ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1916/2010

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 9 din 22 ianuarie 2010 Tribunalul Mureș a condamnat pe inculpatul U.M. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174, art. 176 lit. d) cu aplic. art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 22 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 10 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. A condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 176 lit. d) cu aplic. art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 11 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. a), c) cu aplic. art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare. A condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) cu aplic. art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare. In baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiționată a inculpatului U.M.

din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 162/2007 a Tribunalului Mureș, definitivă prin decizia penală 4768 din 16 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a contopit restul rămas neexecutat de 450 zile cu pedepsele stabilite prin prezenta, astfel: - cu pedeapsa de 22 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 10 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, pe care o sporește cu un an închisoare, rezultând 23 ani de închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 10 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

- cu pedeapsa de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, pe care o sporește cu un an închisoare, rezultând 12 ani de închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 6 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. - cu pedeapsa de 10 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea,pe care o sporește cu un an închisoare, rezultând 11 ani de închisoare. - cu pedeapsa de 5 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, pe care o sporește cu un an închisoare, rezultând 6 ani de închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, pe care o sporește cu un an închisoare, urmând ca în final inculpatul U.M.

să execute pedeapsa rezultată de 24 de ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 10 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. A condamnat pe inculpatul M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174, art. 176 lit. d) cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. la pedeapsa de 12 ani închisoare. A condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. d) cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare. A condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. a), c) cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

la pedeapsa de 5 ani închisoare. A condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. In baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, pe care o sporește cu 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul M.C. să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani și 6 luni de închisoare. In baza art. 88 C. pen. a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reținerii pe 24 de ore din data de 18 aprilie 2009 și durata arestării din data de 19 aprilie 2009 până la zi. In conformitate cu prev. art. 71 C. pen. a interzis inculpaților pe durata executării pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 350 raportat la art. 160 b alin. (1), (3) și art. 300 2 C. proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și menține această măsură față de inculpați. In baza art. 334 C. proc. pen. a respins ca neîntemeiate cererile inculpaților referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor, formulate prin avocați la termenul de judecată din 11 ianuarie 2010. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (2) și art. 1003 C. civ. a obligat pe inculpatul M.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente U.A. și M.C. și cu inculpatul U.M. sa plătească părții civile C.L. suma de 5200 de lei cu titlu de pagubă materială și suma de 80000 de lei cu titlu de daune morale, respingând restul pretențiilor civile ale acestei părți ca neîntemeiate.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (2) și art. 1003 C. civ. și art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a obligat pe inculpatul M.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente U.A. și M.C. și cu inculpatul U.M. să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș suma de 13594 de lei, cu dobânda legală de la data de 10 septembrie 2009 până la data plății efective, cu titlu de cheltuieli de asistență medicală. In baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul M.C. a pantalonilor tip blugi și pulovărului cu fermoar înaintate instanței și păstrate cu titlu de corpuri delicte la grefa Tribunalului conform Adresei de înaintare a rechizitoriului și procesului verbal din data de 21 august 2009, aflate la fila 1 din dosar.

In baza art. 191 alin. (1), (2), (3) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul M.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente U.A. și M.C. să plătească statului suma de 1820 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, și pe inculpatul U.M. să plătească statului suma de 1720 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar din totalul cheltuielilor suma de 1250 lei reprezentând onorariile avocaților din oficiu ai inculpaților și părții civile din cursul urmăririi penale și judecății se va avansa Baroului Mureș din fondurile Tribunalului Mureș. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data de 17 aprilie 2009 , inculpații, care sunt veri primari f. 56 ds. urm. pen. și locuiau în comuna Vătava, au mers, la inițiativa lui M.C., minor în vârstă de 17 ani și jumătate, la o prietenă a acestuia din localitatea Șieuț, jud. Bistrița Năsăud.

Aici, U.M. a consumat băuturi alcoolice. Seara, la întoarcerea spre casă, U.M. a propus ca amândoi să meargă în satul Râpa de Jos și să intre în locuința victimelor C.I. și C.L., bătrâni în vârstă de 87 și respectiv 78 de ani, despre care știa că locuiesc singuri și țin bani în casă, pentru a sustrage banii. Inculpatul minor a fost de acord. După lăsarea întunericului, au intrat în curtea victimelor pe sub gard, printr-un loc unde plasa era desprinsă. Au intrat apoi în casă, pe ușa care era descuiată. Au observat că victima C.L. era trează, și frământa aluat în bucătărie, iar C.I. dormea într-o altă cameră. Conform înțelegerii, U.I. a lovit-o inițial pe bătrâna, iar minorul s-a ocupat de soțul acesteia, pentru ca să nu iasă din camera lui în ajutorul soției.

L-a lovit în cap în mod repetat cu un obiect contondent cu muchie, posibil o scândură f. 91 ds. urm. pen. După care, U.M. a început să lovească victimele și să le întrebe unde țin banii. Fiindcă acestea nu le-au spus, inculpații au trecut ei înșiși la căutarea banilor. În fapt, banii erau ascunși sub covor, unde a doua zi dimineață martorul C.P. a găsit 1900 de lei f. 52. Inculpații însă nu i-au găsit. U.I. a luat din casă un telefon și trei oale cu carne, după care inculpații au ieșit din casă. In acel moment, ambele victime erau inconștiente. Inculpații nu le-au legat, dar U.I. le-a încuiat înăuntru. A doua zi dimineață, au fost găsite de martorul C.I., alertat de C.L., care striga „ajutor" de la geamul locuinței.

In urma loviturilor la cap, C.I. a decedat în data de 1 mai 2009 a se vedea raportul de autopsie, f. 139 - 142 ds.urm. pen. C.L. a fost și ea lovită în mod repetat în zona capului, a suferit fracturi la ambii pomeți, dar leziunile nu i-au pus viața în primejdie și au fost de natură a fi vindecate în 35 - 40 de zile de îngrijire medicală certificatul medico - legal se află la f. 114 ds. urm. pen. Reține instanța de fond că și în cazul victimei C.L. loviturile au fost aplicate acceptându-se posibilitatea uciderii însă rezultatul nu s-a produs datorită mijloacelor folosite. De asemenea, se reține că acțiunile inculpatului M.C. au avut ca scop și rezultat împiedicarea victimei C.I. să o apere pe soția lui de loviturile lui U.M.

așa încât ambii inculpați au acționat în sensul lăsării victimei fără ajutor. Apreciază instanța de fond că în cazul victimei C.L. ambii inculpați au comis acte de natura omorului, în formă coautorului și cu intenția indirectă de a ucide. Cu privire la victima C.I., reține instanța fondului că ambii inculpați au lovit doar U.M. a împiedicat-o pe victima C.L. să își ajute soțul, ambii acționând în sensul lăsării victimei fără ajutor, toate aceste acte fiind acte de coautorat la omor. Fiind audiați inculpatul U.M. a relatat că a intrat în casa victimelor întrucât acestea îi datorau o sumă de bani, le-a cerut banii, ele au spus că nu îi dau după care le-a lovit, a luat un telefon și trei oale cu carne și apoi le-a încuiat pe victime înăuntru.

Arată că inculpatul M.C. nu a participat la comiterea faptei. Inculpatul M.C. nu a recunoscut faptele arătând că l-a așteptat afară pe celălalt inculpat, că la un moment dat a intrat în locuință însă văzând ce se întâmplă a ieșit. La individualizarea pedepselor instanța de fond a avut în vedere că inculpatul M.C. era minor la data comiterii faptelor, nu a avut inițiativa comiterii faptelor însă a mai avut manifestări violente fiind sancționate în repetate rânduri pentru scandalurile provocate în familie. Cu privire la inculpatul U.M. instanța de fond a reținut că a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, a avut o poziție nesinceră în legătură cu participarea minorului la comiterea faptelor și cu privire la mobilul pătrunderii în locuința victimelor.

Cu privire la latura civilă a cauzei instanța de fond a considerat îndreptățite pretențiile părții civile C.L. obligându-i pe inculpați în solidar, iar pe inculpatul minor în solidar și cu părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor materiale și morale. Împotriva acestei sentinței au declarat apel inculpații M.C. și U.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Inculpatul M.C. a solicitat în principal achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunile de omor și tentativă de omor neexistând probe care să dovedească vinovăția sa în raport cu aceste fapte. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate în raport de circumstanțele personale favorabile.

Inculpatul U.M. a criticat încadrarea juridică a uneia dintre fapte cea de omor deosebit de grav susținând că este lipsită de suport în contextul în care doar una dintre victime a decedat, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în cea de lovituri cauzatoare de moarte. Inculpatul U.M. a criticat sentința primei instanțe pentru netemeinicie arătând că pedeapsa aplicată este excesivă. Prin decizia penală nr. 15/A din 5 martie 2010 Curtea de Apel Tg.Mureș a respins ca nefondate, apelurile declarate de către inculpații M.C. și U.M. în prezent deținuți în Penitenciarul Târgu Mureș, împotriva sentinței penale nr. 9 din 22 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 1949.1/102/2009.

A menținut starea de arest preventiv a fiecărui inculpat apelant, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată fiecăruia perioada arestului scursă de la data pronunțării hotărârii criticate - 22 ianuarie 2010 la zi. A obligat pe inculpatul M.C. să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 50 lei. A obligat pe inculpatul U.M. să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 250 lei, din care suma de 200 lei cu titlu de onorariu pentru avocat din oficiu se va avansa Baroului Mureș din fondul special al Curții de Apel Târgu Mureș. Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect reținută, încadrarea juridică corespunde situației de fapt reținute, probele administrate în cauză dovedind cu prisosință vinovăția inculpaților sub aspectul faptelor reținute în sarcina lor.

Reține instanța de apel că și pedepsele aplicate inculpaților corespund disp. art. 52 și art. 72 C. pen. și nu se justifică reducerea acesteia. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.C. și U.M. Inculpatul M.C. a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav arătând că nu există probe care să facă dovada vinovăției sale sub aspectul comiterii acestei fapte. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate arătând că este prea aspră în raport de circumstanțele reale și personale ale comiterii faptei. Inculpatul U.M. arată că în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

cât timp această agravantă a fost avută în vedere la infracțiunea de tâlhărie sens în care solicită achitarea. Și inculpatul U.M. a solicitat reducerea pedepsei aplicate arătând că nu a avut intenția să suprime viața victimei. Ambii inculpați invocă în susținerea recursurilor cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 și 17 1 C. proc. pen. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă și corespunde situație de fapt reținute în mod corect reținând instanța de fond că sunt întrunite în cauză condițiile tragerii la răspunderea penală a inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor ce li se rețin în sarcină. Instanța de fond a făcut o analiză amplă tuturor probelor administrate în cauză, stabilind că ambii inculpați au pătruns iar locuința victimelor pe care le-au agresat în repetate rânduri și aspectele invocate de aceștia în sensul că nu au intrat în locuința victimelor cu intenția de a le agresa nu se justifică între timp în momentul în care au intrat în curtea locuinței victimelor au rezultat că victima C.L.

era trează, fiind evident că pentru a sustrage bani (acesta fiind scopul declarat al inculpaților pentru a intra în locuința victimelor) se impunea agresarea victimelor. Susținerile inculpatului M.C. în sensul achitării sale sub aspectul comiterii infracțiunilor de omor deosebit de grav nu sunt întemeiate, fiind făcute doar cu scopul de a fi absolvit de răspundere penală. Chiar dacă, așa cum susține inculpatul M.C., nu ar fi agresat victimele, această poziție a inculpatului este contrazisă de probele administrate în cauză, respectiv expertiza biocriminalistică care stabilește că pe pantaloni și pe pulovărul acestui inculpat au fost identificate urme de sânge pentru care nu a putut da o explicație plauzibilă.

Situația urmelor de sânge pe ambii craci ai pantalonilor stabilește cu certitudine că inculpatul a aplicat lovituri cu picioarele și urma de sânge de pe mâneca dreaptă indică o lovitură cu pumnul sau folosirea unui obiect contondent. Declarațiile contradictorii date de inculpați pe parcursul procesului penal dovedește faptul că ei încearcă să ascundă aflarea adevărului cu scopul vădit de a fi exonerați de răspunderea penală. Partea vătămată C.L. a declarat că ambii inculpați au intrat peste ei și i-au bătut. Ca atare, probele administrate pe parcursul procesului penal atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească dovedesc cu certitudine participarea ambilor inculpați la comiterea faptelor.

Ambii inculpați au aplicat lovituri reperate, de mare intensitate victimelor în zone vitale ale corpului, acționând cu intenție indirectă ei neurmărind producerea rezultatului letal insă acceptând posibilitatea producerii acestui rezultat în raport de intensitatea loviturilor zona anatomică vizată ca și vârsta înaintată a victimelor. Comportamentul ulterior al inculpaților după agresarea victimelor și anume faptul că le-au încuiat în locuință pentru a le împiedica în acest mod să ceară ajutorul vecinilor conduce de asemenea la concluzia că ambii inculpați au acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal chiar dacă nu au urmărit direct acest lucru. Susținerile inculpatului U.M. în sensul achitării sale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu prev de art. 192 alin. (2) C. pen.

nu sunt întemeiate. În mod corect instanța de fond a reținut în sarcina inculpaților comiterea acestei infracțiuni, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, inculpații pătrunzând fără drept în locuința victimelor pe timp de noapte. Chiar dacă la încadrarea juridică a infracțiunii de tâlhărie a fost reținută agravantă prev. de alin. (2) 1 lit. c) a art. 211 C. pen. această situație nu exclude existența infracțiunii de violare de domiciliu cele două infracțiunii, față de modalitatea de comitere a faptelor, existând un concurs real. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 31 din 16 aprilie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii potrivit căreia față de pătrunderea în orice mod în locuință sau dependințe ale acesteia urmată de săvârșirile unei infracțiuni constituie un concurs real între infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 C. pen.

și infracțiunea – de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) 1 lit. c) C. pen. Cu privire la pedepsele aplicate inculpaților Înalta Curte apreciază că acestea au fost corect individualizate în raport de toate criteriile generale de individualizarea judiciară consacrate de disp. art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, respectiv faptul că aceștia au pătruns în locuința victimelor pe care le-au agresat pentru a sustrage bani și bunuri, poziția nesinceră de care au dat dovadă pe parcursul procesului penal încercând să denatureze adevărul cu scopul de a-și diminua contribuția la comiterea faptelor.

De asemenea s-a avut în vedere perseverența infracțională de care au dat dovadă inculpații, ei săvârșind mai multe infracțiuni într-un timp scurt iar agresivitatea de care au dat dovadă față de două persoane în vârstă și neputincioase, conduce la concluzia că nu există împrejurări care să facă posibilă reducerea pedepselor aplicate numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ și coercitiv al pedepsei. Înalta Curte reține că inculpatul U.M. a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, faptele fiind comise în perioada eliberării condiționate iar din referatul de evaluare rezultă că are un comportament violent pe fondul consumului de alcool iar în urma evaluării inculpatului minor M.C.

a rezultat că acesta a mai avut manifestări violente agresându-și concubina și pe mama acesteia cu biciul, toate aceste aspecte relevând agresivitatea deosebită a inculpaților astfel încât nu se poate proceda de la o reindividualizare a pedepselor. Față de toate aceste considerente Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpați. În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedepsele aplicate inculpaților prevenția de la 20 mai 2009 la 14 mai 2010 pentru inculpatul U.M. și pentru inculpatul M.V. de la 18 aprilie 2009 la 14 mai 2010. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C. și U.M. împotriva deciziei penale nr. 15/A din 5 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive pentru U.M. de la 20 mai 2009 la 14 mai 2010 și pentru M.C. de la 18 aprilie 2009 la 14 mai 2010 . Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 14 mai 2010