ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3148/2009

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 73/F din 10 iulie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de

petiționarul M.G. împotriva Rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești nr. 8/P/2009 din 29 decembrie 2008.

A menținut rezoluția atacată.

A obligat petiționarul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Petiționarul M.G. a formulat

plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, solicitând tragerea

la răspundere penală a făptuitorului C.A. - anterior ocupând funcția de șef al

I.P.J. Vâlcea - pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și fals intelectual prev.

de art. 289 C. pen.

În conținutul plângerii petiționarul

a invocat împrejurarea că nu a primit cele două dispoziții prin care a fost

sancționat și mutat la Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Susține că făptuitorul, dispunând

astfel, și-a exercitat abuziv funcția, în condițiile în care la controlul

efectuat nu s-a ținut seama de rezultatele obținute, de indicatorii de

evaluare, de calificativele anterioare precum și de faptul că dispoziția din 6

iulie 2005, prin care s-a dispus mutarea sa, a fost dată în perioada în care se

afla în concediu de odihnă.

Urmare actelor premergătoare

efectuate în cauză, procurorul a dispus, conform art. 228 alin. (4) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale,

plângerea împotriva acestei rezoluții fiind respinsă prin Rezoluția nr.

87/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Procurorul a reținut, în esență, că

nu sunt indicii de natură a contura săvârșirea de către făptuitor a

infracțiunilor de abuz în serviciu, respectiv fals intelectual.

Împotriva rezoluției procurorului

petiționarul a formulat plângere, conform art. 278 C. proc. pen. la instanța

competentă, respectiv Curtea de Apel Pitești.

Examinând plângerea, Curtea a

reținut că actele existente la dosarul cauzei nu relevă elementele constitutive

ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Astfel, intimatul a respectat

dispozițiile art. 15 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, fiind obligat să ia

măsurile care se impun pentru sancționarea disciplinară.

Sancționarea disciplinară a

petiționarului cu „mustrare scrisă” a fost consecința abaterilor constatate și

nu a vreunui abuz din partea făptuitorului.

De asemenea, reține Curtea, prin

adresa nr. 50911 din 4 iulie 2007 petiționarul a fost informat cu privire la

sancțiunea aplicată.

Referitor la infracțiunea de fals

intelectual se arată că nu există nicio probă care să reflecte întrunirea

elementelor constitutive ale acesteia.

Împotriva sentinței pronunțată de

instanța de fond a declarat recurs petiționarul M.G. solicitând casarea

acesteia și, în cadrul rejudecării admiterea plângerii, desființarea rezoluției

și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție

examinând recursul formulat în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen. cu referire la art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., pe

baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei rezultă că acesta este

nefondat pentru următoarele considerente:

Din actele premergătoare dispuse și

efectuate în cauză rezultă că la data de 21 iunie 2005, intimatul îndeplinea

funcția de comisar șef al formațiunii de investigații criminale din cadrul

Poliției Călimănești, astfel că, din dispoziția acestuia, s-a dispus efectuarea

unui control al activității petiționarului.

Urmare a deficiențelor constatate

petiționarul a fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă”, fiind mutat,

în interesul serviciului la Biroul de investigații criminale din cadrul

Poliției Râmnicu Vâlcea.

Dispoziția dată de intimat s-a

realizat cu respectarea prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, iar prin

adresa nr. 50911 din 4 iulie 2007, petiționarul a fost informat despre

sancționarea sa - art. 58 lit. a) din O.U.G. nr. 89/2003 și art. 17 lit. a) din

Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 cu posibilitatea de a contesta măsura dispusă în

termenul prevăzut de lege.

În atare condiții, Înalta Curte

constată că nu există indicii din care să rezulte existența infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Astfel, sub aspectul elementului

material, abuzul în serviciu constă fie într-o inacțiune - neîndeplinirea unui

act, fie într-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act.

Omisiunea sau acțiunea făptuitorului

trebuie să fie săvârșită în exercițiul atribuțiilor de serviciu și să aibă ca

urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Sub aspect subiectiv infracțiunea se

săvârșește sub forma de vinovăție a intenției.

În cauză, rezultă că efectuarea

controlului asupra activității petiționarului s-a dispus în condițiile legii,

rezultatul acestuia fiindu-i adus la cunoștință.

În atare condiții petiționarul avea

posibilitatea să formuleze contestație în termenul prevăzut de lege și să

indice care sunt, din punctul său de vedere, aspectele de nelegalitate ori de

netemeinicie a actului emis în cauză.

Cât privesc actele premergătoare

efectuate de procuror se impune a fi reținut faptul că legea procesual penală

nu stabilește o limită sau o întindere a acestora fiind atributul exclusiv al

organului de urmărire penală.

Ca atare, superficialitatea invocată

de petiționar în administrarea actelor premergătoare nu poate fi însușită, în

condițiile în care procurorul a solicitat actele care au stat la baza

sancționării disciplinare, apreciind, din examinarea acestora, că nu sunt

indicii privind comiterea vreunei fapte penale.

Nu rezultă, astfel cum corect a

reținut instanța de fond, indicii nici sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.G., menținând

sentința atacată ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul M.G., împotriva Sentinței penale nr. 73/F din 10 iulie

2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

octombrie 2009.