ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 189/2013

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 22 din 31 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza dispoziției art. 334 C. proc. pen., a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de către inculpații L.L., L.G.M., L.G. și L.A., prin apărător aleși, din infracțiunea de tentativă la omor prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 20 C. pen., raportat la dispozițiile art. 174 alin. (l) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (2) C. pen., ca neîntemeiată. În baza dispoziției art. 334 C. proc.

pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpatul B.F., prin apărător, din infracțiunea tentativă la omor prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 20 C. pen., raportat la dispozițiile art. 174 alin. (l) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de dispozițiile art. 73 lit. b). C. pen., ca neîntemeiată. A fost condamnat inculpatul L.L., după cum urmează: 1. În baza dispoziției art. 20 C. pen., raportat la dispozițiile art. 174 alin. (l) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 174 alin. (2) C. pen.

și a dispoziției art. 21 alin. (2) C. pen., infracțiunea de tentativă la omor, fapta din data de 09 februarie 2009, parte vătămată și civilă D.G., la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară. 2. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., infracțiunea de violare de domiciliu în formă calificată, faptă din data de 09 februarie 2009, parte vătămata M.A., la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza dispoziției art. 33 lit. a) C. pen., raportat la dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen., si art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 5 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b), C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

Pedeapsa complementara aplicată inculpatului s-a dispus a se executa în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 66 C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 C. pen., raportat la dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii de o zi (respectiv 24 de ore începând cu data de 19 mai 2009 orele 19.00 până la data de 20 mai 2009 orele 19.00). A fost condamnat inculpatul L.G.M., după cum urmează: În baza dispoziției art. 20 C. pen., raportat la dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziției art. 174 alin. (2) C. pen.

și a dispozițiile art. 21 alin. (2). C. pen., infracțiunea de tentativă la omor, faptă din data de 09 februarie 2009, parte vătămata și civilă D.G., la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b), cp, cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., infracțiunea de violare de domiciliu în formă calificată, faptă din data de 09 februarie 2009, parte vătămata M.A., la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza dispoziției art. 33 lit. a) C. pen., raportat la dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen., și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și s-a dispus ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 5 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

Pedeapsa complementara aplicată inculpatului s-a dispus să fie execută în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 66 C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 C. pen., raportat la dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii de o zi (respectiv 24 de ore începând cu data de 19 mai 2009 orele 19.00 până la data de 20 mai 2009 orele 19.00). A fost condamnat inculpatul L.G., după cum urmează: În baza dispoziției art. 20 C. pen., raportat la dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziției art. 174 alin. (2) C. pen.

și a dispozițiilor art. 21 alin. (2) C. pen., infracțiunea de tentativă la omor, fapta din data de 09 februarie 2009, parte vătămata și civilă D.G., la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., infracțiunea de violare de domiciliu în formă calificată, faptă din data de 09 februarie 2009, parte vătămata M.A., la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza dispoziției art. 33 lit. a) C. pen., raportat la dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen., și art. 35 alin. (l) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și s-a dispus ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 5 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

Pedeapsa complementară aplicată inculpatului s-a dispus să fie executată în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 66 C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 C. pen., raportat la dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii de o zi (respectiv 24 de ore începând cu data de 19 mai 2009 orele 19.00 până la data de 20 mai 2009 orele 19.00). A fost condamnat inculpatul L.A., după cum urmează: 1. În baza dispoziției art. 20 C. pen., raportat la dispozițiile art. 174 alin. (l) C. pen., cu aplicarea dispoziției art. 174 alin. (2) C. pen.

și a dispoziției art. 21 alin. (2) C. pen., infracțiunea de tentativă la omor, fapta din data de 09 februarie 2009, parte vătămata și civilă D.G., la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară. 2. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., infracțiunea de violare de domiciliu în formă calificată, faptă din data de 09 februarie 2009, parte vătămata M.A., la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza dispoziției art. 33 lit. a) C. pen., raportat la dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen., și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și s-a dispus ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 5 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară.

Pedeapsa complementară aplicată inculpatului s-a dispus să fie executată în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 66 C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 C. pen., raportat la dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. A fost condamnat inculpatul B.F., după cum urmează: 1. În baza dispoziției art. 20 C. pen., raportat la dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziției art. 174 alin. (2) C. pen. și a dispoziției art. 21 alin. (2) C. pen., infracțiunea de tentativă la omor, fapta din data de 09 februarie 2009, parte vătămata și civilă D.G., la pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară.

2. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., infracțiunea de violare de domiciliu în formă calificată, faptă din data de 09 februarie 2009, parte vătămata M.A., la 3 ani închisoare. În baza dispoziției art. 33 lit. a) C. pen., raportat la dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și s-a dispus ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară. Pedeapsa complementara aplicată inculpatului se va executa în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 66 C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 C. pen., raportat la dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. S-a admis în parte acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea vătămată D.G. și au fost obligați inculpații L.L., L.G.M., L.G., L.A. și B.F. în solidar să plătească acestei părți vătămate suma de 10.000 lei (zece mii lei) cu titlul de daune morale. S-a respins cererea părții vătămate D.G. privind obligarea inculpaților L.L., L.G.M., L.G., L.A. și B.F. la plata de daune materiale către aceasta, ca neîntemeiată. S-a luat act că partea vătămată M.A. nu a exercitat acțiune civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpaților, în sensul că nu a solicitat daune materiale sau morale de la aceștia.

S-a admis acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de Spitalul Județean de Urgenta Ploiești și au fost obligați inculpații L.L., L.G.M., L.G., L.A. și B.F. în solidar să plătească acestei unități spitalicești suma de 750,78 lei, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate D.G. la acest spital, în perioada 09 februarie - 16 februarie 2009 la care s-a dispus adăugarea dobânzii calculată la această sumă de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la plata integrală a debitului datorat. Au fost obligați inculpații L.L., L.G.M., L.G. și L.A. la câte 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: În comuna Băltești, jud. Prahova locuiesc familiile L. și D. care de mai mulți ani sunt în relații de dușmănie. În seara zilei de 07 februarie 2009, între membrii celor două familii de etnie rromă, respectiv L. și D., care de mai mulți ani sunt în relații de dușmănie, comițând periodic agresiuni unii asupra celorlalți a avut loc un conflict în care a fost agresat fizic L.M. S-a reținut că în contextul arătat, frații L.A., L.G.M., L.G., L.L. și B.F. au hotărât să se răzbune și în dimineața zilei de 09 februarie 2009 l-au urmărit pe D.G. și înarmați cu obiecte vulnerante au așteptat momentul propice declanșării unui atac asupra acestuia.

Partea vătămată efectua lucrări de construcție la locuință și, dimineața, în jurul orelor 11,00, împreună cu concubina sa V.R. au plecat de la locuință cu autoturismul Dacia culoare roșie pentru a efectua cumpărături. Pe drum, după ce au parcurs pe drumul comunal circa 100 m, au fost blocați de o căruță, manevrată intenționat de frații L. Aceștia, observaseră plecarea de la domiciliu a părții vătămate D.G. și l-au așteptat pe acesta în zona locuinței numitului M.M. și au scos în drum o căruță pentru a bloca calea de acces a părții vătămate, știind că acestea urmează să vină cu autoturismul său. Constatând cele întâmplate, partea vătămata a încercat inițial o manevra de mers înapoi cu autoturismul său, dar văzând că nu se poate îndepărta de inculpați, a ieșit din mașina și a fugit pe drum spre locuința sa, încercând să își asigure scăparea.

S-a reținut că partea vătămată a fost urmărită de către cei 5 inculpați, respectiv L.L., L.G.M., L.G., L.A. și B.F., partea vătămata încercând să se ascundă în locuința numitei M.A., dar inculpații au pătruns în domiciliul acestei persoane și au surprins-o pe partea vătămată într-o magazie de scândura ținând de locuința arătata, unde au lovit-o pe partea vătămată cu pumnii, picioarele și obiectele vulnerante pe care le aveau asupra lor, respectiv L.A. o furcă metalică, L.G. un levier metalic, iar B.F. un cuțit. Pe parcursul agresiunii, ceilalți doi inculpați L.G.M. și L.L. au lovit-o și ei pe partea vătămată folosind furca și levierul de la ceilalți doi coinculpați arătați. Inculpații au lovit împreuna în același condiții de loc și timp circa 30 min pe partea vătămata cu obiectele vulnerante arătate, după care au părăsit curtea locuinței numitei M.A.

Alertați de cele întâmplate la fața locului s-au deplasat martorii D.N. și I.F. care au transportat-o pe partea vătămată D.G. la spital pentru îngrijiri medicale. Urmare loviturilor primite, partea vătămată a suferit multiple leziuni prin înțepare și înjunghiere care au necesitat 25-35 zile îngrijiri medicale și au pus acesteia viața în pericol. În drept, s-a reținut că faptele comise de către inculpați, constând în aceea că în dimineața zilei de 09 februarie 2009 au pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate M.A. pentru a o urmări pe partea vătămata D.G. pe care au prins-o într-o magazie din scândură de lângă locuința părții vătămate M.A., au lovit-o cu pumnii, cu picioarele și cu o furcă metalică, un levier și un cuțit pe care îl aveau asupra lor, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni: violare de domiciliu în formă calificată prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen.

și tentativă la omor prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 20 raportat la dispozițiile art. 174 C. pen. Inculpații nu au recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Inculpatul L.L. a arătat că în ziua respectivă nu a avut nici un conflict cu partea vătămată și nu a pătruns în curtea lui M.A., aceeași situație relatând-o și inculpații L.G., L.M. și L.A. Inculpatul B.F. a precizat că, el a fost cel atacat de frații D., intrând în curtea părții vătămate M.A., unde a fost lovit cu picioarele și pumnii de aceștia, precizând că l-a lovit cu cuțitul pe D.G. în curte la M.A., însă frații săi nu au fost cu el. Deși inculpații nu au recunoscut comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor, instanța de judecata a reținut vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunilor la care a făcut referire mai sus, pe baza tuturor probelor administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată.

S-a mai reținut că toate declarațiile martorilor audiați în cauză împreună cu celelalte probatorii administrate, s-au coroborat cu concluziile raportului medico legal efectuat în cauză, rezultând că partea vătămată a suferit la data conflictului leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 25-20 zile îngrijiri medicale, constând în mai multe plăgi și leziuni, printre care o plagă prin înjunghiere penetrantă în cavitatea toracică, aceasta punând în primejdie viața victimei. Instanța de fond a apreciat că faptele concurente ale inculpaților care în aceleași împrejurări de timp și de loc prin voința lor comună, au lovit-o fiecare în parte pe partea vătămata D.G., iar una dintre aceste lovituri executată de B.F.

cu cuțitul i-a cauzat o plagă prin înjunghiere penetranta în cavitatea toracică, care i-a pus in primejdie viața, au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor. Instanța a apreciat că din moment ce toți inculpații au lovit-o pe partea vătămata în același timp, cât și succesiv cu obiecte vulnerante, furcă, levier sau cuțit care le-au avut asupra lor, chiar daca numai lovitura de cuțit a inculpatului B.F. putea conduce în lipsa intervenției chirurgicale la moartea părții vătămate, a întrunit prin modul în care s-a desfășurat activitatea infracțională, respectiv activitatea concordantă a inculpaților la săvârșirea faptei, și unitatea indivizibilă a acesteia, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, aceștia fiind coautori la săvârșirea acestei fapte.

În plan subiectiv instanța a reținut săvârșirea faptei cu intenție indirectă, în sensul ca deși inculpații nu au urmărit nemijlocit uciderea victimei, ei au acceptat această posibilitate, in sensul ca fiind în grup de 5 persoane au lovit direct și succesiv victima, existând cooperarea comună acestora în producerea rezultatului periculos, și că în situația dată au acceptat posibilitatea uciderii victimei în raport de modul în care au acționat împotriva acesteia. Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulate în cauză de inculpații L.L., L.G., L.G. și L.A., din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă, instanța a respins această cerere reținând că inculpații au acționat cu obiecte vulnerante apte să producă moartea victimei, lovind-o pe aceasta în mai multe zone ale corpului, dintre care cu cuțitul în cavitatea toracică, lovitură penetrantă care a pus în primejdie viața victimei.

Instanța de fond a respins și cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de vătămare gravă cu aplicarea dispoziției art. 73 lit. b) C. pen. Pentru ca inculpatul B.F. să se fi aflat în stare de provocare ar fi trebuit să existe o agresiune din partea părții vătămate D.G., agresiune care, așa cum s-a arătat, nu a existat în cauză. „Scuza” provocării, această circumstanță atenuantă există, așa cum se prevede în dispoziția din art. 73 lit. b) C. pen., atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Probele administrate nu dovedesc că inculpatul s-a aflat într-o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare ce cuprinde întreaga ființă a făptuitorului ori de emoție puternică; nu s-a constatat că inculpatul a săvârșit fapta în această stare indiferent de timpul trecut de la săvârșirea actului presupus provocator. Este cunoscut că pentru existența provocării interesează nu atitudinea psihică a victimei în săvârșirea actului provocator ci efectele pe care acest act le-a produs asupra psihicului inculpatului și anume dacă a determinat la acesta o puternică stare de tulburare sau emoție. Riposta inculpatului la acțiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia iar nu împotriva altei persoane.

În speță, riposta inculpatului nu a fost replica imediată la presupusul atac ci aceasta s-a manifestat a doua zi, așa cum, de altfel, au reținut în mod corect atât instanța de fond cât și instanța de prim control judiciar. În privința infracțiunii de violare de domiciliu, s-a reținut că inculpații nu au avut acceptul de a pătrunde în domiciliul părții vătămate, situație care coroborată cu restul probatoriilor au pus în evidență că aceștia au pătruns fără drept în domiciliul acesteia și au comis infracțiunea de violare de domiciliu în forma calificată.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpaților instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 si 72 C. pen., limitele de pedeapsa prevăzute de textele de lege incriminatoare, cu reținerea dispozițiilor privind sancționarea tentativei, respectiv art. 21 alin. (2) C. pen., gradul de pericol social concret, gradul de pericol social deosebit al faptelor comise de inculpați, reieșind din modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor, inculpații acționând asupra victimei cu obiecte vulnerante, cauzându-i acesteia leziuni traumatice care i-au pus viata în primejdie, cauze de agravare a pedepsei constând în participația penală a inculpaților și concursul de infracțiuni, cât și circumstanțele personale ale acestora, constând în faptul ca nu sunt cunoscuți cu antecedente penale până la data comiterii faptelor.

În raport de aceste criterii instanța a apreciat că scopul educativ preventiv cât și sancționator al pedepsei ce le-a fost aplicate fiecărui inculpat în parte se poate atinge numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoare orientate către minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, acestea fiind în măsură să asigure scopurile arătate. Instanța nu a reținut circumstanțele atenuante legale în favoarea inculpaților și nu a scăzut pedeapsa sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, întrucât în raport de modalitatea concretă de comitere a faptelor a apreciat că simplul fapt că aceștia sunt infractori primari nu a justificat reținerea unor astfel de circumstanțe și scăderea pedepsei prevăzută de textele de lege incriminatoare.

În privința inculpatului B.F. instanța s-a orientat la o pedeapsa cu închisoare mai mare decât a celorlalți inculpați, aceasta fiind contribuția mai mare a acestuia la săvârșirea infracțiunii și a faptului că lovitura penetrantă de cuțit a acestuia a pus în primejdie viața victimei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal, inculpații L.L., L.G.M., L.G., L.A. și B.F., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Inculpații L.G., L.L., L.A. și L.G.L. în primul motiv de apel au invocat faptul că instanța de fond a realizat o greșită apreciere a probatoriului administrat în cauză, reținând în mod eronat vinovăția lor în comiterea infracțiunii care constituie obiectul actului de sesizare a instanței în condițiile în care declarațiile martorilor audiați conțin contradicții.

În esență, contradicțiile vizează declarațiile date de martora V.R., concubina părții vătămate, care la urmărirea penală a relatat aspecte diferite de cele precizate în declarația dată în fața instanței de judecată. Există, de asemenea, contradicții între declarația martorei V.R. și declarația martorului M.I. Au apreciat apelanții că față de această împrejurare se impune completarea probelor cu reaudierea martorilor M.A., V.R., M.I. și V.L.V. Au solicitat și efectuarea unei adrese la primăria de domiciliu pentru a se comunica dacă inculpatul L.A. a participat la renovarea instituției, așa cum acesta a susținut. În subsidiar, toți apelanții inculpați au criticat sentința și sub aspectul modului de individualizare judiciară a pedepselor ce le-au fost aplicate, invocând faptul că instanța de fond le-a aplicat pedepse mult prea aspre în raport de gravitatea faptelor comise și de circumstanțele lor personale.

Apelantul B.F. a solicitat ca instanța de apel să ia act de declarația sa, în sensul că dorește să-i fie aplicate dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., avându-se în vedere declarația prin care recunoștea integral acuzațiile care i s-au adus prin actul de sesizare a instanței de judecată, situație în raport de care apreciază că se impune reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată cu o treime. Prin decizia penală nr. 81 din 22 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins cererea de completare a probelor cu reaudierea unor martori, formulată de inculpații apelanți L.G., L.A., L.L. și L.G.M., nefiind utile soluționării cauzei.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații L.L., L.G.M., L.G., L.A. și B.F. împotriva sentinței penale nr. 22 din 31 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova. Au fost obligați inculpații L.G., L.A., L.L. și B.F. la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat și pe inculpatul L.G.M. la 500 lei cu același titlu, din care, suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, să fie plătită din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova. Pentru a decide astfel, s-a reținut, în esență, că instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cele două faze ale procesului penal din care rezultă atât existența faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații cât și săvârșirea acestora cu vinovăție în forma cerută de lege de către apelanții inculpați.

S-a reținut că depozițiile martorilor audiați la propunerea inculpaților pentru dovedirea unei intervenții violente prealabile a părții vătămate și a fraților săi, fapt ce a determinat riposta infracțională a inculpatului sunt în disonanță cu întregul material probator administrat în cauză. Instanța de apel a mai reținut că inculpații prin apărările formulate, de altfel, înlăturate în mod justificat încearcă diminuarea răspunderii penale deși este neîndoios faptul că loviturile pe care le-au aplicat în mod conjugat părții vătămate au fost de natură să-i pună acesteia viața în pericol. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpații L.L., L.G.M., L.G., L.A. și B.F. criticând-o ca nelegală și ne temeinică pentru următoarele motive: Inculpații L.G., L.L., L.A.

și L.G.L. în primul motiv de recurs au invocat faptul că instanța de fond și de apel au realizat o greșită apreciere a probatoriului administrat în cauză, reținând în mod eronat vinovăția lor în comiterea infracțiunii care constituie obiectul actului de sesizare a instanței în condițiile în care declarațiile martorilor audiați conțin contradicții. Au arătat că, în esență, contradicțiile vizează declarațiile date de martora V.R., concubina părții vătămate, care la urmărirea penală a relatat aspecte diferite de cele precizate în declarația dată în fața instanței de judecată. Există, de asemenea, contradicții între declarația martorei V.R. și declarația martorului M.I. Au apreciat că față de această împrejurare se impunea completarea probelor cu reaudierea martorilor M.A., V.R., M.I.

și V.L.V., precum și efectuarea unei adrese la primăria de domiciliu pentru a se comunica dacă inculpatul L.A. a participat la renovarea instituției, așa cum acesta a susținut. Recurenții inculpați L.L., L.G.M., L.G. și L.A. au invocat faptul că încadrarea juridică dată faptei comise este greșită pentru că nu s-a dovedit intenția lor de a o ucide pe partea vătămată. În acest sens au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen. În contextul probatoriului administrat în cauză aceștia au solicitat reținerea circumstanței atenuante legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu toate consecințele legale.

În subsidiar, toți apelanții inculpați au criticat sentința și sub aspectul modului de individualizare judiciară a pedepselor ce le-au fost aplicate, invocând faptul că instanța de fond le-a aplicat pedepse mult prea aspre în raport de gravitatea faptelor comise și de circumstanțele lor personale. În raport de criticile formulate recurenții inculpați au solicitat, în principal, achitarea lor pentru infracțiunile deduse judecății în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., într-un prim subsidiar schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. În infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. și într-un ultim subsidiar reducerea cuantumului pedepselor aplicate acestora și suspendarea sub supraveghere a executării acestora conform art. 86 1 C. pen.

Recursurile sunt nefondate. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de inculpați circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 385 9 alin. (2) și (3) C. proc. pen., constată că hotărârea atacată este legală și temeinică urmând a o menține ca atare. Prealabil examinării criticilor referitoare la fondul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în ceea ce privește cererea de reaudiere a martorilor M.A., V.R., M.I. și V.L.V., audiați atât în cursul urmăririi penale, cât și de către prima instanță, în mod corect s-a apreciat că nu este utilă soluționării cauzei.

între declarațiile acestor martori nu există contradicții cu privire la aspectele esențiale pentru soluționarea cauzei, audierea acestora în fața primei instanțe s-a realizat în condiții de contradictorialitate, fiindu-le creată posibilitatea inculpaților să adreseze întrebări, prin intermediul apărătorilor aleși, martorilor, în aceste condiții fiind posibilă lămurirea tuturor aspectele cauzei. Examinând declarațiile părții vătămate date în cursul urmăririi penale și în fața primei instanțe nu se constată existența unor contradicții între acestea, partea vătămată plasând la locul incidentului toți inculpații și indicând în același mod contribuția acestora la comiterea infracțiunii. Față de amploarea agresiunii la care a fost supusă, nu se poate solicita părții vătămate să rețină toate detaliile comiterii acesteia, cu indicarea exactă a numărului de lovituri pe care le-a primit și a persoanelor care i le-au aplicat.

De altfel, chiar D.G., în declarațiile menționate anterior, a indicat faptul că a primit lovituri simultane de la inculpați, astfel încât și-a pierdut cunoștința. În ceea ce privește contradicțiile pretins existente între declarațiile martorei V.R. și cele ale martorului M.I., Curtea a reținut în mod corect că cel din urmă martor în cursul urmăririi penale a dat o declarație care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, în sensul că a confirmat integral acuzațiile aduse inculpaților. În fața primei instanțe, fără a avea o justificare plauzibilă, deși a susținut că nu a fost amenințat de către nici o parte pentru a-și schimba declarația, acesta a susținut o stare de fapt diferită, care nu poate fi coroborată cu celelalte probe administrate în cauză.

S-a observat în mod corect că, aspectele care intră în contradicție în declarațiile celor doi martori (cu precizarea că M.I. în cursul urmăririi penale nu a făcut referiri cu privire la această chestiune) vizează locul în care s-a aflat în cursul incidentului martora V.R. De asemenea, neidentificându-se existența unor contradicții între declarațiile pe care partea vătămată M.A. le-a dat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața primei instanțe și constatând că aceasta a relatat amănunțit modul de comitere a infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații a concluzionat în mod just că eventualele neconcordanțe vizând elemente care nu au influență cu privire la starea de fapt justificate de intervalul de timp scurs de la momentul la care a avut loc incidentul și momentul la care s-a realizat audierea acesteia de către instanța de judecată, au fost apreciate în contextul întregului material probator administrat în cauză.

Pe fondul cauzei, criticile formulate de inculpații L.L., L.G.M., L.G., L.A. și B.F. referitoare la greșita apreciere a probatoriului administrat în cauză care a avut drept consecință comiterea unei grave erori de fapt și pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a acestora, sunt nefondate. Inculpatul L.L. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 – art. 174 C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea prevăzută art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se că, în dimineața zilei de 09 februarie 2009, împreună cu L.G.M., L.G., L.A. și B.F. a pătruns fără drept în curtea locuinței M.A. din localitatea Băltești, județul Prahova și cu o furcă metalică l-a lovit pe D.G.

producându-i acestuia leziuni care i-au pus viața în primejdie. Inculpatul L.G.M. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzută de: art. 20 – art. 174 C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., deoarece, în dimineața zilei de 09 februarie 2009, împreună cu L.L., L.G., L.A. și B.F. a pătruns fără drept în curtea locuinței numitei M.A. din localitatea Băltești, județul Prahova unde l-a lovit cu un levier metalic pe D.G. producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie. Inculpatul L.G. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzută de: art. 20 – art. 174 C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., întrucât, în dimineața zilei de 09 februarie 2009 împreună cu L.L., L.G.M., L.A.

și B.F. a pătruns fără drept în curtea locuinței numitei M.A. din localitatea Băltești, județul Prahova unde, cu un levier metalic, l-a lovit pe D.G. producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie. Inculpatul L.A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de: art. 20 – art. 174 C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea prevăzută art. 33 lit. a) C. pen., deoarece, în dimineața zilei de 09 februarie 2009, împreună cu L.L., L.G.M., L.G. și B.F. a pătruns fără drept în curtea locuinței numitei M.A. din localitatea Băltești, județul Prahova unde, cu o furcă metalică l-a lovit pe D.G. producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie. Inculpatul B.F. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzută de: art. 20 – art. 174 C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea prevăzută art. 33 lit. a) C. pen.

deoarece, în dimineața zilei de 09 februarie 2009, împreună cu L.L., L.G.M., L.G. și L.A. a pătruns tară drept în curtea locuinței numitei M.A. din localitatea Băltești, județul Prahova, unde, l-a lovit cu un cuțit pe D.G. producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie. Verificând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale coroborat cu cel administrat nemijlocit în cursul cercetării judecătorești se constată că instanța de fond și implicit instanța de prim control judiciar au reținut în mod corect starea de fapt redată detaliat în considerentele hotărârilor atacate. Starea de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțe corespunde cu cea inserată în expozitivul rechizitoriului.

Este de observat că, deși a uzat de calea ordinară de atac a recursului formulând critici referitoare la nevinovăția sa și la încadrarea juridică dată faptelor pretins comise de acesta, inculpatul B.F. a solicitat instanței de apel să ia act de declarația sa, prin care recunoaște integral acuzațiile care i se aduc prin actul de sesizare a instanței de judecată, situație în raport de care a solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., cu consecința reducerii pedepsei cu o treime. În raport de momentul procesual la care inculpatul B.F. a formulat această cerere și de dispozițiile imperative ale art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen., instanța de apel a respins în mod corect această cerere dar a reținut și apreciat poziția de recunoaștere a săvârșirii faptelor reținute în sarcina acestui inculpat.

Pornind de la declarația de recunoaștere a faptelor săvârșite de către inculpatul B.F., în contextul activității infracționale desfășurate de coinculpații L.L., L.G.M., L.G. și L.A. și evaluând probatoriul administrat prin prisma criticii referitoare la grava eroare de fapt comisă de instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că starea de fapt așa cum a fost descrisă în considerentele hotărârilor atacate se circumscrie materialului probator, amplu analizat și coroborat în cauză. Rezultă neîndoios din probatoriul cauzei că, în dimineața zilei de 09 februarie 2009, inculpații, după ce în prealabil au blocat drumul public și în acest mod l-au determinat pe partea vătămată D.G. să părăsească autoturismul cu care se deplasa, au pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate M.A.

din localitatea Băltești, jud. Prahova și aici l-au lovit pe D.G. cu furci, leviere metalice și cu un cuțit, leziunile pe care i le-au produs punându-i viața în primejdie. Împrejurările în care s-a declanșat conflictul precum și participația concretă a apelanților inculpați au fost reținute în mod corect de către prima instanță, observându-se că, deși inculpații apelanți L.L., L.G.M., L.G. și L.A. contestă implicarea lor în conflict, învederând că incidentul a avut lor doar între partea vătămată și inculpatul B.F., cu toate acestea susținerile lor nu sunt fondate, pentru argumentele care se vor expune: În cauză au fost audiați mai mulți martori, atât în decursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, aceștia fiind propuși de către ambele părți.

Este adevărat că, în esență, martorii au relatat în mod diferit evenimentele la care au asistat, unii dintre aceștia precizând că au perceput în mod direct agresarea părții vătămate D.G. de către inculpați, în condițiile în care aceștia au pătruns fără drept în anexa locuinței părții vătămate M.A., iar cei propuși de către inculpații apelanți, în condițiile în care au susținut că nu a existat nici un incident între partea vătămată D. și inculpații L., ci doar cu inculpatul B., relatează o stare de fapt complet diferită în cadrul căreia partea vătămată D. ar fi avut rolul de agresor. Martorii propuși de către inculpați au învederat faptul că nu au observat direct incidentul în cadrul căruia ar fi fost agresat inculpatul B., ci doar au văzut pe partea vătămată D. în dimineața incidentului manifestându-se agresiv pe drumul public.

În acord cu instanțele de fond și de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că depozițiile martorilor audiați la propunerea inculpaților și care au susținut intervenția prealabilă a unei agresiuni exercitată de către victimă și frații săi, la care inculpatul B. ar fost nevoit să riposteze pentru a se apăra, sunt, în mod evident, formulate cu intenția manifestă de a înlătura ori diminua răspunderea penală a inculpaților. Susținerile acestui inculpat sunt confirmate în mod adecvat prin declarațiile părții vătămata M.A., precum și ale martorilor R.F.N., M.F., V.R.M., martori oculari, precum și V.V., toate acestea coroborându-se cu raportul medico-legal din care rezultă leziunile pe care partea vătămată le-a suferit în urma agresiunii la care a fost supusă.

Referitor la susținerile inculpaților L. și ale inculpatului B., în sensul că cel din urmă a fost agresat de către frații D. după ce aceștia l-au urmărit până în curtea imobilului părții vătămate M.A., că acesta din dorința de a se apăra i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul părții vătămate D.G., și pentru că așa cum rezultă din raportul medico-legal menționat, leziunile pe care le-a prezentat cel din urmă nu sunt numai cele produse prin tăiere cu un cuțit, ci și prin înțepare (înjunghiere), ceea ce confirmă înțeparea părții vătămate cu o furcă, precum și prin lovire, constată că acestea sunt contrazise de chiar inculpatul B.F. în declarațiile sale date pe parcursul procesului penal și de declarațiile părților vătămate D.G.

și M.A. coroborate cu declarațiile martorilor V.R.M., V.V., D.N. și I.F. Este de reținut că aceste din urmă leziuni, în măsura în care s-ar accepta teza inculpaților, nu ar avea nici o justificare, deoarece mecanismul de producere al plăgilor este cel pe care partea vătămată l-a prezentat, iar martorii menționați anterior prin declarațiile pe care le-au dat în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, l-au confirmat. Așa fiind, în ceea ce privește încadrarea juridică circumscrisă faptelor comise de către cei cinci inculpați, care în dimineața zilei de 09 februarie 2009 au pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate M.A. urmărind-o pe partea vătămata D.G.

și pe care au prins-o într-o magazie din scândura de lângă locuința părții vătămate M.A., unde l-au lovit cu pumnii, picioare precum și o furcă metalică, un levier și un cuțit pe care îl aveau asupra lor, aceasta a fost corect stabilită, faptele comise așa cum au fost descrise întrunesc elementele constitutive a doua infracțiuni și anume, violare de domiciliu în formă calificată prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen. și tentativă la omor prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 20 raportat la dispozițiile art. 174 C. pen. Cât privește critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este neîntemeiată. La individualizarea judiciara a pedepselor aplicate inculpaților instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 si 72 C. pen., limitele de pedeapsa prevăzute de textele de lege incriminatoare, cu reținerea dispozițiilor privind sancționarea tentativei, respectiv art. 21 alin. (2) C. pen., gradul de pericol social concret, gradul de pericol social deosebit al faptelor comise de inculpați, modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor (inculpații acționând asupra victimei cu obiecte vulnerante, cauzându-i acesteia leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie), cauzele de agravare a pedepsei (constând în participația penală a inculpaților și concursul de infracțiuni), cât și circumstanțele personale ale acestora, constând în faptul ca nu sunt cunoscuți cu antecedente penale până la data comiterii faptelor.

La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea mai gravă reținută în sarcina inculpaților nu se poate omite faptul că acțiunea acestora conjugată a beneficiat de o premeditare din partea lor, reușind blocarea autoturismului condus de partea vătămată prin intermediul unei căruțe pe care au acționat-o manual, iar instrumentele cu care au încercat suprimarea vieții lui D.G. au fost cu certitudine procurate anterior începerii agresiunii din declarațiile martorilor rezultând că le aveau asupra lor la momentul la care l-au interceptat pe cel anterior menționat. Pe de altă parte, violența cu care au acționat, așa cum aceasta transpare din declarațiile martorilor și rezultă din concluziile raportului de expertiză modico-legală, conferă un plus de gravitate faptelor inculpaților, care trebuie să fie reflectat în pedepsele aplicate acestora, așa cum în mod temeinic a procedat prima instanță.

Simpla inexistență a antecedentelor penale, precum și conduita buna avută anterior în societate, ca și situația familială dificilă a inculpaților, așa cum aceasta rezultă din probele în circumstanțiere administrate, nu constituie temeiuri suficiente de reindividualizare judiciară a sancțiunii, deoarece această operațiune are în vedere atât pericolul social concret al infracțiunii, cât și modul și împrejurările de săvârșire a faptelor. Coroborarea tuturor acestor elemente formează convingerea Curții în sensul că reducerea pedepselor aplicate, în cazul inculpaților, ar lipsi practic sancțiunea penală de eficiență. În raport de aceste criterii se apreciază că scopul educativ preventiv cât și sancționator al pedepselor aplicate fiecărui inculpat în parte se poate atinge chiar prin aplicarea unei pedepse cu închisoare orientate către minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare.

În aceste condiții nu se impune a fi reținute circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpaților și reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, întrucât în raport de modalitatea concretă de comitere a faptelor apreciază că simplul fapt că aceștia sunt infractori primari nu a justificat reținerea unor astfel de circumstanțe și scăderea pedepsei prevăzută de textele de lege incriminatoare. În privința inculpatului B.F. se constată că instanța s-a orientat la o pedeapsa cu închisoare mai mare decât a celorlalți inculpați, având în vedere contribuția mai mare a acestuia la săvârșirea infracțiunii și faptul că lovitura penetrantă de cuțit aplicată a pus în primejdie viața victimei.

Cu privire la solicitarea formulată de către inculpatul B.F., de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., invocând recunoașterea comiterii faptelor imputate, Înalta Curte constată că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile recurentului. În conformitate cu prevederile alin. (2) al acestui text legal, pentru ca inculpatul să beneficieze de dispozițiile legale favorabile, în sensul reducerii minimului și maximului pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunea ce face obiectul sesizării cu o treime, este necesar ca acesta să recunoască comiterea faptelor reținute în sarcina sa în modalitatea reținută în actul de sesizare a instanței de judecată. Inculpatul B. a susținut în declarațiile pe care le-a dat în cursul procesului penal că este unicul autor al infracțiunii de tentativă de omor, declarațiile sale fiind de natură a conduce la dezincriminarea coinculpaților L. fără a avea corespondent în starea de fapt reținută în actul de sesizare a instanței.

În aceste condiții, aplicarea prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., nu este posibilă în ceea ce îl privește pe inculpatul B.F., nefiind îndeplinită una dintre condițiile esențiale pentru aplicarea acestui text legal, respectiv recunoașterea completă a stării de fapt. Deși, nu au fost formulate critici vizând soluționarea laturii civile, în temeiul dispozițiilor art. 385 9 alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la examinarea acestui aspect constatând că despăgubirile civile, acordate părții civile Spitalul Județean de Urgență Ploiești, au fost în mod judicios stabilite, ținând seama de principiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, dar și de consecințele faptei ilicite.

De asemenea, constată că pretențiile civile ale părții vătămate (parte civil D.G.) în mod corect au fost respinse, ca neîntemeiat, în condițiile în care din materialul probator existent în cauză nu rezultă cuantumul prejudiciului pe care acesta l-a suferit. În raport de toate considerentele mai sus expuse, Înalta Curte constată că cererile de achitare, de schimbare a încadrării juridice și de reindividualizare a pedepselor aplicate sub aspectul cuantumului și al modalității de executare, astfel cum au fost formulate de recurenții inculpați nu sunt întemeiate. Așa fiind, văzând dispozițiile art. 385 15 alin. (l) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.L., L.G.M., L.G., L.A.

și B.F. împotriva deciziei penale nr. 81 din 22 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o va menține ca legală și temeinică. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat, cheltuieli ocazionate de judecarea recursurilor formulate de aceștia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.L., L.G.M., L.G., L.A., B.F. împotriva deciziei penale nr. 81 din 22 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2013.