ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1036/2009

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, se

constată următoarele:

Prin plângerea formulată la 3 iunie 2008, petiționara N.V. a solicitat

tragerea la răspundere penală a notarului public T.M. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., susținând că acesta a

eliberat un certificat de moștenitor nelegal și apoi a autentificat un contract

de vânzare-cumpărare a imobilului succesoral, înlăturând-o de la partajul unui

imobil și cauzându-i un prejudiciu patrimonial.

În urma actelor premergătoare efectuate,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 445/P/2008

din 30 iulie 2008 a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit.

b) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele nu sunt

prevăzute de legea penală.

Prin rezoluția nr. 135/II/2/2008 din 15 august

2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești a fost respinsă plângerea petiționarei împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale apreciind corectă soluția procurorului de

neîncepere a urmăririi penale, faptele nefiind prevăzute de legea penală.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie prin sentința penală nr. 183 din 14

noiembrie 2008 a respins plângerea petiționarei N.V. împotriva rezoluției de

netrimitere în judecată cu motivarea că faptele reclamate nu sunt prevăzute de

legea penală, că certificatul de moștenitor a fost eliberat la notarul public

cu respectarea legii, că tot astfel s-a autentificat contractul de înstrăinare

a imobilului,  ținându-se seama de voința părților și că petiționara poate

formula acțiune civilă de anulare a actelor notarului la instanța de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

petiționara V.N., care a susținut că a achitat împreună cu soțul ei rate la

imobilul succesoral și că în mod greșit notarul public nu i-a recunoscut

contribuția, înlăturând-o de la dreptul de proprietate asupra unei cote părți

din apartamentul la a cărui plată a participat efectiv.

S-a solicitat casarea hotărârii atacate,

admiterea plângerii și desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Din examinarea actelor premergătoare efectuate

de procuror, se constată că în baza certificatului de moștenitor nr. 33 din 26

ianuarie 1978 eliberat de Notariatul de Stat Județean Buzău s-a stabilit că de

pe urma defunctei N.E., decedată la 20 ianuarie 1977 au rămas ca bunuri cota

indiviză de ½ din casa de locuit cu ½ din suprafața de 250 mp

teren, imobil aflat în perimetrul construibil al satului Căpățânești, comuna Mărăcineni,

județul Buzău, cota de ½ din suma de 1000 lei depusă la CEC și cota de ½ din autoturismul D. 1100, bunuri cumpărate în timpul căsătoriei cu

soțul supraviețuitor N.G., căruia îi revine cota indiviză de ½ din

aceste bunuri comune.

Prin același act s-a stabilit că au rămas ca

moștenitori: N.G., soț, căruia îi revine cota de ¼ din masa succesorală

în baza art. 1 din Legea nr. 319/1944 și N.G. – fiul, căruia îi revine cota de

¾ din masa succesorală, în baza art. 669 C. civ.

Ulterior, prin certificatul de moștenitor

supliment nr. 196 din 3 noiembrie 2006, eliberat de notarul public T.M., s-a

constatat că de pe urma defunctei N.E., decedată la 20 ianuarie 1977 au rămas

ca masă succesorală cota indiviză de ½ din imobilul apartament în

suprafață utilă de 53,2 mp, compus din trei camere de locuit și dependințe,

împreună cu suprafața de 21 mp teren aferent și indiviz, situate în Buzău,

județul Buzău, cealaltă cotă indiviză din apartament aparținând soțului

supraviețuitor N.G. și ca moștenitori N.G., în calitate de soț cu o cotă de

¼ din întreaga masă succesorală și N.G., în calitate de fiu cu o cotă de

¾ din întreaga masă succesorală.

Actele premergătoare au confirmat că bunurile

imobile arătate în certificatul de moștenitor și cel ulterior, au fost

dobândite de soții N.E. și N.G. în timpul căsătoriei lor, fiind deci supuse

regimului prevăzut de art. 30 C. fam.

Petiționara N.V. a susținut că a intrat în

relație de concubinaj cu soțul supraviețuitor N.G., imediat după decesul

defunctei sale soții și că, împreună cu aceasta, a achitat rate la apartamentul

cumpărat și că ulterior, în 1982, s-a căsătorit cu sus-numitul continuând să

plătească rate la același imobil.

Împrejurarea că după intrarea în relații de

concubinaj și apoi după căsătorie, petiționara a achitat rate la apartament

împreună cu numitul N.G.,îi conferă acesteia un drept de creanță, valorificabil

pe calea unei acțiuni civile.

Ca atare, notarul public a procedat corect la

emiterea certificatului de moștenitor supliment nr. 196 din 3 noiembrie 2006 –

respectiv, dispozițiile art. 68-88 referitoare la procedura succesorală,

cuprinse în Legea nr. 36/1995, precum și ale art. 669 C. civ. și art. 30 C.

fam., nerezultând indicii de săvârșire a infracțiunilor reclamate.

Tot astfel, referitor la vânzarea

apartamentului de către N.G. și N.G., autentificată sub nr. 3049 din 24

noiembrie 2006, se constată că notarul public reclamat nu avea temeiuri din

cele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 36/1995 respectiv, „când actul solicitat

este contrar legii și bunelor moravuri”, să refuze autentificarea contractului

de vânzare-cumpărare încheiat cu numiții dobânditori R.I.Ș. și R.M.M.

Rezultă deci, că faptele reclamate nu sunt

prevăzute de legea penală, și că soluția procurorului de netrimitere în judecată

a notarului public a fost corect menținută de prima instanță.

În consecință, Curtea constatând nefondate

criticile formulate și, nerezultând la examinarea cauzei, conform art. 385

6

alin. (3) aspecte de nelegalitate și netemeinicie, urmează în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, a respinge recursul

declarat de petiționară, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petiționara N.V. împotriva sentinței penale nr. 183 din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la

plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 martie 2009.