ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1182/2012

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul C.M.C. împotriva deciziei penale nr. 8 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 386/F din 12 decembrie 2011 a Tribunalului București, secția I-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 181, art. 182 sau art. 183 C. pen., formulată de inculpatul C.M.C., prin apărătorul desemnat din oficiu. În baza art. 174-176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

a fost condamnat inculpatul C.M.C. zis „C.", la pedeapsa de 15 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive, de la 08 aprilie 2011 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că nicio persoană nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1800 RON, din care 200 RON onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a se pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 1973/P/2011 din 27 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a fost trimis în judecată inculpatul C.M.C. zis „C.", pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 174-176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi privește pe învinuiții T.D.C., C.I.A. și M.R.A., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înștiința autoritatea, de către cel care a găsit o persoană a cărei viață, sănătate sau integritate corporală este în primejdie și care este lipsită de putința de a se salva, prevăzute de art. 315 C. pen. și continuarea cercetărilor într-o nouă cauză. În fapt, s-a reținut că, inculpatul C.M.C. a aplicat în mod repetat, într-un interval lung de timp, în mai multe rânduri, lovituri cu corp dur (pumni, picioare și bară metalică) în zone vitale (corp, torace și abdomen) victimei C.M.A., provocându-i leziuni multiple care, pe fondul complicațiilor survenite la un organism cu multiple afecțiuni cronice preexistente, i-au determinat decesul în data de 02 aprilie 2011. În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul C.M.C.

în condițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei. Au fost audiați martorii propuși în rechizitoriu și anume: M.R.A., P.M., V.C.M. și G.E.I., iar în privința martorilor C.I.A., C.A.D., T.D.C. și D.O., instanța de fond a renunțat la audierea acestora, conform art. 329 alin. (3) C. proc. pen. În apărare, inculpatul a solicitat proba cu înscrisuri în circumstanțiere, însă până la soluționarea cauzei aceste înscrisuri nu au fost depuse. În urma analizei actelor și lucrărilor cauzei, prima instanță a reținut că la data de 28 martie 2011, la orele 14:15, numita M.M. a sesizat prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 faptul că pe trotuarul din zona imobilului din strada A. din București, sector 1, se află căzut un bărbat cu vârsta de aproximativ 20-30 de ani, îmbrăcat sumar, în stare de semiconștientă, aceasta solicitând deplasarea unui echipaj de ambulanță.

La locul indicat a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, care a ajuns la orele 14:29, persoana în cauză fiind apoi transportată la Spitalul Clinic de Urgență București-F., unde a fost internată. Asupra bărbatului cu vârsta de aproximativ 20-30 de ani au fost găsite doar acte medicale emise pe numele C.M.A. din care rezultă că acesta fusese externat recent dintr-o altă unitate medicală. În urma verificărilor, precum și a recunoașterilor făcute de membrii familiei acestuia, sa stabilit că persoana în cauză este C.M.A.

Victima, C.M.A., a fost internată cu diagnosticul: „Agresiune (declarativ), Policontuzionat, Contuzie toracică, Contuzie abdominală (hematom splenic de pol inferior), Traumatism forte pumn drept fără leziuni osoase cu edem moderat al antebrațului drept, Echimoze față antero-laterală gambă și coapsa dreaptă, Hepatită cronică cu VHB și VHC, TBC pulmonar, Consumator cronic de substanțe etnobotanice", fiind instituit tratament medical de reechilibrare, însă evoluția stării de sănătate a acestuia a fost nefavorabilă, astfel că la data de 02 aprilie 2011, orele 00:10 a intervenit decesul. La data de 05 aprilie 2011 a fost efectuată autopsia medico-legală asupra cadavrului numitului C.M.A., fiind întocmit raportul nr. M1.

al cărui concluzii sunt următoarele: Concluziile raportului medico legal de necropsie nr. M1. din 19 septembrie 2011 au confirmat că, moartea numitului C.M.A. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio - facial survenit în cadrul unui politraumatism cu hemotorax bilateral, complicat în evoluție cu bronhopneumonie, stare toxico-septică și miocardită acută supurativă. La necropsie s-au mai constatat echimoze și excoriații pe trunchi și membre, infiltrate sanguine intercostale bilateral și un infiltrat sanguin la nivelul inserției laterale a hemidiafragmului stâng. Apariția complicațiilor cu rol tanatogenerator a fost favorizată de multiplele afecțiuni cronice preexistente ale susnumitului: TBC pulmonar, hepatită cronică cu virus B și C, ciroza hepatică, nefrita cronică, ateroscleroză sistemică.

Leziunile traumatice constatate la necropsie au putut fi produse prin lovire cu și de corp/plan dur și au legătură indirectă de cauzalitate cu decesul. Examenul toxicologic general din material cadaveric a evidențiat metamizol în urină și conținut gastric. Alcoolemia a fost zero. Sângele recoltat de la cadavru aparține grupei A2. Prima instanță a reținut în fapt că, în cursul lunii martie 2011, victima C.M.A., zis „M.", s-a întâlnit cu numitul T.D.C. în zona Pieței Dorobanți, aceștia cunoscându-se de mai mulți ani. Deoarece victima C.M.A. nu avea locuință și acuza probleme de sănătate, martorul T.D.C. i-a propus să meargă la adresa din București, Calea F., sector 1, unde acesta din urmă locuia fără forme legale împreună cu inculpatul C.M.C.

și frații acestuia, C.I.A. și C.A.D. C.M.A. a acceptat, iar în următoarele zile a locuit împreună cu persoanele menționate în una dintre camerele imobilului. Imobilul din Calea F., sector 1 aparține unei persoane neidentificate, este abandonat și se află într-o stare avansată de degradare. Inculpatul C.M.C., frații acestuia și T.D.C. locuiau în acest imobil fără acordul proprietarului. Aceștia nu aveau ocupație, obișnuind să cerșească ori să vândă fier vechi pentru a obține bani și în mod frecvent consumau substanțe cu efecte psihotrope. La data de 26 martie 2011, martorul C.I.A. a adus în locuință mai multe plicuri cu substanțe psihotrope „P." și împreună cu ceilalți, inclusiv cu victima C.M.A., le-au consumat prin injectare.

La un moment dat, în mod spontan, între C.M.A. și inculpatul C.M.C. s-a produs un conflict, inițial verbal, care apoi a degenerat, împrejurare în care inculpatul i-a aplicat victimei C.M.A. lovituri repetate în toate zonele corpului cu pumnii și picioarele, determinând căderea acestuia. Apoi, inculpatul s-a înarmat cu o bară metalică și a continuat să aplice lovituri victimei peste toate zonele corpului, în sprijinul victimei agresiunii intervenind și T.D.C. și C.I.A., care au reușit, după mai multe încercări, să îl determine pe inculpat să înceteze actele de agresiune. Victima a resimțit în mod vădit loviturile primite, acuzând dureri, fapt pentru care a fost obligată să iasă din camera unde stăteau, pe hol, unde a rămas întins pe pardoseala din beton, pe perioada nopții.

Ulterior, în cursul serii următoare inculpatul C.M.C. a transportat victima în curtea imobilului, unde acesta a rămas pe timpul nopții de 27 din 28 martie 2011 acoperit cu o plapumă/pătură adusă de C.A.D. Martorii audiați în cauză au relevat faptul că l-au văzut pe inculpatul C.M.C. aplicându-i victimei C.M.A. lovituri cu pumnii și picioarele, precum și cu diverse corpuri contondente, ori de câte ori acesta trecea pe lângă victimă, aceasta fiind în permanență în poziția culcat. În dimineața de 28 martie 2011, inculpatul C.M.C., fratele acestuia, C.I.A., și T.D.C., sprijiniți de M.R.A., acesta din urmă dezasigurând poarta de acces în imobil, au transportat victima, pe plapumă, în afara curții imobilului, abandonându-o pe trotuarul din fața imobilului din str. A., situat la câțiva zeci de metri de imobilul unde s-a produs agresiunea.

Prim instanța a reținut că, intervalul cuprins între momentul primei agresiuni săvârșite asupra victimei, respectiv ziua de 26 martie 2011 și abandonarea acesteia pe trotuar, care a avut loc în dimineața de 28 martie 2011 a rezultat din coroborarea declarațiilor inculpatului C.M.C., C.I.A., C.A.D. și T.D.C. Situația de fapt și vinovăția inculpatului a fost reținută în faza urmăririi penale în baza următorului material probator raportul medico-legal de necropsie nr. M1. și planșa fotografică cuprinzând aspecte surprinse cu ocazia efectuării autopsiei; copii ale foii de observație nr. FF eliberate de Spitalul Clinic de Urgență București - F.; copia fișei de solicitare eliberată de Serviciul de Ambulanță al Municipiului București și al Județului Ilfov; procesul-verbal de transcriere a convorbirii prin care a fost solicitată ambulanță și CD-ul cuprinzând redarea audio a acesteia; procese-verbale de identificare a victimei C.M.A.; declarațiile martorilor C.I.A., C.A.D.

și T.D.C.; procese-verbale de conducere în teren efectuată cu C.I.A., C.A.D. și T.D.C. în data de 09 aprilie 2011, planșă fotografică aferentă și CD-ul cuprinzând aspecte surprinse în cursul acestei activități; declarații martor P.M.; proces-verbal de recunoaștere din planșa fotografică efectuată de martorul P.M. și planșa foto aferentă; declarații martor M.R.A.; proces-verbal de recunoaștere din planșa fotografică efectuată de martorul M.R.A. și planșa foto aferentă; declarațiile martorelor D.O., G.E.I. și V.C.M.; 7 planșe fotografice; declarații inculpat C.M.C.; declarații învinuit T.D.C.; declarațiile învinuit C.A.D.; declarații învinuit M.R.A.; raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. P1.

privind pe inculpatul C.M.C. Prima instanță a apreciat că declarația inculpatului de recunoaștere parțială a infracțiunii săvârșite, în sensul că loviturile aplicate victimei nu au vizat zone vitale și au fost determinate de comportamentul nefiresc și provocator al acesteia, nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. În acest sens s-a avut în vedere că, martorii C.I.A. și C.A.D., frații inculpatului, fiind audiați în conformitate cu dispozițiile art. 80 C. proc. pen., au relatat că după ce au consumat produse etnobotanice, la data de 26 martie 2011, victima C.M.C. l-a înjurat pe inculpat. Inculpatul C.M.C. a început să lovească victima cu pumnii și picioarele pe tot corpul până când aceasta a căzut.

După acest moment, inculpatul a luat o bară metalică și a început din nou să-i aplice lovituri victimei, peste tot corpul. Martorul C.I.A. împreună cu martorul T.D.C. au încercat să-l împiedice pe inculpat să-și continue acțiunea, iar în momentul în care acesta a lovit victima cu bara metalică l-au luat în brațe, însă inculpatul a lovit în continuare victima. Aceeași martori relatează că victima a strigat la inculpat să nu-l mai lovească, însă acesta nu s-a oprit din acțiunea de lovire, care în final a condus la decesul lui C.M.C. Ulterior, inculpatul a dus victima pe hol. A doua zi, datorită strigătelor victimei, inculpatul a dus-o în curte și a lăsat-o întinsă la pământ, fără să-i acorde ajutor, iar mai târziu martorul C.A.D.

a coborât și a învelit victima cu o plapumă. A doua zi, la data de 28 martie 2011, inculpatul împreună cu martorii C.A.D., T.D.C. și M.R.A. au scos victima pe trotuarul de vis-a-vis de imobilul în care locuiau, aceasta aflându-se în continuare în stare gravă, însă niciunul dintre ei nu a apelat serviciul medical de urgență. Martorul M.R.A. a afirmat că în data de 27 martie 2011 a auzit că din curtea imobilului cu nr. 34 se auzeau vociferări și vaiete, iar a doua zi a descuiat poarta și împreună cu persoanele menționate mai sus au scos victima în afara imobilului respectiv. însă, în momentul în care a pătruns în curtea imobilului, a observat o persoană pe care nu o mai văzuse acolo, care se afla întinsă pe jos în curte, acoperită cu o plapumă închisă la culoare.

Același martor a mai arătat că, din câte își aduce aminte, inculpatul C.M.C. a afirmat că a bătut victima. De asemenea, martorul M.R.A. a recunoscut din planșele foto, persoana despre care a afirmat că a agresat victima și care a ajutat la transportarea acesteia în exteriorul curții, respectiv pe inculpatul C.M.C. Prima instanță a apreciat că, apărarea inculpatului, în sensul că atunci când victima se afla la spital a fost întrebată de către organele de poliție, martorele V.C.M. și G.E.I., cu privire la persoana care i-a produs vătămările, aceasta a declarat că a fost bătută de T., nu este susținută de mijloacele de probă analizate anterior. Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 181, art. 182 sau art. 183 C. pen., prima instanță a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

În acest sens, instanța de fond a avut în vedere că, pentru existența infracțiunilor prevăzute de art. 181 și art. 182 C. pen., elementul material constă în săvârșirea oricărei activități care a avut ca rezultat vătămarea integrității corporale sau a sănătății care a necesitat îngrijiri medicale de mai mult de 20 zile dar nu mai mult de 60 zile, respectiv existența unei vătămări care a necesitat îngrijiri medicale pe o durată mai mare de 60 zile sau a avut una dintre consecințele prevăzute de alin. (2) al art. 182 C. pen. Or, din concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. M1.

rezultă fără echivoc că nu este realizat elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 181 și art. 182 C. pen., sub aspectul numărului de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, întrucât în final victima a decedat ca urmare a „hemoragiei meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio-facial..." Sub aspectul, infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., prima instanță a constatat că acțiunea de ucidere, ca element material al omorului deosebește această infracțiune, sub raport obiectiv, de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, la care elementul material este constituit dintr-o lovire sau o vătămare a integrității corporale ori a sănătății. Cum inculpatul a lovit victima în mod repetat cu pumnii și cu picioarele peste tot corpul, iar după ce aceasta a căzut la pământ, a luat o bară metalică lovind-o, în continuare, peste tot corpul, ceea ce însemnă că a atins zone vitale precum capul și toracele.

În raport de aceste elemente, prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului C.M.C. care i-a aplicat în mod repetat, într-un interval lung de timp, în mai multe rânduri, lovituri cu corp dur (pumni, picioare și bară metalică) în zone vitale (corp, torace și abdomen) victimei C.M.A., provocându-i leziuni multiple care, pe fondul complicațiilor survenite la un organism cu multiple afecțiuni cronice preexistente, i-au determinat decesul în data de 02 aprilie 2011, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prin cruzimi, faptă prevăzută și pedepsită de disp. art. 174-176 lit. a) C. pen.

În ceea ce privește, încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul C.M.C., s-a constatat că în mod corect au fost reținute dispozițiile art. 176 lit. a) C. pen., prin modalitatea de săvârșire a faptei-exercitarea de lovituri în mod repetat în zone vitale pe o durată relativ mare de timp și lăsarea victimei pe parcursul a peste 24 de ore în stare de agonie, aceasta suportând suferințe chinuitoare, denotă cruzimea manifestată de inculpat. Întrucât fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, au fost reținute și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

și anume, limitele de pedeapsă fixate în partea specială C. pen., gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, persoana inculpatului, atingerea adusă valorii sociale ocrotite, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. S-a avut în vedere că inculpatul, prin infracțiunea comisă a suprimat viața unei persoane, lezând valoarea socială supremă și relațiile sociale a căror desfășurare normală nu poate fi concepută fără apărarea dreptului fundamental al omului la viață, drept care este absolut, aparține fiecărei persoane și este opozabil tuturor, iar ceilalți membri ai societății sunt ținuți să-l respecte și să se abțină de la orice acțiune sau să îndeplinească orice acțiune pentru a evita orice atingere adusă acestui drept.

Prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă de 15 ani închisoare, apreciind că aceasta răspunde scopului definit prin art. 52 C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.M.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul nereținerii de către instanța de fond a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., cât și a unei interpretări greșite date dispozițiilor art. 72 C. pen. În dezvoltarea motivelor de apel invocat apărarea a susținut că inculpatul C.M.C. a săvârșit infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., datorită existenței unei provocări din partea victimei C.M.A., așa încât este necesar ca pedeapsa aplicată de 15 ani închisoare să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

De asemenea, a solicitat să se dea o nouă eficiență dispozițiilor art. 72 C. pen. ca urmare a recunoașterii infracțiunii dedusă judecății de către inculpatul C.M.C. Prin decizia penală nr. 8 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat C.M.C. împotriva sentinței penale nr. 986 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 63356/3/2011. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată, reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 08 aprilie 2011 la zi. A fost obligat apelantul inculpat să plătească 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul avocat oficiu urmând să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat următoarele: Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului s-a reținut că instanța de fond în mod corect, potrivit art. 69 C. proc. pen. a înlăturat din ansamblul probator existent în cauză, declarația inculpatului C.M.C., în sensul că ar fi fost determinat de către victima C.M.A. să săvârșească infracțiunea pe fondul unei puternice tulburări sau emoții create prin comportamentul acesteia, atâta timp cât nici o probă din dosar nu confirmă susținerea acestuia. S-a apreciat că, solicitând instanței de apel coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, fără a aduce dovezi care să confirme susținerea sa, inculpatul C.M.C.

nu s-a conformat dispozițiilor art. 66 alin. (2) C. proc. pen. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei de 15 ani închisoare aplicată, instanța de apel a constatat că instanța de fond a analizat în mod corect atât gradul ridicat al infracțiunii de omor deosebit de grav, cât și periculozitatea deosebită a inculpatului C.M.C., care după ce a lovit în mod repetat victima cu pumnii și picioarele, iar ulterior cu o bară metalică, a abandonat-o pe trotuarul din fața imobilului din str. A., de unde a fost preluată de Serviciul de Ambulanță București - Ilfov. Totodată, instanța de apel a mai reținut că, în mod greșit inculpatul C.M.C.

a susținut că a recunoscut săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, în condițiile în care a încercat să acrediteze ideea existenței circumstanței judiciare legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen., pentru a-i fi diminuată răspunderea penală, atâta timp cât probele dosarului confirmă existența situației de fapt, astfel cum a fost descrisă de către martorii prezenți la fața locului T.D.C. și C.I.A., ultimul fiind fratele inculpatului. S-a mai reținut că, potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul C.M.C. este în permanent conflict cu legea penală fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 81-82 C. pen. prin sentința penală nr. 1914 din 15 decembrie 2002, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, pedeapsă ce a fost grațiată potrivit dispozițiilor Legii nr. 543/2002, iar starea de recidivă postexecutorie a inculpatului C.M.C.

a fost reținută în mod corect de către instanța de fond, atâta timp cât prezenta faptă a fost săvârșită înaintea împlinirii termenului de reabilitare cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1301 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 2402 din 12 aprilie 2006, a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea ce privește menținerea stării de arest preventiv, instanța de apel a constatat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., față de menținerea în continuare a temeiului arestării preventive, respectiv cel prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C.M.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate, pe care o consideră excesiv de severă și aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., întrucât a recunoscut fapta săvârșită. Examinând recursul în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în raport cu materialul probator administrat în cauză, a dat faptei săvârșite o corectă încadrare juridică în textul de lege corespunzător și a aplicat o pedeapsă just proporționalizată, conform criteriilor prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen.

și constată că recursul declarat de inculpat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Înalta Curte reține că, potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

Raportând cauzei aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei instanța de fond și instanța de apel au dat eficiență tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale în materie ale C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârșită -infracțiunea de omor deosebit de grav-, gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările comiterii ei, inculpatul i-a aplicat victimei C.M.A., în mod repetat, într-un interval lung de timp, în mai multe rânduri, lovituri cu pumnii și picioarele în torace și abdomen, zone anatomice vitale, iar după ce aceasta a căzut la pământ a continuat să o lovească peste tot corpul cu o bară metalică, după care a abandonat victima și deși aceasta se afla în stare gravă, nu i-a acordat ajutor.

Totodată, în mod justificat, instanțele au mai avut în vedere la aplicarea pedepsei inculpatului valoarea socială lezată prin activitatea infracțională desfășurată și anume, dreptul la viață a părții vătămate, drept fundamental al omului și urmarea produsă, confirmată de Raportului medico legal de necropsie nr. M1. din 19 septembrie 2011 din care rezultă că moartea victimei C.M.A. a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio - facial survenit în cadrul unui politraumatism cu hemotorax bilateral, complicat în evoluție cu bronhopneumonie, stare toxico-septică și miocardită acută supurativă leziunile multiple provocate , iar multiplele afecțiuni cronice de care suferea victima au dus la complicații ce au avut ca urmare decesul acesteia.

De asemenea, se reține că, din fișa de cazier judiciar a inculpatului (dosar de urmărire penală) rezultă că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 1914 din 15 decembrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 1 București la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calficat prevăzută de art. 208-209 alin. (1) lit. e) C. pen., pedeapsa fiind grațiată potrivit dispozițiilor din Legea nr. 543/2002, iar prin sentința penală nr. 1301 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2402 din 12 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fiind arestat preventiv la data de 24 aprilie 2005 și liberat condiționat la data de 03 aprilie 2007, având un rest de pedeapsă de executat de 384 de zile.

De asemene, inculpatului i-a fost aplicată sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208-209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., prin ordonanța nr. 4083/P/2008 din 29 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1. Așa fiind, se constată că fapta din prezenta cauză a fost săvârșită înaintea împlinirii termenul de reabilitare pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1301 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2402 din 12 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care curge de la data de 24 octombrie 2013, iar acest fapt a atras incidența aplicării dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., referitoare la starea de recidivă postexecutorie.

În procesul de individualizare a pedepsei, în mod just, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au avut în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o atitudine procesuală oscilantă și a săvârșit fapta din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., care agravează răspunderea penală, ceea ce demonstrează periculozitatea socială și perseverența sa infracțională, acesta ignorând atât valorilor sociale ocrotite de lege, pe care le-a încălcat în mod repetat, dar și avertismentului ferm dat de societate prin hotărârile de condamnare anterioară. Conform dispozițiilor art. 176 lit. a) C. pen., infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșită prin cruzimi se pedepsește cu detențiunea pe viață sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Așa fiind, pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată inculpatului este orientată la minimul special prevăzut de textul incriminator, iar sub aspectul cuantumului său este în măsură să conducă la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de drept, de regulile de conviețuire socială și principiile morale, răspunzând principiului proporționalității în raport cu gradul concret de pericol al faptei și cu datele personale ale inculpatului, fiind adecvată și suficientă pentru realizarea scopului de prevenție specială, de coerciție și de reeducare, astfel cum acesta este definit de art. 52 alin. (1) C. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu poate fi primită nici cererea formulată de inculpatul C.M.C.

în fața instanței de recurs la termenul din 17 aprilie 2013, prin care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Astfel, potrivit alineatului 7 al aceluiași articol, cauza de reducere a limitelor de pedeapsă legale nu se aplică în cazul în care în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață. Cum inculpatul C.M.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., faptă care se pedepsește cu detențiunea sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, se constată că dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., nu sunt incidente în cauză. Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.C., apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 8 aprilie 2011 la 17 aprilie 2012. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligată la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.C. împotriva deciziei penale nr. 8 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 8 aprilie 2011 la 17 aprilie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 aprilie 2012.