ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin sentința penală nr. 134/D din 7

iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul 1832/110/2010 s-a dispus

condamnarea inculpatului I.M., pentru săvârșirea infracțiunilor:

- tentativă la omor deosebit de grav,

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-176 lit. c) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen la pedeapsa de 12 ani închisoare și 10 ani

interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen.

- violare de domiciliu, prev. art. 192

alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 4

ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat

măsura liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 1534 zile rămas de

executat din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.

92/ 1995 a Tribunalului Bacău și s-a dispus contopirea acestuia cu fiecare din

pedepsele aplicate în cauză rezultând două pedepse rezultante de câte 12 ani

închisoare și 10 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II

a, lit. b) C. pen., respectiv 4 ani închisoare .

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse rezultante în pedeapsa cea mai

grea de 12 ani închisoare și de 10 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64

lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen., la care s-a adăugat un spor de 1 an

închisoare.

S-a stabilit o pedeapsă de executat de

13 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a)

teza a II a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsă durata reținerii și a arestului preventiv de la 26 decembrie 2010 la

zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a

menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și

lit. b) C. pen.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea barei metalice folosite la săvârșirea infracțiunii și

păstrarea ca mijloc de probă a exudat faringian - plic 1- aflate la Camera de

Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008

s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive

a hotărârii.

În baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ. s-a luat act că partea civilă C.M. și Spitalul

Județean Bacău nu au solicitat despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul către

Serviciul de Ambulanță Județean Bacău la suma de 1428,95 lei, reprezentând

cheltuieli de transport și către Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae

Oblu" lași, suma de 1132,66 lei, cheltuieli de spitalizare .

Onorariu avocat oficiu în sumă de 200

lei a fost suportat din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost

obligat inculpatul la plata sumei de 2.200 lei cheltuieli judiciare către stat

în care s-a inclus și onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:

Inculpatul I.M. a întreținut relații

de concubinaj cu numita B.S.M. însă în urma unor neînțelegeri, aceasta a

părăsit locuința inculpatului și s-a mutat la locuința părții vătămate C.M. din

mun. Bacău. Cunoscând că numita B.S.M. se află la locuința părții vătămate și

dorind să o aducă pe concubină la locuința sa, la data de 26 decembrie 2010, în

jurul orelor 11.00, inculpatul s-a deplasat la domiciliul părții vătămate C.M.,

împreună cu făptuitorul R.M.C., ambii fiind înarmați cu obiecte contondente iar

R.M.C. având asupra sa un cuțit cu lama de aproximativ 30 de centimetri.

Ajungând la locuința părții vătămate,

inculpatul I.M. și făptuitorul R.M.C., au pătruns fără drept în curtea părții

vătămate și s-au apropiat de ușa de la intrarea în locuință, cu intenția de a

pătrunde în interior. Sesizând intenția celor doi, dându-și seama care este

motivul venirii acestora, numita B.S.M., care se afla în interiorul locuinței,

a încercat să îi împiedice pe cei doi să pătrundă în încăpere, împingând de ușă

pentru ca aceasta să nu fie deschisă.

În ajutorul numitei B.S.M. a venit și

partea vătămată C.M. care, din interiorul încăperii, a împins de ușă pentru ca

aceasta să nu poată fi deschisă de către inculpat ajutat de făptuitor.

Inculpatul I.M. și făptuitorul R.M.C.

au folosit obiectele contondente ce le aveau asupra lor au forțat ușa provocând

deteriorarea acesteia și au reușit să pătrundă în interior unde între partea

vătămată și inculpatul I.M. a avut loc un conflict în care aceștia s-au lovit

reciproc. în timpul conflictului, făptuitorul R.M.C. folosind un târnăcop ce îl

avea asupra sa, a lovit un perete de rigips, provocând deteriorarea acestuia.

Conflictul dintre inculpat și partea

vătămată s-a mutat în curte, unde inculpatul I.M. a aplicat părții vătămate mai

multe lovituri cu ranga de fier, în zona capului, cauzând părții vătămate o

plagă contuză parietal stânga și o fractură deschisă temporo-parietal stânga,

leziuni în urma cărora partea vătămată a căzut în stare de inconștiență.

În conflictul dintre partea vătămată

și cei doi agresori, a intervenit fratele părții vătămate, martorul C.V. care

locuiește într-o încăpere alăturată și care fusese alertat de strigătele și

zgomotele venite din locuința părții vătămate.

În timpul în care inculpatul I.M. a

agresat pe partea vătămată C.M., făptuitorul R.M.C. se lupta cu martorul C.V.,

intervenit în conflict în sprijinul fratelui său, martorul reușind să îl

împingă pe R.M.C. afară din curte. Ajungând pe trotuarul din fața curții,

martorul C.V. a reușit să smulgă târnăcopul din mâna făptuitorului R.M.C. însă

acesta a scos de sub haine un cuțit cu lama de aproximativ 30 de centimetri la

vederea căruia martorul C.V. a aruncat târnăcopul înspre agresor și a fugit în

curte.

Făptuitorul R.M.C.

a recuperat târnăcopul, a pătruns din

nou

în curte și cu târnăcopul a aplicat o lovitură în zona brațului stâng al părții

vătămate C.M., care se afla întins la sol, fiind în stare de inconștiență după

ce fusese lovit cu ranga în cap de către inculpatul I.M.

După săvârșirea faptelor, inculpatul I.M.

a forțat-o pe numita

B.S.M. să îl urmeze și

însoțit de aceasta s-a deplasat înspre

centrul municipiului Bacău, fiind

urmărit de organele de poliție și jandarmi, care fuseseră alertate de martori,

inculpatul fiind depistat în zona bisericii „Sf. Nicolae" din mun. Bacău,

având asupra sa ranga de fier folosită la săvârșirea faptei.

Partea vătămată C.M.

a fost transportată în comă la Spitalul

Județean Bacău însă având în vedere gravitatea

leziunilor, aceasta a fost

transportată

la Spitalul de Neurochirurgie lași.

Din Raportul de primă expertiză medico

legală nr. 356 din 16 martie 2011 al IML lași, rezultă că partea vătămată C.M.

a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, obiectivat prin plagă

contuză parietală stânga, hematom epicranian, fractură deschisă cominutivă cu

minimă înfundare parieto-temporală stânga cu iradiere până în vecinătatea marii

aripi a sfenoidului, hematom extradural parietal stâng, hematom subdural

temporal

stâng, contuzie braț stâng,

leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 40-45 zile de îngrijire

medicală și care, având în vedere obiectul folosit, zona

vizată și forța

cu care au fost aplicate loviturile, apreciindu-se că au fost de natură a pune

în pericol viața părții vătămate. Hematomul brațului stâng, provocat prin

lovirea părții vătămate de către făptuitorul R.M.C.

, a necesitat 5-7 zile de îngrijire medicală pentru vindecare.

Situația de fapt rezultă din

următoarele mijloace de probă: actul de sesizare din oficiu; proces verbal de

cercetare la fața locului și planșa fotografică; procese verbale de depistare;

declarațiile părții vătămate C.M.; raport de primă expertiză medico-legală;

aprecieri preliminare ale IML lași;certificat medico-legal nr. 18A41 din 04

ianuarie 2011 al S.M.L Bacău; bilet de ieșire din spital a părții vătămate C.M.,

foaie de observație clinică generală a părții vătămate C.M., adresa de

constituire părți

civile;declarațiile

martorilor C.V., B.S.M., S.V.,

C.I.A.,declarațiile inculpatului I.M.

În drept,

faptele

săvârșite de inculpatul I.M., constând în aceea

că, la data de 26 decembrie 2010, în

jurul orelor 11:00, a pătruns fără drept în curtea și

în locuința părții vătămate C.M. din

mun. Bacău, împreună cu făptuitorul R.M.C., ambii forțând ușa de acces în imobil,

inculpatul I.M. având asupra sa o rangă de fier iar făptuitorul R.M.C. fiind

înarmat cu un târnăcop și un cuțit cu lama de aproximativ 30 centimetri, iar în

urma opoziției întâmpinate, inculpatul s-a luptat cu partea vătămată căreia i-a

aplicat mai multe lovituri cu o rangă de fier în zona capului, cauzând acesteia

leziuni vindecabile în 40-45 zile de îngrijire, leziuni care, prin intensitate,

obiectul folosit și zona corpului vizată, au pus în pericol viața părții

vătămate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la

omor deosebit de grav și violare de domiciliu, prevăzute de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 - 176 lit. c) C. pen., art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

La

individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a avut

în vedere gradul ridicat de pericol

social al faptelor comise, prin intrarea fără drept în curtea părții civile și

prin lovirea victimei în mod repetat cu o rangă

de fier, cauzându-i leziuni care au fost de natură să îi pună viața în

primejdie.

S-a avut în vedere persoana

inculpatului care are antecedente penale, fiind recidivist, a mai comis o faptă

de omor dar și poziția acestuia, care, în parte a recunoscut faptele .

S-a aplicat

inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare faptă

cât și pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi. în baza art. 61 C. pen.

s-a revocat măsura liberării

condiționate pentru restul de pedeapsă de

1534

zile rămas de executat din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin

sentința

penală nr. 92/ 1995 a Tribunalului Bacău și s-a dispus contopirea

acestuia cu fiecare din pedepsele aplicate în

cauză rezultând două pedepse

rezultante,

iar în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două

pedepse

rezultante în pedeapsa cea mai grea.

În baza art. 88

C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea

preventivă la zi.

Instanța a

considerat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins doar

prin privare de libertate fapt pentru

care, în baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a

II și lit. b) C. pen.

Aplicarea pedepselor accesorii

inculpatului trebuie realizată atât în

baza

art. 71 și art. 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a

Drepturilor

Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și

art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a

ratificării acestei Convenții de către România

prin Legea nr. 30/ 1994.

Astfel, în cauza Hirst c. Marii

Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea

interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în

executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică „interzicerea

dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat,

indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea

infracțiunii" ( aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în

legislația română actuală, n. inst). Curtea a acceptat „că există o marjă

națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă

restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile

moderne și a modului de menținere a justului echilibru", însă a

concluzionat că ar. 3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât

„legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau

proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de

vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de

apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca

rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate

pretinde victimă a acestei măsuri".

În consecință, o aplicare automată, în

temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu

lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării

temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul

Protocol adițional.

Prin urmare, în aplicarea

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu a aplicat în

mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I,

ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura

și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

În același sens este și Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunțată într-un

recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispozițiile art. 71 C. pen.

referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I - c) C. pen. nu se va face în

mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în

funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura faptei săvârșite și

circumstanțele producerii acesteia au determinat instanța a aprecia că

aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, și în consecință, în temeiul

art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea barei metalice folosite la săvârșirea infracțiunii și

păstrarea ca mijloc de probă a exudat faringian - plic 1- aflate la Camera de

Corpuri delicte a tribunalului Bacău.

În baza art. 14,

art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. s-a luat act

că partea civilă C.M. și Spitalul

Județean Bacău nu au solicitat despăgubiri civile.

Serviciul de

Ambulanță Județean Bacău s-a constituit parte civilă cu

suma de 1428,95 lei, reprezentând

cheltuieli de transport a părții vătămate

C.M.

la Spitalul Județean de Urgențe Bacău și ulterior la Spitalul de

Neurochirurgie

lași, iar Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu" lași, s-a

constituit parte civilă cu suma de 1132,66 lei, reprezentând costul asistenței

medicale acordate părții vătămate C.M. astfel că a fost obligat inculpatul la

plata acestor sume .

În baza art. 7

din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor

biologice de la inculpat la data

rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva

acestei hotărâri

au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bacău

și inculpatul I.M. fără a arăta în scris criticile aduse

hotărârii pronunțate de prima

instanță.

Procurorul a înțeles să critice

sentința apelată sub următoarele aspecte:

S-a invocat netemeinicia sentinței

penale cu privire la cuantumul pedepsei aplicată inculpatului I.M.,

apreciindu-se că se impunea

aplicarea unui

spor mai mare având în vedere perseverența infracțională a

inculpatului

și gravitatea faptelor comise. S-a considerat că instanța nu a făcut o justă

individualizare, în conformitate cu criteriile generale de

individualizare prev. în art. 72 C. pen. și cu

scopul pedepsei, astfel cum este

definit de dispozițiile art. 52 C. pen.

Astfel, în ziua de 26 decembrie 2010,

în jurul orelor 11,00, inculpatul I.M. a pătruns fără drept în curtea și în

locuința părții vătămate C.M. din mun. Bacău, însoțit de altă persoană, ambii

fiind înarmați.

Pătrunderea s-a realizat cu

scopul de a agresa partea vătămată, motivat de conviețuirea consensuală a lui C.M.

cu fosta concubină a inculpatului.

Toate armele pe care cei doi le aveau

asupra lor erau apte să producă uciderea părții vătămate. Rezultatul nu s-a

produs doar datorită opoziției părții vătămate care a fost lovită cu ranga în

zona capului, suferind leziuni vindecabile în 40-45 zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată a fost transportată în comă la Spitalul Județean Bacău, iar

ulterior, datorită gravității leziunilor, la Spitalul de Neurochirurgie lași.

Aceste leziuni, prin intensitate, prin

obiectul folosit de inculpat și zona corpului vizată, au pus în pericol viața

părții vătămate.

Vinovăția inculpatului I.M. este cert

stabilită căci, prin

mijloacele cu care a

acționat, a prevăzut că ar putea ucide partea vătămată

C.M.

Referitor la persoana inculpatului,

s-a menționat faptul că, a săvârșit infracțiunile care fac obiectul prezentului

dosar în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei fiind

tot o infracțiune îndreptată contra vieții. Pentru această primă infracțiune

prevăzută de art. 174 C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 18

ani prin

sentința penală nr. 92/D din 29

iunie 1995 a Tribunalului Bacău.

Pedeapsa închisorii aplicată anterior

inculpatului prin sentința penală nr. 92/1995 a Tribunalului Bacău, ca de

altfel și celelalte pedepse aplicate pentru comiterea infracțiunilor de furt

calificat și tâlhărie (cazier - fil. 106), nu l-au reeducat în spiritul respectării

unor minime reguli de conviețuire

socială,

iar coerciția la care a fost supus nu și-a produs efectele urmărite de

organele

judiciare.

n continuare, după liberarea sa

condiționată (căci faptele deduse judecății au fost săvârșite în termenul de definitivare

al liberării condiționate din sentința penală susmenționată), inculpatul a

dovedit o gravă lipsă de respect a valorilor sociale importante, o

disponibilitate neechivocă de a

curma viața

altor persoane (în ultimul său cuvânt, inculpatul a precizat că se

consideră vinovat, dar regretă că nu a omorât

partea vătămată C.M.).

Nu trebuie ignorate nici aspectele cuprinse în

raportul de expertiză

medico - legală

psihiatrică (fi. 132-134) care relevă „eu autistic, infantil, care refuză să se

supună normelor convenționale ale mulțimii, voința de a decide

prin sine

însuși. Preocupare pentru a manipula și domina obiectele din

mediu; manifestare fără scrupule pentru a-și

atinge scopul".

S-a considerat că

toate cele prezentate îl caracterizează pe inculpatul

I.M. ca fiind deosebit de periculos și

se impune aplicarea unui spor

mai mare

pentru ca pedeapsa să-și atingă scopul așa cum este definit în art.

52

C. pen. - prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

La termenul din 4 octombrie 2011,

procurorul a înțeles să extindă motivele de apel, arătând că pedeapsa

rezultantă în urma contopirii pedepsei de 4 ani închisoare stabilită pentru

infracțiunea de violare de

domiciliu cu

restul de pedeapsă neexecutat de 1534 zile din pedeapsa de 18

ani

închisoare aplicată prin nr. 92/1995 a Tribunalului Bacău este nelegală,

întrucât pedeapsa rezultantă este mai mică decât

restul neexecutat.

Cu ocazia dezbaterilor apelului,

apărătorul inculpatului a invocat netemeinicia soluției de condamnare

pronunțată în cauză, apreciind că probele administrate în cursul procesului

penal nu au aptitudinea de a demonstra vinovăția inculpatului față de

infracțiunea de violare de domiciliu, întrucât inculpatul nu a avut intenția de

pătrunde fără drept în domiciliul părții vătămate, iar prezența inculpatului în

incinta locuinței s-a datorat invitației părții vătămate care l-a și lovit cu

un băț în cap.

În ceea ce

privește infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav,

apelantul a criticat, omisiunea

instanței de a reține starea de provocare a inculpatului cauzată de

comportamentul părții vătămate care l-a lovit primul cu un băț.

În considerarea acestor critici, s-a

solicitat de către inculpat prin apărătorul său, admiterea apelului,

desființarea în parte a sentinței apelate, achitarea inculpatului în temeiul

art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art.192 alin. (1),

(2) C. pen. și reducerea pedepsei pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la

art. 174-176 lit. c) C. pen. prin efectul reținerii circumstanței atenuante

legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Curtea examinând actele si lucrările

dosarului prin prisma motivelor invocate cat si din oficiu sub toate aspectele

de fapt si de drept, a constatat că cele două apeluri sunt fondate, urmând a fi

admise în următoarele limite:

Curtea de Apel

Bacău a constatat că prima instanță, în urma analizei

probelor administrate în cauză, a

reținut o situație de fapt corespunzătoare

adevărului

și a stabilit o încadrare juridică corectă a faptelor supuse judecății.

De asemenea prima instanță a apreciat

corect temeinicia probelor în acuzare administrate în cauză, pronunțând legal

si temeinic o soluție de condamnare a inculpatului pentru ambele fapte ce au

făcut obiectul acuzației în prezentul proces penal.

În mod judicios, Tribunalul Bacău a

constatat că probele administrate în cursul procesului penal relevă cu

certitudine faptul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de

violare de domiciliu reținută în sarcina sa.

Apărarea

inculpatului conform căreia acesta nu a avut intenția de a

pătrunde fără drept în domiciliul

părții vătămate, iar prezența inculpatului în incinta acestei locuințe s-a

datorat invitației părții vătămate care ulterior l-a

și lovit cu un băț în cap, este contrazisă de probele administrate în

cauză.

Edificatoare în demonstrarea

vinovăției inculpatului față de această faptă sunt declarațiile părții vătămate

C.M. care a afirmat că inculpatul a pătruns în curtea locuinței fără acordul

său împreună cu o altă

persoană (R.M.C.),

loc unde a fost lovit de inculpat cu partea

metalică a unui târnăcop,

care se coroborează cu declarațiile martorilor B.S.M. care a perceput

nemijlocit activitatea infracțională a inculpatului descrisă de partea vătămată

și C.V. care confirmă și acesta prezența inculpatului în curtea părții vătămate

precum și atitudinea

agresivă a acestuia

care avea în mână o rangă cu care dorea să o lovească pe

partea

vătămată.

Nefondată este și susținerea

inculpatului referitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 73 lit. b) C.

pen., referitoare la săvârșirea faptei în stare de provocare.

Pentru existența circumstanței

atenuante legale a provocării, sunt necesare întrunirea a trei condiții

cumulative: existența unei anumite activități de provocare din partea victimei;

actul provocator al victimei să determine o puternică emoție inculpatului; sub

stăpânirea puternicei tulburări sau emoții, inculpatul să fi săvârșit

infracțiunea.

Din economia probelor administrate în

cauză, Curtea a constatat că nici una din condițiile enumerate, nu sunt

incidente în prezenta cauză, apreciind în concordanță cu opinia primei, că

acțiunile de violență fizică comise de inculpat, care au cauzat vătămarea

corporală a părții vătămate și punerea în primejdie a vieții, nu fost comise de

către recurent cât timp se afla sub o puternică tulburare sau emoție cauzată de

actele de provocare ale părții vătămate care l-ar fi lovit prima cu un băț în

cap.

Susținerea recurentului conform căreia

partea vătămată fără nici un motiv l-a atacat pe inculpat lovindu-l cu un

obiect contondent, situație care I-a determinat să riposteze și acesta la

rândul său, prin lovirea părții vătămate, nu constituie un act de provocare

întreprins de victima infracțiunii.

Comportamentul părții vătămate care

l-a lovit pe inculpat, nu constituie un act de provocare în accepțiunea

prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. și nu putea provoca în psihicul

inculpatului starea de emoție și puternica tulburare specifică provocării, care

i-a răpit acestuia posibilitatea de control asupra acțiunilor sale, atât timp

cât comportamentul agresiv a fost inițiat de către acesta care a pătruns fără

drept în curtea locuinței părții vătămate împreună cu o altă persoană, a spart

ușa de la intrarea în această locuință uzând de obiecte contondente și a lovit în

cele din urmă pe partea vătămată.

Comportamentul deosebit de violent al

inculpatului rezultă dincolo de orice dubiu din declarațiile martorilor B.S.M.

și C.V., care au relatat explicit că inculpatul a fost cel care a intrat fără

drept în curtea locuinței părții vătămate împreună cu R.M. a provocat scandal,

și a lovit-o pe partea vătămată.

În ceea privește modalitatea de

individualizare a pedepsei principale,criticată de procuror, nu împărtășește

această opinie și, mai mult Curtea consideră că pedepsele (principală și

complementară) stabilite de prima instanță pentru infracțiunea prev. de art. 20

rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen. sunt prea severe, necorespunzând

funcțiilor de constrângere și reeducare precum și scopului preventiv.

Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea

și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui

cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei

este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un

proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui

examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli

și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor

generale de individualizare a pedepsei

înseamnă

consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât

respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini

funcțiile care-i sunt atribuite în

vederea

realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub

aspectul

naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității

faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real

persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub

influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de

reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai

printr-o justă individualizare a sancțiunii,

care

să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se

schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei

în speță, trebuie efectuată o

justă

adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei

comise

agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de

circumstanțele personale ale inculpatului.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte

atât asupra conduitei

infractorului,

contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care,

văzând constrângerea la care este supus acesta,

sunt puse în situația de a

reflecta asupra propriei lor comportări

viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu

care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare,

intensitatea și generalitatea

dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul

preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să

reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă

justă și proporțională este de natură să asigure atât

exemplaritatea cât și finalitatea

acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art.

52 alin. (1) potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni".

Dar, firește, în lumina criteriilor

prevăzute de art. 72 C.pen., gravitatea concretă a unei activități

infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și

cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.

Aplicând aceste considerații de ordin

teoretic la speța de față, Curtea de Apel Bacău, în contrast cu opiniile

procurorului și primei instanțe, apreciază că fapta comisă de către inculpat

este foarte gravă, inculpatul prezentând o periculozitate considerabilă, fiind

îndreptată împotriva celei mai importante valori apărate de legea penală - dreptul

la viață al persoanei, cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai săvârșit

anterior un omor.

Curtea constată că acțiunile

inculpatului de a lovi partea vătămată cu un corp dur, este gravă, dovedind

astfel o totală lipsă de respect față de dreptul la viață a victimei, însă în

operația complexă a reindividualizării tratamentului penal, apreciază că

resocializarea sa viitoare pozitivă este

posibilă

și prin aplicarea unor pedepse mai mici(principală și complementară)

decât

cele stabilite de prima instanță, orientate mai aproape de minimul special

prevăzut de textul incriminator, care să fie în deplin acord cu

dispoz. art. 1 C. pen., ce prevăd că "legea

penală apără...persoana,

drepturile și libertățile acesteia,

proprietatea precum și întreaga ordine de drept".

În ceea ce privește motivul de apel

referitor la nelegalitatea pedepsei rezultante obținută în urma contopirii

pedepsei de 4 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea de violare de

domiciliu cu restul de pedeapsă neexecutat de 1534 zile din pedeapsa de 18 ani

închisoare aplicată prin nr. 92/1995 a Tribunalului Bacău, întrucât pedeapsa

rezultantă este mai mică decât restul

neexecutat,

Curtea a constatat că este întemeiat, urmând ca prin prezenta

decizie să se procedeze la o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 61 C. pen.

Prin decizia

penală

nr. 123 din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Bacău, s

ecția penală, cauze

minori și familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a

admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și de

inculpatul I.M. împotriva sentinței

penale nr. 134/D din 7 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos.

1832/110/2011 cu privire la latura penală a cauzei.

A desființat

sentința apelată sub aceste aspect și a reținut cauza spre

rejudecare și, în fond:

A condamnat inculpatul I.M.,

pentru săvârșirea

următoarelor infracțiuni:

prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 37 lit.

a) C. pen. la pedeapsa principală de 9 (nouă) ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 61 C. pen. a revocat

beneficiul liberării condiționate privind

restul

de pedeapsă de 1534 zile rămas de executat din pedeapsa de 18 ani

închisoare

aplicată prin s.p. nr. 92/1995, pe care l-a contopit cu pedepsele

aplicate mai sus rezultând pedeapsa de 9 (nouă)

ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 (cinci)

ani.

alin. (1) și (2) C. pen. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen. a revocat

beneficiul liberării condiționate privind

restul

de pedeapsă de 1534 zile rămas de executat din pedeapsa de 18 ani

închisoare

aplicată prin s.p. nr. 92/1995, pe care îl contopește cu pedeapsa de mai sus,

rezultând pedeapsa de 1534 de zile.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b), 35 alin. (1) C. pen. a contopit cele două pedepse

rezultante de mai sus, în pedeapsa cea mai grea la care a adăugat

pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului.

Urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa de 9(nouă) ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței apelate.

În baza art. 350

C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului I.M.

În baza art. 381

C. proc. pen., a dedus în continuare arestarea preventivă a

inculpatului de la 7 iunie 2011 la zi.

În baza art. 189 C. pen. a dispus

plata din fondul M.J. a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru

inculpat în sumă de 200 lei, către Baroul Bacău.

În baza art. 192 alin.

(3) C. proc. pen. a dispus ca cheltuielile judiciare din apel să

rămână în sarcina statului.

Împotriva

deciziei

penale nr. 123 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel

Bacău, secția penală,

cauze minori și familie, a declarat recurs inculpatul I.M. cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

sub nr. 1832/110/2011.

Recurentul inculpat a criticat decizia

atacată pentru netemeinicie și nelegalitate invocând motivul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și solicitând reducerea pedepsei

aplicate de instanța de

apel. A mai arătat

că a fost provocat de către victimă să săvârșească fapta

pentru care

este trimis în judecată.

Prin memoriul depus , în scris, (fila

3 dosar recurs), inculpatul a arătat că a recunoscut fapta, că victima i-a luat

soția și l-a bătut și apreciază că

pedeapsa

de 9 ani închisoare este prea mare, susținând că în dosarul cauzei

au fost multe greșeli procedurale neevidențiind

însă care sunt acestea.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri,

conform prevederilor art.385

6

alin. (3) C. proc. pen. combinate cu

art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen.,

constată că instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt și a

stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului

probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică

corespunzătoare, precum și o corectă individualizare a pedepsei și constată că

recursul formulat de recurentul inculpat I.M. nu este fondat pentru motivele

care vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reține că principiul

individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea cât

și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea acestora în funcție de gradul de

pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.

Pedeapsa pe

lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra

condamnatului îndeplinește și funcția

de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine

înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei se

manifestă și decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârșită

o infracțiune. Funcția de exemplaritate a pedepsi nu se poate restrânge la

exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul

pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune.

Individualizarea judiciară a pedepsei

și modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare

la dispozițiile dreptului penal

general, de

limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei

comise,

de persoana infractorului și de împrejurările care agravează sau atenuează

răspunderea penală.

La

individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului instanța de

fond a luat în considerare criteriile

generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., aplicând

o pedeapsă de 13 ani închisoare, pedeapsă care a fost micșorată de instanța de

apel la 9 ani închisoare, nefiind însă aplicată pedeapsa cuprinsă între

jumătatea minimului și jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru

infracțiunea consumată așa cum prevedea încadrarea juridică dată faptei pentru

infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen., dar

și față de aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., astfel că nu se

impune coborârea pedepsei întru-un cuantum mai redus fată de textul

incriminator.

S-a ținut cont

și de pericolul social la faptei săvârșite de persoana

inculpatului și de împrejurările

comiterii faptei respectiv, că la data de 26 decembrie 2010, împreună cu

numitul R.M.C., a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate C.M.

din Bacău, pe fondul unor neînțelegeri a izbucnit un conflict, prilej cu care

inculpatul a aplicat părții vătămate lovituri cu

o rangă de fier în zona capului,

cauzându-i

acestuia o plagă contuză parietal stg. fractură deschisă temporo-

parietal

stg. și contuzie braț stg., leziuni care prin intensitatea lor și zona vizată

au fost de natură să pună în pericol viața părții vătămate dar și

dispozițiile art. 20 C. pen. rap. la art. 174-176

lit. c) C. pen. În baza cărora s-a comis fapta, dar și față de împrejurarea că

fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie conf. art. 37 lit.

a) C. pen., care agravează

răspunderea

penală, astfel că nu se impune a se acorda o eficiență mai mare

dispozițiilor

de reindividualizare, aceste criterii fiind reținute de instanța de

apel în individualizarea pedepsei stabilite în

sarcina inculpatului.

Pentru toate

aceste considerente, Înalta Curte, constată că instanța de

apel a examinat, în mod judicios,

aplicarea criteriilor obiective ce

caracterizează

procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de

stabilire

a pedepsei de 9 ani închisoare reținută în sarcina inculpatului I.M.,

evidențiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracțiunii

săvârșite, în mod concret acesta s-a accentuat ca

urmare a împrejurărilor în

care a fost săvârșită, subliniind

caracterizările evidențiate în persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente

penale fiind condamnat la 18 ani

închisoare

pentru săv. inf. prev. de art. 174 C. pen. prin sentința penală nr.

92/D

din 29 iunie 1995, având de asemenea condamnări și pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 208 și art. 209 C. pen. (conform fișei de cazier

filele 105-106 dosar urmărire penală), astfel că

o nouă cenzură cu privire la

individualizarea pedepsei nu se mai impune.

Cu privire la

solicitarea inculpatului de a se reține aplicarea dispozițiilor

art. 73 lit. b) C. pen., față de

situația de fapt descrisă și reținută în mod corect de instanța de apel, în

cauză, Înalta Curte constată că nu se poate

reține

în favoarea inculpatului I.M., scuza legală a provocării prev. de

art. 73

lit. b) C. pen., întrucât din probatoriul administrat a rezultat neîndoielnic

că acesta nu a acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții,

determinată de o provocare din partea victimei produsă prin violență asupra

inculpatului I.M., în sensul că partea vătămată fără nici un motiv l-ar fi

atacat pe inculpat lovindu-l cu un obiect contondent, situație care l-a

determinat să riposteze la rândul său prin lovirea părții vătămate, ci

dimpotrivă inculpatul este cel care împreună cu numitul R.M.C.

a pătruns în casa părții vătămate înarmat cu o

rangă, situație

de fapt care a fost

expusă de părți și martori și care își găsește corespondent

în ansamblul

probator administrat în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

de asemenea, atât prin prisma propriei evaluări asupra individualizării

pedepsei aplicate inculpatului I.M. cât și față de criticile formulate de

inculpat constată că în contextul cauzei nu se justifică micșorarea pedepsei,

deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de art. 72 C. pen. se

efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea ceea ce conduce

la concluzia că circumstanțele personale ale inculpatului au fost avute în

vedere în mod corect, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei

comise, agravat prin modul de comitere, starea de recidivă postcondamnatorie în

care a fost

săvârșită fapta, valorile

sociale atinse, precum și consecințele pe care le-au

produs respectiv,

că partea vătămată C.M. a suferit un traumatism

cranio-cerebral acut deschis, obiectivat prin plagă contuză parietală

stânga,

hematom epicranian, fractură deschisă cominutivă cu minimă

înfundare parieto-temporală stânga cu iradiere până în vecinătatea marii aripi

a sfenoidului, hematom extradural parietal stâng, hematom subdural temporal

stâng, contuzie braț stâng, leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare

40-45 zile de îngrijire medicală și care, având

în vedere obiectul folosit, zona

vizată și forța cu care au fost

aplicate loviturile, apreciem că au fost de natură a pune în pericol viața

părții vătămate. Hematomul brațului stâng, a fost provocat prin lovirea părții

vătămate de către făptuitorul R.M.C.

, a

necesitat 5-7 zile de îngrijire medicală pentru vindecare.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpatul

I.M., întrucât în cauză pedeapsa aplicată, reflectă respectarea principiului

proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de

personalitate al inculpatului, nejustificându-se micșorarea pedepsei astfel

încât nu este

incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică

și în raport de dispozițiile art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc.

pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva

deciziei penale nr. 123 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală,

cauze minori și familie.

In temeiul dispozițiilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.M.

împotriva

deciziei penale nr. 123 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, s

ecția

penală, cauze minori și familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului I.M., durata reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie

2010 la 25 ianuarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 25 ianuarie 2012.