ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2666/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 409 din 12 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.A., la o pedeapsă de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. a) C. pen.

și art. 39 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa detențiunii pe viață aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 235 din 23 decembrie 1996 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1416 din 15 aprilie 1999 a Curții Supreme de Justiție, cu pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată acestuia prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea a detențiunii pe viață și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a constatat că inculpatul se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 05 mai 1999 emis de Tribunalul București, secția I penală, de la 19 septembrie 1992. A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii din 05 mai 1999 emis de Tribunalul București, secția I penală, și s-a dispus emiterea unor noi forme de executare. În baza art. 112 lit. f), art. 118 lit. d) C. pen. raportat la art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 1.050,39 euro și a sumei de 42.240,97 RON, asupra cărora au fost instituite sechestrul și poprirea. În baza art. 112 lit. f), art. 118 lit. b) și e) C. pen. raportat la art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 1,89 g. heroină, indisponibilizată conform dovezii din 27 ianuarie 2009 și a unui telefon mobil marca N. indisponibilizat conform dovezii din 10 aprilie 2009. A fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 14 ianuarie 2009, cu ocazia unui control dispus de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O.B. - Serviciul Antidrog, în cooperare cu cei din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor - Penitenciarul Rahova - au descoperit că în perimetrul camerei în care erau repartizați inculpatul S.A. și martorul V.S.D. (persoane private de libertate, aflate în executarea unor pedepse cu detențiunea pe viață) se afla disimulată cantitatea de 1,89 g. heroină (în amestec cu alte substanțe) destinată comercializării. Probatoriul administrat a relevat că respectiva cantitate, porționată în 11 doze reprezentând, în fapt, recipiente confecționate artizanal din folie de plastic, sigilate prin ardere la unul din capete, era deținută în mod exclusiv de către inculpatul S.A.

în vederea comercializării, această activitate constituind una din preocupările sale principale, în urma căreia a obținut importante venituri materiale, sumele acumulate de către acesta și depuse în conturi bancare fiind de 1.050,39 euro, respectiv de 42.240,97 RON. Din raportul de constatare tehnico-științifică din 14 ianuarie 2009, a rezultat că proba nr. 1, constituită din trei recipiente de mici dimensiuni confecționate artizanal din celofan de culoare albă conține 1,42 g. pulbere ce reprezintă heroină și griseofulvin; proba nr. 2, constituită din patru recipiente de mici dimensiuni confecționate artizanal din celofan de culoare albastră conține 0,27 g. pulbere ce reprezintă heroină și griseofulvin, iar proba nr. 3, constituită din patru recipiente de mici dimensiuni confecționate artizanal din celofan de culoare portocaliu conține 0,20 g. pulbere ce reprezintă heroină, diazepam și griseofulvin.

De asemenea, cu ocazia percheziției, într-o biblie au fost găsite 6 fragmente de folie de metal (posibil aluminiu) dintre care 4 de formă rotundă, una reprezentând doar un fragment dintr-un cerc, iar alta de formă ovală, realizată în urma lipirii altor trei astfel de folii, toate acestea prezentând imprimat cu litere de culoare neagră cuvântul „Amigo”, fapt ce a condus organele de urmărire penală la concluzia că acestea reprezintă sigiliul antiumidificare a unor cutii de ness. Cu ocazia percheziționării corporale a celor doi deținuți, la gâtul deținutului S.A.

a fost descoperită o husă confecționată artizanal din material textil (jeans), prinsă cu ajutorul unui șnur, în interiorul căreia a fost găsit un telefon mobil marca N., precum și o foaie de hârtie de formă dreptunghiulară, de culoare galbenă, cu o bandă adezivă pe una din margini, genul „post-it”, ce prezenta mențiuni scrise lizibil cu pastă de culoare albastră pe ambele fețe, înscris constituit dintr-un mesaj adresat de către un expeditor pe nume „A.L.” unui destinatar pe nume „A.D.”. Audiat fiind, inculpatul S.A. a negat că ar avea cunoștință despre existența drogurilor respective, susținând că nu știe ce reprezintă „acele bucățele de plastic”. Probatoriul administrat a relevat însă că, anterior datei efectuării controlului soldat cu depistarea drogurilor, profitând de împrejurarea că poseda un telefon mobil și mai multe cartele SIM, introduse în mod fraudulos în incinta penitenciarului, inculpatul S.A.

s-a aflat în contact cu mai multe persoane din mediul interlop, cunoscute cu preocupări infracționale în domeniul traficului de droguri care, prin diverse mijloace, l-au aprovizionat în mod repetat cu astfel de substanțe. Ulterior intrării în posesia cantităților respective de droguri, inculpatul S.A. intra în relație cu alți deținuți din cadrul penitenciarului, despre care avea cunoștință că sunt consumatori de droguri, cărora le vindea cantitățile solicitate, modalitatea de realizare a tranzacțiilor fiind una „sui generis”, adaptată condițiilor restrictive ale libertății de mișcare din mediul penitenciar.

În acest sens, s-a reținut că după ce se realiza acordul de voință cu privire la cantitatea solicitată de eventualul client, precum și la modalitatea concretă de intrare în posesie a acesteia, (din mână în mână, „tramvai”, „picioare”, „caleașcă”, etc.) plata contravalorii drogurilor se realiza prin depunerea sumei de bani stabilită de către o rudă/prieten al deținutului cumpărător, prin mandat poștal on-line/e-mandat la unul din oficiile poștale aflate în apropierea locuințelor destinatarilor sumelor respective, în persoana martorei S.D.M., (soția inculpatului) ori a unchiului acestuia din urmă, martorul A.C. Astfel, în perioada 2008 - 14 ianuarie 2009, prin modalitatea sus-menționată, martorul A.C.

a primit de la mai multe persoane suma de 8.700 RON, iar martora S.D.M. a primit suma de 7.531 RON. A.C. s-a întâlnit, de asemenea, în mod repetat, cu mai multe persoane aflate în conexiune cu deținuți din penitenciar, care i-au remis în mod direct diferite sume de bani și după ce acesta strângea o sumă mai consistentă, o depunea în cele două conturi deschise la Banca C.R. și la Banca T. Pentru a se edifica cu privire la calitatea drogurilor achiziționate deja ori care erau pe cale de a le achiziționa, inculpatul S.A., nefiind consumator de droguri, apela la serviciile unui deținut - consumator - cunoscut sub numele de C.G.C., sens în care îi remitea câte o mostră provenită de la furnizor. După ce acesta testa drogul administrându-și-l prin injectare, comunica inculpatului atât calitatea eșantionului, cât și eventuala fezabilitate a tranzacției ce urma a fi efectuată, iar, în final, inculpatul S.A.

hotăra dacă tranzacția urma să aibă loc în condițiile stabilite. Instanța de fond a înlăturat ca nesinceră declarația martorului V.S.D. care a revenit în totalitate asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, dar fără a putea oferi o motivație pertinentă pentru schimbarea declarațiilor inițiale, încercând să-și însușească practic răspunderea traficului de droguri. Existând dubii asupra corectitudinii informațiilor prezentate de către martor în fața instanței de judecată, declarațiile acestuia au fost înlăturate și pentru faptul că nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate in cauză. Și declarațiile martorilor V.D. și D.M., propuși de inculpat în apărare au fost înlăturate ca nesincere, instanța de fond reținănd că au fost date în interesul inculpatului.

Aceasta deoarece, ambii martori, arestați fiind, au oferit după un interval de circa 2 ani, informații despre o zi anume, exact în sensul celor relatate de inculpat, aspecte greu de reținut în mod normal de către persoane care nu aveau legătură cu inculpatul. Instanța de fond a constatat că declarațiile inculpatului sunt contrazise și de următoarele mijloace de probă: mențiunile din biletul ridicat cu ocazia controlului din data de 14 aprilie 2009, înscris întocmit de către martorul A.A.D. și adresat inculpatului S.A. „Spunei k nu am telefon și să nu spui nimic de droguri k am belit-o. A.L.”; declarațiile martorului A.A.D., din conținutul cărora rezultă că: acesta recunoaște că înscrisul găsit cu ocazia controlului efectuat în camera inculpatului S.A.

îi aparține, motivând că i l-a trimis în încercarea de a stinge o datorie față de învinuit și admite faptul că și-a administrat în mod repetat heroină prin injectare în perioada în care s-a aflat în detenție, iar când a fost întrebat dacă a achiziționat droguri de la S.A., din motive lesne de înțeles, martorul a refuzat să răspundă la întrebare; existența în încăperea respectivă a unui obiect agățat pe post de cuier, reprezentat de o bucată de sârmă îndoită la ambele capete ce constituie singura ustensilă ce putea fi utilizată la extragerea din interiorul cadrului metalic a recipientelor ce conțineau drogurile, a mai multor pliculețe ce conțineau sare de lămâie, dizolvant al heroinei, precum și a foliilor din aluminiu găsite în biblia inculpatului, rezultate în urma decupării capacelor antiumidificare de la cutiile de ness, identice cu cele în care se aflau cele 11 doze de heroină disimulate în grilajul de protecție; declarațiile celor doi martori cu identitate protejată „P.C.” - nume de cod și „A.C.” - nume de cod, care relatează modul în care decurgea activitatea infracțională a inculpatului; conținutul convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizației din 08 decembrie 2008 a Tribunalului București, purtate între S.A.

și numitul „C.”, așa cum au fost redate în procesul-verbal încheiat și depus la dosarul de urmărire penală. Totodată, s-a avut în vedere declarația martorului C.G.C., care a arătat că inculpatul S.A., profitând de împrejurarea că el era cunoscut în penitenciar ca fiind consumator de droguri (heroină), în stadiu de dependență, droguri pe care și le administra prin injectare, i-a solicitat în mod repetat să probeze mai multe eșantioane pe care i le trimitea. În drept, Tribunalul a apreciat că fapta comisă de inculpatul S.A.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., iar la individualizarea pedepsei, a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat ca fiind unul ridicat - dat de amploarea acestui fenomen, de activitatea infracțională anterioară a inculpatului, cunoscut cu antecedente penale care atrag starea de recidivă postcondamnatorie, poziția procesuală a inculpatului în diverse faze, acesta mergând de la nerecunoașterea faptelor până la alibiuri false și atitudini de zădărnicire a aflării adevărului, dar și persoana inculpatului, care este absolvent de studii universitare, căsătorit, fără copii.

Împotriva sentinței au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.A. Parchetul a invocat sub un prim aspect, omisiunea aplicării prev. art. 165 alin. (7) C. proc. pen. rap. la art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., în sensul că organele de urmărire penală trebuiau să dispună, mai întâi, ridicarea sechestrului instituit asupra sumelor de 1.050,39 euro și 42.240,97 RON, și abia apoi să ia măsura de siguranță a confiscării speciale. Sentința a fost criticată și sub aspectul temeiului confiscării sumelor de bani dobândite de inculpat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri [s-au reținut dispozițiile art. 118 lit. d) C. pen. în loc de art. 118 lit. e) C. pen.], precum și în privința temeiului confiscării cantității de 1,89 g. heroină, în sensul că trebuia să se dispună această măsură în baza dispozițiilor art. 118 lit. f) C. pen.

În cursul dezbaterilor, Ministerul Public a invocat și omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată inculpatului a perioadei executate, arătând că potrivit art. 39 alin. (2) C. pen., trebuia dedusă perioada executată de la data comiterii faptei, respectiv de la data de 14 ianuarie 2009, la zi. Apelantul-inculpat S.A. a invocat, în principal, netemeinicia soluției de condamnare, susținând că probele administrate nu confirmă vinovăția sa sub aspectul deținerii cantității de 1,89 g. heroină. În acest sens, inculpatul a făcut trimitere la declarațiile mamei și surorii martorului E.M.G. care au contestat faptul că acesta din urmă ar fi consumat droguri, dar și la contradicțiile existente în declarațiile martorilor cu identitate protejată.

Inculpatul a susținut că în mod eronat instanța de fond a dat eficiență prevederilor art. 327 C. proc. pen. în privința martorilor E.M.G., V.E. și S.F., - în condițiile în care nu a epuizat toate modalitățile legale de citare a acestora - că Tribunalul a valorificat declarațiile martorilor A.A.D. și C.G.C. date în faza de urmărire penală, fără a motiva de ce a înlăturat declarațiile date de aceștia în cursul judecății. Totodată, inculpatul a apreciat nejustificată valorificarea fără rezerve de către instanța de fond a depozițiilor martorilor cu identitate protejată, subliniind, în acest sens, contradicțiile existente în aceste declarații, de natură să creeze un dubiu major asupra situației de fapt reținute prin actul de inculpare.

Invocând și greșita înlăturare a declarației martorului V.S.D., apelantul inculpat a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Un al doilea motiv de apel a vizat greșita confiscare a sumelor de 1.050,39 euro și de 42.240,97 RON, având în vedere, pe de o parte, inexistența unor probe din care să rezulte că martorul A.C. ar fi primit aceste sume de la rudele unor deținuți, iar, pe de altă parte, inexistența unei legături între fapta concretă imputată inculpatului și sumele de bani trimise martorului în derularea unei pretinse activități infracționale de vânzare de droguri, ce nu a făcut obiectul judecății. La solicitarea inculpatului, instanța de apel a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, fiind ascultat martorul E.M.G.

Prin decizia penală nr. 321/A din 07 februarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 25712/3/2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul S.A., a desființat în parte sentința penală atacată și rejudecând în fond: A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. a) C. pen. și art. 39 alin. (1) C. pen. privind contopirea pedepsei detențiunii pe viață aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 235 din 23 decembrie 1996 a Tribunalului București, secția I penală, (definitivă prin decizia penală nr. 1416 din 15 aprilie 1999 a Curții Supreme de Justiție) cu pedeapsa închisorii aplicată în cauză.

În baza art. 39 alin. (7) C. pen. a constatat că dispozițiile referitoare la pedeapsa în caz de recidivă urmează a se aplica în cazul comutării/înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață aplicate prin sentința penală nr. 235 din 23 decembrie 1996 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul S.A. executând, în prezenta cauză, pedeapsa de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani. A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A înlăturat dispoziția de anulare a mandatului de executare a pedepsei închisorii din 05 mai 1999 emis de Tribunalul București, secția I penală, și de emitere a unor noi forme de executare.

A înlăturat dispoziția de confiscare a sumei de 1.050,39 euro și de 42.240,97 RON și a unui telefon mobil marca N., indisponibilizat conform dovezii din 10 aprilie 2009. În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituită asupra conturilor numitului A.C. prin ordonanța nr. 797/D/P/2008 din 15 ianuarie 2009 D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial București. În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul S.A. a telefonului marca N., a acumulatorului și a cartelei SIM, bunuri indisponibilizate conform dovezii din 10 aprilie 2009. A modificat temeiul legal al luării măsurii de siguranță a confiscării cantității de 1,89 g. heroină în art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de prim control judiciar, reexaminând materialul probator în virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate în cauză a constatat că săvârșirea cu vinovăție de către inculpat a infracțiunii deduse judecății, în modalitatea reținută prin hotărârea instanței de fond este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe și legal administrate.

Din coroborarea împrejurărilor de fapt ce rezultă din: procesul verbal întocmit la data de 14 ianuarie 2009 (cu ocazia controlului efectuat în incinta camerei din Penitenciarul Rahova), declarațiilor martorilor C.G.C., E.M.G., ale martorilor cu identitate protejată „P.C.” și „A.C.”, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.A., instanța de prim control judiciar a reținut că la data de 14 ianuarie 2009, apelantul-inculpat a deținut, fără drept, cantitatea de 1,89 g. de heroină, în scopul comercializării, drogurile fiind ascunse în grilajul ferestrei camerei de deținere. Faptul obiectiv al existenței drogurilor în incinta încăperii în care inculpatul executa o pedeapsă privativă de libertate a fost, în sine, necontestat, apelantul inculpat invocând doar împrejurarea că drogurile depistate nu i-ar aparține și sugerând că ele ar fi putut fi plasate în acel loc de către organele de cercetare penală.

S-a apreciat că apărarea inculpatului are un vădit caracter pro cauza, fiind infirmată de celelalte mijloace de probă existente în cauză, temeinic evaluate de către instanța de fond. Astfel, probele testimoniale și înregistrările convorbirilor telefonice evidențiază neechivoc că, în perioada 2008 - ianuarie 2009, distinct de vânzarea unor bunuri inofensive, (obiecte de îmbrăcăminte, țigări) inculpatul S.A. s-a implicat nemijlocit și într-o activitate intensă de circulație a drogurilor de mare risc în interiorul Penitenciarului Rahova. Aceste activități, deși reliefate probatoriu în faza de urmărire penală, nu au făcut însă obiectul judecății în sensul art. 317 C. proc. pen., inculpatul fiind trimis în judecată doar pentru unicul fapt de a achiziționa și deține cantitatea de1,89 g. heroină, în împrejurările anterior menționate.

Prin urmare, Curtea a avut în vedere doar probatoriul administrat în cauză care interesează fapta concretă dedusă judecății și doar pentru a evalua temeinicia susținerilor în apărare făcute de către inculpat. În acest sens, a constatat că deși apelantul S.A. a negat în mod constant orice implicare în procurarea, deținerea ori vânzarea de droguri în locul de detenție, martorul C.G.C. a precizat expres în faza de urmărire penală, că au existat mai multe situații în care a primit de la inculpatul S.A. eșantioane de heroină, în scopul de a le proba prin injectare și de a-i comunica ulterior calitatea acestora. Susținerile martorului se coroborează în totalitate cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între cei doi la datele de 18 decembrie 2008 (ora 19:05:46), 19 decembrie 2008 (ora 01:27:46) și 30 decembrie 2008 (ora 16:23:47), dar și cu elementele ce rezultă din mesajul tip SMS, trimis de martor la data de 30 decembrie 2008 (ora 16:50:56).

Fiecare din convorbirile menționate atestă faptul că inculpatul S.A. a fost cel care i-a solicitat în mod repetat martorului C.G.C. să testeze calitatea drogurilor pe care intenționa să le procure. În acest, sens au fost invocate convorbirile telefonice purtate de inculpat și martor la datele de 18 decembrie 2008 și 19 decembrie 2008. S.A.: Vezi că-ți trimet și eu o piesă mică să-mi faci un test. C.G.C.: Vezi că am băgat-o aia în fiolă… S.A.: Așa… C.G.C.: ...când am fiert-o era prea puțină, boss și nu pot să-mi dau seama, că s-a evaporat, știi?... S.A.: da de fiert, fierbe! … S.A.: da tu nu știi, mă, să testezi pe folie? C.G.C.: Păi nu... Păi era și... Și pe folie era și puțină și n-am băgat pe folie.

S.A.: …Tu ai vrut să bagi în siringă și d-aia… Normal că n-ai cum. Relevante s-au apreciat a fi și împrejurările ce rezultă din convorbirile telefonice premergătoare celor mai sus-menționate, din conținutul cărora rezultă că inculpatul S.A. era cel interesat în mod constant de procurarea de droguri, însă de calitate, motiv pentru care apela la martorul C.G.C. pentru testarea lor prealabilă. Edificatoare sub acest aspect a fost reținută succesiunea convorbirilor purtate de inculpat la data de 30 decembrie 2008, mai întâi cu martorul „G.” (din care rezultă că inculpatul a primit o „bilă” pentru testare) și ulterior, în aceeași zi, la un interval de doar trei minute, cu martorul C.G.C., căruia inculpatul îi solicita să efectueze „proba” acelei mostre.

De asemenea, convorbirea telefonică purtată de inculpat la data de 11 decembrie 2008 - ora 22:06:21, cu două persoane neidentificate, pune în lumină una dintre modalitățile de introducere a drogurilor în penitenciar (prin înghițire), cunoașterea acestui aspect de către S.A., dar și interesul său direct în procurarea drogurilor. În contextul acestor elemente de fapt, s-a apreciat ca fiind perfect justificată înlăturarea de către instanța de fond a depoziției martorului C.G.C. dată în cursul judecății, în cuprinsul căreia martorul a afirmat, fără suport, că ceea ce inculpatul îi oferea spre testare erau „medicamente”, iar nu droguri. Schimbarea de poziție a martorului are un vădit caracter pro causa și este explicabilă prin prisma particularităților situației sale (persoană privată de libertate).

S-a reținut că desfășurarea de către inculpat a unor acte de vânzare de droguri rezultă și din declarația martorului E.M.G., ascultat nemijlocit în apel. Martorul a precizat că, în perioada în care a fost privat de libertate, fiind dependent de droguri, a achiziționat în mod repetat heroină de la inculpatul S.A. Declarația martorului este confirmată de convorbirile telefonice purtate de acesta cu apelantul-inculpat la data de 09 noiembrie 2008 (ora 12:51:42) și 30 decembrie 2008 (anterior menționată), care atestă insistența martorului în a procura droguri de la inculpat, dar și obișnuința de a efectua tranzacții reciproce cu astfel de substanțe. Împrejurarea că mama ori sora martorului E.M.G.

nu au cunoscut statutul acestuia de consumator de droguri nu reclamă înlăturarea depoziției sale, (cum a solicitat inculpatul) deoarece relația de rudenie între aceste persoane justifică plauzibil reticența martorului în a le împărtăși deschis dependența sa de droguri. În plus, s-a reținut că implicarea nemijlocită a inculpatului S.A. în operațiuni legate de droguri, contrar atitudinii sale de negare, rezultă din celelalte mijloace de probă administrate, menționate în considerentele deciziei și care se coroborează, conform art. 86 1 alin. (6) C. proc. pen., și cu susținerile constante ale martorilor cu identitate protejată „P.C.” și „A.C.”. Aceste două persoane au arătat, fie că au achiziționat direct droguri de la inculpat, fie că au cunoștință despre activitățile repetate ale acestuia din urmă constând în procurarea și vânzarea de droguri, ori folosirea martorului C.G.

pentru testarea acestor substanțe. S-a mai reținut că declarațiile martorilor cu identitate protejată au permis lămurirea unor termeni din argoul penitenciar, rezultând că „mâncare” înseamnă droguri, iar „bilă” sau „piesă” - droguri porționate, aceste expresii regăsindu-se frecvent și în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat și pe care instanța de prim control judiciar le-a avut în vedere. În acest context probator, s-a apreciat că este lipsită de suport solicitarea apelantului-inculpat de înlăturare a depozițiilor martorilor cu identitate protejată, inadvertențele strecurate în declarațiile lor, legate de numărul camerei de detenție ori referirea la mai multe acte de vânzare de droguri, nefiind de natură să ridice dubii asupra veridicității ori relevanței probatorii a acestor declarații, în ansamblul lor.

Elementele invocate în apărare reprezintă aspecte de detaliu, fără relevanță directă asupra faptei concrete imputate apelantului și a căror lămurire nu era absolut necesară pentru conturarea situației de fapt, dar nici posibilă, dată fiind calitatea în care martorii au fost ascultați (cu identitate protejată) și riscul de identificare a acestora. Și critica referitoare la înlăturarea declarațiilor date în cursul judecății de martorii A.A.D. și V.S.D. s-a apreciat că nu reliefează eventuala lipsă de temeinicie a hotărârii instanței de fond. Martorul A.A. nu a descris nici în faza de urmărire penală și nici în cursul judecății, elemente de fapt care să permită lămurirea acuzațiilor aduse apelantului, depoziția acestui martor limitându-se la a evidenția doar calitatea sa de consumator de droguri.

Aspectul „biletului” trimis de martor inculpatului S.A. și găsit asupra acestuia din urmă nu are o relevanță deosebită în stabilirea vinovăției inculpatului, motiv pentru care Curtea nu a apreciat util a insista asupra acestui element probatoriu. Martorul V.S.D. a adoptat în depozițiile sale succesive poziții diametral opuse, invocând inițial, faptul că nu avea cunoștință de existența drogurilor găsite la data de 14 ianuarie 2009 în cameră, pentru ca ulterior să susțină că acele droguri i-ar aparține. Această inconsecvență a martorului în susținerile sale (explicabilă și prin prisma poziției de condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață) justifică valorificarea probatorie rezervată a declarațiilor date doar în măsura în care se coroborează cu celelalte mijloace de probă.

Or, toate celelalte elemente probatorii, cu precădere, împrejurările obiective ce rezultă din convorbirile telefonice, confirmă neechivoc implicarea directă și constantă a inculpatului S.A. în acte de trafic de droguri, justificând, prin urmare, înlăturarea depozițiilor subiective ale colegului său de cameră - martorul V.S. Edificatoare a fost apreciată și depistarea în interiorul bibliei aparținând apelantului, iar nu martorului, a unor folii de aluminiu inscripționate „Amigo”, identice foliilor în care erau ambalate drogurile găsite în camera de detenție, rezultând, o dată în plus, lipsa de suport a declarațiilor numitului V.S. În ceea ce privește susținerea apelantului-inculpat referitoare la nelegala aplicare a prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc.

pen. față de martorii V.E., E.M. și S.F., Curtea a constatat, sub un prim aspect, că de principiu, greșita aplicare a acestor prevederi legale este sancționată doar cu nulitatea relativă, în condițiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen. Prin urmare, o atare împrejurare ar justifica anularea hotărârii doar în situația în care vătămarea adusă intereselor legitime ale inculpatului ar fi atât de însemnată încât să nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii. Or, o atare vătămare nu a existat în cauză, cât timp instanța de fond a procedat la ascultarea martorilor din rechizitoriu, dar și a doi dintre martorii propuși în apărare de către inculpat, respectiv D.M. și V.G.D. ale căror declarații nu reliefează împrejurări de fapt substanțial relevante pentru soluționarea cauzei, ele făcând trimitere la o posibilă solicitare a inculpatului adresată deținutului „G.” de a-l ajuta să ascundă un obiect.

Curtea a împărtășit rezervele instanței de fond în valorificarea acestor declarații, reținând că este neplauzibil ca după doi ani de la pretinsa observare a faptei, martorii să își amintească detaliile comiterii ei. Aceasta deoarece, activitatea pe care ei au descris-o este relativ banală, martorii nu au fost implicați în derularea ei, iar întipărirea evenimentelor pretins observate în memoria martorilor nu s-a realizat prin eventuale audieri apropiate datei de 14 ianuarie 2009, fiind astfel necredibilă redarea detaliată a acestor evenimente după un lung interval de timp. În plus, ascultarea nemijlocită în apel a martorului E.M.G. (singurul în a cărui audiere inculpatul a insistat în mod expres la data de 14 aprilie 2011) a permis apelantului să își exercite corespunzător dreptul la apărare.

Prin urmare, s-a apreciat că ascultarea celorlalți doi martori anterior încuviințați de către instanța de fond este lipsită de utilitate, iar neadministrarea acestei probe este justificată prin prisma dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen., ceea ce conferă criticii inculpatului un caracter pur formal, fără a reclama desființarea hotărârii. În concluzie, apreciind că probele administrate dovedesc vinovăția inculpatului S.A. dincolo de orice îndoială rezonabilă, curtea a constatat că fapta acestuia de a deține, la data de 14 ianuarie 2009, fără drept, cantitatea de 1,89 g. de heroină, în scopul comercializării, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen.

Pedeapsa moderată de 15 ani închisoare aplicată inculpatului s-a apreciat că a fost temeinic individualizată, prin luarea în considerare de către instanța de fond a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., acest aspect nefăcând, de altfel, obiect de critică expresă în apel. Curtea însăși a constatat că această pedeapsă reflectă gradul de pericol social concret extrem de ridicat al faptei, reliefat de comiterea ei în interiorul unui loc de detenție și de unicul scop urmărit de inculpat, cel al obținerii unor avantaje patrimoniale semnificative. Chiar dacă obiectul judecății este limitat la fapta de deținere de droguri din data de 14 ianuarie 2009, în cauză există indicii temeinice că această activitate reflectă, în fapt, o implicare anterioară îndelungată și constantă a inculpatului în derularea unor operațiuni de circulație a drogurilor de mare risc în interiorul penitenciarului, aspect ce potențează gravitatea concretă a faptei.

Pe de altă parte, împrejurarea că inculpatul a adoptat o atare conduită ilicită în interiorul locului de deținere, loc destinat esențialmente reeducării sale, evidențiază faptul că, în pofida condamnării suferite anterior și a perioadei deja executate până în prezent, nu a conștientizat imperativul respectării normelor de drept, persistând într-o atitudine de sfidare a acestora. În acest context, Curtea a concluzionat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost temeinic individualizată, menținerea cuantumului ei și a modalității de executare fiind justificată și de starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., incidentă în speță. Astfel, inculpatul S.A.

a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în timpul executării pedepsei detențiunii pe viață, aplicată prin sentința penală nr. 235 din 23 decembrie 1996 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1416 din 15 aprilie 1999 a Curții Supreme de Justiție, pedeapsă a cărei executare a început la data de 19 septembrie 1992. În această situație, tratamentul sancționator al stării de recidivă este, în principiu, cel prevăzut de art. 39 alin. (2) C. pen., care impune contopirea restului ce a mai rămas de executat din pedeapsa detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii aplicată pentru infracțiunea de trafic de droguri. Prin urmare, procedeul instanței de fond de a aplica prevederile art. 39 alin. (1) C. pen.

și art. 34 lit. a) C. pen. este nelegal, deoarece infracțiunea de trafic de droguri nu a fost săvârșită înainte de începerea executării pedepsei detențiunii pe viață, ci în timpul executării aceste pedepse. Contopirea pedepsei închisorii aplicată prin sentința apelată cu pedeapsa detențiunii pe viață, în integralitatea sa, tinde la ignorarea particularităților recidivei incidentâ în speță și a împrejurării că inculpatul executase deja, la data săvârșirii faptei, o parte importantă din pedeapsa detențiunii pe viață, ce nu poate fi omisă. Menținerea soluției de contopire în modalitatea dispusă de prima instanță, chiar cu deducerea perioadei executate de la data de 14 ianuarie 2009 la zi, așa cum s-a solicitat în cursul dezbaterilor, ar fi lipsită de suport.

O atare soluție ar echivala cu a se considera că, până la data săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri dedusă judecății, apelantul S.A. nu a executat nimic din pedeapsa detențiunii pe viață, ipoteză vădit contrară realității. Aceeași soluție ar nesocoti flagrant prevederile imperative ale art. 39 alin. (2) C. pen., care obligă instanța (fără excepție) ca în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în timpul executării unei pedepse, să contopească pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune doar cu restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, iar nu cu întreaga sancțiune. O legală aplicare în speță a dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. pen. implică, așadar, determinarea restului rămas de executat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei.

O atare determinare este însă, teoretic, imposibilă, deoarece detențiunea pe viață implică o privare de libertate cu caracter permanent, a cărei dată de finalizare nu poate fi stabilită la acest moment. Cunoașterea cu exactitate a datei la care inculpatul S.A. a început executarea pedepsei detențiunii pe viață, respectiv 19 septembrie 1992, și a datei la care a săvârșit infracțiunea dedusă judecății, respectiv 14 ianuarie 2009, permite doar cunoașterea perioadei executate în acest interval, fără a evidenția, în paralel, restul rămas de executat. Determinarea acestui rest devine posibilă într-o unică situație, aceea a înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii. Comutarea/înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață va deschide ipso facto calea aplicării prevederilor art. 39 alin. (2) C. pen.

deoarece, numai în acest caz, va putea fi stabilită perioada pe care inculpatul o avea de executat între data de 14 ianuarie 2009 (data comiterii faptei în prezenta cauză) și data la care ia sfârșit pedeapsa închisorii ce ar înlocui, eventual detențiunea pe viață. O atare soluție este concordantă și cu dispozițiile art. 39 alin. (7) C. pen., care prevăd că, în cazul în care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii, instanța aplică prevederile art. 39 alin. (6) C. pen., respectiv ale alin. (1) în cazul recidivei prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen. Deși textul de lege nu face trimitere și la dispozițiile art. 39 alin. (2) C. pen., este rațional ca, în situația în care pedeapsa anterioară a fost parțial executată, contopirea să se realizeze între restul rămas de executat și pedeapsa ulterioară.

O atare posibilitate a fost recunoscută în doctrină, unii autori subliniind că dispozițiile art. 39 alin. (7) C. pen. extind regulile privitoare la descoperirea ulterioară a stării de recidivă la cazul în care recidiva, deși cunoscută de instanța care a pronunțat hotărârea, nu a putut fi valorificată sub aspectul tratamentului penal (Șt. Daneș, V. Papadopol, „Individualizarea judiciară a pedepselor”, Ed. Juridică, 2004, pag. 494-495). În consecință, Curtea a concluzionat că, în raport de particularitățile speței, starea de recidivă postcondamnatorie (corect reținută prin hotărârea apelată) nu poate fi valorificată în plan sancționator datorită imposibilității de decelare, la acest moment, a restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, urmând a se da eficiență prevederilor art. 39 alin. (2) C. pen.

doar în cazul înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață. În situația în care procedura prevăzută de art. 448 C. proc. pen. nu va fi parcursă, determinarea concretă a pedepsei executabile va putea fi realizată doar de către instanța de executare, (ori cea a locului de detenție corespunzătoare în grad) prin evaluarea tuturor împrejurărilor relevante ivite la acel moment în faza de executare și cu luarea în considerare a datei săvârșirii infracțiunii. În ceea ce privește pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, s-a constatat că aceasta a fost, în parte, greșit individualizată, deoarece fapta de trafic de droguri nu are nicio legătură cu eventuala exercitare a unei funcții sau profesii ori cu desfășurarea unei activități care să justifice interzicerea exercițiului dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.

Prin urmare, Curtea a modificat sentința și sub acest aspect și a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, doar exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Referitor la măsura de siguranță a confiscării speciale dispusă de instanța de fond, reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că dispoziția de confiscare a sumelor de 1.050,39 euro și de 42.240,97 RON este lipsită de temei legal, critica adusă sentinței de către inculpat sub acest aspect fiind fondată. În conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, confiscarea sumelor de bani eventual obținute din valorificarea drogurilor poate fi dispusă numai prin raportare la substanțele interzise ce au făcut obiectul infracțiunii dedusă judecății.

Prin urmare, trebuie respectată corelația necesară dintre sumele de bani obținute exclusiv din fapta imputată inculpatului ca infracțiune și sumele de bani ce fac obiectul confiscării. Dată fiind formularea inechivocă a textului, este lipsită de suport legal o eventuală confiscare a sumelor ce depășesc nivelul celor anterior menționate, chiar dacă ar putea exista indicii că ele provin din comiterea unor fapte similare, dar care nu au făcut obiectul judecății. Din perspectiva acestor considerente, Curtea a constatat că apelantul S.A. a fost condamnat doar pentru fapta de achiziționare și deținere, la data de 14 ianuarie 2009, a cantității de 1,89 g. heroină, că nu a fost trimis în judecată pentru tranzacțiile din care se suspecta, în faza de urmărire penală, că ar fi obținut sume importante de bani, în mod repetat.

Or, este evident că infracțiunea dedusă judecății nu a permis inculpatului să obțină un profit material, toate sumele de bani confiscate de către instanța de fond provenind din alte tranzacții, ce nu au făcut obiectul judecății. Pe de altă parte, sumele de bani indisponibilizate se aflau în conturile unei persoane ce nu are calitatea de parte, respectiv ale martorului A.C., unchiul inculpatului, iar cel puțin o parte a acestor sume par a avea proveniență licită, date fiind contractele de vânzare-cumpărare de bunuri imobile încheiate. Așa fiind, Curtea a apreciat că măsura confiscării sumelor de 1.050,39 euro și de 42.240,97 RON dispusă de instanța de fond este contrară prevederilor art. 17 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 și, în consecință, a înlăturat această dispoziție și a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra conturilor numitului A.C.

Totodată, sub aspectul măsurii confiscării telefonului marca N., a acumulatorului și a cartelei SIM găsite asupra inculpatului, s-a constatat că aceste bunuri nu se încadrează în categoria „bunurilor folosite la săvârșirea unei infracțiuni”, iar deținerea lor nu evidențiază starea de pericol spre a cărei înlăturare tinde măsura de siguranță. Deținerea telefonului cu încălcarea normelor de ordine interioară la locul de deținere nu echivalează cu încălcarea, concomitent, a unei dispoziții penale, astfel că a dispus restituirea lor către inculpat (cu posibilitatea administrației locului de detenție de a lua măsurile legale adecvate). În final, Curtea a constatat că, formal, temeiul legal al luării măsurii de siguranță a confiscării cantității de 1,89 g. heroină - art. 118 lit. b), c) C. pen.

- este greșit, o atare măsură, legal dispusă în speță, trebuia însă întemeiată pe dispozițiile speciale cuprinse în art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul S.A. Parchetul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. a susținut că atât sentința, cât și decizia sunt nelegale. Decizia este nelegală sub aspectul înlăturării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen., iar nelegalitatea sentinței constă în omisiunea instanței de fond de a deduce prevenția din pedeapsa anterioară aplicată inculpatului.

S-a mai susținut că atât sentința, cât și decizia sunt nelegale și sub aspectul cantității de heroină confiscată de la inculpat și, în consecință, sub acest aspect, s-a solicitat să se dispună confiscarea doar a cantității de heroină rămasă în urma analizelor de laborator și care a fost depusă la camera de corpuri delicte. Inculpatul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de Parchet și de inculpat, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 18 C. proc.

pen., cât și din oficiu potrivit art. 385 9 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt fondate (recursul inculpatului pentru alte motive decât cele invocate și care vor fi expuse în cele ce urmează). Analizând cu prioritate critica formulată de inculpat, Înalta Curte constată că nu este întemeiată. Din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc pentru care a fost trimis în judecată și care constă în aceea că la data de 14 ianuarie 2009 a deținut, fără drept, cantitatea de 1,89 g. de heroină în scopul comercializării, drogurile fiind ascunse în grilajul ferestrei camerei de deținere în care executa pedeapsa detențiunii pe viață la care a fost condamnat pentru o altă infracțiune.

Relevante în stabilirea situației de fapt și vinovăției recurentului inculpat sunt mențiunile din procesul-verbal întocmit la data de 14 ianuarie 2009, cu ocazia controlului efectuat în incinta camerei din Penitenciarul Rahova, unde recurentul execută pedeapsa detențiunii pe viață, declarațiile martorului C.G.C. care în cursul urmăririi penale a arătat în mod constant că au existat mai multe situații în care a primit de la inculpatul S.A. eșantioane de heroină în scopul de a le proba calitatea și de a-i comunica rezultatul, declarațiile martorului E.M.G.

care, cu ocazia audierii de către instanța de apel a arătat că în perioada în care a fost privat de libertate, fiind dependent de droguri, a achiziționat în mod repetat heroină de la inculpatul S.A., declarațiile martorilor cu identitate protejată „P.C.” și „A.C.”, care au arătat, fie că au achiziționat droguri direct de la inculpat, fie că au cunoștință despre activitățile repetate ale acestuia constând în procurarea și vânzarea de droguri, ori de folosire a martorului C.G. pentru testarea acestor substanțe și au explicat semnificația unor termeni din argoul penitenciar, rezultănd că „mâncare”, înseamnă „droguri”, „bilă” sau „piesă” înseamnă „droguri porționate”, expresii regăsite frecvent în convorbirile telefonice purtate de recurent cu martorul C.G.C.

la datele de 18 decembrie 2008 ora 19:05:46; 19 decembrie 2008, ora 01:27:46, 30 decembrie 2008, ora 16:23:47 și conținutul mesajului tip SMS trimis de martor inculpatului la data de 30 decembrie 2008, ora 16:50:56, redate în procesele-verbale existente în dosar urmărire penală. Apărarea recurentului inculpat în sensul că nu are nici o implicare în procurarea, deținerea ori vânzarea de droguri a fost verificată de instanța de fond și de instanța de prim control judiciar care în mod judicios și temeinic argumentat au înlăturat-o reținând că este infirmată de probele administrate în cauză, analizate pe larg în considerentele sentinței și deciziei, analiză pe care Înalta Curte și-o însușește în totalitate.

Hotărârea instanței de apel este însă netemeinică și nelegală sub aspectul greșitei înlăturări a dispozițiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. a) și art. 39 alin. (1) C. pen. reținute de instanța de fond și a aplicării prevederilor art. 39 alin. (7) C. pen. În considerentele deciziei se arată că starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. reținută în sarcina inculpatului S.A. nu poate fi valorificată în plan sancționator datorită imposibilității de decelare la momentul pronunțării sentinței a restului rămas de executat din pedeapsa anterioară aplicată acestuia (detențiunea pe viață), urmând a se da eficiență dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. pen. doar în cazul înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii.

Contrar celor reținute de instanța de apel și în acord cu susținerea parchetului, Înalta Curte constată că operațiunea de contopire efectuată de instanța de fond în conformitate cu dispozițiile art. 34 lit. a) și art. 39 alin. (1) C. pen. este corectă. Potrivit art. 39 alin. (1) C. pen., „în cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor art. 34 și 35. Sporul prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. b) se poate mări până la 7 ani”. Alin. (2) al textului de lege sus-menționat prevede că „dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior”.

În alin. (6), art. 39 prevede că, „dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanța aplică dispozițiile din alin. (1) în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a) și dispozițiile alin. (4) în cazul recidivei prevăzute de art. 37 lit. b)”. Alin. (7) al textului de lege sus-menționat prevede că „dispozițiile alineatului precedent se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii”.

În raport de dispozițiile art. 39 alin. (6) și (7) C. pen., recalcularea pedepsei în cazul descoperirii ulterioare a stării de recidivă este condiționată de descoperirea acesteia după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, descoperire care trebuie să aibă loc mai înainte de executarea în întregime a pedepsei sau de stingerea executării pedepsei, la aplicarea căreia nu s-a reținut starea de recidivă. Dispozițiile legale sus-menționate se aplică și în cazul comutării pedepsei detențiunii pe viață în pedeapsa închisorii, în această situație, reținerea stării de recidivă fiind condiționată de descoperirea ulterioară a acesteia. Așa cum s-a arătat în literatura juridică de specialitate, prevederile art. 39 alin. (7) C. pen.

se aplică numai dacă în momentul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață, nu se cunoștea starea de recidivă a inculpatului (C. Mitrache, Drept penal român - Partea generală, Universul Juridic, București, 2006, pag. 301). Opinia exprimată în literatura juridică de specialitate (Șt. Daneș, V. Papadopol „Individualizarea judiciară a pedepselor”, Ed. Juridică, 2004, pag. 494-495), pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția de aplicare a prevederilor art. 39 alin. (7) C. pen. se referă la o altă situație decât cea din cauza de față, și anume la cazul în care pentru infracțiunea ce constituie al doilea termen al recidivei postcondamnatorii se aplică pedeapsa detențiunii pe viață. Astfel, autorii opiniei sus-menționate au arătat că „prin art. 39 alin. (7) C. pen.

se prevede că regulile privitoare la stabilirea pedepsei în cazul descoperirii ulterioare a stării de recidivă, se aplică și atunci când pentru ultima infracțiune săvârșită în condițiile recidivei, s-a pronunțat pedeapsa detențiunii pe viață, însă ulterior a fost comutată sau înlocuită cu închisoarea. Textul sus-menționat extinde, așadar, regulile privitoare la descoperirea ulterioară a stării de recidivă la cazul în care recidiva, deși cunoscută de instanță când a pronunțat hotărârea de condamnare, nu a putut fi valorificată sub aspectul tratamentului penal deoarece, pentru ultima infracțiune - chiar fără luarea în considerare a recidivei - s-a aplicat pedeapsa detențiunii pe viață”. Relevant este faptul că dispozițiile art. 39 alin. (1) și (2) C. pen.

nu sunt incidente doar în situația în care pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară este închisoarea, ci și atunci când s-a aplicat detențiunea pe viață, textul nefăcând nicio distincție în acest sens. Mai mult, prevederile art. 39 alin. (1) C. pen., fac trimitere, în ceea ce privește operațiunea de contopire, la dispozițiile art. 34 și art. 35 C. pen. Potrivit a