ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1113/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1113/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 171 din 03 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul penal

nr. 1963.2/102/2010, s-a dispus:

- condamnarea

inculpatului R.A. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. la pedeapsa de 12 ani

închisoare;

- în baza art. 88 C.

pen. s-a scăzut din pedeapsa închisorii durata reținerii pe 24 de ore din data

de 19 mai 2010 și durata arestării din data de 20 mai 2010 până la zi;

- în conformitate cu

prev. art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului pe durata executării

pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

- în baza art. 350

raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive, menținând această măsură față de

inculpat;

- în conformitate cu

prev. art. 334 C. proc. pen. au fost respinse ca neîntemeiate cererile de

schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 183 C.

pen. în:

- infracțiunea de

omor calificat prev. de art. 174 raportat la art. 175 lit. d) C. pen., cerere

formulată de părțile vătămate;

- infracțiunea de

omor prev. de art. 174 C. pen., cerere formulată de Parchet.

- constatând

neîntemeiată și reținerea prevederilor art.174 raportat la art. 175 lit. i) C.

pen., pusă în discuție la termenul de judecată din 29 octombrie 2010.

- în baza art. 14, art.

346 C. proc. pen., art. 998, art. 999 C. civ. și art. 313 alin. (1) din Legea

nr. 95/2006 a obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic

Județean de Urgență Tg. Mureș suma de 42567,83 de lei, cu dobânda legală de la

data de 2 iulie 2010 până la data plății efective, cu titlu de cheltuieli de

asistență medicală.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul R.A. și

victima B.T., de etnie romă, au fost căsătoriți în fapt („concubini”) timp de

23 de ani. În data de 14 martie 2010, în momentul când victima, împreună cu mai

multe prietene, se afla în stația de autobuz din cartierul Unirii din Tg.

Mureș, intenționând să meargă în Piața de vechituri din oraș, inculpatul a

chemat-o în mașină la el, promițându-i că o duce el în Piața de vechituri. Deși

victima inițial nu a dorit să se supună chemării, la insistențele inculpatului

a acceptat să urce în mașina acestuia. Inculpatul a dus-o cu mașina în pădurea

de deasupra centurii din sudul municipiului Tg. Mureș. I-a reproșat victimei că

umblă cu alți bărbați, ceea ce din actele dosarului nu pare să fi fost real, a

luat o bâtă de baseball din mașină și cu această bâtă a lovit-o de numeroase

ori peste corp, în special în mâini și picioare. I-a provocat fracturi la

ambele gambe, antebrațul drept, umărul stâng, la un omoplat și o coastă,

sindrom de strivire la brațul stâng precum și multiple contuzii și echimoze.

După care, a dus-o cu mașina la spital, apelând în acest scop și la ajutorul

martorei R.M. Victima a fost examinată provizoriu de medicul legist în aceeași

zi, și s-a considerat că necesită 80-90 de zile de îngrijire medicală și că

viața i-a fost pusă în primejdie. În cursul îngrijirilor, evoluția victimei s-a

complicat cu rabdomioliză (i.e. distrugerea mușchiului, urmată de eliberarea în

circulație a unui pigment toxic), insuficiență renală acută (în condițiile în

care victima avea cancer incipient la un rinichi) și bronhopneumonie, așa încât

victima a decedat la data de 19 aprilie 2010.

Între lovituri și

deces a existat legătură de cauzalitate, conform actelor medico-legale.

Având în vedere

starea gravă în care a fost adusă victima de loviturile inculpatului, arătată

de martori și confirmată de Concluziile provizorii medico-legale, potrivit

cărora viața ei era în primejdie, inculpatul a prevăzut posibilitatea morții

victimei. Nu a acceptat, totuși, acest rezultat, dovadă fiind că a lovit-o pe

victimă mai ales la mâini și picioare, că a dus-o la spital, că decesul ei nu a

fost cauzat direct de lovituri, ci de conjugarea efectelor acestora cu alte

afecțiuni. Între acestea din urmă este și cancerul la rinichi, despre care,

fiind în stare incipientă, se poate presupune că inculpatul nu avea cunoștință.

Intenția inculpatului a fost aceea de a bate, nu aceea de a ucide victima. Față

de acest rezultat mai grav el este în culpă. Mobilul său a fost gelozia.

Conform expertizei psihiatrice, a acționat cu discernământ.

Fapta inculpatului de

a-i aplica, fără intenția de a ucide, multiple lovituri victimei B.T., care în

urma unor complicații au cauzat decesul acesteia, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de loviri sau violențe cauzatoare de moarte prev.

de art. 183 C. pen.

Având în vedere cele

reținute cu privire la poziția psihică a inculpatului relativ la moartea

victimei, instanța a respins ca neîntemeiate cererile de schimbare a încadrării

juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. în infracțiunea de

omor calificat prev. de art. 174 raportat la art. 175 lit. d) C. pen., cerere

formulată de părțile vătămate; infracțiunea de omor prev. de art. 174 C. pen.,

cerere formulată de Parchet; constatând neîntemeiată și reținerea prevederilor

art. 174 raportat la art.175 lit. i) C. pen., pusă în discuție la termenul de

judecată din 29 octombrie 2010.

Instanța a avut în

vedere, la individualizarea pedepsei, criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen., între care:

- comiterea faptei

asupra unei persoane cu care inculpatul avea relații asemănătoare acelora

dintre soți, conform referatului de evaluare;

- mobilul faptei:

gelozia;

- ferocitatea cu care

inculpatul a comis fapta;

- inculpatul a mai

bătut-o și anterior pe victimă, conform declarațiilor martorilor și referatului

de evaluare.

- lipsa asumării de

către inculpat a responsabilității sale și minimalizarea gravității faptei,

care reies din referatul de evaluare;

- în ce privește

împrejurările invocate în apărare: inculpatul nu este la prima infracțiune, din

moment ce potrivit cazierului și referatului de evaluare a fost condamnat în

trecut pentru o infracțiune de violență – ultraj – pentru care a intervenit

reabilitarea; mobilul geloziei, fiind unul josnic, atrage nu atenuarea, ci

agravarea severității tratamentului penal necesar; atitudinea de regret nu este

suficient demonstrată de tentativa de suicid, ci este contrazisă de

constatările expertizei psihiatrice și referatului de evaluare, care indică

riscul repetării pe viitor al comportamentului violent.

Pentru toate aceste

motive, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii orientată spre

maximul special.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg-Mures sub nr. 1963.2/102/2010 la data

de 15 decembrie 2010, inculpatul R.A. și părțile vătămate B.R., G.T., R.S. și R.G.

au declarat apel împotriva sentinței penale nr. 171 din 03 decembrie 2010

pronunțată de Tribunalul Mureș.

Apelul inculpatului

nu a fost motivat, însă în fața instanței apărătorul ales a solicitat reducerea

cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță și a despăgubirilor civile.

Prin memoriul depus,

părțile vătămate au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea prev. de art. 183 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 175 lit.

d) C. pen. și aplicarea unei pedepse majorate.

Prin decizia penală

nr. 4/A din 7 ianuarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de

inculpatul-apelant R.A. împotriva sentinței penale nr. 171 din 03 decembrie 2010,

pronunțată de Tribunalul Mureș.

A desființat parțial

hotărârea atacată și, rejudecând cauza pe latura penală, în baza art. 345 alin.

(1), (2) C. proc. pen.:

A redus pedeapsa

aplicată inculpatului R.A. de către prima instanță de la 12 (doisprezece) la 10

(zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.

În baza art. 381 alin.

(1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată și

durata arestării preventive din 03 decembrie 2010 până la zi, respectiv 7

ianuarie 2011.

A menținut celelalte

dispoziții din hotărârea atacată.

A respins ca nefondat

apelul declarat de părțile vătămate R.S., R.G., B.R. și G.T. împotriva

aceleiași sentințe.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpatul R.A. și părțile

vătămate R.S., R.G., B.R. și G.T., solicitându-se admiterea recursurilor,

astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia

penală atacată, atât prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din

oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată

că recursurile declarate sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Instanțele au reținut

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea

juridică corespunzătoare a faptei săvârșite de acesta.

Referitor la recursul

formulat de părțile vătămate prin care se solicită schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea prev. de art. 174, art. 175 lit. d) C. pen., Înalta

Curte constată că cererea este neîntemeiată, în raport de modul de acționare al

inculpatului din care reiese că nu există forma de vinovăție cerută de lege

pentru încadrarea faptei în această infracțiune, respectiv praeterintenția sau

intenția directă ori indirectă.

Astfel, inculpatul

i-a aplicat victimei mai multe lovituri, dar niciuna în zone vitale. De

asemenea, imediat a urcat-o în mașină și a dus-o la spital. Prin urmare,

inculpatul a urmărit să-i aplice victimei o „ corecție”, din cauza geloziei, nicidecum

să o ucidă.

Așa încât, având în

vedere și concluziile raportului de autopsie medico – legală, corect s-a

reținut în cauză că între leziunile suferite de victimă și deces – există

legătură de cauzalitate indirectă secundară.

În consecință, Înalta

Curte apreciază că inculpatul a acționat cu intenție în ce privește vătămările

corporale produse victimei și din culpă în ce privește rezultatul mai grav,

respectiv decesul victimei.

Cu alte cuvinte,

lipsind forma de vinovăție cerută de lege pentru încadrarea faptei în infracțiunea

de omor calificat, cererea formulată de părțile vătămate, de schimbare a

încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat în această infracțiune este

neîntemeiată.

Referitor la

cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, aspect ce constituie motiv de recurs

formulat atât de inculpat cât și de părțile vătămate, Înalta Curte apreciază

că, în cauză, instanța de control judiciar a procedat la o justă

individualizare a pedepsei, în raport de criteriile generale de individualizare

prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite,

modalitatea și împrejurările concrete ale comiterii faptei, urmările acesteia, circumstanțele

personale (atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei constând în ajutorul

dat victimei, faptul că, ulterior, a avut o tentativă de suicid, ceea ce

demonstrează regretul față de comiterea faptei, dar și antecedentele sale, în

urma cu 12 ani, săvârșind o infracțiune de ultraj pentru care a intervenit reabilitarea),

ceea ce a condus la stabilirea unei pedepse de 10 ani închisoare care, prin

cuantum și modalitatea de executare, este în măsură să asigure atingerea

scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de disp. art. 52 C. pen.

În consecință,

cererea inculpatului recurent de reducere a cuantumului pedepsei de 10 ani

închisoare nu poate fi primită , având în vedere că acesta a beneficiat deja de

clemența instanței (instanța de fond aplicându-i o pedeapsă de 12 ani

închisoare ), cât și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea

săvârșită, respectiv de la 5 la 15 ani.

Din aceleași motive,

expuse mai sus, nu se justifică nici cererea părților vătămate de majorare a

pedepsei aplicate inculpatului.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpatul R.A. și de părțile vătămate B.R., G.T., R.S. și R.G. împotriva

deciziei penale nr. 4/A din 7 ianuarie 2011 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive.

În temeiul art. 192

alin. (2) și art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligate recurentele părți vătămate la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A. împotriva deciziei penale nr. 4/A

din 7 ianuarie 2011 a Curții de Apel Tg.Mureș, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 19 mai

2010 la 22 martie 2011.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de părțile vătămate B.R., G.T., R.S. și R.G. împotriva

aceleiași decizii.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentele

părți vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100

lei.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 martie 2011.