ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1619/2008

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 11 din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr. 1852/42/2007, în baza art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc.

pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul N.S. împotriva

rezoluției din 5 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, dispusă în dosarul nr. 206/P/2007.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin plângerea formulată petiționarul a solicitat efectuarea de

cercetări penale față de intimatul G.A. sub aspectul infracțiunilor prevăzute

de art. 24 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată, constând în aceea

că a demolat un imobil aflat în zona de protecție monumente istorice și a

edificat o construcție fără să aibă autorizația de demolare și respectiv de

construire.

Prin ordonanța nr. 206/P/2007 din 5

septembrie 2007 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești s-a dispus în temeiul art. 262 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 11 pct.

1 lit. b) C. proc. pen. și

art. 18

1

C. pen., combinat cu art. 91 C. pen., scoaterea de sub

urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 pct.

1

lit. a) din Legea nr. 50/1991, față de învinuitul G.A. și aplicarea

unei sancțiuni cu caracter administrativ-amendă în cuantum de 1000 Ron.

Pe baza probelor administrate, procurorul, constatând existența

elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus începerea

urmăririi penale, și apreciind că fapta prezintă

un pericol social redus s-a

dispus în sensul sus arătat.

Plângerea formulată de petiționarul N.S.,

în temeiul art.

278 C. proc. pen., împotriva modului de

soluționare a dosarului penal nr. 206/P/2007, a fost respinsă prin rezoluția

din 5

octombrie 2007, dispusă în dosarul nr.

1119/11/2/2007 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Astfel, s-a reținut că din probele

administrate în cauză, a rezultat în

mod neechivoc

comiterea unor activități prevăzute de art. 3 lit. b) din Legea nr. 50/1991,

faptele fiind comise cu vinovăție. în cauză, s-a reținut de asemenea, că

procurorul a apreciat bine gradul de pericol social iar sancțiunea este bine

individualizată.

În termenul prevăzut de art. 278

1

C. proc. pen.,

petiționarul N.S. a formulat plângere

împotriva rezoluțiilor procurorului, înregistrată pe rolul Curții de Apel

Ploiești la data de 6 noiembrie 2007, sub numărul 1852/42/2007.

În motivarea hotărârii (sentinței penale nr.

11 din 30 ianuarie 2008),

Curtea de Apel a apreciat că

soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitul G.A. sub aspectul

infracțiunii prevăzută de art. 24 din Legea nr. 50/1991 este temeinică și

legală, fiind menținută ca atare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petiționarul

N.S. criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei în vederea

efectuării de cercetări sub aspectul infracțiunilor sesizate.

Concluziile recurentului petiționar, ale intimatului, precum și

concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei hotărâri

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor

formulate, în conformitate cu art. 385

6

C. proc. pen., constată că

recursul declarat este nefondat pentru

considerentele care urmează:

Astfel, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 50/1991

din cuprinsul căruia rezultă: „Executarea lucrărilor de construcții este

permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare.

Autorizația de construire sau de desființare se emite la solicitarea

deținătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren si/sau

construcții, ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de

desființare, în condițiile prezentei legi”, iar potrivit art. 3 al aceleiași

legi, „Autorizația de construire se eliberează pentru: lucrări de construire,

reconstruire, consolidare, modificare, extindere,

schimbare de destinație

sau de reparare a construcțiilor de orice fel,

precum si a instalațiilor

aferente

acestora, lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare,

consolidare,

protejare, restaurare, conservare, precum si orice alte lucrări, indiferent de

valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcții reprezentând

monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protecție, stabilite

potrivit legii (..)”. Efectuarea, fără autorizație de construire sau de

desființare ori cu nerespectarea acesteia a lucrărilor, constituie potrivit

dispozițiilor art. 24 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 infracțiune.

Verificând actele dosarului sub aspectul celor învederate, Înalta Curte

constată că intimatul G.A. a edificat o fundație fără a deține autorizația

cerută de lege, săvârșind astfel infracțiunea prevăzută de art. 24 pct. 1 lit.

a) din Legea nr. 50/1991. În raport de această situație se reține că

infracțiunea prevăzută de art. 24 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 se

comite fie prin executarea lucrărilor de demolare sau de construcție fără a

deține autorizație conform legii.

Faptul că intimatul ulterior a dobândit autorizația necesară nu

înlătură

caracterul penal al faptei, ci

constituie o împrejurare care trebuie avută în

vedere la stabilirea

gradului de pericol social al faptei acestuia, cum corect a reținut procurorul

prin rezoluția din 5 septembrie 2007.

În cauză, constându-se că soluțiile dispuse sunt temeinice și legale,

în mod întemeiat instanța de fond a dispus în sensul respingerii plângerii

formulate de petiționarul N.S.

Totodată, Înalta Curte constată că în cazul de față au fost respectate

dispozițiile prevăzute de art. 278 alin. (1) C. proc. pen., fiind respectată

ierarhizarea prevăzută de acest text de lege, critica formulată de petiționar,

sub acest aspect fiind neîntemeiată.

Prin urmare, fată de considerentele enunțate Înalta Curte va respinge,

ca nefondate, recursul declarat de petiționar, menținând hotărârea atacată, ca

fiind temeinică și legală

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul

petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar N.S. împotriva

sentinței penale nr. 11 din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 mai

2008.