ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2763/2011

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 377/D din 21 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4282/110/2010 al Tribunalului Bacău, a fost condamnat inculpatul C.Ș., la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

În temeiul art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1329 din 28 noiembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Moinești în Dosarul nr. 5820/2006, definitivă la data de 11 decembrie 2006, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 (doisprezece) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului C.Ș. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

A fost menținută starea de arest.

În temeiul art. 88 C. pen. a fost computată din pedeapsa aplicată durata executată deja prin reținere și arest preventiv începând cu data de 30 aprilie 2010 la zi.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. s-a constatat că M.L., P.D.M. și C.E. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost admise pretenții civile formulate de partea civilă S.A. Bacău și, în consecință, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 215,6 RON către S.A. Bacău, reprezentând cheltuielile efectuate cu transportul cu ambulanța a părții vătămate N.S.C.

În temeiul art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, și a necropsiei numitului N.S.C., respectiv:

- plicul nr. 1 - un recoltor steril pentru exudat faringian cu urme cu aspect de sânge de pe podeaua încăperii;

- plicul nr. 2 - un recoltor steril pentru exudat faringian cu urme cu aspect de sânge de pe patul din încăpere;

- plicul nr. 3 - un recoltor steril pentru exudat faringian cu urme cu aspect de sânge de pe cutia din carton de pe comoda din încăpere;

- plicul M1 - un recoltor steril pentru exudat faringian cu care s-a recoltat o urmă cu aspect de sânge de pe papucul stg. predat de către numitul C.Ș.;

- plicul M2 - un cuțit cu mâner din lemn predat de către numitul C.Ș.;

- coletul A - o pereche pantaloni de culoare albastră;

- coletul B - îmbrăcăminte victimă;

- colet 1 - îmbrăcăminte victimă;

- plicul 11 - probă biologică necropsie, aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 de RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus și cheltuielile judiciare efectuate la urmărirea penală.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că din probatoriul administrat la urmărirea penală și în faza cercetării judecătorești și anume: procesul-verbal de sesizare; procesul-verbal de cercetare la fața locului; dovada de ridicare a cuțitului; procesul-verbal de testare alcoolscop a inculpatului, precum și planșele foto aferente; declarațiile părților vătămate M.L., P.D.M. și C.E.; concluziile raportului medico-legal de necropsie din 27 mai 2010 întocmit de S.M.L. Bacău, declarațiile martorilor D.G., G.V. și I.A., coroborate cu declarațiile inculpatului, a rezultat următoarea situație de fapt:

Inculpatul C.Ș. și victima N.S.C. fiind consăteni și prieteni, se vizitau reciproc, fapt ce s-a întâmplat și în seara zilei de 30 aprilie 2010, când victima a venit la domiciliul inculpatului. După ce au consumat băuturi alcoolice, între cei doi a izbucnit un conflict generat de faptul că inculpatul nu-și mai găsea cățelul, bănuind că victima este persoana vinovată de dispariția animalului.

Victima N.S.C. a plecat la domiciliul său, însă la scurt timp, în jurul orelor 22

00

, inculpatul C.Ș., după ce s-a înarmat cu un cuțit a mers la locuința acesteia, cerându-i să-i înapoieze cățelul.

Enervat de faptul că victima nu a recunoscut că a luat cățelul, inculpatul a lovit-o cu cuțitul în zona toracică, o singură dată, aplicându-i o lovitură de mare precizie și forță cu ambele mâini, lovitură urmare căreia N.S.C. s-a prăbușit la pământ. În momentele imediat următoare, inculpatul s-a șters de sânge pe haine, a pus cuțitul în buzunarul din spate al pantalonului cu care era îmbrăcat și s-a întors la domiciliu.

Victima a fost transportată imediat cu ambulanța la Spitalul orășenesc C. unde s-a constatat decesul.

Din raportul medico-legal de necropsie rezultă că "moartea numitului N.S.C. a fost violentă. Ea s-a datorat colapsului cardiocirculator prin hemoragie internă masivă (hemotorax drept), survenită consecutiv unei plăgi înjunghiate toracice penetrante, cu plagă transfixiantă pulmonară. Plaga înjunghiată toracică s-a putut produce prin lovire activă unică cu obiect înțepător tăios (cuțit), acționat cu forță; din poziția lateral dreapta a victimei sau din față, traiectul plăgii fiind profund în cavitatea toracică, cu o direcție antero-posterioară și de sus în jos și ușor de la dreapta la stânga. Între leziunea traumatică toraco-pulmonară și deces există o legătură directă de cauzalitate". S-a mai reținut în actul medico-legal de necropsie că moartea poate data din 30 aprilie 2010 și că în momentul decesului, victima avea o alcoolemie de 3,35

‰

grame, cea corespunzătoare unei stări de ebrietate avansate.

În drept, fapta inculpatului C.Ș. constând în aceea că în ziua de 30 aprilie 2010, în jurul orelor 22

00

, pe fondul consumului de alcool și a unei discuții anterioare, a ucis pe victima N.S.C., aplicându-i o singură lovitură cu cuțitul, dar de mare intensitate și precizie, direct în zona inimii, a fost încadrată în prevederile art. 174 alin. (1) C. pen., fapta fiind comisă cu intenție directă.

În sarcina inculpatului s-au reținut dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei postcondamnatorii constituindu-l pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare la care acesta a fost condamnat în condițiile art. 81 C. pen. prin Sentința penală nr. 1264 din 30 octombrie 2001 a Judecătoriei Onești. Ulterior, prin Sentința penală nr. 1329 din 28 noiembrie 2006 a Judecătoriei Moinești, inculpatul a suferit o nouă condamnare pentru infracțiunea de furt calificat, comisă înainte de condamnarea ce i-a fost aplicată prin Sentința penală nr. 1264/2001, urmând ca prin aplicarea art. 85 C. pen., inculpatul să execute 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Întrucât fapta dedusă judecății a fost comisă la data de 30 aprilie 2010, în interiorul termenului de încercare al suspendării condiționate, în temeiul art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare și executarea acesteia separat de pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în prezenta cauză.

Individualizarea pedepsei principale s-a făcut în raport de criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul preventiv și educativ al acesteia poate fi atins numai prin executare în condițiile art. 57, 71 C. pen.

În ce privește starea de arest preventiv, aceasta a fost menținută în baza art. 350 C. proc. pen., cu motivarea că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Prin lăsarea în libertate a inculpatului s-a apreciat că se poate influența cursul normal al procesului, inculpatul având posibilitatea să se întâlnească cu martorii audiați în cauză, care sunt consătenii săi. De asemenea, s-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul se menține, având în vedere natura faptei, sfera relațiilor sociale lezate (integritatea vieții și sănătății), rezonanța socială negativă a faptei și, nu în ultimul rând, comportamentul violent al inculpatului atunci când acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În consecință, în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen., din durata pedepsei închisorii pronunțate s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la data de 30 aprilie 2010 la zi.

Referitor la latura civilă a cauzei s-a constatat că părțile vătămate (surorile victimei) nu s-au constituit părți civile în procesul penal împotriva inculpatului.

În conformitate cu dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 215,6 RON către S.A. Bacău, reprezentând cuantumul cheltuielilor ocazionate de transportul victimei la spital.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul C.Ș., solicitând reținerea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. și a circumstanțelor atenuante motivat de împrejurarea că a recunoscut fapta.

A mai susținut inculpatul că nu a mai comis acte de violență, iar ceea ce s-a întâmplat în ziua de 30 aprilie 2010 a fost un accident.

Prin Decizia penală nr. 55/2011 din 12 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 4282/110/2010, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, - a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, a menținut starea de arest preventiv a acestuia și a dedus în continuare durata arestului preventiv de la 21 decembrie 2011 la zi.

În considerentele deciziei instanța de apel a reținut că în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, inculpatul a dat o declarație în care a prezentat o versiune diferită de cea menționată în actul de sesizare, în principal, că victima s-a aplecat peste el, moment în care s-a produs agresiunea și nu că inculpatul a lovit-o cu cuțitul.

La data audierii inculpatului - 19 octombrie 2010 - cercetarea judecătorească era începută. Ulterior acestei date, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, deși apărătorul ales al inculpatului a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., nu a solicitat luarea unei noi declarații inculpatului, considerând că prima declarație îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru ca acesta să beneficieze de dispozițiile textului de lege menționat. Mai mult, întrebat fiind de către instanța de apel, inculpatul nu a dorit să dea o nouă declarație, prevalându-se de dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

În concluzie, în ce privește solicitarea inculpatului de a se aplica prevederile art. 320

1

C. proc. pen., instanța de apel a constatat că nu este întemeiată, întrucât inculpatul nu a recunoscut fapta în modalitatea descrisă în rechizitoriu, iar tribunalul a administrat întreg probatoriul util stabilirii situației de fapt.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, s-a reținut că aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, cu consecințele produse, dar și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist.

Chiar în condițiile în care a existat această cauză de agravare a pedepsei - starea de recidivă postcondamnatorie -, prima instanță s-a orientat la o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, dovedind suficientă clemență față de inculpat. Infracțiunea comisă de inculpat este una gravă, iar împrejurările de fapt în care a fost săvârșită denotă vinovăția exclusivă a inculpatului care nu-și găsea animalul de casă și, care, pe fondul consumului de alcool, și-a orientat agresiunea față de prietenul său, persoană ce nu a întreprins nimic de natură a se declanșa comiterea faptei.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care prin apărătorul desemnat din oficiu a susținut că pedeapsa aplicată este excesivă în raport de împrejurările în care s-a comis fapta, în cadrul unui conflict spontan, apreciind că poate fi reeducat și prin condamnarea la o pedeapsă mai mică în condițiile în care nu a urmărit suprimarea vieții victimei. A mai susținut apărarea că în cauză sunt incidente prevederile art. 320

1

C. proc. pen. cu consecința redozării pedepsei în conformitate cu alin. (7) al acestui text de lege.

În consecință, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și deciziei și reducerea cuantumului pedepsei.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Instanțele au stabilit corect, pe baza materialului probator administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, situația de fapt, vinovăția recurentului inculpat și încadrarea juridică a faptei dedusă judecății.

Este necontestată împrejurarea că în ziua de 30 aprilie 2010, în jurul orelor 22

00

, pe fondul consumului de alcool și a unei discuții anterioare determinate de faptul că nu își găsea cățelul, recurentul inculpat C.Ș., după ce s-a înarmat cu un cuțit luat din locuință, s-a deplasat la domiciliul victimei N.S.C., căreia i-a aplicat o singură lovitură, dar de mare intensitate și precizie, direct în zona inimii, lovitură în urma căreia aceasta a decedat.

Contrar celor susținute de recurent și anume că nu a dorit să ucidă victima, Înalta Curte reține că acesta a acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei. Relevanță sub acest aspect prezintă obiectul folosit - cuțit - apt a produce moartea, zona corpului victimei vizată de inculpat, - inima -, intensitatea loviturii și precizia cu care a fost aplicată, precum și atitudinea inculpatului după comiterea faptei, constând în aceea că s-a întors în locuința sa, lăsând victima căzută la pământ.

Din raportul medico-legal de necropsie din 27 mai 2010 întocmit de C.M.L. Moinești, înregistrat la S.M.L. Bacău din 27 mai 2010, rezultă că moartea numitului N.S.C. a fost violentă și s-a datorat colapsului cardiocirculator prin hemoragie internă masivă (hemotorax drept) survenită consecutiv unei plăgi înjunghiate toracice penetrante cu plagă transfixiantă pulmonară. Se mai reține în actul medico-legal sus-menționat că plaga înjunghiată toracică s-a putut produce prin lovire activă unică cu obiect înțepător tăios (cuțit), acționat cu forță, din poziția lateral dreapta a victimei sau din față, traiectul plăgii fiind profund în cavitatea toracică, cu o direcție antero-posterioară și de sus în jos și ușor de la dreapta la stânga.

În ce privește individualizarea pedepsei, Înalta Curte reține că s-a făcut cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în cauză neexistând elemente care să conducă instanța de recurs la concluzia că reeducarea inculpatului se poate realiza prin reducerea cuantumului pedepsei stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de prim control judiciar prin respingerea apelului declarat de inculpat.

Modul și împrejurările în care a fost comisă infracțiunea pentru care recurentul inculpat a fost cercetat și trimis în judecată, gradul ridicat de pericol social concret al acesteia, urmarea produsă, datele ce caracterizează persoana inculpatului, sunt elemente ce justifică menținerea pedepsei principale de 10 ani închisoare și care, în opinia Înaltei Curți, este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea inculpatului. Nu lipsit de relevanță este faptul că infracțiunea de omor a fost comisă de inculpat, în condițiile recidivei postcondamnatorii reținută în sarcina acestuia în raport de pedepsele la care a fost condamnat anterior în condițiile art. 81 C. pen., - suspendarea condiționată a executării pedepsei - ceea ce denotă perseverența din partea recurentului în comiterea de acte antisociale.

Referitor la aplicarea în cauză a prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. care reglementează "judecata în cazul recunoașterii vinovăției", introdus prin Legea nr. 202/2010, Înalta Curte constată că acest text de lege nu este aplicabil în cauză.

Potrivit art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., "până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în faza probelor administrate în faza de urmărire penală".

În cauză, recurentul inculpat a fost ascultat de instanța de fond la data de 19 octombrie 2010 (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 prin care a fost introdus art. 320

1

C. proc. pen. a cărui aplicare o solicită inculpatul), ocazie cu care a susținut o versiune diferită de cea reținută în actul de sesizare a instanței, în principal, că victima s-a aplecat peste el, moment în care s-a produs agresiunea, și nu că el ar fi fost cel care a lovit-o cu cuțitul.

Cum momentul începerii cercetării judecătorești a fost depășit, recurentul inculpat nu mai poate invoca în calea de atac a recursului prevederile art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. cu consecințele prevăzute în alin. (7) al acestui text de lege referitoare la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Procedura reglementată de art. 320

1

C. proc. pen., este una limitată, scopul adoptării ei fiind acela al urgentării procedurii de judecată, care se face pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor în circumstanțiere și conține norme de procedură cu privire la care este aplicabil principiul "tempus regit actum", neavând aplicabilitate principiul "mitior lex". Aceasta înseamnă că legea de procedură penală este numai activă și niciodată retroactivă, adică nu se va aplica în trecut, la acte și raporturi trecute; nu mai poate avea eficiență asupra unui act procesual efectuat anterior intrării ei în vigoare; nu mai poate atinge valabilitatea acestuia; ceea ce s-a făcut sub imperiul legii anterioare nu se mai poate anula prin legea nouă.

Cum Legea nr. 202/2010 nu prevede dispoziții tranzitorii care să stabilească excepții de la obligația reglementată de legiuitor prin art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. referitoare la momentul până la care inculpatul trimis în judecată poate recunoaște faptele și solicita ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, moment care în speța de față, așa cum s-a arătat în cele ce preced, a fost depășit, Înalta Curte constată că în mod corect judecarea inculpatului s-a făcut potrivit procedurii obișnuite, fiind readministrate probele din cursul urmăririi penale și administrate probe noi propuse de inculpat.

În consecință, reținând că decizia prin care instanța de apel a menținut sentința pronunțată de tribunal este legală și temeinică, recursul declarat de inculpatul C.Ș. se privește ca nefondat și se va respinge ca atare în conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului se va deduce durata arestării preventive de la 30 aprilie 2010, la data de 27 aprilie 2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 55 din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală cauze minori și familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului C.Ș. durata arestării preventive de la 30 aprilie 2010 la 27 iulie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 iulie 2011.