ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3881/2012

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 36 din 14 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II- a și lit. b) C. pen., respectiv, dreptul de a alege în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 257 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 5.000 euro. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: La data de 19 august 2009, s-a înregistrat Ia Poliția Municipiului Râmnicu - Vâlcea, plângerea formulată de M.T., privind faptul că fiica sa - C.M.L.

a fost „furată ” de M., zis R., împreună cu alte persoane care au pătruns fără drept în curtea locuinței sale, în data de 19 august 2009. Cauza a fost înregistrată sub numărul unic 4724/P/2009 Ia Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea și repartizată în supravegherea unui procuror din cadrul acestei unități de parchet. Urmare sesizării, organele de poliție judiciară din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu-Vâlcea, sub supravegherea procurorului, au procedat Ia efectuarea cercetărilor penale privind infracțiunile de lipsire de libertate și violare de domiciliu prev. de art. 189 C. pen. și art. 192 C. pen., iar prin rezoluția din data de 21 august 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale față de M.E.

și alți autori necunoscuți, pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., măsură confirmată, potrivit disp. art. 228 alin. (3 1 ) C. proc. pen., de procuror prin rezoluția 4724/P/2009 din data de 21 august 2009. După efectuarea cercetărilor penale, au fost identificate persoanele care au săvârșit infracțiunea de lipsire de libertate și trimiterea în judecată a acestora. Prin sentința penală nr. 361 din data de 05 mai 2010, pronunțată Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, în Dosarul nr. 12618/288/2009, rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Tribunalul Vâlcea și a recursului de către Curtea de Apel Pitești, în baza art. 189 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.E., zis R., Ia 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă. În baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul M.E. Ia 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu în formă agravantă. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului M.E., și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. S-a aplicat inculpatului M.E.

disp. art. 57 C. pen. și disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - ca pedeapsă accesorie. În baza art. 350 C. proc. pen. rap. la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.E. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara/localitatea, formulată de inculpatul M.E. prin apărător. În baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.E. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei rezultante perioada arestării preventive a inculpatului M.E., de la 08 octombrie 2009, la zi.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.S., la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă, aplicându-i-se inculpatului disp. art. 57 C. pen. și disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - ca pedeapsă accesorie. În baza art. 350 C. proc. pen. rap. la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului D.S. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara/localitatea, formulată de inculpatul D.S.

prin apărător, iar în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.S. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului D.S., de la 08 septembrie 2009, la zi. În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.I., la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă. S-au aplicat inculpatului M.I. disp. art. 57 C. pen. și disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- ca pedeapsă accesorie. În baza art. 350 C. proc. pen. rap. la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.I. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara/ localitatea, formulată de inculpatul M.I. prin apărător și s-a luat act că inculpatul M.I. nu și-a însușit cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de apărătorul său și, pe cale de consecință, în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de apărătorul acestui inculpat. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada arestării preventive a inculpatului M.I., de la 08 octombrie 2009, la zi.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M., la 2 ani și 3 luni închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă. În baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu în formă agravantă. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului M.M., dispunându-se executarea celei mai grele de 2 ani și 3 luni închisoare. S-au aplicat inculpatului M.M.

dispozițiile art. 57 C. pen. și disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - ca pedeapsă accesorie. În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.T., la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă. S-au aplicat inculpatului M.T. disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - ca pedeapsă accesorie. În baza art. 861 și urm. C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit disp.

art. 862 alin. (1) C. pen. În baza art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., a fost obligat inculpatul M.T. ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, la datele fixate de acest serviciu; b. să anunțe, în prealabil, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c. să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș schimbarea locului de muncă: d. să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă; În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, atrăgându-i-se atenția inculpatului M.T.

asupra disp. art. 86 4 C. pen. În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.; A fost condamnat inculpatul M.E., la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă. S-au aplicat inculpatului M.E. disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - ca pedeapsă accesorie. În baza art. 86 1 și urm. C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit disp. art. 862 alin. (1) C. pen. În baza art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., a fost obligat inculpatul M.E.

ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, la datele fixate de acest serviciu; b. să anunțe, în prealabil, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c. să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș schimbarea locului de muncă: d. să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă; În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, atrăgându-i-se atenția inculpatului M.E.

asupra disp. art. 864 C. pen. S-a luat act că părțile vătămate M.T. și N.C. nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 17 C. proc. pen., art. 348 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ., au fost obligați inculpații M.E., D.S., M.I., M.M., M.T. și M.E., în solidar, la plata despăgubirilor morale în sumă de 10.000 RON către partea vătămată C.M.L. În baza art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen. s-a instituit, din oficiu, măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților M.E., D.S., M.I., M.M., M.T. și M.E., până la concurența sumei de 10.000 RON, în vederea reparării prejudiciului moral cauzat părții vătămate minore C.M.L.

În faza urmăririi penale, așa cum rezultă din probele administrare în faza urmăririi penale și cercetării judecătorești, rezultă că minora C.M.L., este nepoata de soră a inculpatului A.D., zis D. Numitul M.T., care este cumnatul inculpatului A.D., i-a solicitat acestuia din urmă să-I ajute pentru ca minora să-i fie restituită sau să-i returneze o sumă de bani reprezentând prețul fetei. Inculpatul A.D. a dat curs acestei solicitări și, profitând de funcția pe care o ocupă în societate, fiind redactor al unui ziar de interes local, a dat o știre în acest sens și anume, că numitul D.S., împreună cu mai mulți cetățeni de etnie rromă, ar fi furat pe minora L., în vârstă de 12 ani, faptă ce a atras oprobriu public.

Ca urmare a acestei fapte, la propunerea parchetului, Judecătoria Rm. Vâlcea a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.I., M.E. și D.S., acesta sustrăgându-se de Ia executarea mandatului de arestare preventivă. Instanța de fond a apreciat, că din conținutul convorbirilor telefonice autorizate conform legii, recunoscute și însușite și de inculpat, precum și declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că inculpatul A.D. a negociat prețul fetei cu inculpatul D.S., în sensul că acesta din urmă să-i remită numitului M.T. suma de 15.000 euro, fapt ce s-a și întâmplat. Din conținutul acelorași convorbiri telefonice autorizate conform legii precum și declarațiile martorilor audiați în faza urmăririi penale și cercetării judecătorești, rezultă că inculpatul A.D.

a lăsat impresia numitului D.S. că are relații și influențe asupra polițiștilor, asupra procurorilor și asupra judecătorilor și pentru a scăpa de executarea mandatului de arestare preventivă sau de Ia o eventuală pedeapsă, să-i remită suma de 5000 euro pentru a da mită organelor judiciare. În aceste condiții, M.E. zis R. i-a remis inculpatului A.D. suma de 5.000 de euro, în cadrul unei întâlniri derulate în Râmnicu-Vâlcea, Ia benzinăria B. de Ia intrarea în oraș, ocazie cu care inculpatul I-a asigurat că va închide dosarul penal, întrucât îl cunoaște pe procurorul care are dosarul și că îi va da acestuia cei 5.000 de euro cu titlu de mită.

Instanța de fond a precizat, că după derularea acestor acțiuni, în momentul în care D.S., zis „Pavel”, a fost inițial reținut și apoi arestat preventiv, i-au reproșat inculpatului faptul că, deși a luat banii, nu a făcut nimic, însă inculpatul așa cum rezultă și din convorbirea din data de 08 septembrie 2009, ora 19.45, purtată de pe telefonul lui D.S., admite că a luat banii, dar că nu se va întâmpla nimic cu D.S. Mai mult, M.E. zis R. a mai arătat faptul că, în contextul acestor reproșuri adresate inculpatului, acesta le-a spus că în zece zile îl scoate din arest pe D.S., întrucât are relații și la nivelul Tribunalului Vâlcea, indicând un judecător și un procuror. A fost respinsă apărarea inculpatului, prin avocat ales, privind neregularitatea actului de sesizare al instanței, respectiv nelegalitatea procedurii de urmărire penală pentru cele ce urmează: Potrivit art. 300 C. proc.

pen., instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare. In cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia. În speță, tribunalul a constatat, că sesizarea s-a făcut conform art. 263 C. proc. pen., iar această neregularitate putea fi invocată la prima zi de înfățișare. În ce privește nelegalitatea procedurii de urmărire penală, instanța de fond a reținut următoarele: Conform art. 64 C. proc.

pen.., mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, declarațiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-științifice, constatările medico-legale și expertizele. Mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. Tribunalul a constatat, că declarațiile martorilor audiați în cauză exprimă voința acestora, confirmată și în faza cercetării judecătorești, indiferent de modul de exprimare și gradul de cultură a acestora și care au cunoștință de anumite fapte de natură penală.

Pe de altă parte, declarațiile martorilor fac parte din categoria mijloacelor de probă prevăzute de art. 64 C. proc. pen. Instanța de fond a apreciat, că nu există dovezi din care să rezulte că asupra martorilor audiați în cauză au fost exercitate violențe din partea procurorului, mai ales în condițiile în care martorii au fost reaudiați în ședință publică de instanța investită cu soluționarea cauzei. De asemenea, tribunalul a respins apărarea inculpatului prin care solicita că ar fi ajutat organele de urmărire penală la tragerea la răspundere penală a numiților D.S. și alții, că ar fi amăgit aceste persoane, cu faptul că ar fi avut relații la organele de urmărire penală, scopul final fiind acela de a împiedica aceste persoane de a se sustrage de la urmărire penală, inculpatul neavând nicio abilitate conferită de lege în acest sens, acesta nu se poate substitui organelor judiciare.

În ce privește temeinicia probelor, tribunalul a constatat, că potrivit art. 257 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de trafic de influență primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani. Obiectul juridic special al acestei infracțiuni a fost reprezentat de acele relații sociale privitoare la desfășurarea activității unităților publice sau private în condițiile în care să asigure încrederea și prestigiu de care de care să se bucure personalul acestora.

Comiterea acestei infracțiuni discreditează activitatea de serviciu și îi aduce grave prejudicii. Elementul material se poate realiza prin trei acțiuni distincte, și anume, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Pentru întregirea laturii obiective, a apreciat tribunalul, este necesar a fi îndeplinite mai multe cerințe esențiale. În primul rând, inculpatul trebuie să aibă o influență sau să se creadă care are o influență asupra unui funcționar pentru a îndeplini un act ce cade în competența sa.

Este evident, a constatat tribunalul, că inculpatul A.D. a lăsat să se creadă că are influență asupra organelor de cercetare penală și procurorului, prin funcția pe care o ocupă în societate fiind redactor la un ziar de interes local. A doua cerință esențială este ca inculpatul să promită intervenția sa pe lângă un funcționar public. Această cerință a fost dovedită prin interceptările convorbirilor telefonice autorizate conform legii, precum și depozițiile martorilor audiați în cauză, respectiv, D.S., M.C., M.L., M.E., C.I.M., M.I. și alții, care se coroborează parțial cu declarația dată de inculpat în faza cercetării judecătorești precum și ultimul cuvânt al inculpatului.

A treia cerință esențială, constă în aceia că acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii de trafic de influență să fie realizată mai înainte pe lângă care s-a promis că se va interveni să fie îndeplinit actul care îl interesează pe cumpărătorul de influență sau cel mai târziu, concomitent cu îndeplinirea actului. În speță, tribunalul a constatat, că inculpatul A.D. a promis cumpărătorului de influență că va interveni pe lângă organele judiciare mai înainte ca persoanele care au fost condamnate pentru infracțiunea de lipsire de libertate să fie arestate preventiv și condamnate. Instanța de fond a apreciat, că fapta săvârșită de inculpatul A.D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen., și în baza acestui text de lege, l-a condamnat la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. care prevăd expres: „La stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”. În speță, tribunalul a constatat, că infracțiunea de trafic de influență este pedepsită de lege cu închisoarea de la 2 al 10 ani, inculpatul A.D. nu a mai săvârșit prevăzute de legea penală, cu toate că a mai fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă de omor, gradul de cultură al acestuia (martorul audiat în circumstanțiere, respectiv, P.B.M.

a declarat că inculpatul este absolventul unei facultăți și a colaborat cu acesta), de gradul de pericol foarte ridicat al unei asemenea fapte, afectând profund prestigiu de care ar trebui să se bucure organele judiciare, discreditând activitatea acestora. În ce privește modalitatea de executarea a pedepsei, tribunalul a apreciat, că numai în condițiile executării în stare de detenție, scopul preventiv, educativ și coercitiv poate fi realizat. În ce privește aplicarea pedepselor accesorii, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin admiterea recursului în interesul legii declarat de procurorul general, prin decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a statuat că „Dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) C. pen.

nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. ” . În motivare, instanța supremă a arătat că prin art. 71 C. pen., în conținutul ce i s-a dat prin art. I pct. 22 din Legea nr. 278/2006, se prevede, la alin. (1), că „pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64”, iar potrivit precizării de la alin. (2) al aceluiași articol, „condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei”.

În fine, în cadrul alin. (3) din același articol, ca urmare a aceleiași modificări, s-a precizat că „interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) și e) se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă”. Rezultă deci că Ia modificarea acestor dispoziții legiuitorul a avut în vedere dispozițiile art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, care garantează respectarea vieții private și de familie. Această modificare adusă dispozițiilor referitoare la aplicarea pedepsei accesorii este conformă și cu prevederile art. 53 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților poate fi dispusă numai dacă este necesară, precum și că o atare măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o.

Evident, în domeniul dreptului penal principiul proporționalității își găsește expresia specifică în criteriile generale de individualizare a pedepselor, în raport cu care Ia stabilirea și aplicarea acestora trebuie să se țină seama atât de gradul de pericol social abstract, astfel cum el este determinat în textul de lege incriminator, cât și de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și toate trăsăturile ce îl caracterizează pe infractor. Or, sub acest aspect, este de observat că, pe lângă limitele de pedeapsă fixate în lege și gradul de pericol social al faptei săvârșite, pedepsele trebuie să reflecte și persoana infractorului, cu toate trăsăturile și particularitățile ce îl caracterizează, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea sa penală.

De aceea, criteriile de individualizare cu caracter general, astfel cum sunt reglementate în art. 72 C. pen., trebuie particularizate și pentru situațiile specifice ce privesc modul de aplicare a pedepselor accesorii, în condițiile îndeplinirii tuturor cerințelor adecvate unor asemenea pedepse, astfel cum sunt ele reglementate în conținutul actual al art. 71 C. pen., în urma modificării ce i s-a adus prin art. 1 pct. 22 din Legea nr. 278/2006. Pe cale de consecință, față de cele ce preced, tribunalul a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II- a și lit. b) C. pen., respectiv, dreptul de a alege în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 5.000 euro, sumă ce a fost cerută pentru mituirea organelor judiciare. Împotriva sentinței penale nr. 36 din 14 martie 2012 a Tribunalului Vâlcea a declarat apel inculpatul A.D., solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei reținute îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influentă - vinovăția, iar în subsidiar achitarea și aplicarea unei sancțiuni administrative, întrucât fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Prin decizia penală nr. 73/ A din 5 iulie 2012, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul declarat.

S-a reținut că fapta comisă de inculpat, împrejurările săvârșirii ei și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză. Încadrarea juridică dată activității infracționale a fost legală. Și pedeapsa de 3 ani închisoare a fost bine individualizată, atât ca întindere cât și ca modalitate de executare, instanța de fond ținând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pe care le-a aplicat în mod just. În ceea ce privește motivele de apel formulate de inculpat, Curtea a apreciat că, potrivit probelor administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, a rezultat că inculpatul, uzând de poziția de „lider” în comunitatea de rromi, precum și de faptul că este redactor al unui ziar de interes local, a sugerat numitului D.S.

că „are relații și influențe asupra polițiștilor, asupra procurorilor și asupra judecătorilor”, în scopul de a scăpa de executarea mandatului de arestare preventivă sau de o eventuală pedeapsă, solicitând de la acesta suma de 5000 euro, pentru a da mită organelor judiciare, motiv pentru care nu se impune achitarea inculpatului, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influentă. Nu se poate reține că fapta comisă de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, întrucât prin comiterea unei astfel de fapte, care aduce atingere relațiilor sociale privitoare la desfășurarea activității unor instituții publice, se discreditează activitatea de serviciu și aduce grave prejudicii încrederii pe care populația o are în aceste instituții ale statului, astfel că, fapta inculpatului aduce atingere și nu „minimă” valorilor ocrotite de legea penală.

Nu s-a reținut că infracțiunea săvârșită de inculpat, prin conținutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanță. Afirmațiile inculpatului, privind „relațiile acestuia la magistrații care instrumentau o altă cauză, pot aduce grave prejudicii de imagine, atât instituțiilor pe care aceștia o reprezentau, cât și persoanelor în cauză. Împotriva deciziei penale nr. 73/ A din 5 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești a declarat recurs inculpatul A.D., invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. În motivare, a susținut în esență, că instanța a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, întrucât nu există probe că a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. De asemenea, a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin reținerea circumstanțelor atenuante și schimbarea modalității de executare prin aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., urmând a se avea în vedere circumstanțele personale favorabile. Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului A.D. este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau condamnare. Eroarea de fapt există arunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului.

Prin urmare, există o eroare de fapt dacă prin hotărârea atacată, instanța a reținut o anumită situație de fapt pe baza probelor administrate în cauză, dar din probe rezultă o altă situație de fapt. Eroarea de fapt există și atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată nu este confirmată de probe și se referă la discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Pentru a constitui motiv de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, esențială, în sensul că a influențat soluția pronunțată în cauză și a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

În cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situații de fapt stabilite contrar probelor dosarului. Se reține că, în perioada august-septembrie 2009, inculpatul A.D. a pretins și primit suma de 5.000 euro de la martorul M.E., lăsând să se creadă că are influență asupra procurorului și lucrătorilor de poliție ce efectuau cercetări în Dosarul nr. 4724/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea pentru a nu dispune măsura preventivă a reținerii sau alte măsuri procesuale față de martorul D.S., cercetat în cauza respectivă. De asemenea, după arestarea preventivă a martorului D.S., inculpatul A.D.

a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților care judecau recursul la măsura preventivă a martorului D.S. pentru a-i determina să decidă punerea în libertate a acestuia. Acțiunea infracțională a inculpatului a fost dovedită cu probe certe de vinovăție, în acest sens fiind avute în vedere depozițiile martorilor M.E., D.S., M.C., M.I., C.M.I., M.L. coroborate cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, inclusiv cu relatările inculpatului A.D. În acest sens, martorul M.E. a declarat că i-a dat inculpatului suma de 5.000 euro, care l-a asigurat că va interveni pe lângă procurorul ce avea spre soluționare dosarul în care era cercetat martorul D.S. împreună cu alte persoane pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, pentru a-1 determina să nu dispună reținerea acestora.

După ce D.S. a fost arestat preventiv, inculpatul A.D. i-a promis că va interveni pe lângă judecători ai Tribunalului Vâlcea, care soluționau recursul la măsura arestării preventive a martorului D.S. pentru punerea în libertate a acestuia. Martorul D.S. a confirmat aspectele relatate de M.E., precizând că, într-adevăr inculpatul i-a promis că va interveni pe lângă procuror și lucrătorii de poliție pentru a nu fi dispusă reținerea sa și adoptată o soluție de netrimitere în judecată, iar în acest scop a pretins suma de 5.000 euro, bani primiți de inculpat de la M.E. Martorul M.L. a relatat că a aflat din discuțiile purtate cu frații săi, M.E. și D.S. că inculpatul a pretins și primit 5.000 euro pentru a interveni pe lângă procuror și polițiști pentru a-i determina să dispună clasarea dosarului în care D.S.

împreună cu alte persoane erau cercetate. în același sens au declarat și martorii M.I., M.C. și M.S. Relatările martorilor au fost confirmate de înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpat și martorul D.S. la 3 septembrie 2009, 4 septembrie 2009, 7 septembrie 2009, inclusiv de interceptările convorbirilor telefonice dintre martorul D.S. și alte persoane, M.T. și M.E. Martorii apărării C.I. - tatăl inculpatului, M.V. și G.R. - fratele inculpatului, audiați în cursul cercetării judecătorești nu au infirmat probele în acuzarea inculpatului. Se are în vedere că martorii sunt rude ale inculpatului, iar pe de altă parte, precizările acestora, anume că inculpatul nu a primit vreo sumă de bani pentru a interveni pe lângă organele judiciare pentru soluționarea favorabilă a unui dosar nu sunt în măsură să înlăture depozițiile martorilor M.E., M.C., D.S., M.I., M.L.

coroborate cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice. De asemenea, relatările martorilor apărării nu se referă la fapte sau împrejurări despre care au cunoștință de natură să servească la aflarea adevărului, ci cu un caracter declarativ, subiectiv, în favoarea inculpatului și reprezintă simple aprecieri pozitive asupra unei persoane care în același timp le este și rudă.

În speță, elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență a fost realizat prin două acțiuni alternative, pretinderea și primirea de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra procurorului (indicându-i inclusiv numele) și organelor de cercetare penală; de asemenea, inculpatul a promis că va interveni pentru a nu fi reținut preventiv martorul D.S., cercetat într-o cauză penală, inclusiv a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților asupra cărora poate interveni pentru punerea în libertate a martorului, iar în acest scop a pretins și primit 5.000 euro; infracțiunea fiind săvârșită cu intenție directă pentru că include și scopul determinării funcționarului să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, indiferent dacă scopul a fost sau nu realizat.

De altfel, în cursul cercetării judecătorești inculpatul A.D. a recunoscut că a pretins 4.000 euro martorului D.S. pentru a interveni pe lângă organele judiciare pentru soluționarea favorabilă a dosarului său, însă nu a primit banii respectivi și nu a intervenit pe lângă vreun procuror sau judecător pentru punerea în libertate a martorului. Se constată că depozițiile martorilor M.E., D.S., M.C., M.I., M.L., constante în proces (expuse anterior) se coroborează cu cea a inculpatului A.D. din faza judecății (la urmărire penală inculpatul a uzat de dreptul la tăcere conferit de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.) și înregistrările convorbirilor telefonice purtate între inculpat și D.S., de acesta cu alte persoane și constituie probe ce confirmă acuzarea inculpatului, care de altfel, nici nu a negat implicarea sa în acțiunea infracțională.

Concluzionând, a fost dovedită vinovăția inculpatului A.D., ce a acționat cu intenție directă, în sensul dispozițiilor art. 19 pct. l lit. a) C. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. În recurs, inculpatul a invocat și cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. - pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului A.D. pentru fapta săvârșită - trafic de influență - au fost avute în vedere, corect criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

- respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege (2-10 ani închisoare), natura și gravitatea faptei comise - infracțiuni în legătură cu serviciul și de corupție cu un grad ridicat de pericol social, în legătură cu înfăptuirea justiției, de natură a-i perturba normala desfășurare și a-i știrbi prestigiul, împrejurările comiterii faptei, precum și circumstanțele personale ale inculpatului. Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă, atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta 51 ani, antecedentele penale), cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat, lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților și lucrătorilor de poliție pentru a rezolva favorabil un dosar penal.

Circumstanțele favorabile inculpatului - necunoscut cu antecedente penale, căsătorit, cu un copil major, redactor șef al publicației „V.R.”, cu caracterizări bune în colectivitate - sunt insuficiente a conduce la reținerea circumstanțelor atenuante și implicit, la reducerea pedepsei sub minimul special, schimbarea modalității de executare din detenție în suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei. De altfel, lipsa antecedentelor penale și datele personale favorabile inculpatului au fost reținute și avute în vedere la individualizarea pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse spre minimul special. Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 73/ A din 5 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 73/ A din 05 iulie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 27 noiembrie 2012.