ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1182/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1182/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului declarat

de inculpatul C.M.C. împotriva

deciziei

penale nr. 8 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 386/F din 12

decembrie 2011 a Tribunalului București, secția I-a penală, în baza art. 334 C.

proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din

infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a) C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art.

181, art. 182 sau art. 183 C. pen., formulată de inculpatul C.M.C., prin

apărătorul desemnat din oficiu.

În baza art. 174-176 lit. a) C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.M.C. zis „C.",

la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă

de 5 ani, de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis

inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive, de

la 08 aprilie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost

menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 346 C. proc. pen., s-a luat

act că nicio persoană nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1800 RON, din

care 200 RON onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a se pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1973/P/2011 din

27 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a fost trimis

în judecată inculpatul C.M.C. zis „C.", pentru săvârșirea infracțiunii de omor

deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 174-176 lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen.

S-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce

îi privește pe învinuiții T.D.C., C.I.A. și M.R.A., cercetați pentru săvârșirea

infracțiunii de omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înștiința autoritatea,

de către cel care a găsit o persoană a cărei viață, sănătate sau integritate corporală

este în primejdie și care este lipsită de putința de a se salva, prevăzute de

art. 315 C. pen. și continuarea cercetărilor într-o nouă cauză.

În fapt, s-a reținut că, inculpatul C.M.C.

a aplicat în mod repetat, într-un interval lung de timp, în mai multe rânduri, lovituri

cu corp dur (pumni, picioare și bară metalică) în zone vitale (corp, torace și abdomen)

victimei C.M.A., provocându-i leziuni multiple care, pe fondul complicațiilor survenite

la un organism cu multiple afecțiuni cronice preexistente, i-au determinat decesul

în data de 02 aprilie 2011.

În cursul cercetării judecătorești a fost

audiat inculpatul C.M.C. în condițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., declarația

acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Au fost audiați martorii propuși în rechizitoriu

și anume: M.R.A., P.M., V.C.M. și G.E.I., iar în privința martorilor C.I.A., C.A.D.,

T.D.C. și D.O., instanța de fond a renunțat la audierea acestora, conform art. 329

alin. (3) C. proc. pen.

În apărare, inculpatul a solicitat proba

cu înscrisuri în circumstanțiere, însă până la soluționarea cauzei aceste înscrisuri

nu au fost depuse.

În urma analizei actelor și lucrărilor

cauzei, prima instanță a reținut că la data de 28 martie 2011, la orele 14:15, numita

M.M. a sesizat prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 faptul

că pe trotuarul din zona imobilului din strada A. din București, sector 1, se află

căzut un bărbat cu vârsta de aproximativ 20-30 de ani, îmbrăcat sumar, în stare

de semiconștientă, aceasta solicitând deplasarea unui echipaj de ambulanță.

La locul indicat a intervenit un echipaj

al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, care a ajuns la orele 14:29, persoana

în cauză fiind apoi transportată la Spitalul Clinic de Urgență București-F., unde

a fost internată.

Asupra bărbatului cu vârsta de aproximativ

20-30 de ani au fost găsite doar acte medicale emise pe numele C.M.A. din care rezultă

că acesta fusese externat recent dintr-o altă unitate medicală.

În urma verificărilor, precum și a recunoașterilor

făcute de membrii familiei acestuia, sa stabilit că persoana în cauză este C.M.A.

Victima, C.M.A., a fost internată cu diagnosticul:

„Agresiune (declarativ), Policontuzionat, Contuzie toracică, Contuzie abdominală

(hematom splenic de pol inferior), Traumatism forte pumn drept fără leziuni osoase

cu edem moderat al antebrațului drept, Echimoze față antero-laterală gambă și coapsa

dreaptă, Hepatită cronică cu VHB și VHC, TBC pulmonar, Consumator cronic de substanțe

etnobotanice", fiind instituit tratament medical de reechilibrare, însă evoluția

stării de sănătate a acestuia a fost nefavorabilă, astfel că la data de 02

aprilie 2011, orele 00:10 a intervenit decesul.

La data de 05 aprilie 2011 a fost efectuată

autopsia medico-legală asupra cadavrului numitului C.M.A., fiind întocmit raportul

nr. M1. al cărui concluzii sunt următoarele:

Concluziile raportului medico legal de

necropsie nr. M1. din 19 septembrie 2011 au confirmat că, moartea numitului C.M.A.

a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecința unui traumatism

cranio - facial survenit în cadrul unui politraumatism cu hemotorax bilateral, complicat

în evoluție cu bronhopneumonie, stare toxico-septică și miocardită acută supurativă.

La necropsie s-au mai constatat echimoze

și excoriații pe trunchi și membre, infiltrate sanguine intercostale bilateral și

un infiltrat sanguin la nivelul inserției laterale a hemidiafragmului stâng.

Apariția complicațiilor cu rol tanatogenerator

a fost favorizată de multiplele afecțiuni cronice preexistente ale susnumitului:

TBC pulmonar, hepatită cronică cu virus B și C, ciroza hepatică, nefrita cronică,

ateroscleroză sistemică.

Leziunile traumatice constatate la necropsie

au putut fi produse prin lovire cu și de corp/plan dur și au legătură indirectă

de cauzalitate cu decesul.

Examenul toxicologic general din material

cadaveric a evidențiat metamizol în urină și conținut gastric. Alcoolemia a fost

zero.

Sângele recoltat de la cadavru aparține

grupei A2.

Prima instanță a reținut în fapt că, în

cursul lunii martie 2011, victima C.M.A., zis „M.", s-a întâlnit cu numitul

T.D.C. în zona Pieței Dorobanți, aceștia cunoscându-se de mai mulți ani.

Deoarece victima C.M.A. nu avea locuință

și acuza probleme de sănătate, martorul T.D.C. i-a propus să meargă la adresa din

București, Calea F., sector 1, unde acesta din urmă locuia fără forme legale împreună

cu inculpatul C.M.C. și frații acestuia, C.I.A. și C.A.D. C.M.A. a acceptat, iar

în următoarele zile a locuit împreună cu persoanele menționate în una dintre camerele

imobilului.

Imobilul din Calea F., sector 1 aparține

unei persoane neidentificate, este abandonat și se află într-o stare avansată de

degradare.

Inculpatul C.M.C., frații acestuia și T.D.C.

locuiau în acest imobil fără acordul proprietarului. Aceștia nu aveau ocupație,

obișnuind să cerșească ori să vândă fier vechi pentru a obține bani și în mod frecvent

consumau substanțe cu efecte psihotrope.

La data de 26 martie 2011, martorul C.I.A.

a adus în locuință mai multe plicuri cu substanțe psihotrope „P." și împreună

cu ceilalți, inclusiv cu victima C.M.A., le-au consumat prin injectare.

La un moment dat, în mod spontan, între

C.M.A. și inculpatul C.M.C. s-a produs un conflict, inițial verbal, care apoi a

degenerat, împrejurare în care inculpatul i-a aplicat victimei C.M.A. lovituri repetate

în toate zonele corpului cu pumnii și picioarele, determinând căderea acestuia.

Apoi, inculpatul s-a înarmat cu o bară metalică și a continuat să aplice lovituri

victimei peste toate zonele corpului, în sprijinul victimei agresiunii intervenind

și T.D.C. și C.I.A., care au reușit, după mai multe încercări, să îl determine pe

inculpat să înceteze actele de agresiune.

Victima a resimțit în mod vădit loviturile

primite, acuzând dureri, fapt pentru care a fost obligată să iasă din camera unde

stăteau, pe hol, unde a rămas întins pe pardoseala din beton, pe perioada nopții.

Ulterior, în cursul serii următoare inculpatul

C.M.C. a transportat victima în curtea imobilului, unde acesta a rămas pe timpul

nopții de 27 din 28 martie 2011 acoperit cu o plapumă/pătură adusă de C.A.D.

Martorii audiați în cauză au relevat faptul

că l-au văzut pe inculpatul C.M.C. aplicându-i victimei C.M.A. lovituri cu pumnii

și picioarele, precum și cu diverse corpuri contondente, ori de câte ori acesta

trecea pe lângă victimă, aceasta fiind în permanență în poziția culcat.

În dimineața de 28 martie 2011, inculpatul

C.M.C., fratele acestuia, C.I.A., și T.D.C., sprijiniți de M.R.A., acesta din urmă

dezasigurând poarta de acces în imobil, au transportat victima, pe plapumă, în afara

curții imobilului, abandonându-o pe trotuarul din fața imobilului din str. A., situat

la câțiva zeci de metri de imobilul unde s-a produs agresiunea.

Prim instanța a reținut că, intervalul

cuprins între momentul primei agresiuni săvârșite asupra victimei, respectiv ziua

de 26 martie 2011 și abandonarea acesteia pe trotuar, care a avut loc în dimineața

de 28 martie 2011 a rezultat din coroborarea declarațiilor inculpatului C.M.C.,

C.I.A., C.A.D. și T.D.C.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului

a fost reținută în faza urmăririi penale în baza următorului material probator raportul

medico-legal de necropsie nr. M1. și planșa fotografică cuprinzând aspecte surprinse

cu ocazia efectuării autopsiei; copii ale foii de observație nr. FF eliberate de

Spitalul Clinic de Urgență București - F.; copia fișei de solicitare eliberată de

Serviciul de Ambulanță al Municipiului București și al Județului Ilfov; procesul-verbal

de transcriere a convorbirii prin care a fost solicitată ambulanță și CD-ul cuprinzând

redarea audio a acesteia; procese-verbale de identificare a victimei C.M.A.; declarațiile

martorilor C.I.A., C.A.D. și T.D.C.; procese-verbale de conducere în teren efectuată

cu C.I.A., C.A.D. și T.D.C. în data de 09 aprilie 2011, planșă fotografică aferentă

și CD-ul cuprinzând aspecte surprinse în cursul acestei activități; declarații martor

P.M.; proces-verbal de recunoaștere din planșa fotografică efectuată de martorul

P.M. și planșa foto aferentă; declarații martor M.R.A.; proces-verbal de recunoaștere

din planșa fotografică efectuată de martorul M.R.A. și planșa foto aferentă; declarațiile

martorelor D.O., G.E.I. și V.C.M.; 7 planșe fotografice; declarații inculpat C.M.C.;

declarații învinuit T.D.C.; declarațiile învinuit C.A.D.; declarații învinuit M.R.A.;

raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. P1. privind pe inculpatul C.M.C.

Prima instanță a apreciat că declarația

inculpatului de recunoaștere parțială a infracțiunii săvârșite, în sensul că loviturile

aplicate victimei nu au vizat zone vitale și au fost determinate de comportamentul

nefiresc și provocator al acesteia, nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă

administrate în cauză.

În acest sens s-a avut în vedere că, martorii

C.I.A. și C.A.D., frații inculpatului, fiind audiați în conformitate cu dispozițiile

art. 80 C. proc. pen., au relatat că după ce au consumat produse etnobotanice, la

data de 26 martie 2011, victima C.M.C. l-a înjurat pe inculpat. Inculpatul C.M.C.

a început să lovească victima cu pumnii și picioarele pe tot corpul până când aceasta

a căzut. După acest moment, inculpatul a luat o bară metalică și a început din nou

să-i aplice lovituri victimei, peste tot corpul.

Martorul C.I.A. împreună cu martorul T.D.C.

au încercat să-l împiedice pe inculpat să-și continue acțiunea, iar în momentul

în care acesta a lovit victima cu bara metalică l-au luat în brațe, însă inculpatul

a lovit în continuare victima.

Aceeași martori relatează că victima a

strigat la inculpat să nu-l mai lovească, însă acesta nu s-a oprit din acțiunea

de lovire, care în final a condus la decesul lui C.M.C.

Ulterior, inculpatul a dus victima pe hol.

A doua zi, datorită strigătelor victimei, inculpatul a dus-o în curte și a lăsat-o

întinsă la pământ, fără să-i acorde ajutor, iar mai târziu martorul C.A.D. a coborât

și a învelit victima cu o plapumă.

A doua zi, la data de 28 martie 2011, inculpatul

împreună cu martorii C.A.D., T.D.C. și M.R.A. au scos victima pe trotuarul de vis-a-vis

de imobilul în care locuiau, aceasta aflându-se în continuare în stare gravă, însă

niciunul dintre ei nu a apelat serviciul medical de urgență.

Martorul M.R.A. a afirmat că în data de

27 martie 2011 a auzit că din curtea imobilului cu nr. 34 se auzeau vociferări și

vaiete, iar a doua zi a descuiat poarta și împreună cu persoanele menționate mai

sus au scos victima în afara imobilului respectiv. însă, în momentul în care a pătruns

în curtea imobilului, a observat o persoană pe care nu o mai văzuse acolo, care

se afla întinsă pe jos în curte, acoperită cu o plapumă închisă la culoare. Același

martor a mai arătat că, din câte își aduce aminte, inculpatul C.M.C. a afirmat că

a bătut victima.

De asemenea, martorul M.R.A. a recunoscut

din planșele foto, persoana despre care a afirmat că a agresat victima și care a

ajutat la transportarea acesteia în exteriorul curții, respectiv pe inculpatul C.M.C.

Prima instanță a apreciat că, apărarea

inculpatului, în sensul că atunci când victima se afla la spital a fost întrebată

de către organele de poliție, martorele V.C.M. și G.E.I., cu privire la persoana

care i-a produs vătămările, aceasta a declarat că a fost bătută de T., nu este susținută

de mijloacele de probă analizate anterior.

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării

juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunile prevăzute

de art. 181, art. 182 sau art. 183 C. pen., prima instanță a apreciat că aceasta

este neîntemeiată.

În acest sens, instanța de fond a avut

în vedere că, pentru existența infracțiunilor prevăzute de art. 181 și art. 182

C. pen., elementul material constă în săvârșirea oricărei activități care a avut

ca rezultat vătămarea integrității corporale sau a sănătății care a necesitat îngrijiri

medicale de mai mult de 20 zile dar nu mai mult de 60 zile, respectiv existența

unei vătămări care a necesitat îngrijiri medicale pe o durată mai mare de 60 zile

sau a avut una dintre consecințele prevăzute de alin. (2) al art. 182 C. pen.

Or, din concluziile raportului medico-legal

de necropsie nr. M1. rezultă fără echivoc că nu este realizat elementul material

al infracțiunilor prevăzute de art. 181 și art. 182 C. pen., sub aspectul numărului

de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, întrucât în final victima a decedat

ca urmare a „hemoragiei meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio-facial..."

Sub aspectul, infracțiunii prevăzute de

art. 183 C. pen., prima instanță a constatat că acțiunea de ucidere, ca element

material al omorului deosebește această infracțiune, sub raport obiectiv, de lovirile

sau vătămările cauzatoare de moarte, la care elementul material este constituit

dintr-o lovire sau o vătămare a integrității corporale ori a sănătății.

Cum inculpatul a lovit victima în mod repetat

cu pumnii și cu picioarele peste tot corpul, iar după ce aceasta a căzut la pământ,

a luat o bară metalică lovind-o, în continuare, peste tot corpul, ceea ce însemnă

că a atins zone vitale precum capul și toracele.

În raport de aceste elemente, prima instanță

a apreciat că, în drept, fapta inculpatului C.M.C. care i-a aplicat în mod repetat,

într-un interval lung de timp, în mai multe rânduri, lovituri cu corp dur (pumni,

picioare și bară metalică) în zone vitale (corp, torace și abdomen) victimei C.M.A.,

provocându-i leziuni multiple care, pe fondul complicațiilor survenite la un organism

cu multiple afecțiuni cronice preexistente, i-au determinat decesul în data de 02

aprilie 2011, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit

de grav prin cruzimi, faptă prevăzută și pedepsită de disp. art. 174-176 lit.

a) C. pen.

În ceea ce privește, încadrarea juridică

a faptei săvârșite de inculpatul C.M.C., s-a constatat că în mod corect au fost

reținute dispozițiile art. 176 lit. a) C. pen., prin modalitatea de săvârșire a

faptei-exercitarea de lovituri în mod repetat în zone vitale pe o durată relativ

mare de timp și lăsarea victimei pe parcursul a peste 24 de ore în stare de agonie,

aceasta suportând suferințe chinuitoare, denotă cruzimea manifestată de inculpat.

Întrucât fapta a fost săvârșită în stare

de recidivă postcondamnatorie, au fost reținute și dispozițiile art. 37 lit. b)

C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului,

prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și anume,

limitele de pedeapsă fixate în partea specială C. pen., gradul ridicat de pericol

social al infracțiunii săvârșite, persoana inculpatului, atingerea adusă valorii

sociale ocrotite, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a avut în vedere că inculpatul, prin

infracțiunea comisă a suprimat viața unei persoane, lezând valoarea socială supremă

și relațiile sociale a căror desfășurare normală nu poate fi concepută fără apărarea

dreptului fundamental al omului la viață, drept care este absolut, aparține fiecărei

persoane și este opozabil tuturor, iar ceilalți membri ai societății sunt ținuți

să-l respecte și să se abțină de la orice acțiune sau să îndeplinească orice acțiune

pentru a evita orice atingere adusă acestui drept.

Prima instanță a aplicat inculpatului o

pedeapsă de 15 ani închisoare, apreciind că aceasta răspunde scopului definit prin

art. 52 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul C.M.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul

nereținerii de către instanța de fond a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., cât

și a unei interpretări greșite date dispozițiilor art. 72 C. pen.

În dezvoltarea motivelor de apel invocat

apărarea a susținut că inculpatul C.M.C. a săvârșit infracțiunea de omor deosebit

de grav prev. de art. 174 - 176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., datorită existenței unei provocări din partea victimei C.M.A., așa încât este

necesar ca pedeapsa aplicată de 15 ani închisoare să fie coborâtă sub minimul special

prevăzut de lege.

De asemenea, a solicitat să se dea o nouă

eficiență dispozițiilor art. 72 C. pen. ca urmare a recunoașterii infracțiunii dedusă

judecății de către inculpatul C.M.C.

Prin decizia penală nr. 8 din 19 ianuarie

2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de apelantul-inculpat C.M.C. împotriva sentinței penale nr. 986 din 12

decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul

nr. 63356/3/2011.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată,

reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 08 aprilie 2011 la zi.

A fost obligat apelantul inculpat să plătească

400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul avocat oficiu

urmând să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Examinând sentința atacată prin prisma

motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat următoarele:

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului

s-a reținut că instanța de fond în mod corect, potrivit art. 69 C. proc. pen. a

înlăturat din ansamblul probator existent în cauză, declarația inculpatului C.M.C.,

în sensul că ar fi fost determinat de către victima C.M.A. să săvârșească infracțiunea

pe fondul unei puternice tulburări sau emoții create prin comportamentul acesteia,

atâta timp cât nici o probă din dosar nu confirmă susținerea acestuia.

S-a apreciat că, solicitând instanței de

apel coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, fără a aduce dovezi

care să confirme susținerea sa, inculpatul C.M.C. nu s-a conformat dispozițiilor

art. 66 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește individualizarea judiciară

a pedepsei de 15 ani închisoare aplicată, instanța de apel a constatat că instanța

de fond a analizat în mod corect atât gradul ridicat al infracțiunii de omor deosebit

de grav, cât și periculozitatea deosebită a inculpatului C.M.C., care după ce a

lovit în mod repetat victima cu pumnii și picioarele, iar ulterior cu o bară metalică,

a abandonat-o pe trotuarul din fața imobilului din str. A., de unde a fost preluată

de Serviciul de Ambulanță București - Ilfov.

Totodată, instanța de apel a mai reținut

că, în mod greșit inculpatul C.M.C. a susținut că a recunoscut săvârșirea infracțiunii

de omor deosebit de grav, în condițiile în care a încercat să acrediteze ideea existenței

circumstanței judiciare legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen., pentru a-i fi diminuată

răspunderea penală, atâta timp cât probele dosarului confirmă existența situației

de fapt, astfel cum a fost descrisă de către martorii prezenți la fața locului T.D.C.

și C.I.A., ultimul fiind fratele inculpatului.

S-a mai reținut că, potrivit fișei de cazier

judiciar, inculpatul C.M.C. este în permanent conflict cu legea penală fiind condamnat

la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 81-82 C. pen. prin sentința penală

nr. 1914 din 15 decembrie 2002, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, pedeapsă

ce a fost grațiată potrivit dispozițiilor Legii nr. 543/2002, iar starea de recidivă

postexecutorie a inculpatului C.M.C. a fost reținută în mod corect de către instanța

de fond, atâta timp cât prezenta faptă a fost săvârșită înaintea împlinirii termenului

de reabilitare cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 1301 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului București, definitivă prin

decizia penală nr. 2402 din 12 aprilie 2006, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește menținerea stării de

arest preventiv, instanța de apel a constatat că sunt îndeplinite dispozițiile

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., față de menținerea în continuare a

temeiului arestării preventive, respectiv cel prev. de art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

inculpatul C.M.C.,

solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și reindividualizarea

judiciară a pedepsei aplicate, pe care o consideră excesiv de severă și aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., întrucât a recunoscut fapta săvârșită.

Examinând recursul în raport de motivele

invocate, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte că acesta este nefondat, pentru considerentele

ce se vor arătat în continuare.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului,

Înalta Curte constată că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în raport cu materialul probator

administrat în cauză, a dat faptei săvârșite o corectă încadrare juridică în textul

de lege corespunzător și a aplicat o pedeapsă just proporționalizată, conform criteriilor

prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen. și constată că recursul declarat de inculpat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite

decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea

și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui

cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este

o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei

fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are,

pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea

legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în

ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare

a acestuia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă

de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

Raportând cauzei aceste considerații teoretice,

Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei instanța de fond și instanța

de apel au dat eficiență tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C.

pen., ținând seama de dispozițiile părții generale în materie ale C. pen., limitele

de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârșită -infracțiunea de omor deosebit

de grav-, gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările

comiterii ei, inculpatul i-a aplicat victimei C.M.A., în mod repetat, într-un interval

lung de timp, în mai multe rânduri, lovituri cu pumnii și picioarele în torace și

abdomen, zone anatomice vitale, iar după ce aceasta a căzut la pământ a continuat

să o lovească peste tot corpul cu o bară metalică, după care a abandonat victima

și deși aceasta se afla în stare gravă, nu i-a acordat ajutor.

Totodată, în mod justificat, instanțele

au mai avut în vedere la aplicarea pedepsei inculpatului valoarea socială lezată

prin activitatea infracțională desfășurată și anume, dreptul la viață a părții vătămate,

drept fundamental al omului și urmarea produsă, confirmată de Raportului medico

legal de necropsie nr. M1. din 19 septembrie 2011 din care rezultă că moartea victimei

C.M.A. a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecința

unui traumatism cranio - facial survenit în cadrul unui politraumatism cu hemotorax

bilateral, complicat în evoluție cu bronhopneumonie, stare toxico-septică și miocardită

acută supurativă leziunile multiple provocate , iar multiplele afecțiuni cronice

de care suferea victima au dus la complicații ce au avut ca urmare decesul acesteia.

De asemenea, se reține că, din fișa de

cazier judiciar a inculpatului (dosar de urmărire penală) rezultă că acesta a fost

condamnat prin sentința penală nr. 1914 din 15 decembrie 2002 a Judecătoriei Sectorului

1 București la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt

calficat prevăzută de art. 208-209 alin. (1) lit. e) C. pen., pedeapsa fiind grațiată

potrivit dispozițiilor din Legea nr. 543/2002, iar prin sentința penală nr. 1301

din 18 octombrie 2005 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală

nr. 2402 din 12 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost condamnat

la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, fiind arestat preventiv la data de 24 aprilie 2005 și liberat condiționat

la data de 03 aprilie 2007, având un rest de pedeapsă de executat de 384 de zile.

De asemene, inculpatului i-a fost aplicată sancțiunea administrativă a amenzii în

cuantum de 1.000 RON pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută

de art. 208-209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., prin ordonanța nr. 4083/P/2008

din 29 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1.

Așa fiind, se constată că fapta din prezenta

cauză a fost săvârșită înaintea împlinirii termenul de reabilitare pentru pedeapsa

de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1301 din 18 octombrie 2005

a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2402 din 12

aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care curge de la data de 24

octombrie 2013, iar acest fapt a atras incidența aplicării dispozițiilor art. 37

lit. b) C. pen., referitoare la starea de recidivă postexecutorie.

În procesul de individualizare a pedepsei,

în mod just, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au avut în vedere și

datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o atitudine procesuală

oscilantă și a săvârșit fapta din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie

prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., care agravează răspunderea penală, ceea ce

demonstrează periculozitatea socială și perseverența sa infracțională, acesta ignorând

atât valorilor sociale ocrotite de lege, pe care le-a încălcat în mod repetat, dar

și avertismentului ferm dat de societate prin hotărârile de condamnare anterioară.

Conform dispozițiilor art. 176 lit. a)

C. pen., infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșită prin cruzimi se pedepsește

cu detențiunea pe viață sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea

unor drepturi.

Așa fiind, pedeapsa de 15 ani închisoare

aplicată inculpatului este orientată la minimul special prevăzut de textul incriminator,

iar sub aspectul cuantumului său este în măsură să conducă la formarea unei atitudini

pozitive a acestuia față de ordinea de drept, de regulile de conviețuire socială

și principiile morale, răspunzând principiului proporționalității în raport cu gradul

concret de pericol al faptei și cu datele personale ale inculpatului, fiind adecvată

și suficientă pentru realizarea scopului de prevenție specială, de coerciție și

de reeducare, astfel cum acesta este definit de art. 52 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că nu poate fi primită nici cererea formulată de inculpatul C.M.C. în fața instanței

de recurs la termenul din 17 aprilie 2013, prin care a solicitat aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel, potrivit alineatului 7 al aceluiași

articol, cauza de reducere a limitelor de pedeapsă legale nu se aplică în cazul

în care în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea

pe viață.

Cum inculpatul C.M.C. a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de

art. 174-176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., faptă care se

pedepsește cu detențiunea sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea

unor drepturi,

se constată

că dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., nu sunt incidente

în cauză.

Pentru considerentele ce preced, constatând

că în cauză nu este incident cazul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare

din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.C., apreciind

hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică.

În

temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383

alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul

reținerii și arestării preventive de la 8 aprilie 2011 la 17 aprilie 2012.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat

va fi obligată la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul C.M.C. împotriva deciziei penale nr. 8 din 19 ianuarie 2012 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și arestării preventive de la 8 aprilie 2011 la 17 aprilie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 17 aprilie 2012.