ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1113/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 171 din 03 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul penal nr. 1963.2/102/2010, s-a dispus: - condamnarea inculpatului R.A. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. la pedeapsa de 12 ani închisoare; - în baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa închisorii durata reținerii pe 24 de ore din data de 19 mai 2010 și durata arestării din data de 20 mai 2010 până la zi; - în conformitate cu prev. art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - în baza art. 350 raportat la art. 148 lit. f) C. proc.

pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, menținând această măsură față de inculpat; - în conformitate cu prev. art. 334 C. proc. pen. au fost respinse ca neîntemeiate cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. în: - infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 raportat la art. 175 lit. d) C. pen., cerere formulată de părțile vătămate; - infracțiunea de omor prev. de art. 174 C. pen., cerere formulată de Parchet. - constatând neîntemeiată și reținerea prevederilor art.174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., pusă în discuție la termenul de judecată din 29 octombrie 2010. - în baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen., art. 998, art. 999 C. civ. și art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș suma de 42567,83 de lei, cu dobânda legală de la data de 2 iulie 2010 până la data plății efective, cu titlu de cheltuieli de asistență medicală. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Inculpatul R.A. și victima B.T., de etnie romă, au fost căsătoriți în fapt („concubini”) timp de 23 de ani. În data de 14 martie 2010, în momentul când victima, împreună cu mai multe prietene, se afla în stația de autobuz din cartierul Unirii din Tg. Mureș, intenționând să meargă în Piața de vechituri din oraș, inculpatul a chemat-o în mașină la el, promițându-i că o duce el în Piața de vechituri.

Deși victima inițial nu a dorit să se supună chemării, la insistențele inculpatului a acceptat să urce în mașina acestuia. Inculpatul a dus-o cu mașina în pădurea de deasupra centurii din sudul municipiului Tg. Mureș. I-a reproșat victimei că umblă cu alți bărbați, ceea ce din actele dosarului nu pare să fi fost real, a luat o bâtă de baseball din mașină și cu această bâtă a lovit-o de numeroase ori peste corp, în special în mâini și picioare. I-a provocat fracturi la ambele gambe, antebrațul drept, umărul stâng, la un omoplat și o coastă, sindrom de strivire la brațul stâng precum și multiple contuzii și echimoze. După care, a dus-o cu mașina la spital, apelând în acest scop și la ajutorul martorei R.M.

Victima a fost examinată provizoriu de medicul legist în aceeași zi, și s-a considerat că necesită 80-90 de zile de îngrijire medicală și că viața i-a fost pusă în primejdie. În cursul îngrijirilor, evoluția victimei s-a complicat cu rabdomioliză (i.e. distrugerea mușchiului, urmată de eliberarea în circulație a unui pigment toxic), insuficiență renală acută (în condițiile în care victima avea cancer incipient la un rinichi) și bronhopneumonie, așa încât victima a decedat la data de 19 aprilie 2010. Între lovituri și deces a existat legătură de cauzalitate, conform actelor medico-legale. Având în vedere starea gravă în care a fost adusă victima de loviturile inculpatului, arătată de martori și confirmată de Concluziile provizorii medico-legale, potrivit cărora viața ei era în primejdie, inculpatul a prevăzut posibilitatea morții victimei.

Nu a acceptat, totuși, acest rezultat, dovadă fiind că a lovit-o pe victimă mai ales la mâini și picioare, că a dus-o la spital, că decesul ei nu a fost cauzat direct de lovituri, ci de conjugarea efectelor acestora cu alte afecțiuni. Între acestea din urmă este și cancerul la rinichi, despre care, fiind în stare incipientă, se poate presupune că inculpatul nu avea cunoștință. Intenția inculpatului a fost aceea de a bate, nu aceea de a ucide victima. Față de acest rezultat mai grav el este în culpă. Mobilul său a fost gelozia. Conform expertizei psihiatrice, a acționat cu discernământ. Fapta inculpatului de a-i aplica, fără intenția de a ucide, multiple lovituri victimei B.T., care în urma unor complicații au cauzat decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau violențe cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

Având în vedere cele reținute cu privire la poziția psihică a inculpatului relativ la moartea victimei, instanța a respins ca neîntemeiate cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 183 C. pen.

în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 raportat la art. 175 lit. d) C. pen., cerere formulată de părțile vătămate; infracțiunea de omor prev. de art. 174 C. pen., cerere formulată de Parchet; constatând neîntemeiată și reținerea prevederilor art. 174 raportat la art.175 lit. i) C. pen., pusă în discuție la termenul de judecată din 29 octombrie 2010. Instanța a avut în vedere, la individualizarea pedepsei, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., între care: - comiterea faptei asupra unei persoane cu care inculpatul avea relații asemănătoare acelora dintre soți, conform referatului de evaluare; - mobilul faptei: gelozia; - ferocitatea cu care inculpatul a comis fapta; - inculpatul a mai bătut-o și anterior pe victimă, conform declarațiilor martorilor și referatului de evaluare.

- lipsa asumării de către inculpat a responsabilității sale și minimalizarea gravității faptei, care reies din referatul de evaluare; - în ce privește împrejurările invocate în apărare: inculpatul nu este la prima infracțiune, din moment ce potrivit cazierului și referatului de evaluare a fost condamnat în trecut pentru o infracțiune de violență – ultraj – pentru care a intervenit reabilitarea; mobilul geloziei, fiind unul josnic, atrage nu atenuarea, ci agravarea severității tratamentului penal necesar; atitudinea de regret nu este suficient demonstrată de tentativa de suicid, ci este contrazisă de constatările expertizei psihiatrice și referatului de evaluare, care indică riscul repetării pe viitor al comportamentului violent.

Pentru toate aceste motive, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii orientată spre maximul special. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg-Mures sub nr. 1963.2/102/2010 la data de 15 decembrie 2010, inculpatul R.A. și părțile vătămate B.R., G.T., R.S. și R.G. au declarat apel împotriva sentinței penale nr. 171 din 03 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș. Apelul inculpatului nu a fost motivat, însă în fața instanței apărătorul ales a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță și a despăgubirilor civile. Prin memoriul depus, părțile vătămate au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 183 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 175 lit. d) C. pen.

și aplicarea unei pedepse majorate. Prin decizia penală nr. 4/A din 7 ianuarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpatul-apelant R.A. împotriva sentinței penale nr. 171 din 03 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mureș. A desființat parțial hotărârea atacată și, rejudecând cauza pe latura penală, în baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen.: A redus pedeapsa aplicată inculpatului R.A. de către prima instanță de la 12 (doisprezece) la 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. rap.

la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată și durata arestării preventive din 03 decembrie 2010 până la zi, respectiv 7 ianuarie 2011. A menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată. A respins ca nefondat apelul declarat de părțile vătămate R.S., R.G., B.R. și G.T. împotriva aceleiași sentințe. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpatul R.A. și părțile vătămate R.S., R.G., B.R. și G.T., solicitându-se admiterea recursurilor, astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii. Examinând decizia penală atacată, atât prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru următoarele considerente: Instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșite de acesta.

Referitor la recursul formulat de părțile vătămate prin care se solicită schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 174, art. 175 lit. d) C. pen., Înalta Curte constată că cererea este neîntemeiată, în raport de modul de acționare al inculpatului din care reiese că nu există forma de vinovăție cerută de lege pentru încadrarea faptei în această infracțiune, respectiv praeterintenția sau intenția directă ori indirectă. Astfel, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri, dar niciuna în zone vitale. De asemenea, imediat a urcat-o în mașină și a dus-o la spital. Prin urmare, inculpatul a urmărit să-i aplice victimei o „ corecție”, din cauza geloziei, nicidecum să o ucidă.

Așa încât, având în vedere și concluziile raportului de autopsie medico – legală, corect s-a reținut în cauză că între leziunile suferite de victimă și deces – există legătură de cauzalitate indirectă secundară. În consecință, Înalta Curte apreciază că inculpatul a acționat cu intenție în ce privește vătămările corporale produse victimei și din culpă în ce privește rezultatul mai grav, respectiv decesul victimei. Cu alte cuvinte, lipsind forma de vinovăție cerută de lege pentru încadrarea faptei în infracțiunea de omor calificat, cererea formulată de părțile vătămate, de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat în această infracțiune este neîntemeiată.

Referitor la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, aspect ce constituie motiv de recurs formulat atât de inculpat cât și de părțile vătămate, Înalta Curte apreciază că, în cauză, instanța de control judiciar a procedat la o justă individualizare a pedepsei, în raport de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, modalitatea și împrejurările concrete ale comiterii faptei, urmările acesteia, circumstanțele personale (atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei constând în ajutorul dat victimei, faptul că, ulterior, a avut o tentativă de suicid, ceea ce demonstrează regretul față de comiterea faptei, dar și antecedentele sale, în urma cu 12 ani, săvârșind o infracțiune de ultraj pentru care a intervenit reabilitarea), ceea ce a condus la stabilirea unei pedepse de 10 ani închisoare care, prin cuantum și modalitatea de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de disp.

art. 52 C. pen. În consecință, cererea inculpatului recurent de reducere a cuantumului pedepsei de 10 ani închisoare nu poate fi primită , având în vedere că acesta a beneficiat deja de clemența instanței (instanța de fond aplicându-i o pedeapsă de 12 ani închisoare ), cât și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, respectiv de la 5 la 15 ani. Din aceleași motive, expuse mai sus, nu se justifică nici cererea părților vătămate de majorare a pedepsei aplicate inculpatului. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul R.A. și de părțile vătămate B.R., G.T., R.S. și R.G. împotriva deciziei penale nr. 4/A din 7 ianuarie 2011 a Curții de Apel Tg.

Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive. În temeiul art. 192 alin. (2) și art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligate recurentele părți vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A. împotriva deciziei penale nr. 4/A din 7 ianuarie 2011 a Curții de Apel Tg.Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 19 mai 2010 la 22 martie 2011. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile vătămate B.R., G.T., R.S. și R.G. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentele părți vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100 lei.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 martie 2011.