabilit modalitatea în care s-au găsit lucrurile în cabinet (erau sau nu erau răvășite).

Este confuză și declarația martorului P.C. care nu a declarat expres că l-a văzut pe inculpat la poarta cabinetului părții vătămate. A apreciat inculpatul că i-au fost violate drepturile cu privire la libertatea individuală prevăzută de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Tribunalul analizând apărările inculpatului a constatat că acestea sunt nefondate urmând a fi înlăturate, apreciind că modalitatea de apărare a acestuia este generală, de suprafață, fără substanță în sensul de probă efectiv afirmațiile referitoare la modalitatea în care organul de urmărire penală și instanța au derulat ancheta și cercetarea judecătorească și că declarațiile martorilor (deși rude ale părții vătămate) nu sunt subiective și nici contradictorii, acestea se coroborează cu ansamblul probator administrat.

S-a constatat că inculpatul nu a combătut în nici un fel probele de la dosar sens în care s-a reținut că în nota de concluzii scrise precizează că nu există concordanță în privința datelor din raportul Institutului de Medicină Legală. S-a constatat că nu se motivează însă în ce constă aceste neconcordanțe ale raportului întocmit de Comisia medicală a Institutului de Medicină Legală. În această manieră inculpatul fără probe își descrie toate susținerile care în opinia instanței nu au relevanță juridice. S-a apreciat că nu arată efectiv în ce constă neconcordanțele din raportul de expertiză medico-legal iar condițiile în care nota de concluzii ale actului medical relevă că leziunile produse au pus în primejdie viața părții vătămate prin insuficiență respiratorie acută, necesitând 25-30 zile îngrijiri medicale.

S-a reținut că declarațiile inculpatului M.N. în sensul că în ziua de 23 august 2010 ora 18:00- 24 august 2010 ora 6:00 nu se afla în localitatea Galați sunt combătute și infirmate în sensul că din procesele-verbale de valorificare a listing-urilor, apeluri primite) efectuate de deținătorul posturilor telefonice cu numerele 0758XXXXXX și 9746XXXXXX (folosite de inculpat) pentru perioada 23 auguts 2010 ora 18:00-24 august 2010, ora 6:00 a rezultat că inculpatul a fost localizat la data și ora comiterii faptelor pe raza municipiului Galați. Martorii G.I. și G.M. din orașul O., județul Vrancea au declarat că la sfârșitul lunii august 2010 a venit o persoană din Galați, să ia vin dar că la plecare acesta s-a reîntors spre Galați și nu s-a îndreptat spre comuna N., județul Vrancea, așa cum a susținut inculpatul.

Deci acesta în mod cert în după-amiaza zilei de 23 august 2010 și noaptea spre 23 din 24 august 2010 s-a aflat în Galați. Cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în apărare inculpatul invocă faptul că partea vătămată nu a putut să localizeze (în bibliotecă sau în sertar) avea suma de 500 euro de care a fost deposedată de partea vătămată. S-a apreciat că acest aspect nu are relevanță în stabilirea nevinovăției, ce este cert, este faptul că această sumă se afla în cabinet și partea vătămată i-a dat-o inculpatului la momentul când s-au creat presiuni fizice și psihice asupra acesteia. Faptul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată se deduce și din purtările acestuia, anterior datei de 23 august 2010 când inculpatul a intervenit la partea vătămată prin diverse mijloace reținute la dosar prin care i-a cerut să-i restituie o sumă de bani ce partea vătămată a primit-o cu mult timp în urmă, cu titlu de onorariu.

Repetatele intervenții în acest sens s-au finalizat cu faptele infracționale din 23 august 2010. S-a apreciat că susținerile inculpatului, că nu a comis cele două fapte nu sunt convingătoare, deoarece afirmațiile sale nu combat probele dosarului care atestă contrariul. În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului M.N. care, în seara zilei de 23 august 2010 a sustras de la partea vătămată M.C., prin violență și amenințare suma de 500 euro iar pentru a săvârși infracțiunea de tâlhărie a aplicat părții vătămate în mod repetat lovituri cu corpuri și mijloace contondente, peste corp inclusiv în zone vitale și a încercat să o ștranguleze cauzându-i politraumatism cervical-leziuni ce i-au pus în primejdie viața părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen.

și tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., ambele comise în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la dispozițiile părții generale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise (infracțiuni contra vieții) de persoana inculpatului care se află în stare de recidivă postcondamnatorie.

Conform fișei de cazier judiciar s-a reținut că inculpatul în timp a suferit mai multe condamnări pentru infracțiuni de tâlhărie, vătămare corporală, distrugere calificată, trafic de persoane și proxenetism, precum și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală (în acest sens la stabilirea pedepsei se vor avea în vedere împrejurările de agravare în sensul că inculpatul a comis cele două fapte asupra unei persoane care avea calitatea de avocat și care i-a asigurat asistență juridică în cauza penală în care a fost implicat precum și faptul că inculpatul nu se află la primul impact cu legea penală). Alături de pedeapsa rezultantă, s-a dispus ca inculpatul să execute și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. Conform art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului M.N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului iar potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 13 septembrie 2010, la zi. Pe latură civilă, s-a reținut că inițial partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500 euro de care a fost deposedată în timpul actelor infracționale însă ulterior în timpul cercetării judecătorești, inculpatul a restituit părții vătămate suma de 500 euro, astfel că aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

S-a constatat că Spitalul Clinic de Urgență „S.A.A.” s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.566,19 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu internarea părții vătămate și s-a dispus ca inculpatul să fie obligat să plătească aceste cheltuieli spitalului prin hotărâre judecătorească. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpatul M.N. și partea vătămată M.C. Inculpatul M.N. a solicitat instanței de apel să fie audiat în legătură cu faptele comise, pe care le recunoaște în totalitate și, pe cale de consecință, să poată beneficia de prevederile art. 320 1 C. proc. pen. referitoare la recunoașterea vinovăției, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.

Partea vătămată M.C. a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, solicitând majorarea acestora, deoarece inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor și persistă în activitatea infracțională, fiind recidivist. Prin decizia penală nr. 33 din 17 februarie 2012 Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală nr. 834/2011 a Tribunalului Galați și a redus de la 5 ani închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului M.N. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; a redus de la 9 ani închisoare la 8 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen.

în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod pena și de la 9 ani și 6 luni închisoare la 9 ani închisoare pedeapsa principală rezultantă ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 33 lit. a)-34 lit. b) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, fiind respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată M.C. Analizând cauza prin prisma motivelor de apel invocate dar și din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea a reținut următoarele: În mod judicios instanța de fond, având în vedere probele administrate în cauză, a constatat săvârșirea faptelor cu vinovăție de către inculpat și a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.

Faptul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea acestor infracțiuni este dovedit și de atitudinea acestuia din apel, unde audiat fiind le-a recunoscut și regretat. Referitor la cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. referitoare la recunoașterea vinovăției, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, Curtea a reținut următoarele: Conform art. 320 1 C. proc. pen., referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate să declare personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței, și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Aceste prevederi legale au intrat în vigoare la data de 26 noiembrie 2010, inculpatul a fost audiat la data de 6 decembrie 2010 iar în declarațiile date a precizat că nu recunoaște comiterea faptelor așa cum au fost reținute în rechizitoriu. Pe cale de consecință, s-a constatat că inculpatul prin atitudinea procesuală avută la judecata în fond a cauzei, nu poate beneficia de prevederile art. 320 1 C. proc. pen. La individualizarea pedepsei prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. referitoare la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, la limitele de pedeapsă fixate în norma incriminatoare, circumstanțele personale ale inculpatului și poziția procesuală a acestuia.

Faptele săvârșite de inculpat, respectiv infracțiunea de tâlhărie și de tentativă la omor calificat deosebit de grav, coroborate cu persoana inculpatului, care nu este la primul impact cu legea penală, au justificat aplicarea unor pedepse peste minimul special prev. de lege, de către instanța de fond, pedepse pe care instanța de apel le-a apreciat ca fiind temeinice în raport de criteriile de individualizare mai sus-menționate, asigurând existența proporției juste dintre riposta socială determinată în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei, și gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpatului. Pe cale de consecință, constatând că pedepsele aplicate inculpatului M.N., precum și pedeapsa rezultantă, sunt temeinice, a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată M.C.

Totuși, având în vedere atitudinea inculpatului în fața instanței de apel, în sensul că a recunoscut și regretat faptele comise, Curtea a apreciat că această atitudine face dovada că procesul de reeducare al inculpatului a început și urmează a se da eficiență acestei atitudini procesuale în sensul reducerii pedepselor aplicate inculpatului, precum și pedepsei rezultante într-un cuantum în care se va avea în vedere gravitatea faptelor reținute în sarcina acestuia și starea sa de recidivă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.N. Recursul a fost motivat oral, cu ocazia dezbaterilor, solicitându-se în principal aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., în raport de poziția procesuală de recunoaștere și regret a faptei, iar în subsidiar, pentru ipoteza în care se respinge cererea de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., sau reindividualizarea pedepsei prin reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen, respectiv, poziția procesuală sinceră a inculpatului. Din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) și (4) C. proc. pen. Înalta Curte a pus în discuție cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., în raport de modul în care instanța de apel a procedat la reducerea pedepselor aplicate inculpatului.

Analizând decizia recurată atât prin prisma criticilor formulate de către inculpat și a cazurilor de casare în care au fost încadrate aceste critici, precum și din perspectiva cazului de casare invocat din oficiu de către instanță, Înalta Curte reține următoarele: În primul rând se constată poziția procesuală contradictorie a recurentului inculpat, care, pe de o parte critică decizia instanței de apel sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și, pe de altă parte solicită achitarea sa cu motivarea că nu este autorul faptei. Încadrând criticile formulate de inculpat în privința neaplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că acest caz de casare, sub aspectul invocat, nu este incident, instanța de apel tăcând o corectă aplicare a legii. Astfel, dincolo de aspectele reținute de către curtea de apel, respectiv faptul că în cauză cercetarea judecătorească a debutat la termenul din data de 6 decembrie 2010 deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 iar cu ocazia audierii sale inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, Înalta Curte constată că, și în condițiile în care acesta ar fi solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată, cererea nu era admisibilă în raport de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., care exclud posibilitatea aplicării acestei proceduri în ipoteza în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață.

Or, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen., și, în raport de dispozițiile art. 141 1 C. pen. care definesc noțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, procedura nu era aplicabilă chiar dacă fapta a rămas în forma imperfectă a tentativei. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Înalta Curte constată, astfel cum s-a arătat anterior, că susținerile inculpatului în sensul că nu ar fi autorul faptei pentru care a fost condamnat sunt contrare chiar poziției procesuale a acestuia din fața instanței de apel unde a recunoscut fapta precum și a celei din fața instanței de recurs.

Trecând peste această poziție contradictorie a inculpatului, Înalta Curte constată că situația de fapt reținută de ambele instanțe este în totală concordanță cu conținutul probelor, nefiind rezultatul denaturării acestora. În acest sens se au în vedere declarațiile părții vătămate M.C., care l-a indicat pe inculpat ca autor al faptei, conflictul pornind de la un dosar în care inculpatul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, iar partea vătămată M.C. a fost angajat ca apărător al acestuia, inculpatul M.N. solicitându-i restituirea onorariului încasat; declarațiile martorei M.E. soția părții vătămate care a încercat să îl imobilizeze pe inculpat, și care ulterior l-a recunoscut din planșele foto pe inculpatul M.N.

ca fiind autorul faptei, contractul de asistență juridică din 30 octombrie 2007, din care rezultă că partea vătămată a fost angajată de către martorul C.P.B. pentru „asistență juridică și reprezentare dosar penal M.N.”. Ca atare, Înalta Curte constată că soluția de condamnare a inculpatului nu este rezultatul unei grave erori de fapt, aceasta fiind susținută de întregul materialul probator administrat, criticile formulate sub acest aspect fiind total nefondate. Referitor la pedepsele ce au fost aplicate inculpatului, Înalta Curte reține că acestea au fost reduse de către curtea de apel (urmare a poziției procesuale a inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptelor astfel cum acestea au fost descrise în rechizitoriu și în hotărârea de condamnare a instanței de fond), la 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen.

și la 8 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen. Instanța constată că pedepsele au fost orientate spre minimul prevăzut de lege, neexistând niciun agrument care să poată susține concluzia că s-ar impune reducerea acestora. Astfel, pe lângă natura și gravitatea extremă a faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului, recidivist, cunoscut anterior cu multiple condamnări pentru infracțiuni de tâlhărie, lipsire de libertate, condamnat la o pedeapsă finală de 10 ani și 368 zile închisoare, se constată că fapta din prezenta cauză a fost comisă la un interval de numai 2 luni de la data la care acesta a fost pus în libertate dintr-o altă cauză, prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara.

Solicitarea de reținere a circumstanței atenuate prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, nu aceasta a fost poziția procesuală constantă a inculpatului, iar, pe de altă parte, atitudinea sa din fața instanței de apel a fost deja valorificată de instanță prin reducerea pedepselor stabilite de către instanța de fond. Concluzionând, Înalta Curte constată că nici cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen. nu este incident în cauză. În fine, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen pus în discuție din oficiu, Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a legii prin modalitatea în care a procedat instanța de apel la reducerea pedepselor aplicate inculpatului.

Astfel, curtea a redus de la 5 ani închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului M.N. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; de la 9 ani închisoare la 8 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reducând de asemenea și pedeapsa rezultantă de la 9 ani și 6 luni închisoare la 9 ani închisoare. În ceea ce privește pedeapsa rezultantă, instanța nu putea aplica același raționament ca în privința pedepselor componente (de reducere cu 6 luni), cu atât mai mult cu cât pedeapsa rezultantă aplicată de către tribunal cuprindea și un spor de 6 luni.

În conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. curtea de apel trebuia să contopească pedepsele reduse, urmând să dea spre executare pedeapsa cea mai grea care putea fi eventual sporită. Sub acest aspect decizia instanței de apel va fi casată, și, procedând la o corectă aplicare a dispozițiilor privind concursul de infracțiuni, conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. se vor contopi cele două pedepse aplicate de către instanța de apel, de 4 ani și 6 luni închisoare, respectiv de 8 ani și 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani și 6 luni. Având în vedere că din modul în care a procedat instanța de apel, de reducere a pedepsei rezultante, nu rezultă foarte clar dacă a fost menținut sau nu sporul de 6 luni închisoare (acesta nefiind individualizat), față și de principiul neagravării situației în propriul recurs prevăzut de dispozițiile art. 385 9 C. proc.

pen., Înalta Curte nu va spori pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni. Pentru aceste motive, și în aceste limite, recursul inculpatului va fi admis, va fi casată în parte decizia recurată și rejudecând va proceda conform celor anterior arătate. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei. Conform art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce durata reținerii și a arestării preventive de la 13 septembrie 2012 la 24 aprilie 2012. În raport de soluția de admitere a recursului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale 33 din 17 februarie 2012 a Curții de apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia recurată și rejudecând: Conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. contopește pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. cu cea de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani și 6 luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Deduce din pedeapsa aplicată durata prevenției de la 13 septembrie 2010 la 24 aprilie 2012. Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, de 200 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 aprilie 2012.