ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1136/2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 august 2006,

B.V., S.S., J.R., C.L., L.F.M., O.M. și P.I. s-au adresat cu plângere penală Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, solicitând să fie efectuate cercetări cu privire la G.E., V.R. și V.E. pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și de fals în declarații, prevăzute în art. 291 și 292 C. pen.

S-a susținut, în cuprinsul plângerii, că G.E., prin mandatar V.R., a deschis procedura succesorală, la B.N.P. L.M. din Timișoara, în vederea obținerii certificatului de moștenitor al numitei P.E.(născută H.), decedată la 29 martie 1959, pretinzând că aceasta i-ar fi bunică în linie maternă.

S-a relevat că, deși G.E. nu a fost rudă cu P.E. născută H., bunica sa în linie maternă fiind P.E. născută H., notarul public L.M. a emis la 24 noiembrie 2003 certificat de moștenitor, pe numele G.E., certificat de moștenitor folosit de aceasta la obținerea restituirii imobilelor ce aparținuseră proprietarei tabulare P.E. născută H.

S-a mai susținut că pe baza acestui certificat de moștenitor, emis în urma reprezentării sale de mandatara V.R., cu ajutorul martorei V.E., care a făcut declarații cu conținut neadevărat în fața notarului public, G.E. a reușit să obțină, sub forma restituirii, două imobile ce aparținuseră proprietarei P.E. născută H.

Ținându-se seama că, pe parcursul cercetărilor, petiționarii, cărora li s-a alăturat ulterior și K.A., au solicitat cercetarea notarului public L.M., care a eliberat certificatul de moștenitor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, prin ordonanța din 4 mai 2007, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procurorul desemnat să examineze plângerea, ajungând la concluzia că din actele premergătoare efectuate rezultă că notarul public L.M. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu bună credință, prin ordonanța din 20 iunie 2007, emisă în Dosarul nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a dispus neînceperea urmăririi penale față de acest notar public, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art. 289, art. 291 și art. 246 C. pen., precum și disjungerea cu declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe celelalte persoane vizate în plângere, în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Ulterior, prin rezoluția nr. 657/II/2/2007 din 8 august 2007, procurorul general adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara (delegat cu exercitarea atribuțiilor de procuror general) a admis plângerea formulată de petiționari și, infirmând în parte rezoluția din 20 iunie 2007, cu privire la neînceperea urmăririi penale față de notarul public L.M., a dispus redeschiderea urmăririi și reluarea cercetărilor penale pe motiv că probatoriul era incomplet, iar soluția adoptată, chiar dacă ar fi fost corectă, trebuia întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Ca urmare, reanalizându-se actele dosarului de către procurorul nou desemnat, tot din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția din 30 octombrie 2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public L.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art. 289, art. 291 și art. 246 C. pen.

Fiind formulată plângere și împotriva acestei rezoluții, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția emisă la 25 ianuarie 2008, a respins noua plângere ca neîntemeiată, considerând că în mod judicios  s-a reținut că, sub aspectul laturii subiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual în înscrisuri oficiale și de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor deoarece notarul public Lăpădat Maria nu a acționat cu vinovăție.

Petenții B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. și K.A., întemeindu-se pe dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., au formulat plângere împotriva ultimei rezoluții, adresând-o Curții de Apel Timișoara. Prin această plângere (înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 208/59/2008 din 3 martie 2008), s-a susținut că soluțiile succesive de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public L.M. și de respingere a plângerii adresate procurorului ierarhic se întemeiază doar pe Decizia civilă nr. 2854 A din 3 noiembrie 2000, care nu era definitivă și irevocabilă, fără să se aibă în vedere că din actele de stare civilă aflate la dosar rezultă că G.E. nu este nepoata proprietarei tabulare P.E., calitatea de moștenitoare fiindu-i atribuită pe bază de acte și interpretări necorespunzătoare adevărului.

Fiind formulate cereri de strămutare de către cei șase petenți, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis aceste cereri, prin încheierea nr. 819 din 5 mai 2008, strămutând judecarea cauzei la Curtea de Apel Cluj.

Ca urmare, cauza a fost scoasă de pe rolul Curții de Apel Timișoara, formându-se la Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori Dosarul nr. 902/33/2008.

Examinând cauza, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin sentința penală nr. 130 din 19 noiembrie 2008, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. și K.A. împotriva rezoluției procurorului din 30 octombrie 2007, emisă în Dosarul nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ce a fost menținută prin rezoluția nr. 7/II/2 din 25 ianuarie 2008 a procurorului general de la acel parchet.

S-a motivat că din actele dosarului reiese că, prin certificatul nr. 164 din 24 noiembrie 2003, notarul public L.M. a stabilit calitatea de moștenitor pentru G.E.(născută F.), după P.E.(născută H.), decedată la 29 martie 1959, pe baza actelor de stare civilă ce i-au fost prezentate și a declarației martorei V.E.

Relevându-se că au existat mai multe procese civile având ca obiect acțiuni în revendicare sau constatarea nulității certificatului de moștenitor eliberat pe numele G.E., s-a subliniat că prin sentința civilă nr. 1163/2004 a Tribunalului Timiș a fost obligat primarul municipiului Timișoara să emită decizie de restituire în natură a imobilelor revendicate de G.E. în calitate de moștenitoare legală a defunctei P.E., că această sentință a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 320/2005 a Curții de Apel Timișoara, în cuprinsul căreia s-a învederat că atribuirea calității numitei G.E. de succesoare legală a defunctei P.E. născută H. a fost examinată și în cadrul altor procese, fiind irevocabil validată prin decizia nr. 1373/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

S-a mai arătat că și prin Decizia civilă nr. 2854 din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Timiș s-a confirmat, cu autoritate de lucru judecat, că G.E. are calitate de succesoare legală a defunctei P.E. născută H., încât nu poate fi acceptată cererea de anulare în instanță a unei atari calități pe baza sentinței civile nr. 6817/2007 a Judecătoriei Timișoara câtă vreme această sentință a fost infirmată în apel prin decizia civilă nr. 179/2008 a Tribunalului Timiș în sensul respingerii acțiunii în constatarea nulității certificatului de moștenitor.

Conchizându-se, s-a învederat că, în acest context, nu se poate considera că notarul public Lăpădat Maria ar fi menționat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului în actul pe care l-a emis, astfel că nu a încălcat atribuțiile Legii notarilor publici referitoare la îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției sale.

Făcându-se referire la inadvertențele existente între unele acte de stare civilă cu privire la numele părinților defunctei P.E.(născută H.), ale cărei imobile au fost revendicate, și numele părinților defunctei P.E.(născută H.), care este bunica reală a numitei G.E.,  s-a explicat, prin considerentele sentinței, că aceste inadvertențe au fost înlăturate de notarul public L.M. pe baza interpretării mențiunilor din alte acte de stare civilă, pe care le-a coroborat cu relatările martorei V.E. În această privință, s-a scos în evidență că recurgerea la procedura rectificării actelor de stare civilă neconcordante ar fi fost lipsită de finalitate în condițiile în care din cercetările efectuate la Direcția județeană Timiș a Arhivelor Naționale a reieșit că registrele au fost completate doar începând cu anul 1924, precum și că pe raza municipiului Timișoara și a orașului Jimbolia nu au fost identificate persoane având numele H. sau A.

S-a mai motivat că, din moment ce nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că moștenitorii sau alte persoane interesate  s-au adresat instanței de judecată pentru stabilirea drepturilor lor, nu erau îndeplinite condițiile privind suspendarea procedurii succesorale, precum și că nu s-a impus restituirea cauzei la procuror în vederea administrării de probe.

În fine, s-a subliniat că aspectele de neconcordanță între copiile legalizate depuse în dosarul succesoral întocmit de notarul public L.M., cum și în dosarul disjuns, având ca obiect plângerea penală cu privire la G.E., V.E. și V.R., sunt lipsite de relevanță cât timp soluția pronunțată în cauză de instanță se bazează pe actele dosarului succesoral în original, așa cum au fost avute în vedere și la adoptarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale de către procuror.

Împotriva acestei sentințe, petenții au declarat recurs.

- Prin motivele de casare formulate de petenții L.F.M. și B.M. se susține, în esență, că prima instanță nu a ținut seama, la adoptarea soluției, de faptul că notarul public L.M. a încălcat în mod vădit dispozițiile art. 1, art. 2, art. 11, art. 12 și art. 13 din Legea nr. 119/1996 prin înscrierea în certificatul de moștenitor ce l-a emis a unor relații de rudenie inexistente între G.E. și H.E.

S-a relevat că aprecierea primei instanțe că Decizia civilă nr. 2854/2000 a Tribunalului Timiș ar avea autoritate de lucru judecat într-un proces penal este eronată deoarece în cele două dosare nu există identitate de părți, obiect și cauză, așa cum nu i se poate atribui o atare autoritate nici Deciziei civile nr. 179/2008 a aceluiași tribunal, care a fost, de asemenea, invocată.

S-a scos în evidență că prima instanță nu a dat semnificația cuvenită împrejurării că la fila nr. 2 din cele două exemplare ale aceluiași dosar succesoral se află documente diferite, care trebuia să impună concluzia că notarul public a desigilat și resigilat unul din dosare, pentru înlocuirea actului aflat la acea filă.

S-a învederat că numai printr-o interpretare eronată a actelor din dosar s-a ajuns la concluzia că imobilul situat în Timișoara, preluat prin naționalizare de la proprietara H.E., ar fi aparținut defunctei H.E., care este adevărata bunică a moștenitoarei G.E.

În concluzie, s-a arătat că atât prin rezoluțiile emise de procurori, cât și prin sentința de respingere a plângerilor adresate instanței de petenți, s-a dat o interpretare eronată actelor de stare civilă din dosar, urmărindu-se să fie menținut ca valabil un certificat de moștenitor a cărui legitimitate nu este dovedită.

- La rândul lor, petenții K.A., C.L., O.M. și P.I. au susținut, prin motivele de recurs depuse la dosar, că notarului public L.M. nu-i era îngăduit de lege să procedeze la emiterea certificatului de moștenitor cât timp din actele de stare civilă ce i s-au prezentat reieșea că G.E. este nepoata defunctei P.E. născută H., iar nu a defunctei P.E. născută H., căreia i-a fost naționalizat imobilul.

S-a arătat și în cuprinsul acestor motive că G.E. a obținut certificatul de moștenitor prin încălcarea evidentă a dispozițiilor art. 1, art. 2, art. 11, art. 12 și art. 13 din Legea nr. 119/1996, potrivit cărora notarul public nu era îndreptățit să dea interpretări depășind sensul actelor de stare civilă ce i s-au prezentat, în condițiile în care din acele acte reieșea că imobilul în discuție fusese proprietatea persoanei născute cu numele H.E., cu care G.E. nu putea fi în vreun grad de rudenie.

S-a relevat că, din moment ce notarul public L.M. a eliberat certificatul de moștenitor cu vădita încălcare a dispozițiilor legale referitoare la interpretarea actelor de stare civilă și fără să țină seama că acele acte nu o îndreptățeau pe G.E. să acceadă la masa succesorală rămasă de pe urma decesului proprietarei P.E. născută H., se impunea ca prima instanță să considere că dosarul conține suficiente date de natură a justifica admiterea plângerii și desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Recursurile sunt întemeiate în sensul considerentelor ce urmează:

În urma cererilor adresate la 24 noiembrie 2003 de V.R., mandatar pentru G.E., prin care s-a solicitat deschiderea procedurilor succesorale privind pe P.E., decedată la 29 martie 1959, precum și pe F.

m

. și F.P., au fost formulate, în cadrul Biroului notarului public M.L., Dosarele nr. 212/2003, 213/2003 și nr. 214/2003, acestea fiind conexate, prin încheierea din aceeași zi, în Dosarul succesoral nr. 212/2003.

Pe baza încheierii finale din ședința de la 24 noiembrie 2003, a fost emis certificatul de calitate de moștenitor nr. 164 din 24 noiembrie 2003, prin care notarul public Maria Lăpădat a certificat că:

- succesiunea defunctei P.E., născută H., decedată la 29 martie 1959, revine fiicei sale F.M.(născută P.M.), decedată la 5 martie 1966;

- succesiunea defunctei F.M. revine soțului acesteia F.P., decedat la 1 iulie 1973, precum și fiicei G.E.;

- succesiunea defunctului F.P. revine fiicei sale G.E.(născută F.).

În legătură cu emiterea acestui certificat de moștenitor, petenții B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. și K.A. au susținut constant că notarul public L.M. a constatat greșit, cu încălcarea atribuțiilor funcției sale, că P.E. născută H., decedată la 29 martie 1959, ar fi mama numitei F.M. născută P., care a decedat la 5 martie 1966, arătând că, în realitate, părinții acesteia din urmă au fost P.A. și P.E. născută H., astfel că numai printr-o interpretare abuzivă a actelor de stare civilă s-a ajuns la concluzia că G.E., fiica M.F. născută P., ar fi moștenitoarea E.P. născută H.

În această privință, este de observat că în extrasul din registrul de naștere s-a consemnat că P.M. s-a născut la ... 1897, având ca tată pe P.A., iar ca mamă pe H.E. (filele 93 și 61 dosar primă instanță), aceiași părinți fiind menționați și în extrasul din registrul de botezați (fila 159 de la același dosar). Totodată, în extrasul din registrul de căsătorie s-a menționat că la data de 28 septembrie 1920 a intervenit căsătoria între F.P.I. și P.M.M., părinții acesteia fiind P.A. și H.E., specificându-se că la 26 februarie 1947 s-a încuviințat schimbarea numelui patronimic al soțului în F. (filele 94 și 160 dosar urmărire penală).

În extrasul din registrul de naștere depus la dosarul notarial s-a înscris că la data de ... 1926 a fost născută F.M.M., menționându-se că la 10 martie 1947 s-a pronunțat desfacerea căsătoriei dintre S.C. și E.F., că la 12 aprilie 1947 a intervenit căsătoria acesteia cu H.L.E., de care a divorțat la 7 februarie 1957, că s-a căsătorit din nou la 10 martie 1957 cu G.V.N., de care a divorțat la 8 iunie 1961, recăsătorindu-se la 23 ianuarie 1964 cu G.V. de la care a preluat numele G. (fila 19 dosar notarial).

În raport cu mențiunile din acest ultim act, coroborate cu celelalte acte de stare civilă la care s-a făcut referire, aflate și în dosarul notarial (la filele 17, 18 și 20), apare evident că G.E., pentru care notarul public L.M. a emis certificatul de moștenitor nr. 164 din 24 noiembrie 2003 (fila 32 din dosarul notarial), este fiica defunctei F.(fostă F.)M., născută P., care este, la rândul ei, fiica defunctei P.E.(E.) născută H.

Așa fiind, devine inexplicabil de ce notarul public a menționat în certificatul de calitate de moștenitor nr. 164 din 24 noiembrie 2003 că P.E. născută H., bunica moștenitoarei G.E., ar fi născută H.

Sub acest aspect, se impunea să se aibă în vedere diferențele ce rezultă în ansamblu între actele de stare civilă de la dosar.

În adevăr, în certificatul de moarte aflat în copie xerox la fila 2 din dosarul notarial se menționează că P.E., având tată pe H.L., s-a născut în localitatea J. și a decedat la 29 martie 1959, în vârstă de 83 ani.

De asemenea, în copia actului de cununie aflată la fila 22 din dosarul notarial s-a consemnat că E.H., în vârstă de 18 ani, fiica lui L.H. și a E.W., s-a căsătorit, la data de 31 iulie 1893, cu A.A.P., pentru ca în copia actului de deces din 14 octombrie 1941 a fostului ei soț, trecut cu numele incomplet A.P., să fie menționată, ca soție a acestuia, tot E.H.(fila 14 din același dosar).

În raport cu aceste vădite inadvertențe dintre actele de stare civilă prezentate de G.E. cu privire la ascendenții săi materni, se impunea ca L.M. să se conformeze dispozițiilor art. 45 alin. (1) și 2 din Legea nr. 36/1995, prin care se prevede imperativ că „notarul public are obligația să deslușească raporturile reale dintre părți cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea și să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice”, precum și că „el trebuie să ceară părților, ori de câte ori este cazul, documentele justificative și autorizațiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obține el însuși documentația necesară”.

Este adevărat că L.M., în calitatea sa de notar public, a pretins mandatarei numitei G.E. să prezinte unele acte de stare civilă și că, așa cum rezultă din copia adresei aflată la fila 1 din dosarul ce l-a întocmit, a cerut chiar ea, de la Primăria Jimbolia, certificat de naștere pentru H.E. și certificat de căsătorie cu privire la căsătoria acesteia cu P.A.A.

Dar, inexplicabil, nu a mai stăruit pentru obținerea certificatului de naștere a numitei H.E. și nici pentru verificarea pe alte căi a împrejurării dacă H.E., căreia i-a aparținut imobilul naționalizat ce a fost revendicat de G.E. este, într-adevăr, bunica acesteia din urmă.

Luarea unei declarații sumare martorei V.E.(fila 28 din dosarul notarial), copil având doar 6 luni atunci când H.E. a încetat din viață și numai 7 ani și jumătate atunci când a intervenit decesul mamei celei care a pretins certificatul de calitate de moștenitor, în condițiile în care presupusa ei bunică a mai trăit încă aproape 33 de ani după nașterea sa, astfel că s-ar mai fi putut găsi persoane care să dea relații pertinente cauzei despre legăturile pe care eventual le-a avut H.E. cu P.M. născută H. și cu fiica acesteia G.E., apare deci fie ca o consecință a insuficientei sale preocupări de a clarifica raporturile juridice pentru care i s-a cerut să încheie actul, fie ca o modalitate de a escamota adevărul pe care nu a dorit să-l stabilească.

Acest mod de a proceda, coroborat cu interpretarea ce a  dat-o notarul public actelor de stare civilă, în sens vădit favorabil persoanei pentru care a emis certificatul de moștenitor, nu putea să nu ducă la suspiciuni privind buna sa credință cât timp, potrivit art. 1 din Legea nr. 119/1996, „actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedește nașterea, căsătoria sau decesul unei persoane”, prin art. 11 alin. (1) din aceeași lege se stabilește că, pe baza actelor de stare civilă se eliberează certificate corespunzătoare, din cuprinsul art. 12 alin. (2) rezultă că numai serviciul public local de evidența persoanelor competent este îndreptățit să anuleze sau să elibereze un nou certificat, dar numai în caz când există neconcordanțe cu datele din actul pe baza căruia a fost eliberat, iar în art. 14 se precizează că „pentru tot ceea ce reprezintă constatări personale ale ofițerului de stare civilă, actele de stare civilă fac dovada până la constatarea falsului prin hotărâre judecătorească definitivă”.

Or, față de toate aceste reglementări privind actele de stare civilă și, îndeosebi, în raport cu valoarea atribuită constatărilor făcute prin actele de stare civilă, notarul public L.M. nu-și putea aroga puterea de a interpreta actele de stare civilă în sensul de a stabili că datele din unele acte s-ar referi, în realitate, la o altă persoană decât aceea vizată în cuprinsul lor (mențiunile din extrasele sau certificatele privind nașterea, botezul, căsătoria și decesul persoanei care și-a început viața cu numele H.E.).

De aceea, soluția de neîncepere a urmăririi penale și, respectiv, de respingere a plângerii formulate împotriva acestei soluții, ca și respingerea de către prima instanță a plângerii formulate de către petenți apar a fi consecința văditei încălcări a principiilor de bază care guvernează procesul penal, referitoare la scopul acestuia, la aflarea adevărului și rolul activ, astfel cum sunt înscrise în art. 1, art. 3 și art. 4 C. proc. pen.

Numai așa a fost posibil să fie mistificat adevărul de către notarul public L.M., pe bază de aparențe construite pe unele asemănări de nume, fără ca ele să coincidă cu datele privind numele real al proprietarei inițiale a imobilului în discuție, pentru a elibera certificatul de calitate de moștenitor numitei G.E., descendentă, pe linie maternă, a familiei H., iar nu a familiei H., din care provenea adevărata P.E. născută H., ca fiică a lui L.H. și a E.H., așa cum este consemnat în toate actele de stare civilă privind pe aceasta, inclusiv în extrasul din registrul de deces de la 30 martie 1959 (fila 2 din Dosarul de urmărire penală nr. 298/P/2007).

Ca urmare, soluția pronunțată prin sentința atacată cu recurs apare a fi rezultatul unei aprecieri incomplete și greșite a materialului probator din dosar în ansamblul său, precum și al unei insuficiente exercitări a rolului activ, pentru clarificarea adevărului liniei de ascendență pe linie maternă a pretinsei moștenitoare G.E., ceea ce a determinat comiterea unei grave erori de fapt, având drept consecință considerarea ca valabil a certificatului de moștenitor emis fără temeiuri care să justifice că această persoană avea în ascendența sa familia H.

Or, această situație constituie în mod vădit cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., încât se impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, tot la Curtea de Apel Cluj – alt complet de judecată.

Rejudecând plângerea petenților împotriva rezoluției procurorului din 30 octombrie 2007, dată în Dosarul nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, menținută prin rezoluția nr. 7/II/2 din 25 ianuarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, instanța de trimitere va trebui să administreze probe în vederea verificării adevăratei ascendențe materne a numitei G.E., respectiv a urmașilor reali ai persoanei născute cu numele H.E., fiica lui H.L. și a E.H. născută W.

În această privință, este necesar să se verifice și realitatea copiilor actului de renunțare la succesiune din partea fabricantului P.F. față de mama sa, văduva lui P.A., născută H.E.(fila 53 din Dosarul de urmărire penală nr. 298/P/2007), să se stabilească pe bază de acte de stare civilă complete și cu legală examinare a eventualelor inadvertențe între acestea, pentru ca bunurile ce au format masa succesorală ca efect al decesului E.P. născută H. din părinți H.L. și H.E. născută W., să nu poată reveni decât urmașilor ei firești, hotărârile date în materie civilă neputând produce efecte în măsura în care actele pe care s-au bazat sunt urmarea unor fapte penale.

În consecință, urmează a se admite recursurile declarate de petenții B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. și K.A., a se casa sentința atacată și a se trimite cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de petiționarii B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. și K.A. împotriva sentinței penale nr. 130 din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează sentința atacată și trimite cauza la Curtea de Apel Cluj, pentru rejudecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2009.