ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 543/2010

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: În luna iunie 2002, numitul G.G. - avocat în Râmnicu Vâlcea - a solicitat proprietarilor apartamentelor de la scara B a blocului C8 (unde și el locuia, la apartamentul nr. 11 ) să fie de acord să i se închirieze încăperea cu destinația „uscătorie", pentru a-și deschide un cabinet de avocatură, întocmind în acest sens un tabel nominal cu persoanele care erau de acord cu această convenție, ele dându-și consimțământul. Î nțelegerea intervenită între părți s-a materializat prin semnarea tabelului nominal întocmit în acest scop.

Ulterior, petentul a adăugat, pe verso-ul tabelului pe care îl semnaseră proprietarii apartamentelor, mențiuni nereale, în sensul că obiectul convenției este vânzarea-cumpărarea spațiului locativ în discuție ( uscătoria ). Actul astfel modificat a fost folosit de către petent cu ocazia judecării unei cauze la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, fiind depus, în copie xerox, în dosarul nr. 13027/2002 al acelei instanțe. S-a reținut, de asemenea, că acțiunea în constatare, formulată de petent la 11 decembrie 2002, a fost soluționată definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 23/R/02.2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care s-a constatat că între părți a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare.

Nemulțumiți de modul de soluționare a litigiului civil, o parte din proprietari au formulat plângere penală împotriva petentului, aceasta fiind soluționată prin Rezoluția nr. 1452/P din 18 august 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin care s-a dispus confirmarea propunerii organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen., soluție care, ulterior, a fost infirmată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin Rezoluția din 30 martie 2005, prin care s-a mai dispus reunirea cauzei cu cea care a constituit obiectul dosarului nr. 1612/P din 03 mai 2004 al aceluiași Parchet. Cauza astfel reunită a fost soluționată prin Ordonanța nr. 1612/P/2004 din 05 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, ordonanță prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petentului, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen.

și de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. și aplicarea unei amenzi administrative, în cuantum de 1.000 lei. Plângerile formulate în baza art. 278 C. proc. pen., de petiționarii proprietari și de intimatul G.G. a fost respinsă prin Ordonanța nr. 407/ll/2/2005 din 08 iunie 2005, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Nemulțumiți de soluție cei menționați mai sus , s-au adresat instanței de judecată, conform art. 278 1 C. proc. pen., plângerile lor fiind inițial respinse, prin sentința penală nr. 1509 din 08 noiembrie 2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea; ulterior, prin decizia penală nr. 341/R din 28 martie 2006, Tribunalul Vâlcea, urmare admiterii recursurilor acelorași subiecți, a casat hotărârea recurată și admițând plângerile, a desființat ordonanța și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești pentru redeschiderea urmăririi penale, apreciindu-se ca insuficient, probatoriul administrat.

Prin Ordonanța nr. 165/P/2007 din 9 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a dispus: - în baza art. 11 pct. 2, lit. b) cu referire la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.G., avocat în cadrul Baroului Vâlcea, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., și aplicarea unei amenzi administrative, în sumă de 1.000 RON, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind aplicabile prevederile art. 18 1 C. pen.; - în baza art. 11 pct. 2, lit. b), cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a aceluiași învinuit G.G., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Plângerea formulată de învinuit împotriva sus-arătatei ordonanțe, a fost respinsă prin Ordonanța nr. 289/ll/2/2008 procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești; în consecință, învinuitul a formulat plângere la instanța competentă, conform art. 278 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 81/F din 25 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, a plângerea formulată de învinuitul G.G., fiind menținută Ordonanța atacată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că probele administrate conturează săvârșirea de către învinuitul G.G.

a faptei de falsificare a unui înscris sub semnătură privată (faptă ce se încadrează în prevederile art. 290 C. pen.), faptă care constă în aceea că a adăugat pe verso-ul tabelului, pe care îl semnaseră deja proprietarii de la scara B din blocul respectiv ( în vederea închirierii ), a mențiunii că aceștia ar fi fost de acord să-și vândă cotele indivize din coproprietatea asupra părților comune. Caracterul definitiv și irevocabil al deciziei civile nr. 23/P din 02 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești nu este un argument hotărâtor pentru a se reține în favoarea învinuitului incidența dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât prin hotărârea civilă menționată s-a soluționat, în baza probelor administrate, un litigiu civil, fără a se fi analizat și caracterul penal al faptei imputate fiind incidente, în consecință, prevederile art. 22 alin. (2) C. proc.

pen., potrivit cu care hotărârea definitivă a instanței civile, în speța, sus-indicată, decizia civilă - nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză penală, în care se cercetează săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului. Î mpotriva sus-arătatei sentințe (nr. 81 F din 25 septembrie 2008), a declarat recurs petiționarul G.G. solicitând casarea acesteia și, fie trimiterea cauzei - spre rejudecare - la aceeași instanță de fond, care nu s-ar fi pronunțat cu privire la toate aspectele invocate în plângerea sa, fie reținerea cauzei spre judecare, cu admiterea plângerii, apreciind că fapta pentru care a fost cercetat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C. pen.).

Î nalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 532 din 16 februarie 2009, a admis recursul declarat de petiționarul G.G. împotriva sentinței penale nr. 81/F din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat sentința penală atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Au fost menținute actele procedurale îndeplinite până la 11 septembrie 2008. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a constatat că încheierea de dezbateri din 11 septembrie 2008 nu a fost semnată de către președintele completului de judecată ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii, în condițiile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. S-a mai dat îndrumarea ca, în cadrul rejudecării, instanța să examineze toate criticile invocate de recurentul petiționar, urmând a pronunța o hotărâre cu respectarea dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 96 F din 16 octombrie 2009, în rejudecare, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul G.G. împotriva Ordonanței nr. 165/P/2007 din 9 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut, în esență următoarele: Infracțiunea de falsificare a unui înscris sub semnătură privată, care a fost imputată petiționarului, constă în aceea că acesta din urmă a adăugat, ulterior, pe verso-ul tabelului nominal semnat deja de coproprietarii blocului, în vederea închirierii, mențiunea că există acord de voință al acestora în sensul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect uscătoria de la parterul blocului, petentul în cauză, având calitatea de cumpărător. După ce a falsificat actul sub semnătură privată, în modalitatea descrisă, petentul a depus înscrisul la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, solicitând, în contradictoriu cu pârâții (părțile vătămate în acest dosar) și intervenientul P.D., să se constate că între acesta și pârâți a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare a spațiului cu destinație de uscătorie, ceea ce, după cum deja s-a arătat mai sus , s-a și întâmplat.

Curtea a reținut că, deși învinuitului - reclamant în aceea cauză - i s-a solicitat, la un moment - dat, depunerea înscrisului original, acesta nu l-a înfățișat instanței de judecată, pretinzând că i-a fost sustras de către autori necunoscuți în cursul unei spargeri a locuinței sale. Î n urma cercetărilor penale întreprinse cu privire la spargerea locuinței, ca urmare a plângerii penale formulate de G.G., s-a reținut că era imposibil să se pătrundă în imobil în condițiile constatate de organele de urmărire penală, avându-se în vedere natura și importanța conjuncturală a bunurilor ce s-a reclamat că ar fi fost sustrase.

S-a reținut că faptele, așa cum au fost concepute și realizate de învinuitul petiționar, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., iar probele dosarului susțin soluția dată prin ordonanța atacată, petentul falsificând înscrisul incriminat și folosindu- I ulterior în procesul civil pentru obținerea unui drept nemeritat. Î mpotriva acestei din urmă sentințe învinuitul peționar a declarat, în termen legal, recursul de față , prin care o critică pentru nelegalitate și netemenicie, solicitând, atât prin apărător cât și în cuprinsul motivelor de recurs scrise depuse la dosar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea plângerii, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare a recurentului pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C. pen.), în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen. (fapta nu există ). Recursul nu este fondat. Procedând la examinarea întregului dosar al cauzei și a considerentelor sentinței atacate în raport cu motivarea scrisă depusă la dosar (filele 21-26), precum și, din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată aceasta- sentința - este temeinică și legală, soluția - adoptată de procuror prin Ordonanța „denunțată„ ca nelegală - de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului G.G., avocat în cadrul Baroului Vâlcea, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., și aplicarea unei amenzi administrative sumă de 1.000 RON, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind aplicabile dispozițiile art. 18 1 C. pen., soluție confirmată, cu justificat temei și cu observarea prevederilor art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen. de prima instanță, fiind întru totul corectă; în acest context, Curtea, - ca instanță de control judiciar - pe de o parte, constată că instanța de fond a examinat toate apărările formulate de petent ( potrivit îndrumărilor date prin decizia penală nr. 532 din 16 februarie 2009 ), iar pe de altă parte, observă că satisfacerea exigențelor stipulațiilor art. 6 paragraful 3 din CEDO și ale art. 21 din Constituția României nu poate fi realizată - într-un proces penal (ca în speță) - decât potrivit normelor din Codul de procedură penală, iar nu „direct„ în baza acelor stipulații, cum greșit s-a pretins în motivarea scrisă a recursului. Față de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond și, pe cale de consecință, desființarea Ordonanței procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul G.G. Cu privire la cheltuielile judiciare solicitate de apărătorul intimaților / părți vătămate Înalta Curte constată că, potrivit art. 274 C. proc. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat. Pe acest temei de drept, analizându-se actele și lucrările dosarului, se apreciază că suma de 1000 lei solicitată este exagerat de mare în raport cu natura cauzei, avându-se în vedere și că apărătorul, - „din motive medicale„ - nici nu s-a prezentat în fața acestei Curți pentru a pune concluzii.

Față de cele menționate, urmează a se admite doar în parte cererea, în sensul că recurentul va fi obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul de avocat, fată de intimatul N.C. Î n temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.G. împotriva sentinței penale nr. 96/F din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către intimatul N.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2010.