ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4274/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4274/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 110/ A din 1

septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respins ca

nefondat apelul declarat de inculpatul Ș.F.

În baza art. 350 C.

proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive și a fost computată

prevenția de la 19 iulie 2010 la 1 septembrie 2011.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 129 din 6 iulie

2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 4401/85/2011 a fost respinsă

cererea de schimbare a încadrării juridice prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C.

pen.

În baza art. 174 alin.

(1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.F.,

la o pedeapsă de 15 ani si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

omor.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen. i-a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani ca și

pedeapsă complementară după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.

pen. i-a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza 2-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive

începând cu data de 19 iulie 2010, la zi.

În baza art. 7 din Legea

nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

În baza art. 14, 346

C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă

formulată de R.I.D. și R.T. și în consecință a fost obligat inculpatul să

plătească suma de 2.500 lei, cu titlu de despăgubiri materiale către R.I.D. și

câte 10.000 lei daune morale către R.I.D. și R.T. S-a respins restul

pretențiilor civile formulate de părțile civile.

În baza art. 191 C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorariu avocat din

oficiu la urmărire penală, iar 200 lei onorariu parțial al avocatului din oficiu

la instanța de judecată.

Determinând vinovăția

inculpatului în limitele infracțiunii expuse în actul de sesizare prima

instanță a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul Ș.F. și

victima R.D. sunt consăteni; anterior anului 2010, victima a mai fost cioban la

oile inculpatului, de unde a plecat fără să-l anunțe în prealabil.

De circa 4 ani de

zile, inculpatul are în grijă oile locuitorilor din comuna Bârghiș,

județul Sibiu, pe care le-a păstorit alături de oile proprietate personală, în

extravilanul localității, în zona cunoscută sub denumirea de „Hoveș”.

În data de 15 iulie

2010, inculpatul Ș.F. și soția sa, Ș.V. s-au întâlnit în centrul comunei Bârghiș

cu victima R.D., care i-a întrebat dacă sunt de acord să-l primească ca cioban.

Familia Șerban a fost de acord și după ce și-au terminat treburile, s-au întors

toți trei cu căruța la locul unde se afla stâna și unde locuia inculpatul cu

familia sa. Pentru că și anterior, victima R.D. a plecat de la oi și nu i-a

anunțat, după ce au servit masa împreună, inculpatul i-a atras atenția victimei

să nu se îmbete și să aibă grijă să păzească mieii, astfel încât aceștia să nu

revină la stână și să se împreuna cu oile, întrucât acestea trebuiesc mulse

spre seară, ori prezența mieilor ar fi îngreunat această operațiune. I-au dat

alături de mâncare și o sticlă de doi litri de vin, pe care victima a luat-o cu

el.

În jurul orelor 18

00

,

în timp ce mulgeau oile, inculpatul Ș.F. a observat că mieii dați în grija lui R.D.,

au revenit la stână și enervat fiind pentru acest motiv, s-a deplasat împreună

cu fiul său, minorul P.F.V. de 13 (treisprezece) ani, spre locul unde se afla

victima, pe care au găsit-o dormind și cu sticla de băutură lângă el.

La îndemnul

inculpatului, minorul P.F.V., i-a aplicat câteva lovituri cu bâta ciobănească

pe care R.D. o avea lângă el, apoi, după ce victima s-a trezit, inculpatul Ș.F.,

i-a aplicat mai multe lovituri de o intensitate ridicată și în zone vitale ale

corpului, cu același obiect contondent, creându-i leziuni care ar fi necesitat

urgente îngrijiri medicale, și care în final au dus la decesul acestuia.

Deși era evident că

actele de lovire exercitate s-au soldat cu leziuni traumatice grave, care

impuneau ajutor medical calificat, victima a fost abandonată în locul în care a

fost agresată.

A doua zi dimineață,

inculpatul Ș.F. și cei doi copii ai săi, P.F.V. și Ș.M.O. s-au deplasat la

victimă, iar inculpatul constatând decesul lui R.D. a anunțat poliția. S-au efectuat

cercetări la fața locului și s-a procedat la audierea inculpatului și a

familiei acestuia.

Autopsia efectuată

victimei a stabilit că moartea acesteia a fost violentă, datorată unui hemopneumotorax

drept, consecutiv unor rupturi pulmonare, produse ca urmare a unor fracturi

costale drepte cu deplasare, cu fragmente osoase pătrunse în interiorul cutiei

toracice, în cadrul unui politraumatism; s-a precizat că leziunile traumatice

au fost cauzate prin loviri repetate, cu un corp contondent de formă alungită,

în data de 15iulie 2010.

Starea de fapt expusă

mai sus a fost stabilită de către prima instanță în baza materialului probator

al cauzei:

Declarațiile

inculpatului Ș.F. (f. 45 dosar ), a părții civile R.D. (f. 47 dosar ), a

martorilor Ș.V. (f. 71-72 dosar), N.D. (f. 83 dosar), O.D.F. (f. 85-86 dosar),

S.C. (f. 87-88 dosar), a minorului P.F.V. (f. 113-114, care a fost audiat în

prezența reprezentantei Protecția Copilului N.D. și a mamei sale Ș.V.), Z.I. (f.

115 dosar ), precum și a martorilor propuși în apărare: P.V. (f. 116 dosar) și

R.D. (f. 137 dosar).

S-a efectuat un

referat de evaluare al inculpatului Ș.F. de către Serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Sibiu.

Prima instanță a

stabilit că probele științifice administrate respectiv : raportul de constatare

medico legală din 22 septembrie 2010 a Serviciului de Medicină Legală Sibiu,

care atestă că decesul a survenit ca urmare a leziunilor suferite în noaptea de

15 iulie 2010, precum și mecanismul de producere a acestora (f. 40-64 dosar

urmărire penală) precum și raportul de constatare tehnico științifică C din

data de 06 septembrie 2010 la Serviciului criminalistic al I.P.J. Sibiu și care

denotă comportamentul simulat al inculpatului privitor la declarațiile date (f.

119-126 dosar urmărire penală) se coroborează și cu celelalte probe din

dosar,respectiv cu declarațiile martorilor audiați în cauză și conduc instanța

la concluzia vinovăției inculpatului Ș.F. pentru fapta pentru care a fost

trimisă în judecată.

Astfel, declarațiile

minorului P.F.V. date în faza de urmărire penală și menținute în mare parte în

cadrul cercetării judecătorești, au format convingerea instanței că autorul

faptei deduse judecății este inculpatul Ș.F. și nu martorul minor, așa după cum

inculpatul Ș.F. a încercat constant să acrediteze ideea. Rezultă că P.F.V. a

relatat singur la procuror modul în care s-au derulat evenimentele, fără ca

cineva să-i sugereze conținutul declarației, deși părinții săi au susținut că

acesta a fost influențat de către polițiști și procuror să declare împotriva

tatălui său.

Că minorul a relatat

singur cum s-au derulat evenimentele și cum au lovit victima, inițial el, apoi

inculpatul împrejurare rezultată atât din declarația martorului asistent O.F.D.

(f. 85 dosar), cel care a fost prezent la luarea declarației minorului în

sediul Postului de Poliție Bârghiș și care a arătat că minorul nu a fost

în vreun fel amenințat de polițist să declare într-un anume fel și că organul

de cercetare penală a vorbit frumos cu minorul, fiind prezentă la luarea

acesteia și mama minorului Ș.V., cât și din declarația martorei N.D. (f. 83

dosar), cea care a participat la audierea minorului la procuror în calitate de

psiholog la Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului din Sibiu (f.

8).

Această martoră l-a

asistat pe minorul P.F.V. la audierea sa pe parcursul cercetării judecătorești.

S-a reținut din

declarația martorei N.D. împrejurarea că, audierea minorului la procuror s-a

desfășurat cu mult profesionalism, că organul de anchetă a discutat cu minorul

numai în prezența sa, că nu a fost încălcat nici un drept al minorului, că nu a

fost obligat să declare într-un anume fel și nici nu i s-a sugerat în vreun fel

incriminarea tatălui său, inculpatul Ș.F.

Așa fiind, au fost

înlăturate ca nesincere susținerile inculpatului Ș.F. ale soției Ș.V. și ale

minorului P.F.V. cum că polițistul sau procurorul l-ar fi amenințat pe minor în

vreun fel să declare că inculpatul Ș.F. l-a omorât pe R.D.

Instanța de fond a

explicat această mențiune din cuprinsul declarației celor trei ca fiind făcută

de conivență și „pro cauza”, pe parcursul cercetării judecătorești, întrucât

fiul și soția doresc „a-l ajuta” astfel pe inculpatul Ș.F.. Această atitudine este

explicabilă în opinia instanței dacă se are în vedere împrejurarea că

inculpatul are o fire violentă, că anterior i-a bătut frecvent pe ambii

martori, atât pe soția sa cât și pe minorul P.F.V., aceștia arătând instanței

că și în prezent le este frică de inculpat și nu doresc ca acesta să afle

despre cele relatate de ei .

S-a reținut că aceeași

atitudine violentă a inculpatului rezultă și din declarațiile martorilor S.C. (f.

88 dosar), Z.G. (f.116 dosar), precum și din cuprinsul referatului de evaluare

întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu (f. 69 și

următoarele dosar).

Rezultă din referatul

de evaluare întocmit că inculpatul Ș.F. este cunoscut ca o persoană cu

comportament coleric care a intrat în conflict cu vecinii și cu organele de

poliție; acesta a reproșat poliției că nu au intervenit în situații în care a cerut

sprijin, și că l-ar fi considerat infractor pentru fapta dedusă judecății

întrucât a fost condamnat anterior pentru altă faptă de omor asupra tatălui

său, fapt ce denotă,în opinia referentului raportului de evaluare, existența

unui tipar cognitiv viciat de prezența unor distorsiuni cognitive de o

influență majoră, în baza cărora, celelalte persoane „trebuie” să se comporte

strict în conformitate cu propriile sale reguli, și că orice abatere, conduce

la declanșarea furiei inculpatului.

Atitudinea inculpatului

confirmă informațiile conform cărora, în situații de criză (conflicte) inculpatul

obișnuiește, să manifeste conduite violente față de membrii familiei și în

comunitate (f.70 dosar instanță).

Instanța de fond a

înlăturat ca nesinceră afirmația inculpatului Ș.F. din faza de urmărire penală

și cercetare judecătorească, prin care a încercat să acrediteze ideea că nu s-a

deplasat la locul în care s-a aflat victima decât după decesul acesteia, și că

autorul faptei ar fi minorul P.F.V. în vârstă de 13 ani.

Pe de o parte, pentru

faptul că, actele de lovire au fost de o intensitate ridicată, violențe pe care

minorul P.F.V., având în vedere vârsta și constituția sa fizică, este puțin

probabil să fi avut posibilitatea să le aplice,și aceste lovituri să fi putut conduce

la decesul victimei. Pe de altă parte, s-au avut în vedere că declarațiile date

în dosar de același minor, precum și de soția și de fiica inculpatului Ș.F.,

care au arătat că în ziua de 15 iulie 2010, inculpatul l-a însoțit pe fiul său

la locul în care se afla victima ( contrar celor susținute de inculpat) se

coroborează și cu comportamentul simulat al acestuia atunci când a fost

întrebat despre cauza decesului victimei ( așa cum reiese acest comportament

din raportul de cercetare tehnică științifică cu tehnica poligraf), precum și

cu toate declarațiile martorilor din dosar care atestă firea colerică a

inculpatului și probează în opinia instanței vinovăția acestuia pentru fapta de

omor pentru care este cercetat.

Nu trebuie pierdută

din vedere la stabilirea stării de fapt, nici amenințarea proferată de inculpat

la adresa victimei din ziua în care l-a angajat ca cioban la oile sale în

sensul că „ o să-l omoare cu mâna lui” dacă și de această dată mai pleacă fără

să-l anunțe, (împrejurare care reiese din declarația aflată la fila 47 dosar a

fiului victimei R.I.D.), precum și din împrejurarea relatată de partea civilă,

referitoare la faptul că, în dimineața în care tatăl său R.D. a fost găsit

decedat, la cercetările efectuate de poliție la fața locului, în prezența sa și

a polițiștilor, inculpatul Ș.F. nu a negat că el ar fi autorul faptei, și nici

nu a spus ceva în sensul că fiul său, P.F.V. în vârstă de 13 ani, l-ar fi

omorât pe R.D.

Toate aceste

împrejurări rezultate din probele testimoniale, coroborate și cu probele

științifice au format convingerea instanței că apărarea inculpatului Ș.F. cum

că autorul omorului ar fi minorul de 13 ani este făcută „pro cauza”, în scopul

de a nu răspunde penal nici el, nici fiul său P.F.V., care nu are vârsta cerută

de lege pentru a fi tras la răspundere penală, conform art. 99 alin. (1) C.

pen.

De altfel, această

apărare, inculpatul Ș.F. a încercat să o dovedească cu doi martori cărora

minorul P.F.V. le-ar fi spus că el este autorul acestui omor, respectiv cu

martorii P.V. (f. 116 dosar) și R.D. (f. 137 dosar). Niciunul însă, audiat de

instanță, nu a relatat o astfel de împrejurare, dimpotrivă, au arătat că

nicicând minorul nu ar fi făcut această afirmație.

Tribunalul a

înlăturat ca nesinceră și declarația martorei Ș.V., care, în calitate de mamă

și soție, în faza de urmărire penală și la momentul arestării inculpatului, a

încercat să-l „ajute” pe inculpatul Ș.F., susținând că acesta nu l-a însoțit pe

minor în locul în care se afla victima, în data de 15 iulie 2010 și că minorul

i-ar fi spus că l-ar fi lovit cu parul pe R.D. (f. 83 d.u.p.) În faza

cercetării judecătorești, martora a revenit asupra acestor declarații și pentru

ca să-l apere și pe fiul său, P.F.V., a precizat că nu l-a auzit pe acesta să

spună că el ar fi lovit victima (f. 71-73 dosar). Nu a negat însă și a relatat

cu lux de amănunte cum victima a fost angajată de ei ca cioban în 15 iulie 2010

și cum s-au derulat evenimentele anterior și ulterior momentului agresiunii lui

R.D., susținând neadevărat că nu știe nimic despre împrejurările în care

victima a decedat.

Pentru motivele

arătate, instanța a înlăturat ca neadevărate apărările pe care martora Ș.V.

le-a făcut pe rând soțului și apoi fiului ei, și a reținut ca fiind dovedită

fapta de omor comisă de inculpatul Ș.F..

Apărarea a solicitat

în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de

lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

În drept fapta

inculpatului comisă în condițiile sus arătate a fost calificată ca întrunind elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 174 alin. (1) cu aplicarea. art. 75

lit. c) C. pen.

Sub aspectul laturii

civile Tribunalul a reținut că părțile civile R.I.D. și R.T. au emis pretenții în

sumă de 2.500 lei reprezentând despăgubiri materiale și 25.000 lei daune morale

(f. 47 dosar fond). Instanța a apreciat că partea civilă R.I.D. a suportat

cheltuielile ocazionate de funeraliile victimei în cuantum de 2.500 lei.

Tribunalul a apreciat

de asemenea că cererea de despăgubiri materiale formulată de către celălalt fiu

al victimei cealaltă parte civilă R.T. este neîntemeiată întrucât acesta nu s-a

ocupat și nici nu a probat în vreun fel că a contribuit la organizarea

serviciului funerar. Vizând daunele morale solicitate Tribunalul a apreciat că,

față de probele dosarului, de relațiile dintre părți, de vârsta victimei și a

părților civile precum și de suferința efectiv produsă prin pierderea tatălui

suma de câte 10.000 lei pentru fiecare parte civilă reprezintă o satisfacție

echitabilă.

Împotriva sentinței a

declarat apel în termenul legal prev. de art. 363 C. proc. pen. inculpatul Ș.F.

aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul reținerii vinovăției

sale în ce privește săvârșirea infracțiunii de omor și care reiterând aceleași apărări

ca și în fața instanței de fond susține că nu este autorul infracțiunii pentru

care a fost condamnat.

Prin memoriul depus

la dosar la fila 19 inculpatul invocă o serie de nereguli procedurale acreditând

ideea că declarațiile fiului său minorul P.F.V., audiat ca martor în cauză au

fost obținute prin presiune și amenințare.

Curtea a procedat la

ascultarea inculpatului, acesta expunând propria versiune asupra faptelor,

încercând să acrediteze ideea că autorul real al infracțiunii este fiul său minorul

său P.F.V. f.21 dosar apel.

Verificând

legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport cu aspectele

critice expuse, dar și din oficiu în limitele statuate de art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe actele și

lucrările de la dosar:

- procesul verbal de

cercetare la fața locului, raportul de constatare medico legală din 22

septembrie 2010 al S.J.M.L. Sibiu, raportul de constatare tehnico-științifică

privind examinarea inculpatului Ș.F. cu testul poligraf, declarațiile martorului

minor P.F.V., declarațiile martorei Ș.F. soția inculpatului, depozițiile

martorilor N.D., O.C., S.C., Z.I. coroborate parțial cu declarațiile inculpatului.

prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor cauzei în

conformitate cu exigențele art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilind în mod

clar și neechivoc vinovăția inculpatului în limitele infracțiunii expuse în

actul de sesizare.

la rândul său sub raportul bazei factuale că în data de 15 iulie 2010 în prezența

fiului său, minorul P.F.V. inculpatul a aplicat victimei R.D. lovituri repetate

cu o bâtă ciobănească, lovituri de intensitate ridicată în zone anatomice

vitale, producându-i acesteia rupturi ale arcurilor costale cu fragmentare

osoasă pătrunsă în interiorul cutiei toracice consecutive unei rupturi

pulmonare, leziuni ce au condus la deces. De precizat este că inițial la

îndemnul inculpatului minorul a aplicat trei lovituri victimei cu același

obiect contondent.

efectivă a probelor esențiale supuse aprecierii relevă faptul că în cauză apărările

inculpatului nu sunt susținute de elemente și date suficiente care să justifice

o soluție de achitare și să convingă asupra împrejurării că inculpatul nu este

autorul infracțiunii.

probele testimoniale ale cauzei faptul că inculpatul, enervat de atitudinea

victimei care nu s-a preocupat în mod corespunzător de paza oilor, s-a deplasat

împreună cu fiul său martorul P.F.V. la locul unde se afla aceasta pentru a-i

aplica o corecție.

martorului ocular minorul P.F.V. sunt relevante în a convinge instanța asupra

faptului că loviturile aplicate inițial de către martor nu au fost în măsură să

conducă la rezultatul letal, acesta fiind provocat în mod covârșitor de actele

de agresiune exercitate de către inculpat, având în vedere intensitatea și

numărul acestora.

că în mod corect instanța fondului a valorificat depozițiile martorului minor P.F.V.

și a martorei Ș.V. din cursul urmăririi penale întrucât acestea se coroborează

cu actele medicale de la dosar, precum și cu celelalte mijloace de probă.

martorului minor asupra declarațiilor în faza cercetării judecătorești nu este

suficientă pentru a trage o concluzie care să permită exonerarea de răspundere

penală a inculpatului, cu atât mai mult cu cât rezultă cu claritate din

depoziția față în fața Tribunalului, teama pe care minorul o resimte față de

tatăl său, inculpatul în cauză.

putut fi reținute aspecte care să pună la îndoială modalitatea de ascultare a

martorului minor, chestiuni invocate în apărare de către inculpat, întrucât

organele de cercetare și urmărire penală au procedat în conformitate cu

exigențele impuse de lege, declarațiile acestuia fiind date și consemnate în

prezența unui reprezentant al autorității tutelare, martora N.D. și care

exclude existența oricărei presiuni asupra martorului.

ordine de idei Curtea a precizat că apărările inculpatului în sensul săvârșirii

infracțiunii de către fiul său nu pot fi reținute în condițiile în care

datorită vârstei și a constituției firave a martorului, acesta nu era apt să creeze

victimei leziunile care să conducă la deces.

plus și care justifică opinia formată asupra vinovăției inculpatului vizează

aspectele ce conturează caracterul său agresiv, violent, dovedit cu prisosință

de depozițiile testimoniale administrate în cauză. Rezultă cu claritate că

inculpatul este o persoană violentă, acesta agresându-și în mod repetat membrii

familiei. Este de relevat și faptul că acesta a fost condamnat în anul 1997 la

4 ani închisoare pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, victima

infracțiunii fiind tatăl său.

că prima instanță a dat o calificare juridică corespunzătoare faptei săvârșită

de inculpat iar individualizarea pedepsei aplicate s-a realizat în conformitate

cu exigențele prev. de art. 72 C. pen.

că sancțiunea penală aplicată corespunde atât gradului de pericol social

concret al faptei și care este unul extrem, cât și elementelor ce conturează

negativ profilul socio-moral al inculpatului cu referire specială la

potențialul său agresiv, violent, cât și la conduita sa procesuală inadecvată

de negare a faptei și de încercare a plasării vinovăției în sarcina fiului său

minor.

considerat că în cuantumul aplicat pedeapsa corespunde unei posibilități și

necesități reale de reeducare a inculpatului, astfel încât o atenuare a

răspunderii penale nu ar fi justificată de rațiuni plauzibile și nu ar fi în

măsură să ofere garanții suficiente asupra atingerii scopului preventiv și

educativ prev. de art. 52 C. pen.

reducere a pedepsei ar încălca principiul proporționalității dintre sancțiune

și comportament și ar limita posibilitatea ca aceasta să-și îndeplinească

funcția de fermitate și intransigență.

că, raportat la actele dosarului, instanța fondului a procedat corect și cu

privire la soluționarea laturii civile a cauzei, astfel încât și sub acest

aspect hotărârea nu este susceptibilă de critici.

preced, Curtea, reținând că Tribunalul Sibiu a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică, în mod obiectiv fundamentată pe actele și lucrările de la dosar, a

respins, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. apelul inculpatului,

cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat în temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs inculpatul Ș.F., criticând soluția ca netemeinică și

nelegală.

Inculpatul a arătat

că nu el a lovit victima, ci fiul său, și de aceea situația de fapt reținută de

instanță este eronată. A solicitat achitarea în baza dispozițiilor art. 10 lit.

c) C. proc. pen. și a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 10 C. proc. pen.

Înalta Curte,

analizând recursul prin prisma criticilor formulate cât și prin prisma

cazurilor de casare care, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen. se iau în considerare din oficiu de către instanță constată

următoarele:

Inculpatul a invocat

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. -

instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului

prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra

unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor.

Curtea constată că inculpatul

nu a indicat însă care sunt probele administrate sau cererile esențiale pentru

drepturile sale cu privire la care instanța nu s-a pronunțat.

Inculpatul a arătat

că i-a fost respinsă proba ADN care i-ar fi dovedit nevinovăția, dar această

situație nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

10 C. proc. pen., pentru că instanța s-a pronunțat asupra acestei probe.

În ceea ce privește

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Curtea

constată că din punct de vedere teoretic, eroarea gravă de fapt desemnează un

viciu în stabilirea situației de fapt, în sensul că în considerentele hotărârii

se afirmă contrariul a ce rezultă din probele administrate, existând o vădită

neconcordanță între modul cum acestea au fost percepute și analizate în

hotărâre.

Eroarea gravă de

fapt, ca motiv de casare, nu privește dreptul suveran de apreciere a probelor

ci, exclusiv discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al

probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință

pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Susținerea

inculpatului că doar fiul său a lovit victima nu este relevată de probele

administrate, iar faptul că fiul său, deși minor, nu a fost asistat de un părinte

la audieri este neadevărat, declarația acestuia fiind semnată și de mama

acestuia, Ș.V. (fila 72 dosar urm. pen.).

Ca atare, Curtea

constată că nici criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. nu sunt fondate.

De aceea, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat

recursul inculpatului, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. să îl

oblige la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul inculpat

Ș.F.

împotriva deciziei penale

nr.

110/A din 1

septembrie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia,

secția penală

.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și a arestării preventive de la 19 iulie 2010 la 15 decembrie

2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 15 decembrie 2011.