ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 532/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 532/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81/

F din 25 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 369/46/2008,

s-a dispus respingerea,

ca nefondată, a plângerii formulată

de petiționarul

G.G.,

împotriva

Ordonanței nr. 165/P/2007 din data de 9 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Pitești.

A

fost menținută ordonanța

atacată

.

A

fost obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin

ordonanța nr. 165/P/2007 din data de 9 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Pitești, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

învinuitului G.G., avocat în cadrul Baroului Vâlcea, cercetat sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen. și

aplicarea unei amenzi administrative, întrucât fapta nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni, fiind aplicabile dispozițiile art. 18

1

C. pen.; aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în sumă de 1.000 RON

învinuitului G.G.; în temeiul dispozițiile art. 249 C.

proc. pen., combinat cu art. ll pct. l lit. b) și art. 10 lit. d)

C. proc. pen.,

scoaterea de sub urmărire

penală a învinuitului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

215

alin. (l),

(2) și (3) C. pen.,

întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Plângerea

formulată de petiționar împotriva rezoluției, a fost respinsă prin rezoluția nr.

289/II/2/2008 dată de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Pitești. Petiționarul a formulat plângere la instanța competentă,

conform art. 278

1

C. proc. pen.

Instanța

de fond a reținut că petiționarul G.G., în luna iunie 2002, a solicitat

proprietarilor apartamentelor situate pe scara sa, să-i închirieze spațiul cu

destinația „uscătorie”, pentru a-și deschide un cabinet de avocatură, întocmind

în

acest sens un tabel nominal

cu persoanele care erau

de

acord

cu această convenție,

ele

dându-și

consimțământul.

Înțelegerea

intervenită între părți s-a materializat prin semnarea tabelului nominal.

Ulterior,

întocmirii tabelului nominal, petentul a adăugat pe înscrisul respectiv, pe

versoul tabelului pe care l-au semnat proprietarii apartamentelor, mențiuni

nereale, în sensul că obiectul convenției este vânzarea - cumpărarea.

Actul

astfel modificat a fost folosit de către petent cu ocazia judecării unei cauze

la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, fiind depus, în copie xerox, în dosarul nr. 13027/2002.

S-a

reținut, de asemenea, că acțiunea în constatare formulată de petent, la data de

11 decembrie 2002, a fost soluționată definitiv și irevocabil prin decizia

civilă nr. 23/R/02.2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care s-a

constatat că între părți a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare.

Nemulțumiți

de modul de soluționare a litigiului civil, o parte din proprietari

au

formulat plângere penală împotriva

petentului, aceasta fiind soluționată prin rezoluția nr. 1452/ P din l8 august 2003

a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin care s-a dispus

confirmarea propunerii organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală

pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen., soluție care,

ulterior a fost infirmată de prim procurorul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin rezoluția din data de 30 martie 2005, prin care

s-a mai dispus reunirea cauzei cu cea care a constituit obiectul dosarului nr. l612/

P din 03 mai 2004.

Aceasta

a fost soluționată prin ordonanța nr. l612/P/2004 din 05 mai 2005 a Parchetului

de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea dispunându-se scoaterea de sub urmărire

penală a petentului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290

și art. 215 alin. (l), (2) și (3) C. pen. și aplicarea amenzii administrative

în cuantum de 1.000 lei.

Plângerea

formulată în baza art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin ordonanța nr. 407

/II

/2/2005

din 08 iunie 2005, de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Pitești.

Nemulțumit

de soluție, petentul s-a adresat instanței de judecată, conform art. 278

1

C. proc. pen., plângerea sa fiind inițial respinsă, prin sentința penală nr. 1509

din 08 noiembrie 2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Ulterior, prin decizia

penală nr. 341/ R din 28 martie 2006, Tribunalul Vâlcea, urmare admiterii

recursurilor, a casat hotărârea recurată, admițând plângerile, a desființat

ordonanța și a trimis cauza la Parchet pentru redeschiderea urmăririi penale,

apreciindu-se ca insuficient, probatoriul administrat.

Revenind

la analizarea temeiniciei și legalității rezoluției atacate, instanța de fond reține

că

probele

administrate conturează săvârșirea

de către petentul G.

G.

a

faptei

de

falsificare a unui înscris

sub semnătură privată.

Consecvenți

afirmațiilor făcute în plângerea penală, denunțătorii

au

susținut,

fără dubiu, inclusiv cu ocazia interogatoriului luat în cadrul procesului

civil, că obiectul convenției a fost închirierea spațiului cu destinația

de

uscătorie

și nu vânzarea-cumpărarea acestuia.

În

acest sens, sunt declarațiile numiților N.C.

,

B.M.

,

I.C.

,

V.

N.

și

M.M

.

Martorii

au

susținut, de asemenea că au fost de

acord

să

vândă cota indiviză din

spațiul uscătoriei,

însă au

arătat

totodată că, tabelul pe care l-au semnat era un simplu tabel nominal, fără a

cuprinde alte mențiuni

.

O

parte din ei, P.M., B.I., M.C.,

N.

I.V.,

S.A. și R.C., în cadrul procesului

civil au

formulat

întâmpinări prin care au menționat că au vândut petentului

cota

lor din uscătoria de la parterul blocului, fiind de acord cu

vânzarea

acesteia.

Ulterior,

M.C. a relatat organelor de poliție

că tabelul

semnat

de el nu este cel prezentat în copie xerox, că obiectul

convenției

a

fost închirierea și că întâmpinarea scrisă i

-a

fost

dictată

de petent.

Tot

sub

dictare, au

fost

întocmite

întâmpinările și de către

N.I. și

S.A.

,

iar

martorul B.I. a negat

că ar

fi

scris un asemenea act,

în

condițiile în care nu

a

fost

de

acord cu vânzarea

uscătoriei.

Mai

mult,

martora S.A., în aceeași declarație a arătat

că

actul indicat de organele de poliție și depus

la

dosar,

nu

este cel

prezentat

de petent și semnat

privind închirierea uscătoriei.

Toate

aceste probe,

îndreptățesc instanța să constate

ca

fiind singulare și

subiective declarațiile martorilor N.A.

,

C.A.,

M.E.

,

N.

T.E.,

care

au

văzut

înscrisul în

forma

originală,

denumit

„contract de vânzare - cumpărare”.

În

sprijinul acestei opinii exprimate de

curte, trebuie

amintit

și faptul că

originalul înscrisului

nu a

fost depus

niciodată

la

dosar

și nici prezentat instanței de judecată, deși i s-a

solicitat acest lucru la termenul de judecată din 06 mai 2003

.

De altfel, înscrisul, în original nu a existat în

realitate, aceasta

fiind concluzia avansată de organul

de cercetare penală sesizat cu soluționarea plângerii formulată de petent la

data de 20 iunie 2004, prin care reclama sustragerea unor bunuri, printre care

și contractul de vânzare-cumpărare, în original.

Prin

rezoluția nr. 2262/P

/2004

din

7 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a dispus

în baza art.

10

lit.

a) C. proc. pen., clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunilor prevăzută

de art. 208 și 209 C. pen., sesizată prin plângerea petentului,

având în vedere imposibilitatea pătrunderii în imobil în condițiile arătate,

natura și importanța conjuncturală a bunurilor ce se reclamă a fi fost

sustrase, precum și contradicțiile între susținerile petentului și declarațiile

celorlalte persoane audiate în cauză.

Prin

experimentul judiciar efectuat, la data de 13 ianuarie 2005, de către organele

de cercetare penală s-a demonstrat că escaladarea prezintă un grad ridicat de

dificultate, că părăsirea imobilului pe această cale este aproape imposibilă și

că, cioburile rezultate prin spargerea geamului ar fi trebuit să fie dispuse

grupat, central și nu împrăștiate, pe lângă zid.

Nu

lipsită de importanță este și constatarea că reclamarea furtului înscrisului de

către petent a avut loc la data de 20 iunie 2004, adică la puțin timp după ce

intimații au formulat plângerea penală (data de 03 mai 2004) ce

a

format obiectul dosarului nr.

1612P/2004,

fiind evidentă intenția

petentului de a fi absolvit de obligația prezentării actului în original.

În

legătură cu fapta imputată, falsificarea constă în aceea că petentul a adăugat

pe verso-ul tabelului,

pe

care

l

-au semnat proprietarii din

blocul respectiv, a mențiunii că aceștia ar fi fost de acord să-și vândă cotele

indivize.

S-a

invocat, neîntemeiat, de către petent soluționarea definitivă

a

cauzei

prin Rezoluția nr. 1452/P/2003

a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Aceasta,

deoarece, așa cum s-a arătat anterior, rezoluția amintită

a

fost

infirmată prin Rezoluția din 30 martie

2005,

prin

care s-a dispus reunirea cauzei cu cea care constituie obiectul dosarului nr.

1612/P/2004.

Caracterul

definitiv și irevocabil al deciziei civile nr. 23/ P din 2 februarie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Pitești nu este un argument hotărâtor în favoarea

reținerii față de petent a dispozițiilor art. 10

lit. a) C. proc. pen.

, întrucât prin hotărârea

indicată s-a soluționat un litigiu civil, în baza probelor administrate,

nefiind analizat caracterul penal al faptei imputate.

Prin

urmare, decizia civilă nu constituie autoritate de lucru

judecat, în

prezenta cauză penală, în

care se cercetează săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului.

În

fine, este neîntemeiat și ultimul motiv pe care se întemeiază plângerea,

organul de urmărite penală conformându-se dispozițiilor impuse

de Tribunalul Vâlcea

prin decizia penală nr. 341/R/2006,

fiind eliminată orice

contradicție

privind obiectul convenției.

Împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs petiționarul G.G. solicitând

casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de fond nepronunțându-se

cu privire la toate aspectele invocate în plângerea sa, la aceeași instanță, fie

reținerea cauzei spre judecare și admiterea plângerii, apreciind că fapta pentru

care a fost cercetat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

În drept au fost invocate

dispozițiile  art. 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile  art. 385

14

C. proc. pen. și art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., constată

următoarele:

Modul de desfășurare al

ședinței de judecată, concluziile procurorului, ale părților, ale apărătorilor aleși

sau desemnați din oficiu sunt consemnate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 305

C. proc. pen., într-o încheiere de ședință.

Aceasta trebuie să cuprindă mențiunile

cuprinse în alin. (1) al art. 305 C. proc. pen., încheierea întocmindu-se de

grefier, în 24 de ore de la terminarea ședinței.

Încheierea este semnată de

președintele completului de judecată sau de președintele unic și de grefier.

Nesemnarea încheierii de

dezbateri de către președintele completului de judecată atrage nulitatea absolută

a hotărârii, în condițiile prevăzută de art. 197 C. proc. pen.

Instanța de control judiciar

este pusă în imposibilitatea de a verifica dacă au fost sau nu respectate dispozițiile

legale privind compunerea instanței de judecată, dacă aspectele cuprinse în

încheierea de dezbateri sunt sau nu reale, dacă părțile au fost sau nu

prezente, au pus concluzii, sau dimpotrivă s-a omis a li se da cuvântul de

către instanță.

În cauza dedusă judecății,

dezbaterile au avut loc în data de 11 septembrie 2008, încheierea nefiind, însă,

semnată de președintele completului de judecată.

În atare condiții, hotărârea

pronunțată este lovită de nulitate absolută, urmând a fi casată în

integralitatea sa.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiile  art. 385

15

alin. (2) lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petiționarul G.G.

împotriva sentinței penale nr. 81/ F din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va casa sentința penală

atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În cadrul rejudecării,

instanța va examina toate criticile invocate de recurentul petiționar, urmând a

pronunța o hotărâre cu respectarea dispozițiile  art. 278

1

C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

petiționarul G.G. împotriva sentinței penale nr. 81/ F din 25 septembrie 2008 a

Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința penală

atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Menține actele procedurale

îndeplinite până la 11 septembrie 2008.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 februarie 2009.