ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1036/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1036/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, se
constată următoarele:
Prin plângerea formulată la 3 iunie 2008, petiționara N.V. a solicitat
tragerea la răspundere penală a notarului public T.M. pentru săvârșirea
infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., susținând că acesta a
eliberat un certificat de moștenitor nelegal și apoi a autentificat un contract
de vânzare-cumpărare a imobilului succesoral, înlăturând-o de la partajul unui
imobil și cauzându-i un prejudiciu patrimonial.
În urma actelor premergătoare efectuate,
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 445/P/2008
din 30 iulie 2008 a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit.
b) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele nu sunt
prevăzute de legea penală.
Prin rezoluția nr. 135/II/2/2008 din 15 august
2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Ploiești a fost respinsă plângerea petiționarei împotriva rezoluției de
neîncepere a urmăririi penale apreciind corectă soluția procurorului de
neîncepere a urmăririi penale, faptele nefiind prevăzute de legea penală.
Curtea de Apel Ploiești, secția penală și
pentru cauze cu minori și de familie prin sentința penală nr. 183 din 14
noiembrie 2008 a respins plângerea petiționarei N.V. împotriva rezoluției de
netrimitere în judecată cu motivarea că faptele reclamate nu sunt prevăzute de
legea penală, că certificatul de moștenitor a fost eliberat la notarul public
cu respectarea legii, că tot astfel s-a autentificat contractul de înstrăinare
a imobilului, ținându-se seama de voința părților și că petiționara poate
formula acțiune civilă de anulare a actelor notarului la instanța de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs
petiționara V.N., care a susținut că a achitat împreună cu soțul ei rate la
imobilul succesoral și că în mod greșit notarul public nu i-a recunoscut
contribuția, înlăturând-o de la dreptul de proprietate asupra unei cote părți
din apartamentul la a cărui plată a participat efectiv.
S-a solicitat casarea hotărârii atacate,
admiterea plângerii și desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi
penale.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate
de procuror, se constată că în baza certificatului de moștenitor nr. 33 din 26
ianuarie 1978 eliberat de Notariatul de Stat Județean Buzău s-a stabilit că de
pe urma defunctei N.E., decedată la 20 ianuarie 1977 au rămas ca bunuri cota
indiviză de ½ din casa de locuit cu ½ din suprafața de 250 mp
teren, imobil aflat în perimetrul construibil al satului Căpățânești, comuna Mărăcineni,
județul Buzău, cota de ½ din suma de 1000 lei depusă la CEC și cota de ½ din autoturismul D. 1100, bunuri cumpărate în timpul căsătoriei cu
soțul supraviețuitor N.G., căruia îi revine cota indiviză de ½ din
aceste bunuri comune.
Prin același act s-a stabilit că au rămas ca
moștenitori: N.G., soț, căruia îi revine cota de ¼ din masa succesorală
în baza art. 1 din Legea nr. 319/1944 și N.G. – fiul, căruia îi revine cota de
¾ din masa succesorală, în baza art. 669 C. civ.
Ulterior, prin certificatul de moștenitor
supliment nr. 196 din 3 noiembrie 2006, eliberat de notarul public T.M., s-a
constatat că de pe urma defunctei N.E., decedată la 20 ianuarie 1977 au rămas
ca masă succesorală cota indiviză de ½ din imobilul apartament în
suprafață utilă de 53,2 mp, compus din trei camere de locuit și dependințe,
împreună cu suprafața de 21 mp teren aferent și indiviz, situate în Buzău,
județul Buzău, cealaltă cotă indiviză din apartament aparținând soțului
supraviețuitor N.G. și ca moștenitori N.G., în calitate de soț cu o cotă de
¼ din întreaga masă succesorală și N.G., în calitate de fiu cu o cotă de
¾ din întreaga masă succesorală.
Actele premergătoare au confirmat că bunurile
imobile arătate în certificatul de moștenitor și cel ulterior, au fost
dobândite de soții N.E. și N.G. în timpul căsătoriei lor, fiind deci supuse
regimului prevăzut de art. 30 C. fam.
Petiționara N.V. a susținut că a intrat în
relație de concubinaj cu soțul supraviețuitor N.G., imediat după decesul
defunctei sale soții și că, împreună cu aceasta, a achitat rate la apartamentul
cumpărat și că ulterior, în 1982, s-a căsătorit cu sus-numitul continuând să
plătească rate la același imobil.
Împrejurarea că după intrarea în relații de
concubinaj și apoi după căsătorie, petiționara a achitat rate la apartament
împreună cu numitul N.G.,îi conferă acesteia un drept de creanță, valorificabil
pe calea unei acțiuni civile.
Ca atare, notarul public a procedat corect la
emiterea certificatului de moștenitor supliment nr. 196 din 3 noiembrie 2006 –
respectiv, dispozițiile art. 68-88 referitoare la procedura succesorală,
cuprinse în Legea nr. 36/1995, precum și ale art. 669 C. civ. și art. 30 C.
fam., nerezultând indicii de săvârșire a infracțiunilor reclamate.
Tot astfel, referitor la vânzarea
apartamentului de către N.G. și N.G., autentificată sub nr. 3049 din 24
noiembrie 2006, se constată că notarul public reclamat nu avea temeiuri din
cele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 36/1995 respectiv, „când actul solicitat
este contrar legii și bunelor moravuri”, să refuze autentificarea contractului
de vânzare-cumpărare încheiat cu numiții dobânditori R.I.Ș. și R.M.M.
Rezultă deci, că faptele reclamate nu sunt
prevăzute de legea penală, și că soluția procurorului de netrimitere în judecată
a notarului public a fost corect menținută de prima instanță.
În consecință, Curtea constatând nefondate
criticile formulate și, nerezultând la examinarea cauzei, conform art. 385
6
alin. (3) aspecte de nelegalitate și netemeinicie, urmează în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, a respinge recursul
declarat de petiționară, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către
stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de petiționara N.V. împotriva sentinței penale nr. 183 din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurenta petiționară la
plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
23 martie 2009.