ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2272/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 2063/42/2007 petiționara B.E.  a formulat în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. plângerea împotriva ordonanțelor 131/P/2007 din 16 octombrie 2007 și nr. 1577/11/2/2007 din 22 noiembrie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind neînceperea urmăririi penale a intimatei I.F., sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 289 și art. 246 C. pen.

În cuprinsul plângerii, petiționara a criticat soluțiile de netrimitere în judecata pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că intimata I.F., notar public, cu biroul în Târgoviște, a întocmit și autentificat două contracte de vânzare-cumpărare cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv nu a verificat actul de proprietate al vânzătorilor în care se menționa suprafața de 300 mp și documentele care au stat la baza încheierii tranzacției, manifestând astfel rea-credință.

Petiționara a mai susținut că pentru cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare intimata nu a verificat legalitatea certificatului de urbanism eliberat de Primăria Târgoviște și nu a analizat modul în care s-au emis documentele pe baza cărora s-a autentificat acest contract. A solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanțelor și anularea celor două contracte de vânzare-cumpărare, lăsând la aprecierea instanței tragerea la răspunderea penală a intimatei.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 35 din 27 februarie 2008 a respins ca nefondată, plângerea petiționarei B.E. împotriva ordonanței din 16 octombrie 2007 emisă în dosarul nr. 131/P/2007 și a ordonanței din 22 noiembrie 2007 dosar nr. 1577/11/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținându-le ca atare. De asemenea, a obligat petiționara la plata sumei de 40 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea, verificând ordonanțele contestate, în raport de susținerile petiționarei și de actele premergătoare efectuate de procuror în dosarul sus-menționat a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică. A reținut că prin ordonanța nr. 131/P/ 2007 din 16 octombrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) și g) C. proc. pen., art. 38 și art. 45 C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de I.F., notar public, pentru infracțiunile prev. de art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen., disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște față de numiții A.A., A.S., S.I. (inspector verificator în cadrul Oficiului Județean de Cadastru Geodezie și Cartografie Dâmbovița) și G.I. (persoana autorizată să întocmească planul de amplasament și delimitarea bunului imobil), pentru infracțiunile de fals material, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații, reclamate de petiționară.

În motivarea soluției s-a arătat că, soții C.V. și V.C., vecinii petiționarei, au încheiat cu fiica și respectiv ginerele lor, A.A. și A.S., două contracte de vânzare-cumpărare, nr. 1513 din 11 decembrie 2000 și nr. 1471 din 4 decembrie 2003, la B.N.P. I.F. și la întocmirea și autentificarea acestora notarul public a avut la bază toată documentația cerută de dispozițiile legale: fișa bunului imobil, extras de carte funciară și certificat fiscal.

În ceea ce privește actul de înstrăinare întocmit și autentificat în anul 2000 s-a reținut că pentru infracțiunile sesizate de petiționară, fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale prev. de art. 121-122 lit. d) C. pen., iar cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat în luna decembrie 2003 faptele reclamate nu există, întrucât întocmirea și autentificarea acestuia s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale.

Cu privire la celelalte persoane indicate de petiționară în plângerea formulată s-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, apreciindu-se că faptele pretins a fi săvârșite de aceste persoane sunt de competența materială a judecătoriei.

De asemenea, petiționara a mai susținut că atât vânzătorii cât și cumpărătorii cunoșteau că terenul care a făcut obiectul actelor de înstrăinare se află în litigiu.

Împotriva acestei ordonanțe petiționara a formulat, în temeiul art. 278 C. proc. pen., plângere la procurorul general care, prin ordonanța nr. 1517/11/2/ 2007 din 22 noiembrie 2007 a respins-o ca neîntemeiată, reținând că s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, pentru infracțiunile pretins a fi comise de intimată la data de 11 decembrie 2000, astfel că nu se mai pot face cercetări, deoarece acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare și pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză în mod legal s-a stabilit că intimata I.F. a respectat dispozițiile legale cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 4 decembrie 2003.

Instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a pronunțat sentința nr. 35 din 27 februarie 2008, prin care a respins ca nefondată plângerea formulată de aceiași petiționară, împotriva celei din urmă ordonanțe, constatând că la autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1513 din 11 decembrie 2000 și nr. 1471 din 4 decembrie 2003 intimata a respectat procedura prevăzută de Legea nr. 7/1996 și la baza întocmirii acestora au existat actul de proprietate al vânzătorilor, din care rezulta dreptul de proprietate al acestora, planul cadastral denumit plan de amplasament și delimitare a bunului imobil, încheierea de înscriere în cartea funciară, fișa bunului imobil, extras de carte funciară, certificatul fiscal și certificatul de moștenitor nr. 141 din 20 noiembrie 2003

Față de infracțiunile pretins a fi comise cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 5137 din 11 decembrie 2000, de pedepsele prevăzute de legiuitor, în mod legal procurorul a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale prev. de art. 122 lit. d) C. pen. ceea ce reprezintă un impediment pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și, potrivit art. 228 C. proc. pen. nu se mai pot face cercetări pentru tragerea la răspundere penală a intimatei.

S-a apreciat, ca neîntemeiată, susținerea petiționarei în sensul că intimata nu a verificat actul de proprietate al vânzătorilor, dovedind rea-credință la autentificarea și întocmirea actelor de vânzare-cumpărare, întrucât dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile înstrăinate a fost dovedit cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 849/431/1955, iar faptul că pe copia xerox a acestuia era menționată suprafața de 400 mp față de 300 mp, cât era prevăzut în originalul actului de proprietate prezentat notarului, s-a constatat că nu atrage răspunderea penală a intimatei pentru infracțiunea de fals material. Aceasta deoarece modificarea nu a fost executată de intimată și, în urma plângerii petiționarei cu privire la infracțiunea de fals, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște cu adresa nr. 3105/P/2001 (fila 43 dosar fond) a comunicat că autoarea falsului este numita V.C., față de care nu se mai puteau efectua cercetări penale, întrucât a decedat.

Totodată, prima instanță a mai constatat că din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimata a manifestat rea-credință și nici că ar fi acționat împotriva intereselor petiționarei la întocmirea și autentificarea celor două contracte de vânzare-cumpărare, aceasta a respectat întocmai procedura legală privind autentificarea actelor de înstrăinare, astfel că neexistând indicii privind săvârșirea faptelor sesizate de petiționară, în mod legal a dispus neînceperea urmăririi penale.

Referirea petiționarei la sentința civilă nr. 3770/2003 a Judecătoriei Târgoviște prin care numiții C.V., V.C. și A.A. au fost obligați să lase reclamanților B.E., petiționara în cauza­ și B.D., suprafața de 122 mp teren situat în intravilanul municipiului Târgoviște, nu poate constitui temei al anulării contractelor de vânzare-cumpărare, așa cum a susținut, întrucât aceasta excede cadrului procesual reglementat de art. 278 C. proc. pen., petiționara având posibilitatea ca, pe calea unei acțiuni civile, să-și valorifice drepturile pretinse și să obțină anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiat de soții C., dacă pentru terenul pe care l-au înstrăinat nu aveau drept de proprietate.

De asemenea, s-a mai apreciat că simpla împrejurare că prin decizia nr. 1150 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești s-au admis recursurile declarate de Primăria Municipiului Târgoviște și de numiții B.E. și B.D. și, pe fond, acțiunea în constatare a reclamantului C.V. privind dreptul de proprietate pentru suprafața de 400 mp, a fost respinsă, nu atrage răspunderea penală a notarului întrucât, potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996, orice persoana interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordantă cu situația reală.

Totodată, s-a mai apreciat că extrasele de carte funciară nr. 1075 din 6 decembrie 2000 și nr. 3070 din 2 decembrie 2003 (existente la filele 43 și respectiv 55 în dosarul nr. 131/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești) prezentate notarului, au dovedit dreptul de proprietate al vânzătorilor pentru suprafața de teren înstrăinată, petiționara nesolicitând rectificarea suprafețelor înscrise în cartea funciară în baza hotărârilor judecătorești sus-menționate, neexistând vreo cerere de opoziție din partea acesteia cu privire la suprafețele menționate.

S-a mai constatat că nici susținerea petiționarei în sensul că certificatul de urbanism nr. 482 din 27 noiembrie 2003, emis de Primăria municipiului Târgoviște este nelegal, întrucât acesta s-a eliberat pentru un teren care se afla în litigiu, iar intimata nu a verificat respectarea dispozițiilor legale privind modul în care s-a emis, nu poate să atragă răspunderea penală a intimatei atâta vreme cât aceasta nu era abilitată să analizeze dacă s-au respectat sau nu condițiile legale și, de altfel, acest certificat nu era necesar pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, solicitarea unui astfel de certificat se face numai pentru eliberarea autorizațiilor de construcție.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a conchis constatând că soluțiile de neîncepere a urmăririi penale sunt legale și temeinice și, pe cale de consecință, plângerea petiționarei fiind respinsă ca nefondată, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. menținându-se ordonanțele atacate, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva sentinței nr. 35 din 27 februarie 2008, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, petiționara, în termen legal, a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicatei prezentei decizii.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 2063/42/2007, iar la termenul fixat părțile, prin reprezentanți au depus la dosar note de concluzii scrise însoțite de înscrisuri doveditoare.

Examinând recursul declarat de petiționară, sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționară, apreciind ca fiind legală și temeinică ordonanța nr. 131/P/ 2007 din 16 octombrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art.10 lit. a) și g) C. proc. pen., art. 38 și art. 45 C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de I.F., notar public, pentru infracțiunile prev. de art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen., disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște față de numiții A.A., A.S., S.I. (inspector verificator în cadrul Oficiului Județean de Cadastru Geodezie și Cartografie Dâmbovița) și G.I. (persoana autorizată să întocmească planul de amplasament și delimitarea bunului imobil), pentru infracțiunile de fals material, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații, reclamate de petiționară.

De altfel, Înalta Curte constată că prin rezoluția nr. 1517/11/2/2007 din 22 noiembrie 2007 în dosarul nr. 131/P/ 2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a confirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, față de numita I.F., pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că fapta, presupusă a fi săvârșită de intimată la data autentificării primului contract de vânzare-cumpărare, 11 decembrie 2000, nu mai poate fi cercetată, fiind incidente dispozițiile art. 122 lit. d) C. pen., iar în ceea ce privește perfectarea și autentificarea celui de-al doilea contact de vânzare-cumpărare, 4 decembrie 2003, faptele de fals material și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu există.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiționară, reținând justificat că, intimata notar public și-a îndeplinit cu bună-credință și cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuțiile de serviciu, atunci când a autentificat înscrisurile ce au consfințit învoiala părților cu privire a imobilul supus vânzării, ce ulterior a constituit obiect al litigiului.

De asemenea, corectă a fost și soluția adoptată de procuror privind declinarea competenței de soluționare a plângerii formulată de petiționară împotriva celorlalte persoane indicate de acesta în sesizarea inițială, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, întrucât faptele pretins a fi săvârșite de către numiții A.A., A.S., S.I. și G.I. sunt de competența materială a judecătoriei.

Așadar, cele susținute de recurenta petiționară, în lipsa unor argumente temeinice și a unor probe, care să conducă la concluzia că intimata ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală, atunci când și-a exercitat atribuțiile de serviciu, rămân doar simple afirmații fără niciun suport real, întrucât din actele dosarului nu a rezultat că intimata notar ar fi acționat cu rea-credință sau în mod defectuos, atunci când a procedat la autentificarea înscrisurilor solicitate de părțile contractante, soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate fiind pe deplin justificată, cu atât mai mult cu cât, autor al falsului s-a constatat a fi o persoană care ulterior a decedat.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara B.E. împotriva sentinței penale nr. 35 din 27 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și-o va obliga pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara B.E. împotriva sentinței penale nr. 35 din 27 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie .

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2008 .