ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1680/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 178 din 8 decembrie 2009, Tribunalul Brăila, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul E.M.F. pentru comiterea infracțiunii de părăsirea locului accidentului prevăzută de art. 89 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002 modificată și completată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul E.M.F. din infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002 modificată și completată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și în această încadrare juridică l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul E.M.F. la 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, iar în baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpat la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, parte vătămată B.G.M.

În baza art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la 7 ani închisoare pentru tentativă la comiterea infracțiunii de omor, parte vătămată D.R.E.

În baza art. 52 alin. (2) lit. a) C. pen. în referire la art. 65 C. pen., art. 66 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen. și art. 35 lit. a) C. pen. a dispus contopirea pedepselor principale, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare sporită cu 2 ani, în total urmând să execute 9 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive a inculpatului cuprinsă între 13 septembrie - 8 decembrie 2009.

A luat act de faptul că părțile vătămate D.R.E. și B.G.M. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen. în referire la art. 998 C. civ. l-a obligat pe inculpat la plata următoarelor sume:

- 495,300 RON către S.A.J. Brăila reprezentând contra valoarea serviciilor medicale de urgență și transport sanitar acordate părții vătămate D.R.E.;

- 516,900 RON către S.A.J. Brăila reprezentând contra valoarea serviciilor medicale de urgență și transport sanitar acordate părții vătămate B.G.M.;

- 4655,66 RON către Spitalul Județean de Urgență Brăila reprezentând contra valoarea îngrijirilor medicale acordate părții vătămate D.R.E.;

- 1061,24 RON către Spitalul Județean de Urgență Brăila reprezentând contra valoarea îngrijirilor medicale acordate părții vătămate B.G.M..

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea specială a două cuțite corpuri delicte care au aparținut inculpatului, aflate în custodie la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Brăila și distrugerea acestora.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt că în noaptea de 12/13 septembrie 2009, inculpatul E.M.F., fără a poseda permis de conducere a condus autoturismul marca O.C., proprietatea sa, cu nr. de înmatriculare XXX, pe drumurile publice, respectiv din localitatea de domiciliu în satul J., comuna U., județul B.

În localitatea Jugureanu, pe DJ 203 în jurul orelor 2:00 a surprins și accidentat ușor pe partea vătămată G.S., care participa la o nuntă, la Căminul Cultural.

Partea vătămată a fost surprinsă pe carosabil în timp ce intenționa să treacă strada. A fost luată pe capota mașinii și rostogolită în șanțul șoselei.

Inculpatul a declarat că de teama reacției nuntașilor a părăsit locul faptei, deplasându-se la domiciliu.

Partea vătămată G.S. a suferit leziuni ușoare nu a solicitat și nu are act medico-legal de constatare a leziunilor, nici de precizare a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare de la data producerii accidentului.

Părăsind locul faptei, inculpatul s-a deplasat cu același autoturism, conducând pe drumurile publice, până la domiciliul său din comuna S.G. Aici l-a lăsat acasă pe nepotul său minor, martorul B.A.I., care-l însoțise la nunta din satul J.

În jurul orelor 3:00, din aceeași noapte, inculpatul s-a deplasat cu autovehiculul său, în comuna Mircea Vodă, la locuința fostei concubine, D.R.E.

Inculpatul cunoștea locuința părții vătămate D.R.E., proprietatea personală a acesteia, întrucât locuise cu aceasta, conviețuind circa 6 ani.

A oprit mașina lângă gardul casei și a pătruns, pe timpul nopții, înarmat cu două cuțite în locuința acesteia, fără drept și fără consimțământul părții vătămate. A pătruns în casă și în camera de la față, găsind ușile descuiate. A aprins lumina în cameră și a surprins în somn pe părțile vătămate B.G. și D.R.E., concubini.

Inculpatul a aplicat un pumn în față lui B.G. și, trăgând-o de păr pe D.R.E., concomitent amenințând-o cu cuțitul pus la gâtul acesteia, i-a cerut să iasă afară din casă și să meargă cu el.

La strigătele de ajutor ale părții vătămate D.R.E., „ajutor mamă, mă omoară”, a intervenit mama acesteia, martora D.S., care dormea în camera alăturată.

Partea vătămată B.G. a fost împiedicat să intervină întrucât inculpatul l-a amenințat insistent „dacă te bagi, îi tai gâtul, o omor pe R.”, „dacă nu vine cu mine, o omor, nu va fi nici cu tine.”

Partea vătămată D.R.E., trasă de păr și târâtă din pat, l-a îmbrâncit pe inculpat, reușind să treacă prin hol, în camera mamei sale.

Martora D.S., speriată, panicată, a ieșit în fața casei și a strigat după ajutor, chemându-l pe fiul său, V.L., care locuiește peste stradă, în apropierea părții vătămate.

În camera martorei D.S., inculpatul a înjunghiat-o în piept, sub sânul drept, pe D.R.E., care a căzut lângă pat.

Asupra inculpatului a intervenit partea vătămată B.G. Acesta, văzând cum concubina sa a fost înjunghiată și sângera la piept, a încercat să-l dezarmeze de cuțit pe inculpat.

Alarmat de zgomotele și țipetele produse, a apărut în cameră martorul V.G., fratele R. Acesta dormea într-o bucătărie, lângă camera martorei D.S.

Martorul V.G. a intervenit, lovindu-l pe inculpatul cu pumnul în față, în timp ce acesta se lupta cu B.G.

În timpul încercării de a-l dezarma pe inculpat, partea vătămată B.G. a fost lovită în abdomen cu cuțitul de către inculpat.

Partea vătămată D.R.E., cu o bâtă de baseball, luată de lângă patul mamei sale, l-a lovit în cap pe inculpat. Acesta a vrut să fugă din încăpere.

Partea vătămată B.G., vrând să-l imobilizeze pe inculpat, l-a luat în brațe, ca să-l trântească.

Inculpatul, în acele momente, a scos din buzunarul pantalonilor un cuțit tip briceag și l-a lovit pe B.G. în spate, între omoplați. Acesta s-a prăbușit în holul casei.

Inculpatul a ieșit din casă, abandonând cuțitul mare, în hol, lângă un dulap și a fost urmărit de martorul V.G. care, înarmat cu bâta baseball, l-a prins la poartă, în curtea casei.

În acel moment a scăpat cuțitul tip briceag din mână, lângă poartă, în curte și a ieșit în stradă, închizând poarta în fața martorului V.G., care l-a urmărit în stradă și, până când acesta să plece cu mașina sa, i-a spart cu bâta geamul portierei stânga față și parbrizul în partea stângă, la mijloc.

Inculpatul a reușit să plece de la locul faptei. S-a deplasat cu autoturismul, circulând din comuna Mircea Vodă, până în localitatea Șuțești. La ieșirea din această localitate, pe lunca Buzăului, la circa 3 km, într-o pădure, a ascuns autoturismul. S-a schimbat de hainele murdare de sânge, (tricou și pantalon blugi) pe care le-a pus în portbagajul mașinii. S-a odihnit circa patru ore în mașină, apoi a ieșit în șoseaua Șuțești - Gradiștea - Rm. Sărat, la ocazie, intenționând să ajungă la bunica sa, în comuna Vâlcele, județul Buzău.

Cu o mașină de ocazie, a ajuns până la intrarea în comuna Grădiștea. A observat pe șosea un echipaj de poliție și, în scurt timp, a coborât din autoturismul de ocazie, fugind pe lângă biserica din comună și alte case, spre islazul comunal.

Inculpatul a fost văzut de agenții de poliție care fuseseră informați despre accidentul produs în satul Jugureanu, fiind prins pe islazul comunei Grădiștea, lângă amenajarea piscicolă Băile, județul Buzău, după somații repetate și uz de armă.

După ce inculpatul a fugit de la locul faptei, părțile vătămate și martora D.S. au sesizat organele de poliție și ambulanța.

Părțile vătămate D.R.E. și B.G. au fost transportate și internate la Spitalul Județean de Urgență Brăila - Corp A.

Din nota de constatare preliminară și raportul de constatare medico-legală din 28 septembrie 2009 emise de Serviciul de Medicină Legală Județean Brăila a rezultat că partea vătămată D.R.E. a fost internată în perioada 13 - 23 septembrie 2009, că prezintă la nivelul hemitoracelui drept o plagă înjunghiată presternală, penetrantă în torace și abdomen, cu transfixiere de pulmon și ficat, leziuni produse prin lovire activă cu un corp dur de tip tăietor-înțepător. Leziunile datează din 12/13 septembrie 2009 și au necesitat 40 - 45 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.

Leziunile constatate au pus în primejdie viața victimei.

Prin nota de constatare și raportul de constatare medico-legală din 25 septembrie 2009, emise de Serviciul de Medicină legală Județean Brăila, s-a certificat faptul că partea vătămată B.G.M. a fost internat în Spitalul Județean de Urgență Brăila în perioada 13 - 17 septembrie 2009 și că prezintă la nivel toraco-abdominal și torace posterior-prevertebral drept leziuni produse prin lovire activă repetată cu corpuri dure de tip tăietor-înțepător (posibil cu briceagul și cuțitul corpuri delicte).

Leziunile pot data din data de 13 septembrie 2009 au necesitat 8 - 10 zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor și nu au pus în primejdie viața victimei.

În timpul agresiunii, inculpatul a suferit leziuni corporale. Astfel, fiind examinat, s-a constatat că prezintă o plagă contuză a pielii păroase a capului și o excoriație lombară, leziuni produse prin lovire cu un corp dur, de formă alungită și respectiv prin zgâriere, în condițiile stabilite de anchetă. Leziunile pot data din noaptea de 12/13 septembrie 2009. A necesitat pentru vindecare 7 - 8 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei (nota de constatare preliminară și raportul de constatare medico-legală din data de 18 septembrie 2009, emise de Serviciul de Medicină Legală Județean Brăila).

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul E.M.F. a recunoscut săvârșirea faptelor, motivate prin starea de gelozie și neputința reluării concubinajului cu partea vătămată D.R.E. din cauza noului concubin, B.G.M.

Prima instanță a reținut că recunoașterea faptelor de către inculpat se coroborează cu actele de cercetare la fața locului, actele de constatare medico-legală asupra leziunilor suferite de părțile vătămate, corpurile delicte, declarațiile părților vătămate și declarațiile martorilor: D.S., G.V., V.L.P., B.S., G.T.D., G.A., S.F.G., T.F., T.S., B.A.I., R.C., G.S., E.V.; adresa din 2 octombrie 2009 eliberată de SPCRCÎV din Instituția Prefectului din care a rezultat că inculpatul nu figurează cu permis de conducere în evidențele instituției, buletinul etilotest și procesul-verbal de prelevare probă sânge inculpat.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului E.M.F., de a conduce pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere autoturismul proprietate personală O.C., în noaptea de 12/13 septembrie 2009, de la domiciliul său din comuna S.G. în satul J., unde a stat un timp la o nuntă, iar la plecare, de a-l accidenta pe martorul S.G., fără a opri mașina ca să-i acorde primul ajutor, continuându-și drumul până acasă, iar după un timp, de a conduce către localitatea Mircea-Vodă, apoi Șuțești-Grădiștea, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii continuate de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată și completată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Din aceste considerente, în baza art. 334 C. proc. pen. instanța a pus în discuție noua încadrare juridică în sensul reținerii formei continuate a infracțiunii.

Ținând seama că martorul S.G. nu a suferit în urma accidentului rutier comis de inculpat leziuni care să fie constatate medico-legal, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de „părăsire a locului accidentului”, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și, în consecință, a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002 modificată și completată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În acest sens, prima instanță a avut în vedere Decizia nr. LXVI din 15 octombrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Prima instanță a mai reținut că faptele inculpatului de a pătrunde fără drept, pe timpul nopții în jurul orelor 2:00 - 5:00, la data de 12/13 septembrie 2009, înarmat cu două cuțite, în locuința părții vătămate D.R.E., situată în comuna Mircea Vodă, și de a o lovi cu un cuțit în piept, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă profundă în hemitoracele drept cu interesarea ficatului și plămânului, leziuni ce au pus în primejdie viața victimei, necesitând pentru vindecare 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor, iar în aceleași împrejurări, de a-l lovi cu un cuțit în abdomen și torace posterior pe partea vătămată B.G.M., producându-i leziuni traumatice care au necesitat 8 - 10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și tentativă la infracțiunea de omor, fapte prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere, conform principiului înscris în art. 72 C. pen., dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, cât și în legile speciale, gradul de pericol social deosebit al faptelor săvârșite, precum și persoana inculpatului.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și l-a obligat pe inculpat la plata contravalorii serviciilor medicale și de transport acordate părților vătămate D.R.E. și B.G.M., luând totodată act că cele două părți vătămate nu s-au constituit părți civile.

Împotriva Sentinței penale nr. 178 din 8 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, criticând-o ca nelegală sub aspectul achitării inculpatului E.M.F. pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În motivarea apelului, parchetul a susținut că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece accidentul de circulație s-a produs ca urmare a săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de conducere a autoturismului fără a poseda permis de conducere.

De asemenea, a declarat apel inculpatul E.M.F., care a solicitat să fie achitat pentru infracțiunea de violare de domiciliu, deoarece nu a pătruns fără drept în locuința părții vătămate D.R.E., ci a fost chemat de aceasta, pentru a se împăca.

Inculpatul a solicitat, totodată, reducerea pedepselor ce i-au fost aplicate, având în vedere atitudinea sinceră și regretul manifestat privitor la faptele săvârșite.

Prin Decizia penală nr. 30/A de la 25 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3438/113/2009 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și de inculpatul E.M.F.  împotriva Sentinței penale nr. 178 de la 8 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 3438/113/2009.

A fost desființată în parte Sentința penală nr. 178 de la 8 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila, numai în ceea ce privește latura penală a cauzei și, în rejudecare:

A fost condamnat inculpatul E.M.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, aplicate prin sentința penală apelată, în pedepsele componente, înlăturând sporul de 2 ani închisoare.

A fost redusă de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare pedeapsa principală aplicată pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 cu referire la art. 174 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., menținând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, aplicată pentru aceeași infracțiune.

A fost redusă de la 4 ani închisoare la 3 ani și 2 luni închisoare pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Conform dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus cu celelalte pedepse aplicate inculpatului, respectiv cu:

- pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a dispus ca inculpatul E.M.F. să execute pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită la 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 383 alin. (1

1

) ref. la art. 350 C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 13 septembrie 2009 și până la zi, 25 februarie 2010.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, infracțiunea de părăsire a locului accidentului poate fi reținută doar atunci când există una dintre următoarele două situații - premisă:

- în urma accidentului a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane;

- accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni.

În speță, prima instanță a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece persoana accidentată nu a suferit leziuni care să necesite pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile sau vreuna dintre urmările prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., sens în care a invocat Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.

Instanța de fond nu a observat însă existența celei de a doua situații, premisă prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și anume aceea că accidentul de circulație s-a produs ca urmare a săvârșirii de către inculpatul E.M.F. a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Prin urmare, curtea de apel a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. În consecință a dispus condamnarea inculpatului E.M.F. și pentru săvârșirea acestei infracțiuni la o pedeapsă cu închisoare ce a fost individualizată, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Prima instanță de control judiciar a constatat că apelul declarat de inculpatul E.M.F. este fondat numai sub aspectul criticilor care vizează greșita individualizare a pedepselor.

Motivul de apel invocat de inculpat, în sensul că s-ar impune achitarea sa pentru infracțiunea de violare de domiciliu, nu a putut fi primit favorabil, pentru următoarele considerente:

Niciuna dintre probele administrate în cauză nu au confirmat susținerile inculpatului, în sensul că în ziua de 12 septembrie 2009 ar fi fost chemat de partea vătămată D.R.E. la locuința sa, pentru a se împăca.

Dimpotrivă, atât această parte vătămată, cât și partea vătămată B.G.M. au relatat în declarațiile date în cursul urmăririi penale că inculpatul le-a apelat telefonic de mai multe ori, amenințându-le să întrerupă relația de concubinaj, deoarece el dorea să se împace cu partea vătămată D.R.E.

Prin declarația dată în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată D.R.E. a revenit în parte asupra declarațiilor inițiale, confirmând că după întreruperea conviețuirii cu inculpatul, a discutat de mai multe ori la telefon cu acesta, apelându-se reciproc, la diferite intervale de timp, dar a negat că ar fi avut o astfel de discuție în ziua de 12 septembrie 2009 și că i-ar fi solicitat inculpatului să vină la locuința ei pentru a se împăca.

De altfel, circumstanțele în care au fot comise faptele (inculpatul a venit la locuința părții vătămate la o oră târzie de noapte, înarmat cu două cuțite, a intrat fără a cere consimțământul și a trecut imediat la amenințări și la acte de violență față de persoanele aflate în locuință) exclud ideea că acesta ar fi fost chemat de partea vătămată.

Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că fapta inculpatului, săvârșită în modalitatea și în împrejurările mai sus arătate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Având în vedere aspectele referitoare la persoana inculpatului, gradul redus de educație și de instruire școlară, conduita procesuală în general sinceră și regretul manifestat față de faptele săvârșite, precum și împrejurarea că aceste fapte au fost comise pe fondul geloziei, curtea de apel și-a format convingerea că pedepsele aplicate pentru infracțiunile de violare de domiciliu și de tentativă de omor au fost excesiv de aspre, justificându-se coborârea acestora spre limitele minime speciale prevăzute de lege.

Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise ambele apeluri, a fost desființată în parte Sentința penală nr. 178 din data de 8 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila, iar în rejudecare a dispus în sensul mai sus arătat.

Întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au dispărut și impun în continuare privarea acestuia de libertate a dispus, în temeiul art. 383 alin. (1), referire la art. 350 C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul E.M.F., fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 15 aprilie 2010, s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității arestării preventive a inculpatului E.M.F., fiind consemnate concluziile părților, iar Înalta Curte, după deliberare, în baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului E.M.F., pe care a menținut-o.

Termenul pentru judecarea recursului a fost fixat la data de 29 aprilie 2010.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 RON s-a plătit din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

În considerentele încheierii, instanța de recurs a făcut referiri la sentința pronunțată de prima instanță, la faptul că mandatul de arestare preventivă a fost emis în temeiul art. 136 alin. (5), art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 143 alin. (1), art. 149

1

alin. (10) și art. 151 C. proc. pen.

S-a reținut, în esență, că la data de 12/13 septembrie 2009 între orele 22:00 - 05:00 inculpatul a condus, fără a poseda permis de conducere, autoturismul O.A. cu nr. de înmatriculare XXX, pe drumurile publice, pe ruta Surdila, Găiseanca, Jugureanu, Mircea Vodă, Șuțești și pe timp de noapte a pătruns în locuința părții vătămate D.R.E. din comuna Mircea Vodă, fără drept și fără consimțământul acesteia, a lovit-o cu un cuțit producându-i plagă înjunghiată profundă hemitorace drept, cu interesarea ficatului, leziuni ce au pus în primejdie viața victimei, necesitând 25 - 30 zile de îngrijiri medicale.

S-a arătat că sentința primei instanțe a fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și de inculpatul E.M.F., soluția dispusă prin decizia pronunțată de instanța de apel, precum și faptul că aceasta din urmă a fost atacată cu recurs de către recurentul inculpat E.M.F.

Totodată, s-a reținut că analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Înalta Curte a apreciat că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că acesta a comis faptele pentru care a fost condamnat.

Potrivit art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpații sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de atac, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160

b

alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speță, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunțării hotărârii de condamnare în prima instanță nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite și ambele condiții ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracțiunilor menționate.

În consecință, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, astfel că, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.

S-a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului E.M.F. subzistă, impun privarea de libertate în continuare, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la filele 15 - 16 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, în recurs, apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. referitor la redozarea pedepsei aplicate, menționând că trebuie avute în vedere atitudinea sinceră și de regret a inculpatului față de faptele săvârșite, dar și actele de circumstanțiere depuse la dosar și vârsta tânără a acestuia, solicitând astfel admiterea recursului declarat.

Reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea recursului, invocând dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. referitoare la greșita încadrare juridică a faptei de conducere fără permis prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, prin greșita reținere a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., arătând că actele materiale săvârșite de inculpat sunt acte comise într-o unitate naturală infracțională, iar nu în formă continuată, apreciind astfel că se impune înlăturarea acestor dispoziții.

Cu privire la pedepsele aplicate inculpatului, a arătat că acestea reflectă pericolul social concret al faptelor săvârșite, toate fiind fapte cu potențial violent, apreciind astfel că motivele invocate de recurent sunt neîntemeiate.

Apărătorul recurentului inculpat cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a arătat că se raliază concluziilor formulate de reprezentantul Ministerului Public.

Poziția adoptată de recurentul-inculpat, din ultimul cuvânt a fost consemnată în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat E.M.F. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate, precum și a celor susținute de către reprezentantul Ministerului Public, în recursul declarat, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialul probator administrat rezultă că instanța de apel, în mod corect și motivat și-a însușit argumentele primei instanțe pentru cea mai mare parte a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios a stabilit vinovăția acestuia în săvârșirea tuturor faptelor pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu circumstanțele reale reținute.

Înalta Curte consideră că, deși în contextul concret al cauzei, atât instanța de apel, cât și prima instanță, au stabilit în mod corect împrejurările faptice, acestea, însă au conferit o accepțiune juridică greșită sub aspectul încadrării juridice, infracțiunii de conducere fără permis a autovehiculului pe drumurile publice, prin reținerea caracterului continuat al acesteia, de către inculpatul E.M.F., în baza mijloacelor de probă administrate și evaluate coroborat.

Astfel, în declarația dată de inculpatul E.M.F. la data de 24 noiembrie 2009, în primă instanță, aflată la filele 37 - 38 dosarul tribunalului, acesta a arătat că „Recunosc faptele pentru care am fost trimis în judecată și anume ca la data de 22 septembrie 2009 am condus autoturismul proprietate personală fără a poseda permis de conducere pe ruta Găiseanca - Ulmu, am accidentat o persoană și am părăsit locul accidentului pentru că am constatat că nu avea nimic. După comiterea acestor fapte am venit acasă. Recunosc că în noaptea de 12 - 13 septembrie 2009 am condus fără permis autoturismul marca O.C. proprietatea mea personală pe traseul Mircea Găiseancea - Mircea Vodă - Sutești - Grădiștea (...)”

În suplimentul de declarație luat inculpatului E.M.F., la data de 8 decembrie 2009, de către prima instanță, aflat la dosarul tribunalului, acesta a menționat că „(...) Prima dată am condus autoturismul din loc. Surdila Găiseanca până în sat Jugureanu. Când am accidentat-o pe partea vătămată G.S. După care m-am dus acasă la Găiseanca. Aici l-am lăsat pe nepotul meu B.A. am mai stat circa o jumătate de oră atât la mine acasă cât și la minor după care m-am dus la Mircea Vodă. După ce am pătruns în locuința părții vătămate și am rănit pe cele 2 părți vătămate m-am urcat din nou în autoturism și am fugit. Am oprit autoturismul în Sutu eram și eu rănit am stat în autoturism până când m-au prins organele de poliție.”

În declarația dată, în fața primei instanțe la data de 8 decembrie 2009, aflată la dosarul tribunalului, martorul T.S. a precizat că „(...) Mergeam pe drum amândoi și la un moment dat a apărut o mașină care l-a luat în plin, l-a accidentat pe G.S. și apoi a plecat 8 (...)”

Martorul G.S., în declarația dată la data de 8 decembrie 2009, aflată la dosarul tribunalului, a menționat că „În seara de 13 septembrie 2009 am fost la o nuntă la nepotul meu împreună cu T.S., soția mea și la întoarcere am fost lovit în plin de un autoturism care a plecat de la locul faptei (...)”.

În încheierea de la data de 17 februarie 2010 de la instanța de apel, în care au fost consemnate și dezbaterile, fiind amânată pronunțarea, anterior acordării cuvântului părților asupra apelurilor declarate, a fost evidențiată în mod expres poziția apelantului inculpat, în sensul că întrebat fiind acesta a menționat că menține declarațiile date anterior.

Înalta Curte, în baza propriului examen coroborat asupra mijloacelor de probă mai sus menționate, față de critica formulată de către procuror, în favoare, în recursul inculpatului E.M.F., referitoare la greșita încadrare juridică a infracțiunii de conducere fără permis pe drumurile publice a autoturismului proprietate personală, prin reținerea caracterului continuat și nu a unei unice infracțiuni, consideră că aceasta este fondată.

Caracteristic infracțiunii simple este faptul că elementul material constă într-o activitate unică, adică dintr-o acțiune sau inacțiune momentană care produce rezultatul tipic al infracțiunii. Activitatea infracțională specifică infracțiunii simple poate consta, fie dintr-un singur act, fie din mai multe acte în aceeași împrejurare.

Multiplele acte de executare se integrează în mod natural în activitatea infracțională unică ce constituie elementul material al infracțiunii.

Una dintre distincțiile importante în a diferenția infracțiunea simplă de infracțiunea continuată este și aceea privind săvârșirea pluralității de acte de executare (acțiuni sau inacțiuni) la intervale de timp.

În cazul infracțiunii continuate, actele de executare trebuie săvârșite la intervale de timp, nici prea scurte, nici prea lungi, deoarece în ipoteza în care acestea se succed la intervale scurte, infracțiunea este considerată ca fiind simplă.

Or, în contextul concret al cauzei, din mijloacele de probă mai sus menționate rezultă că fapta inculpatului E.M.F. de a conduce pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere autoturismul proprietate personală O.C., în noaptea de 12/13 septembrie 2009, de la domiciliul său din comuna S.G. în satul J., unde a stat un timp la o nuntă, iar la plecare, de a-l accidenta pe martorul S.G., fără a opri mașina ca să-i acorde primul ajutor, continuându-și drumul până acasă, iar după un timp, de a conduce către localitatea Mircea-Vodă, apoi Șuțești-Grădiștea, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul constitutiv al unei unice infracțiuni prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată și completată, de conducere fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice, întrucât actele de executare propriu-zisă de conducere fără permis a autoturismului proprietate personală, de către inculpat s-au succedat la intervale de timp scurte, în cursul aceleiași nopți, integrându-se în chip natural în realizarea elementului material al infracțiunii menționate, așa încât pe calea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. se va schimba încadrarea juridică a infracțiunii menționate, fără reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., în sarcina inculpatului, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea de conducere fără permis pe drumurile publice ale unui autovehicul, atât în ceea ce privește cuantumul acesteia, cât și modalitatea de executare vor fi avute în vedere în mod plural și printr-o adecvare cauzală criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, ea însăși fiind o infracțiune de pericol, circumstanțele concrete ale săvârșirii ei, prin mai multe acte de executare ce s-au succedat la intervale scurte de timp, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist postexecutoriu, dovedind perseverență infracțională, fără ocupație, a regretat infracțiunea comisă.

Astfel, aplicarea unei pedepse orientată către medie cu executare în regim de detenție pentru infracțiunea de conducere fără permis pe drumurile publice a unui autovehicul reținută în sarcina inculpatului E.M.F. este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei.

Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de recurentul-inculpat prin apărător referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate, pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, întrucât în contextul concret al cauzei, instanța de apel a procedat la o justă evaluare efectivă și plurală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., fie aplicând pedepse reduse pentru unele din infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, fie menținând pe cele deja stabilite de prima instanță pentru o parte din infracțiuni, în condițiile arătate, ținând cont de gradul de pericol social în concret al fiecărei infracțiuni săvârșite, de multitudinea și diversitatea acestora, respectiv art. art. 86 alin. (1), 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 192 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen., art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod, circumstanțele reale ale acestora, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist postexecutoriu, fără ocupație, este tânăr și a regretat faptele comise.

Prin cuantumurile diferite ale pedepselor aplicate, orientate către minim, medie și peste media prevăzută de lege, unele dintre ele fiind diminuate de către instanța de apel, urmând ca în baza dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen., să se execute pedeapsa cea mai grea, ce a fost sporită corespunzător, urmând ca pedeapsa, astfel stabilită, să fie executată prin privare de libertate, s-a considerat că aceasta reflectă gravitatea faptelor comise, în raport cu profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, fiind în măsură să-și atingă scopurile, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă, așa încât nu se impune reducerea pedepsei.

De asemenea, instanța de recurs consideră că pedepsele dispuse, cât și pedeapsa rezultantă, în modalitatea de executare, în regim de detenție reflectă și respectarea principiului proporționalității între gradul ridicat de pericol social concret al infracțiunilor comise și circumstanțele personale ale inculpatului, cărora acestora din urmă nu li se poate conferi o preeminență, în raport cu celelalte criterii ce s-au avut în vedere în stabilirea pedepselor, așa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte va menține celelalte pedepse aplicate inculpatului, în limitele arătate, de către prima instanță și instanța de apel.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul inculpat E.M.F. împotriva Deciziei penale nr. 30/A din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Se va casa decizia penală atacată și Sentința penală nr. 178 din 8 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila numai sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani aplicate prin decizia penală recurată.

Se va înlătura sporul de 1 an închisoare și se vor repune pedepsele aplicate în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.M.F. din art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. în art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia va condamna inculpatul E.M.F. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită la 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Se vor menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri, fiind date cu respectarea legii.

Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 13 septembrie 2009 la 29 aprilie 2010.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul inculpat E.M.F. împotriva Deciziei penale nr. 30/A din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Casează decizia penală atacată și Sentința penală nr. 178 din 8 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila numai sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani aplicate prin decizia penală recurată.

Înlătură sporul de 1 an închisoare și repune pedepsele aplicate în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.M.F. din art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. în art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă inculpatul E.M.F. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită la 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 13 septembrie 2009 la 29 aprilie 2010.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 aprilie 2010.