ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2955/2012

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că, Prin sentința penală nr. 40 din 14 martie 2012, Tribunalul Sibiu a respins cererile de schimbare a încadrării juridice, iar, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpatului G.I. la 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) teza a Il-a și lit. b)) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, făcând aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a)) teza a Il-a și lit. b)) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 172 din 31 mai 2010 a Judecătoriei Mediaș, definitivă prin decizia penală nr. 82 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, și a dispus ca aceasta să fie executată pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani și 6 luni închisoare. S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., în baza art. 88 C. pen., s-a dispus deducerea din pedeapsă a duratei reținerii și arestării preventive începând cu 6 decembrie 2011 la zi, iar, în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În ceea ce îl privește pe inculpatul R.I.C., Tribunalul Sibiu a dispus, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 l alin. (7) C. proc. pen., condamnarea acestuia la 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) teza a Il-a și lit. b)) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, făcând aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a)) teza a Il-a și lit. b)) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive începând cu 6 decembrie 2011 la zi, iar, în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. Totodată, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la cei doi inculpați în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J., la data eliberării din penitenciar.

S-a disjuns soluționarea acțiunii civile și s-a dispus obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, că, în ziua de 5 decembrie 2011, inculpații G.I. și R.I.C., împreună cu numiții V.F. și A.I., se aflau cu animalele la păscut în extravilanul localității Laslea, județul Sibiu, la interferența cu terenul agricol ce aparține locuitorilor din comuna Daneș, județul Mureș, în zona numită B.C., loc în care era la pășunat și turma de capre proprietatea lui M.D., aflată în grija martorului S.G. În jurul orei 13 00 , după o discuție contradictorie avută cu acesta din urmă, inculpatul G.I., din dorința de a se distra, a asmuțit câinii care păzeau animalele aflate în grija sa și a celorlați trei însoțitori la cei care asigurau paza caprelor proprietatea lui M.D., lătrăturile și urletele câinilor încăierați determinând-o pe victimă să se deplaseze de la stână la locul incidentului.

Cu această ocazie, între partea vătămată și grupul de tineri s-a produs o altercație care a degenerat rapid, așa încât, după câteva încercări nereușite de a-i lovi pe inculpați cu bâta, victima a fost atacată de aceștia și supusă unor acte de violență de o intensitate ridicată. Inițial, inculpatul R.I.C. i-a aplicat victimei lovituri cu pumnii în zona feței, iar, după căderea ei la pământ, a continuat să o lovească cu picioarele, fiind ajutat de inculpatul G.I., care a lovit persoana căzută cu bâta, de mai multe ori, în zona capului. Actele de violență exercitate de inculpați au făcut ca starea de sănătate a victimei să se deprecieze rapid, salvarea vieții acesteia necesitând îngrijiri medicale urgente, aspect sesizat de numitul A.l., care a propus inculpaților să o ajute, însă propunerea sa a fost respinsă de inculpatul G.I., care a cerut ca persoana bătută să fie abandonată în locul în care a fost agresată.

Totodată, același inculpat i-a cerut lui A.l. să discute cu ceilalți doi consăteni și să-i determine să-și asume doar ei trei actele de violență la care a fost supusă victima, pe motiv că el este major și are o condamnare anterioară la pedeapsa închisorii, iar implicarea lui în agresarea victimei s-ar putea solda cu o sancțiune mai severă. Deși martorul S.G. a alertat familia victimei și i-a solicitat ajutorul, în jurul orei 16 00 , când s-a intervenit, victima a decedat. Autopsia efectuată defunctului a constatat că moartea acestuia a fost de natură violentă, în legătură directă cu actele de lovire exercitate de inculpați, și s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirat sanguin în căile respiratorii superioare urmare a politraumatismului cu plaga scalpului, fracturii eschiloase de piramidă nazală și unor leziuni echimotice ale spatelui și zonei lombare, leziuni traumatice produse prin lovire cu corpuri dure, unele de formă alungită.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, depozițiile martorilor V.F., A.l., S.G., B.G.C., M.V. și Z.D., precum și concluziile raportului de constatare medico-legală. În drept, instanța a apreciat că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., comisă în coautorat, participația penală în această formă rezultând din materialitatea faptelor celor doi inculpați, ale căror acțiuni s-au aflat într-o coeziune evidentă, G.I. lovind victima cu bâta, iar R.I.C. cu pumnii și picioarele în zone anatomice vitale.

În ceea ce privește solicitarea inculpaților de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor în cea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., judecătorul fondului a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reținând că aceștia au acționat cu intenție indirectă, în sensul că au prevăzut consecințele faptelor comise și, chiar dacă că nu le-au urmărit, au acceptat, totuși, producerea lor. Ca nefondată a fost considerată și cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i)) C. pen., arătându-se, în esență, în motivare, că două dintre persoanele prezente la incident, respectiv V.F. și A.I., au avut calitatea de învinuiți în cauză, împrejurare ce exclude incidența dispozițiilor art. 152 lit. b)) C. pen., întrucât prin „două sau mai multe persoane” se înțelege alte persoane decât subiectul activ sau pasiv al infracțiunii.

La individualizarea pedepselor, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și s-a ținut seama de faptul că inculpații au adoptat o atitudine sinceră pe parcursul procesului, sunt tineri și își câștigă existența prin muncă onestă, fiind valorificată, totodată, împrejurarea că R.I.C. nu are antecedente penale, iar G.I. se află în stare de recidivă postcondamnatorie, în raport cu pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 172/2010 a Judecătoriei Mediaș. De asemenea, în favoarea ambilor inculpați au fost reținute dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., față de faptul că, înainte de începerea cercetării judecătorești, aceștia au declarat că recunosc în totalitate faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, părțile civile M.I., M.M. și M.I.D. și inculpații G.I. și R.I.C. În apelul său, parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul omisiunii instanței de fond de a interzice inculpaților dreptul de a alege și a greșitei încadrări juridice dată faptelor, susținând că acestea au fost săvârșite în public, respectiv în prezența martorilor V.F., A.I. și S.G. Aceeași critică referitoare la încadrarea juridică a faptelor a fost invocată și de părțile civile, care, în apelul promovat, au mai făcut referire și la eronata reținere a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., precum și la greșita individualizare judiciară a pedepselor, solicitând majorarea acestora.

În ceea ce îi privește pe inculpați, aceștia au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte și reducerea pedepselor aplicate, susținând, totodată, că au acționat în legitimă apărare, fiindu-le frică de victimă. Prin decizia penală nr. 74/ A din 14 iunie 2012, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și părțile civile M.I., M.M. și M.I.D., a desființat, în parte, sentința penală atacată, sub aspectul încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților și a individualizării judiciare a pedepselor principale și complementare aplicate acestora, și, procedând la o nouă judecată în aceste limite, în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului G.I. din art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., în art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i)) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., a repus în individualitatea lor pedepsele componente aplicate inculpatului, respectiv de 10 ani închisoare și de un an și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală 172/2000 a Judecătoriei Mediaș, a majorat la 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) teza a II-a și lit. b)) C. pen., pedeapsa aplicată acestuia și a dispus executarea ei alături de pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 172/2010 a Judecătoriei Mediaș, urmând ca inculpatul G.I.

să execute, în final, 13 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) teza a II-a și lit. b)) C. pen. De asemenea, în baza art. 334 C. proc. pen., Curtea de apel a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului R.I.C. din art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., în art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., și a majorat pedeapsa aplicată acestuia de la 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepselor aplicate fiecărui inculpat perioada reținerii și arestării preventive începând cu 6 decembrie 2011 la zi, iar, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate și a respins, ca nefondate, apelurile declarate împotriva acesteia de inculpații G.I. și R.I.C., obligându-i pe apelanți la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a apreciat că, deși prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, a dat o greșită încadrare juridică faptelor comise de inculpați, ignorând împrejurarea că acestea au fost săvârșite în public, potrivit art. 152 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv într-un loc accesibil publicului și în prezența numiților V.F., A.I.

și S.G., situație în raport cu care a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și majorarea sancțiunilor penale aplicate de judecătorul fondului într-un cuantum la a cărui stabilire a avut în vedere limitele sporite de pedeapsă fixate de textul incriminator și datele ce caracterizează persoana inculpaților, G.I. fiind recidivist postcondamnatoriu, iar R.I.C. nefiind cunoscut cu antecedente penale. În ceea ce privește critica referitoare la greșita reținere a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., instanța de apel a apreciat-o ca nefiind fondată, având în vedere că, la termenul de judecată din 07 martie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor reținute prin rechizitoriu și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, atitudine considerată suficientă pentru aplicarea respectivelor prevederi legale, descrierea realizată de inculpați, potrivit căreia au aplicat victimei o singură lovitură (inculpatul G.I.) și două lovituri (inculpatul R.I.C.), nefiind de natură a vicia consimțământul expres al acestora de a fi judecați potrivit procedurii simplificate și de a beneficia de dispozițiile alin. (7) ale art. 320 l C. proc.

pen. Cu privire la conținutul pedepselor complementare și accesorii aplicate inculpaților, aspect în legătură cu care au fost formulate critici de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a apreciat că interzicerea dreptului de a fi ales și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat este suficientă în raport cu fapta comisă și de natură a asigura o limitare proporțională a acestui drept fundamental al inculpaților.

Totodată, Curtea de apel a apreciat ca fiind neîntemeiate susținerile inculpaților referitoare la reținerea dispozițiilor art. 44 C. pen., la cuantumul exagerat al pedepselor aplicate, precum și la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., având în vedere sub acest din urmă aspect că apelanții au aplicat victimei lovituri repetate și de intensitate ridicată, în zone vitale, situație ce evidențiază împrejurarea că au prevăzut rezultatul faptei lor și au urmărit producerea acestuia prin comiterea ei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, părțile civile M.I., M.M. și M.I.D. și inculpații G.I. și R.I.C., pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac promovate, întemeiată pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 14 C. proc. pen., părțile civile au arătat că, în mod greșit, au fost reținute în favoarea inculpaților dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., întrucât aceștia nu au recunoscut decât parțial faptele descrise în rechizitoriu, precum și împrejurarea că instanța de apel le-a aplicat pedepse greșit individualizate sub aspectul cuantumului, solicitând majorarea acestuia către limita maximă prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, ținând seama de gravitatea deosebită a faptelor, dedusă din modalitatea de săvârșire și urmarea produsă, și atitudinea manifestată de inculpați imediat după uciderea victimei, dar și în fața organelor judiciare.

În ceea ce îi privește pe recurenții inculpați, aceștia au criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptelor, susținând, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu referire la art. 152 lit. b) C. pen., întrucât două dintre persoanele care au fost prezente la momentul conflictului, respectiv numiții V.F. și A.I., nu au avut calitatea de simpli martori, ci au participat activ la lovirea victimei, împrejurare ce exclude reținerea respectivelor dispoziții legale. Totodată, invocând prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., inculpații au arătat că, în mod greșit, instanțele de fond și de apel nu au reținut în favoarea lor dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., susținând că au săvârșit faptele sub imperiul unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei M.D., produsă prin lovirea lor cu o bâtă. Decizia instanței de apel a fost criticată de inculpați și sub aspectul individualizării pedepselor ce le-au fost aplicate, considerate prea mari în raport cu gravitatea faptelor comise și circumstanțele lor personale, solicitând reducerea acestora sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, redus cu o treime conform art. 320 ! C. proc. pen., prin reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

Examinând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17, 17 2 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de părțile civile M.I., M.M. și M.I.D., precum și cele promovate de inculpații G.I. și R.I.C. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente: 1. Referitor la critica formulată de recurenții inculpați G.I. și R.I.C. cu privire la greșita calificare juridică dată de instanța de prim control judiciar faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, apreciind, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracțională desfășurată de inculpați a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Potrivit art. 175 lit. i) C. pen., constituie infracțiunea de omor calificat uciderea unei persoane săvârșită în public, iar conform art. 152 C. pen., pentru a fi considerată ca fiind săvârșită în public, este necesar ca fapta să fi fost comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană [(lit. a)], în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane [(lit. b)] sau într-un loc neaccesibil publicului, cu intenția ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane [(lit. c)]. În cauză, așa cum rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale (procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat la 5 decembrie 2011, declarațiile martorilor A.T.

și B.D.), cu privire la care inculpații au arătat că le cunosc și le însușesc (declarațiile din data de 7 martie 2012), incidentul dintre părți s-a desfășurat pe un teren situat în extravilanul localităților Laslea și Daneș, poziționat în perimetrul numit B.C. și aflat în proprietatea privată a societății agricole aparținând martorului A.T., deci într-un loc neaccesibil publicului, dar în văzul martorilor V.F., A.I. și S.G., care au asistat la comiterea omorului și au perceput îndeaproape împrejurările săvârșirii faptelor. Contrar susținerilor recurenților, se constată, așa cum a reținut și instanța de prim control judiciar, că numiții V.F. și A.I.

nu au participat, în calitate de coautori, instigatori sau complici, la săvârșirea infracțiunii de omor asupra victimei M.D., prin rechizitoriul nr. 777/P/2011 din 18 ianuarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu dispunându-se scoaterea lor de sub urmărire penală, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât faptele nu au fost comise de aceștia.

Ca urmare, având în vedere că toate cele trei persoane în prezența cărora s-a desfășurat agresiunea nu au fost implicate în conflictul dintre părți, asistând doar la derularea acestuia, precum și împrejurarea că incidentul s-a produs pe un teren aflat în proprietatatea privată a unei societăți agricole, deci într-un loc neaccesibil publicului, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile cerute de art. 152 lit. c) C. pen., pentru a concluziona că omorul a fost săvârșit în public și că sunt, astfel, întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174, 175 lit. i) C. pen., așa cum, în mod corect, a stabilit și instanța de apel.

Chiar dacă, printr-o interpretare eronată a textului de lege și a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, Curtea de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 152 lit. b) C. pen., în loc de cele ale art. 152 lit. c) C. pen., stabilind că terenul pe care a fost comis omorul era unul accesibil publicului, Înalta Curte arată că această împrejurare nu este de natură să modifice concluzia la care a ajuns instanța cu privire la calificarea juridică a faptelor comise de inculpați, încadrate în mod corespunzător în prevederile art. 174, 175 lit. i) C. pen. În consecință, constatând că instanța de prim control judiciar a dat o corectă încadrare juridică faptelor comise de recurenții G.I.

și R.I.C., Înalta Curte apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., criticile formulate de inculpați sub acest aspect nefiind fondate. 2. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. Invocând acest caz de casare, recurenții inculpați au susținut că, în mod eronat, Tribunalul și Curtea de apel nu au reținut în favoarea lor prevederile art. 73 lit. b) C. pen., iar recurentele părți civile au arătat că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 320 l C. proc.

pen., cele două instanțe dând eficiență acestei cauze de reducere a pedepsei, deși nu erau îndeplinite condițiile textului de lege menționat. Deși inculpații au circumscris critica referitoare la omisiunea instanțelor inferioare de a reține în favoarea lor scuza provocării motivului de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte arată că împrejurările care atenuează răspunderea penală, în care se încadrează și situațiile enumerate în art. 73 și art. 74 C. pen., constituie unul dintre criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., iar stabilirea pedepsei prin ignorarea unei asemenea împrejurări sau prin reținerea în mod greșit a acesteia este supusă cenzurii instanței de recurs prin prisma cazului de casare reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., motiv pentru care respectiva critică va fi analizată prin raportare la aceste din urmă dispoziții legale. Referitor la susținerile recurentelor părți civile, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate, constatând că, în mod justificat, judecătorul fondului a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., în privința ambilor inculpați, soluție confirmată în apel de instanța de prim control judiciar. Astfel, se observă că, audiați fiind anterior demarării cercetării judecătorești, în conformitate cu prevederile art. 320 1 alin. (3) C. proc. pen., inculpații au declarat că recunosc comiterea faptelor așa cum au fost reținute de procuror și redate în cuprinsul actului de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Atitudinea de recunoaștere necondiționată a acțiunilor agresive exercitate asupra victimei și a legăturii de cauzalitate între acestea și deces, exprimată în termenul stabilit de lege, precum și manifestarea de voință în sensul soluționării cauzei doar prin evaluarea probatoriului din faza nepublică a procesului confirmă pe deplin îndeplinirea condițiilor prevăzute de alin. (2) și (3) ale art. 320 1 C. proc. pen., neavând relevanță sub aspectul comportamentului procesual al acuzaților numărul concret de lovituri indicat de fiecare ca fiind aplicat victimei, din moment ce inculpații nu au contestat niciun moment leziunile pe care le-au cauzat acesteia și rolul lor determinant în raportul cauzal al decesului.

Așa fiind, se constată că, în cauză, s-a făcut de către Tribunal și Curtea de apel o corectă aplicare a dispozițiilor art. 320 l C. proc. pen., cu privire la inculpații G.I. și R.I.C., motiv pentru care înalta Curte apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. 3. În ceea ce privește proporționalizarea pedepselor cu închisoarea stabilite de instanța de apel, aspect în legătură cu care atât părțile civile, cât și inculpații au formulat critici prin prisma cazului de casare prevăzut de ari. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte, contrar susținerilor acestora, constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților, în raport cu care au fost stabilite sancțiuni penale judicios individualizate, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.

În mod justificat, în procesul de stabilire a tratamentului sancționator, au fost avute în vedere de Curtea de apel importanța deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea infracțiunilor, modalitatea în care au acționat inculpații care, prin acțiunile lor conjugate, au aplicat victimei lovituri repetate cu pumnii, picioarele și cu o bâtă în zona capului și a corpului, chiar după căderea ei la pământ și intrarea în stare de inconștiență, cauzându-i leziuni traumatice (craniene, fractură de piramidă nazală, lombare ș.a.) care au fost de natură să producă moartea, după care au abandonat-o în locul unde s-a comis agresiunea, precum și datele ce caracterizează persoana acestora - în vârstă de 20 și, respectiv 21 de ani, fără antecedente penale (inculpatul R.I.C.) și, respectiv, recidivist postcondamntoriu (inculpatul G.I.), și comportamentul lor atât după comiterea faptelor, când inculpatul G.I.

a încercat să-l determine pe R.I.C. și pe martorii V.F. și A.I. să-și asume responsabilitatea uciderii victimei, cât și pe parcursul procesului penal, când au recunoscut necondiționat săvârșirea infracțiunilor, solicitând în fața instanței de fond aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen.

Având în vedere toate aceste aspecte, valorificate în mod judicios de instanța de prim control judiciar în procesul de cuantificare a sancțiunilor penale, Înalta Curte apreciază că nu se impune, în cauză, agravarea răspunderii penale a inculpaților, așa cum au solicitat părțile civile, dar nici stabilirea unor pedepse mai ușoare, așa cum au cerut recurenții, sancțiunile penale aplicate de Curtea de apel fiind corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., proporționale atât cu gravitatea faptelor, cât și cu circumstanțele personale ale inculpaților și apte să asigure reeducarea acestora și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

De asemenea, raportat la situația de fapt reținută în actul de sesizare și confirmată de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., care condiționează reținerea scuzei provocării de îndeplinirea mai multor cerințe, respectiv ca infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, această stare să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate, iar acțiunea provocatoare să fi fost produsă de victimă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. În speță, ceea ce rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, însușit de inculpați în fața instanței de fond, respectiv depozițiile martorilor oculari V.F., A.I.

și S.G., este faptul că cei care au inițiat conflictul dintre părți sunt inculpații G.I. și R.I.C., aceștia asmuțind câinii care păzeau animalele aflate în grija lor la cei care asigurau paza caprelor proprietatea victimei M.D., atitudine care a determinat-o pe aceasta să se deplaseze la locul incidentului cu intenția de a opri acțiunea inculpaților, inclusiv prin mai multe încercări nereușite de a le aplica o corecție prin lovirea lor cu o bâtă. Ca urmare, se constată că, în mod întemeiat, instanțele inferioare au apreciat că nu se poate reține, în speță, nicio acțiune provocatorie din partea victimei M.D., produsă în vreuna dintre modalitățile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., atitudinea sa față de inculpați constituind o reacție la comportamentul violent al acestora, comportament ce a stat la baza declanșării situației conflictuale dintre părți.

Toate aceste elemente, supuse examinării prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., conduc, în opinia Înaltei Curți, la concluzia că nu sunt îndeplinite, în cauză, cerințele prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și că nu se justifică reținerea în favoarea inculpaților nici a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu consecința reindividualizării pedepselor aplicate prin orientarea acestora sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile comise, sancțiunile penale stabilite de instanța de prim control judiciar într-un cuantum moderat, fiind singurele în măsură să asigure reeducarea recurenților și prevenirea săvârșirii de noi fapte antisociale în viitor.

Ca urmare, se observă că nu își găsesc aplicarea, în speță, nici dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. În consecință, constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17, 17 2 și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile M.I., M.M. și M.l.D. și de inculpații G.I. și R.l.C. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc.

pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive de la 6 decembrie 2011 la zi și, având în vedere că recurentele părți civile și recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile M.I., M.M. și M.l.D. și de inculpații G.I. și R.l.C. împotriva deciziei penale nr. 74/ A din 14 iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul reținerii și al arestării preventive de la 06 decembrie 2011 la 24 septembrie 2012. Obligă recurentele părți civile la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2012.