ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3519/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3519/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 554 din 30 noiembrie

2011 Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul C.C.M., la o pedeapsa de 3 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte, prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen.

raportat la art. 76 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 81 C.

pen. a dispus suspendarea condiționat a executării pedepsei pe durata

termenului de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării

executării pedepsei principale.

În baza art. 359

alin. (1) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.

83 C. pen. și art. 84 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea

suspendării executării pedepsei.

În baza art. 14 C.

proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a obligat

pe inculpat să plătească părții civile A.N.N. suma de 5.500 RON cu titlu de

daune materiale și 15.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. cu referire la art. 313

alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a obligat pe inculpat la plata către partea

civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași a sumei de 446 RON cu titlu de

despăgubiri civile și către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenta Prof Dr.

N. Oblu Iași a sumei de 5.040,42 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că în data de 17 ianuarie 2011, în timp ce se

afla în barul AF C., împreună cu unchiul său, martorul I.I., inculpatul, iritat

de un gest al victimei cu piciorul în urma căruia a fost murdărit pe pantalon,

a împins pe victima A.N.N. de 61 de ani cu podul palmei, în urma acestei

agresiunii victima dezechilibrându-se și lovindu-se cu capul de pardoseala de

beton a barului. La data de 24 ianuarie 2011 victima a decedat la Spitalul

Clinic N. Oblu din Iași, potrivit raportului de necropsie moartea a fost

violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutive

unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene, contuzie cerebrală,

hematoame intracerebrale, fracturi costale.

Prima instanță a

apreciat că în cauză nu se impune reținerea circumstanței atenuante a

provocării, așa cum a încercat să sugereze inculpatul, atitudinea victimei

neavând semnificația unui act provocator în sensul art. 73 lit. b) C. pen. de

natură să provoace inculpatului o puternică tulburare sau emoție.

Constatând că fapta

există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat,

Tribunalul l-a condamnat la o pedeapsă sub limita minimă, la individualizarea

căreia a ținut cont de cadrul fixat de limitele de pedeapsă stabilite de

legiuitor, de gravitatea faptei vizând dreptul la viață al oricărei persoane,

de conținutul concret al agresiunii în care s-a materializat elementul material

al infracțiunii, de lipsa de antecedente penale a inculpatului, de buna sa

conduită în societate, de faptul că are o familie și este integrat social, de

conduita sinceră avută pe parcursul procesului penal, de faptul că s-a

prezentat în fața organelor judiciare la fiecare chemare și a colaborat cu

acestea în vederea bunei desfășurări a procesului penal.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei, raportat la cuantumul acesteia, la

persoana inculpatului, fără antecedente penale, integrat social, cu bună

conduită în cadrul societății, care are în îngrijire trei copii minori, prima

instanță a apreciat că realizarea scopului pedepsei de prevenție și reeducare

se poate atinge și cu suspendarea condiționată a executării, evitând astfel și

contagiunea criminală.

Sub aspectul laturii

civile, având în vedere cererile de constituire de parte civilă și principiul

răspunderii pentru fapta proprie prevăzut de art. 1357 C. civ., prima instanță

a obligat pe inculpat să plătească părții civile A.N.N. suma de 5.500 RON cu

titlu de daune materiale și 15.000 RON cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinței

penale indicate mai sus au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

și partea civilă A.N.N.

Parchetul a solicitat

înlăturarea dispozițiilor art. 81 C. pen., arătând că gravitatea infracțiunii

săvârșite de inculpatul C.C.M. reclamă din partea organelor judiciare, în

vederea asigurării prevenției generale, o reacție represivă fermă, scopul

pedepsei nerealizându-se în cauză fără executarea efectivă a acesteia.

Partea civilă A.N.N.

nu și-a motivat apelul, însă în cadrul dezbaterilor avocatul acesteia a

precizat că apelul se limitează la latura civilă, solicitând majorarea

cuantumului daunelor morale de la 15.000 RON la 20.000 RON. Prin Decizia penală

nr. 49 din 01 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Iași și partea civilă A.N.N. împotriva Sentinței penale nr. 554 din

30 noiembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Iași, pe care a desființat-o în

parte, în latură penală și în latură civilă și, rejudecând, au fost înlăturate

dispozițiile art. 81 - 84 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării

pedepsei principale și cele ale art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea

condiționată a executării pedepsei accesorii; au fost majorate de la 15.000 RON

la 20.000 RON daune morale acordate părții civile A.N.N. și au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Curtea, verificând

sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu

motivele de netemeinicie invocate de apelanți, precum și din oficiu cu privire

la celelalte chestiuni de fapt și de drept deduse judecății potrivit art. 371

alin. (2) C. proc. pen., a constatat următoarele:

Prima instanță a

reținut o situație de fapt corectă în concordanță cu probele administrate, a

dat faptei încadrarea juridică legală și a stabilit corect vinovăția

inculpatului.

Astfel, din

coroborarea declarațiilor părții vătămate cu declarațiile martorilor L.C.,

P.N., I.I, procesul-verbal de cercetare la fața locului, Raportul de necropsie

nr. 136 din 24 februarie 2011 al Institutului de Medicină Legală Iași rezultă

că la data de 17 ianuarie 2011, în timp ce se afla în barul AF C., inculpatul

C.C.M. a împins cu podul palmei pe victima A.N.N. de 61 de ani, în urma acestei

agresiunii victima dezechilibrându-se și lovindu-se cu capul de pardoseala de

beton a barului, provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu fracturi

craniene, contuzie cerebrală, hematoame intracerebrale, fracturi costale, ce au

dus la decesul victimei.

Așa fiind, în mod

temeinic a hotărât prima instanță condamnarea inculpatului C.C.M. pentru

săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de

art. 183 C. pen.

Pentru această

infracțiune prima instanță a aplicat o pedeapsă individualizată judiciar în

acord cu dispozițiile art. 72 C. pen., dând eficiență circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., a căror incidență în cauză a fost

reținută întemeiat.

Însă, operațiunea de

individualizare judiciară a executării pedepsei nu corespunde gravității faptei

săvârșite de inculpat, gravitate ce se evidențiază prin consecințele acesteia -

suprimarea vieții unui om.

Curtea a apreciat că,

în raport de gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea și

împrejurările concrete de comitere a acesteia, menținerea modalității de

executare nu este justificată, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art.

52 C. pen., creând o disproporție între scopul și rezultatul acestora.

Elementele favorabile inculpatului au fost valorificate de instanța de fond,

prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de norma de incriminare,

motiv pentru care se impune schimbarea modalității de executare.

Situația socială și

familială a inculpatului nu justifică aplicarea unei pedepse atât de indulgente

în raport de gravitatea faptei săvârșite. Aplicarea unei pedepse care să își

atingă scopul trebuie să se raporteze la interesul general ocrotit de legiuitor

și care are prioritate față de circumstanțele personale ale inculpatului.

Având în vedere

aceste aspecte, Curtea a apreciat că scopul preventiv și educativ al pedepsei

nu poate fi atins prin suspendarea condiționată a pedepsei și că doar un regim

sancționator privativ de libertate este de natură să realizeze constrângerea și

reeducarea inculpatului.

Curtea a constatat că

întemeiată este și critica referitoare la acordarea unor sume de bani prea

mici, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Prejudiciul afectiv

vizează afectarea relațiilor bazate pe legături sufletești, legături care sunt

specifice vieții de familie și se referă la soț sau la rudele apropiate.

Încălcarea valorilor

sociale ocrotite generează dreptul și obligația la repararea consecințelor,

nefiind vorba de o reparare propriu-zisă, respectiv o repunere în situația

anterioară, care de altfel nici nu este posibilă, daunele morale având doar

menirea de a ușura suferințele părților civile, pricinuite de pierderea într-un

moment total neașteptat a unor ființe foarte dragi.

Probele administrate

în cauză au demonstrat existența faptei ilicite săvârșită de inculpat, a

prejudiciului nepatrimonial produs părților civile constând în suferințele

psihice apărute ca urmare a decesului tatălui survenit în urma acțiunii

inculpatului, legătura de cauzalitate dintre aceste elemente, precum și

vinovăția inculpatului în forma praeterintenției.

Dimensiunea

prejudiciului moral suferit de parte civilă se impune a fi stabilită raportat

la intensitatea durerilor psihice, la traumele psihice și la gradul de lezare a

sentimentelor de afecțiune care stau la baza relațiilor de familie.

Față de aceste

argumente, Curtea a considerat că despăgubirile civile acordate de prima

instanță părții civile sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciilor

morale, obligarea inculpatului să plătească părții civile cu titlu de daune

morale suma de 20.000 RON fiind de natură să satisfacă cerințele unei juste și

integrale despăgubiri.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul C.C.M. învederând motivul de recurs prev.

de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului

inculpatului, casarea deciziei și menținerea Sentinței penale nr. 554 din 30

noiembrie 2011 a Tribunalului Iași prin care, deși s-a pronunțat o soluție

legală și temeinică, totuși nu s-a reținut provocarea victimei, care se afla în

stare de ebrietate. S-a solicitat a se avea în vedere circumstanțele reale și

cele personale ale inculpatului și redozarea pedepsei în sensul reducerii

acesteia, având în vedere că acesta a recunoscut și regretat comiterea faptei,

este bine integrat social, are 3 copii și, de asemenea, s-a solicitat

menținerea suspendării executării pedepsei.

Analizând recursul

formulat, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce

succed:

Instanța de apel,

uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat și cu o

argumentare juridică pertinentă, a reținut o corectă situație de fapt,

corespunzătoare unei încadrări juridice adecvată stării de fapt prezentate în

actul de inculpare, reținută și de către instanța de fond, precum și

dispozițiilor legale aplicabile speței.

În ce privește

individualizarea pedepsei, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., Înalta Curte reține că în cauză instanța de fond a procedat la o corectă

individualizare a pedepsei, având în vedere dispozițiile părții generale ale

Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în dispozițiile art. 183 C. pen.,

pericolul social al faptei comise - care este unul destul de ridicat, persoana

inculpatului, care nu are antecedente penale, buna sa conduita în societate,

faptul ca are o familie și este integrat social, cât și conduita sinceră avută

pe parcursul procesului penal, fiind avute în vedere și valorificate de către

ambele instanțe, cu atât mai mult cu cât circumstanțele atenuante astfel

reținute au rămas câștigate cauzei.

Având în vedere și

persoana recurentului inculpat, conform celor precedent reținute, sancțiunea

penală aplicată este aptă a asigura reeducarea și realizarea scopului preventiv

- educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., așa cum și modalitatea de

executare aleasă de către instanța de apel - în regim sancționator privativ de

libertate, este adecvată.

Astfel, pe de o

parte, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un

mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, iar pe de altă parte, prin executarea pedepsei

se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de

drept și față de regulile de conviețuire socială.

Prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite

alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari

ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute

atât scopul imediat, cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de

scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul

împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele

educative și intimidante ale pedepsei pronunțate, față de ceilalți membri ai

societății.

Reeducarea sau

îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele

convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în

strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în

normele de drept penal.

Ca atare, se reține

că, atât față de limitele speciale ale pedepsei, cât și față de gradul concret

de pericol social al faptei, apreciat prin raportare la contextul individual de

săvârșire a acesteia - în urma unui simplu gest al victimei, urmat de

murdărirea pantalonului inculpatului, care, iritat, a împins-o pe aceasta cu

podul palmei, victima dezechilibrându-se și lovindu-se cu capul de pardoseala

de beton a barului, ulterior decedând, urmare a insuficienței

cardio-respiratorii acute, consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu

fracturi craniene, contuzie cerebrală, hematoame intracerebrale, fracturi

costale.

Cu privire la critica

privind înlăturarea dispozițiilor art. 81 - 84 C. pen. de către instanța de

apel, înalta Curte consideră că acesta nu este pertinentă, având în vedere că

suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere, în condițiile art. 81 sau art. 86

1

C.

pen., nu este o obligație, ci aceasta este lăsată la latitudinea instanței de

judecată care, analizând întreg probatoriul administrat în cauză, își formează

convingerea dacă, în raport de circumstanțele cauzei, doar pronunțarea

condamnării, tară executarea pedepsei, constituie un avertisment suficient

pentru condamnat.

Față de

considerentele ce preced și față de pericolul concret al faptei și

făptuitorului, evidențiate anterior, Înalta Curte constată că numai executarea

pedepsei în regim privativ de libertate și în cuantumul stabilit, este singura

de natură a determina atingerea finalității ei de prevenție generală și

specială, de reeducare și constrângere a inculpatului și a produce o schimbare

a comportamentului acestuia, începând cu atitudinea lui față de valorile

sociale și morale pe care le-a negat prin săvârșirea infracțiunii și continuând

cu dirijarea în sens pozitiv a actelor de conduită ulterioare, o eventuală

suspendare a executării pedepsei nefiind oportună.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de

400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.M. împotriva Deciziei penale nr.

49 din 01 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM