ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 971/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 971/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului penal de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin Sentința penală nr. 217 din 19 decembrie

2011 a Tribunalului Vaslui, data în Dosarul nr. 2782/89/2011 a fost condamnat

inculpatul M.I., porecla „L.", cu antecedente penale, la pedeapsa de 5

(cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor,

prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a, lit. b) C. pen., respectiv, de 1 an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. b) și 35 C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate

inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5

(cinci) ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

În temeiul art. 83 C.

pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de

5 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 220 din 20 aprilie 2010 a

Judecătoriei Bârlad, definitivă prin nerecurare la data de 3 mai 2010, pe care

a cumulat-o cu pedeapsă rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare aplicată în

prezenta cauză, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani și

5 (cinci) luni închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Pe durata executării

pedepsei i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

În temeiul art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive și în

conformitatea cu disp. art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 16 septembrie 2011 la

zi.

Au fost admise

acțiunile civile formulate de părțile civile B.I., Spitalul Județean de Urgență

Vaslui și Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui și în temeiul art. 14, 346 C.

proc. pen., art. 998 și următoarele C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006

modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul M.I. să plătească

următoarele sume: 5.000 RON părții civile B.I., reprezentând despăgubiri

materiale; 50.000 RON părții civile B.I., reprezentând despăgubiri morale;

6.099,96 RON părții civile Spitalul Județean de Urgență Vaslui, reprezentând

cheltuieli de spitalizare; 524,40 RON părții civile Serviciul de Ambulanță

Județean de Urgență Vaslui, reprezentând cheltuieli de transport.

În temeiul art. 118

lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul M.I. 3 bucăți de lemn de esență

cireș și o furcă cu coarne metalice reprezentând corpuri delicte, înregistrate

la poziția 93/2011 în Registrul de corpuri delicte al instanței.

Potrivit art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului

cheltuieli judiciare în sumă de 900 RON, din care suma de 200 RON reprezentând

onorariu pentru apărător oficiu s-a stabilit a fi avansat din fondurile

Ministerului Justiției, iar părții vătămate cu același titlu suma de 500 RON.

Pentru a decide

astfel prima instanță a reținut că în ziua de 05 iunie 2011, în jurul

prânzului, sub pretextul că ar căuta un cățel, învinuita P.M. a escaladat

gardul părții vătămate B.I., a intrat în curtea acestuia și după o discuție

purtată cu partea vătămată, profitând de vârsta acestuia și de deficiențele de

auz și de vedere pe care le are, i-a sustras părții vătămate o crăticioară cu

două bucăți de carne, pe care a dus-o în locuința vecină unde se afla

concubinul său M.I.

Pe fondul stării de

gelozie, oarecum inexplicabilă față de vârsta lui B.I. și a stării de sănătate

precară, inculpatul M.I. a sărit și el gardul în curtea lui B.I., care s-a

refugiat în grădină, însă a fost urmărit de către inculpat.

Folosind un băț de

cireș, inculpatul M.I. l-a lovit pe partea vătămată B.I. în zona parietală

stângă, după care a continuat agresiunea, lovind pe partea vătămată în zona

toraco-abdominală și a membrelor superioare, cu o furcă cu o coadă scurtă

aparținând părții vătămate.

În tot acest timp

învinuita P.M. s-a aflat la gardul despărțitor, dar nu a intervenit în

conflict.

Ulterior, inculpatul

a revenit la locuința sa, iar partea vătămată B.I., probabil sub influența

șocului traumatic pe care l-a suferit, nu a conștientizat amploarea leziunilor

care i-au fost provocate de inculpatul M.I., rămânând la domiciliu și chiar

încercând să efectueze activități domestice.

Persoane apropiate au

sesizat însă faptul că B.I. era într-o stare extrem de alterată a sănătății,

astfel că a fost sesizat serviciul de urgență „112", după care partea

vătămată B.I. a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență

Vaslui, unde a fost internat în perioada 06 - 16 iunie 2011, fiindu-i acordate

îngrijiri medicale de specialitate, cu diagnosticul „Policontuzionat prin

agresiune. Hemiperitoneu prin ruptură de splină. Contuzie forte bază hemitorace

stâng cu hematom parietal. Plagă contuză temporală stângă. Plagă contuză cot

stâng. Contuzie umăr stâng. Hemartroză cot stâng. Anemie acută

posthemoragică".

După externare s-a

întocmit Certificatul medico-legal nr. 303 din 17 iunie 2011 de către S.M.L.

județul Vaslui prin care s-a concluzionat că B.I. a prezentat leziuni

traumatice de tipul rupturii de splină pentru care se efectuează splenectomie

de necesitate, hematomului peritoneal, plăgii confuze și hematomului parietal

latero-toracic stâng.

Leziunile s-au putut

produce prin lovire cu mijloace sau obiecte contondente. Pot data din 5 iunie

leziunilor. Leziunile au pus în primejdie viața sus-numitului. Urmarea

traumatismului sus-numitul rămâne cu infirmitate fizică permanentă prin

pierderea de organ (splenectomie).

Vinovăția

inculpatului în conținutul faptelor de violare de domiciliu și tentativă de

omor este dovedită prin declarația părții vătămate B.I., concluziile

Certificatului medico-legal nr. 303 din 17 iunie 2011 al S.M.L. județul

Vaslui,declarațiile inculpatului M.I., declarațiile învinuitei P.M.,

declarațiile martorilor B.M., A.M., P.S. și mențiunile din procesul-verbal de

cercetare la fata locului, planșa foto anexate.

Inculpatul, a

recunoscut faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței

și a solicitat ca, în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală pe care le-a cunoscut și le-a însușit.

Prima instanță,

reținând că actul de sesizare a fost legal întocmit iar din probele administrate

în timpul urmăririi penale a rezultat că faptelor inculpatului li s-au dat o

corectă încadrare juridică și sunt suficiente date cu privire la persoana

inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, a admis cererea de

judecare a cauzei în cadrul procedurii simplificate, reglementată de art. 320

1

C. proc. pen.

La individualizarea

pedepselor, în cadrul criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., au fost

avute în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, urmarea

produsă, având în vedere că partea vătămată este un bătrân în vârstă de 88 de

ani, căruia i-a fost extirpată splina, rămânând cu infirmitate fizică

permanentă, împrejurările în care au fost săvârșite faptele, conduita sinceră a

inculpatului dar și circumstanțele sale personale, faptul că nu este la primul

conflict cu legea penală, atitudinea sa după comiterea faptei,

S-a reținut de către

cele două instanțe că faptele din prezenta cauză au fost săvârșite în

interiorul termenului de încercare stabilit prin Sentința penală nr. 220 din 20

aprilie 2010 a Judecătoriei Bârlad, definitivă prin nerecurare, la data de 3

mai 2010 și, în temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului

suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2

1

) C. pen.,

pedeapsă care a fost alăturată la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în

prezenta cauză.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel inculpatul M.I., care a solicitat reindividualizarea a

pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, având în vedere că a

recunoscut comiterea faptelor și că a fost și provocat de către partea

vătămată.

Prin Decizia penală

nr. 20 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.I., împotriva

Sentinței penale nr. 217 din 19 decembrie 2011, a Tribunalului Vaslui, pe care

a menținut-o ca fiind legală și temeinică.

S-a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus această perioadă preventivă de

după data de 19 decembrie 2011, la zi.

A fost obligat

inculpatul apelant să plătească statului suma de 300 RON cheltuieli judiciare,

din care 200 RON onorariu de avocat oficiu, s-a stabilit a fi avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Curtea a reținut că

prima instanță, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală a

reținut corect situația de fapt, a dat o încadrare juridică corectă acestora,

de tentativă de omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. și violare

de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen.

S-a constatat că,

prima instanță a făcut o individualizare judiciară corectă a pedepsei având în

vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de

pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost săvârșite și limitele

de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare.

În opinia curții,

aplicarea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare, în regim de executare,

corespunde gradului de pericol social al faptelor astfel cum au fost descrise

și reținute în actul de sesizare, fiind avute în vedere și circumstanțele

personale ale inculpatului care nu este la primul contact cu legea penală,

anterior a mai beneficiat de clemența instanței tot pentru săvârșirea unei

fapte de violență, atitudinea acestuia după comiterea faptelor în sensul că nu

a depus nici un efort pentru a ajuta partea vătămată B.I.

De asemenea, s-a mai

reținut că din probatoriul administrat în faza de urmărire penală nu au

rezultat element care să susțină critica inculpatului apelant că ar fi fost

provocat de către partea vătămată.

Soluția instanței de

apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul M.I. pe care a criticat-o sub

aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând în drept dispozițiile art.

385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În susținerea

recursului a învederat faptul că deși a beneficiat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., în raport de numărul de îngrijiri medicale acordate părții

vătămate se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de

art. 174 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 181 C. pen.

În subsidiar, a

solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului în raport de

atitudinea sa sinceră avută pe întreg parcursul procesului penal.

Verificând cauza atât

sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu - potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de

apel este legală și temeinică, recursul declarat de inculpatul M.I. ca

nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Critica recurentului

inculpat privind greșita încadrare juridică dată faptei reținută în sarcina sa,

circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen., este neîntemeiată. Astfel, Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o

analiză judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora de

către cele două instanțe, reținându-se în mod corect situația de fapt în

concordanță cu dispozițiile art. 6 și art. 62 C. proc. pen., vinovăția

inculpatului și încadrarea juridică a faptelor, respectiv infracțiunea de

tentativă de omor, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și

violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1) C. pen.

Cele două instanțe,

date fiind împrejurările în care s-a desfășurat incidentul, au stabilit în baza

probatoriului administrat, respectiv, declarațiile învinuitei P.D., ale

martorilor B.M., A.M., P.S. care se coroborează cu declarațiile părții vătămate

B.I., declarațiile inculpatului M.I., care a recunoscut comiterea faptei, și

concluziile Certificatului medico-legal nr. 303 din 17 iunie 2011 emis de

S.M.L. Vaslui, foaia de observație clinică generală a victimei nr. 18797 a Secției

chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Vaslui, o corectă situație de fapt.

S-a reținut că, în

ziua de 05 iunie 2011, în jurul prânzului, sub pretextul că își caută cățelul,

învinuita P.M. a escaladat gardul locuinței părții vătămate B.I., a intrat în

curte și profitând de vârsta înaintată a acestuia (88 ani) și deficiențele

auditive, a sustras o cratiță cu două bucăți de carne pe care a dus-o la

domiciliul în care locuia cu inculpatul M.I.

Pe fondul unei stări

de gelozie, nejustificată, inculpatul M.I. a escaladat și el gardul locuinței

părții vătămate și cu ajutorul unui băț din cireș a lovit partea vătămată care

a încercat să se ascundă în grădină, în zona parietală. În urma loviturii

primite și datorită stării de sănătate precare, partea vătămată a căzut la

pământ, după care inculpatul a continuat să o lovească în zona

toraco-abdominală și a membrelor, cu ajutorul unei furci găsite în curte.

După agresiune partea

vătămată a continuat activitățile casnice, însă starea sănătății sale s-a

înrăutățit, fiind transportat de urgență al Spitalul Județean Vaslui, unde a

fost internat cu diagnosticul „.. policontuzionat prin agresiune. Hemiperitoneu

prin ruptură de splină. Contuzie forte bază hemitorace stâng cu hematom

parietal. Plagă contuză temporală stângă. Plagă contuză cot stâng. Contuzie

umăr stâng. Hemartroză cot stâng. Anemie acută posthemoragică".

Diagnosticul a fost

confirmat, ulterior, prin concluziile Certificatului medico-legal nr. 303 din

17 iunie 2011 emis de S.M.L. Vaslui care a stabilit că „ B.I. a prezentat

leziuni traumatice de tipul rupturii de splină pentru care se efectuează

splenectomie de necesitate, hematomului peritoneal, plăgii contuze și

hematomului parietal latero-toracic stâng.

Leziunile s-au putut

produce prin lovire cu mijloace sau obiecte contondente. Pot data din 5 iunie

leziunilor. Leziunile au pus în primejdie viața sus-numitului. Urmare a

traumatismului sus-numitul rămâne cu infirmitate fizică permanentă prin

pierderea de organ (splenectomie)".

În ceea ce privește

încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte reține că, pentru a putea

caracteriza activitatea infracțională a făptuitorului ca fiind tentativă de

omor este necesar să fie întrunite mai multe condiții, și anume, folosirea unui

obiect vulnerant apt să producă moartea, vizarea unor zone vitale, intensitatea

loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima.

În raport de aceste

elemente, împrejurarea invocată de recurentul inculpat că leziunile suferite de

victimă prin activitatea infracțională desfășurată de acesta la data de 05

iunie 2011, au necesitat pentru vindecare doar 25 - 30 de zile de îngrijiri

medicale, așa cum s-a reținut în Certificatului medico-legal nr. 303 din 17

iunie 2011 emis de S.M.L. Vaslui, nu este determinantă în înlăturarea intenției

inculpatului la comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

Intenția de a ucide

este relevată în cauză de loviturile repetate aplicate victimei de către

inculpatul M.I. în timp ce partea vătămată se afla în grădină și, ulterior,

după ce partea vătămată se afla căzută la pământ, obiectele folosite la

agresarea victimei și care sunt apte de a ucide (un băț din cireș și o furcă),

acțiunea inculpatului de a urmări partea vătămată în grădină, zonele corpului

în care s-au aplicat aceste lovituri (parietală, toraco-lombară și a

membrelor), de împrejurarea că inculpatul cunoștea vârsta părții vătămate,

stare precară de sănătate a acestuia și deficiențele auditive de care suferea,

atitudinea inculpatului imediat după comiterea faptei, care a revenit la

domiciliul său lăsând victima căzută la pământ.

Prin urmare, Înalta

Curte reține că față de toate aceste elemente nu se poate aprecia că inculpatul

nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei sau punerii în

primejdie a vieții, rezultat cel puțin acceptat și care a fost evitat numai

datorită întâmplării și intervenției chirurgicale de urgență la care a fost

supusă partea vătămată. Chiar și în aceste condiții a intervenției medicale de

specialitate, partea vătămată datorită vătămărilor suferite care i-au pus viața

în primejdie, a rămas cu o infirmitate fizică permanentă.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că nu se justifică schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor, prev. de

art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de vătămare

corporală, prev. de art. 181 C. pen., și pe cale de consecință, urmează să

respingă recursul inculpatului sub acest aspect.

neîntemeiată și cea de-a doua critică a recurentului inculpat M.I.,

circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., privind greșita individualizare a pedepselor aplicate acestuia în raport

de atitudinea sa sinceră pe tot parcursul procesului penal. Referitor la

criticile inculpatului M.I., se constată că instanța de fond și de prim control

judiciar au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., în

funcție de care a fost aplicată o pedeapsă corect individualizată, atât din

punctul de vedere al cuantumului cât și al modalității de executare - în regim

de executare, fiind orientată spre minimum limitelor speciale de pedeapsă

prevăzute de lege, pentru infracțiunile de violare de domiciliu și omor, în

faza tentativei, limite reduse cu o treime urmare reținerii dispozițiilor art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Astfel, cele două

instanțe, în aplicarea pedepsei de 5 ani închisoare inculpatului M.I., pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174 alin. (1) C. pen. și de 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) C. pen., a

avut în vedere, pe lângă limitele de pedeapsă fixate în legea penală, reduse la

jumătate ca urmare a reținerii faptei în faza tentativă în cazul infracțiunii

de omor, gradul de pericol social concret a faptelor (infracțiune contra vieții

și a dreptului de proprietate), împrejurările în care au fost comise faptele

(pe fondul unei stări de gelozie nejustificate, prin escaladarea gardului

părții vătămate, prin folosirea unor obiecte apte să producă moartea (bâtă și

furcă), în curtea părții vătămate, intensitatea loviturilor, zonele vizate

(cap, torace și membre), urmările produse (vătămarea integrității corporale a

victimei și încălcarea dreptului de proprietate) și atingerea adusă relațiilor

sociale privind dreptul la viață, siguranță publică și dreptul de proprietate.

Totodată, au fost

avute în vedere circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului,

și anume, faptul că a recunoscut comiterea faptei astfel cum a fost reținută în

actul de sesizare, este cunoscut cu antecedente penale fiind condamnat,

anterior, tot pentru o infracțiune de violență, art. 180 alin. (2) C. pen.,

astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar, aspecte care și în opinia

Înaltei Curți justifică reținerea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., cu efecte juridice asupra reducerii limitelor pedepselor

stabilite de lege, cu o treime, dar care nu impun reținerea în favoarea sa a

unor circumstanțe atenuante.

Prin urmare, Înalta

Curte apreciază că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus față cel

ales de instanța de fond și menținut de către instanța de apel, nu ar putea

asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv educativ prevăzut

de art. 52 C. pen.

De asemenea, se

constată că instanțele de fond și de apel, având în vedere dispozițiile

Deciziei în interesul legii nr. LXXIV (74)/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție - Secțiile Unite, precum și jurisprudența constantă în această materie

a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Calmanovici împotriva României

cauza Hirst împotriva Marii Britanii), dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale precum și natura și gravitatea faptei comise (tentativă la omor),

împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului care a manifestat un

comportament violent, atitudinea acesteia după comiterea faptei, a aplicat în mod

corect acestuia și pedepsele complementare și accesorii, a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat.

Constatând că nu sunt

incidente, pentru motivele anterior arătate, niciunul dintre cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. și nici

vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpat, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de

apel ca fiind legală și temeinică.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului M.I. durata arestării preventive de la 16 septembrie 2011

la zi.

Având în vedere că

recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 20

din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 16 septembrie 2011 la

2 aprilie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 aprilie 2012.

Procesat de GGC - LM