ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3726/2008

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 87/C3/2007,

a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și

Justiție, în temeiul art. 209 alin. (4

1

) lit. a) și b) C. proc.

pen., au fost preluate dosarele nr. 1999/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Câmpulung Muscel și nr. 271/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Pitești, privind plângerea procurorului șef V.C.I. de la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, formulată în calitatea de

persoană vătămată împotriva unor lucrători de poliție.

Petiționarul, a solicitat

efectuarea de cercetări față de făptuitorii M.C.I., comisar șef și N.I., agent

șef, ambii din cadrul Poliției orașului Mioveni, jud. Argeș sub aspectul infracțiunilor

prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen., art. 211 alin.

(1) C. pen., art. 325 C. pen. și art. 246 C. pen. În susținerea plângerii petiționarul

a învederat faptul că, în ziua de 22 septembrie 2006, în mod abuziv organele de

poliție au pătruns cu un autoturism în curtea locuinței sale unde au avut un

conflict cu fiul său, i-au percheziționat casa, au distrus uși și geamuri, au

sustras caseta video pe care a fost filmat incidentul, iar ulterior, au difuzat

prin intermediul unei televiziuni locale imagini de pe acea casetă pe care erau

înregistrate gesturile obscene făcute de fiul său la adresa polițiștilor.

Prin rezoluția nr. 332/P/2007

din 5 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228, alin.

(4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

față de făptuitorii M.C.I. și N.I. pentru infracțiunile prevăzută  de art. 192 alin.

(1), art. 217 alin. (1), art. 211 alin. (1), art. 325 C. pen. și art. 246 C.

pen., constatându-se că faptele reclamate nu există.

Nemulțumit de soluția procurorului

petiționarul s-a adresat cu o plângere conducerii Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, care prin rezoluția nr. 2617/1617/II/2/2008, din 20 martie 2008, a

respins-o, ca neîntemeiată, constatând că nu se impune infirmarea rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul a formulat plângere la Curtea

de Apel Pitești solicitând desființarea rezoluției atacate, reluarea urmăririi

penale în vederea identificării și tragerii la răspundere a tuturor făptuitorilor.

Prin sentința penală nr. 60/

F din 10 iunie 2008, în dosarul nr. 330/46/2008, Curtea de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul V.C.I. împotriva rezoluției nr. 332/P/2007

din 5 februarie 2008, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Împotriva acestei hotărâri

petiționarul a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzută  de art. 385

9

pct. 18 și art. 21 C. proc. pen.

.

Înalta Curte, verificând motivele

de recurs cât și întreaga cauză, potrivit dispozițiile cuprinse în art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pentru a se putea începe

urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiții.

Prima condiție constă din

existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de

urmărire penală poate deține informațiile fie din sesizarea făcută, fie fin actele

premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de-a doua condiție

necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și

constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b

1

).

Intervenția unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost

sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în

urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să

funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Potrivit art. 224 C. proc.

pen., actele premergătoare se efectuează în vederea urmăririi penale și pot

realiza următoarele obiective:

- completează informațiile

organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să

determine începerea urmăririi penale;

- verifică informațiile

deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice

ale cauzei;

- fundamentează convingerea

organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire penală,

potrivit art. 228 C. proc. pen.

În prezenta cauză, Înalta

Curte constată că ne aflăm în această ultimă variantă, când din actele

premergătoare efectuate a rezultat soluția neînceperii urmăririi penale.

Actele premergătoare fiind

facultative, ele pot fi limitate de către organul de urmărire penală; la

îndeplinirea activităților necesare atingerii scopului lor legal.

Întrucât din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existența acelui minim de date

în baza cărora să se poată dispună începerea urmăririi penale, Înalta Curte

constată că, în mod corect, parchetul a dispus soluția de neurmărire penală

față de făptuitori.

Susținerea petiționarului că

instanța de fond a omis să citeze toți făptuitorii în cauză este nejustificată

și nu poate fi primită.

Astfel, potrivit dispozițiilor

cuprinse în art. 278

1

alin. (4) C. proc. pen., …. persoana față de

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale se citează, iar neprezentarea

acesteia nu împiedică soluționarea cauzei.

Cum rezoluția nr. 332/P/2007,

îi privește doar pe făptuitorii M.C.I. și N.I., în mod justificat instanța de

fond i-a citat doar pe aceștia.

Mai mult decât atât, cazul

de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen., se poate invoca

numai de partea care a fost lipsă la judecată, partea care a fost prezentă

nu-și poate întemeia recursul pentru lipsa acestei părți.

Având în vedere cele care

preced, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de petiționar.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul V.C.I. împotriva sentinței penale nr. 60/ F

din 10 iunie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 noiembrie 2008.