ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1985/2012

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 536 din 22 noiembrie 2011 a Tribunalului Iași a fost condamnat inculpatul M.B.G. la pedepsele de: - 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen., 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen.; - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen. prin schimbarea de încadrare juridică. Pedepsele au fost contopite urmând ca inculpatul să execute 5 (cinci) ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. S-a luat act că partea vătămată A.R. nu s-a constituit parte civilă. A fost obligat inculpatul, în solidar cu ceilalți inculpați, la plata despăgubirilor civile către unitățile care au acordat îngrijiri medicale victimei și plata cheltuielilor judiciare. Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut: În fapt, în seara zilei de 02 ianuarie 2011, inculpații A.V., A.I. și M.B.G. au consumat băuturi alcoolice, după care, în jurul orelor 23:30-24:00, au luat hotărârea să se deplaseze la locuința consăteanului lor, partea vătămată A.R. de 44 de ani, sub pretextul de a o ura, întrucât era ziua sa de naștere. În momentul în care inculpații au ajuns la locuința părții vătămate, aceasta împreună cu soția sa, martora A.L.

tocmai se pregăteau de culcare. Aceștia le-au spus urătorilor că este o oră târzie și că nici nu au cu ce să-i servească, aceștia părând inițial că au înțeles situația, însă, la plecarea din locuință au provocat mai multe stricăciuni, smulgând un cuier din perete și dărâmând un dulap, după care au ieșit în curte. În momentul în care partea vătămată, ieșită după urători, enervată de cele întâmplate, le-a spus acestora să părăsească mai repede curtea sa, inculpații au început să înjure partea vătămată și să o lovească. Inculpatul A.V. a lovit partea vătămată cu o bâtă pe care o avea de la bun început asupra sa, ceilalți inculpați folosindu-se de bucăți de lemn scoase din gardul părții vătămate, precum și de o coadă de mop găsită tot în curtea părții vătămate.

În urma loviturilor primite, partea vătămată a căzut la pământ, lângă o căruță aflată în curtea sa, inculpații continuând să o lovească la întâmplare peste tot corpul, dar mai cu seama în zona capului, agresiunea fiind încetată abia la intervenția soției părții vătămate, martora A.L., aceasta solicitând ajutorul martorului T.G., vecin cu partea vătămată. Totodată, înainte de a părăsi curtea locuinței părții vătămate, inculpatul A.V. a spart cu bâta sa mai multe ochiuri de geam de la ușa de acces în locuința părții vătămate și de asemenea, de la o fereastră a aceleiași locuințe. În termen legal, hotărârea a fost apelată de inculpat, acesta solicitând redozarea pedepsei. Prin decizia penală nr. 38 din 21 februarie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.B.G.

A obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut în esență că pedepsele aplicate inculpatului au fost corect individualizate. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs inculpatul M.B.G. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. în temeiul căruia a solicitat reducerea pedepsei și reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Înalta Curte reține că instanța de fond a realizat o analiză judicioasă și completă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, rezultând că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa. Cererea formulată de inculpat în sensul de a se reține în favoarea sa dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la circumstanța atenuantă a provocării, nu este întemeiată, nefiind susținută de nici o probă administrată în cauză. Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de fond, reține Înalta Curte că a fost corect individualizată în deplin acord cu criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen.

Natura, gravitatea faptelor comise de inculpat, precum și modalitatea de săvârșire a acestora sunt împrejurări care justifică pedeapsa aplicată atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare. Înalta Curte, în propria analiză apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este aptă să contribuie la atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei, neputând fi identificate alte împrejurări care să determine aplicarea unui regim sancționator mai blând. Față de toate considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.B.G. împotriva deciziei penale nr. 38 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori . Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 iunie 2012.