Decizia nr. 487/2010 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 182/2009 a Tribunalului Mureș

M.A. la pedepsele de: - 18 (optsprezece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu reținerea art. 74 lit. c) și cu aplic. art. 80 C. pen.; - în baza art. 65 alin. (2) rap. la art. 175 alin. (1) teza finală și art. 176 alin. (1) teza finală C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani; - 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu reținerea art. 74 lit. c) și cu aplic. art. 80 C. pen.; - în baza art. 65 alin. (2) rap. la art. 197 alin. (2) teza a II-a C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani; - 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic art. 75 lit. c) C. pen. În baza art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 21 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. În baza art. 35 alin. (3) C. pen., alături de pedeapsa rezultantă de 21 ani închisoare, s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 16 martie 2008 la zi. S-a menținut starea de arest a acestuia, conform prev. art. 350 alin. (1) rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen. S-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

T.V.I. la pedepsele de: - 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. și art. 109 alin. (1) C. pen., cu reținerea art. 74 lit. c) și cu aplic. art. 80 C. pen.; - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., cu reținerea art. 74 lit. c) și cu aplic. art. 80 C. pen.; - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. În baza art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. și a Decizie LI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 16 martie 2008 la zi. S-a menținut starea de arest a acestuia, conform prev. art. 350 alin. (1), rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen. S-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. III. În baza art. 118 raportat la art. 112 lit. f) C. pen., s-a respins cererea de confiscare specială, formulată de reprezentantul Parchetului. IV. În baza art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 și urm. C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., s-a constatat că T.M., fiul victimei V.M., nu s-a constituit parte civilă, iar partea civilă K.M., mama victimei K.Z., a renunțat la pretențiile civile. S-a făcut aplicarea art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, din data de 04 septembrie 2008, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecata a inculpaților M.A. și T.V.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., viol, prev. de art. 197 alin. (2) C. pen. și infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. c) C. pen. pentru inculpatul major M.A. și art. 99 și urm. pentru inculpatul minor la data săvârșirii faptelor, T.V.I. În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în seara zilei de 14 martie 2008, după ce au consumat băuturi alcoolice, plecând de la barul din localitatea Lunca Bradului, cei doi inculpați au ajuns din urmă pe victima K.Z. pe care a lovit-o mai întâi inculpatul M., au intrat apoi în curtea acesteia, unde ambii inculpați au lovit-o cu pumnii și picioarele aproximativ 30 min, timp în care, auzind gălăgie, a intrat în curte și cea de a doua victimă, V.M., pe care de asemenea inculpații au lovit-o, au întreținut raport sexual cu aceasta împotriva voinței ei, continuând să o lovească, după care au transportat cele două victime peste șosea, aruncându-le de la o înălțime de cca. 2 m peste un parapet pe malul râului Mureș, iar de acolo în apele râului, suprimându-le viața. Inculpații s-au prevalat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu au dorit să dea declarații în fața instanței de judecată. În baza mijloacelor de probă instrumentate în cauză, prima instanța a reținut că inculpații au consumat băuturi alcoolice la bufetul din comuna Stânceni jud Mureș, începând cu după amiaza zilei de 14 martie 2008. Seara, s-a așezat cu ei la masă și victima K.Z., la invitația inculpatului M., după ce victima i s-a plâns că o persoană vrea să-l bată. La aceeași masă au stat și alte persoane, printre care și martorii audiați în cauză. Înainte de ora închiderii, victima a plecat înspre casă, apoi și inculpații. Ajungând-o pe drum, inculpatul M. a lovit victima, fiind oprit de inculpatul T., care l-a prins de haină. Victima a reușit să ajungă și să intre în curtea locuinței sale, însă a fost urmată de cei doi inculpați. Aceștia au început să o lovească cu pumnii și picioarele, în reprize, timp de aproximativ 30 de minute. Au călcat-o în picioare, apăsând-o puternic în zona gâtului. În aceeași seară, la bufetul din sat a fost și cea de a doua victimă, V.M., care a fost văzută ultima dată de barman (martora Ș.A.), rezemată de clădirea căminului cultural, în stare de ebrietate, după închiderea localului. Victima V.M., trecând prin dreptul curții numitului K.Z., a auzit gălăgie și a intrat să vadă ce se întâmplă. În acel moment, tot inculpatul M. a fost primul care a lovit-o cu pumnul peste față, iar femeia s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de zidul casei. A fost luată de inculpatul M. și așezată pe scări, a fost dezbrăcată de lenjeria intimă, după care acesta a întreținut cu ea raport sexual. Femeia era conștientă, însă, din cauza loviturilor și de frică, nu s-a putut opune. La propunerea lui M. și inculpatul T. a întreținut raport sexual cu victima V.M. În momentul în care cel de-al doilea inculpat s-a ridicat de pe femeie, aceasta nu mai mișca. În acest timp, victima K.Z. nu mai reacționa, iar inculpații au sesizat că nu mai putea vorbi, ci doar horcăia. La propunerea lui M., cei doi inculpați au luat mai întâi victima K.Z. de mâini și picioare, au scos-o din curte, au traversat drumul și au aruncat-o peste digul de piatră de la marginea șoselei, în râul Mureș. Victima a fost aruncată de la o înălțime de aproximativ 2,60 m, căzând pe malul apei. Inculpații au coborât pe o scară de lemn improvizată, au apucat din nou victima de mâini și de picioare și au aruncat-o în apă, inculpatul M. urmărind să vadă dacă o duce apa. S-au întors în curte, au lovit-o din nou pe victima V.M. și, fără să știe dacă aceasta mai era sau nu în viață, au procedat la fel ca prima dată, aruncând-o peste parapet de la 2,60 m înălțime, coborând pe malul Mureșului și aruncând-o în apele râului, după care au plecat acasă. În drumul ei spre casă, martora Ș.A. -barmana a auzit gemete în curtea victimei K. dar, cunoscând comportamentul acesteia (persoană consumatoare de băuturi alcoolice), nu și-a închipuit ce se poate întâmpla și a mers mai departe. Și mama victimei, K.M., a auzit gemetele din casă dar, fiind persoană în vârstă, a crezut că fiul ei s-a întors din nou băut și intră într-o altă cameră, astfel încât nu a ieșit să vadă ce se întâmplă. Corpul victimei K.Z. a fost găsit a doua zi, în avalul apelor râului Mureș, de martorul V.C.A., în urma căutărilor, după ce în dimineața acelei zile, mama victimei a anunțat dispariția acestuia. Văzând urmele de sânge din curtea casei și de pe malul apei, în urma investigațiilor printre persoanele care au fost la bufet cu o seară înainte, cei doi inculpați au fost depistați și ulterior au recunoscut săvârșirea faptelor. De reținut că, inițial, inculpații au recunoscut doar uciderea primei victime. Abia la 6 mai 2008, inculpații au făcut autodenunțuri prin care au arătat modalitatea în care au violat-o și au ucis-o pe cea de a doua victimă. În urma cercetărilor, corpul acesteia a fost găsit într-o avansată stare de descompunere, oprit în apele râului Mureș pe raza localității Deda, la o distanță de aproximativ 20 km. față de locul în care a fost aruncată în apă. Din concluziile celor două rapoarte de expertiză medico-legală s-a reținut că moartea numitului K.Z. a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare. Victima a prezentat o serie de leziuni traumatice vitale de tipul plăgilor și hematoamelor, la nivelul extremității cefalice, pe torace, abdomen și membre și hemoragie subarahnoidiană, între aceste leziuni traumatice și deces existând legătură de cauzalitate directă. Din aceeași lucrare cu caracter științific a rezultat că și moartea victimei V.M. a fost violentă și s-a datorat unui politraumatism cu hematom facial drept și mentonier, fracturi costale multiple și a coloanei vertebrale, între acestea și deces existând legătură de cauzalitate directă și imediată. Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a constatat că din probele administrate a rezultat o intenție directă a inculpaților de a suprima viața victimelor, având în vedere intensitatea loviturilor, zonele vitale în care au fost aplicate, durata în timp a acestora, precum și atitudinea imediată, aceea de a le arunca pe malul râului, de la o înălțime de 2,60 m (deși K. mai “horcăia”, fiind încă în viață), după care au coborât și le-au aruncat în apă, urmărind prin faptele lor, suprimarea vieții celor două persoane. S-a mai reținut că și infracțiunea de violare de domiciliu a fost săvârșită cu aceeași formă de vinovăție, deoarece inculpații au urmărit victima și au intrat, pe timp de noapte, în curtea locuinței acesteia, unde au continuat să o lovească. Asupra infracțiunii de viol, prima instanță a constatat că găsirea corpului victimei în apă, abia după două luni, a împiedicat obținerea unor probe de laborator care să confirme în mod direct raporturile sexuale. Însă, recunoașterile referitoare la agresiunea sexuală se coroborează reciproc, căpătând astfel veridicitate și constituindu-se în probe certe ale comiterii acestei infracțiuni. Deși inculpații nu au dorit să dea declarații în faza cercetării judecătorești, instanța a reținut modalitatea exactă în care aceștia au descris în conținutul referatelor de evaluare săvârșirea infracțiunii de viol, care s-a coroborat cu declarațiile lor din faza urmăririi penale. Tot sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că din conținutul celor două rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică, ambii inculpați au avut discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care au fost trimiși în judecată. Inculpatul T. nu prezintă tulburări psihice, inculpatul M. având diagnosticul tulburare de personalitate de tip disocial. Prima instanță a invocat din oficiu schimbarea încadrării juridice a faptei de viol pentru care inculpații au fost trimiși în judecată prin actul de sesizare, schimbând această încadrare juridică, din art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., în art. 197 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. De asemenea, apărătorii inculpaților au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în aceeași infracțiune, cu reținerea scuzei provocării, cereri care au fost respinse, deoarece nu s-a făcut dovada în cauză că victima K. i-ar fi provocat pe cei doi inculpați. Victima era cunoscută în comunitate cu afirmațiile pe care le făcea („te tai”), însă, din declarațiile martorilor, rezultă că nimeni nu o lua în seamă. Ba mai mult, inculpatul M. era coleg de serviciu cu victima (muncitori necalificați la Primărie) și o cunoștea foarte bine. Nu în ultimul rând, s-a reținut că fizicul pe care-l avea victima (o persoană cu dificultăți fizice) și consumatoare cronică de alcool nu ar fi fost de natură să producă inculpaților o puternică tulburare sau emoție, în sensul dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. În drept, s-a reținut că fapta inculpaților M.A. și T.V.I. de a aplica multiple lovituri cu pumnii și picioarele victimelor K.Z. și V.M. (în curtea victimei K.Z.), iar apoi de a le arunca de pe șosea, de la înălțime de peste 2 m peste un parapet până la malul Mureșului, iar de acolo în apele râului, cu intenția de a le suprima viața, urmare care s-a și produs, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen.; - fapta acelorași inculpați de a întreține (cu aceeași ocazie) raport sexual cu victima V.M., profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, faptă prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) C. pen.; - fapta acelorași inculpați de a pătrunde fără drept – împreună și pe timp de noapte – în curtea victimei K.Z., fără consimțământul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzut de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. În apărare s-a cerut reținerea circumstanțelor atenuante prevăzut de art. 74 lit. a), c) C. pen. Cu privire la prima circumstanță, instanța de fond a considerat că aceasta nu poate fi reținută pentru nici unul dintre cei doi inculpați. Ambii inculpați provin din familii dezorganizate, sunt cunoscuți consumatori de băuturi alcoolice în mod sistematic. Inculpatul M. este o persoană cu accentuate tendințe la instabilitate psihică, impulsivă și antisocială, cu tulburare de personalitate de tip disocial, având în trecut tendințe de suicid și manifestări agresive pe fondul consumului de alcool. Inculpatul T. a fost cercetat pentru spargeri de cabane și furturi calificate în cursul anilor 2004 și 2006 (fiind trimis în prezent în judecată), având un anturaj necorespunzător, cu probleme de comportament la activitățile școlare, la momentul comiterii faptelor urmând abia cursurile clasei a VIII-a. Circumstanța atenuantă prevăzut de art. 74 lit. c) C. pen. a fost reținută doar pentru săvârșirea infracțiunilor de viol (care a fost recunoscută prin autodenunțurile și declarațiile ulterioare) și cea de omor calificat (chiar dacă autodenunțurile se referă doar la cea de a doua victimă). S-a considerat că recunoașterile inculpaților cu privire la uciderea primei victime și la violarea de domiciliu nu sunt de natură a duce la reținerea circumstanței atenuante prevăzut de art. 74 lit. c) C. pen., cu atât mai mult cu cât aceștia nu și-au manifestat regretul pentru faptele comise, nici măcar la ultimul cuvânt în fața instanței. B. Împotriva acestei decizii au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, precum și inculpații T.V.I. și M.A. Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a solicitat, raportat la faptele săvârșite, înlăturarea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. și aplicarea unor pedepse orientate spre maximul special pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni pentru care au fost judecați. De asemenea, a solicitat să se dispună anularea suspendării condiționate dispuse în favoarea inculpatului T.V.I. pentru pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin, rămasă definitivă prin neapelare la 17 octombrie 2008. Inculpații au solicitat reducerea pedepselor aplicate considerându-le prea mari raportat la faptele săvârșite. Prin Decizia penală nr. 82/ A din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș împotriva sentinței penale nr. 182 din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 2481.1/102/2008, care a fost desființată în parte și rejudecând cauza, s-au dispus următoarele: I. A descontopit pedeapsa rezultantă de 21 ani închisoare, pedeapsă principală și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen., pedeapsă complementară, aplicate inculpatului M.A. în pedepsele componente de: - 18 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pe o durată de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și cu reținerea art. 74 lit. c), art. 80 C. pen.; - 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pentru o durată de 4 ani, a exercitării drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de viol, faptă incriminată de dispozițiile art. 197 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și cu reținerea art. 74 lit. c), art. 80 C. pen.; - 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; - Sporul de pedeapsă de 3 ani închisoare. Menținând schimbarea încadrării juridice dispuse de prima instanță pentru infracțiunea de viol reținută în sarcina inculpatului M.A., a dispus înlăturarea față de acesta a aplicării circumstanțelor atenuante reținute și prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen. și, implicit a dispozițiilor art. 80 C. pen. și, pe cale de consecință, a majorat pedepsele aplicate acestui inculpat la: - detențiunea pe viață și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a), b), e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; - 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a), b), e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă incriminată de dispozițiile art. 197 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; - 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. Conform dispozițiilor art. 34 lit. a) raportat la art. 33 lit. a) C. pen. a contopit pedepsele aplicate prin prezenta, stabilind ca, în final, inculpatul M.A. să execute pedeapsa cea mai grea – a detențiunii pe viață și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani. II. A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatului T.V.I., în pedepsele componente de: - 8 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele și a art. 109 alin. (1) teza finală C. pen., cu reținerea art. 74 lit. c), art. 80 C. pen.; - 3 ani închisoare pentru săvârșirea faptei de viol, infracțiune incriminată de dispozițiile art. 197 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., cu reținerea art. 74 lit. c), art. 80 C. pen.; - 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.; - Sporul de 2 ani închisoare. Menținând schimbarea încadrării juridice dispuse de prima instanță pentru infracțiunea de viol, reținută în sarcina inculpatului minor T.V.I., a dispus înlăturarea față de acesta a aplicării circumstanțelor atenuante reținute și prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen. și, implicit a dispozițiilor art. 80 C. pen. și, pe cale de consecință a majorat pedepsele aplicate acestui inculpat la: - 15 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.; - 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, incriminată de dispozițiile art. 197 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.; - 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. Conform dispozițiilor art. 85 C. pen. a anulat suspendarea condiționată a pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată inculpatului minor T.V.I., prin sentința penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin neapelare, pedeapsă pe care a descontopit-o în pedepsele componente de câte 3 pedepse de câte 5 luni închisoare, aplicate pentru comiterea a câte trei infracțiuni de furt calificat (fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. și cu reținerea a art. 74 lit. c) C. pen. și a art. 76 lit. d) C. pen.) și de câte 3 pedepse de câte 200 lei amendă penală, aplicate aceluiași inculpat minor pentru săvârșirea a câtre trei infracțiuni de distrugere(fapte incriminate de dispozițiile art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. și reținerea a dispozițiilor art. 74 lit. c), art. 76 lit. e) C. pen.). Conform dispozițiilor art. 34 lit. b) raportat la dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen. a contopit pedepsele stabilite inculpatului minor T.V.I. prin prezenta decizie cu cele stabilite prin sentința penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin, în pedeapsa cea mai grea, cea de 15 ani închisoare. A menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței penale criticate, referitoare la pedepsele accesorii aplicate celor doi inculpați, deducerea reținerii și arestului preventiv, menținerea inculpaților în stare de arest preventiv, respingerea cererii formulate de fiecare inculpat, de înlocuire a arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respingerea cererii de confiscare specială formulată de reprezentantul Parchetului, cele referitoare la latura civilă a cauzei, precum și cele referitoare la cheltuielile judiciare aferente soluționării cauzei la prim grad jurisdicțional. Menținând starea de arest preventiv a fiecărui inculpat, a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată fiecăruia prin această decizie, perioada arestului scursă de la data pronunțării hotărârii criticate – 22 iunie 2009 la zi. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpații M.A. și T.V.I. împotriva aceleași sentinței penale. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a reținut corect s tarea de fapt, la stabilirea căreia s-au avut în vedere toate probele administrate în cauză, iar din coroborarea acestora a rezultat că inculpații M.A. și T.V.I. sunt autorii faptelor penale pentru care au fost trimiți în judecată. Cât privește încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de cei doi inculpați s-a apreciat că aceasta este corectă cu o singură excepție, în sensul că nu se impune reținerea, în favoarea inculpaților, a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și cea de omor calificat în dauna victimei V.M., cu atât mai mult cu cât încadrarea juridică dată faptei de omor vizează infracțiunea de omor deosebit de grav ca urmare a reținerii circumstanței agravante a comiterii omorului asupra a două persoane în aceeași împrejurare. Cum suntem în prezența unei infracțiuni complexe, determinată de unitatea infracțională creată de legiuitor (moartea a cel puțin două persoane), actele materiale componente nu pot fi tratate diferențiat din punct de vedere al individualizării judiciare. Pe de altă parte, inculpații nu au avut o atitudine procesuală constant corespunzătoare, nu au manifestat empatie față de victime, s-au autodenunțat la aproape două luni de zile de la data arestării lor preventive când existau deja probe clare a vinovăției lor pentru faptele comise împotriva victimei K.Z. De altfel, inculpații au arătat că au formulat denunțul doar de teama consecințelor juridice și nu dintr-un regret sincer, regret care nu a fost manifestat în fața instanței de fond. Instanța de apel a apreciat că simpla recunoaștere din partea inculpaților cu privire la faptele comise împotriva victimei V.M. nu poate constitui o circumstanță atenuantă, atâta timp cât împrejurările și condițiile săvârșirii tuturor infracțiunilor anulează valoarea atenuantă a acestei recunoașteri. Prin urmare, instanța de apel a procedat la o reindividualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați, reindividualizare care a ținut seama de împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele (inculpații acționând la unison, au lovit victimele cu sălbăticie fără măcar să le pese de durerea provocată acestor victime, au violat-o pe una din victime, profitând de starea de neputință în care au adus-o, prin lovirea acesteia, și, fără să le pese de viața lor, deși aceste victime încă mai trăiau, le-au aruncat de la înălțime de 2,5 m, pe digul râului Mureș, după care le-au aruncat în râul Mureș pentru a-și ascunde faptele deosebit de grave), de gradul de pericol social al faptelor comise, de urmările ireversibile ale acestora (suprimarea, în aceleași împrejurări, a două vieți omenești), precum și de persoana fiecărui inculpat în parte, care s-au dovedit în societate a fi persoane care au deprins viciul consumului exagerat de alcool, au săvârșit faptele fără a avea o justificare cât de cât plauzibilă, au avut un comportament antisocial și tendințe impulsive, ceea ce denotă o periculozitate deosebită iar riscul lor de recidivă este crescut (a se vedea rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică și cele de evaluare a comportamentului inculpaților). În ceea ce îl privește pe inculpatul T.V.I., în baza art. 85 C. pen. instanța de apel a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 5 luni închisoare, aplicată acestui inculpat, prin sentința penală nr. 435/2098 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin neapelare, pedeapsă pe care a descontopit-o în pedepsele componente și a făcut aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. proc. pen., urmând ca acestea să fie contopite cu pedeapsa cea mai grea aplicată prin decizie. S-a apreciat că în cauză se impune a se da eficiență prev.art. 85 C. pen., fără ca în acest mod să se dorească vreo ignorare a celor reținute în Decizia LXX din 15 octombrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curte de Casație și Justiție, deoarece acest minor nu doar că a manifestat perseverență infracțională, prin situarea sa în câmpul ilicitului penal, dar pentru a se realiza scopul pedepsei penale astfel cum este el reglementat de prev. art. 52 C. pen., se impune a se efectua operațiunile tehnico-juridice la care art. 85 C. pen. face trimitere față de acesta. Faptul că s-a dat eficiență în cauză, față de inculpatul minor T.V.I., prevederilor art. 85 C. pen., nu este de natură să-i încalce acestuia drepturile și garanțiile procesuale ce-i sunt recunoscute de către legislația română, dar s-a apreciat că această operațiune tehnico-juridică realizată de către instanța de apel nu contravine în nici un mod prev. art. 5 paragr. 4, art. 6 din C.E.D.O., deoarece o instanță ierarhic superioară celei care dispune în acest mod în prezenta cauză va verifica legalitatea și temeinicia acestor operațiuni, deci se va realiza o aplicare eficiență a principiului conform căruia o persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni de către o instanță are dreptul la exercitarea efectivă a unui recurs în fața instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea respectivă. C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 85 față de inculpatul minor T.V.I., precum și pentru greșita obligare a acestui inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu părțile responsabile civilmente. În motivarea recursului parchetului s-a arătat că deși procurorul a invocat în motivele de apel omisiunea aplicării dispozițiilor art. 85 față de inculpatul minor T.V.I., instanța de apel a dat curs acestei solicitări în mod greșit, încălcând Decizia nr. LXX din 15 octombrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia instanțele de control judiciar nu pot dispune, direct în căile de atac, contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de prima instanță. Totodată, s-a arătat că acest inculpat a fost obligat în mod greșit la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu părțile responsabile civilmente, deși nu a existat și o obligare a acelorași părți la repararea pagubei. Împotriva aceleiași decizii, în termen legal, au declarat recurs și inculpații M.A. și T.V.I., criticând-o, primul, pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de viol ce a fost comisă asupra victimei V.M. doar de către coinculpatul T.V.I., care a exercitat și violențele asupra acestei victimei; pe cale de consecință, inculpatul M.A. a solicitat achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) și (2) C. pen. și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. în cea prev de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Totodată, a solicitat menținerea pedepsei de 18 ani aplicate de instanța de fond și a circumstanțelor atenuante reținute de această instanță. Cel de-al doilea inculpat, T.V.I., a criticat decizia instanței pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei în raport de poziția sa procesuală, de împrejurarea că a săvârșit faptele în stare de ebrietate și de situația sa familială, fiind un copil orfan, crescut doar de bunici. Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17, 17 1 , 18 și 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursurile sunt întemeiate pentru următoarele motive: 1. Referitor la grava eroare de fapt ce ar fi avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a inculpatului M.A. pentru infracțiunile de viol și omor deosebit de grav, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, activitatea infracțională a inculpatului, sub aceste aspecte, stabilindu-se pe baza autodenunțului formulat la data de 6 mai 2008 (fila 83) și a declarațiilor de recunoaștere date la urmărirea penală (filele 107-110), ce se coroborează cu autodenunțului formulat de celălalt inculpat la aceeași dată (fila 84) și cu declarația de recunoaștere dată de acesta în aceeași fază (fila 95). În acest fel, așa cum corect a reținut și instanța de fond, recunoașterile referitoare la agresiunea sexuală se coroborează reciproc, inclusiv cu relatările făcute lucrătorilor serviciului de probațiune care au efectuat evaluarea dispusă de instanță (filele 178-182, 194-198), căpătând astfel veridicitate și constituindu-se în probe certe ale comiterii respectivelor infracțiuni. De altfel, inculpatul M.A. a revenit asupra declarației date la urmărirea penală abia în faza de recurs, după ce a fost condamnat de instanța de apel la detențiune pe viață. Cum potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar în speță instanțele anterioare au făcut o examinare complexă a tuturor probelor administrate în cauză, reținându-le pe cele care concordă și care, în concret, sunt în sensul existenței faptelor și a săvârșirii lor cu vinovăție de către inculpat, Înalta Curte constată că simplele susțineri ale inculpatului M.A. în sensul că nu a violat-o pe victima V.M. și nici nu a exercitat violențe asupra acesteia, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție expuse mai sus, analizate detaliat de instanța de fond, aceasta evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptelor, încadrarea juridică dată acestora și vinovăția inculpatului, soluția fiind menținută sub aceste aspecte și de instanța de apel. Totodată, în raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că și cererea subsidiară, de schimbare a încadrării juridice dată faptei, de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. în infracțiunea de omor calificat, prev de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., nu este întemeiată, urmând a fi respinsă, întrucât inculpatul a săvârșit uciderea a două persoane în aceeași împrejurare. 2. Critica formulată de inculpatul M.A. în ceea ce privește greșita individualizare a pedepsei aplicată de către instanța de apel, este corectă, pentru următoarele considerente: În primul rând, instanța de apel a încălcat tehnica de individualizare, deoarece, cum pentru infracțiunea prev. de art. 174 – art. 175 lit. i) – art. 176 lit. b) C. pen. pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, instanța de apel trebuia să argumenteze alegerea pedepsei alternative a detențiunii pe viață, iar nu să motiveze simplist că, în raport de criteriile expuse în considerente, se impune majorarea pedepsei, întrucât în speță nu este vorba de o majorare a pedepsei de 18 ani închisoare aplicată de instanța de fond, ce putea atinge maxim 25 de ani, ci de alegerea altei modalități alternative a pedepsei prevăzute de lege. În al doilea rând, indiferent de modalitatea în care a ajuns să aplice pedeapsa respectivă – a detențiunii pe viață - instanța de fond a făcut o individualizare greșită, întrucât, deși circumstanțele de fapt sunt corect reținute iar gravitatea faptelor este de necontestat, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului – care a recunoscut nu neapărat formal faptele și este la prima încălcare a legii penale (aspecte relevate și de referatul de evaluare) - Curtea apreciază că nu se justifică aplicarea pedepsei detențiunii pe viață, aceasta nefiind în măsură să asigure reeducarea inculpatului, în vârstă de doar 22 de ani la momentul comiterii faptei, practic acesta nemaiîntrevăzând nici o perspectivă socială. Ca atare, considerând critica întemeiată pentru motivele mai sus arătate, după descontopirea pedepsei rezultante aplicate de instanța de apel și repunerea pedepselor componente în individualitatea lor, Curtea va schimba pedeapsa detențiunii pe viață aplicată pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în pedeapsa închisorii în cuantumul maxim, de 25 ani închisoare, menținând pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. Totodată, Curtea apreciază că solicitarea inculpatului de a se reține circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și, pe cale de consecință, a se coborî pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, este nejustificată, în raport de împrejurările și modalitatea în care a comis faptele, așa cum au fost descrise mai sus, de gravitatea deosebită a acestora, de periculozitatea de care a dat dovadă, astfel că lipsa antecedentelor penale, invocată de apărarea inculpatului, nu poate constitui automat circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. ce se referă la conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea faptei, în condițiile în care, așa cum rezultă din actele dosarului, acesta era cunoscut la nivelul comunității ca având o atitudine violentă, cu accentuate tendințe la instabilitate psihică, impulsivă și antisocială, cu tulburare de personalitate de tip disocial, având în trecut tendințe de suicid și manifestări agresive pe fondul consumului de alcoolice, dovedite pe deplin inclusiv în prezenta cauză. Pe de altă parte, nu se poate reține nici circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., referitoare la atitudinea infractorului după săvârșirea faptei, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului ori înlesnirea descoperirii participanților, deoarece în ceea ce privește prima victimă dovezile erau clare iar în ceea ce privește autodenunțul referitor la o două victimă, pe care l-a făcut inculpatul la aproape 2 luni de la arestarea sa, când cercetările erau avansate, denotă doar că acesta a acționat în ideea de a diminua pe cât posibil consecințele juridice ale faptelor; de altfel, în memoriul de recurs, inculpatul a retractat recunoașterea făcută prin autodenunț.

Referitor la motivul de critică a parchetului ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 85 C. pen. față de inculpatul minor T.V.I., direct de către instanța de apel, Curtea constată că acesta este întemeiat, cu următoarele precizări: În motivarea recursului parchetului s-au invocat dispozițiile Deciziei nr. LXX din 15 octombrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de prima instanță. Or, examinând considerentele acestei decizii se poate observa că există și excepții de la regula instituită prin dispozitiv, respectiv în cazul în care prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la contopire, în condițiile în care a fost legal sesizată. În speță, instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 85 C. pen. față de inculpatul minor T.V.I. - dispunând anularea suspendării condiționate a pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată inculpatului minor T.V.I. prin sentința penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin neapelare, pedeapsă pe care, după descontopire, a contopit-o conform dispozițiilor art. 34 lit. b) raportat la dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen., cu pedepsele stabilite inculpatului minor T.V.I. prin prezenta decizie - întrucât la momentul sesizării instanței – 4 septembrie 2008, condamnarea pentru fapta concurentă încă nu fusese dispusă. De altfel, copia sentinței penale nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin a fost depusă la dosar pentru prima oară la instanța de apel, odată cu motivele de apel. Ca atare, constatând că nepronunțarea cu privire la anularea pedepsei 5 luni închisoare aplicată inculpatului minor T.V.I. prin sentința penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin și necontopirea cu pedeapsa din prezenta cauză nu reprezintă o omisiune a instanței de fond, Curtea, după descontopirea pedepsei rezultante aplicate de instanța de apel și repunerea pedepselor componente în individualitatea lor, va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 85 C. pen.

Recursul parchetului este întemeiat și sub aspectul criticii vizând greșita obligare a inculpatul minor T.V.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu părțile responsabile civilmente, în condițiile în care nu a existat și o obligare a acelorași părți la repararea pagubei. Potrivit dispozițiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen., partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. În cauză, nici unul dintre inculpați nu a fost obligat la despăgubiri civile întrucât singura parte civilă – K.M., a renunțat la pretențiile civile, poziție de care instanța de fond a luat act. Ca atare, atât obligarea inculpatului minor T.V.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu părțile responsabile civilmente, de către instanța de fond cât și de către cea de apel, în temeiul art. 191 alin. (3) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., este greșită și urmează a fi înlăturată, urmând a fi menținută doar obligarea inculpatului la plata acestor cheltuieli, astfel cum au fost ele stabilite de cele două instanțe.

Sub un ultim aspect, recursul inculpatului T.V.I., ce a criticat decizia instanței pentru netemeinicie – solicitând reducerea pedepsei în raport de poziția sa procesuală, de împrejurarea că a săvârșit faptele în stare de ebrietate și de situația sa familială, fiind un copil orfan, crescut doar de bunici -, este neîntemeiat, Înalta Curte apreciind că instanța de apel a făcut o justă individualizare, în conformitate cu criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen. și cu scopul pedepsei, astfel cum este definit de dispozițiile art. 52 C. pen. Aceasta, întrucât, pe de o parte, pedeapsa nu trebuie să constituie doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci și o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii. În concret, la individualizarea judiciară a pedepsei s-a ținut cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat de modalitatea de săvârșire a faptei, de împrejurările acesteia, cât și de persoana inculpatului, care nu este la prima confruntare cu legea penală și prezintă perspective medii de reintegrare în societate, astfel că modalitatea de executare stabilită și cuantumul pedepsei corespunde scopului acesteia. Totodată, circumstanțele personale ale inculpatului și atitudinea lui procesuală nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în sensul solicitării inculpatului, pentru considerentele deja expuse și, pe cale de consecință, nici reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Referitor la cazul de casare invocat din oficiu de instanță, prev. de art. 385 9 pct. 4 C. proc. pen., Înalta Curte constată că examinarea acestuia a devenit inutilă ca urmare a comunicării, ulterior dezbaterilor, a încheierii de îndreptare a erorii materiale, potrivit cu care soluționarea apelurilor s-a desfășurat în ședință publică. Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și inculpații T.V.I. și M.A. împotriva deciziei recurate, pe care o va casa numai în ceea ce privește pedepsele principale aplicate inculpaților T.V.I. și M.A., în sensul considerentelor prezentei decizii, precum și cu privire la plata cheltuielilor judiciare către stat, sub acest ultim aspect casându-se și sentința penală nr. 182 din 27 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș, în sensul că se va înlătură obligarea părților responsabile civilmente T.N. și T.V.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu inculpatul minor T.V.I., menținând obligarea la sumele ocazionate de soluționarea fondului și apelului doar a acestui din urmă inculpat. Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.