ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4274/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4274/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 110/ A din 1 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ș.F. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive și a fost computată prevenția de la 19 iulie 2010 la 1 septembrie 2011. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 129 din 6 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 4401/85/2011 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
În baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.F., la o pedeapsă de 15 ani si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i-a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani ca și pedeapsă complementară după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i-a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 19 iulie 2010, la zi.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat. În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de R.I.D. și R.T. și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.500 lei, cu titlu de despăgubiri materiale către R.I.D. și câte 10.000 lei daune morale către R.I.D. și R.T. S-a respins restul pretențiilor civile formulate de părțile civile. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu la urmărire penală, iar 200 lei onorariu parțial al avocatului din oficiu la instanța de judecată.
Determinând vinovăția inculpatului în limitele infracțiunii expuse în actul de sesizare prima instanță a reținut în fapt următoarele: Inculpatul Ș.F. și victima R.D. sunt consăteni; anterior anului 2010, victima a mai fost cioban la oile inculpatului, de unde a plecat fără să-l anunțe în prealabil. De circa 4 ani de zile, inculpatul are în grijă oile locuitorilor din comuna Bârghiș, județul Sibiu, pe care le-a păstorit alături de oile proprietate personală, în extravilanul localității, în zona cunoscută sub denumirea de „Hoveș”. În data de 15 iulie 2010, inculpatul Ș.F. și soția sa, Ș.V. s-au întâlnit în centrul comunei Bârghiș cu victima R.D., care i-a întrebat dacă sunt de acord să-l primească ca cioban.
Familia Șerban a fost de acord și după ce și-au terminat treburile, s-au întors toți trei cu căruța la locul unde se afla stâna și unde locuia inculpatul cu familia sa. Pentru că și anterior, victima R.D. a plecat de la oi și nu i-a anunțat, după ce au servit masa împreună, inculpatul i-a atras atenția victimei să nu se îmbete și să aibă grijă să păzească mieii, astfel încât aceștia să nu revină la stână și să se împreuna cu oile, întrucât acestea trebuiesc mulse spre seară, ori prezența mieilor ar fi îngreunat această operațiune. I-au dat alături de mâncare și o sticlă de doi litri de vin, pe care victima a luat-o cu el. În jurul orelor 18 00 , în timp ce mulgeau oile, inculpatul Ș.F. a observat că mieii dați în grija lui R.D., au revenit la stână și enervat fiind pentru acest motiv, s-a deplasat împreună cu fiul său, minorul P.F.V.
de 13 (treisprezece) ani, spre locul unde se afla victima, pe care au găsit-o dormind și cu sticla de băutură lângă el. La îndemnul inculpatului, minorul P.F.V., i-a aplicat câteva lovituri cu bâta ciobănească pe care R.D. o avea lângă el, apoi, după ce victima s-a trezit, inculpatul Ș.F., i-a aplicat mai multe lovituri de o intensitate ridicată și în zone vitale ale corpului, cu același obiect contondent, creându-i leziuni care ar fi necesitat urgente îngrijiri medicale, și care în final au dus la decesul acestuia. Deși era evident că actele de lovire exercitate s-au soldat cu leziuni traumatice grave, care impuneau ajutor medical calificat, victima a fost abandonată în locul în care a fost agresată.
A doua zi dimineață, inculpatul Ș.F. și cei doi copii ai săi, P.F.V. și Ș.M.O. s-au deplasat la victimă, iar inculpatul constatând decesul lui R.D. a anunțat poliția. S-au efectuat cercetări la fața locului și s-a procedat la audierea inculpatului și a familiei acestuia. Autopsia efectuată victimei a stabilit că moartea acesteia a fost violentă, datorată unui hemopneumotorax drept, consecutiv unor rupturi pulmonare, produse ca urmare a unor fracturi costale drepte cu deplasare, cu fragmente osoase pătrunse în interiorul cutiei toracice, în cadrul unui politraumatism; s-a precizat că leziunile traumatice au fost cauzate prin loviri repetate, cu un corp contondent de formă alungită, în data de 15iulie 2010. Starea de fapt expusă mai sus a fost stabilită de către prima instanță în baza materialului probator al cauzei: Declarațiile inculpatului Ș.F.
(f. 45 dosar ), a părții civile R.D. (f. 47 dosar ), a martorilor Ș.V. (f. 71-72 dosar), N.D. (f. 83 dosar), O.D.F. (f. 85-86 dosar), S.C. (f. 87-88 dosar), a minorului P.F.V. (f. 113-114, care a fost audiat în prezența reprezentantei Protecția Copilului N.D. și a mamei sale Ș.V.), Z.I. (f. 115 dosar ), precum și a martorilor propuși în apărare: P.V. (f. 116 dosar) și R.D. (f. 137 dosar). S-a efectuat un referat de evaluare al inculpatului Ș.F. de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Prima instanță a stabilit că probele științifice administrate respectiv : raportul de constatare medico legală din 22 septembrie 2010 a Serviciului de Medicină Legală Sibiu, care atestă că decesul a survenit ca urmare a leziunilor suferite în noaptea de 15 iulie 2010, precum și mecanismul de producere a acestora (f. 40-64 dosar urmărire penală) precum și raportul de constatare tehnico științifică C din data de 06 septembrie 2010 la Serviciului criminalistic al I.P.J. Sibiu și care denotă comportamentul simulat al inculpatului privitor la declarațiile date (f. 119-126 dosar urmărire penală) se coroborează și cu celelalte probe din dosar,respectiv cu declarațiile martorilor audiați în cauză și conduc instanța la concluzia vinovăției inculpatului Ș.F.
pentru fapta pentru care a fost trimisă în judecată. Astfel, declarațiile minorului P.F.V. date în faza de urmărire penală și menținute în mare parte în cadrul cercetării judecătorești, au format convingerea instanței că autorul faptei deduse judecății este inculpatul Ș.F. și nu martorul minor, așa după cum inculpatul Ș.F. a încercat constant să acrediteze ideea. Rezultă că P.F.V. a relatat singur la procuror modul în care s-au derulat evenimentele, fără ca cineva să-i sugereze conținutul declarației, deși părinții săi au susținut că acesta a fost influențat de către polițiști și procuror să declare împotriva tatălui său. Că minorul a relatat singur cum s-au derulat evenimentele și cum au lovit victima, inițial el, apoi inculpatul împrejurare rezultată atât din declarația martorului asistent O.F.D.
(f. 85 dosar), cel care a fost prezent la luarea declarației minorului în sediul Postului de Poliție Bârghiș și care a arătat că minorul nu a fost în vreun fel amenințat de polițist să declare într-un anume fel și că organul de cercetare penală a vorbit frumos cu minorul, fiind prezentă la luarea acesteia și mama minorului Ș.V., cât și din declarația martorei N.D. (f. 83 dosar), cea care a participat la audierea minorului la procuror în calitate de psiholog la Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului din Sibiu (f. 8). Această martoră l-a asistat pe minorul P.F.V. la audierea sa pe parcursul cercetării judecătorești. S-a reținut din declarația martorei N.D.
împrejurarea că, audierea minorului la procuror s-a desfășurat cu mult profesionalism, că organul de anchetă a discutat cu minorul numai în prezența sa, că nu a fost încălcat nici un drept al minorului, că nu a fost obligat să declare într-un anume fel și nici nu i s-a sugerat în vreun fel incriminarea tatălui său, inculpatul Ș.F. Așa fiind, au fost înlăturate ca nesincere susținerile inculpatului Ș.F. ale soției Ș.V. și ale minorului P.F.V. cum că polițistul sau procurorul l-ar fi amenințat pe minor în vreun fel să declare că inculpatul Ș.F. l-a omorât pe R.D. Instanța de fond a explicat această mențiune din cuprinsul declarației celor trei ca fiind făcută de conivență și „pro cauza”, pe parcursul cercetării judecătorești, întrucât fiul și soția doresc „a-l ajuta” astfel pe inculpatul Ș.F..
Această atitudine este explicabilă în opinia instanței dacă se are în vedere împrejurarea că inculpatul are o fire violentă, că anterior i-a bătut frecvent pe ambii martori, atât pe soția sa cât și pe minorul P.F.V., aceștia arătând instanței că și în prezent le este frică de inculpat și nu doresc ca acesta să afle despre cele relatate de ei . S-a reținut că aceeași atitudine violentă a inculpatului rezultă și din declarațiile martorilor S.C. (f. 88 dosar), Z.G. (f.116 dosar), precum și din cuprinsul referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu (f. 69 și următoarele dosar). Rezultă din referatul de evaluare întocmit că inculpatul Ș.F.
este cunoscut ca o persoană cu comportament coleric care a intrat în conflict cu vecinii și cu organele de poliție; acesta a reproșat poliției că nu au intervenit în situații în care a cerut sprijin, și că l-ar fi considerat infractor pentru fapta dedusă judecății întrucât a fost condamnat anterior pentru altă faptă de omor asupra tatălui său, fapt ce denotă,în opinia referentului raportului de evaluare, existența unui tipar cognitiv viciat de prezența unor distorsiuni cognitive de o influență majoră, în baza cărora, celelalte persoane „trebuie” să se comporte strict în conformitate cu propriile sale reguli, și că orice abatere, conduce la declanșarea furiei inculpatului. Atitudinea inculpatului confirmă informațiile conform cărora, în situații de criză (conflicte) inculpatul obișnuiește, să manifeste conduite violente față de membrii familiei și în comunitate (f.70 dosar instanță).
Instanța de fond a înlăturat ca nesinceră afirmația inculpatului Ș.F. din faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, prin care a încercat să acrediteze ideea că nu s-a deplasat la locul în care s-a aflat victima decât după decesul acesteia, și că autorul faptei ar fi minorul P.F.V. în vârstă de 13 ani. Pe de o parte, pentru faptul că, actele de lovire au fost de o intensitate ridicată, violențe pe care minorul P.F.V., având în vedere vârsta și constituția sa fizică, este puțin probabil să fi avut posibilitatea să le aplice,și aceste lovituri să fi putut conduce la decesul victimei.
Pe de altă parte, s-au avut în vedere că declarațiile date în dosar de același minor, precum și de soția și de fiica inculpatului Ș.F., care au arătat că în ziua de 15 iulie 2010, inculpatul l-a însoțit pe fiul său la locul în care se afla victima ( contrar celor susținute de inculpat) se coroborează și cu comportamentul simulat al acestuia atunci când a fost întrebat despre cauza decesului victimei ( așa cum reiese acest comportament din raportul de cercetare tehnică științifică cu tehnica poligraf), precum și cu toate declarațiile martorilor din dosar care atestă firea colerică a inculpatului și probează în opinia instanței vinovăția acestuia pentru fapta de omor pentru care este cercetat.
Nu trebuie pierdută din vedere la stabilirea stării de fapt, nici amenințarea proferată de inculpat la adresa victimei din ziua în care l-a angajat ca cioban la oile sale în sensul că „ o să-l omoare cu mâna lui” dacă și de această dată mai pleacă fără să-l anunțe, (împrejurare care reiese din declarația aflată la fila 47 dosar a fiului victimei R.I.D.), precum și din împrejurarea relatată de partea civilă, referitoare la faptul că, în dimineața în care tatăl său R.D. a fost găsit decedat, la cercetările efectuate de poliție la fața locului, în prezența sa și a polițiștilor, inculpatul Ș.F. nu a negat că el ar fi autorul faptei, și nici nu a spus ceva în sensul că fiul său, P.F.V. în vârstă de 13 ani, l-ar fi omorât pe R.D.
Toate aceste împrejurări rezultate din probele testimoniale, coroborate și cu probele științifice au format convingerea instanței că apărarea inculpatului Ș.F. cum că autorul omorului ar fi minorul de 13 ani este făcută „pro cauza”, în scopul de a nu răspunde penal nici el, nici fiul său P.F.V., care nu are vârsta cerută de lege pentru a fi tras la răspundere penală, conform art. 99 alin. (1) C. pen. De altfel, această apărare, inculpatul Ș.F. a încercat să o dovedească cu doi martori cărora minorul P.F.V. le-ar fi spus că el este autorul acestui omor, respectiv cu martorii P.V. (f. 116 dosar) și R.D. (f. 137 dosar). Niciunul însă, audiat de instanță, nu a relatat o astfel de împrejurare, dimpotrivă, au arătat că nicicând minorul nu ar fi făcut această afirmație.
Tribunalul a înlăturat ca nesinceră și declarația martorei Ș.V., care, în calitate de mamă și soție, în faza de urmărire penală și la momentul arestării inculpatului, a încercat să-l „ajute” pe inculpatul Ș.F., susținând că acesta nu l-a însoțit pe minor în locul în care se afla victima, în data de 15 iulie 2010 și că minorul i-ar fi spus că l-ar fi lovit cu parul pe R.D. (f. 83 d.u.p.) În faza cercetării judecătorești, martora a revenit asupra acestor declarații și pentru ca să-l apere și pe fiul său, P.F.V., a precizat că nu l-a auzit pe acesta să spună că el ar fi lovit victima (f. 71-73 dosar). Nu a negat însă și a relatat cu lux de amănunte cum victima a fost angajată de ei ca cioban în 15 iulie 2010 și cum s-au derulat evenimentele anterior și ulterior momentului agresiunii lui R.D., susținând neadevărat că nu știe nimic despre împrejurările în care victima a decedat.
Pentru motivele arătate, instanța a înlăturat ca neadevărate apărările pe care martora Ș.V. le-a făcut pe rând soțului și apoi fiului ei, și a reținut ca fiind dovedită fapta de omor comisă de inculpatul Ș.F.. Apărarea a solicitat în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. În drept fapta inculpatului comisă în condițiile sus arătate a fost calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 174 alin. (1) cu aplicarea. art. 75 lit. c) C. pen. Sub aspectul laturii civile Tribunalul a reținut că părțile civile R.I.D.
și R.T. au emis pretenții în sumă de 2.500 lei reprezentând despăgubiri materiale și 25.000 lei daune morale (f. 47 dosar fond). Instanța a apreciat că partea civilă R.I.D. a suportat cheltuielile ocazionate de funeraliile victimei în cuantum de 2.500 lei. Tribunalul a apreciat de asemenea că cererea de despăgubiri materiale formulată de către celălalt fiu al victimei cealaltă parte civilă R.T. este neîntemeiată întrucât acesta nu s-a ocupat și nici nu a probat în vreun fel că a contribuit la organizarea serviciului funerar. Vizând daunele morale solicitate Tribunalul a apreciat că, față de probele dosarului, de relațiile dintre părți, de vârsta victimei și a părților civile precum și de suferința efectiv produsă prin pierderea tatălui suma de câte 10.000 lei pentru fiecare parte civilă reprezintă o satisfacție echitabilă.
Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal prev. de art. 363 C. proc. pen. inculpatul Ș.F. aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul reținerii vinovăției sale în ce privește săvârșirea infracțiunii de omor și care reiterând aceleași apărări ca și în fața instanței de fond susține că nu este autorul infracțiunii pentru care a fost condamnat. Prin memoriul depus la dosar la fila 19 inculpatul invocă o serie de nereguli procedurale acreditând ideea că declarațiile fiului său minorul P.F.V., audiat ca martor în cauză au fost obținute prin presiune și amenințare. Curtea a procedat la ascultarea inculpatului, acesta expunând propria versiune asupra faptelor, încercând să acrediteze ideea că autorul real al infracțiunii este fiul său minorul său P.F.V.
f.21 dosar apel. Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu în limitele statuate de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:
Instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe actele și lucrările de la dosar: - procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare medico legală din 22 septembrie 2010 al S.J.M.L. Sibiu, raportul de constatare tehnico-științifică privind examinarea inculpatului Ș.F. cu testul poligraf, declarațiile martorului minor P.F.V., declarațiile martorei Ș.F. soția inculpatului, depozițiile martorilor N.D., O.C., S.C., Z.I. coroborate parțial cu declarațiile inculpatului.
Curtea a arătat că prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor cauzei în conformitate cu exigențele art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului în limitele infracțiunii expuse în actul de sesizare.
Curtea a reținut la rândul său sub raportul bazei factuale că în data de 15 iulie 2010 în prezența fiului său, minorul P.F.V. inculpatul a aplicat victimei R.D. lovituri repetate cu o bâtă ciobănească, lovituri de intensitate ridicată în zone anatomice vitale, producându-i acesteia rupturi ale arcurilor costale cu fragmentare osoasă pătrunsă în interiorul cutiei toracice consecutive unei rupturi pulmonare, leziuni ce au condus la deces. De precizat este că inițial la îndemnul inculpatului minorul a aplicat trei lovituri victimei cu același obiect contondent.
Examinarea efectivă a probelor esențiale supuse aprecierii relevă faptul că în cauză apărările inculpatului nu sunt susținute de elemente și date suficiente care să justifice o soluție de achitare și să convingă asupra împrejurării că inculpatul nu este autorul infracțiunii.
Rezultă din probele testimoniale ale cauzei faptul că inculpatul, enervat de atitudinea victimei care nu s-a preocupat în mod corespunzător de paza oilor, s-a deplasat împreună cu fiul său martorul P.F.V. la locul unde se afla aceasta pentru a-i aplica o corecție.
Depozițiile martorului ocular minorul P.F.V. sunt relevante în a convinge instanța asupra faptului că loviturile aplicate inițial de către martor nu au fost în măsură să conducă la rezultatul letal, acesta fiind provocat în mod covârșitor de actele de agresiune exercitate de către inculpat, având în vedere intensitatea și numărul acestora.
Curtea a apreciat că în mod corect instanța fondului a valorificat depozițiile martorului minor P.F.V. și a martorei Ș.V. din cursul urmăririi penale întrucât acestea se coroborează cu actele medicale de la dosar, precum și cu celelalte mijloace de probă.
Revenirea martorului minor asupra declarațiilor în faza cercetării judecătorești nu este suficientă pentru a trage o concluzie care să permită exonerarea de răspundere penală a inculpatului, cu atât mai mult cu cât rezultă cu claritate din depoziția față în fața Tribunalului, teama pe care minorul o resimte față de tatăl său, inculpatul în cauză.
În cauză nu au putut fi reținute aspecte care să pună la îndoială modalitatea de ascultare a martorului minor, chestiuni invocate în apărare de către inculpat, întrucât organele de cercetare și urmărire penală au procedat în conformitate cu exigențele impuse de lege, declarațiile acestuia fiind date și consemnate în prezența unui reprezentant al autorității tutelare, martora N.D. și care exclude existența oricărei presiuni asupra martorului.
Într-o altă ordine de idei Curtea a precizat că apărările inculpatului în sensul săvârșirii infracțiunii de către fiul său nu pot fi reținute în condițiile în care datorită vârstei și a constituției firave a martorului, acesta nu era apt să creeze victimei leziunile care să conducă la deces.
Un argument în plus și care justifică opinia formată asupra vinovăției inculpatului vizează aspectele ce conturează caracterul său agresiv, violent, dovedit cu prisosință de depozițiile testimoniale administrate în cauză. Rezultă cu claritate că inculpatul este o persoană violentă, acesta agresându-și în mod repetat membrii familiei. Este de relevat și faptul că acesta a fost condamnat în anul 1997 la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, victima infracțiunii fiind tatăl său.
Curtea a arătat că prima instanță a dat o calificare juridică corespunzătoare faptei săvârșită de inculpat iar individualizarea pedepsei aplicate s-a realizat în conformitate cu exigențele prev. de art. 72 C. pen.
Curtea a precizat că sancțiunea penală aplicată corespunde atât gradului de pericol social concret al faptei și care este unul extrem, cât și elementelor ce conturează negativ profilul socio-moral al inculpatului cu referire specială la potențialul său agresiv, violent, cât și la conduita sa procesuală inadecvată de negare a faptei și de încercare a plasării vinovăției în sarcina fiului său minor.
Curtea a considerat că în cuantumul aplicat pedeapsa corespunde unei posibilități și necesități reale de reeducare a inculpatului, astfel încât o atenuare a răspunderii penale nu ar fi justificată de rațiuni plauzibile și nu ar fi în măsură să ofere garanții suficiente asupra atingerii scopului preventiv și educativ prev. de art. 52 C. pen.
S-a apreciat că o reducere a pedepsei ar încălca principiul proporționalității dintre sancțiune și comportament și ar limita posibilitatea ca aceasta să-și îndeplinească funcția de fermitate și intransigență.
Curtea a constatat că, raportat la actele dosarului, instanța fondului a procedat corect și cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, astfel încât și sub acest aspect hotărârea nu este susceptibilă de critici.
Față de cele ce preced, Curtea, reținând că Tribunalul Sibiu a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în mod obiectiv fundamentată pe actele și lucrările de la dosar, a respins, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. apelul inculpatului, cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul Ș.F., criticând soluția ca netemeinică și nelegală. Inculpatul a arătat că nu el a lovit victima, ci fiul său, și de aceea situația de fapt reținută de instanță este eronată. A solicitat achitarea în baza dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. și a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 10 C. proc. pen. Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate cât și prin prisma cazurilor de casare care, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu de către instanță constată următoarele: Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. - instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor. Curtea constată că inculpatul nu a indicat însă care sunt probele administrate sau cererile esențiale pentru drepturile sale cu privire la care instanța nu s-a pronunțat. Inculpatul a arătat că i-a fost respinsă proba ADN care i-ar fi dovedit nevinovăția, dar această situație nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., pentru că instanța s-a pronunțat asupra acestei probe. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată că din punct de vedere teoretic, eroarea gravă de fapt desemnează un viciu în stabilirea situației de fapt, în sensul că în considerentele hotărârii se afirmă contrariul a ce rezultă din probele administrate, existând o vădită neconcordanță între modul cum acestea au fost percepute și analizate în hotărâre. Eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare, nu privește dreptul suveran de apreciere a probelor ci, exclusiv discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Susținerea inculpatului că doar fiul său a lovit victima nu este relevată de probele administrate, iar faptul că fiul său, deși minor, nu a fost asistat de un părinte la audieri este neadevărat, declarația acestuia fiind semnată și de mama acestuia, Ș.V. (fila 72 dosar urm. pen.). Ca atare, Curtea constată că nici criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. nu sunt fondate. De aceea, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. să îl oblige la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Ș.F. împotriva deciziei penale nr. 110/A din 1 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală . Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 19 iulie 2010 la 15 decembrie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 decembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.