ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1619/2008

Asupra recursului de față În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin sentința penală nr. 11 din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1852/42/2007, în baza art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul N.S. împotriva rezoluției din 5 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dispusă în dosarul nr. 206/P/2007. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea formulată petiționarul a solicitat efectuarea de cercetări penale față de intimatul G.A. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 24 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată, constând în aceea că a demolat un imobil aflat în zona de protecție monumente istorice și a edificat o construcție fără să aibă autorizația de demolare și respectiv de construire.

Prin ordonanța nr. 206/P/2007 din 5 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus în temeiul art. 262 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen., combinat cu art. 91 C. pen., scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991, față de învinuitul G.A. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ-amendă în cuantum de 1000 Ron. Pe baza probelor administrate, procurorul, constatând existența elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, și apreciind că fapta prezintă un pericol social redus s-a dispus în sensul sus arătat.

Plângerea formulată de petiționarul N.S., în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva modului de soluționare a dosarului penal nr. 206/P/2007, a fost respinsă prin rezoluția din 5 octombrie 2007, dispusă în dosarul nr. 1119/11/2/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești Astfel, s-a reținut că din probele administrate în cauză, a rezultat în mod neechivoc comiterea unor activități prevăzute de art. 3 lit. b) din Legea nr. 50/1991, faptele fiind comise cu vinovăție. în cauză, s-a reținut de asemenea, că procurorul a apreciat bine gradul de pericol social iar sancțiunea este bine individualizată. În termenul prevăzut de art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul N.S. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor procurorului, înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 6 noiembrie 2007, sub numărul 1852/42/2007.

În motivarea hotărârii (sentinței penale nr. 11 din 30 ianuarie 2008), Curtea de Apel a apreciat că soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitul G.A. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 24 din Legea nr. 50/1991 este temeinică și legală, fiind menținută ca atare. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petiționarul N.S. criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul infracțiunilor sesizate. Concluziile recurentului petiționar, ale intimatului, precum și concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, în conformitate cu art. 385 6 C. proc.

pen., constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele care urmează: Astfel, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 50/1991 din cuprinsul căruia rezultă: „Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare.

Autorizația de construire sau de desființare se emite la solicitarea deținătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren si/sau construcții, ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desființare, în condițiile prezentei legi”, iar potrivit art. 3 al aceleiași legi, „Autorizația de construire se eliberează pentru: lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum si a instalațiilor aferente acestora, lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum si orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcții reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protecție, stabilite potrivit legii (..)”.

Efectuarea, fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea acesteia a lucrărilor, constituie potrivit dispozițiilor art. 24 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 infracțiune. Verificând actele dosarului sub aspectul celor învederate, Înalta Curte constată că intimatul G.A. a edificat o fundație fără a deține autorizația cerută de lege, săvârșind astfel infracțiunea prevăzută de art. 24 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991. În raport de această situație se reține că infracțiunea prevăzută de art. 24 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 se comite fie prin executarea lucrărilor de demolare sau de construcție fără a deține autorizație conform legii.

Faptul că intimatul ulterior a dobândit autorizația necesară nu înlătură caracterul penal al faptei, ci constituie o împrejurare care trebuie avută în vedere la stabilirea gradului de pericol social al faptei acestuia, cum corect a reținut procurorul prin rezoluția din 5 septembrie 2007. În cauză, constându-se că soluțiile dispuse sunt temeinice și legale, în mod întemeiat instanța de fond a dispus în sensul respingerii plângerii formulate de petiționarul N.S. Totodată, Înalta Curte constată că în cazul de față au fost respectate dispozițiile prevăzute de art. 278 alin. (1) C. proc. pen., fiind respectată ierarhizarea prevăzută de acest text de lege, critica formulată de petiționar, sub acest aspect fiind neîntemeiată.

Prin urmare, fată de considerentele enunțate Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursul declarat de petiționar, menținând hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar N.S. împotriva sentinței penale nr. 11 din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 mai 2008.