ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 709/2009

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 295 din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 6505/2/2008 în baza art. 278 1 a respins, ca nefondată, plângerea petentului B.E. împotriva rezoluției nr. 526/P/2007 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București din data de 11 septembrie 2007 și a rezoluției nr. 1769/11/2/2007 din data de 19 noiembrie 2007 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A menținut soluțiile dispune prin rezoluții. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea depusă la 12 decembrie 2007 la Curtea de Apel București petentul B.E. a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 526/P/2007 și a rezoluției prim procurorului dispuse urmare a plângerii sale formulate împotriva intimatei T.M., judecător la Judecătoria Giurgiu, care a investit cu formulă executorie o hotărâre judecătorească nelegal, hotărârea fiind modificată în apel, investirea fiind efectuată la solicitarea părții care a pierdut procesul. Dosarul a fost inițial înregistrat sub nr. 8851/2/2007 și prin sentința penală nr. 92 din 27 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a admis în baza art. 278 1 pct. 8 lit. b) C. proc.

pen., plângerea; s-a desființat rezoluția nr. 769/II-2/2007 din 19 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a trimis cauza procurorului pentru efectuarea de acte premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, conform art. 224 C. proc. pen., împotriva intimatei T.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248 și 246 C. pen.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimata, recursuri admise prin decizia penală nr. 2891 din 19 septembrie 2008, cauza fiind trimisă spre rejudecare, reținându-se, în esență, că fondul cauzei nu a fost soluționat întrucât prin sentința penală nr. 92/2008 s-a desființat doar rezoluția prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București iar nu și rezoluția dispusă de procuror pe fondul plângerii petentului, respectiv rezoluția nr. 526 din 11 septembrie 2007, care astfel, este încă valabilă, neputându-se efectua cercetări în sensul arătat în hotărâre fată de intimată. Cauza a fost reînregistrată sub nr. 6505/2/2008.

A fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 526/P/2007 în care s-a pronunțat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimata T.M., precum și rezoluția prim procurorului nr. 1769/11-2/2007. Analizând actele dosarului și rezoluția dispusă, Curtea reține următoarele: Prin rezoluția nr. 526/P/2007 din data de 11 septembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimata T.M., judecător la Judecătoria Giurgiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 246, 248, 249 alin. (1) și art. 289 C. pen., reținând, în esență, că intimata T.M., în calitate de judecător la Judecătoria Giurgiu a investit cu formulă executorie sentința civilă nr. 929/2003 a Judecătoriei Giurgiu, deși aceasta a fost modifică prin decizia civilă nr. 302/2003 a Tribunalului Giurgiu, aceasta din urmă fiind cea care ar fi trebuit să fie investită.

A reținut procurorul că mențiunea efectuată de intimată nu a fost însă de natură de prejudicieze petentul pentru că a fost concordantă cu realitatea, intimata menționând că sentința a rămas definitivă prin decizia nr. 302/2003 prin care fusese modificată, fiind expresia unei erori și nu a intenției, reținând totodată că titlul s-a eliberat după trecerea unui an și opt luni de la rămânerea definitivă și irevocabilă a acestei sentințe, iar eliberarea a fost justificată către ambele părți în acel dosar civil care avea ca obiect partaj, pentru că au fost admise apelurile ambelor părți, neputându-se aprecia că o parte a pierdut, iar una a câștigat procesul.

S-a reținut, în final, că în cauză nici nu s-au produs urmările specifice infracțiunilor prevăzută de art. 246, 248, 249 alin. (1) și art. 289 C. pen., întrucât interesele legale ale petentului nu au fost vătămate, hotărârea fiind de altfel pusă în executate conform modificării din apel, iar executarea în sine trebuia făcută oricum, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă și nu ca urmare a somației petentului de către executor. A concluzionat procurorul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art. 246, 248, 249 alin. (1) și art. 289 C. pen. Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere la primul procuror, care prin rezoluția nr. 1769/11-2/2007 din 21 noiembrie 2007 a respins plângerea, reținând că aceasta nu este întemeiată.

Nemulțumit de modul de soluționare al plângerii sale penale, petentul B.E. s-a adresat, în condițiile prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată, invocând nelegalitatea acesteia și, susținând că făptuitoarea se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246, 248, 249 alin. (1) și art. 289 C. pen., în mod greșit dispunându-se neînceperea urmăririi penale. Instanța de fond a constatat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 526/P/2007 din 11 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este legală și temeinică. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii de săvârșire a vreunei fapte penale de către magistratul judecător T.M.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246, 248, 249 alin. (1) și art. 289 C. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul B.E., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatei T.M., susținând că aceasta nu avea dreptul să semneze o investire cu formulă executorie care nu era definitivă și irevocabilă. De asemenea, datorită somației executoriei a trebuit să renunțe la vacanță, pierzând contravaloarea biletelor creându-i-se un prejudiciu material. Examinând hotărârea atacată, potrivit dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică. Judecând plângerea, instanța de fond a verificat rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și aspectele sesizate de petiționar, modul în care se regăsesc în dovezile efectuate și în concluziile stabilite de organul de urmărire penală. În mod întemeiat instanța de fond a reținut că recurentul petent B.E. a avut calitatea de reclamant într-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Giurgiu, pârât fiind B.M., fratele său, dosarul având obiect ieșire din indiviziune și partaj cu privire la bunurile rămase de pe urma defunctului lor tată, prin sentința civilă nr. 929 din 17 aprilie 2003, dispunându-se atribuirea fiecăruia a câte unei suprafețe de teren și a unei pompe submersibile.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți, iar prin decizia civilă nr. 302/2003 a Tribunalului Giurgiu s-au admis ambele apeluri și a fost schimbată în parte sentința, fiind inclusă în masa partajabilă o suprafață de teren care nu a fost avută în vedere și care a fost atribuită pârâtului și s-a schimbat modul de partajare a terenului intravilan, care fusese atribuit ambilor, recursul pârâtului B.M., fiind respins prin decizia civilă nr. 993 din 29 noiembrie 2004 a Curții de Apel București. După rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței civile nr. 929 din 17 aprilie 2003, respectiv, după trecerea unei perioade de un an și opt luni B.M.

a solicitat investirea cu formulă executorie a sentinței, intimata, judecător la Judecătoria Giurgiu, dispunând eliberarea titlului executoriu în care s-a consemnat că sentința civilă a rămas definitivă prin decizia nr. 302/2003 a Tribunalului Giurgiu, decizia fiind singura hotărâre care a fost pusă în executare, aspect necontestat de către petent. Corect instanța de fond a constatat că investirea eronată a sentinței civile a fost expresia unei erori și în nici un caz a intenției, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-au produs urmările specifice infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 248 C. pen., întrucât interesele legale ale reclamantului au fost realizate prin investirea ulterioară a deciziei Tribunalului Giurgiu.

De asemenea, nu se poate reține intenția frauduloasă a judecătorului T.M., atâta timp cât pe sentință s-a menționat de către un grefier cu atribuții în acest sens că, sentința civilă este definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 302/2003 a Tribunalului Giurgiu, astfel încât nu subzistă nici infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., care presupune existența intenției, ceea ce nu s-a dovedit a fi în speță. Mai mult, executarea hotărârii implică efectuarea unui dosar de executare, în care obligatoriu trebuiau atașate toate actele și hotărârile date în cauză, astfel încât executarea ar fi fost făcută conform deciziei date în apel, care modifică sentința, ceea ce s-a și realizat, chiar dacă mențiunea în sine privind titlul executoriu s-a efectuat pe sentință și nu pe decizie, astfel încât nu s-a realizat nici o vătămare a intereselor petentului.

Reținerea faptului că în procesele de partaj, finalizate cu atribuirea către ambele părți a unor suprafețe de teren (în principiu egale) nu se poate considera că o parte a câștigat, iar alta a pierdut, este corectă, astfel încât și fratele petentului avea dreptul de a solicita eliberarea unui titlu executoriu. Susținerea recurentului potrivit căreia, datorită somației executorului a trebuit să renunțe la vacanță, pierzând contravaloarea biletelor de excursie nu poate fi reținută ca o pagubă în sensul art. 249 C. pen., sau ca o vătămare a intereselor prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât executarea în sine urma să fie făcută atâta timp cât exista o hotărâre definitivă și irevocabilă, neexistând o legătură de cauzalitate între prejudiciul pretins și așa-zisa faptă penală, săvârșită de către intimată, aceasta nefăcând dovada existenței vreunui prejudiciu material sau moral.

În consecință, întrucât nu există dovezi de săvârșire a faptei penale sesizate, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată recursul petiționarei, ca nefondat, și-l va respinge potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva sentinței penale nr. 295 din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2009.