ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1062/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1062/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal de față, pe baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 271/D din 28

noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția penală în Dosarul penal

nr. 1696/110/2011 s-au dispus următoarele:

În baza art. 20

raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.I. la

pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor

simplu (faptă din 9 martie 2011).

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani.

S-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe

durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada

executată prin reținere și arest preventiv, începând de la 16 martie 2011 la

zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 1381 C. civ., s-a dispus obligarea

inculpatului la plata către Serviciul de Ambulanță al Județului Bacău a sumei

de 393,2 RON, actualizată la data executării, cu titlu de despăgubiri civile

reprezentând cheltuieli de transport.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 1387 C. civ., s-a dispus obligarea

inculpatului la plata către partea civilă P.I. a sumei de 1.500 RON

reprezentând daune materiale și 3.000 RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost

obligat inculpatul să plătească Spitalului Județean de Urgență Bacău suma de

2.171,53 RON, actualizată la data executării, reprezentând cheltuieli de

spitalizare.

S-a dispus păstrarea

la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău a mijloacelor materiale de

probă ridicate de la fața locului, până la soluționarea definitivă a cauzei.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la condamnat,

după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 193 C.

proc. pen. s-a luat act de faptul că avocatul ales al părții civile nu a

solicitat obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare reprezentând

onorariul suportat de clientul său.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma

de 5.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut, pe baza întregului material probator

administrat în cauză, următoarea situație de fapt:

Pe raza satului

Somușca, comuna Cleja, județul Bacău, la punctul „R.", la marginea unei

păduri, numitul P.M. a organizat o stână de oi. La stână lucrau fii săi, P.I.,

în vârstă de 21 de ani și minorul M.P., care de multe ori rămânea peste noapte

în locație.

Din toamna anului

2010, la stână a fost angajat și I.I., frate cu unul din ginerii lui P.M.,

urmând ca acesta să primească doar mâncare și cazare pentru activitatea

desfășurată. Nu este exclus ca acesta să se fi așteptat și la plata unui

salariu pentru munca prestată la stână, însă martorul P.M. nu a confirmat că

și-ar fi asumat o astfel de obligație.

I.I. a fost primit la

stână din milă deoarece îi era interzis să meargă la casa părintească din cauza

violențelor întrebuințate anterior împotriva părinților săi. Inculpatul nu avea

o casă a sa pe raza comunei Cleja, județul Bacău, ori în altă parte.

Sus-numitul stătea

tot timpul la stână, fiind ajutat la muncă de fiii patronului, M. (minor), I.

(născut în 1989), cât și de minorul F.D., în vârstă de 13 ani, care abandonase

școala.

P.M. (tatăl), cât și

P.I. ( fiul) locuiau în satul Somușca, comuna Cleja, județul Bacău în aceeași

casă, însă veneau la stână aproape în fiecare zi, cu treburi legate de

întreținerea oilor.

La data de 9 martie

2011, la stână a sosit P.I., cu căruța, aducând printre altele și o sticlă de

½

% l de țuică. La stână

se afla atât P.M. (tatăl), cât și inculpatul I.I.

La masa de prânz cei

trei au consumat și țuica adusă de P.I. Nu este exclus ca sticla cu rachiu să

fi fost mai mare, pentru că cei trei bărbați s-au îmbătat rău de tot.

Beți fiind, cei trei

s-au luat la ceartă, fără a se putea stabili cu certitudine din ce cauză.

În timp ce inculpatul

a susținut că P.I. i-a făcut în ciudă tatălui său, spunându-i că oile sale sunt

mai frumoase și că au fătat mai devreme, P.M. (tatăl) a susținut că fiul său,

P.I., iar fi reproșat inculpatului că l-ar fi bătut și stropit cu apă pe

fratele său minor, M.P., pentru că ar fi sforăit și nu l-ar fi lăsat să doarmă.

Un asemenea incident se pare că ar fi existat, însă din joacă, inculpatul I.I.

nefiind lăsat să doarmă de copilul M.P. care se prefăcea că sforăie.

În afara celor 3

(trei), la stână nu se mai afla nimeni în după amiaza zilei de 9 martie 2011.

Cearta a degenerat în violență, P.I. fiind grav lovit la cap cu un corp

contondent, astfel încât și-a pierdut echilibrul și chiar cunoștința, motiv

pentru care a fost ajutat de tatăl său să nu se prăbușească la pământ.

Observând starea gravă a lui P.I., inculpatul I.I. l-a ajutat pe P.M. să-și

urce feciorul în căruță.

P.M. l-a dus cu

căruța pe fiul său P.I. acasă și l-a așezat pe pat sperând că își va reveni.

Deși starea fiului era gravă, tatăl nu a chemat ambulanța, ci s-a culcat,

precizând ulterior că l-a luat somnul.

Revenindu-și, P.I. a

apelat-o de pe telefonul mobil pe prietena sa, martora G.M., vorbind bâlbâit,

fără a se putea înțelege ceva, gemând de durere și plângând.

Intuind că s-a

întâmplat ceva grav, martora G.M. i-a alertat pe prietenii victimei, martorii

B.M. și G.D., care s-au deplasat la locuința lui P.I. și au depus diligentele

necesare pentru chemarea salvării. Victima a fost transportată la Spitalul

Județean de Urgență Bacău, unde a fost internat la secția de neurochirurgie, cu

diagnosticul TCC, fractură cu înfundare temporo-parietală stg.

Spitalul Județean de

Urgență Bacău a sesizat Inspectoratul Poliției Județene Bacău că victima P.I.,

în vârstă de 21 de ani, a fost victima unei agresiuni, prezentând diagnosticul

de Traumatism cranio-cerebral, fractură cu înfundare fronto temporo parietală

stg., hemoragie sub aralinoidiană, edem cerebral difuz.

Cercetările penale au

început la puțin timp după miezul nopții de 9/10 martie 2011, atât la

domiciliul victimei, cât și la stână.

La data de 10 martie

2011, P.I. a fost operat (F.0.16465).

Din fotografiile

judiciare efectuate cu prilejul cercetării la fața locului, depuse la dosarul

cauzei, a rezultat ca tatăl victimei avea niște răni proaspete în zona feței,

însă când a fost întrebat, acestea a spus că rănile erau vechi deoarece căzuse

din căruță în urmă cu două săptămâni.

La rândul său și

inculpatul I.I. prezenta urme de violențe pe corp.

La cercetarea locală

s-au găsit două furci și alte corpuri contondente care prezentau urme de pete

brun roșcate, ce păreau a fi de sânge.

În raport de

probatoriul administrat în cauză, prima instanță a reținut că faptul lovirii,

la data de 9 martie 2011, a victimei P.I., în cap, cu un corp contondent, în

împrejurările descrise mai sus, a fost pe deplin dovedit.

S-a reținut în acest

sens că din cuprinsul Raportului de expertiză medico-legală nr. 606 din 10

martie 2011 întocmit de S.M.L. Bacău rezultă că P.I. a prezentat o contuzie

cerebrală F - T stânga, hematom extradural acut T - P stg., fractură cu

înfundare F - T stânga, hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral difuz, leziuni

ce au fost de natură a-i pune în primejdie viața.

S-a mai reținut că,

în fața medicilor, P.I. a declarat că a fost victima unei agresiuni corporale,

fiind lovit de 2 (două) persoane cu o furcă în regiunea capului. În fața

organelor de urmărire penală, P.I. a declarat că a fost lovit cu furca în cap

doar de către inculpatul I.I. și că tatăl său, martorul P.M. i-a sărit în

ajutor.

Și în fața instanței,

P.I. a susținut că a fost lovit de către inculpatul I.I., iar nu de tatăl său.

Victima a recunoscut că nu a avut o comportare tocmai corectă față de inculpat.

S-a mai reținut că

deși la începutul procesului penal se prefigura soluționarea cauzei potrivit

procedurii simplificate prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.,

inculpatul I.I. s-a răzgândit, declarându-se nevinovat.

Astfel, acesta a

susținut că cel care l-a lovit cu furca în cap pe P.I. a fost chiar tatăl

acestuia.

Întrucât actele

medicale nu au evidențiat două lovituri, ci doar una, prima instanță a exclus

ipoteza lovirii victimei de două persoane.

S-au conturat astfel

două ipoteze, respectiv: victima a fost lovită de către inculpat și victima a

fost lovită de către tatăl său.

Pentru elucidarea

problemei s-a dispus examinarea inculpatului I.I. și a martorului P.M. cu

tehnica poligraf.

Din cuprinsul

raportului de constatare tehnico-științifică privind detecția comportamentului

simulat nr. 249589 din 2 noiembrie 2011 întocmit de LPJ. Bacău, serviciul

criminalistic, a rezultat că inculpatul I.I. a prezentat modificări ale

stresului emoțional caracteristice comportamentului simulat.

În acest context,

instanța a ajuns la concluzia că emoțiile și dificultățile de exprimare

constatate cu prilejul audierii părții vătămate P.I. și a tatălui său, martorul

P.M. nu s-au datorat ascunderii adevărului, ci faptului că acestea în mod

curent vorbesc un dialect (ceangăiască) care-i face să se exprime greu în limba

română. În plus, nu s-a exclus ipoteza că partea vătămată a rămas și cu o

ușoară tulburare de vorbire, ca urmare a traumatismului suferit, mai ales

atunci când are emoții.

În raport de

argumentele prezentate s-a apreciat că inculpatul a avut o atitudine oscilantă,

reținându-se că acesta a dat vina pe tatăl victimei știind că între cei doi

relațiile nu erau tocmai cordiale, dar și pentru faptul că se așteptase la un

alt comportament față de el din partea patronului.

Totodată, s-a reținut

că acesta a speculat și atitudinea lui P.M. care nu a chemat mașina salvării,

deși văzuse ce i s-a întâmplat fiului său, precum și faptul că nu l-a dat afară

de la stână.

În același sens s-a

apreciat că atitudinea martorului P.M. nu a fost aceea a unui om vinovat, care

și-ar fi lovit feciorul, ci a unui om simplu, ignorant, care pe deasupra era și

beat.

Situația de fapt

descrisă a fost reținută ca rezultând din procesul-verbal de cercetare la fața

locului, planșele foto, actele medicale și medico-legale, declarațiile părții

vătămate, ale martorilor și ale inculpatului.

În raport de

aspectele factuale prezentate, prima instanță a apreciat că fapta supusă

judecății constituie tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20

-174 alin. (1) C. pen., reținându-se în acest sens că, deși probele dosarului

confirmă împrejurarea că cei trei s-au lovit reciproc, fugărindu-se prin

țarcurile stânei, autor al infracțiunii de mai sus este inculpatul I.I., a

cărei vinovăție rezultă din declarația victimei P.I. care se coroborează cu

declarația martorului P.M.

Vinovăția

inculpatului fiind apreciată pe deplin dovedită, prima instanță a dispus

condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.

La individualizarea

pedepsei s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., în raport de

împrejurările comiterii faptei și lipsa antecedentelor penale, inculpatului

aplicându-i-se pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru tentativă la

infracțiunea de omor.

Pe lângă pedeapsa

principală, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară și accesorie a

interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.,

reținându-se că acesta are o scară de valori greșită și că nu va fi în stare să

facă alegeri corecte pentru binele societății, astfel încât pe lângă dreptul de

a fi ales i s-a interzis și dreptul de a alege.

În latura civilă s-a

reținut că partea vătămată P.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000

RON, compusă din 5.000 RON despăgubiri civile reprezentând cheltuielile făcute

pentru redobândirea sănătății și 10.000 RON daune morale, iar Serviciul

Județean de Ambulanță Bacău, cât și Spitalul Județean de Urgență Bacău s-au

constituit părți civile cu sumele de 393,2 RON, respectiv 2.171,53 RON.

Considerându-se

nevinovat, inculpatul nu a fost de acord cu plata pretențiilor civile formulate

în cauză.

La soluționarea

laturii civile au fost avute în vedere împrejurările comiterii faptei și

declarația inculpatului în sensul că nu a avut cea mai potrivită comportare

față de partea vătămată, apreciindu-se că suferința acesteia nu poate fi pusă

la îndoială ca, de altfel, nici cheltuielile făcute pentru redobândirea

sănătății.

În consecință,

inculpatul a fost obligat la plata de daune materiale și morale către partea

civilă într-un cuantum mult diminuat, pretențiile Serviciului Județean de

Ambulanță și ale Spitalului Județean de Urgență Bacău fiind încuviințate în

integralitate.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul I.I., reiterând

argumentele de nevinovăție prezentate și în fața instanței de fond.

Prin Decizia penală

nr. 17 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori

și familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

În considerentele

acestei hotărâri s-a reținut că, deși în mod constant inculpatul I.I. a

susținut că nu el este cel care a agresat partea vătămată P.I., ci tatăl

acesteia, martorul P.M., declarațiile inculpatului nu sunt confirmate de

probele administrate în cauză și, mai mult, acestea sunt oscilante și prezintă

elemente care intră în contradicție cu declarațiile de martori și cu probele

științifice administrate în cauză.

Astfel, s-a reținut

că inculpatul a susținut că a fost agresat inițial de către victimă, aceasta

lovindu-l cu o bâtă în zona capului, însă în urma examinării corpului

inculpatului nu au fost evidențiate leziuni specifice care ar fi putut fi

produse cu un astfel de corp contondent în zona indicată.

În plus, inculpatul a

arătat că motivul presupusei agresiuni a victimei l-a constituit o discuție

contradictorie despre niște miei, însă această variantă nu este susținută de

datele existente la dosar.

Totodată, a susținut

că victima a avut un conflict cu martorul P.M., variantă necredibilă, deoarece

nu a fost relevat niciun motiv pentru un conflict de asemenea gravitate între

tată și fiu.

În același sens s-a

reținut că declarațiile victimei se coroborează cu declarațiile martorului

ocular P.M. și cu declarațiile martorilor G.D., B.M. și M.P. din care rezultă

fără dubii că inculpatul a fost cel care a agresat inițial victima, lovind-o cu

o furcă în zona capului, că ulterior cei doi s-au lovit reciproc, victima

lovind la rândul său inculpatul tot cu o furcă, împrejurare care explică

leziunile din zona spatelui inculpatului și că motivul conflictului l-au

constituit reproșurile pe care victima le-a făcut inculpatului cu privire la

faptul că acesta îl agresase anterior pe fratele său, martorul M.P.

În raport de

argumentele prezentate s-a apreciat că prima instanță a reținut o situație de

fapt exactă, în conformitate cu probatoriul din cauză, criticile inculpatului

fiind găsite neîntemeiate.

Cât privește

cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, deopotrivă, s-a apreciat că acesta a

fost just individualizat în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.I. care nu a motivat în scris

calea de atac.

La termenul de

dezbateri din 9 aprilie 2012, luând act de poziția procesuală a inculpatului

care inițial a menționat că înțelege să se prevaleze de disp. art. 320

1

C. proc. pen., pentru ca ulterior să renunțe la acest beneficiu, apărătorul

desemnat din oficiu să acorde asistență juridică inculpatului a invocat motivul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, reducerea

pedepsei aplicate inculpatului ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante

în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptei și de circumstanțele

personale favorabile, inculpatul fiind căsătorit și tată a doi copii minori, cu

o atitudine procesuală ireproșabilă.

În ultimul cuvânt,

recurentul inculpat a reiterat apărările formulate în fața instanțelor de fond

și de apel, susținând că este nevinovat.

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate și cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

urmează:

Prima instanță și

instanța de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul

administrat și argumente juridice pertinente, au reținut o corectă situație de

fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul

de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează fapta dedusă judecății.

În acest sens,

confirmând valabilitatea reținerilor factuale detaliat prezentate în

considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea în

probatoriul administrat în cauză, deopotrivă amplu descris anterior, Înalta Curte

reține că vinovăția inculpatului I.I. este dovedită dincolo de orice îndoială

rezonabilă prin declarațiile victimei P.I. care se coroborează cu declarațiile

martorului ocular P.M. și cu declarațiile martorilor G.D., B.M., G.M. și M.P.,

procesele-verbale de cercetare la fața locului, planșele fotografice și

Raportul de constatare medico-legală nr. 606/2011 al S.M.L. Bacău.

În consecință,

susținerile inculpatului în sensul că este nevinovat sunt lipsite de orice

fundament, atitudinea oscilantă a acestuia, manifestată pe parcursul întregului

proces penal, coroborată cu rezultatul testului poligraf, indicând caracterul

disimulat al apărărilor formulate.

Relevant în acest

sens este faptul că în declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul

I.I. a susținut că nu este vinovat de săvârșirea faptei, dar că nici nu își

poate explica cine a lovit victima, pentru ca la momentul prezentării

materialului de urmărire penală, în prezența apărătorului din oficiu, să

recunoască faptul că, la data de referință, a lovit victima cu o furcă în zona

capului. În cursul judecării în fond a cauzei, inculpatul a revenit asupra

declarațiilor anterioare menționând că cel care a lovit victima este tocmai

tatăl acesteia, P.M.; în fața instanței de apel inculpatul s-a prevalat de

dreptul la tăcere, iar în fața instanței de recurs, așa cum rezultă din

practicaua prezentei decizii, inculpatul a solicitat inițial să dea o

declarație de recunoaștere a vinovăției, conform art. 320

1

C. proc.

pen., pentru ca ulterior să revină, reiterând susținerile în sensul

nevinovăției sale.

Independent de

comportamentul procesual oscilant al inculpatului, în ceea ce privește

aplicabilitatea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., Înalta Curte

constată că în cauză nu este incidență situația tranzitorie prevăzută de art.

XI din O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 (M. Of. nr. din 931 din 29

decembrie 2011) întrucât cauza a fost înregistrată pe rolul instanței ulterior

intrării în vigoare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 (M. Of. nr. 714 din 26

octombrie 2010), astfel încât inculpatul putea invoca beneficiul dispozițiilor

legale precitate numai până la începerea cercetării judecătorești. Or, în fața

primei instanțe, la termenul din 26 mai 2011, inculpatul a menționat în mod

expres că renunță la beneficiul disp. art. 320

1

C. proc. pen.,

solicitând să fie judecat potrivit procedurii obișnuite, manifestare de voință

cu caracter irevocabil, asupra căreia nu putea reveni ulterior.

Analizând în continuare

criticile invocate în sfera cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, în raport de

gravitatea deosebită a faptei, modalitatea de săvârșire, rezultatul produs, dar

și de comportamentul procesul al inculpatului și persoana acestuia, pedeapsa

aplicată de prima instanță, menținută în apel, egală cu limita minimă prevăzută

de lege pentru tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 20 raportat la

art. 174 alin. (1) C. pen., fiind aptă prin cuantum și modalitate de executare

să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în

îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și

resocializarea sa viitoare pozitivă.

Astfel, cuantumul

pedepsei aplicate inculpatului reflectă în mod adecvat și datele favorabile

privind persoana inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor și situația

familială, aceste elemente neputând însă conduce la diminuarea pedepsei sub

limita minimă prevăzută de lege întrucât, în raport de datele concrete ale

cauzei, nu pot fi reținute ca circumstanțe atenuante.

Rezultă, așadar, că

nu poate fi primită critica invocată în recurs referitoare la greșita

individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, hotărârea recurată fiind

legală și temeinică.

Pentru considerentele

ce preced, constatându-se că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate,

precum și faptul că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de

casare prev. de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. care se iau în

considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin.

(1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, suma reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva Deciziei penale nr. 17

din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 16 martie

2011 la 9 aprilie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 aprilie 2012.

Procesat de GGC - LM