ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2666/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2666/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 409 din 12 mai 2011

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr.

143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.A., la o

pedeapsă de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea

pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) raportat la art. 34 lit. a) C. pen. și art. 39 alin. (1) C. pen., a fost

contopită pedeapsa detențiunii pe viață aplicată inculpatului prin sentința

penală nr. 235 din 23 decembrie 1996 a Tribunalului București, secția I penală,

definitivă prin decizia penală nr. 1416 din 15 aprilie 1999 a Curții Supreme de

Justiție, cu pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată acestuia prin prezenta

sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea a

detențiunii pe viață și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b), c) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, cu titlu

de pedeapsă accesorie.

S-a constatat că

inculpatul se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii

din 05 mai 1999 emis de Tribunalul București, secția I penală, de la 19

septembrie 1992.

A fost anulat mandatul

de executare a pedepsei închisorii din 05 mai 1999 emis de Tribunalul București,

secția I penală, și s-a dispus emiterea unor noi forme de executare.

În baza art. 112 lit.

f), art. 118 lit. d) C. pen. raportat la art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus

confiscarea sumei de 1.050,39 euro și a sumei de 42.240,97 RON, asupra cărora au

fost instituite sechestrul și poprirea.

În baza art. 112 lit.

f), art. 118 lit. b) și e) C. pen. raportat la art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a

dispus confiscarea cantității de 1,89 g. heroină, indisponibilizată conform dovezii

din 27 ianuarie 2009 și a unui telefon mobil marca N. indisponibilizat conform dovezii

din 10 aprilie 2009.

A fost obligat inculpatul

la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 14 ianuarie 2009, cu ocazia unui

control dispus de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, lucrătorii

de poliție din cadrul B.C.C.O.B. - Serviciul Antidrog, în cooperare cu cei din cadrul

Administrației Naționale a Penitenciarelor - Penitenciarul Rahova - au descoperit

că în perimetrul camerei în care erau repartizați inculpatul S.A. și martorul V.S.D.

(persoane private de libertate, aflate în executarea unor pedepse cu detențiunea

pe viață) se afla disimulată cantitatea de 1,89 g. heroină (în amestec cu alte substanțe)

destinată comercializării.

Probatoriul administrat

a relevat că respectiva cantitate, porționată în 11 doze reprezentând, în fapt,

recipiente confecționate artizanal din folie de plastic, sigilate prin ardere la

unul din capete, era deținută în mod exclusiv de către inculpatul S.A. în vederea

comercializării, această activitate constituind una din preocupările sale principale,

în urma căreia a obținut importante venituri materiale, sumele acumulate de către

acesta și depuse în conturi bancare fiind de 1.050,39 euro, respectiv de 42.240,97

RON.

Din raportul de constatare

tehnico-științifică din 14 ianuarie 2009, a rezultat că proba nr. 1, constituită

din trei recipiente de mici dimensiuni confecționate artizanal din celofan de culoare

albă conține 1,42 g. pulbere ce reprezintă heroină și griseofulvin; proba nr. 2,

constituită din patru recipiente de mici dimensiuni confecționate artizanal din

celofan de culoare albastră conține 0,27 g. pulbere ce reprezintă heroină și griseofulvin,

iar proba nr. 3, constituită din patru recipiente de mici dimensiuni confecționate

artizanal din celofan de culoare portocaliu conține 0,20 g. pulbere ce reprezintă

heroină, diazepam și griseofulvin.

De asemenea, cu ocazia

percheziției, într-o biblie au fost găsite 6 fragmente de folie de metal (posibil

aluminiu) dintre care 4 de formă rotundă, una reprezentând doar un fragment dintr-un

cerc, iar alta de formă ovală, realizată în urma lipirii altor trei astfel de folii,

toate acestea prezentând imprimat cu litere de culoare neagră cuvântul „Amigo”,

fapt ce a condus organele de urmărire penală la concluzia că acestea reprezintă

sigiliul antiumidificare a unor cutii de ness.

Cu ocazia percheziționării

corporale a celor doi deținuți, la gâtul deținutului S.A. a fost descoperită o husă

confecționată artizanal din material textil (jeans), prinsă cu ajutorul unui șnur,

în interiorul căreia a fost găsit un telefon mobil marca N., precum și o foaie de

hârtie de formă dreptunghiulară, de culoare galbenă, cu o bandă adezivă pe una din

margini, genul „post-it”, ce prezenta mențiuni scrise lizibil cu pastă de culoare

albastră pe ambele fețe, înscris constituit dintr-un mesaj adresat de către un expeditor

pe nume „A.L.” unui destinatar pe nume „A.D.”.

Audiat fiind, inculpatul

S.A. a negat că ar avea cunoștință despre existența drogurilor respective, susținând

că nu știe ce reprezintă „acele bucățele de plastic”.

Probatoriul administrat

a relevat însă că, anterior datei efectuării controlului soldat cu depistarea drogurilor,

profitând de împrejurarea că poseda un telefon mobil și mai multe cartele SIM, introduse

în mod fraudulos în incinta penitenciarului, inculpatul S.A. s-a aflat în contact

cu mai multe persoane din mediul interlop, cunoscute cu preocupări infracționale

în domeniul traficului de droguri care, prin diverse mijloace, l-au aprovizionat

în mod repetat cu astfel de substanțe.

Ulterior intrării în posesia

cantităților respective de droguri, inculpatul S.A. intra în relație cu alți deținuți

din cadrul penitenciarului, despre care avea cunoștință că sunt consumatori de droguri,

cărora le vindea cantitățile solicitate, modalitatea de realizare a tranzacțiilor

fiind una „sui generis”, adaptată condițiilor restrictive ale libertății de mișcare

din mediul penitenciar. În acest sens, s-a reținut că după ce se realiza acordul

de voință cu privire la cantitatea solicitată de eventualul client, precum și la

modalitatea concretă de intrare în posesie a acesteia, (din mână în mână, „tramvai”,

„picioare”, „caleașcă”, etc.) plata contravalorii drogurilor se realiza prin depunerea

sumei de bani stabilită de către o rudă/prieten al deținutului cumpărător, prin

mandat poștal on-line/e-mandat la unul din oficiile poștale aflate în apropierea

locuințelor destinatarilor sumelor respective, în persoana martorei S.D.M., (soția

inculpatului) ori a unchiului acestuia din urmă, martorul A.C.

Astfel, în perioada 2008

- 14 ianuarie 2009, prin modalitatea sus-menționată, martorul A.C. a primit de la

mai multe persoane suma de 8.700 RON, iar martora S.D.M. a primit suma de 7.531

RON. A.C. s-a întâlnit, de asemenea, în mod repetat, cu mai multe persoane aflate

în conexiune cu deținuți din penitenciar, care i-au remis în mod direct diferite

sume de bani și după ce acesta strângea o sumă mai consistentă, o depunea în cele

două conturi deschise la Banca C.R. și la Banca T.

Pentru a se edifica cu

privire la calitatea drogurilor achiziționate deja ori care erau pe cale de a le

achiziționa, inculpatul S.A., nefiind consumator de droguri, apela la serviciile

unui deținut - consumator - cunoscut sub numele de C.G.C., sens în care îi remitea

câte o mostră provenită de la furnizor. După ce acesta testa drogul administrându-și-l

prin injectare, comunica inculpatului atât calitatea eșantionului, cât și eventuala

fezabilitate a tranzacției ce urma a fi efectuată, iar, în final, inculpatul S.A.

hotăra dacă tranzacția urma să aibă loc în condițiile stabilite.

Instanța de fond a înlăturat

ca nesinceră declarația martorului V.S.D. care a revenit în totalitate asupra declarațiilor

date în faza de urmărire penală, dar fără a putea oferi o motivație pertinentă pentru

schimbarea declarațiilor inițiale, încercând să-și însușească practic răspunderea

traficului de droguri. Existând dubii asupra corectitudinii informațiilor prezentate

de către martor în fața instanței de judecată, declarațiile acestuia au fost înlăturate

și pentru faptul că nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate in cauză.

Și declarațiile martorilor

V.D. și D.M., propuși de inculpat în apărare au fost înlăturate ca nesincere, instanța

de fond reținănd că au fost date în interesul inculpatului. Aceasta deoarece, ambii

martori, arestați fiind, au oferit după un interval de circa 2 ani, informații despre

o zi anume, exact în sensul celor relatate de inculpat, aspecte greu de reținut

în mod normal de către persoane care nu aveau legătură cu inculpatul.

Instanța de fond a constatat

că declarațiile inculpatului sunt contrazise și de următoarele mijloace de probă:

mențiunile din biletul ridicat cu ocazia controlului din data de 14 aprilie 2009,

înscris întocmit de către martorul A.A.D. și adresat inculpatului S.A. „Spunei k

nu am telefon și să nu spui nimic de droguri k am belit-o. A.L.”; declarațiile martorului

A.A.D., din conținutul cărora rezultă că: acesta recunoaște că înscrisul

găsit cu ocazia controlului efectuat în camera inculpatului S.A. îi aparține, motivând

că i l-a trimis în încercarea de a stinge o datorie față de învinuit și admite

faptul că și-a administrat în mod repetat heroină prin injectare în perioada în

care s-a aflat în detenție, iar când a fost întrebat dacă a achiziționat droguri

de la S.A., din motive lesne de înțeles, martorul a refuzat să răspundă la întrebare;

existența în încăperea respectivă a unui obiect agățat pe post de cuier, reprezentat

de o bucată de sârmă îndoită la ambele capete ce constituie singura ustensilă ce

putea fi utilizată la extragerea din interiorul cadrului metalic a recipientelor

ce conțineau drogurile, a mai multor pliculețe ce conțineau sare de lămâie, dizolvant

al heroinei, precum și a foliilor din aluminiu găsite în biblia inculpatului, rezultate

în urma decupării capacelor antiumidificare de la cutiile de ness, identice cu cele

în care se aflau cele 11 doze de heroină disimulate în grilajul de protecție; declarațiile

celor doi martori cu identitate protejată „P.C.” - nume de cod și „A.C.” - nume

de cod, care relatează modul în care decurgea activitatea infracțională a inculpatului;

conținutul convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizației din 08

decembrie 2008 a Tribunalului București, purtate între S.A. și numitul „C.”, așa

cum au fost redate în procesul-verbal încheiat și depus la dosarul de urmărire penală.

Totodată, s-a avut în

vedere declarația martorului C.G.C., care a arătat că inculpatul S.A., profitând

de împrejurarea că el era cunoscut în penitenciar ca fiind consumator de droguri

(heroină), în stadiu de dependență, droguri pe care și le administra prin injectare,

i-a solicitat în mod repetat să probeze mai multe eșantioane pe care i le trimitea.

În drept, Tribunalul a

apreciat că fapta comisă de inculpatul S.A. întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., iar la individualizarea

pedepsei, a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele

speciale ale pedepsei prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei săvârșite,

apreciat ca fiind unul ridicat - dat de amploarea acestui fenomen, de activitatea

infracțională anterioară a inculpatului, cunoscut cu antecedente penale care atrag

starea de recidivă postcondamnatorie, poziția procesuală a inculpatului în diverse

faze, acesta mergând de la nerecunoașterea faptelor până la alibiuri false și atitudini

de zădărnicire a aflării adevărului, dar și persoana inculpatului, care este absolvent

de studii universitare, căsătorit, fără copii.

Împotriva sentinței au

formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.A.

Parchetul a invocat sub

un prim aspect, omisiunea aplicării prev. art. 165 alin. (7) C. proc. pen. rap.

la art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., în sensul că organele de urmărire penală

trebuiau să dispună, mai întâi, ridicarea sechestrului instituit asupra sumelor

de 1.050,39 euro și 42.240,97 RON, și abia apoi să ia măsura de siguranță a confiscării

speciale.

Sentința a fost criticată

și sub aspectul temeiului confiscării sumelor de bani dobândite de inculpat ca urmare

a săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri [s-au reținut dispozițiile art. 118

lit. d) C. pen. în loc de art. 118 lit. e) C. pen.], precum și în privința temeiului

confiscării cantității de 1,89 g. heroină, în sensul că trebuia să se dispună această

măsură în baza dispozițiilor art. 118 lit. f) C. pen.

În cursul dezbaterilor,

Ministerul Public a invocat și omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată inculpatului

a perioadei executate, arătând că potrivit art. 39 alin. (2) C. pen., trebuia dedusă

perioada executată de la data comiterii faptei, respectiv de la data de 14

ianuarie 2009, la zi.

Apelantul-inculpat S.A.

a invocat, în principal, netemeinicia soluției de condamnare, susținând că probele

administrate nu confirmă vinovăția sa sub aspectul deținerii cantității de 1,89

g. heroină. În acest sens, inculpatul a făcut trimitere la declarațiile mamei și

surorii martorului E.M.G. care au contestat faptul că acesta din urmă ar fi consumat

droguri, dar și la contradicțiile existente în declarațiile martorilor cu identitate

protejată.

Inculpatul a susținut

că în mod eronat instanța de fond a dat eficiență prevederilor art. 327 C.

proc. pen. în privința martorilor E.M.G., V.E. și S.F., - în condițiile în care

nu a epuizat toate modalitățile legale de citare a acestora - că Tribunalul a valorificat

declarațiile martorilor A.A.D. și C.G.C. date în faza de urmărire penală, fără a

motiva de ce a înlăturat declarațiile date de aceștia în cursul judecății.

Totodată, inculpatul a

apreciat nejustificată valorificarea fără rezerve de către instanța de fond a depozițiilor

martorilor cu identitate protejată, subliniind, în acest sens, contradicțiile existente

în aceste declarații, de natură să creeze un dubiu major asupra situației de fapt

reținute prin actul de inculpare.

Invocând și greșita înlăturare

a declarației martorului V.S.D., apelantul inculpat a solicitat achitarea în conformitate

cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen.

Un al doilea motiv de

apel a vizat greșita confiscare a sumelor de 1.050,39 euro și de 42.240,97 RON,

având în vedere, pe de o parte, inexistența unor probe din care să rezulte că martorul

A.C. ar fi primit aceste sume de la rudele unor deținuți, iar, pe de altă parte,

inexistența unei legături între fapta concretă imputată inculpatului și sumele de

bani trimise martorului în derularea unei pretinse activități infracționale de vânzare

de droguri, ce nu a făcut obiectul judecății.

La solicitarea inculpatului,

instanța de apel a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale,

fiind ascultat martorul E.M.G.

Prin decizia penală

nr. 321/A din 07 februarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 25712/3/2009, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul București și de inculpatul S.A., a desființat în parte sentința

penală atacată și rejudecând în fond:

A înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. a) C. pen. și art. 39

alin. (1) C. pen. privind contopirea pedepsei detențiunii pe viață aplicată inculpatului

prin sentința penală nr. 235 din 23 decembrie 1996 a Tribunalului București, secția

I penală, (definitivă prin decizia penală nr. 1416 din 15 aprilie 1999 a Curții

Supreme de Justiție) cu pedeapsa închisorii aplicată în cauză.

În baza art. 39 alin.

(7) C. pen. a constatat că dispozițiile referitoare la pedeapsa în caz de recidivă

urmează a se aplica în cazul comutării/înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață

aplicate prin sentința penală nr. 235 din 23 decembrie 1996 a Tribunalului București,

secția I penală, inculpatul S.A. executând, în prezenta cauză, pedeapsa de 15 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

A făcut aplicarea dispozițiilor

art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A înlăturat dispoziția

de anulare a mandatului de executare a pedepsei închisorii din 05 mai 1999 emis

de Tribunalul București, secția I penală, și de emitere a unor noi forme de executare.

A înlăturat dispoziția

de confiscare a sumei de 1.050,39 euro și de 42.240,97 RON și a unui telefon mobil

marca N., indisponibilizat conform dovezii din 10 aprilie 2009.

În baza art. 357

alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului

instituită asupra conturilor numitului A.C. prin ordonanța nr. 797/D/P/2008 din

15 ianuarie 2009 D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial București.

În baza art. 357

alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul S.A. a telefonului

marca N., a acumulatorului și a cartelei SIM, bunuri indisponibilizate conform dovezii

din 10 aprilie 2009.

A modificat temeiul legal

al luării măsurii de siguranță a confiscării cantității de 1,89 g. heroină în

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

Instanța de prim control

judiciar, reexaminând materialul probator în virtutea efectului integral devolutiv

al apelurilor declarate în cauză a constatat că săvârșirea cu vinovăție de către

inculpat a infracțiunii deduse judecății, în modalitatea reținută prin hotărârea

instanței de fond este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe

certe și legal administrate.

Din coroborarea împrejurărilor

de fapt ce rezultă din: procesul verbal întocmit la data de 14 ianuarie 2009 (cu

ocazia controlului efectuat în incinta camerei din Penitenciarul Rahova), declarațiilor

martorilor C.G.C., E.M.G., ale martorilor cu identitate protejată „P.C.” și „A.C.”,

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.A.,

instanța de prim control judiciar a reținut că la data de 14 ianuarie 2009, apelantul-inculpat

a deținut, fără drept, cantitatea de 1,89 g. de heroină, în scopul comercializării,

drogurile fiind ascunse în grilajul ferestrei camerei de deținere.

Faptul obiectiv al existenței

drogurilor în incinta încăperii în care inculpatul executa o pedeapsă privativă

de libertate a fost, în sine, necontestat, apelantul inculpat invocând doar împrejurarea

că drogurile depistate nu i-ar aparține și sugerând că ele ar fi putut fi plasate

în acel loc de către organele de cercetare penală.

S-a apreciat că apărarea

inculpatului are un vădit caracter pro cauza, fiind infirmată de celelalte mijloace

de probă existente în cauză, temeinic evaluate de către instanța de fond.

Astfel, probele testimoniale

și înregistrările convorbirilor telefonice evidențiază neechivoc că, în perioada

2008 - ianuarie 2009, distinct de vânzarea unor bunuri inofensive, (obiecte de îmbrăcăminte,

țigări) inculpatul S.A. s-a implicat nemijlocit și într-o activitate intensă de

circulație a drogurilor de mare risc în interiorul Penitenciarului Rahova. Aceste

activități, deși reliefate probatoriu în faza de urmărire penală, nu au făcut însă

obiectul judecății în sensul art. 317 C. proc. pen., inculpatul fiind trimis în

judecată doar pentru unicul fapt de a achiziționa și deține cantitatea de1,89 g.

heroină, în împrejurările anterior menționate.

Prin urmare, Curtea a

avut în vedere doar probatoriul administrat în cauză care interesează fapta concretă

dedusă judecății și doar pentru a evalua temeinicia susținerilor în apărare făcute

de către inculpat.

În acest sens, a constatat

că deși apelantul S.A. a negat în mod constant orice implicare în procurarea, deținerea

ori vânzarea de droguri în locul de detenție, martorul C.G.C. a precizat expres

în faza de urmărire penală, că au existat mai multe situații în care a primit de

la inculpatul S.A. eșantioane de heroină, în scopul de a le proba prin injectare

și de a-i comunica ulterior calitatea acestora.

Susținerile martorului

se coroborează în totalitate cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice

purtate între cei doi la datele de 18 decembrie 2008 (ora 19:05:46), 19

decembrie 2008 (ora 01:27:46) și 30 decembrie 2008 (ora 16:23:47), dar și cu elementele

ce rezultă din mesajul tip SMS, trimis de martor la data de 30 decembrie 2008 (ora

16:50:56).

Fiecare din convorbirile

menționate atestă faptul că inculpatul S.A. a fost cel care i-a solicitat în mod

repetat martorului C.G.C. să testeze calitatea drogurilor pe care intenționa să

le procure. În acest, sens au fost invocate convorbirile telefonice purtate de inculpat

și martor la datele de 18 decembrie 2008 și 19 decembrie 2008.

S.A.: Vezi că-ți trimet

și eu o piesă mică să-mi faci un test.

C.G.C.: Vezi că am băgat-o

aia în fiolă…

S.A.: Așa…

C.G.C.: ...când am fiert-o

era prea puțină, boss și nu pot să-mi dau seama, că s-a evaporat, știi?...

S.A.: da de fiert, fierbe!

…

S.A.: da tu nu știi, mă,

să testezi pe folie?

C.G.C.: Păi nu... Păi

era și... Și pe folie era și puțină și n-am băgat pe folie.

S.A.: …Tu ai vrut să bagi

în siringă și d-aia… Normal că n-ai cum.

Relevante s-au apreciat

a fi și împrejurările ce rezultă din convorbirile telefonice premergătoare celor

mai sus-menționate, din conținutul cărora rezultă că inculpatul S.A. era cel interesat

în mod constant de procurarea de droguri, însă de calitate, motiv pentru care apela

la martorul C.G.C. pentru testarea lor prealabilă. Edificatoare sub acest aspect

a fost reținută succesiunea convorbirilor purtate de inculpat la data de 30

decembrie 2008, mai întâi cu martorul „G.” (din care rezultă că inculpatul a primit

o „bilă” pentru testare) și ulterior, în aceeași zi, la un interval de doar trei

minute, cu martorul C.G.C., căruia inculpatul îi solicita să efectueze „proba” acelei

mostre.

De asemenea, convorbirea

telefonică purtată de inculpat la data de 11 decembrie 2008 - ora 22:06:21, cu două

persoane neidentificate, pune în lumină una dintre modalitățile de introducere a

drogurilor în penitenciar (prin înghițire), cunoașterea acestui aspect de către

S.A., dar și interesul său direct în procurarea drogurilor.

În contextul acestor elemente

de fapt, s-a apreciat ca fiind perfect justificată înlăturarea de către instanța

de fond a depoziției martorului C.G.C. dată în cursul judecății, în cuprinsul căreia

martorul a afirmat, fără suport, că ceea ce inculpatul îi oferea spre testare erau

„medicamente”, iar nu droguri. Schimbarea de poziție a martorului are un vădit caracter

pro causa și este explicabilă prin prisma particularităților situației sale (persoană

privată de libertate).

S-a reținut că desfășurarea

de către inculpat a unor acte de vânzare de droguri rezultă și din declarația martorului

E.M.G., ascultat nemijlocit în apel. Martorul a precizat că, în perioada în care

a fost privat de libertate, fiind dependent de droguri, a achiziționat în mod repetat

heroină de la inculpatul S.A. Declarația martorului este confirmată de convorbirile

telefonice purtate de acesta cu apelantul-inculpat la data de 09 noiembrie 2008

(ora 12:51:42) și 30 decembrie 2008 (anterior menționată), care atestă insistența

martorului în a procura droguri de la inculpat, dar și obișnuința de a efectua tranzacții

reciproce cu astfel de substanțe.

Împrejurarea că mama ori

sora martorului E.M.G. nu au cunoscut statutul acestuia de consumator de droguri

nu reclamă înlăturarea depoziției sale, (cum a solicitat inculpatul) deoarece relația

de rudenie între aceste persoane justifică plauzibil reticența martorului în a le

împărtăși deschis dependența sa de droguri.

În plus, s-a reținut că

implicarea nemijlocită a inculpatului S.A. în operațiuni legate de droguri, contrar

atitudinii sale de negare, rezultă din celelalte mijloace de probă administrate,

menționate în considerentele deciziei și care se coroborează, conform art. 86

1

alin. (6) C. proc. pen., și cu susținerile constante ale martorilor cu identitate

protejată „P.C.” și „A.C.”. Aceste două persoane au arătat, fie că au achiziționat

direct droguri de la inculpat, fie că au cunoștință despre activitățile repetate

ale acestuia din urmă constând în procurarea și vânzarea de droguri, ori folosirea

martorului C.G. pentru testarea acestor substanțe.

S-a mai reținut că declarațiile

martorilor cu identitate protejată au permis lămurirea unor termeni din argoul penitenciar,

rezultând că „mâncare” înseamnă droguri, iar „bilă” sau „piesă” - droguri porționate,

aceste expresii regăsindu-se frecvent și în procesele-verbale de redare a convorbirilor

telefonice purtate de inculpat și pe care instanța de prim control judiciar le-a

avut în vedere.

În acest context probator,

s-a apreciat că este lipsită de suport solicitarea apelantului-inculpat de înlăturare

a depozițiilor martorilor cu identitate protejată, inadvertențele strecurate în

declarațiile lor, legate de numărul camerei de detenție ori referirea la mai multe

acte de vânzare de droguri, nefiind de natură să ridice dubii asupra veridicității

ori relevanței probatorii a acestor declarații, în ansamblul lor. Elementele invocate

în apărare reprezintă aspecte de detaliu, fără relevanță directă asupra faptei concrete

imputate apelantului și a căror lămurire nu era absolut necesară pentru conturarea

situației de fapt, dar nici posibilă, dată fiind calitatea în care martorii au fost

ascultați (cu identitate protejată) și riscul de identificare a acestora.

Și critica referitoare

la înlăturarea declarațiilor date în cursul judecății de martorii A.A.D. și V.S.D.

s-a apreciat că nu reliefează eventuala lipsă de temeinicie a hotărârii instanței

de fond.

Martorul A.A. nu a descris

nici în faza de urmărire penală și nici în cursul judecății, elemente de fapt care

să permită lămurirea acuzațiilor aduse apelantului, depoziția acestui martor limitându-se

la a evidenția doar calitatea sa de consumator de droguri. Aspectul „biletului”

trimis de martor inculpatului S.A. și găsit asupra acestuia din urmă nu are o relevanță

deosebită în stabilirea vinovăției inculpatului, motiv pentru care Curtea nu a apreciat

util a insista asupra acestui element probatoriu.

Martorul V.S.D. a adoptat

în depozițiile sale succesive poziții diametral opuse, invocând inițial, faptul

că nu avea cunoștință de existența drogurilor găsite la data de 14 ianuarie

2009 în cameră, pentru ca ulterior să susțină că acele droguri i-ar aparține. Această

inconsecvență a martorului în susținerile sale (explicabilă și prin prisma poziției

de condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață) justifică valorificarea probatorie

rezervată a declarațiilor date doar în măsura în care se coroborează cu celelalte

mijloace de probă.

Or, toate celelalte elemente

probatorii, cu precădere, împrejurările obiective ce rezultă din convorbirile telefonice,

confirmă neechivoc implicarea directă și constantă a inculpatului S.A. în acte de

trafic de droguri, justificând, prin urmare, înlăturarea depozițiilor subiective

ale colegului său de cameră - martorul V.S. Edificatoare a fost apreciată și depistarea

în interiorul bibliei aparținând apelantului, iar nu martorului, a unor folii de

aluminiu inscripționate „Amigo”, identice foliilor în care erau ambalate drogurile

găsite în camera de detenție, rezultând, o dată în plus, lipsa de suport a declarațiilor

numitului V.S.

În ceea ce privește susținerea

apelantului-inculpat referitoare la nelegala aplicare a prevederilor art. 327

alin. (3) C. proc. pen. față de martorii V.E., E.M. și S.F., Curtea a constatat,

sub un prim aspect, că de principiu, greșita aplicare a acestor prevederi legale

este sancționată doar cu nulitatea relativă, în condițiile art. 197 alin. (1) C.

proc. pen. Prin urmare, o atare împrejurare ar justifica anularea hotărârii doar

în situația în care vătămarea adusă intereselor legitime ale inculpatului ar fi

atât de însemnată încât să nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii.

Or, o atare vătămare nu a existat în cauză, cât timp instanța de fond a procedat

la ascultarea martorilor din rechizitoriu, dar și a doi dintre martorii propuși

în apărare de către inculpat, respectiv D.M. și V.G.D. ale căror declarații nu reliefează

împrejurări de fapt substanțial relevante pentru soluționarea cauzei, ele făcând

trimitere la o posibilă solicitare a inculpatului adresată deținutului „G.” de a-l

ajuta să ascundă un obiect.

Curtea a împărtășit rezervele

instanței de fond în valorificarea acestor declarații, reținând că este neplauzibil

ca după doi ani de la pretinsa observare a faptei, martorii să își amintească detaliile

comiterii ei. Aceasta deoarece, activitatea pe care ei au descris-o este relativ

banală, martorii nu au fost implicați în derularea ei, iar întipărirea evenimentelor

pretins observate în memoria martorilor nu s-a realizat prin eventuale audieri apropiate

datei de 14 ianuarie 2009, fiind astfel necredibilă redarea detaliată a acestor

evenimente după un lung interval de timp.

În plus, ascultarea nemijlocită

în apel a martorului E.M.G. (singurul în a cărui audiere inculpatul a insistat în

mod expres la data de 14 aprilie 2011) a permis apelantului să își exercite corespunzător

dreptul la apărare.

Prin urmare, s-a apreciat

că ascultarea celorlalți doi martori anterior încuviințați de către instanța de

fond este lipsită de utilitate, iar neadministrarea acestei probe este justificată

prin prisma dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen., ceea ce conferă criticii

inculpatului un caracter pur formal, fără a reclama desființarea hotărârii.

În concluzie, apreciind

că probele administrate dovedesc vinovăția inculpatului S.A. dincolo de orice îndoială

rezonabilă, curtea a constatat că fapta acestuia de a deține, la data de 14

ianuarie 2009, fără drept, cantitatea de 1,89 g. de heroină, în scopul comercializării,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare

risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen.

Pedeapsa moderată de 15

ani închisoare aplicată inculpatului s-a apreciat că a fost temeinic individualizată,

prin luarea în considerare de către instanța de fond a tuturor criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., acest aspect nefăcând, de altfel, obiect de critică

expresă în apel.

Curtea însăși a constatat

că această pedeapsă reflectă gradul de pericol social concret extrem de ridicat

al faptei, reliefat de comiterea ei în interiorul unui loc de detenție și de unicul

scop urmărit de inculpat, cel al obținerii unor avantaje patrimoniale semnificative.

Chiar dacă obiectul judecății este limitat la fapta de deținere de droguri din data

de 14 ianuarie 2009, în cauză există indicii temeinice că această activitate reflectă,

în fapt, o implicare anterioară îndelungată și constantă a inculpatului în derularea

unor operațiuni de circulație a drogurilor de mare risc în interiorul penitenciarului,

aspect ce potențează gravitatea concretă a faptei.

Pe de altă parte, împrejurarea

că inculpatul a adoptat o atare conduită ilicită în interiorul locului de deținere,

loc destinat esențialmente reeducării sale, evidențiază faptul că, în pofida condamnării

suferite anterior și a perioadei deja executate până în prezent, nu a conștientizat

imperativul respectării normelor de drept, persistând într-o atitudine de sfidare

a acestora.

În acest context, Curtea

a concluzionat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost temeinic individualizată,

menținerea cuantumului ei și a modalității de executare fiind justificată și de

starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., incidentă

în speță.

Astfel, inculpatul S.A.

a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în timpul executării pedepsei detențiunii

pe viață, aplicată prin sentința penală nr. 235 din 23 decembrie 1996 a Tribunalului

București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1416 din 15

aprilie 1999 a Curții Supreme de Justiție, pedeapsă a cărei executare a început

la data de 19 septembrie 1992.

În această situație, tratamentul

sancționator al stării de recidivă este, în principiu, cel prevăzut de art. 39

alin. (2) C. pen., care impune contopirea restului ce a mai rămas de executat din

pedeapsa detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii aplicată pentru infracțiunea

de trafic de droguri.

Prin urmare, procedeul

instanței de fond de a aplica prevederile art. 39 alin. (1) C. pen. și art. 34

lit. a) C. pen. este nelegal, deoarece infracțiunea de trafic de droguri nu a fost

săvârșită înainte de începerea executării pedepsei detențiunii pe viață, ci în timpul

executării aceste pedepse. Contopirea pedepsei închisorii aplicată prin sentința

apelată cu pedeapsa detențiunii pe viață, în integralitatea sa, tinde la ignorarea

particularităților recidivei incidentâ în speță și a împrejurării că inculpatul

executase deja, la data săvârșirii faptei, o parte importantă din pedeapsa detențiunii

pe viață, ce nu poate fi omisă.

Menținerea soluției de

contopire în modalitatea dispusă de prima instanță, chiar cu deducerea perioadei

executate de la data de 14 ianuarie 2009 la zi, așa cum s-a solicitat în cursul

dezbaterilor, ar fi lipsită de suport. O atare soluție ar echivala cu a se considera

că, până la data săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri dedusă judecății,

apelantul S.A. nu a executat nimic din pedeapsa detențiunii pe viață, ipoteză vădit

contrară realității. Aceeași soluție ar nesocoti flagrant prevederile imperative

ale art. 39 alin. (2) C. pen., care obligă instanța (fără excepție) ca în cazul

săvârșirii unei noi infracțiuni în timpul executării unei pedepse, să contopească

pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune doar cu restul rămas neexecutat din pedeapsa

anterioară, iar nu cu întreaga sancțiune.

O legală aplicare în speță

a dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. pen. implică, așadar, determinarea restului

rămas de executat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei. O atare

determinare este însă, teoretic, imposibilă, deoarece detențiunea pe viață implică

o privare de libertate cu caracter permanent, a cărei dată de finalizare nu poate

fi stabilită la acest moment.

Cunoașterea cu exactitate

a datei la care inculpatul S.A. a început executarea pedepsei detențiunii pe viață,

respectiv 19 septembrie 1992, și a datei la care a săvârșit infracțiunea dedusă

judecății, respectiv 14 ianuarie 2009, permite doar cunoașterea perioadei executate

în acest interval, fără a evidenția, în paralel, restul rămas de executat.

Determinarea acestui rest

devine posibilă într-o unică situație, aceea a înlocuirii pedepsei detențiunii pe

viață cu pedeapsa închisorii. Comutarea/înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață

va deschide ipso facto calea aplicării prevederilor art. 39 alin. (2) C. pen. deoarece,

numai în acest caz, va putea fi stabilită perioada pe care inculpatul o avea de

executat între data de 14 ianuarie 2009 (data comiterii faptei în prezenta cauză)

și data la care ia sfârșit pedeapsa închisorii ce ar înlocui, eventual detențiunea

pe viață.

O atare soluție este concordantă

și cu dispozițiile art. 39 alin. (7) C. pen., care prevăd că, în cazul în care condamnarea

la pedeapsa detențiunii pe viață a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii,

instanța aplică prevederile art. 39 alin. (6) C. pen., respectiv ale alin. (1) în

cazul recidivei prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen.

Deși textul de lege nu

face trimitere și la dispozițiile art. 39 alin. (2) C. pen., este rațional ca, în

situația în care pedeapsa anterioară a fost parțial executată, contopirea să se

realizeze între restul rămas de executat și pedeapsa ulterioară. O atare posibilitate

a fost recunoscută în doctrină, unii autori subliniind că dispozițiile art. 39

alin. (7) C. pen. extind regulile privitoare la descoperirea ulterioară a stării

de recidivă la cazul în care recidiva, deși cunoscută de instanța care a pronunțat

hotărârea, nu a putut fi valorificată sub aspectul tratamentului penal (Șt. Daneș,

V. Papadopol, „Individualizarea judiciară a pedepselor”, Ed. Juridică, 2004, pag.

494-495).

În consecință, Curtea

a concluzionat că, în raport de particularitățile speței, starea de recidivă postcondamnatorie

(corect reținută prin hotărârea apelată) nu poate fi valorificată în plan sancționator

datorită imposibilității de decelare, la acest moment, a restului rămas neexecutat

din pedeapsa anterioară, urmând a se da eficiență prevederilor art. 39 alin.

(2) C. pen. doar în cazul înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață.

În situația în care procedura

prevăzută de art. 448 C. proc. pen. nu va fi parcursă, determinarea concretă a pedepsei

executabile va putea fi realizată doar de către instanța de executare, (ori cea

a locului de detenție corespunzătoare în grad) prin evaluarea tuturor împrejurărilor

relevante ivite la acel moment în faza de executare și cu luarea în considerare

a datei săvârșirii infracțiunii.

În ceea ce privește pedeapsa

accesorie aplicată inculpatului, s-a constatat că aceasta a fost, în parte, greșit

individualizată, deoarece fapta de trafic de droguri nu are nicio legătură cu eventuala

exercitare a unei funcții sau profesii ori cu desfășurarea unei activități care

să justifice interzicerea exercițiului dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C.

pen. Prin urmare, Curtea a modificat sentința și sub acest aspect și a interzis

inculpatului, ca pedeapsă accesorie, doar exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Referitor la măsura de

siguranță a confiscării speciale dispusă de instanța de fond, reevaluând ansamblul

probator administrat în cauză, Curtea a constatat că dispoziția de confiscare a

sumelor de 1.050,39 euro și de 42.240,97 RON este lipsită de temei legal, critica

adusă sentinței de către inculpat sub acest aspect fiind fondată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 17 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, confiscarea sumelor de bani eventual

obținute din valorificarea drogurilor poate fi dispusă numai prin raportare la substanțele

interzise ce au făcut obiectul infracțiunii dedusă judecății. Prin urmare, trebuie

respectată corelația necesară dintre sumele de bani obținute exclusiv din fapta

imputată inculpatului ca infracțiune și sumele de bani ce fac obiectul confiscării.

Dată fiind formularea

inechivocă a textului, este lipsită de suport legal o eventuală confiscare a sumelor

ce depășesc nivelul celor anterior menționate, chiar dacă ar putea exista indicii

că ele provin din comiterea unor fapte similare, dar care nu au făcut obiectul judecății.

Din perspectiva acestor

considerente, Curtea a constatat că apelantul S.A. a fost condamnat doar pentru

fapta de achiziționare și deținere, la data de 14 ianuarie 2009, a cantității de

1,89 g. heroină, că nu a fost trimis în judecată pentru tranzacțiile din care se

suspecta, în faza de urmărire penală, că ar fi obținut sume importante de bani,

în mod repetat. Or, este evident că infracțiunea dedusă judecății nu a permis inculpatului

să obțină un profit material, toate sumele de bani confiscate de către instanța

de fond provenind din alte tranzacții, ce nu au făcut obiectul judecății.

Pe de altă parte, sumele

de bani indisponibilizate se aflau în conturile unei persoane ce nu are calitatea

de parte, respectiv ale martorului A.C., unchiul inculpatului, iar cel puțin o parte

a acestor sume par a avea proveniență licită, date fiind contractele de vânzare-cumpărare

de bunuri imobile încheiate.

Așa fiind, Curtea a apreciat

că măsura confiscării sumelor de 1.050,39 euro și de 42.240,97 RON dispusă de instanța

de fond este contrară prevederilor art. 17 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000

și, în consecință, a înlăturat această dispoziție și a ridicat măsura asigurătorie

a sechestrului instituită asupra conturilor numitului A.C.

Totodată, sub aspectul

măsurii confiscării telefonului marca N., a acumulatorului și a cartelei SIM găsite

asupra inculpatului, s-a constatat că aceste bunuri nu se încadrează în categoria

„bunurilor folosite la săvârșirea unei infracțiuni”, iar deținerea lor nu evidențiază

starea de pericol spre a cărei înlăturare tinde măsura de siguranță. Deținerea telefonului

cu încălcarea normelor de ordine interioară la locul de deținere nu echivalează

cu încălcarea, concomitent, a unei dispoziții penale, astfel că a dispus restituirea

lor către inculpat (cu posibilitatea administrației locului de detenție de a lua

măsurile legale adecvate).

În final, Curtea a constatat

că, formal, temeiul legal al luării măsurii de siguranță a confiscării cantității

de 1,89 g. heroină - art. 118 lit. b), c) C. pen. - este greșit, o atare măsură,

legal dispusă în speță, trebuia însă întemeiată pe dispozițiile speciale cuprinse

în art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva deciziei au

declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul

S.A.

Parchetul, invocând cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen. a susținut că atât sentința, cât și decizia sunt nelegale. Decizia este

nelegală sub aspectul înlăturării de către instanța de apel a dispozițiilor

art. 39 alin. (1) C. pen., iar nelegalitatea sentinței constă în omisiunea instanței

de fond de a deduce prevenția din pedeapsa anterioară aplicată inculpatului. S-a

mai susținut că atât sentința, cât și decizia sunt nelegale și sub aspectul cantității

de heroină confiscată de la inculpat și, în consecință, sub acest aspect, s-a solicitat

să se dispună confiscarea doar a cantității de heroină rămasă în urma analizelor

de laborator și care a fost depusă la camera de corpuri delicte.

Inculpatul, invocând cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a solicitat

achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că nu se face vinovat

de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Examinând hotărârea atacată

atât prin prisma motivelor invocate de Parchet și de inculpat, care se circumscriu

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit art. 385

9

alin. ultim

C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt fondate (recursul

inculpatului pentru alte motive decât cele invocate și care vor fi expuse în cele

ce urmează).

Analizând cu prioritate

critica formulată de inculpat, Înalta Curte constată că nu este întemeiată. Din

probele administrate în cauză rezultă fără dubiu vinovăția acestuia în săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc pentru care a fost trimis în judecată

și care constă în aceea că la data de 14 ianuarie 2009 a deținut, fără drept, cantitatea

de 1,89 g. de heroină în scopul comercializării, drogurile fiind ascunse în grilajul

ferestrei camerei de deținere în care executa pedeapsa detențiunii pe viață la care

a fost condamnat pentru o altă infracțiune.

Relevante în stabilirea

situației de fapt și vinovăției recurentului inculpat sunt mențiunile din procesul-verbal

întocmit la data de 14 ianuarie 2009, cu ocazia controlului efectuat în incinta

camerei din Penitenciarul Rahova, unde recurentul execută pedeapsa detențiunii pe

viață, declarațiile martorului C.G.C. care în cursul urmăririi penale a arătat în

mod constant că au existat mai multe situații în care a primit de la inculpatul

S.A. eșantioane de heroină în scopul de a le proba calitatea și de a-i comunica

rezultatul, declarațiile martorului E.M.G. care, cu ocazia audierii de către instanța

de apel a arătat că în perioada în care a fost privat de libertate, fiind dependent

de droguri, a achiziționat în mod repetat heroină de la inculpatul S.A., declarațiile

martorilor cu identitate protejată „P.C.” și „A.C.”, care au arătat, fie că au achiziționat

droguri direct de la inculpat, fie că au cunoștință despre activitățile repetate

ale acestuia constând în procurarea și vânzarea de droguri, ori de folosire a martorului

C.G. pentru testarea acestor substanțe și au explicat semnificația unor termeni

din argoul penitenciar, rezultănd că „mâncare”, înseamnă „droguri”, „bilă” sau „piesă”

înseamnă „droguri porționate”, expresii regăsite frecvent în convorbirile telefonice

purtate de recurent cu martorul C.G.C. la datele de 18 decembrie 2008 ora 19:05:46;

19 decembrie 2008, ora 01:27:46, 30 decembrie 2008, ora 16:23:47 și conținutul mesajului

tip SMS trimis de martor inculpatului la data de 30 decembrie 2008, ora 16:50:56,

redate în procesele-verbale existente în dosar urmărire penală.

Apărarea recurentului

inculpat în sensul că nu are nici o implicare în procurarea, deținerea ori vânzarea

de droguri a fost verificată de instanța de fond și de instanța de prim control

judiciar care în mod judicios și temeinic argumentat au înlăturat-o reținând că

este infirmată de probele administrate în cauză, analizate pe larg în considerentele

sentinței și deciziei, analiză pe care Înalta Curte și-o însușește în totalitate.

Hotărârea instanței de

apel este însă netemeinică și nelegală sub aspectul greșitei înlăturări a dispozițiilor

art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. a) și art. 39 alin. (1) C. pen. reținute

de instanța de fond și a aplicării prevederilor art. 39 alin. (7) C. pen.

În considerentele deciziei

se arată că starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a)

C. pen. reținută în sarcina inculpatului S.A. nu poate fi valorificată în plan sancționator

datorită imposibilității de decelare la momentul pronunțării sentinței a restului

rămas de executat din pedeapsa anterioară aplicată acestuia (detențiunea pe viață),

urmând a se da eficiență dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. pen. doar în cazul înlocuirii

pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii.

Contrar celor reținute

de instanța de apel și în acord cu susținerea parchetului, Înalta Curte constată

că operațiunea de contopire efectuată de instanța de fond în conformitate cu dispozițiile

art. 34 lit. a) și art. 39 alin. (1) C. pen. este corectă.

Potrivit art. 39 alin.

(1) C. pen., „în cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. a), pedeapsa

stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea

anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor art. 34 și 35. Sporul prevăzut în

art. 34 alin. (1) lit. b) se poate mări până la 7 ani”.

Alin. (2) al textului

de lege sus-menționat prevede că „dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte,

contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată

pentru infracțiunea săvârșită ulterior”.

În alin. (6), art. 39

prevede că, „dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și mai înainte

ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă că cel

condamnat se află în stare de recidivă, instanța aplică dispozițiile din alin.

(1) în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a) și dispozițiile alin. (4) în

cazul recidivei prevăzute de art. 37 lit. b)”.

Alin. (7) al textului

de lege sus-menționat prevede că „dispozițiile alineatului precedent se aplică și

în cazul în care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață a fost comutată sau

înlocuită cu pedeapsa închisorii”.

În raport de dispozițiile

art. 39 alin. (6) și (7) C. pen., recalcularea pedepsei în cazul descoperirii ulterioare

a stării de recidivă este condiționată de descoperirea acesteia după rămânerea definitivă

a hotărârii de condamnare, descoperire care trebuie să aibă loc mai înainte de executarea

în întregime a pedepsei sau de stingerea executării pedepsei, la aplicarea căreia

nu s-a reținut starea de recidivă.

Dispozițiile legale sus-menționate

se aplică și în cazul comutării pedepsei detențiunii pe viață în pedeapsa închisorii,

în această situație, reținerea stării de recidivă fiind condiționată de descoperirea

ulterioară a acesteia.

Așa cum s-a arătat în

literatura juridică de specialitate, prevederile art. 39 alin. (7) C. pen. se aplică

numai dacă în momentul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață, nu se cunoștea

starea de recidivă a inculpatului (C. Mitrache, Drept penal român - Partea generală,

Universul Juridic, București, 2006, pag. 301).

Opinia exprimată în literatura

juridică de specialitate (Șt. Daneș, V. Papadopol „Individualizarea judiciară a

pedepselor”, Ed. Juridică, 2004, pag. 494-495), pe care instanța de apel și-a fundamentat

soluția de aplicare a prevederilor art. 39 alin. (7) C. pen. se referă la o altă

situație decât cea din cauza de față, și anume la cazul în care pentru infracțiunea

ce constituie al doilea termen al recidivei postcondamnatorii se aplică pedeapsa

detențiunii pe viață.

Astfel, autorii opiniei

sus-menționate au arătat că „prin art. 39 alin. (7) C. pen. se prevede că regulile

privitoare la stabilirea pedepsei în cazul descoperirii ulterioare a stării de recidivă,

se aplică și atunci când pentru ultima infracțiune săvârșită în condițiile recidivei,

s-a pronunțat pedeapsa detențiunii pe viață, însă ulterior a fost comutată sau înlocuită

cu închisoarea. Textul sus-menționat extinde, așadar, regulile privitoare la descoperirea

ulterioară a stării de recidivă la cazul în care recidiva, deși cunoscută de instanță

când a pronunțat hotărârea de condamnare, nu a putut fi valorificată sub aspectul

tratamentului penal deoarece, pentru ultima infracțiune - chiar fără luarea în considerare

a recidivei - s-a aplicat pedeapsa detențiunii pe viață”.

Relevant este faptul că

dispozițiile art. 39 alin. (1) și (2) C. pen. nu sunt incidente doar în situația

în care pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară este închisoarea, ci și

atunci când s-a aplicat detențiunea pe viață, textul nefăcând nicio distincție în

acest sens.

Mai mult, prevederile

art. 39 alin. (1) C. pen., fac trimitere, în ceea ce privește operațiunea de contopire,

la dispozițiile art. 34 și art. 35 C. pen.

Potrivit a