ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1065/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1065/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința

penală nr. 418 din 20 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Galați, secția penală

s-au dispus următoarele:

În baza art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul Ș.N. la pedeapsa principală de 6 ani

închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de viol.

În baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. h) C.

pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat același

inculpat la pedeapsa principală de 16 ani închisoare și 5 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a

și b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de omor calificat.

În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art.

320

1

C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de

4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 - art. 34 lit. b) și 35 C. pen. au fost

contopite pedepsele principale și complementare anterior menționate,

dispunându-se ca inculpatul Ș.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani

închisoare, sporită la 21 ani închisoare, și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe

o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului

drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului Ș.N.,

potrivit art. 88 C. pen. deducându-se din pedeapsa principală rezultantă durata

executată de inculpat de la 27 decembrie 2010 și până la zi.

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de

probe biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 14 C. proc. pen., în referire la art. 998 C.

civ., a fost obligat inculpatul Ș.N. la plata a câte 50.000 lei fiecare către

părțile civile T.V. și M.I.

Conform art. 189 și 191 C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul Ș.N. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul

Galați.

În considerentele acestei hotărâri s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul cu nr. 919/P din 03 februarie 2011

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați inculpatul Ș.N. a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunilor de viol

prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., omor calificat prev. de art. 174 alin. (1)

- 175 alin. (1) lit. h) C. pen. și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.

(1) și (2) din C. pen.

În fapt, în actul de sesizare a instanței s-au reținut

următoarele:

Inculpatul Ș.N. locuia împreună cu părinții săi în comuna

Pechea, jud. Galați, printre vecinii familiei fiind și victima M.N., în vârstă

de 79 de ani.

Inculpatul Ș.N. era în relații bune cu victima M.N. și uneori

mergea la domiciliul acesteia pentru a împrumuta diferite sume de bani.

La data de 21 decembrie 2010, inculpatul a mers la un bar din

localitate împreună cu mai multe persoane și a consumat băuturi alcoolice. La

întoarcerea la domiciliu inculpatul a fost întâmpinat de concubina sa, numita N.I.,

cu care a continuat să consume băuturi alcoolice. în aceste împrejurări,

constatând că nu mai are bani de țigări, inculpatul a hotărât să meargă la

domiciliul victimei M.N. pentru a solicita acesteia bani cu împrumut pentru

țigări.

Deși era o oră foarte târzie, 23.00-24.00, inculpatul a mers

la domiciliul victimei, a pătruns fără drept în curtea locuinței acesteia prin

escaladarea gardului, iar ulterior în camera în care dormea victima. Când

inculpatul a deschis ușa pentru a intra în camera victimei aceasta a început să

strige și să țipe, motiv pentru care inculpatul a trântit-o pe pat și i-a pus mâna

la gură pentru a nu mai striga sau țipa. În continuare, pentru a înfrânge

rezistența victimei, inculpatul a lovit-o, i-a pus mâna la gură și a mușcat-o

de nas; în același timp a dezbrăcat victima după care a întreținut cu aceasta

un raport sexual normal.

Ulterior, inculpatul s-a urcat cu genunchii pe pieptul

victimei M.N. care a decedat în scurt timp datorită traumatismelor produse prin

lovire și comprimarea cutiei toracice.

În final inculpatul a îmbrăcat victima și a lăsat-o învelită

pe pat, iar apoi a părăsit locuința încuind ușa, după care a mers liniștit la

domiciliul său unde a fost întâmpinat de concubina sa, martora N.I.

A doua zi, constatând că victima nu mai iese în curtea

locuinței cum făcea în mod obișnuit, zilnic, vecinii au mers în casa acesteia

și au constatat că era decedată pe pat.

Martorii O.S. și F.A. au avut bănuieli cu privire la cauza

reală a morții victimei, motiv pentru care au anunțat organele de poliție din

com. Pechea.

Inculpatul a recunoscut în faza de urmărire penală faptele comise,

arătând că a pătruns, fără drept, în locuința victimei M.N. pe care a violat-o,

iar apoi a ucis-o.

În cuprinsul rechizitoriului s-a apreciat că vinovăția

inculpatului Ș.N. este dovedită prin procesul-verbal de constatare,

declarațiile martorilor T.V., F.A., O.S., S.C., N.I. și N.D., coroborate cu

planșele foto existente la dosar, urmele papilare descoperite în camera

victimei ce aparțin inculpatului, raportul medico-legal care a relevat faptul

că decesul victimei s-a produs în noaptea de 21/22 decembrie 2010, datorită

asfixiei mecanise produse prin obturarea căilor respiratorii (nas și gură),

comprimarea căilor respiratorii, fracturarea coloanei vertebrale cervicale,

echimoze și escoriații descoperite în mai multe părți ale corpului și fracturi

costale, între leziunile grave constatate pe corpul victimei și decesul

acesteia existând un raport direct de cauzalitate, dar și urme ale unui raport

sexual recent în secreția vaginală a victimei M.N., precum și declarația

inculpatului.

În

fața instanței de fond, inculpatul Ș.N. și-a menținut poziția procesuală, la

termenul de judecată din 09 mai 2011, în prezența apărătorului, inculpatul

precizând că recunoaște faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu și

că dorește ca judecată să se facă portrivit procedurii simplificate prev. de art.

320

1

C. proc. pen.

În

cadrul aceleiași declarații inculpatul a arătat că este de acord să

despăgubească cele două părți civile.

În cursul cercetării judecătorești, moștenitorii

victimei M.N., numiții M.I. și T.V., s-au constituit părți civile cu suma de

câte 50.000 lei daune morale, fiecare.

Constatând că urmărirea penală a fost efectuată în condiții

de legalitate și că faptele descrise în rechizitoriu sunt complet dovedite prin

probele administrate în faza de urmărire penală, în raport și de manifestarea

de voință a inculpatului, prima instanță a constatat că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., procedând la judecrea cauzei

potrivit procedurii simplificate prevăzută de textul de lege precitat.

Astfel, evaluând probatoriul administrat în faza urmăririi

penale, instanța fondului a constatat că, în drept, fapta inculpatului Ș.N.

care, la data de 21 decembrie 2010, pe timp de noapte, a pătruns fără drept în

locuința victimei, prin escaladarea gardului, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1)

și (2) C. pen.; faptele aceluiași inculpat care, la aceeași dată, prin violență

fizică, a obligat-o pe victima M.N., în vârstă de 79 de ani, să întrețină

raport sexual normal cu el după care a ucis-o prin comprimarea cutiei toracice

pentru a ascunde violul, a fost apreciată ca întrunind elementele constitutive

ale infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. și respectiv

omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. h) C. pen.

Constatând vinovăția inculpatului, instanța fondului i-a

aplicat acestuia pedepse privative de libertate la a căror individualizare au

fost avute limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 ca urmare a aplicării

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., dar și criteriile generale

prev. de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social al faptelor, gravitatea

deosebită a acestora, dar și persoana inculpatului Ș.N., reținându-se că, în

raport de gravitatea deosebită a faptelor săvârșite, în beneficiul acestuia nu

pot fi reținute circumstanțe atenunate.

Totodată, s-a apreciat că, dată fiind gravitatea extremă a

faptelor comise, respectiv împrejurarea că a fost violată și ucisă o persoană

cu vârsta foarte înaintată, faptă care a creat în comunitatea locală un

sentiment de profundă ură și indignare, se impune ca inculpatul Ș.N. să execute

o pedeapsă rezultantă în cuantum mai mare, sens în care aceasta a fost sporită

cu 5 ani.

în latură civilă, instanța a preciat ca întemeiate

pretențiile civile formulate de fiica, respectiv fiul victimei, apreciind că

suma de câte 50.000 lei acordată fiecăruia dintre aceștia cu tilu de daune

morale reprezintă o justă despăgubire pentru trauma psihică suferită ca urmare

a decesului mamei lor.

În plus, s-a avut în vedere faptul că inculpatul Ș.N. a

recunoscut aceste daune morale și a fost de acord cu pretențiile invocate de

cele două părți civile.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a

declarat apel inculpatul Ș.N., solicitând reducerea pedepsei ca urmare a unei

juste valorificări a aspectelor privind conduita sinceră adoptată pe parcursul

procesului penal.

Prin Decizia penală nr. 279/A din 25 noiembrie 2011 a

Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că prima

instanță, pe baza analizei juste și complete a probelor administrate în cursul

urmăririi penale, a stabilit în mod corect situația de fapt și a dat

infracțiunilor comise de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare.

Astfel, pe baza materialului probator administrat în cauză,

respectiv: procesul-verbal de constatare și planșa foto, declarațiile

martorilor T.V., F.A., O.S., S.C., N.I. și N.D., raportul medico-legal,

coroborate cu recunoașterea inculpatului atât în fața organelor de urmărire

penală cât și în fața instanței, s-a dovedit că, la data de 21 decembrie 2010,

pe timp de noapte, inculpatul a pătruns fără drept în locuința victimei prin

escaladarea gardului, și, prin violență fizică, a obligat-o pe victima M.N. în

vârstă de 79 de ani să întrețină cu el un raport sexual normal, după care a

ucis-o prin comprimarea cutiei toracice pentru a ascunde violul.

S-a reținut, deopotrivă, că faptele inculpatului întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin. (1)

C. pen., omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. h) din C. pen. și

violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., texte de lege în

baza cărora în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatulului, acesta

înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.

Totodată, s-a constatat că prima instanță a efectuat o judicioasă

operațiune de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, având în

vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., precum și scopul

pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

S-a reținut în acest sens că prima instanță a avut în vedere

atât pericolul social sporit al faptelor, reflectat în modul în care s-au

consumat și urmările acestora, infracțiunile fiind deosebit de grave, cât și

limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății,

astfel cum acestea au fost reduse în condițiile art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.

De asemenea instanța a avut în vedere datele care

caracterizează persoana inculpatului - necunoscut cu antecedente penale, cu un

grad de instrucție scăzut, absolvent a 7 clase, necăsătorit, efectuând munci în

construcții, fără forme legale - dar și conduita sa procesuală corectă, de

recunoaștere și regret a faptelor comise.

Totodată, s-a constatat justețea opiniei primei instanțe în

sensul că nu pot fi reținute în favoarea inculpatului vreuna dintre circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., întrucât faptele acestuia au un grad

ridicat de pericol social, valorile sociale cărora li s-a adus atingere având o

importanță deosebită, cu atât mai mult cu cât faptele deduse judecății au fost

comise fără vreo justificare obiectivă.

În

consecință, instanța de apel a preciat că pedepsele aplicate de instanța de

fond, orientate spre maximul special prevăzut de lege, precum și sporul de

pedeapsă aplicat, răspund exigențelor legale prevăzute în art. 72 C. pen. și art.

52 C. pen., fiind de natură să asigure finalitatea preventivă și educativă a

pedepsei, neexistând temei care să justifice coborârea lor sub limita stabilită

de instanța de fond.

Și împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat

recurs inculpatul Ș.N., fără a motiva în scris calea de atac.

La termenul de dezbateri din 9 aprilie 2012, subsecvent

consultării inculpatului, apărătorul desemnat din oficiu să acorde asistență

juridică acestuia a învederat că înțelege să critice hotărârea atacată numai

sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate

inculpatului, solicitând, în sfera cazului de casare prev. de art. 385

9

pct 14 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârilor

atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepselor și a sporului de 5 ani ca

urmare a unei juste evaluări a aspectelor favorabile inculpatului, vizând lipsa

antecedentelor penale, recunoașterea și regretul manifestat față de faptele

săvârșite și vârsta fragedă a acestuia.

Examinând cauza în raport de critica formulată, dar și din

oficiu, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că recursul este fondat în limitele ce se vor prezenta,

considerentele avute în vedere fiind următoarele:

La stabilirea situației de fapt, instanțele de judecată

au analizat în mod pertinent probele administrate la urmărirea penală,

constatând justificat vinovăția inculpatului Ș.N. în săvârșirea infracțiunilor

pentru care a fost trimis în judecată, detaliat prezentate anterior.

Trecând la analiza criticilor formulate în recurs de

inculpatul Ș.N., care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt numai în parte

întemeiate, modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate

inculpatului stabilită de instanța de fond și confirmată în mod adecvat de

instanța de apel, corespunzând unei juste aplicări a criteriilor prev. de art. 72

C. pen.

Astfel, operațiunea de individualizare judiciară a pedepselor

aplicate inculpatului s-a făcut în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen.,

instanțele având în vedere gradul de pericol social concret foarte ridicat al

fiecăreia dintre infracțiunile comise, împrejurările concrete în care acestea

au fost comise, precum și elementele care țin de circumstanțierea persoanei

inculpatului.

În acest context, raportat la valorile sociale fundamentale

încălcate prin infracțiunile săvârșite de inculpat - dreptul la viață,

libertatea sexuală și de mișcare și dreptul patrimonial, numărul faptelor

comise, circumstanțele comiterii acestora, dar și circumstanțele personale ale

inculpatului care nu are antecedente penale și a recunoscut săvârșirea

faptelor, beneficiind de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., se

constată că pedepsele aplicate de instanța fondului pentru flecare dintre

infracțiunile săvârșite de inculpat, orientate spre maximul special prevăzut de

lege, menținute de instanța de control judiciar, sunt menite, prin natură,

cuantum și modalitate de executare, să asigure îndeplinirea funcțiilor pedepsei

așa cum sunt circumstanțiate prin dispozițiile art. 52 C. pen., fiecare dintre

pedepsele stabilite răspunzând adecvat principiului proporționalității pedepsei

cu natura și gradul de pericol al faptei săvârșite.

În aceeași sferă de analiză, se constată că, deși

declarațiile de recunoaștere constante ale inculpatului au contribuit la

aflarea adevărului în cauză, în condițiile în care faptele au fost comise în

lipsa unor martori oculari, instanțele de fond și de apel au apreciat just că atitudinii

procesuale sincere a acuzatului, valorificată deja prin reținerea beneficiului

disp. art. 320

1

C. proc. pen., nu i se pot recunoaște și efecte

circumstanțiale, dată fiind gravitatea deosebită a faptelor săvârșite,

modalitatea de săvârșire a acestora amplu detaliată în cuprinsul prezentei

hotărâri și urmările produse.

Aceleași considerente justifică în mod adecvat și opțiunea

instanței de a nu da valoare circumstanțială elementelor vizând lipsa

antecedentelor penale și buna conduită avută anterior de inculpat, un argument

relevant în acest sens fiind faptul că inculpatul nu a avut o motivație în

comiterea faptelor.

Cu toate acestea, deși pedepsele aplicate inculpatului pentru

fiecare dintre cele trei infracțiuni sunt just individualizate, Înalta Curte

apreaciază că sporul de pedeapsă de 5 ani cu care a fost adiționată pedeapsa de

16 ani închisoare nu este corect individualizat.

Se reține în acest sens că, potrivit disp.art. 34 lit. b) C.

pen., în caz de concurs de infracțiuni, dacă instanța a stabilit în sarcina

unei persoane numai pedeapsa cu închisoarea, " se aplica pedeapsa cea mai

grea, care poate fi sporita pana la maximul ei special, iar când acest maxim nu

este îndestulător se poate adaugă un spor de până la 5 ani".

Acest text de lege consacră ordinea operațiunilor de

individualizare judiciară a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni și,

implicit, caracterul subsidiar al sporului de pedeapsă.

Astfel, sporul de pedeapsă trebuie privit ca o compensare a

absorbției și neexecutării succesive de către condamnat și a pedepsei sau a

pedepselor mai puțin grave ca întindere sau natură.

În consecință, pedeapsa rezultantă obținută prin adiționarea

sporului nu constituie o pedeapsă pronunțată pentru o singură infracțiune, ci o

sancțiune penală, finală, a tuturor infracțiunilor, reprezentând echivalentul

pericolului social concret pe care îl constituie inculpatul sau condamnatul în

raport cu toate faptele penale comise.

Evaluând cuantumul sporului adiționat pedepsei rezultante

aplicate inculpatului Ș.N. prin prisma criteriilor jurisprudențiale anterior

prezentate, care au stat la baza pronunțării deciziei în interesul Legii nr. 3

din 19 ianuarie 2009, Înalta Curte apreciază că, deși prima instanță a aplicat

corect mecanismul prevăzut de art. 34 lit. b) C. pen., procedând mai întâi la

individualizarea pedepselor pentru infracțiunile comise, iar ulterior, având la

bază sistemul cumulului juridic, stabilind cea mai grea dintre pedepsele

individuale și care reprezintă sancțiunea unică ce urmează a fi executată pentru

ansamblul infracțiunilor concurente, sporul aplicat, egal cu limita maximă

prevăzută de textul legal precitat, este nejustificat de mare în raport de

poziția procesuală a inculpatului care a recunoscut și regretat săvârșirea

tuturor faptelor încă de la demararea urmăririi penale. Astfel, deși este

oportună aplicarea unui spor de pedeapsă în raport de împrejurarea că

inculpatul este autorul a trei infracțiuni grave, Înalta Curte apreciază că un

spor de 2 ani închisoare este suficient ca, adiționat pedepsei rezultante, să

asigure sancționarea judicioasă a întregii activități infracționale desfășurate

de inculpat.

Totodată, se constată că această ajustare a sporului este

justificată de atitudinea inculpatului de recunoaștere a tuturor faptelor

întrucât, în condițiile în care sinceritatea acestuia a fost valorificată în

cazul fiecărei infracțiuni în parte prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., este rezonabil ca acesteia să i se da efect și cu privire la

întreaga activitate infracțională reținută în sarcina inculpatului, printr-o

justă individualizare a sporului aplicat în condițiile art. 34 lit. b) C. pen.

Ca

urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat

de inculpatul Ș.N. împotriva Deciziei penale nr. 279/A/ din 25 noiembrie 2011 a

Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, va casa decizia

atacată și, în parte, sentința penală nr. 418 din 20 mai 2011 a Tribunalului

Galați, secția penală, numai în ceea ce privește cuantumul sporului de pedeapsă

aplicat la pedeapsa rezultantă, iar în rejudecare va reduce la 2 ani sporul de

pedeapsă aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare stabilită în

cauză, urmând ca inculpatul Ș.N. să execute pedeapsa principală de 18 ani

închisoare, cu executare în regim de detenție.

Totodată,

va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Deopotrivă, va face aplicarea art. 385

16

alin. (2)

cu trimitere la art. 381 alin. (1) C. proc. pen. raportat la 88 C. pen. si v-a

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive de la 27 decembrie 2010 la 9 aprilie 2012.

Având în vedere și disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul Ș.N. împotriva Deciziei

penale nr. 279/A/2011 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Casează decizia atacată și, în parte, sentința penală nr.

418 din 20 mai 2011 a Tribunalului Galați, secția penală, numai în ceea ce

privește cuantumul sporului de pedeapsă aplicat la pedeapsa rezultantă, și, în

rejudecare:

Reduce la 2 ani sporul de pedeapsă aplicat pe lângă pedeapsa

rezultantă de 16 ani închisoare stabilită în cauză, urmând ca inculpatul Ș.N.

să execute pedeapsa principală de 18 ani închisoare, cu executare în regim de

detenție.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și

arestării preventive de la 27 decembrie 2010 la 9 aprilie 2012.

Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat se suportă din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2012.