ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1425/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 18 din 19 februarie 2009,

Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.G. împotriva rezoluției nr. 7/P/2008

din data de 21 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești,

menținând rezoluția atacată.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., a obligat petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată de

petiționar, la data de 18 ianuarie 2008, la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Pitești s-a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților S.A.,

fost comisar șef și șef al Serviciului de cercetări penale din cadrul I.P.J.

Vâlcea, în prezent pensionat, și D.D., comisar șef și șef al serviciului

cercetări penale din cadrul I.P.J. Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 263 alin. (1) și (2) C. pen.

În motivarea plângerii s-a

invocat neregularitatea unor acte procedurale și procesuale efectuate de

intimați, în calitatea lor de ofițeri de poliție.

Prin rezoluția nr. 7/P/2008

din 21 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus

neînceperea urmăririi penale în Dosarul nr. 7/P/2008 privind pe S.A. și D.D.,

comisari șefi în cadrul I.P.J. Vâlcea, cercetați sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 263 alin. (1) și (2) C. pen.,

deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni sub

aspectul laturii obiective și subiective.

Prin rezoluția nr. 965/II/2008

dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești s-a respins plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr.

7/P/2008.

Curtea de apel, examinând

rezoluțiile atacate, a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 263 alin.

(1) și (2) C. pen., reclamate de petiționar.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs petiționarul M.G., solicitând casarea

acesteia și, pe fond, desființarea rezoluției nr. 7/P/2008 din 21 octombrie

2008.

Examinând recursul conform art.

385

14

C. proc. pen., pe baza actelor și înscrisurilor existente la

dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este

nefondat pentru următoarele considerente:

Infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. constă în

fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu,

cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin

aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Din analiza textului rezultă

că este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de

serviciu, fie printr-o inacțiune – neîndeplinirea unui act, fie printr-o

acțiune – îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare

vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Pe de altă parte, potrivit art.

200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare

cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la

stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să

se dispună trimiterea în judecată”.

Pentru realizarea obiectului

urmăririi penale, legea procesual penală a determinat precis și coerent

regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.

Astfel, organul competent

efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea determinată

de lege, iar atunci când datele infirmă existența infracțiunii devin incidente

dispozițiile art. 10 C. proc. pen. în care punerea în mișcare sau exercitarea

acțiunii penale este împiedicată.

Începerea urmăririi penale

se poate dispune în condițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen., respectiv

numai atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor

premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale.

În consecință, este la

aprecierea organului de urmărire penală ori a procurorului dacă propune,

respectiv dispune, neînceperea urmăririi penale numai pe baza examinării

cuprinsului actului de sesizare ori, dimpotrivă, apreciază ca necesară

efectuarea unor acte premergătoare.

Această posibilitate legală

rezultă și din examinarea art. 228 alin. (4) C. proc. pen.

Actele premergătoare au ca

scop strângerea datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea

urmăririi penale.

Cadrul general al actelor

premergătoare este stabilit de art. 224 C. proc. pen., legea neprevăzând, în

concret, tipul ori felul acestor acte.

Raportând aceste prevederi

legale la speță, se constată că procurorul a efectuat doar acte premergătoare

deoarece petiționarul, prin plângerea sa, nu a indicat concret care sunt

faptele săvârșite de intimați prin care aceștia au încălcat legile și care

anume legi au fost încălcate.

Aspectele reclamate de

petiționar, a căror reluare nu se impune, fiind prezentate în considerentele

hotărârii atacate, nu se înscriu în sfera elementelor constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 263 alin. (1) și (2) C.

pen.

Pe cale de consecință, atât

rezoluția procurorului, cât și sentința pronunțată de instanța de fond sunt

legale, împrejurare față de care Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul M.G.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul M.G. împotriva sentinței penale nr. 18 din 19

februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și familie.

Obligă recurentul petiționar

la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2009.