ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1916/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1916/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 9 din 22 ianuarie 2010

Tribunalul Mureș a condamnat pe inculpatul U.M. pentru săvârșirea infracțiunii

de omor deosebit de grav prev. de art. 174, art. 176 lit. d) cu aplic. art. 37 lit.

a) și art. 75 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 22 ani închisoare și la pedeapsa

complementară a interzicerii pe timp de 10 ani a drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b) C. pen.

A condamnat pe același inculpat

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de

art. 20 rap. la art. 174, art. 176 lit. d) cu aplic. art. 37 lit. a) și art. 75

lit. c) C. pen. la pedeapsa de 11 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen.

A condamnat pe același inculpat

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin.

(2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. a), c) cu aplic. art. 37 lit. a) și art.

75 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

A condamnat pe același inculpat

pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.

(2) cu aplic. art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 5 ani

închisoare.

In baza art. 61 C. pen. a revocat

liberarea condiționată a inculpatului U.M. din executarea pedepsei de 4 ani

închisoare aplicată prin sentința penală 162/2007 a Tribunalului Mureș,

definitivă prin decizia penală 4768 din 16 octombrie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție și a contopit restul rămas neexecutat de 450 zile cu

pedepsele stabilite prin prezenta, astfel:

- cu pedeapsa de 22 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 10 ani a drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, pe care o

sporește cu un an închisoare, rezultând 23 ani de închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii pe timp de 10 ani a drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b) C. pen.

- cu pedeapsa de 11 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, pe care o

sporește cu un an închisoare, rezultând 12 ani de închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii pe timp de 6 ani a drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b) C. pen.

- cu pedeapsa de 10 ani închisoare,

în pedeapsa cea mai grea,pe care o sporește cu un an închisoare, rezultând 11

ani de închisoare.

- cu pedeapsa de 5 ani închisoare,

în pedeapsa cea mai grea, pe care o sporește cu un an închisoare, rezultând 6

ani de închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa

cea mai grea, pe care o sporește cu un an închisoare, urmând ca în final

inculpatul U.M. să execute pedeapsa rezultată de 24 de ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 10 ani a drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A condamnat pe inculpatul M.C. pentru

săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174, art. 176 lit.

d) cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. la pedeapsa de 12 ani închisoare.

A condamnat pe același inculpat

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de

art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. d) cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

A condamnat pe același inculpat

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin.

(2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. a), c) cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

A condamnat pe același inculpat

pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.

(2) cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

In baza art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, pe

care o sporește cu 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul M.C. să

execute pedeapsa rezultantă de 12 ani și 6 luni de închisoare.

In

baza art. 88 C. pen. a scăzut din durata pedepsei

închisorii durata reținerii pe 24 de ore din data de 18 aprilie 2009 și durata

arestării din data de 19 aprilie 2009 până la zi.

In conformitate cu prev. art. 71 C.

pen. a interzis inculpaților pe durata executării pedepsei principale

drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 350 raportat la art.

160

b

alin. (1), (3) și art. 300

2

C. proc. pen. a

constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și menține

această măsură față de inculpați.

In baza art. 334 C. proc. pen. a

respins ca neîntemeiate cererile inculpaților referitoare la schimbarea încadrării

juridice a faptelor, formulate prin avocați la termenul de judecată din 11

ianuarie 2010.

În baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen. și art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (2) și art. 1003 C. civ. a obligat

pe inculpatul M.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente U.A. și M.C. și

cu inculpatul U.M. sa plătească părții civile C.L. suma de 5200 de lei cu titlu

de pagubă materială și suma de 80000 de lei cu titlu de daune morale,

respingând restul pretențiilor civile ale acestei părți ca neîntemeiate.

În baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen., art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (2) și art. 1003 C. civ. și art. 313 alin.

(1) din Legea nr. 95/2006 a obligat pe inculpatul M.C. în solidar cu părțile

responsabile civilmente U.A. și M.C. și cu inculpatul U.M. să plătească părții

civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș suma de 13594 de lei, cu

dobânda legală de la data de 10 septembrie 2009 până la data plății efective,

cu titlu de cheltuieli de asistență medicală.

In baza art. 357 alin. (2) lit. e) C.

proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul M.C. a pantalonilor tip blugi

și pulovărului cu fermoar înaintate instanței și păstrate cu titlu de corpuri

delicte la grefa Tribunalului conform Adresei de înaintare a rechizitoriului și

procesului verbal din data de 21 august 2009, aflate la fila 1 din dosar.

In baza art. 191 alin. (1), (2), (3)

C. proc. pen. a obligat pe inculpatul M.C. în solidar cu părțile responsabile

civilmente U.A. și M.C. să plătească statului suma de 1820 de lei cu titlu de

cheltuieli judiciare, și pe inculpatul U.M. să plătească statului suma de 1720

de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar din totalul cheltuielilor suma de

1250 lei reprezentând onorariile avocaților din oficiu ai inculpaților și

părții civile din cursul urmăririi penale și judecății se va avansa Baroului

Mureș din fondurile Tribunalului Mureș.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut că la data de 17 aprilie 2009

,

inculpații, care sunt veri primari

f. 56 ds. urm. pen. și locuiau în comuna Vătava, au mers, la inițiativa lui M.C.,

minor în vârstă de 17 ani și jumătate, la o prietenă a acestuia din localitatea

Șieuț, jud. Bistrița Năsăud. Aici, U.M. a consumat băuturi alcoolice. Seara, la

întoarcerea spre casă, U.M. a propus ca amândoi să meargă în satul Râpa de Jos

și să intre în locuința victimelor C.I. și C.L., bătrâni în vârstă de 87 și

respectiv 78 de ani, despre care știa că locuiesc singuri și țin bani în casă,

pentru a sustrage banii. Inculpatul minor a fost de acord. După lăsarea întunericului,

au intrat în curtea victimelor pe sub gard, printr-un loc unde plasa era

desprinsă. Au intrat apoi în casă, pe ușa care era descuiată. Au observat că

victima C.L. era trează, și frământa aluat în bucătărie, iar C.I. dormea într-o

altă cameră. Conform înțelegerii, U.I. a lovit-o inițial pe bătrâna, iar

minorul s-a ocupat de soțul acesteia, pentru ca să nu iasă din camera lui în

ajutorul soției. L-a lovit în cap în mod repetat cu un obiect contondent cu

muchie, posibil o scândură f. 91 ds. urm. pen. După care, U.M. a început să

lovească victimele și să le întrebe unde țin banii. Fiindcă acestea nu le-au

spus, inculpații au trecut ei înșiși la căutarea banilor. În fapt, banii erau

ascunși sub covor, unde a doua zi dimineață martorul C.P. a găsit 1900 de lei

f. 52. Inculpații însă nu i-au găsit. U.I. a luat din casă un telefon și trei

oale cu carne, după care inculpații au ieșit din casă. In acel moment, ambele

victime erau inconștiente. Inculpații nu le-au legat, dar U.I. le-a încuiat

înăuntru. A doua zi dimineață, au fost găsite de martorul C.I., alertat de C.L.,

care striga „ajutor" de la geamul locuinței. In urma loviturilor la cap, C.I.

a decedat în data de 1 mai 2009 a se vedea raportul de autopsie, f. 139 - 142

ds.urm. pen. C.L. a fost și ea lovită în mod repetat în zona capului, a suferit

fracturi la ambii pomeți, dar leziunile nu i-au pus viața în primejdie și au

fost de natură a fi vindecate în 35 - 40 de zile de îngrijire medicală

certificatul medico - legal se află la f. 114 ds. urm. pen.

Reține instanța de fond că și în cazul victimei C.L.

loviturile au fost aplicate acceptându-se posibilitatea uciderii însă

rezultatul nu s-a produs datorită mijloacelor folosite. De asemenea, se reține

că acțiunile inculpatului M.C. au avut ca scop și rezultat împiedicarea

victimei C.I. să o apere pe soția lui de loviturile lui U.M. așa încât ambii

inculpați au acționat în sensul lăsării victimei fără ajutor.

Apreciază instanța de fond că în cazul victimei C.L.

ambii inculpați au comis acte de natura omorului, în formă coautorului și cu

intenția indirectă de a ucide.

Cu privire la victima C.I., reține

instanța fondului că ambii inculpați au lovit doar U.M. a împiedicat-o pe

victima C.L. să își ajute soțul, ambii acționând în sensul lăsării victimei

fără ajutor, toate aceste acte fiind acte de coautorat la omor.

Fiind audiați inculpatul U.M. a

relatat că a intrat în casa victimelor întrucât acestea îi datorau o sumă de

bani, le-a cerut banii, ele au spus că nu îi dau după care le-a lovit, a luat

un telefon și trei oale cu carne și apoi le-a încuiat pe victime înăuntru.

Arată că inculpatul M.C. nu a participat la comiterea faptei.

Inculpatul M.C. nu a recunoscut

faptele arătând că l-a așteptat afară pe celălalt inculpat, că la un moment dat

a intrat în locuință însă văzând ce se întâmplă a ieșit.

La individualizarea pedepselor

instanța de fond a avut în vedere că inculpatul M.C. era minor la data

comiterii faptelor, nu a avut inițiativa comiterii faptelor însă a mai avut

manifestări violente fiind sancționate în repetate rânduri pentru scandalurile

provocate în familie.

Cu privire la inculpatul U.M. instanța

de fond a reținut că a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, a avut

o poziție nesinceră în legătură cu participarea minorului la comiterea faptelor

și cu privire la mobilul pătrunderii în locuința victimelor.

Cu privire la latura civilă a cauzei

instanța de fond a considerat îndreptățite pretențiile părții civile C.L.

obligându-i pe inculpați în solidar, iar pe inculpatul minor în solidar și cu

părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor materiale și morale.

Împotriva acestei sentinței au

declarat apel inculpații M.C. și U.M. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Inculpatul M.C. a solicitat în

principal achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru

infracțiunile de omor și tentativă de omor neexistând probe care să dovedească

vinovăția sa în raport cu aceste fapte.

În subsidiar a solicitat reducerea

pedepsei aplicate în raport de circumstanțele personale favorabile.

Inculpatul U.M. a criticat

încadrarea juridică a uneia dintre fapte cea de omor deosebit de grav susținând

că este lipsită de suport în contextul în care doar una dintre victime a

decedat, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în cea de lovituri

cauzatoare de moarte.

Inculpatul U.M. a criticat sentința

primei instanțe pentru netemeinicie arătând că pedeapsa aplicată este excesivă.

Prin decizia penală nr. 15/A din 5

martie 2010 Curtea de Apel Tg.Mureș a respins ca nefondate, apelurile declarate

de către inculpații M.C. și U.M. în prezent deținuți în Penitenciarul Târgu

Mureș, împotriva sentinței penale nr. 9 din 22 ianuarie 2010 pronunțată de

Tribunalul Mureș în dosarul nr. 1949.1/102/2009.

A menținut starea de arest preventiv

a fiecărui inculpat apelant, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată fiecăruia

perioada arestului scursă de la data pronunțării hotărârii criticate - 22

ianuarie 2010 la zi.

A obligat pe inculpatul M.C. să

achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 50 lei.

A obligat pe inculpatul U.M. să

achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 250 lei, din care suma

de 200 lei cu titlu de onorariu pentru avocat din oficiu se va avansa Baroului

Mureș din fondul special al Curții de Apel Târgu Mureș.

Pentru a decide astfel instanța de

apel a reținut că situația de fapt a fost corect reținută, încadrarea juridică

corespunde situației de fapt reținute, probele administrate în cauză dovedind

cu prisosință vinovăția inculpaților sub aspectul faptelor reținute în sarcina

lor.

Reține instanța de apel că și

pedepsele aplicate inculpaților corespund disp. art. 52 și art. 72 C. pen. și

nu se justifică reducerea acesteia.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs inculpații M.C. și U.M.

Inculpatul M.C. a solicitat

achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav arătând că nu

există probe care să facă dovada vinovăției sale sub aspectul comiterii acestei

fapte.

În subsidiar a solicitat reducerea

pedepsei aplicate arătând că este prea aspră în raport de circumstanțele reale

și personale ale comiterii faptei.

Inculpatul U.M. arată că în mod

greșit instanța de fond a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. cât timp această agravantă a fost avută în

vedere la infracțiunea de tâlhărie sens în care solicită achitarea.

Și inculpatul U.M. a solicitat

reducerea pedepsei aplicate arătând că nu a avut intenția să suprime viața

victimei.

Ambii inculpați invocă în susținerea

recursurilor cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 și 17

1

C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia

deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de

inculpați nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele

ce urmează.

Înalta Curte apreciază că situația

de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond rezultând din coroborarea

tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de

cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă și

corespunde situație de fapt reținute în mod corect reținând instanța de fond că

sunt întrunite în cauză condițiile tragerii la răspunderea penală a

inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor ce li se rețin în sarcină.

Instanța de fond a făcut o analiză

amplă tuturor probelor administrate în cauză, stabilind că ambii inculpați au

pătruns iar locuința victimelor pe care le-au agresat în repetate rânduri și

aspectele invocate de aceștia în sensul că nu au intrat în locuința victimelor cu

intenția de a le agresa nu se justifică între timp în momentul în care au

intrat în curtea locuinței victimelor au rezultat că victima C.L. era trează, fiind

evident că pentru a sustrage bani (acesta fiind scopul declarat al inculpaților

pentru a intra în locuința victimelor) se impunea agresarea victimelor.

Susținerile inculpatului M.C. în

sensul achitării sale sub aspectul comiterii infracțiunilor de omor deosebit de

grav nu sunt întemeiate, fiind făcute doar cu scopul de a fi absolvit de

răspundere penală.

Chiar dacă, așa cum susține

inculpatul M.C., nu ar fi agresat victimele, această poziție a inculpatului

este contrazisă de probele administrate în cauză, respectiv expertiza

biocriminalistică care stabilește că pe pantaloni și pe pulovărul acestui inculpat

au fost identificate urme de sânge pentru care nu a putut da o explicație

plauzibilă.

Situația urmelor de sânge pe ambii

craci ai pantalonilor stabilește cu certitudine că inculpatul a aplicat

lovituri cu picioarele și urma de sânge de pe mâneca dreaptă indică o lovitură

cu pumnul sau folosirea unui obiect contondent.

Declarațiile contradictorii date de

inculpați pe parcursul procesului penal dovedește faptul că ei încearcă să

ascundă aflarea adevărului cu scopul vădit de a fi exonerați de răspunderea

penală.

Partea vătămată C.L. a declarat că

ambii inculpați au intrat peste ei și i-au bătut.

Ca atare, probele administrate pe

parcursul procesului penal atât în faza de urmărire penală cât și în faza de

cercetare judecătorească dovedesc cu certitudine participarea ambilor inculpați

la comiterea faptelor. Ambii inculpați au aplicat lovituri reperate, de mare

intensitate victimelor în zone vitale ale corpului, acționând cu intenție

indirectă ei neurmărind producerea rezultatului letal insă acceptând posibilitatea

producerii acestui rezultat în raport de intensitatea loviturilor zona

anatomică vizată ca și vârsta înaintată a victimelor.

Comportamentul ulterior al

inculpaților după agresarea victimelor și anume faptul că le-au încuiat în

locuință pentru a le împiedica în acest mod să ceară ajutorul vecinilor conduce

de asemenea la concluzia că ambii inculpați au acceptat posibilitatea

producerii rezultatului letal chiar dacă nu au urmărit direct acest lucru.

Susținerile inculpatului U.M. în

sensul achitării sale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de

domiciliu prev de art. 192 alin. (2) C. pen. nu sunt întemeiate.

În mod corect instanța de fond a

reținut în sarcina inculpaților comiterea acestei infracțiuni, fiind întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni, inculpații pătrunzând fără

drept în locuința victimelor pe timp de noapte.

Chiar dacă la încadrarea juridică a

infracțiunii de tâlhărie a fost reținută agravantă prev. de alin. (2)

1

lit. c) a art. 211 C. pen. această situație nu exclude existența infracțiunii

de violare de domiciliu cele două infracțiunii, față de modalitatea de comitere

a faptelor, existând un concurs real.

În acest sens s-a pronunțat Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 31 din 16 aprilie 2007 pronunțată

în recurs în interesul legii potrivit căreia față de pătrunderea în orice mod

în locuință sau dependințe ale acesteia urmată de săvârșirile unei infracțiuni

constituie un concurs real între infracțiunea de violare de domiciliu prev. de

art. 192 C. pen. și infracțiunea – de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2)

1

lit. c) C. pen.

Cu privire la pedepsele aplicate

inculpaților Înalta Curte apreciază că acestea au fost corect individualizate

în raport de toate criteriile generale de individualizarea judiciară consacrate

de disp. art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social ridicat al faptelor

comise, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, respectiv faptul că

aceștia au pătruns în locuința victimelor pe care le-au agresat pentru a

sustrage bani și bunuri, poziția nesinceră de care au dat dovadă pe parcursul

procesului penal încercând să denatureze adevărul cu scopul de a-și diminua

contribuția la comiterea faptelor.

De asemenea s-a avut în vedere perseverența

infracțională de care au dat dovadă inculpații, ei săvârșind mai multe

infracțiuni într-un timp scurt iar agresivitatea de care au dat dovadă față de două

persoane în vârstă și neputincioase, conduce la concluzia că nu există împrejurări

care să facă posibilă reducerea pedepselor aplicate numai în acest mod putând

fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ și

coercitiv al pedepsei.

Înalta Curte reține că inculpatul U.M.

a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, faptele fiind comise în

perioada eliberării condiționate iar din referatul de evaluare rezultă că are

un comportament violent pe fondul consumului de alcool iar în urma evaluării

inculpatului minor M.C. a rezultat că acesta a mai avut manifestări violente

agresându-și concubina și pe mama acesteia cu biciul, toate aceste aspecte

relevând agresivitatea deosebită a inculpaților astfel încât nu se poate

proceda de la o reindividualizare a pedepselor.

Față de toate aceste considerente

Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpați.

În baza art. 88 C. pen. va deduce

din pedepsele aplicate inculpaților prevenția de la 20 mai 2009 la 14 mai 2010

pentru inculpatul U.M. și pentru inculpatul M.V. de la 18 aprilie 2009 la 14

mai 2010.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C. și U.M. împotriva deciziei

penale nr. 15/A din 5 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din

pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive

pentru U.M. de la 20 mai 2009 la 14 mai 2010 și pentru M.C. de la 18 aprilie

2009 la 14 mai 2010 .

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 14 mai 2010