ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 532/2009

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 81/ F din 25 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 369/46/2008, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul G.G., împotriva Ordonanței nr. 165/P/2007 din data de 9 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. A fost menținută ordonanța atacată . A fost obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: Prin ordonanța nr. 165/P/2007 din data de 9 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.G., avocat în cadrul Baroului Vâlcea, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen.

și aplicarea unei amenzi administrative, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind aplicabile dispozițiile art. 18 1 C. pen.; aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în sumă de 1.000 RON învinuitului G.G.; în temeiul dispozițiile art. 249 C. proc. pen., combinat cu art. ll pct. l lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (l), (2) și (3) C. pen., întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției, a fost respinsă prin rezoluția nr. 289/II/2/2008 dată de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Petiționarul a formulat plângere la instanța competentă, conform art. 278 1 C. proc. pen. Instanța de fond a reținut că petiționarul G.G., în luna iunie 2002, a solicitat proprietarilor apartamentelor situate pe scara sa, să-i închirieze spațiul cu destinația „uscătorie”, pentru a-și deschide un cabinet de avocatură, întocmind în acest sens un tabel nominal cu persoanele care erau de acord cu această convenție, ele dându-și consimțământul. Înțelegerea intervenită între părți s-a materializat prin semnarea tabelului nominal. Ulterior, întocmirii tabelului nominal, petentul a adăugat pe înscrisul respectiv, pe versoul tabelului pe care l-au semnat proprietarii apartamentelor, mențiuni nereale, în sensul că obiectul convenției este vânzarea - cumpărarea.

Actul astfel modificat a fost folosit de către petent cu ocazia judecării unei cauze la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, fiind depus, în copie xerox, în dosarul nr. 13027/2002. S-a reținut, de asemenea, că acțiunea în constatare formulată de petent, la data de 11 decembrie 2002, a fost soluționată definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 23/R/02.2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care s-a constatat că între părți a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare.

Nemulțumiți de modul de soluționare a litigiului civil, o parte din proprietari au formulat plângere penală împotriva petentului, aceasta fiind soluționată prin rezoluția nr. 1452/ P din l8 august 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin care s-a dispus confirmarea propunerii organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen., soluție care, ulterior a fost infirmată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin rezoluția din data de 30 martie 2005, prin care s-a mai dispus reunirea cauzei cu cea care a constituit obiectul dosarului nr. l612/ P din 03 mai 2004. Aceasta a fost soluționată prin ordonanța nr. l612/P/2004 din 05 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a petentului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 și art. 215 alin. (l), (2) și (3) C. pen.

și aplicarea amenzii administrative în cuantum de 1.000 lei. Plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin ordonanța nr. 407 /II /2/2005 din 08 iunie 2005, de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Nemulțumit de soluție, petentul s-a adresat instanței de judecată, conform art. 278 1 C. proc. pen., plângerea sa fiind inițial respinsă, prin sentința penală nr. 1509 din 08 noiembrie 2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Ulterior, prin decizia penală nr. 341/ R din 28 martie 2006, Tribunalul Vâlcea, urmare admiterii recursurilor, a casat hotărârea recurată, admițând plângerile, a desființat ordonanța și a trimis cauza la Parchet pentru redeschiderea urmăririi penale, apreciindu-se ca insuficient, probatoriul administrat.

Revenind la analizarea temeiniciei și legalității rezoluției atacate, instanța de fond reține că probele administrate conturează săvârșirea de către petentul G. G. a faptei de falsificare a unui înscris sub semnătură privată. Consecvenți afirmațiilor făcute în plângerea penală, denunțătorii au susținut, fără dubiu, inclusiv cu ocazia interogatoriului luat în cadrul procesului civil, că obiectul convenției a fost închirierea spațiului cu destinația de uscătorie și nu vânzarea-cumpărarea acestuia. În acest sens, sunt declarațiile numiților N.C. , B.M. , I.C. , V. N. și M.M . Martorii au susținut, de asemenea că au fost de acord să vândă cota indiviză din spațiul uscătoriei, însă au arătat totodată că, tabelul pe care l-au semnat era un simplu tabel nominal, fără a cuprinde alte mențiuni . O parte din ei, P.M., B.I., M.C., N. I.V., S.A.

și R.C., în cadrul procesului civil au formulat întâmpinări prin care au menționat că au vândut petentului cota lor din uscătoria de la parterul blocului, fiind de acord cu vânzarea acesteia. Ulterior, M.C. a relatat organelor de poliție că tabelul semnat de el nu este cel prezentat în copie xerox, că obiectul convenției a fost închirierea și că întâmpinarea scrisă i -a fost dictată de petent. Tot sub dictare, au fost întocmite întâmpinările și de către N.I. și S.A. , iar martorul B.I. a negat că ar fi scris un asemenea act, în condițiile în care nu a fost de acord cu vânzarea uscătoriei. Mai mult, martora S.A., în aceeași declarație a arătat că actul indicat de organele de poliție și depus la dosar, nu este cel prezentat de petent și semnat privind închirierea uscătoriei.

Toate aceste probe, îndreptățesc instanța să constate ca fiind singulare și subiective declarațiile martorilor N.A. , C.A., M.E. , N. T.E., care au văzut înscrisul în forma originală, denumit „contract de vânzare - cumpărare”. În sprijinul acestei opinii exprimate de curte, trebuie amintit și faptul că originalul înscrisului nu a fost depus niciodată la dosar și nici prezentat instanței de judecată, deși i s-a solicitat acest lucru la termenul de judecată din 06 mai 2003 . De altfel, înscrisul, în original nu a existat în realitate, aceasta fiind concluzia avansată de organul de cercetare penală sesizat cu soluționarea plângerii formulată de petent la data de 20 iunie 2004, prin care reclama sustragerea unor bunuri, printre care și contractul de vânzare-cumpărare, în original.

Prin rezoluția nr. 2262/P /2004 din 7 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a dispus în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 208 și 209 C. pen., sesizată prin plângerea petentului, având în vedere imposibilitatea pătrunderii în imobil în condițiile arătate, natura și importanța conjuncturală a bunurilor ce se reclamă a fi fost sustrase, precum și contradicțiile între susținerile petentului și declarațiile celorlalte persoane audiate în cauză. Prin experimentul judiciar efectuat, la data de 13 ianuarie 2005, de către organele de cercetare penală s-a demonstrat că escaladarea prezintă un grad ridicat de dificultate, că părăsirea imobilului pe această cale este aproape imposibilă și că, cioburile rezultate prin spargerea geamului ar fi trebuit să fie dispuse grupat, central și nu împrăștiate, pe lângă zid.

Nu lipsită de importanță este și constatarea că reclamarea furtului înscrisului de către petent a avut loc la data de 20 iunie 2004, adică la puțin timp după ce intimații au formulat plângerea penală (data de 03 mai 2004) ce a format obiectul dosarului nr. 1612P/2004, fiind evidentă intenția petentului de a fi absolvit de obligația prezentării actului în original. În legătură cu fapta imputată, falsificarea constă în aceea că petentul a adăugat pe verso-ul tabelului, pe care l -au semnat proprietarii din blocul respectiv, a mențiunii că aceștia ar fi fost de acord să-și vândă cotele indivize. S-a invocat, neîntemeiat, de către petent soluționarea definitivă a cauzei prin Rezoluția nr. 1452/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Aceasta, deoarece, așa cum s-a arătat anterior, rezoluția amintită a fost infirmată prin Rezoluția din 30 martie 2005, prin care s-a dispus reunirea cauzei cu cea care constituie obiectul dosarului nr. 1612/P/2004. Caracterul definitiv și irevocabil al deciziei civile nr. 23/ P din 2 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești nu este un argument hotărâtor în favoarea reținerii față de petent a dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. , întrucât prin hotărârea indicată s-a soluționat un litigiu civil, în baza probelor administrate, nefiind analizat caracterul penal al faptei imputate. Prin urmare, decizia civilă nu constituie autoritate de lucru judecat, în prezenta cauză penală, în care se cercetează săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului.

În fine, este neîntemeiat și ultimul motiv pe care se întemeiază plângerea, organul de urmărite penală conformându-se dispozițiilor impuse de Tribunalul Vâlcea prin decizia penală nr. 341/R/2006, fiind eliminată orice contradicție privind obiectul convenției. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs petiționarul G.G. solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de fond nepronunțându-se cu privire la toate aspectele invocate în plângerea sa, la aceeași instanță, fie reținerea cauzei spre judecare și admiterea plângerii, apreciind că fapta pentru care a fost cercetat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. În drept au fost invocate dispozițiile art. 385 9 pct. 9 și 10 C. proc.

pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen. și art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., constată următoarele: Modul de desfășurare al ședinței de judecată, concluziile procurorului, ale părților, ale apărătorilor aleși sau desemnați din oficiu sunt consemnate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 305 C. proc. pen., într-o încheiere de ședință. Aceasta trebuie să cuprindă mențiunile cuprinse în alin. (1) al art. 305 C. proc. pen., încheierea întocmindu-se de grefier, în 24 de ore de la terminarea ședinței. Încheierea este semnată de președintele completului de judecată sau de președintele unic și de grefier. Nesemnarea încheierii de dezbateri de către președintele completului de judecată atrage nulitatea absolută a hotărârii, în condițiile prevăzută de art. 197 C. proc.

pen. Instanța de control judiciar este pusă în imposibilitatea de a verifica dacă au fost sau nu respectate dispozițiile legale privind compunerea instanței de judecată, dacă aspectele cuprinse în încheierea de dezbateri sunt sau nu reale, dacă părțile au fost sau nu prezente, au pus concluzii, sau dimpotrivă s-a omis a li se da cuvântul de către instanță. În cauza dedusă judecății, dezbaterile au avut loc în data de 11 septembrie 2008, încheierea nefiind, însă, semnată de președintele completului de judecată. În atare condiții, hotărârea pronunțată este lovită de nulitate absolută, urmând a fi casată în integralitatea sa. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiile art. 385 15 alin. (2) lit. c) C. proc.

pen., va admite recursul declarat de petiționarul G.G. împotriva sentinței penale nr. 81/ F din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Va casa sentința penală atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În cadrul rejudecării, instanța va examina toate criticile invocate de recurentul petiționar, urmând a pronunța o hotărâre cu respectarea dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționarul G.G. împotriva sentinței penale nr. 81/ F din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința penală atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Menține actele procedurale îndeplinite până la 11 septembrie 2008. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2009.