ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1425/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 18 din 19 februarie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.G. împotriva rezoluției nr. 7/P/2008 din data de 21 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, menținând rezoluția atacată. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea formulată de petiționar, la data de 18 ianuarie 2008, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților S.A., fost comisar șef și șef al Serviciului de cercetări penale din cadrul I.P.J.

Vâlcea, în prezent pensionat, și D.D., comisar șef și șef al serviciului cercetări penale din cadrul I.P.J. Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. În motivarea plângerii s-a invocat neregularitatea unor acte procedurale și procesuale efectuate de intimați, în calitatea lor de ofițeri de poliție. Prin rezoluția nr. 7/P/2008 din 21 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus neînceperea urmăririi penale în Dosarul nr. 7/P/2008 privind pe S.A. și D.D., comisari șefi în cadrul I.P.J. Vâlcea, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 263 alin. (1) și (2) C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni sub aspectul laturii obiective și subiective.

Prin rezoluția nr. 965/II/2008 dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a respins plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 7/P/2008. Curtea de apel, examinând rezoluțiile atacate, a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 263 alin. (1) și (2) C. pen., reclamate de petiționar. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul M.G., solicitând casarea acesteia și, pe fond, desființarea rezoluției nr. 7/P/2008 din 21 octombrie 2008. Examinând recursul conform art. 385 14 C. proc. pen., pe baza actelor și înscrisurilor existente la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane. Din analiza textului rezultă că este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune – neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune – îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Pe de altă parte, potrivit art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.

Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Astfel, organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege, iar atunci când datele infirmă existența infracțiunii devin incidente dispozițiile art. 10 C. proc. pen. în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. Începerea urmăririi penale se poate dispune în condițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen., respectiv numai atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale.

În consecință, este la aprecierea organului de urmărire penală ori a procurorului dacă propune, respectiv dispune, neînceperea urmăririi penale numai pe baza examinării cuprinsului actului de sesizare ori, dimpotrivă, apreciază ca necesară efectuarea unor acte premergătoare. Această posibilitate legală rezultă și din examinarea art. 228 alin. (4) C. proc. pen. Actele premergătoare au ca scop strângerea datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale. Cadrul general al actelor premergătoare este stabilit de art. 224 C. proc. pen., legea neprevăzând, în concret, tipul ori felul acestor acte. Raportând aceste prevederi legale la speță, se constată că procurorul a efectuat doar acte premergătoare deoarece petiționarul, prin plângerea sa, nu a indicat concret care sunt faptele săvârșite de intimați prin care aceștia au încălcat legile și care anume legi au fost încălcate.

Aspectele reclamate de petiționar, a căror reluare nu se impune, fiind prezentate în considerentele hotărârii atacate, nu se înscriu în sfera elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. Pe cale de consecință, atât rezoluția procurorului, cât și sentința pronunțată de instanța de fond sunt legale, împrejurare față de care Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.G. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.G. împotriva sentinței penale nr. 18 din 19 februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul petiționar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2009.