ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 620/2010

Asupra recursului de față; În baza actelor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 313 din 09 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.S. împotriva Rezoluției din 3 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe care a menținut-o. A fost obligat petentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că la data de 9 octombrie 2009 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe plângerea formulată de petentul B.S. împotriva Rezoluției din 30 iunie 2008 dată în Dosarul penal nr. 652/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Cauza a fost trimisă spre rejudecare, prin Decizia penală nr. 2241 din 12 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. La dosarul cauzei se află atașate Dosarul penal nr. 652/P/2007 și lucrarea nr. 1331/II-2/2008 ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București; Dosarul nr. 5150/2/2008 al Curții de Apel București, secția a II-a penală (primul ciclu procesual); Dosar nr. 5150/2/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiției și dosarul nr. 8475/2/2009 al Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Examinând actele și lucrările efectuate în cauză Curtea a constatat: 1. În primul ciclu procesual: Prin Sentința penală nr. 17 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul penal nr. 5150/2/2008, s-a admis plângerea petentului, s-a dispus desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la aceeași unitate de procuratură în vederea „efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale”. Această sentință a fost casată prin Decizia penală nr. 2241 din 12 iunie 2009 pronunțată în Dosarul penal nr. 5150/2/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În considerente, instanța supremă a reținut că în raport cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen. soluția adaptată de instanța de fond este neprocedurală și prin aceasta nelegală. 2. În rejudecare, examinând actele și lucrările efectuate în cauză, Curtea a constatat: Înainte de toate, Curtea a notat că împrejurările și faptele reclamate de petent la 7 iulie 2006, referitoare la un pretins comportament abuziv, a trei polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu, au făcut obiectul verificărilor în Dosarul nr. 7154 din 14 mai 2007 al I.P.J. Giurgiu, neexistând o soluție a procurorului cu privire la aspectele respective și prin urmare examinarea legalității și netemeiniciei soluționării reclamației (din 7 iulie 2006) petentului nu poate face obiectul prezentei cauze. Prin plângerea înregistrată la 28 mai 2007, petentul a solicitat să se efectueze cercetări față de comisarul șef D.N.

sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, 263 - 264 și art. 323 C. pen. În susținerea plângerii petentul arată că intimatul nu i-a răspuns la solicitarea din 2 mai 2007 de a i se comunica stadiul lucrărilor în plângerea înregistrată sub nr. 4096 din 7 iulie 2006. Prin Rezoluția din 30 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 263, art. 264 și art. 323 C. pen. față de D.N., comisar șef la I.P.J. Giurgiu. Prin Rezoluția din 5 august 2009 în lucrarea nr. 133/II-2/2008, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins plângerea formulată de petent, confirmând rezoluția procurorului de caz.

Curtea a apreciat că soluția adoptată prin Rezoluția din 30 iunie 2008 în Dosarul penal nr. 652/P/2007 este temeinică și legală. În acest sens, instanța a reținut că petentului i s-a comunicat la 09 august 2006 prin adresa nr. 4096/4124 rezultatul verificărilor efectuate în legătură cu sesizarea acestuia din 7 iulie 2006, adresa fiind semnată de intimat. Aceeași soluție i-a fost comunicată petentului, din nou la 14 mai 2007 printr-o adresă semnată tot de intimat. Împrejurarea că, în virtutea funcției ocupate, respectiv șef al Inspectoratului de poliție, intimatul a semnat comunicările către petent nu vădește implicarea acestuia în soluționarea efectivă a reclamațiilor formulate de petent. În acest context faptic, instanța a constatat că plângerea petentului este nefondată, motiv pentru care în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. a fost respinsă, menținându-se Rezoluția din 30 iunie 2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționarul B.S. criticând-o ca netemeinică prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și ca nelegală prin prima cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 4, 5, 8, 10, 17 C. proc. pen., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale a intimatului D.N., comisar șef sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 263, art. 264 și art. 323 C. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de motivele de critică și a cazurilor de casare indicate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de petiționarul B.S. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta întrucât, prima instanță prin conformare la dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. a verificat Rezoluția atacată nr. 652/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pe baza lucrărilor și a materialelor din dosarul cauzei și în lipsa unor înscrisuri noi prezentate dispunând în mod legal și temeinic în baza art. 228 C. proc. pen., art. 27 alin. (3) lit. b) - Secțiunea IV din Legea nr. 281/2003 combinat cu art. 10 lit. a) C. proc.

pen. și art. 209 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 27 alin. (2) Secțiunea IV din Legea nr. 281/2003 neînceperea urmăririi penale a intimatului nominalizat sub aspectul infracțiunilor imputate. Astfel, din examinarea coroborată a actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că petiționarul a formulat numeroase plângeri îndreptate împotriva unor lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu. La datele de 14 mai 2007, 09 august 2006, 01 noiembrie 2006, 07 noiembrie 2006 comisarul șef D.N. a semnat, în calitate de șef al Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu tot atâtea comunicări adresate petentului în care i se relata în detaliu stadiul cercetărilor sau modul de soluționare a unor din cauze, sau chiar i se indicau organele jurisdicționale competente, acolo unde organele de poliție nu aveau competență materială.

Împrejurarea că aceste adrese au fost semnate de șeful Inspectoratului nu semnifică implicarea acestuia în nici o modalitate în soluționarea efectivă a dosarelor, corespondența unității cu persoanele fizice și juridice fiind semnată de conducătorul unității. Pe de altă parte, din verificările efectuate a mai rezultat că petentul B.S. formulează frecvent plângeri penale împotriva unor persoane fizice și lucrători de poliție, că aceste plângeri au caracter șicanator și că nici unul dintre aspectele sesizate nu s-au confirmat. Mai mult, într-una din aceste situații petentul l-a instigat pe R.G.V. să redacteze și să semneze o astfel de plângere contra unei sume de bani, deși semnatarul plângerii nu avea cunoștințe despre nici unul din aspectele pe care le reclamă.

De altfel se mai reține că din raportul medico-legal din 13 decembrie 2005 al Serviciului Județean de Medicină Legală Giurgiu rezultă că petentul suferă de „tulburare de personalitate mixtă cu predominanțe de tip paranoid și bordeline”, afecțiune confirmată de fratele său, B.M., care arată că acesta își inspiră acțiunile din filme artistice, apreciindu-se un „justițiar”. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.S. împotriva Sentinței penale nr. 313 din 09 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2010.