ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1985/2012

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 536 din 22 noiembrie 2011 a Tribunalului Iași a fost condamnat inculpatul M.B.G.

la pedepsele de:

- 5 (cinci) ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat

la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., 74 alin. (1) lit.

a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen.;

- 3 (trei) ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de violare de domiciliu prev. de art. 192

alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 alin. (1) lit. a)

C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen. prin schimbarea de încadrare juridică.

Pedepsele au fost

contopite urmând ca inculpatul să execute 5 (cinci) ani închisoare.

S-au aplicat

dispozițiile art. 71 și 64 C. pen.

S-a luat act că

partea vătămată A.R. nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul,

în solidar cu ceilalți inculpați, la plata despăgubirilor civile către

unitățile care au acordat îngrijiri medicale victimei și plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a se pronunța în

sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut:

În fapt, în seara

zilei de 02 ianuarie 2011, inculpații A.V., A.I. și M.B.G. au consumat băuturi

alcoolice, după care, în jurul orelor 23:30-24:00, au luat hotărârea să se

deplaseze la locuința consăteanului lor, partea vătămată A.R. de 44 de ani, sub

pretextul de a o ura, întrucât era ziua sa de naștere.

În momentul în care inculpații

au ajuns la locuința părții vătămate, aceasta împreună cu soția sa, martora A.L.

tocmai se pregăteau de culcare.

Aceștia le-au spus

urătorilor că este o oră târzie și că nici nu au cu ce să-i servească, aceștia

părând inițial că au înțeles situația, însă, la plecarea din locuință au

provocat mai multe stricăciuni, smulgând un cuier din perete și dărâmând un

dulap, după care au ieșit în curte.

În momentul în care

partea vătămată, ieșită după urători, enervată de cele întâmplate, le-a spus

acestora să părăsească mai repede curtea sa, inculpații au început să înjure

partea vătămată și să o lovească.

Inculpatul A.V. a

lovit partea vătămată cu o bâtă pe care o avea de la bun început asupra sa,

ceilalți inculpați folosindu-se de bucăți de lemn scoase din gardul părții

vătămate, precum și de o coadă de mop găsită tot în curtea părții vătămate.

În urma loviturilor

primite, partea vătămată a căzut la pământ, lângă o căruță aflată în curtea sa,

inculpații continuând să o lovească la întâmplare peste tot corpul, dar mai cu

seama în zona capului, agresiunea fiind încetată abia la intervenția soției părții

vătămate, martora A.L., aceasta solicitând ajutorul martorului T.G., vecin cu

partea vătămată.

Totodată, înainte de

a părăsi curtea locuinței părții vătămate, inculpatul A.V. a spart cu bâta sa

mai multe ochiuri de geam de la ușa de acces în locuința părții vătămate și de

asemenea, de la o fereastră a aceleiași locuințe.

În termen legal, hotărârea

a fost apelată de inculpat, acesta solicitând redozarea pedepsei.

Prin decizia penală nr.

38 din 21 februarie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.B.G. A obligat

inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut în esență că pedepsele aplicate

inculpatului au fost corect individualizate.

Împotriva acestei din

urmă decizii a declarat recurs inculpatul M.B.G. invocând cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. în temeiul căruia a

solicitat reducerea pedepsei și reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 73

lit. b) C. pen.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art.

385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul

declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Înalta Curte reține

că instanța de fond a realizat o analiză judicioasă și completă a întregului

ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, rezultând

că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa.

Cererea formulată de

inculpat în sensul de a se reține în favoarea sa dispozițiile art. 73 lit. b) C.

pen. referitoare la circumstanța atenuantă a provocării, nu este întemeiată,

nefiind susținută de nici o probă administrată în cauză.

Referitor la pedeapsa

aplicată inculpatului de instanța de fond, reține Înalta Curte că a fost corect

individualizată în deplin acord cu criteriile generale de individualizare

judiciară a pedepsei reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen.

Natura, gravitatea

faptelor comise de inculpat, precum și modalitatea de săvârșire a acestora sunt

împrejurări care justifică pedeapsa aplicată atât sub aspectul cuantumului, cât

și a modalității de executare.

Înalta Curte, în

propria analiză apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este aptă să

contribuie la atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei, neputând fi

identificate alte împrejurări care să determine aplicarea unui regim

sancționator mai blând.

Față de toate

considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul

M.B.G.

împotriva

deciziei penale

nr.

38 din 21 februarie 2012

a Curții de Apel Iași,

secția

penală

și

pentru

cauze

cu

minori

.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 8 iunie 2012.