ÎCCJ, Secția penală

Decizia penală nr. 196/RC/2017

Deliberând asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 137 din 23 septembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/91/2015, Tribunalul Vrancea a condamnat pe inculpații:

- art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare;

- art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 1 (an) închisoare.

În baza art. 38, art. 39 lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, de 4 (patru) luni închisoare, în final urmând să execute pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. 1969 cu referire la art. 15 din Legea nr. 187/2012 a fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei stabilite în sarcina inculpatului A. prin Sentința penală nr. 767 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul penal nr. x/3/2011, rămasă definitivă la 27 ianuarie 2012 prin neapelare, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pedeapsă ce urmează a fi executată în întregime alături de cea stabilită prin prezenta hotărâre, în total va executa în regim de detenție 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa stabilită inculpatului A. durata reținerii, 29 august 2015 a arestării preventive de la 30 august 2015 la 04 septembrie 2015, a arestului la domiciliu, de la 04 septembrie 2015 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestului la domiciliu a inculpatului A..

- art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare;

În baza art. 66 alin. (1) - 67 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 1 (un) an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare;

- art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare.

În baza art. 38, art. 39 lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele principale aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, de 3 (trei) luni închisoare, în final urmând să execute, pedeapsa principală de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pedeapsa accesorie, ce se va executa numai în situația revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului la domiciliu, arestării preventive, astfel: 29 august 2015 (reținerea); 30 august 2015 - 04 septembrie 2015 (arest preventiv); 04 septembrie 2015 - 02 decembrie 2015 (arest la domiciliu); 14 aprilie 2016 - la zi (arest preventiv).

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de încercare de 4 (patru) ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vrancea la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a impus inculpatului următoarele obligații, pe durata termenului de supraveghere:

- să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

- să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței;

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea sau la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea.

În baza art. 241 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a constatat încetată de drept măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul B. și a dispus punerea de îndată în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.

Prin Decizia penală nr. 1299/A din data de 15 decembrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția penală, a dispus următoarele:

A admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea și de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 137 din 23 septembrie 2016 a Tribunalului Vrancea.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare:

A înlăturat dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în privința inculpatului B..

A dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului A. perioada executată de la 19 august 2011 la 30 septembrie 2011 din Sentința penală nr. 767 din 30 septembrie 2011 a Tribunalului București.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 și art. 83 C. pen. (1969), a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului B. prin Sentința penală nr. 1857 din 02 noiembrie 2012 a Judecătoriei Focșani și a dispus executarea acesteia alăturat de pedeapsa rezultantă din prezenta cauză, aplicată aceluiași inculpat B., în total, 3 ani și 1 lună închisoare, în regim de detenție.

A modificat dispoziția de deducere pentru inculpatul B., în sensul că perioada de arest la domiciliu ce trebuie dedusă este 04 septembrie 2015 - 04 decembrie 2015.

A modificat dispoziția de confiscare a cantităților de cannabis, în sensul că se confiscă cantitățile de 282,6 g și 212,5 g cannabis (raport de constatare tehnico-științifică nr. 894827 din 23 septembrie 2015), în loc de 0,38 g fragmente vegetale și 0,12 fragmente vegetale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A dedus, în apel, perioada de reținere și de arestare preventivă a inculpatului A. de la 29 august 2015 la 04 septembrie 2015, precum și perioada de arest la domiciliu a acestuia de la 04 septembrie 2015 la zi, respectiv, 15 decembrie 2016.

Conform art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul A.

Împotriva Deciziei penale nr. 1299/A din data de 15 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, a formulat recurs în casație, la data de 16 ianuarie 2017, inculpatul A.

În susținerea căii de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Un prim motiv invocat în cererea de recurs în casație privește împrejurarea că instanțele inferioare nu au calculat corect perioada ce trebuia dedusă din pedeapsa aplicată, în sensul că nu au dedus perioada cuprinsă între data de 19 august 2011 și data de 30 septembrie 2011, când inculpatul a fost reținut și arestat preventiv.

Cel de-al doilea motiv susținut de către inculpat vizează pedeapsa mare aplicată de instanțele inferioare; concluzia că apelantul inculpat este inițiatorul și strategul activității infracționale conturată fără suport probator în rechizitoriu și menținută de instanța de fond, respectiv de instanța de apel pentru a justifica un regim sancționator mai aspru reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil și a principiului aflării adevărului.

A arătat că în cauză nu există probe certe care să susțină acuzația penală, iar declarațiile coinculpatului B. au fost date ca urmare a constrângerii exercitate de procuror.

În opinia inculpatului, doar elementul material constând în cultivarea plantelor este dovedită, pentru celelalte acțiuni de consum, respectiv de trafic nu există probe certe care să conducă la condamnarea sa.

Mai mult, a precizat că s-a asociat activităților inițiate de condamnatul B., de cultivare a plantelor de cannabis, în contextul unor informații științifice cu privire la caracterul vindecător al uleiului de cannabis.

A mai arătat că, nu există probe privind rolul principal de inițiator al inculpatului A., întrucât nu a contribuit la achiziționarea semințelor, iar activitatea de cultivare a preluat-o de abia la sfârșitul lunii iulie 2015, alături de coinculpatul B..

De asemenea, a arătat că sentința penală pronunțată de Tribunalul Vrancea este nelegală, întrucât a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la apărare, în sensul că nu s-a pronunțat motivat asupra probei cu expertiza solicitată prin nota de probe; prin încheierea din data de 02 decembrie 2015 instanța a prorogat discuția cu privire la proba cu expertiza solicitată, însă la termenul din data de 20 octombrie 2016 a omis să se pronunțe asupra acestei probe.

A mai invocat că instanțele inferioare au refuzat să se pronunțe asupra cererii de înlăturare a art. 41 C. pen., motivat de incidența în cauză a prevederilor art. 165 C. pen. coroborat cu art. 5 C. proc. pen. referitoare la reabilitarea de drept a condamnatului A.. Astfel, prima pedeapsă aplicată inculpatului pentru trafic de droguri a fost de 1 an și 6 luni închisoare, iar termenul de reabilitare prevăzut de art. 165 C. pen., a început de la data de 27 ianuarie 2012 și s-a împlinit la data de 28 ianuarie 2015, moment la care urmărirea penală nu era începută.

Totodată, a arătat că pedeapsa stabilită și aplicată de instanțele inferioare pentru fapta prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este nelegală, întrucât nu există probe în susținerea acuzației, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 16 lit. c) C. proc. pen.

În opinia inculpatului, în mod nelegal instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 15 din Legea nr. 187/2012, lege cu caracter temporar și tranzitoriu, care se aplică numai în cazul revocării suspendării generate de faptele penale săvârșite în perioada de aplicare a Legii nr. 187/2012.

A precizat că în mod nelegal s-au reținut dispozițiile art. 2 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât singurul fapt dovedit este cultivarea plantelor de cannabis și nu traficarea acestora.

Prin încheierea din ședința din camera de consiliu din data de 14 aprilie 2017, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1299/A din data de 15 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A. se constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Referitor la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac, se constată că acesta nu este incident în cauza dedusă judecății.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Analizând motivele invocate de către recurentul inculpat se constată următoarele:

În ceea ce privește susținerile referitoare la cuantumul mare al pedepsei aplicate, la lipsa probelor care să conducă la o soluție de condamnare a inculpatului (întrucât acesta nu a contribuit la achiziționarea semințelor), la faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la proba cu expertiză solicitată, la nevinovăția inculpatului, Înalta Curte arată că aceste aspecte exced cenzurii instanței de recurs, neîncadrându-se în cazul de casare invocat de către recurentul inculpat care vizează doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanțele inferioare, instanța de recurs neputând reevalua materialul probator și stabili o situație de fapt diferită de cea stabilită prin hotărârea atacată.

În ceea ce privește susținerile recurentului inculpat A. referitoare la faptul că instanțele inferioare nu au dedus perioada cuprinsă între data de 19 august 2011 și data de 30 septembrie 2011, când inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, precum și inexistența stării de recidivă întrucât prima pedeapsă aplicată inculpatului pentru trafic de droguri a fost de 1 an și 6 luni închisoare, iar termenul de reabilitare prevăzut de art. 165 C. pen. a început de la data de 27 ianuarie 2012 și s-a împlinit la data de 28 ianuarie 2015, moment la care urmărirea penală nu era începută, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, se constată că instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Galați, prin Decizia nr. 1299/A din 15 decembrie 2016 a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada când acesta a fost reținut și arestat preventiv, în dispozitivul hotărârii apelate reținându-se că, "deduce din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului A. perioada executată de la 19 august 2011 la 30 septembrie 2011 din Sentința penală nr. 767 din 30 septembrie 2011 a Tribunalului București", deci perioada a cărei deducere inculpatul o solicită prin prezenta cerere de recurs în casație.

De asemenea, se constată că prin Sentința penală nr. 767 din 30 septembrie 2011 a Tribunalului București a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în baza art. 81 - 82 C. pen., fiind suspendată condiționat executarea pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, sentință rămasă definitivă prin neapelare la data de 27 ianuarie 2012.

Prin urmare, reabilitarea recurentului inculpat ar fi survenit la data expirării termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, respectiv data de 27 iulie 2015.

Or, având în vedere momentul la care au fost săvârșite infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin Decizia penală nr. 1299/A din 15 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați (iunie 2015), se constată că ne aflam în interiorul termenului de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit prin Sentința penală nr. 737 din 30 septembrie 2011 a Tribunalului București, neavând relevanță în cauză momentul în care a fost începută urmărirea penală, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile privind starea de recidivă postcondamnatorie a recurentului inculpat.

Astfel, în mod corect, s-a dispus revocarea suspendării condiționată a pedepsei stabilite în sarcina inculpatului A. prin Sentința penală nr. 767 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București și s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare.

În consecință, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat în mod definitiv recurentul inculpat A. situându-se în limitele prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul-inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1299/A din data de 15 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul-inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1299/A din data de 15 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2017.

Procesat de GGC - GV