ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1397/2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, de inculpatul A.D.A. și de partea civilă Ț.E. împotriva deciziei penale nr. 21 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 295/D/2011 din 20 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2113/110/2012, a fost condamnat inculpatul A.D.A., aflat în Penitenciarul Bacău, după cum urmează: - la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.

(fapta din 20 martie 2011); - la pedeapsa de 10(zece) ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie agravantă prev. de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2) lit. c) C. pen., prin extinderea procesului penal (fapta din 20 - 21 martie 2011); - la pedeapsa de 20 (două zeci ani) închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 lit. d) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din omor simplu prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe timp de 10 ani. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea, la care adaugă pedeapsa complementară.

S-a stabilit pedeapsă de executat: 20 (două zeci) ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 65 4 lit. a), b) C. pen. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventivă a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată prin reținere și arest preventiv de la 22 martie 2011, la zi. În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 1357 și 1392 C. civ.; A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Ț.E. următoarele sume: - 20.000 RON daune materiale; - 30.000 RON daune morale. S-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate de la fața locului în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău, până la soluționarea definitivă a cauzei.

S-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice, potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008. S-a dispus plata din fondul special al Ministerului Justiției și Libertățiilor Cetățenești a următoarelor sume: - 200 RON onorariu avocatului S.A., desemnată din oficiu, la fond; - 200 RON onorariu avocatului A.G., desemnat din oficiu la urmărirea penală; - 135 RON, taxa pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice din 25 noiembrie 2011 întocmită de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici" București; - 472,7 RON taxa pentru efectuarea necropsiei din 21 martie 2011, efectuat de SML Bacău nr. 688 din 14 aprilie 2011; - 80 RON, taxa pentru stabilirea alcoolemiei victimei. S-a constatat că partea civilă a fost asistată și reprezentată de avocat ales, fără a se depune la dosar chitanța pentru dovedirea onorariului suportat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, Tribunalul a avut în vedere că prin rechizitoriul din 27 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul A.D.A., aflat în Penitenciarul Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și violare de domiciliu, prevăzut de art. 174 alin. (1) C. pen.

și art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 20 martie 2011, în jurul orelor 21:00, pe fondul consumului de alcool, fără drept, a escaladat gardul locuinței victimei Ț.N., a pătruns în curtea locuinței, a aplicat mai multe lovituri cu o lopată în zona capului victimei și după ce partea metalică s-a desprins a continuat să lovească victima cu coada de lopată până s-a prăbușit la pământ, după care a târât-o în partea laterală a casei, apoi a pătruns în locuința acesteia, unde a rămas până în jurul orelor 1:00, după care a părăsit curtea victimei și abandonând-o pe aceasta, care a fost găsită decedată de către sora sa Ț.T., în dimineața zilei de 21 martie 2011. Din întregul material probator administrat în cauză Tribunalul a constatat că: Soția și una din fiicele lui Ț.N.

erau plecate la muncă în străinătate. Cealaltă fiică a lui Ț.N. urma o școală la Bacău și venea rar acasă, astfel că susnumitul locuia singur. Casa era situată la marginea satului B., comuna F., județul Bacău. Vis-a-vis locuia sora sa, martora Ț.T. care îl vizita în fiecare zi, ajutându-l și la treburile gospodărești. De câteva luni de zile, Ț.N. era gestionar la un magazin din satul M., din aceeași comună F., județul Bacău. În zorii zilei de 21 martie 2011, martora Ț.T. a constatat că era stins becul ce lumina ograda fratelui său și mai mult decât atât a văzut și că ușa de la intrarea în locuința fratelui său era întredeschisă. Cum fratele său nu a fost văzut prin curte, martorei i s-a părut că ceva nu era în regulă, hotărându-se să se convingă de ceea ce s-a întâmplat.

Cum între cei doi frați relațiile erau bazate pe încredere absolută, martora știa cum să deschidă zăvorul porții. Intrând în curte a constatat mai întâi o baltă de sânge în fața ușii de la intrarea în casă, stropi de sânge pe pereți, un ciomag murdar de sânge. A intrat în casă pentru a-și căuta fratele, dar nu l-a găsit în nici o încăpere. În dormitor a găsit televizorul deschis, patul nu mai era acoperit cu pătura pe care o știa iar cearșaful era murdar de sânge, la capete. În casă lucrurile erau răvășite, deși martora îl știa pe fratele său ca fiind un bărbat ordonat. Continuând să-și caute fratele în jurul casei l-a găsit mort, în partea laterală a locuinței, acoperit cu o pătură, având la cap, în loc de pernă o pereche de pantaloni raiați.

În aceeași parte a satului B., la aproximativ 50 de metri distanță, se afla casa familiei A. Martora a vrut să-i întrebe pe cei văzuți prin curte dacă n-au văzut cumva cine i-a ucis fratele, pentru că în noaptea precedentă auzise căinii lor lătrând puternic, ceea ce înseamnă că se trezise, dar s-a răzgândit să-i mai întrebe pentru că intrase în casa lor. De la telefonul fix al fratelui său, martora a anunțat autoritățile cât și familia cu privire la crima constatată. Victima Ț.N. fusese văzută, în viață, în seara zilei de 20 martie 2011, nu numai de către sora sa. Cercetarea locului faptei a început în dimineața zilei de 21 martie 2011, constatându-se că Ț.N. a fost găsit decedat în curtea locuinței sale, prezentând numeroase urme de lovituri la cap, excoriații, fața tumefiată.

Cercetarea omorului din noaptea de 20-21 martie 2011, căruia i-a căzut victimă Ț.N. a început față de A.N. (autor necunoscut). Procedându-se la autopsierea cadavrului, s-a constatat că moartea lui Ț.N., în vârstă de 56 de ani a fost violentă. Ea s-a datorat unui traumatism complex cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază, hemoragie meningiană, contuzie cerebrală. Leziunile au fost sigur și direct mortale și s-au produs prin lovirea repetată a capului cu corp despicător și contondent. Agentul vulnerant putea fi o lopată metalică, la care partea de fier pe muchie produce leziuni tăiat despicate și pe suprafață leziuni contuze. Corpul contondent a putut să fie restul cozii de lemn al lopeții rupte.

După agresiune victima a fost târâtă pe partea anterioară a corpului. Ținând cont de gravitatea leziunilor, medicul legist a apreciat că supraviețuirea post agresională a fost de maxim 30 minute. În momentul decesului, sângele victimei nu conținea alcool. Tribunalul a reținut că în cercul de suspecți a fost și A.D.A., vecin cu victima, care, în seara zilei de 20 martie 2011 consumase alcool cu alți tineri la o crâșmă din satul M., până la ora închiderii, astfel încât se știa cu siguranță cu ce fusese îmbrăcat. Ajungându-se la concluzia că cel care l-a omorât pe Ț.N. și-a murdărit hainele de sânge, pentru că altfel nu se putea, atâta vreme cât și pereții casei victimei erau stropiți de sângele victimei, lui A.D.A.

cerându-i-se să arate hainele cu care fusese îmbrăcat în seara zilei de 20 martie 2011 a recunoscut că el l-a ucis pe Ț.N., în noaptea de 20 - 21 martie 2011, imediat ce a revenit în sat, de la crâșmă. Acolo, a stat până la închiderea localului. O porțiune de drum a parcurs-o cu mașina unui tânăr pe care-l întâlnise la crâșmă, iar o parte din drum a mers pe jos. La crâșmă tinerii din satul vecin îi făcuse cinste, din milă inculpatului, cu alcool și țigări ca de altfel de fiecare dată când se întâlneau, întrucât era un băiat sărac. Inculpatul trecând prin dreptul casei victimei, reține Tribunalul, a constatat fereastra luminată într-un anumit fel, ceea ce însemna că Ț.N. avea TV deschis. Fiind vecini știa că Ț.N.

era singur în casă, deoarece fiica sa abia plecase la Bacău. Pentru că abia plecase de la crâșmă, inculpatul se afla în stare de ebrietate însă nu așa de avansată încât să nu știe ce face. A escaladat poarta de la gardul care împrejmuia locuința și a intrat în curtea victimei. Aceasta auzind zgomotul produs de pașii inculpatului a ieșit afară din casă pentru a vedea ce se întâmplă. Înainte de a ieși, din interiorul casei a aprins becul ce-i lumina ograda. Intuind acest lucru inculpatul s-a ascuns pentru a nu fi văzut, în partea laterală a imobilului, într-un loc ce nu era luminat, de unde s-a înarmat cu o lopată, găsită în acea parte a curții. Ț.N. a intrat în casă, dar la scurt timp, constată Tribunalul, a ieșit din nou afară, pentru că a simțit că în curtea sa este cineva.

Era aproape de miezul nopții de 20 - 21 martie 2011. De data aceasta Ț.N. l-a văzut pe inculpat, curtea fiind luminată de becul aprins anterior. Proprietarul i-a cerut socoteală inculpatului, pe un ton cât se putea de ferm, ce caută în ograda sa, la acea oră târzie din noapte, cerându-i în mod imperativ să plece. În loc de răspuns și în loc să iasă pe poartă așa cum i s-a cerut, inculpatul l-a lovit pe Ț.N. cu lopata în cap. Din prima lovitură victima s-a prăbușit la pământ în fața ușii de la intrarea în casă. Lovitura fiind puternică s-a desprins partea metalică a lopeții, de coada de lemn. Inculpatul a intrat apoi în casa victimei pentru a stinge becul ce lumina ograda. Când a revenit a observat că Ț.N.

se străduia să se ridice de jos însă inculpatul nu i-a permis acest lucru, lovindu-l cu coada din lemn a lopeții, de mai multe ori, tot în zona capului. În timp ce victima gemea de durere tot mai stins, inculpatul l-a apucat de picioare și l-a târât, pe aleea din beton, în partea laterală a casei (partea de la vale). Cu prilejul târârii victima a fost dezbrăcată. Inculpatul a pus sub capul victimei, pantalonii care îi căzuse atunci când a fost târâtă. Inculpatul a intrat apoi în casa victimei, de unde a luat o pătură cu care a acoperit-o, dar nu din milă, ca să nu-i fie frig, apreciază Tribunalul, ci pentru a nu fi văzută din drum. Victima aflată în agonie a fost abandonată în acel loc. Apoi a căutat în fața casei partea metalică a lopeții, cu care l-a lovit inițial pe Ț.N., pe care a aruncat-o în WC-ul din curte, pentru a nu fi găsită, după care a intrat în casa victimei și a urmărit programul la TV.

Înainte de a pleca, reține Tribunalul, inculpatul a scotocit prin sertarele și dulapurile locuinței pentru a sustrage bunuri/ bani deoarece inculpatul îl știa pe Ț.N. un om înstărit. Inculpatul a susținut că nu a găsit nimic în casa victimei care să-l intereseze, motiv pentru care s-a hotărât să plece acasă, după ora 1:00 (noaptea de 20-21 martie 2011), lăsând televizorul deschis și ușa de la intrare întredeschisă. Trecând pe la victimă a constatat că se afla în aceiași poziție în care o lăsase. A ieșit pe poartă, tot prin escaladarea gardului împrejmuitor. Ajungând acasă, inculpatul a constatat că hainele îi erau murdare de sânge. S-a dezbrăcat de hainele respective, pe care le-a ascuns într-o dependință a casei părintești, pentru a nu fi găsite și apoi s-a culcat.

În dimineața zilei de 21 martie 2011, în jurul orelor 7:00, inculpatul A.D.A. în drumul său spre locul de muncă (gospodăria unui cetățean care-l angajase cu ziua) a trecut prin dreptul casei victimei și a văzut că se adunase deja câțiva săteni, alarmați de martora Ț.T., vecina sa, fără a se opri să întrebe ce s-a întâmplat. La data de 22 martie 2011, inculpatul a fost reținut și apoi arestat preventiv. Prevenția a fost prelungită și menținută în condițiile legii. Inculpatul a declarat o singură dată recurs împotriva încheierii Tribunalului Bacău prin care i se menținuse prevenția, fără să fi avut câștig de cauză. În fața instanței de fond, în prezența avocatului desemnat din oficiu a solicitat ca să fie judecat potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen., recunoscându-se vinovat, de comiterea celor două infracțiuni reținute în sarcina sa, prin rechizitoriu: omor simplu și violare de domiciliu. Instanța nu i-a admis cererea, întrucât probele administrate în cauză nu erau suficiente pentru pronunțarea unei hotărârii de condamnare, nefiind lămurit mobilul crimei și existând indicii că nici încadrarea juridică nu era corectă și nici completă. Fiica victimei, Ț.E., s-a constituit parte civilă cu 20.000 RON reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea tatălui său, cu pomenirile ulterioare conform obiceiului locului cât și cu renovarea pereților casei care erau pătați de stropi de sânge și cu 30.000 RON daune morale. Inculpatul a fost de acord cu pretențiile civile ale fiicei victimei.

Instanța de fond a ajuns la concluzia că inculpatul a pătruns în casa victimei în scop de jaf și că a scotocit prin casa acesteia după ce i-a înfrânt orice rezistență, prin numeroasele lovituri aplicate, în special în zona capului. Este posibil ca inculpatul să fi luat la plecare ceva din casa victimei însă fiica victimei nu și-a dat seama de acest lucru la momentul potrivit, șocul suferit agravându-i diabetul (insulino dependent) de care suferă din copilărie. Conturându-se ipoteza că omorul supus judecății nu era simplu ci deosebit de grav, pentru a săvârși o tâlhărie, prevăzută de art. 174 alin. (1), 176 lit. d) C. pen., inculpatul a fost supus unei expertize psihiatrice. Din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 25 noiembrie 2011, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici" București, rezultă că inculpatul are discernământul păstrat în raport cu fapta din 20-21 martie 2011, pentru care este cercetat.

La data examinării prezenta valori accentuale pentru tendințe impulsive, pentru instabilitate psiho comportamentală și pentru tendințe antisociale, având diagnosticul: tulburare de personalitate de tip antisocial. Dacă au existat îndoieli în ceea ce privește consumarea infracțiunii de tâlhărie, tentativa la această infracțiune, într-o locuință, pe timp de noapte este pe deplin dovedită, motiv pentru care s-a procedat la extinderea procesului penal privind această infracțiune. Din casa victimei s-au recoltat amprente care aparțineau inculpatului.

Situația de fapt descrisă mai sus rezultă din: actul de sesizare din oficiu, procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului, planșele foto, actele medico-legale, declarațiile părții vătămate (civile Ț.E.), declarațiile martorilor și ale inculpatului, corpurile delicte (partea metalică a lopeții găsite în WC-ul victimei), hainele murdare de sânge ale inculpatului, ș.a., mijloace materiale de probă care au fost ridicate pentru cercetare și se păstrează în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău.

În drept, în sarcina inculpatului Tribunalul reține mai multe infracțiuni: - violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., întrucât a pătruns fără drept, pe timp de noapte în casa victimei și a refuzat să plece atunci când i s-a cerut acest lucru; - tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., pentru că scopul pătrunderii în casa victimei a fost jaful, nicidecum pentru a-i aplica o corecție pentru motivul că anterior, cu ani în urmă l-ar fi repezit, așa cum a susținut inițial; Ț.N. era cunoscut în comunitate ca un om bun, calculat, civilizat, astfel că este exclus ca să-l fi jignit în vreun fel, atâta doar că îl ignora.

Victima fiind gestionar la un magazin sătesc, inculpatul a sperat că își ține acasă banii rezultați din vânzările gestiunii, acesta fiind adevăratul mobil al crimei; - omor deosebit de grav, prin schimbarea încadrării juridice din omor simplu, deoarece omorul a fost comis pentru a comite o tâlhărie. Vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii pentru fiecare infracțiune. La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere de către Tribunal că inculpatul a avut totuși o bună comportare în timpul procesului, astfel că nu i-a fost aplicată pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru omorul deosebit de grav. Faptele fiind concurente, pedepsele principale au fost contopite în pedeapsa cea mai grea.

În ceea ce privește infracțiunea de omor deosebit de grav, pe lângă pedeapsa principală, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară. La pedeapsa principală rezultantă ce a fost stabilită, a fost aplicată pedeapsa accesorie. În ceea ce privește conținutul pedepselor complementare și accesorii, inculpatului îi va fi interzis nu numai dreptul de a fi ales, ci și dreptul de a alege. Pedeapsa principală rezultantă urmând a fi executată în condiții de detenție, prevenția inculpatului a fost menținută, iar din pedeapsă a fost scăzută perioada executată prin reținere și arest preventiv. Pretențiile civile ale fiicei victime au fost admise așa cum au fost formulate, în condițiile în care și inculpatul a fost de acord cu plata acestora.

S-a dispus ca mijloacele materiale de probă să fie păstrate în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău până la soluționarea definitivă a cauzei. S-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice. Taxele pentru efectuarea raportului medico-legal de autopsie, taxa pentru efectuarea raportului medico-legal psihiatric cât și onorariile avocaților desemnați din oficiu, au fost suportate din fondul special al Ministerului Justiției si al Libertățiilor Cetățenești. Partea civilă a avut avocat însă nu a cerut plata onorariului suportat. În final, inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal inculpatul A.D.A.

Prin motivele de apel, inculpatul a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptelor deduse judecății în sensul greșitei extinderi a procesului penal și pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie precum și schimbarea încadrării pentru infracțiunea de omor în omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 lit. d) C. pen. săvârșit pentru a săvârși sau ascunde săvârșirea unei tâlhării. S-a mai criticat și cuantumul ridicat al pedepsei aplicate. Prin decizia nr. 21 din 14 februarie 2012, Curtea de Apel Bacău, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de apelantul inculpat A.D.A.

împotriva sentinței penale nr. 295/D/2011 din 20 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2113/110/2012. A dispus desființarea sentinței penale atacate în parte cu privire la latura penală. A reținut cauza spre rejudecare, și, pe fond: în baza art. 344 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu din omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. în infracțiunile de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. și tentativă la furt calificat prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 208-209 alin. (1) lit. g), i) C. pen. A condamnat pe inculpatul A.D.A., aflat în Penitenciarul Bacău, după cum urmează: - la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen.; - la pedeapsa de 15 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 C. pen.; - la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 208-209 alin. (1) lit. g), i) C. pen. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen.: A contopit pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat pedeapsa complementară.

Pedepse de executat: 15 (cincisprezece) ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. A dedus în continuare starea de arest a inculpatului de la data de 20 decembrie 2011 la zi. A dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 RON către Baroul Bacău - onorariul apărătorului din oficiu. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., a dispus ca cheltuielile judiciare către stat să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel Bacău a reținut că instanța de fond, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecății precum și a probelor care au fundamentat-o, respectând întocmai dispozițiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină considerentele hotărârii. Astfel, instanța de fond a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpat cât și a mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și nemijlocit în fața instanței și care au confirmat pe deplin situația de fapt expusă în considerentele rechizitoriului.

Totodată, instanța s-a conformat dispozițiilor art. 356 C. proc. pen. atât în ceea ce privește analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, cât și a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora.

Din coroborarea materialului probator de la dosar, Curtea de Apel a reținut că rezultă fără dubiu că în seara zilei de 20 martie 2011, în jurul orelor 21:00, pe fondul consumului de alcool, fără drept, a escaladat gardul locuinței victimei Ț.N., a pătruns în curtea locuinței, a aplicat mai multe lovituri cu o lopată în zona capului victimei și după ce partea metalică s-a desprins a continuat să lovească victima cu coada de lopată până s-a prăbușit la pământ, după care a târât-o în partea laterală a casei, apoi a pătruns în locuința acesteia, unde a rămas până în jurul orelor 1:00, după care a părăsit curtea victimei și abandonând-o pe aceasta, care a fost găsită decedată de către sora sa Ț.T., în dimineața zilei de 21 martie 2011. În fața primei instanțe inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor solicitând să-i fie aplicată procedura prevăzută de art. 302 1 C. proc.

pen. Prima instanță la termenul din 21 iulie 2011 i-a respins cererea socotindu-se insuficient lămurită și a procedat la cercetarea judecătorească. Evaluând materialul probator de la dosar prin prisma propriului examen și anume - actul de sesizare din oficiu, procesul verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului, planșele foto, actele medico-legale, declarațiile părții vătămate (civile Ț.E.), declarațiile martorilor și ale inculpatului, corpurile delicte (partea metalică a lopeții găsite în WC-ul victimei), hainele murdare de sânge ale inculpatului, ș.a., mijloace materiale de probă care au fost ridicate pentru cercetare și se păstrează în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău - Curtea de Apel a reținut aceeași situație de fapt ca și prima instanță însă cu deosebirile care se vor înfățișa în continuare.

În mod corect prima instanță a sesizat că procurorul nu a stabilit cu exactitate mobilul săvârșirii infracțiunii de omor raportat la împrejurarea că în mod constant inculpatul a arătat că, după lovirea victimei a căutat prin dulapuri și sertare bunuri pe care să le sustragă. Într-adevăr, doar într-o singură declarație de la urmărirea penală, inculpatul declară că era supărat pe victimă pentru că „anterior l-ar fi fugărit". În niciuna dintre declarațiile date la urmărirea penală precum și în prima declarație dată în fața instanței de fond inculpatul nu a precizat că mobilul săvârșirii infracțiunii de omor ar fi fost sustragerea de bunuri de la victimă, în fapt nefiind întrebat ce l-a determinat să săvârșească omorul.

Sesizând această lacună a urmăririi penale, instanța a luat un supliment de declarație inculpatului anterior dezbaterilor pe fond. Însă nici cu această ocazie prima instanță nu elucidează acest aspect cel puțin nu raportat la conținutul acestei declarații sumare în cadrul căreia inculpatul arată doar că a căutat prin dulapuri și sertare știindu-l pe victimă un om înstărit, dar că nu a sustras niciun bun. În aceste împrejurări, instanța de fond motivează următoarele „Impunându-se adâncirea cercetărilor, instanța a ajuns la concluzia că inculpatul a pătruns în casa victimei în scop de jaf și că a scotocit prin casa acesteia după ce i-a înfrânt orice rezistență, prin numeroasele lovituri aplicate, în special în zona capului.

Este posibil ca inculpatul să fi luat la plecare ceva din casa victimei însă fiica victimei nu și-a dat seama de acest lucru la momentul potrivit. Ț.N. era cunoscut în comunitate ca un om bun, calculat, civilizat, astfel că este exclus ca să-l fi jignit în vreun fel, atâta doar că îl ignora. Victima fiind gestionar la un magazin sătesc, inculpatul a sperat că își ține acasă banii rezultați din vânzările gestiunii, acesta fiind adevăratul mobil al crimei. Aceste din urmă considerente Curtea a apreciat că nu au corespondent în materialul probator și în mod greșit instanța a procedat la extinderea procesului penal și a schimbat încadrarea juridică în infracțiunile de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 lit. d) C. pen.

tentativă la infracțiunea de tâlhărie agravantă prevăzută de art. 20 - 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2) lit. c) C. pen. aplicându-i în final o pedeapsă de 20 ani închisoare. Neexistând martori oculari, iar mobilul săvârșirii faptelor nefiind lămurit de la faza de urmărire penală, instanța de apel a procedat la audierea inculpatului A.D.A. cu aducerea la cunoștință a dispozițiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen. În cuprinsul acestei declarații inculpatul arată că se cunoștea cu victima de copil, că între ei exista o situație conflictuală de la pământ, având terenuri alăturate. Mai arată inculpatul că victima a fost cea care l-a chemat la ea în curte dar că nu i-a deschis poarta, atunci a sărit gardul, că victima încerca să îl prindă cerându-i o datorie de la barul pe care îl administra.

Așadar, reține Curtea de Apel, inculpatul întărește declarația de la urmărirea penală cum că intenția sa a avut la bază o stare conflictuală și nu sustragerea de bunuri. Extinderea procesului penal și condamnarea pentru acuzații atât de grave, că fapta de omor a fost săvârșită pentru săvârșirea sau ascunderea unei tâlhării, omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1), 176 lit. d) C. pen. trebuie să se bazeze pe probe certe indubitabile și nu pe simple supoziții, în caz contrar aplicându-se regula in dubio pro reo - îndoiala profită infractorului. Raportat la aceste considerente Curtea de Apel a apreciat că în cauză nu sunt suficiente probe care să ateste că intenția inițială cu care a acționat inculpatul și motivul săvârșirii omorului ar fi fost intenția de a tâlhări victima.

Mergând pe probe netăgăduite, Curtea de Apel a constatat că în toate declarațiile sale inculpatul a recunoscut că ulterior lovirii victimei s-a așezat în patul acesteia și a privit la televizor aproximativ o oră și jumătate și abia la plecare a căutat prin sertarele și dulapul din camera în care dormea victima fără a găsi vreun bun care să-l intereseze și lăsând televizorul deschis. Sub un prim aspect, este puțin probabil ca o persoană care pătrunde fără drept în curtea victimei cu scopul de a o tâlhări, după ce anihilează rezistența victimei cu lovituri de lopată în cap, în loc să caute bunuri în locuință, se așează în patul acesteia și urmărește programe la televizor, riscând să fie surprins în casa victimei.

De asemeni, puțin probabil ca o persoană determinată să sustragă bunuri din casa victimei consecutiv celor arătate mai sus va căuta doar într-o singură cameră din locuință, așa cum a arătat inculpatul până la instanța de fond inclusiv. De altfel amprentele papilare aparținând inculpatului au fost prelevate doar din prima cameră a locuinței. Un alt considerent se referă la faptul că dacă ar fost atât de hotărât să sustragă bunuri chiar cu prețul uciderii victimei inculpatul este puțin probabil să plece cu mâna goală în condițiile în care potrivit fotografiilor judiciare efectuate la fața locului ar fi existat totuși bunuri cu valoare patrimonială care să poată fi sustrase. Chiar sora victimei arată în declarația de la prima instanță că în casa victimei se găseau obiecte care să fie valorificate.

Tot din aceste fotografii se constată că erau deschise sertare și ușa dulapului dar nu erau lucruri răvășite așa cum în mod normal sunt în cazul unui furt din locuință. Față de toate aceste considerente Curtea de Apel a considerat că în cauză nu sunt suficiente probe certe pentru a considera că infracțiunea de omor ar fi fost săvârșită pentru a săvârși infracțiunea de tâlhărie. În aceste condiții, Curtea a apreciat că intenția inculpatului de sustragere de bunuri a survenit ulterior săvârșirii infracțiunii de omor și independent de aceasta așa încât în sarcina inculpatului nu s-a putut reține decât infracțiunea de tentativă la furt calificat prevăzută de art. 208-209 alin. (1) lit. g), i) C. pen.

În concurs cu infracțiunile de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. și omor simplu prev. de art. 174 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice în acest sens și s-a dispus condamnarea în acest sens. S-a admis așadar apelul declarat de către inculpat sub acest aspect. Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel invocat de inculpat, privind cuantumul pedepselor aplicate, s-a constatat că și acesta este întemeiat, în principal datorită schimbării de încadrare juridică arătată mai sus. Potrivit art. 72 C. pen.

„la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală". Ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite, în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. La individualizarea pedepsei, instanța trebuia să aibă în vedere toate împrejurările concrete ce însoțesc săvârșirea faptei și sunt de natură să releve gradul de pericol social concret al faptei și al persoanei făptuitorului.

Astfel față de gravitatea infracțiunilor săvârșite - violare de domiciliu, omor și tentativă la furt calificat - persoana inculpatului care nu are antecedente penale și a recunoscut săvârșirea infracțiunilor - s-a apreciat că se impune reducerea pedepselor aplicate pentru infracțiunea de omor, atât cea principală cât și cea complementară. Împotriva deciziei penale nr. 21 din 14 februarie 2012 au declarat recurs Parchetul de pe lăngă Curtea de Apel Bacău (la 17 februarie 2012), inculpatul A.D.A. (la 21 februarie 2012) și Ț.E. (la 22 februarie 2012). În recursul Ministerului Public se invocă în drept cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Decizia penală pronunțată în cauză este considerată ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice din infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, respectiv din infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., în infracțiunile de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. și tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 208 -209 alin. (1) lit. g), i) C. pen. La termenul din 20 decembrie 2011, când a avut loc judecata cauzei la Tribunalul Bacău, procurorul de ședință, a declarat, anterior dezbaterilor, că extinde procesul penal privind pe inculpat și pentru infracțiunea de tentativă la tâlhărie și a declarat că înțelege să pună în mișcare acțiunea penală și pentru această faptă. Instanța a extins procesul penal cu privire la această infracțiune și i-a luat un supliment de declarație inculpatului.

Schimbarea de încadrare juridică, apreciază Ministerul Public, este nelegală, deoarece trebuia a se dispune din infracțiunile de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art. 174 alin. (1), 176 lit. d) C. pen.; art. 192 alin. (1), (2) C. pen.; art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) alin. (2) lit. c) C. pen., având în vedere atât încadrarea juridică din rechizitoriu cât și extinderea procesului penal cu privire la infracțiunea de tentativă la tâlhărie. Această schimbare de încadrare juridică dispusă de instanță nu corespunde situației de fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat. Astfel, inculpatul era vecin cu partea vătămată și locuia împreună cu tatăl său, având o situație materială mai mult decât modestă, însă cunoștea foarte bine că victima Ț.N., avea serviciu, respectiv un salariu, iar soția acestuia lucra în Italia de unde îi trimitea diferite sume de bani.

Între inculpat și victimă nu au existat probleme litigioase, divergențe, certuri, mai mult decât atât, victima este cea care l-a mai ajutat pe inculpat cu „pomană", i-a dat de lucru. La data faptei, inculpatul a consumat băuturi alcoolice în Barul Z., împreună cu martorii B.P., Ț.D.V. și A.G.R., care i-au făcut cinste cu băutură „din milă" cunoscând că este sărac, după care, inculpatul a plecat mai devreme și ajungând în dreptul locuinței părții vătămate, a escaladat gardul casei. După ce a pătruns în curte, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu lopata, respectiv partea metalică apoi cu coada, în zona capului și după ce partea vătămată a căzut, inculpatul a tras-o pe o alee, în partea laterală a casei.

A pătruns în locuință, de unde a luat o pătură pe care a pus-o peste victimă pentru a nu fi văzută și, apoi, s-a reîntors în casă unde a căutat bani sau alte valori prin sertarele de la mobilă și genți și negăsind ce căuta s-a urcat în patul victimei și s-a uitat la televizor. Dacă inculpatul ar fi dorit doar uciderea victimei, ar fi plecat imediat după comiterea faptei, dar acesta după ce s-a convins că victima nu mai poate reacționa și a acoperit-o cu o pătură, a pătruns în domiciliu cu scopul de a sustrage bunuri. Instanța de apel a schimbat încadrarea juridică, având în vedere doar declarațiile inculpatului, care nu sunt constante, ci contradictorii, în sensul că în declarațiile de la filele dosarul de urmărire penală și din dosarul Tribunalului Bacău, inculpatul declară că după ce a lovit victima și a târât-o pe o alee din partea laterală a casei, a acoperit-o cu o pătură, după care a pătruns în casă și a scotocit după bani și valori.

În declarațiile din dosarul de urmărire penală și declarația dată la instanța de apel, inculpatul declară că după ce a acoperit victima cu pătura, a pătruns în cameră, s-a urcat pe pat și s-a uitat la televizor. Se apreciază că inculpatul a pătruns în locuința victimei și a ucis-o pe aceasta cu scopul de a o jefui, iar violențele exercitate de inculpat au fost atât de puternice încât rezultă intenția acestuia de a suprima viața victimei și a-și crea condițiile favorabile pentru a căuta nestingherit și a sustrage bani sau alte valori, fapt pentru care încadrarea juridică corectă a faptelor comise de inculpat, este cea reținută de către instanța de fond, respectiv Tribunalul Bacău. O altă critică în recursul Ministerului Public și al părții civile Ț.E.

- Se apreciază ca fiind modică pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de omor și a pedepsei de executat. Inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de omor de către instanța de apel la numai 15 ani închisoare pedeapsă principală și 8 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., urmând să execute, în urma efectuării concursului, pedeapsa de 15 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. Această pedeapsă nu este suficientă pentru reeducarea inculpatului, având în vedere numărul mare de infracțiuni comise, natura acestor infracțiuni, urmările produse.

Se apreciază că uciderea părții vătămate în domiciliul acesteia, prin pătrunderea inculpatului prin escaladarea gardului, pe timp de noapte și lovirea acesteia în zone vitale cu foarte multă violență, cauzându-i leziuni ce au condus la deces în mai puțin de 30 de minute de la lovire, este o faptă foarte gravă ce necesită o sancționare severă. În recursul părții civile se invocă faptul că nu a putut ajunge la judecată în apel în timp util și solicită de asemenea aplicarea unei pedepse mai aspre. Analizând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, inculpatul A.D.A. și partea civilă Ț.E. împotriva deciziei penale nr. 21 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Bacău, constată următoarele: În ceea ce privește greșita aplicare a legii, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., instanța de recurs găsește fondate atât criticile Ministerului Public, cât și criticile inculpatului. Prezentul recurs pune în discuție posibilitatea ca odată cu judecarea cauzei o instanță să dispună schimbarea de încadrare juridică, astfel încât aceasta să cuprindă acuzații noi care nu au fost avute în vedere în cursul urmăririi penale, pentru care nu a existat practic o urmărire penală. În cauza de față inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 alin. (2) C. pen. (omor) și art. 192 alin. (1), (2) C. pen. (violare de domiciliu) în concurs real. Deși inculpatul a solicitat instanței de fond aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen., recunoscând integral faptele pentru care a fost acuzat, Tribunalul a respins aplicarea procedurii de recunoaștere a vinovăției și a extins procesul penal cu privire la alte infracțiuni, respectiv tentativă la tâlhărie. Totodată, Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei de omor în omor deosebit de grav. Inculpatul a fost condamnat de Tribunal pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie [art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2) lit. c) C. pen.], omor deosebit de grav [schimbând încadrarea juridică din omor în omor deosebit de grav prevăzut de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 lit. d) C. pen.] și violare de domiciliu. Instanța de apel, în baza caracterului devolutiv, a apreciat că nu există suficiente probe pentru a constata că inculpatul a acționat cu intenția de a tâlhări victima și a săvârși omorul în acest scop.

În baza art. 334 C. proc. pen., instanța de apel a schimbat încadrarea juridică dată faptelor de către instanța de fond condamnându-l pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și violare de domiciliu (acuzațiile inițiale) la care a adăugat tentativa la furt calificat. Extinderea procesului penal în prezenta cauză contravine art. 320 1 alin. (8) C. proc. pen., precum și regulilor stabilite în decizia nr. 48/2007 (RIL) iar schimbarea încadrării juridice ce are drept consecință reținerea unei infracțiuni noi care presupune o faptă distinctă ce nu a făcut obiectul urmăririi penale contravine regulilor unui proces echitabil (decizia nr. 74/2002 completul de 9 judecători). Prin O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost modificat art. 320 1 C. proc.

pen. în sensul că alin. (4) al art. are de lege lata următorul conținut: „Instanța de judecată soluționează latura penală atunci cănd din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, iar alin. (8) prevede că „Instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun". Modificările art. 320 1 C. proc. pen. sunt determinate de Curtea Constituțională, care în Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 (M. Of.

nr. 853/02.12.2011. Partea I) a declarat neconstituțional art. 320 1 alin. (8) C. proc. pen., deoarece marja de apreciere lăsată instanțelor cu prilejul respingerii unei astfel de cereri este de natură de a lipsi textul de precizie și claritate, în absența cărora se poate ajunge la o aplicare incoerentă a legii. Ca urmare a modificării textului criticat, respingerea cererii de judecare potrivit procedurii recunoașterii vinovăției este întemeiată doar pe cele trei motive alternative, expres și limitativ prevăzute, în scopul de a da textului de lege precizie și claritate. În consecință respingerea cererii de judecare potrivit art. 320 1 C. proc. pen. intervine atunci când nu există suficiente mijloace de probă administrate pe parcursul urmăririi penale pentru a stabili fie că fapta există; fie că fapta constituie infracțiune; fie că fapta a fost săvârșită de către inculpat.

Motivele sunt prevăzute alternativ, expres și limitativ (mijloace insuficiente să probeze că fapta există sau că fapta constituie infracțiune sau că a fost săvârșită de inculpat) astfel încât textul de lege modificat să îndeplinească cerințele de precizie și claritate ale unei legi. Atunci când mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale nu conduc la întrunirea condițiilor referitoare la existența faptei, caracterul penal și săvârșirea faptei de către cel acuzat, lipsa oricăreia dintre condiții atrage respingerea cererii de judecată potrivit procedurii accelerate și judecarea potrivit dreptului comun. Modificarea art. 320 1 alin. (8) C. proc. pen. exclude soluția adoptată de instanța de fond și cea de apel, de respingere a cererii de soluționare a cauzei în procedura accelerată fundamentată pe necesitatea schimbării de încadrare juridică (potrivit art. 334 C. proc.

pen.) sau pe extinderea procesului penal pentru alte fapte (potrivit art. 336 C. proc. pen.), deoarece ea nu decurge din textul de lege. Referitor la posibilitatea schimbării încadrării juridice, astfel încât să se rețină o infracțiune nouă, neavută în vedere de acuzația inițială pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, instanța de recurs constată că se încalcă dispozițiile legale atât în ceea ce privește limitele fixate de procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., dar și de limitele procesului echitabil. Pentru sesizarea instanței cu judecarea unei infracțiuni nu este suficientă descrierea acesteia în expunerea făcută în rechizitoriu; sesizarea este legală numai în cazul în care în dispozitivul de trimitere în judecată din rechizitoriu este menționată fapta, cu încadrarea ei juridică.

(Completul de 9 judecători, decizia nr. 74 din 8 octombrie 2001). În conformitate cu art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea. Prin urmare, obiectul judecății, care este în același timp obiectul învestirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare, care este, astfel, implicit, caracterizat și ca act de învestire. Potrivit art. menționat, deci, judecata se mărginește la fapta și la persoana cu privire la care a avut loc trimiterea în judecată și învestirea instanței. Pentru a determina ce se înțelege prin „fapta" și „persoana" arătate în actul de sesizare, se impune ca textul art. 317 să fie raportat la cel al art. 263 C. proc.

pen., care se referă la cuprinsul rechizitoriului. În art. 263 alin. (1) se prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată. Este de observat că, dintre aceste mențiuni pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, art. 317 C. proc. pen., care fixează obiectul judecății, adică limitele învestirii, se referă numai la faptă și persoană.

Dar, în accepțiunea acestui text de lege, prin faptă arătată în actul de sesizare nu se poate înțelege doar simpla referire la o anumită faptă menționată în succesiunea activităților inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice, și anume de a învesti instanța, o atare condiție neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoțită de precizarea încadrării ei juridice și de dispoziția de trimitere în judecată pentru acea faptă (decizia nr. 74 din 8 octombrie 2001 a Completului de 9 judecători).

Altfel, arată Completul de 9 judecători, s-ar putea ajunge la efectuarea urmăririi penale cu asigurarea garanțiilor procesuale înscrise în lege numai pentru o singură faptă sau un număr restrâns de fapte, pentru ca, în final, pe calea exercitării apelului sau a recursului de către procuror, să se ceară condamnarea și pentru alte fapte, uneori mai complexe, fără a se parcurge etapele obligatorii, cu inerente garanții menite să asigure aflarea adevărului și dreptul de apărare al celui judecat, ceea ce ar fi contrar principiilor de bază ale dreptului procesual penal, precum și obligației înscrise în art. 5 pct. 2 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, la care România a aderat, potrivit căreia orice persoană arestată trebuie să fie informată asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa.

În speță, din moment ce, prin rechizitoriu, nu s-a făcut nici o referire la încadrarea juridică a faptei de tâlhărie/furt calificat și nici nu s-a precizat, prin dispoziția de trimitere în judecată, că aceasta privește și infracțiunea de tâlhărie/furt calificat, nu se poate considera că procurorul și-a manifestat voința de a trimite în judecată pe inculpat și pentru săvârșirea acestei infracțiuni. Este de menționat că, în cursul judecării cauzei, prin procedura schimbării încadrării juridice nu se poate ajunge la reținerea unor fapte noi, ci doar la schimbarea semnificației juridice a faptelor pentru că a fost deja trimis în judecată. De aceea, judecarea inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni nu poate avea loc decât în condițiile sesizării instanței cu un nou rechizitoriu, emis în urma punerii în mișcare a acțiunii penale potrivit art. 235 C. proc.

pen., precum și a efectuării actelor obligatorii de urmărire penală. În ceea ce privește extinderea procesului penal pentru alte fapte care nu au făcut obiectul urmării penale, procedura urmată de instanța de fond care a reținut cauza și a judecat pe fond contravine regulilor decurgând din decizia în interesul Legii nr. 48 din 4 iunie 2007. Secțiile unite au decis, cu referire la o altă situație în care se pune în discuție reținerea cauzei în vederea judecării persoanei acuzate fără să existe o urmărire penală cu privire la acuzația formulată (art. 278 1 C. proc. pen.), că putem vorbi de existența unor probe numai în măsura în care a fost începută urmărirea penală. Cu atât mai mult s-ar impune sesizarea organului competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită în cazul extinderii pentru alte fapte, când soluția instanței se bazează pe date cu privire la alte fapte prevăzute de legea penală (art. 336 C. proc.

pen.) și nu pe probe. În ceea ce privește procedura reținerii cauzei pentru judecarea acuzației atunci când nu există urmărire penală, cu referire la instituția din art. 278 1 C. proc. pen., recursul în interesul legii a stabilit că aprecierea probelor este în legătură directă cu posibilitatea judecării cauzei, respectiv au fost strânse probe care să furnizeze acele informații a căror analiză și valorificare să permită fundamentarea concluziei organului judiciar cu privire la existența sau inexistența faptei, atât din punct de vedere obiectiv, cât și al naturii infracționale, identificarea autorului acesteia și stabilirea existenței sau nu a răspunderii penale a acestuia.

Aceasta semnifică, conform deciziei în interesul legii, faptul că probele existente pot fundamenta exercitarea acțiunii penale ca instituție juridică prin care este adus în fața instanței raportul conflictual de drept penal în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Strâ