ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 709/2009

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 295

din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 6505/2/2008 în baza art. 278

1

a respins, ca nefondată,

plângerea petentului

B.E.

împotriva rezoluției nr.

526/P/2007 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București din

data de 11 septembrie 2007 și a rezoluției nr. 1769/11/2/2007 din data de 19

noiembrie 2007 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București.

A menținut soluțiile

dispune prin rezoluții.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea depusă

la 12 decembrie 2007 la Curtea de Apel București petentul B.E. a solicitat

desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă în

dosarul nr. 526/P/2007 și a rezoluției prim

procurorului dispuse urmare a plângerii sale formulate împotriva intimatei T.M.,

judecător la Judecătoria Giurgiu, care a investit cu formulă executorie o

hotărâre judecătorească nelegal, hotărârea fiind modificată în apel, investirea

fiind efectuată la solicitarea părții care a pierdut procesul.

Dosarul a fost inițial

înregistrat sub nr. 8851/2/2007 și prin sentința penală nr. 92 din 27 martie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a admis în baza art.

278

1

pct. 8 lit. b) C. proc. pen., plângerea; s-a desființat

rezoluția nr. 769/II-2/2007 din 19 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și s-a trimis cauza procurorului pentru efectuarea de

acte premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, conform art. 224 C.

proc. pen., împotriva intimatei T.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 248 și 246 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și intimata, recursuri admise prin decizia penală nr. 2891 din 19

septembrie 2008, cauza fiind trimisă spre rejudecare, reținându-se, în esență,

că fondul cauzei nu a fost soluționat întrucât prin sentința penală nr. 92/2008

s-a desființat doar rezoluția prim procurorului de la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București iar nu și rezoluția dispusă de procuror pe fondul

plângerii petentului, respectiv rezoluția nr. 526 din 11 septembrie 2007, care

astfel, este încă valabilă, neputându-se efectua cercetări în sensul arătat în

hotărâre fată de intimată.

Cauza a fost

reînregistrată sub nr. 6505/2/2008.

A fost atașat dosarul

de urmărire penală nr. 526/P/2007 în care s-a pronunțat rezoluția de neîncepere

a urmăririi penale față de intimata T.M., precum și rezoluția prim procurorului

nr. 1769/11-2/2007.

Analizând actele

dosarului și rezoluția dispusă, Curtea reține următoarele:

Prin rezoluția nr. 526/P/2007

din data de 11 septembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

a dispus în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de intimata T.M., judecător la Judecătoria

Giurgiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 246, 248, 249

alin. (1) și art. 289 C. pen., reținând, în esență, că intimata T.M., în

calitate de judecător la Judecătoria Giurgiu a investit cu formulă executorie

sentința civilă nr. 929/2003 a Judecătoriei Giurgiu, deși aceasta a fost

modifică prin decizia civilă nr. 302/2003 a Tribunalului Giurgiu, aceasta din

urmă fiind cea care ar fi trebuit să fie investită.

A reținut procurorul

că mențiunea efectuată de intimată nu a fost însă de natură de prejudicieze

petentul pentru că a fost concordantă cu realitatea, intimata menționând că

sentința a rămas definitivă prin decizia nr. 302/2003 prin care fusese

modificată, fiind expresia unei erori și nu a intenției, reținând totodată că

titlul s-a eliberat după trecerea unui an și opt luni de la rămânerea

definitivă și irevocabilă a acestei sentințe, iar eliberarea a fost justificată

către ambele părți în acel dosar civil care avea ca obiect partaj, pentru că au

fost admise apelurile ambelor părți, neputându-se aprecia că o parte a pierdut,

iar una a câștigat procesul.

S-a reținut, în final,

că în cauză nici nu s-au produs urmările specifice infracțiunilor prevăzută de art.

246, 248, 249 alin. (1) și art. 289 C. pen., întrucât interesele legale ale

petentului nu au fost vătămate, hotărârea fiind de altfel pusă în executate

conform modificării din apel, iar executarea în sine trebuia făcută oricum,

hotărârea fiind definitivă și irevocabilă și nu ca urmare a somației petentului

de către executor.

A concluzionat

procurorul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută

de art. 246, 248, 249 alin. (1) și art. 289 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții petentul a formulat plângere la primul procuror, care prin rezoluția nr.

1769/11-2/2007 din 21 noiembrie 2007 a respins plângerea, reținând că aceasta

nu este întemeiată.

Nemulțumit de modul de

soluționare al plângerii sale penale, petentul B.E. s-a adresat, în condițiile prevăzută

de art. 278

1

C. proc. pen., instanței de judecată, invocând

nelegalitatea acesteia și, susținând că făptuitoarea se face vinovată de

săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246, 248, 249 alin. (1) și art. 289

C. pen., în mod greșit dispunându-se neînceperea urmăririi penale.

Instanța de fond a

constatat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 526/P/2007 din 11 septembrie

2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este legală și

temeinică.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii de săvârșire a vreunei

fapte penale de către magistratul judecător T.M. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzută de art. 246, 248, 249 alin. (1) și art. 289 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul B.E., solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, desființarea rezoluției și

trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatei

T.M., susținând că aceasta nu avea dreptul să semneze o investire cu formulă

executorie care nu era definitivă și irevocabilă.

De asemenea, datorită somației

executoriei a trebuit să renunțe la vacanță, pierzând contravaloarea biletelor

creându-i-se un prejudiciu material.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.

Judecând plângerea,

instanța de fond a verificat rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și aspectele

sesizate de petiționar, modul în care se regăsesc în dovezile efectuate și în

concluziile stabilite de organul de urmărire penală.

În mod întemeiat instanța

de fond a reținut că recurentul petent B.E. a avut calitatea de reclamant într-un

dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Giurgiu, pârât fiind B.M., fratele său,

dosarul având obiect ieșire din indiviziune și partaj cu privire la bunurile

rămase de pe urma defunctului lor tată, prin sentința civilă nr. 929 din 17

aprilie 2003, dispunându-se atribuirea fiecăruia a câte unei suprafețe de teren

și a unei pompe submersibile.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel ambele părți, iar prin decizia civilă nr. 302/2003 a

Tribunalului Giurgiu s-au admis ambele apeluri și a fost schimbată în parte sentința,

fiind inclusă în masa partajabilă o suprafață de teren care nu a fost avută în

vedere și care a fost atribuită pârâtului și s-a schimbat modul de partajare a

terenului intravilan, care fusese atribuit ambilor, recursul pârâtului B.M.,

fiind respins prin decizia civilă nr. 993 din 29 noiembrie 2004 a Curții de

Apel București.

După rămânerea definitivă

și irevocabilă a sentinței civile nr. 929 din 17 aprilie 2003, respectiv, după trecerea

unei perioade de un an și opt luni B.M. a solicitat investirea cu formulă executorie

a sentinței, intimata, judecător la Judecătoria Giurgiu, dispunând eliberarea

titlului executoriu în care s-a consemnat că sentința civilă a rămas definitivă

prin decizia nr. 302/2003 a Tribunalului Giurgiu, decizia fiind singura hotărâre

care a fost pusă în executare, aspect necontestat de către petent.

Corect instanța de

fond a constatat că investirea eronată a sentinței civile a fost expresia unei

erori și în nici un caz a intenției, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-au

produs urmările specifice infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 248

C. pen., întrucât interesele legale ale reclamantului au fost realizate prin

investirea ulterioară a deciziei Tribunalului Giurgiu.

De asemenea, nu se

poate reține intenția frauduloasă a judecătorului T.M., atâta timp cât pe

sentință s-a menționat de către un grefier cu atribuții în acest sens că, sentința

civilă este definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 302/2003 a

Tribunalului Giurgiu, astfel încât nu subzistă nici infracțiunea prevăzută de art.

289 C. pen., care presupune existența intenției, ceea ce nu s-a dovedit a fi în

speță.

Mai mult, executarea

hotărârii implică efectuarea unui dosar de executare, în care obligatoriu

trebuiau atașate toate actele și hotărârile date în cauză, astfel încât executarea

ar fi fost făcută conform deciziei date în apel, care modifică sentința, ceea

ce s-a și realizat, chiar dacă mențiunea în sine privind titlul executoriu s-a

efectuat pe sentință și nu pe decizie, astfel încât nu s-a realizat nici o

vătămare a intereselor petentului.

Reținerea faptului că

în procesele de partaj, finalizate cu atribuirea către ambele părți a unor

suprafețe de teren (în principiu egale) nu se poate considera că o parte a

câștigat, iar alta a pierdut, este corectă, astfel încât și fratele petentului

avea dreptul de a solicita eliberarea unui titlu executoriu.

Susținerea

recurentului potrivit căreia, datorită somației executorului a trebuit să

renunțe la vacanță, pierzând contravaloarea biletelor de excursie nu poate fi reținută

ca o pagubă în sensul art. 249 C. pen., sau ca o vătămare a intereselor prevăzută

de art. 246 C. pen., întrucât executarea în sine urma să fie făcută atâta timp

cât exista o hotărâre definitivă și irevocabilă, neexistând o legătură de cauzalitate

între prejudiciul pretins și așa-zisa faptă penală, săvârșită de către

intimată, aceasta nefăcând dovada existenței vreunui prejudiciu material sau

moral.

În consecință,

întrucât nu există dovezi de săvârșire a faptei penale sesizate, în mod corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată recursul petiționarei, ca nefondat, și-l va

respinge potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva sentinței penale nr. 295 din

14 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 februarie 2009.