ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2012

Prin sentința penală nr. 134/D din 7 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul 1832/110/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului I.M., pentru săvârșirea infracțiunilor: - tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen la pedeapsa de 12 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen. - violare de domiciliu, prev. art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen.

s-a revocat măsura liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 1534 zile rămas de executat din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 92/ 1995 a Tribunalului Bacău și s-a dispus contopirea acestuia cu fiecare din pedepsele aplicate în cauză rezultând două pedepse rezultante de câte 12 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen., respectiv 4 ani închisoare . În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse rezultante în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și de 10 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen., la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare.

S-a stabilit o pedeapsă de executat de 13 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestului preventiv de la 26 decembrie 2010 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea barei metalice folosite la săvârșirea infracțiunii și păstrarea ca mijloc de probă a exudat faringian - plic 1- aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. s-a luat act că partea civilă C.M. și Spitalul Județean Bacău nu au solicitat despăgubiri civile. A fost obligat inculpatul către Serviciul de Ambulanță Județean Bacău la suma de 1428,95 lei, reprezentând cheltuieli de transport și către Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu" lași, suma de 1132,66 lei, cheltuieli de spitalizare . Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei a fost suportat din fondul Ministerului Justiției. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.200 lei cheltuieli judiciare către stat în care s-a inclus și onorariu avocat oficiu. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt: Inculpatul I.M.

a întreținut relații de concubinaj cu numita B.S.M. însă în urma unor neînțelegeri, aceasta a părăsit locuința inculpatului și s-a mutat la locuința părții vătămate C.M. din mun. Bacău. Cunoscând că numita B.S.M. se află la locuința părții vătămate și dorind să o aducă pe concubină la locuința sa, la data de 26 decembrie 2010, în jurul orelor 11.00, inculpatul s-a deplasat la domiciliul părții vătămate C.M., împreună cu făptuitorul R.M.C., ambii fiind înarmați cu obiecte contondente iar R.M.C. având asupra sa un cuțit cu lama de aproximativ 30 de centimetri. Ajungând la locuința părții vătămate, inculpatul I.M. și făptuitorul R.M.C., au pătruns fără drept în curtea părții vătămate și s-au apropiat de ușa de la intrarea în locuință, cu intenția de a pătrunde în interior.

Sesizând intenția celor doi, dându-și seama care este motivul venirii acestora, numita B.S.M., care se afla în interiorul locuinței, a încercat să îi împiedice pe cei doi să pătrundă în încăpere, împingând de ușă pentru ca aceasta să nu fie deschisă. În ajutorul numitei B.S.M. a venit și partea vătămată C.M. care, din interiorul încăperii, a împins de ușă pentru ca aceasta să nu poată fi deschisă de către inculpat ajutat de făptuitor. Inculpatul I.M. și făptuitorul R.M.C. au folosit obiectele contondente ce le aveau asupra lor au forțat ușa provocând deteriorarea acesteia și au reușit să pătrundă în interior unde între partea vătămată și inculpatul I.M. a avut loc un conflict în care aceștia s-au lovit reciproc.

în timpul conflictului, făptuitorul R.M.C. folosind un târnăcop ce îl avea asupra sa, a lovit un perete de rigips, provocând deteriorarea acestuia. Conflictul dintre inculpat și partea vătămată s-a mutat în curte, unde inculpatul I.M. a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu ranga de fier, în zona capului, cauzând părții vătămate o plagă contuză parietal stânga și o fractură deschisă temporo-parietal stânga, leziuni în urma cărora partea vătămată a căzut în stare de inconștiență. În conflictul dintre partea vătămată și cei doi agresori, a intervenit fratele părții vătămate, martorul C.V. care locuiește într-o încăpere alăturată și care fusese alertat de strigătele și zgomotele venite din locuința părții vătămate.

În timpul în care inculpatul I.M. a agresat pe partea vătămată C.M., făptuitorul R.M.C. se lupta cu martorul C.V., intervenit în conflict în sprijinul fratelui său, martorul reușind să îl împingă pe R.M.C. afară din curte. Ajungând pe trotuarul din fața curții, martorul C.V. a reușit să smulgă târnăcopul din mâna făptuitorului R.M.C. însă acesta a scos de sub haine un cuțit cu lama de aproximativ 30 de centimetri la vederea căruia martorul C.V. a aruncat târnăcopul înspre agresor și a fugit în curte. Făptuitorul R.M.C. a recuperat târnăcopul, a pătruns din nou în curte și cu târnăcopul a aplicat o lovitură în zona brațului stâng al părții vătămate C.M., care se afla întins la sol, fiind în stare de inconștiență după ce fusese lovit cu ranga în cap de către inculpatul I.M.

După săvârșirea faptelor, inculpatul I.M. a forțat-o pe numita B.S.M. să îl urmeze și însoțit de aceasta s-a deplasat înspre centrul municipiului Bacău, fiind urmărit de organele de poliție și jandarmi, care fuseseră alertate de martori, inculpatul fiind depistat în zona bisericii „Sf. Nicolae" din mun. Bacău, având asupra sa ranga de fier folosită la săvârșirea faptei. Partea vătămată C.M. a fost transportată în comă la Spitalul Județean Bacău însă având în vedere gravitatea leziunilor, aceasta a fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie lași. Din Raportul de primă expertiză medico legală nr. 356 din 16 martie 2011 al IML lași, rezultă că partea vătămată C.M.

a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, obiectivat prin plagă contuză parietală stânga, hematom epicranian, fractură deschisă cominutivă cu minimă înfundare parieto-temporală stânga cu iradiere până în vecinătatea marii aripi a sfenoidului, hematom extradural parietal stâng, hematom subdural temporal stâng, contuzie braț stâng, leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 40-45 zile de îngrijire medicală și care, având în vedere obiectul folosit, zona vizată și forța cu care au fost aplicate loviturile, apreciindu-se că au fost de natură a pune în pericol viața părții vătămate. Hematomul brațului stâng, provocat prin lovirea părții vătămate de către făptuitorul R.M.C. , a necesitat 5-7 zile de îngrijire medicală pentru vindecare.

Situația de fapt rezultă din următoarele mijloace de probă: actul de sesizare din oficiu; proces verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică; procese verbale de depistare; declarațiile părții vătămate C.M.; raport de primă expertiză medico-legală; aprecieri preliminare ale IML lași;certificat medico-legal nr. 18A41 din 04 ianuarie 2011 al S.M.L Bacău; bilet de ieșire din spital a părții vătămate C.M., foaie de observație clinică generală a părții vătămate C.M., adresa de constituire părți civile;declarațiile martorilor C.V., B.S.M., S.V., C.I.A.,declarațiile inculpatului I.M. În drept, faptele săvârșite de inculpatul I.M., constând în aceea că, la data de 26 decembrie 2010, în jurul orelor 11:00, a pătruns fără drept în curtea și în locuința părții vătămate C.M.

din mun. Bacău, împreună cu făptuitorul R.M.C., ambii forțând ușa de acces în imobil, inculpatul I.M. având asupra sa o rangă de fier iar făptuitorul R.M.C. fiind înarmat cu un târnăcop și un cuțit cu lama de aproximativ 30 centimetri, iar în urma opoziției întâmpinate, inculpatul s-a luptat cu partea vătămată căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu o rangă de fier în zona capului, cauzând acesteia leziuni vindecabile în 40-45 zile de îngrijire, leziuni care, prin intensitate, obiectul folosit și zona corpului vizată, au pus în pericol viața părții vătămate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav și violare de domiciliu, prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 176 lit. c) C. pen., art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, prin intrarea fără drept în curtea părții civile și prin lovirea victimei în mod repetat cu o rangă de fier, cauzându-i leziuni care au fost de natură să îi pună viața în primejdie. S-a avut în vedere persoana inculpatului care are antecedente penale, fiind recidivist, a mai comis o faptă de omor dar și poziția acestuia, care, în parte a recunoscut faptele . S-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare faptă cât și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. în baza art. 61 C. pen.

s-a revocat măsura liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 1534 zile rămas de executat din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 92/ 1995 a Tribunalului Bacău și s-a dispus contopirea acestuia cu fiecare din pedepsele aplicate în cauză rezultând două pedepse rezultante, iar în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse rezultante în pedeapsa cea mai grea. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă la zi. Instanța a considerat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins doar prin privare de libertate fapt pentru care, în baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II și lit. b) C. pen.

Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza art. 71 și art. 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/ 1994. Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii" ( aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în legislația română actuală, n. inst).

Curtea a acceptat „că există o marjă națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile moderne și a modului de menținere a justului echilibru", însă a concluzionat că ar.

3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât „legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate pretinde victimă a acestei măsuri". În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului. În același sens este și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia au determinat instanța a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, și în consecință, în temeiul art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea barei metalice folosite la săvârșirea infracțiunii și păstrarea ca mijloc de probă a exudat faringian - plic 1- aflate la Camera de Corpuri delicte a tribunalului Bacău.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. s-a luat act că partea civilă C.M. și Spitalul Județean Bacău nu au solicitat despăgubiri civile. Serviciul de Ambulanță Județean Bacău s-a constituit parte civilă cu suma de 1428,95 lei, reprezentând cheltuieli de transport a părții vătămate C.M. la Spitalul Județean de Urgențe Bacău și ulterior la Spitalul de Neurochirurgie lași, iar Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu" lași, s-a constituit parte civilă cu suma de 1132,66 lei, reprezentând costul asistenței medicale acordate părții vătămate C.M. astfel că a fost obligat inculpatul la plata acestor sume . În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpatul I.M. fără a arăta în scris criticile aduse hotărârii pronunțate de prima instanță. Procurorul a înțeles să critice sentința apelată sub următoarele aspecte: S-a invocat netemeinicia sentinței penale cu privire la cuantumul pedepsei aplicată inculpatului I.M., apreciindu-se că se impunea aplicarea unui spor mai mare având în vedere perseverența infracțională a inculpatului și gravitatea faptelor comise. S-a considerat că instanța nu a făcut o justă individualizare, în conformitate cu criteriile generale de individualizare prev. în art. 72 C. pen. și cu scopul pedepsei, astfel cum este definit de dispozițiile art. 52 C. pen.

Astfel, în ziua de 26 decembrie 2010, în jurul orelor 11,00, inculpatul I.M. a pătruns fără drept în curtea și în locuința părții vătămate C.M. din mun. Bacău, însoțit de altă persoană, ambii fiind înarmați. Pătrunderea s-a realizat cu scopul de a agresa partea vătămată, motivat de conviețuirea consensuală a lui C.M. cu fosta concubină a inculpatului. Toate armele pe care cei doi le aveau asupra lor erau apte să producă uciderea părții vătămate. Rezultatul nu s-a produs doar datorită opoziției părții vătămate care a fost lovită cu ranga în zona capului, suferind leziuni vindecabile în 40-45 zile de îngrijiri medicale. Partea vătămată a fost transportată în comă la Spitalul Județean Bacău, iar ulterior, datorită gravității leziunilor, la Spitalul de Neurochirurgie lași.

Aceste leziuni, prin intensitate, prin obiectul folosit de inculpat și zona corpului vizată, au pus în pericol viața părții vătămate. Vinovăția inculpatului I.M. este cert stabilită căci, prin mijloacele cu care a acționat, a prevăzut că ar putea ucide partea vătămată C.M. Referitor la persoana inculpatului, s-a menționat faptul că, a săvârșit infracțiunile care fac obiectul prezentului dosar în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei fiind tot o infracțiune îndreptată contra vieții. Pentru această primă infracțiune prevăzută de art. 174 C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani prin sentința penală nr. 92/D din 29 iunie 1995 a Tribunalului Bacău. Pedeapsa închisorii aplicată anterior inculpatului prin sentința penală nr. 92/1995 a Tribunalului Bacău, ca de altfel și celelalte pedepse aplicate pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie (cazier - fil.

106), nu l-au reeducat în spiritul respectării unor minime reguli de conviețuire socială, iar coerciția la care a fost supus nu și-a produs efectele urmărite de organele judiciare. n continuare, după liberarea sa condiționată (căci faptele deduse judecății au fost săvârșite în termenul de definitivare al liberării condiționate din sentința penală susmenționată), inculpatul a dovedit o gravă lipsă de respect a valorilor sociale importante, o disponibilitate neechivocă de a curma viața altor persoane (în ultimul său cuvânt, inculpatul a precizat că se consideră vinovat, dar regretă că nu a omorât partea vătămată C.M.). Nu trebuie ignorate nici aspectele cuprinse în raportul de expertiză medico - legală psihiatrică (fi.

132-134) care relevă „eu autistic, infantil, care refuză să se supună normelor convenționale ale mulțimii, voința de a decide prin sine însuși. Preocupare pentru a manipula și domina obiectele din mediu; manifestare fără scrupule pentru a-și atinge scopul". S-a considerat că toate cele prezentate îl caracterizează pe inculpatul I.M. ca fiind deosebit de periculos și se impune aplicarea unui spor mai mare pentru ca pedeapsa să-și atingă scopul așa cum este definit în art. 52 C. pen. - prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. La termenul din 4 octombrie 2011, procurorul a înțeles să extindă motivele de apel, arătând că pedeapsa rezultantă în urma contopirii pedepsei de 4 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea de violare de domiciliu cu restul de pedeapsă neexecutat de 1534 zile din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin nr. 92/1995 a Tribunalului Bacău este nelegală, întrucât pedeapsa rezultantă este mai mică decât restul neexecutat.

Cu ocazia dezbaterilor apelului, apărătorul inculpatului a invocat netemeinicia soluției de condamnare pronunțată în cauză, apreciind că probele administrate în cursul procesului penal nu au aptitudinea de a demonstra vinovăția inculpatului față de infracțiunea de violare de domiciliu, întrucât inculpatul nu a avut intenția de pătrunde fără drept în domiciliul părții vătămate, iar prezența inculpatului în incinta locuinței s-a datorat invitației părții vătămate care l-a și lovit cu un băț în cap. În ceea ce privește infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, apelantul a criticat, omisiunea instanței de a reține starea de provocare a inculpatului cauzată de comportamentul părții vătămate care l-a lovit primul cu un băț.

În considerarea acestor critici, s-a solicitat de către inculpat prin apărătorul său, admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței apelate, achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art.192 alin. (1), (2) C. pen. și reducerea pedepsei pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen. prin efectul reținerii circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen. Curtea examinând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate cat si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, a constatat că cele două apeluri sunt fondate, urmând a fi admise în următoarele limite: Curtea de Apel Bacău a constatat că prima instanță, în urma analizei probelor administrate în cauză, a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului și a stabilit o încadrare juridică corectă a faptelor supuse judecății.

De asemenea prima instanță a apreciat corect temeinicia probelor în acuzare administrate în cauză, pronunțând legal si temeinic o soluție de condamnare a inculpatului pentru ambele fapte ce au făcut obiectul acuzației în prezentul proces penal. În mod judicios, Tribunalul Bacău a constatat că probele administrate în cursul procesului penal relevă cu certitudine faptul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu reținută în sarcina sa. Apărarea inculpatului conform căreia acesta nu a avut intenția de a pătrunde fără drept în domiciliul părții vătămate, iar prezența inculpatului în incinta acestei locuințe s-a datorat invitației părții vătămate care ulterior l-a și lovit cu un băț în cap, este contrazisă de probele administrate în cauză.

Edificatoare în demonstrarea vinovăției inculpatului față de această faptă sunt declarațiile părții vătămate C.M. care a afirmat că inculpatul a pătruns în curtea locuinței fără acordul său împreună cu o altă persoană (R.M.C.), loc unde a fost lovit de inculpat cu partea metalică a unui târnăcop, care se coroborează cu declarațiile martorilor B.S.M. care a perceput nemijlocit activitatea infracțională a inculpatului descrisă de partea vătămată și C.V. care confirmă și acesta prezența inculpatului în curtea părții vătămate precum și atitudinea agresivă a acestuia care avea în mână o rangă cu care dorea să o lovească pe partea vătămată. Nefondată este și susținerea inculpatului referitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la săvârșirea faptei în stare de provocare.

Pentru existența circumstanței atenuante legale a provocării, sunt necesare întrunirea a trei condiții cumulative: existența unei anumite activități de provocare din partea victimei; actul provocator al victimei să determine o puternică emoție inculpatului; sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoții, inculpatul să fi săvârșit infracțiunea.

Din economia probelor administrate în cauză, Curtea a constatat că nici una din condițiile enumerate, nu sunt incidente în prezenta cauză, apreciind în concordanță cu opinia primei, că acțiunile de violență fizică comise de inculpat, care au cauzat vătămarea corporală a părții vătămate și punerea în primejdie a vieții, nu fost comise de către recurent cât timp se afla sub o puternică tulburare sau emoție cauzată de actele de provocare ale părții vătămate care l-ar fi lovit prima cu un băț în cap. Susținerea recurentului conform căreia partea vătămată fără nici un motiv l-a atacat pe inculpat lovindu-l cu un obiect contondent, situație care I-a determinat să riposteze și acesta la rândul său, prin lovirea părții vătămate, nu constituie un act de provocare întreprins de victima infracțiunii.

Comportamentul părții vătămate care l-a lovit pe inculpat, nu constituie un act de provocare în accepțiunea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. și nu putea provoca în psihicul inculpatului starea de emoție și puternica tulburare specifică provocării, care i-a răpit acestuia posibilitatea de control asupra acțiunilor sale, atât timp cât comportamentul agresiv a fost inițiat de către acesta care a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate împreună cu o altă persoană, a spart ușa de la intrarea în această locuință uzând de obiecte contondente și a lovit în cele din urmă pe partea vătămată. Comportamentul deosebit de violent al inculpatului rezultă dincolo de orice dubiu din declarațiile martorilor B.S.M.

și C.V., care au relatat explicit că inculpatul a fost cel care a intrat fără drept în curtea locuinței părții vătămate împreună cu R.M. a provocat scandal, și a lovit-o pe partea vătămată. În ceea privește modalitatea de individualizare a pedepsei principale,criticată de procuror, nu împărtășește această opinie și, mai mult Curtea consideră că pedepsele (principală și complementară) stabilite de prima instanță pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen. sunt prea severe, necorespunzând funcțiilor de constrângere și reeducare precum și scopului preventiv. Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. 52 alin. (1) potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni". Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C.pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic la speța de față, Curtea de Apel Bacău, în contrast cu opiniile procurorului și primei instanțe, apreciază că fapta comisă de către inculpat este foarte gravă, inculpatul prezentând o periculozitate considerabilă, fiind îndreptată împotriva celei mai importante valori apărate de legea penală - dreptul la viață al persoanei, cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai săvârșit anterior un omor. Curtea constată că acțiunile inculpatului de a lovi partea vătămată cu un corp dur, este gravă, dovedind astfel o totală lipsă de respect față de dreptul la viață a victimei, însă în operația complexă a reindividualizării tratamentului penal, apreciază că resocializarea sa viitoare pozitivă este posibilă și prin aplicarea unor pedepse mai mici(principală și complementară) decât cele stabilite de prima instanță, orientate mai aproape de minimul special prevăzut de textul incriminator, care să fie în deplin acord cu dispoz.

art. 1 C. pen., ce prevăd că "legea penală apără...persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept". În ceea ce privește motivul de apel referitor la nelegalitatea pedepsei rezultante obținută în urma contopirii pedepsei de 4 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea de violare de domiciliu cu restul de pedeapsă neexecutat de 1534 zile din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin nr. 92/1995 a Tribunalului Bacău, întrucât pedeapsa rezultantă este mai mică decât restul neexecutat, Curtea a constatat că este întemeiat, urmând ca prin prezenta decizie să se procedeze la o corectă aplicare a dispozițiilor art. 61 C. pen. Prin decizia penală nr. 123 din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Bacău, s ecția penală, cauze minori și familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și de inculpatul I.M. împotriva sentinței penale nr. 134/D din 7 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos. 1832/110/2011 cu privire la latura penală a cauzei. A desființat sentința apelată sub aceste aspect și a reținut cauza spre rejudecare și, în fond: A condamnat inculpatul I.M., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: 1. tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa principală de 9 (nouă) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 1534 zile rămas de executat din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 92/1995, pe care l-a contopit cu pedepsele aplicate mai sus rezultând pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani. 2. violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. În baza art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 1534 zile rămas de executat din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin s.p.

nr. 92/1995, pe care îl contopește cu pedeapsa de mai sus, rezultând pedeapsa de 1534 de zile. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen. a contopit cele două pedepse rezultante de mai sus, în pedeapsa cea mai grea la care a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului. Urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9(nouă) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului I.M. În baza art. 381 C. proc. pen., a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 7 iunie 2011 la zi. În baza art. 189 C. pen. a dispus plata din fondul M.J. a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei, către Baroul Bacău. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. a dispus ca cheltuielile judiciare din apel să rămână în sarcina statului. Împotriva deciziei penale nr. 123 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a declarat recurs inculpatul I.M. cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1832/110/2011. Recurentul inculpat a criticat decizia atacată pentru netemeinicie și nelegalitate invocând motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. și solicitând reducerea pedepsei aplicate de instanța de apel. A mai arătat că a fost provocat de către victimă să săvârșească fapta pentru care este trimis în judecată. Prin memoriul depus , în scris, (fila 3 dosar recurs), inculpatul a arătat că a recunoscut fapta, că victima i-a luat soția și l-a bătut și apreciază că pedeapsa de 9 ani închisoare este prea mare, susținând că în dosarul cauzei au fost multe greșeli procedurale neevidențiind însă care sunt acestea. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art.385 6 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc.

pen., constată că instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum și o corectă individualizare a pedepsei și constată că recursul formulat de recurentul inculpat I.M. nu este fondat pentru motivele care vor fi expuse în continuare. Înalta Curte reține că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea acestora în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului. Pedeapsa pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei se manifestă și decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârșită o infracțiune. Funcția de exemplaritate a pedepsi nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune. Individualizarea judiciară a pedepsei și modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului instanța de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., aplicând o pedeapsă de 13 ani închisoare, pedeapsă care a fost micșorată de instanța de apel la 9 ani închisoare, nefiind însă aplicată pedeapsa cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea consumată așa cum prevedea încadrarea juridică dată faptei pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen., dar și față de aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., astfel că nu se impune coborârea pedepsei întru-un cuantum mai redus fată de textul incriminator.

S-a ținut cont și de pericolul social la faptei săvârșite de persoana inculpatului și de împrejurările comiterii faptei respectiv, că la data de 26 decembrie 2010, împreună cu numitul R.M.C., a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate C.M. din Bacău, pe fondul unor neînțelegeri a izbucnit un conflict, prilej cu care inculpatul a aplicat părții vătămate lovituri cu o rangă de fier în zona capului, cauzându-i acestuia o plagă contuză parietal stg. fractură deschisă temporo- parietal stg. și contuzie braț stg., leziuni care prin intensitatea lor și zona vizată au fost de natură să pună în pericol viața părții vătămate dar și dispozițiile art. 20 C. pen. rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen.

În baza cărora s-a comis fapta, dar și față de împrejurarea că fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie conf. art. 37 lit. a) C. pen., care agravează răspunderea penală, astfel că nu se impune a se acorda o eficiență mai mare dispozițiilor de reindividualizare, aceste criterii fiind reținute de instanța de apel în individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că instanța de apel a examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 9 ani închisoare reținută în sarcina inculpatului I.M., evidențiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracțiunii săvârșite, în mod concret acesta s-a accentuat ca urmare a împrejurărilor în care a fost săvârșită, subliniind caracterizările evidențiate în persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale fiind condamnat la 18 ani închisoare pentru săv. inf. prev. de art. 174 C. pen. prin sentința penală nr. 92/D din 29 iunie 1995, având de asemenea condamnări și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 208 și art. 209 C. pen.

(conform fișei de cazier filele 105-106 dosar urmărire penală), astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune. Cu privire la solicitarea inculpatului de a se reține aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., față de situația de fapt descrisă și reținută în mod corect de instanța de apel, în cauză, Înalta Curte constată că nu se poate reține în favoarea inculpatului I.M., scuza legală a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din probatoriul administrat a rezultat neîndoielnic că acesta nu a acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea victimei produsă prin violență asupra inculpatului I.M., în sensul că partea vătămată fără nici un motiv l-ar fi atacat pe inculpat lovindu-l cu un obiect contondent, situație care l-a determinat să riposteze la rândul său prin lovirea părții vătămate, ci dimpotrivă inculpatul este cel care împreună cu numitul R.M.C.

a pătruns în casa părții vătămate înarmat cu o rangă, situație de fapt care a fost expusă de părți și martori și care își găsește corespondent în ansamblul probator administrat în cauză. Înalta Curte de Casație și Justiție, de asemenea, atât prin prisma propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului I.M. cât și față de criticile formulate de inculpat constată că în contextul cauzei nu se justifică micșorarea pedepsei, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea ceea ce conduce la concluzia că circumstanțele personale ale inculpatului au fost avute în vedere în mod corect, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei comise, agravat prin modul de comitere, starea de recidivă postcondamnatorie în care a fost săvârșită fapta, valorile sociale atinse, precum și consecințele pe care le-au produs respectiv, că partea vătămată C.M.

a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, obiectivat prin plagă contuză parietală stânga, hematom epicranian, fractură deschisă cominutivă cu minimă înfundare parieto-temporală stânga cu iradiere până în vecinătatea marii aripi a sfenoidului, hematom extradural parietal stâng, hematom subdural temporal stâng, contuzie braț stâng, leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 40-45 zile de îngrijire medicală și care, având în vedere obiectul folosit, zona vizată și forța cu care au fost aplicate loviturile, apreciem că au fost de natură a pune în pericol viața părții vătămate. Hematomul brațului stâng, a fost provocat prin lovirea părții vătămate de către făptuitorul R.M.C. , a necesitat 5-7 zile de îngrijire medicală pentru vindecare.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpatul I.M., întrucât în cauză pedeapsa aplicată, reflectă respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, nejustificându-se micșorarea pedepsei astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și în raport de dispozițiile art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 123 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

In temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 123 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, s ecția penală, cauze minori și familie. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului I.M., durata reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie 2010 la 25 ianuarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2012.