ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2206/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 9 din 26 ianuarie Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins cererea de repunere pe rol și a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. și K.A. împotriva rezoluției procurorului din 30 octombrie 2007 dată în dosar nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, menținută prin rezoluția nr. 7/II/2 din 25 ianuarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Curtea de Apel Cluj a reținut că prin plângerea înregistrată la 3 martie 2008 sub nr. 208/59/2008 la Curtea de Apel Timișoara, petenții B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I.

și K.A. au solicitat desființarea rezoluției procurorului din 30 octombrie 2007 dată în dosar nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public L.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289, art. 291 și art.2 46 C. pen. și care a fost menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara dată în dosar nr. 7/11/2/ din 25 ianuarie 2008 și în consecință, restituirea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru aceste infracțiuni.

În motivarea plângerii, petenții au arătat că, în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public L.M., cu toate că din probele administrate în dosar nr. 298/P/2007 a rezultat că aceasta și-a încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia eliberării certificatului de calitate de moștenitor al numitei G.E., după defuncta P.E., născută H., deși din toate actele de stare civilă depuse la dosarul notarial nr. 212/2003 rezultă că P.E. a fost născută H. S-a mai arătat că, în condițiile în care, pe rolul instanței civile exista un litigiu de revendicare a bunurilor succesorale, notarul trebuia să suspende procedura succesorală până la soluționarea dosarului nr. 2840/2001 în care urma să se stabilească și calitatea de moștenitor a numitei G.E., în conformitate cu art. 78 alin. (2) din Legea 36/1995.

Totodată, a fost criticată soluția procurorului, pentru că s-a bazat neîntemeiat, pe decizia civilă nr. 2854 din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Timiș, prin care s-a stabilit că numita G.E. este singura moștenitoare a lui P.E., deși hotărârea respectivă nu era irevocabilă. S-a mai arătat că în legătură cu aceeași plângere penală, s-a mai dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, care a fost desființată de procurorul ierarhic superior cu indicația de a se administra alte probe, însă după primirea dosarului, nu s-au respectat îndrumările date. De asemenea, s-a invocat faptul că intimata a depus la dosarul cauzei, precum și la dosarul disjuns ce viza plângerea penală împotriva lui G.E. ș.a., copii legalizate după dosarul succesoral, care nu sunt conforme cu originalul, numerotarea fiind diferită, aspect care dovedește în plus reaua-credință a notarului public.

Prin încheierea nr. 819 din 5 mai 2008 pronunțată în dosar nr. 2693/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea judecării plângerii la Curtea de Apel Cluj, cauza fiind înregistrată sub nr. 902/33/2008. Prin sentința penală nr. 130 din 19 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, al Curții de Apel Cluj, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. și K.A. împotriva rezoluției procurorului din 30 octombrie 2007 dată în dosar nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 25 ianuarie 2008 dată în dosar nr. 7/II/2/ 2008. S-a reținut astfel, că prin rezoluția din 30 octombrie 2007 dată în dosar nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public L.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea rezoluției s-a arătat că, în același dosar, la data 20 iunie 2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notară L.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289, art. 291 și art. 246 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, însă, urmare a plângerii formulate de petenții B.M. ș.a. împotriva acestei soluții, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția nr. 657/II/2 din 8 august 2007 a dispus infirmarea în parte a soluției, cu privire la dispoziția de neîncepere a urmăririi penale, redeschiderea și reluarea cercetărilor, pe motiv că probatoriul este incomplet și nu s-a clarificat dacă notarul s-a aflat în eroare, iar în acest caz soluția trebuia să fie fundamentată pe disp.

art. 10 lit. e) C. proc. pen. După reluarea cercetărilor, s-a stabilit că notarul public L.M. este acuzată pentru fapta de a fi emis certificatul de calitate de moștenitor nr. 164 din 24 noiembrie 2003 din care rezultă contrar realității, că numita G.E. are calitatea de moștenitor față de numita P.E., născută H., deși bunica ei se numea H.L., certificat în baza căruia, susnumita a revendicat și obținut de la Primăria Municipiului Timișoara mai multe imobile. Procurorul a concluzionat că din actele dosarului, nu rezultă decât că notarul public și-a îndeplinit atribuțiile cu bună-credință, în condițiile în care în dosarul civil nr. 2595/C/2000 s-a pronunțat decizia nr. 2854/2000, prin care s-a stabilit că G.E.

este singura moștenitoare a defunctelor P.E. și F.M., în calitate de nepoată, respectiv fiică. De asemenea, prin sentința civilă nr. 37 din 14 ianuarie 2005 a Tribunalului Timiș dată în dosar nr. 5516/2004, s-a dispus obligarea primarului Municipiul Timișoara să restituie reclamantei G.E. mai multe apartamente din Timișoara, în calitate de moștenitor al proprietarului tabular, iar această hotărâre s-a bazat pe decizia nr. 2854/2000 a Tribunalului Timiș și doar în secundar, pe certificatul de calitate de moștenitor. Totodată, din adresa Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale nr. 400 din 22 martie 2007 a rezultat că pe raza localităților Timișoara și Jimbolia nu au existat persoane cu numele de H.L.

sau A. Prin rezoluția din 25 ianuarie 2008 dată în dosar nr. 7/II/2/2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiată plângerea petenților B.M., S.S., J.R., L.F.M., C.L., O.M., P.I. și K.A. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 30 octombrie 2007. Instanța învestită cu soluționarea plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278/1 C. proc. pen., ca urmare a strămutării, respectiv, Curtea de Apel Cluj, a apreciat că rezoluția atacată, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, este legală și temeinică, iar plângerea petenților este neîntemeiată. Prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 164 eliberat la 24 noiembrie 2003 în dosar nr. 212/2003 al Biroului Notarului Public L.M.

din Timișoara, s-a stabilit calitatea de moștenitor a numitei G.E., născută F., după defuncta P.E., născută H., decedată la 29 martie 1959, având la bază acte de stare civilă și declarația martorei V.E. Calitatea de moștenitor a numitei G.E. a făcut obiectul mai multor procese civile având ca obiect acțiune în revendicare sau constatarea nulității certificatului de moștenitor. Astfel, prin sentința civilă nr. 1163/2004 a Tribunalului Timiș, în temeiul Legii 10/2001 s-a dispus obligarea primarului Municipiului Timișoara la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilelor revendicate de G.E. în calitate de moștenitoare legală a defunctei P.E. Sentința a rămas definitivă prin decizia civilă 320/2005 a Curții de Apel Timișoara, în cuprinsul căreia s-a reținut că această calitate a lui G.E.

de succesoare legală a numitei P.E., născută H., a mai fost analizată de instanță în cadrul altor procese și a fost irevocabil validată. Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1373/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Confirmarea calității de moștenitoare a lui G.E. s-a produs și prin hotărârea definitivă, respectiv decizia nr. 2854 din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Timiș, care potrivit legii de procedură civilă are autoritate de lucru judecat. S-a apreciat că, anularea în instanță a certificatului de calitate de moștenitor, invocată de petenți prin depunerea sentinței civile 6817/2007 a Judecătoriei Timișoara, nu constituie un argument în favoarea acestora, câtă vreme hotărârea a fost desființată în apel prin decizia nr. 179/2008 a Tribunalului Timiș, prin care s-a respins acțiunea în constatare a nulității certificatului de moștenitor, în mod definitiv.

De altfel, anularea acestui act a vizat doar încălcarea unor reguli de procedură și nu vicii de fond, nefiind combătută calitatea lui G.E. de moștenitor. S-a mai reținut că, la data dezbaterii succesorale exista o hotărâre judecătorească definitivă cu autoritate de lucru judecat, decizia civilă nr. 2854/2000 a Tribunalului Timiș, care stabilea că G.E. este moștenitoarea legală a lui P.E., iar ulterior, s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă, care statuează asupra acelorași chestiuni juridice, reținând că G.E. este îndreptățită să revendice imobilele, ce au aparținut proprietarei tabulare.

În acest context, s-a concluzionat de către judecătorul plângerii că, nu se poate considera că notarul a inserat în actul emis fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau că și-a încălcat atribuțiile de serviciu stabilite prin Legea notarilor publici nr. 36/1995, care în art. 77 prevăd că, calitatea de moștenitor și numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă și cu martori. Cu privire la inadvertențele relative la identitatea antecesoarei lui G.E., desprinse din unele acte de stare civilă, s-a apreciat că acestea au fost înlăturate de notar în baza altor acte, care vizau de asemenea starea civilă, coroborate cu declarația martorei V.E.

Relativ la posibilitatea ca notarul să fi solicitat demararea unei proceduri pentru rectificarea actelor de stare civilă, s-a arătat că, aceste demersuri nu ar fi avut nici o finalitate, în condițiile în care, din cercetările efectuate la Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale, a rezultat că completarea registrelor s-a făcut doar începând cu anul 1924, iar pe raza Municipiului Timișoara sau a localității Jimbolia, nu au fost identificate persoane cu nume de H.L.

sau A. La data formulării cererii de eliberare a certificatului de calitate de moștenitor, exista în curs de soluționare dosarul civil nr. 2595/C/2000 al Tribunalului Timiș, aflat în recurs la Curtea de Apel, acesta având ca obiect revendicare, dar dispozițiile legale în materie – art. 78 lit. c) din Legea nr. 36/1995 nu stabilesc obligativitatea, ci doar posibilitatea notarului de a suspenda procedura succesorală, cu atât mai mult cu cât instanța nu a fost investită direct cu constatarea calității de moștenitor a numitei G.E., care s-a dispus doar pe cale incidentală.

S-a concluzionat că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciuneia din infracțiunile pentru care s-a formulat plângere penală, nu numai că nu au fost încălcate atribuțiile de serviciu de către notarul public, dar nu s-a realizat nici urmarea socialmente periculoasă și anume vătămarea intereselor legale ale unor persoane, întrucât petenții sunt doar chiriași ai imobilelor revendicate de moștenitoarea G.E., iar situația juridică a acestor imobile a fost deja stabilită prin hotărâre irevocabilă.

De asemenea, judecătorul a arătat că nu se impune restituirea cauzei la procuror și administrarea altor probe, întrucât soluțiile pronunțate au avut la bază toate actele existente, audierea notarei a avut loc din nou după infirmarea primei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, toate probele conducând în mod cert la soluția pronunțată la data de 30 octombrie 2007. Împotriva sentinței penale, prin care Curtea de Apel Cluj a soluționat plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278/1 C. proc. pen., au formulat recurs petenții B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. și K.A., recurs ce a fost admis prin decizia nr. 1136 din 27 martie 2009, pronunțată în dosar nr. 902/733/ 2008 al Î.C.C.J., prin care s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza la Curtea de Apel Cluj pentru rejudecare.

Instanța supremă a apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale și, respectiv, de respingere a plângerii formulate împotriva acestei soluții, ca și respingerea de către prima instanță a plângerii formulate de către petenți - apar a fi consecința văditei încălcări a principiilor de bază care guvernează procesul penal, referitoare la scopul acestuia, la aflarea adevărului și rolul activ, astfel cum sunt înscrise în art. 1, art. 3, art. 4 C. proc. pen.

S-a considerat de către instanța de recurs că soluția pronunțată apare a fi rezultatul unei aprecieri incomplete și greșite a materialului probator din dosar în ansamblul său, precum și al unei insuficiente exercitări a rolului activ, pentru clarificarea adevărului liniei de ascendență pe linie maternă a pretinsei moștenitoare G.E., ceea ce a determinat comiterea unei grave erori de fapt, având drept consecință considerarea ca valabil a certificatului de moștenitor emis fără temeiuri, care să justifice că această persoană avea în ascendența sa familia H. Fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

Cu ocazia rejudecării plângerii, a arătat instanța supremă, se impune ca instanța de trimitere să administreze efectiv probe în vederea verificării adevăratei ascendențe materne a numitei G.E., respectiv a urmașilor reali ai persoanei născute cu numele H.E., precum și să verifice realitatea copiilor actului de renunțare la succesiune din partea fabricantului P.F., să se stabilească pe bază de acte de stare civilă complete și cu legală examinare a eventualelor inadvertențe între acestea, pentru ca bunurile ce au format masa succesorală a numitei P.E., să nu poată reveni decât urmașului ei firești. Prin încheierea penală nr. 75 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, în temeiul art.2 78/ 1 alin. (8) lit. c) C. proc.

pen., s-a admis plângerea petenților B.M., L.F.M., C.L., O.M., P.I. Și K.A. împotriva rezoluției procurorului din 30 octombrie 2007 dată în dosar nr. 298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a fost desființată rezoluția atacată și s-a dispus reținerea cauzei spre judecare, constatându-se totodată că judecătorul care a pronunțat această soluție, a devenit incompatibil a judeca pe fond cauza, în lumina dispozițiilor deciziei nr. 15/2006 a Î.C.C.J., dată în recursul în interesul legii. Judecătorul care a rejudecat plângerea a apreciat că - în raport de îndrumările obligatorii ale Î.C.C.J., coroborat cu modalitatea de instrumentare efectivă a unor astfel de plângeri, înscrisă în disp.

art. 278/1 alin. (7) C. proc. pen. - singura soluție procesuală care să permită un cadru legal de dezbatere a unor astfel de probleme juridice, este aceea de învestire efectivă a instanței de judecată, în conformitate cu normele legale, în care actul de sesizare al instanței îl constituie plângerea persoanelor ce au inițiat întregul dosar penal, așadar o soluție ce se circumscrie disp. art. 278/1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. S-a arătat, de asemenea, că „existența și suficiența" probelor, la care se referă soluția prev. de art. 278/1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. este cel mai bine asigurată în cadrul urmăririi penale, însă instanța de casare a specificat că soluția atacată, apare a fi rezultatul unei aprecieri greșite a „materialului probator din dosar în ansamblul său", cu directive de administrare și de alte probe, ceea ce presupune și administrarea lor într-un cadru legal și deci, impune reținerea cauzei spre judecare.

Încheierea prin care s-a admis plângerea petenților și s-a reținut cauza spre judecare, a fost atacată cu recurs de către intimata L.M., recurs ce a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 4126 din 9 decembrie 2009 pronunțată în dosar nr. 9345/1 /2009 al Î.C.C.J. Prin sentința penală nr. 10 din 27 ianuarie 2010 pronunțată în dosar nr. 1427-/33/2009 al Curții de Apel Cluj, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetarea procesului penal pornit - la plângerea persoanelor vătămate B.M., L.F.M., C.L., ,O.M., P.I. și K.A. - împotriva inculpatei L.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că este incident în cauză, un impediment la exercitarea acțiunii penale, respectiv, lipsa unei condiții prevăzute de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale - neînceperea urmăririi penale - în faza procesuală respectivă, instanța considerând că nu poate pronunța decât o soluție de încetare a procesului penal, cu precizarea că acțiunea penală poate fi eventual, pusă în mișcare ulterior, în condiții legale, instanța neavând ea însăși, atributul de a începe urmărirea penală și, pe cale de consecință, de a remedia modalitatea de punere în mișcare a acțiunii penale (acțiunea penală fiind pusă în mișcare prin încheierea judecătorului, care a admis plângerea împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată și a dispus reținerea cauzei spre judecare, încheiere a cărei legalitate a fost apreciată ca discutabilă - și prin prisma deciziei nr. 48/2007 a Î.C.C.J.

dată în recursul în interesul legii, în sensul imposibilității judecării cauzei pe fond în procedura plângerii reglementate de art.278/1 C. proc. pen., în cazul când urmărirea penală nu este începută - dar pe care judecătorul plângerii nu o putea cenzura). Prin hotărâre s-a mai arătat de către judecătorul plângerii că, problema prescripției răspunderii penale (ridicată de către intimată.) nu putea fi dezbătută la acel moment deoarece, deși în aparență, se putea considera că încetarea procesului penal pe acest temei ar trebui să primeze, fiind o soluție mai favorabilă inculpatei, anterior constatându-se neînceperea urmăririi penale, urmărire care nu putea fi începută de instanță, nici problema prescripției nu putea fi dezbătută decât într-un cadru procesual corespunzător, ea putând constitui în condițiile date, eventual, temei al neînceperii urmăririi penale, conform art. 228 alin. (4) C. proc.

pen., dacă sunt îndeplinite condițiile legale ale prescripției. Împotriva sentinței penale nr. 10 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și petenții B.M., L.F.M., C.L., O.M. și A.K., recursuri ce au fost admise prin Decizia nr. 1887 din 12 mai 2010 a Î.C.C.J. dată în dosar nr. 1427-/33/2009. Prin decizia, mai sus arătată, s-a casat încheierea nr. 75 din 03 noiembrie 2009 ( prin care s-a admis plângerea petenților și s-a reținut cauza spre judecare de către Curtea de Apel Cluj), precum și sentința recurată (prin care s-a dispus încetarea procesului penal) și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanță.

Instanța de recurs a constatat că încheierea nr. 75 din 03 noiembrie 2009 (prin care s-a admis plângerea petenților și s-a reținut cauza spre judecare de către Curtea de Apel Cluj) a încălcat dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 48/2007 ale Î.C.C.J., dată în recursul în interesul legii și, cum o astfel de încheiere nu are cale separată de atac, a fost desființată odată cu sentința dată pe fondul plângerii. Cât privește sentința dată pe fondul plângerii, Î.C.C.J. a arătat că soluția pronunțată prin această hotărâre a fost impusă de dispozițiile încheierii susmenționate și s-a întemeiat pe imposibilitatea exercitării acțiunii penale în lipsa începerii urmăririi penale.

Drept urmare, instanța de control judiciar, casând cele două hotărâri (încheierea și sentința) a dispus rejudecarea plângerii, cu îndrumarea de a se examina cu prioritate problema prescripției răspunderii penale și, numai în măsura în care se va constata că nu operează prescripția, se va da curs îndrumărilor precedentei decizii de casare (decizia nr. 1136 din 27 martie 2009, pronunțată în dosar nr. 902/33/2008 al Î.C.C.J.), evident, în măsura în care acestea nu contravin ultimei decizii de casare a Î.C.C.J. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. nou 1604/33/2010/Rj și, procedând așadar, la judecarea plângerii petenților, întemeiată pe dispozițiile art. 278/1 C. proc. pen., s-a constatat următoarele: Cu privire la cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de petenții B.M.

și L.F.M. Curtea de Apel Cluj a constatat că s-a formulat această cerere, după ce la data de 19 ianuarie 2011 au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei și s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 26 ianuarie 2011, cu motivarea că sunt întrunite în cauză condițiile prev. de art. 344 C. proc. pen., întrucât se impune lămurirea anumitor împrejurări. Cererile de amânare a judecării cauzei, în mod nejustificat au fost respinse, întrucât s-au trimis la dosar dovezi în sprijinul acestora. Instanța de fond a constatat că motivele invocate de petenți nu se circumscriu, în niciun caz, dispozițiilor art. 344 C. proc. pen., așa încât, nu se impune repunerea cauzei pe rol, în procesul deliberării, instanța neidentificând vreo împrejurare, care ar trebui lămurită și, singura modalitate în care s-ar putea face acest lucru, să fie aceea de repunere a cauzei pe rol.

Instanța a apreciat că interesele bunei administrări a justiției impun judecarea cauzei și în absența apărătorilor aleși, care nu au dovedit că au făcut demersuri să-și asigure substituirea. În privința „probelor" pe care petenții intenționau să le solicite a fi administrate sau a problemelor pe care doreau să le pună în discuție, instanța a constatat că, nici sub acest aspect nu au fost prejudiciate. Cu privire la problema prescripției răspunderii penale, asupra căreia instanța de control judiciar a statuat că va fi examinată prioritar în procedura rejudecării plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278/1 C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj a constatat că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea pedepsită cu pedeapsa închisorii cea mai mare (fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.) este de 5 ani, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

și, se socotește de la data săvârșirii infracțiunii, conform art. 122 alin. (2) C. pen. În cauză, faptele reclamate și pentru care s-a formulat plângere se susține că s-au comis la data de 24 noiembrie 2003, dată la care notarul public L.M. a emis certificatul de moștenitor nr. 164/2003. Față de data la care se presupune că s-au comis faptele, s-a constatat că termenul de prescripție al răspunderii penale s-a împlinit la data de 24 noiembrie 2008 și nu a existat în cauză nicio întrerupere a cursului prescripției, care să facă operabile dispoz. art. 123 alin. (1), (2) C. proc. pen., întrucât nu s-au îndeplinit acte care, potrivit legii, să fi trebuit a fi comunicate învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal, pentru că, aceasta ar fi implicat, ar fi presupus în mod evident, obligatoriu, începerea urmăririi penale sau punerea în mișcare a acțiunii penale, măsuri procesuale care nu au fost dispuse față de intimata L.M.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a dispus respingerea plângerii petenților ca nefondată, prin decizie definitivă. La data de 4 februarie 2011, nemulțumiți de această hotărâre, petiționarii B.M.V., L.F.M., C.L., O.M. și K.A. au formulat recurs împotriva sentinței menționate cererea acestora fiind aflată la fila 2 din dosar. Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilității căii de atac a recursurilor, în fața Înaltei Curți, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt inadmisibile.

Astfel, Curtea de Apel Cluj față de noile dispoziții legale menționate mai sus a pronunțat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs. Dispozițiile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278/ 1 alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentințelor pronunțate în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., sentința dată fiind definitivă de la momentul pronunțării.

Textul modificat, deși înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiție și nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicție în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziția menționată prevede respectarea dublului grad de jurisdicție în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracțiunilor, și nu la toate chestiunile procesual penale. Față de noile modificări, sentințele întemeiate pe dispozițiile art. 278/1 pronunțate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanței, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunțării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.

Astfel, fată de cele menționate anterior, urmează a fi respinse, ca inadmisibile, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursurile declarate de petiționarii B.M.V., L.F.M., C.L., O.M. și A.K., conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petiționarii B.M. Viorel, L.F.M., C.L., O.M. și K.A. împotriva sentinței penale nr. 9 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2011.