ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin adresa nr. 12381/09/167/VIII-1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 880 de la 12 ianuarie 2010 și înregistrată pe rolul Secției Penale a instanței supreme sub nr. 304/1/2010 la 13 ianuarie 2010 a fost trimisă spre competentă soluționare, plângerea formulată de B.I. împotriva rezoluției nr. 24366/5275/II/2/2009 emisă de către Secția de urmărire penală și criminalistică.

S-a precizat că prin rezoluție nr. 24366/5275/II/2/2009 conducerea Secției de urmărire penală și criminalistică a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva soluției dispuse în dosarul nr. 1134/P/2006.

Prin plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 243666/5275/II/2/2009, întemeiată pe dispozițiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen., petiționarul B.I. a arătat că în vara anului 2003 a formulat o plângere penală împotriva numiților G.C., V.T.N., urmând ca Poliția Dolhasca să stabilească și alți vinovați ce și-au adus contribuția la falsificarea actului de vânzare-cumpărare nr. 257/2003 prin care i-au furat din grădina sa cumpărată de la numita C.E., cu acte legale, grădină situată în orașul Dolhasca, județul Suceava, suprafața de 1.550 mp întocmind în acest sens, schița cadastrală falsă, plan de amplasament fals, carte funciară falsă, intabulare falsă.

La data de 20 august 2007 a formulat plângere penală împotriva numiților P.M., judecătoare la Judecătoria Fălticeni care i-a intabulat suprafața menționată mai sus de 1.550 mp, deși schița cadastrală era falsă, întocmită cu vecinătăți false și categorie de teren falsă, cu plan de amplasament fals, act de vânzare-cumpărare fals, T.C., executor judecătoresc ce nu a vrut să execute sentința judecătorească nr. 1974/1998 definitivă și executorie și respectiv avocat Z.D., care i-a făcut contestații la executare bazate pe minciuni.

S-a arătat că în ambele plângeri la Parchetul Fălticeni și Parchetul Suceava, prin domnul procuror S.G. au făcut unele cercetări slabe, lacunare și abuzive dând soluții de neurmărire.

Petiționarul a mai menționat că în ambele reclamații a indicat concret și corect faptele pentru care sunt vinovați, probele pertinente și concludente care i-a incriminat, dar totul a fost în zadar, nimic nefăcându-se în vederea aflării adevărului prevăzut de art. 316 C. proc. pen.

Totodată, petiționarul a redat situația terenului în cauza și cum au procedat făptuitorii la comiterea infracțiunilor, respectiv că în vara anului 1994 a cumpărat, cu acte legale de la adevărata proprietară C.E. din Bacău, suprafața de 10.635 mp teren grădină situate în orașul Dolhasca, județ Suceava, respectiv act de vânzare-cumpărare nr. 8238 din 6 mai 1994, testament nr. 3442 din 12 octombrie 2001 și sentința civilă nr. 1974/1998 definitivă și irevocabilă. După revoluție, la apariția Legii nr. 18/1991 proprietara și-a reconstituit dreptul de proprietate și întrucât părinții săi cumpăraseră casa în 1965 și anexele gospodărești de la C.E., după reconstituirea dreptului de proprietate a considerat legal că are dreptul de preemțiune să cumpere și terenul, lucru pe care l-a făcut. A menționat că în timpul CAP - ului doi cetățeni din satul lor, respectiv A.M. și V.T.N. și-au construit case și anexe gospodărești, în mod ilegal pe terenul lui C.E.

În perioada CAP – ului casa construită de numitul V.T.N. s-a vândut de trei ori la trei clienți diferiți, ultimul fiind G.C., însă cei 250 mp teren destinat casei și anexelor gospodărești nu s-au vândut, au rămas în proprietatea lui C.E.

Tot în perioada CAP – ului cei care au construit casa pe terenul lui C.E., inclusiv cumpărătorul casei V.T.N. au ținut în grădina respectivă loturi de folosință, loturi care potrivit art. 25 din Legea nr. 18/1991 și art. 9 din H.G. nr. 1172/2001 nu li s-a permis să-și reconstituie dreptul de proprietate, întrucât terenul a revenit titularului de drept.

De asemenea a mai precizat că după realizarea vânzării-cumpărării terenului cu numita C.E. a formulat acțiune în revendicare împotriva numiților A.M., G.C. și S.G., care țineau loturi de folosință, dosar nr. 9090/1994 la Judecătoria Suceava, obținând sentința civilă nr. 1974/1998 sentința care a rămas definitivă, irevocabilă și executorie pe care a introdus-o la executare la începutul lunii aprilie 2002 la executorul judecătoresc H.V. din Fălticeni. Prin sentința respectivă instanța de judecată i-a dat de la numitul G.C. suprafața de 465 mp, întrucât în momentul efectuării expertizei topo în dosarul nr. 9090/1998 s-a constatat că acesta deținea o suprafață de 1.113 mp grădină.

Pentru a putea ataca sentința nr. 1974/1998 cu contestația la executare numitul G.C. a apelat la vechiul proprietar al casei, respectiv V.T.N. și Maria și împreună cu aceștia, prin diferite relații în rândul unor funcționari de la Primăria Dolhasca, a topometriștilor, a notarului public L.I. au recurs la fabricarea de acte false, respectiv schița cadastrală și plan de amplasament, cu vecinătăți, categorie de folosință a terenului (false), arabil în loc de livadă și curte, amplasamente false, contrare titlului de proprietate a vânzătorului închipuit V.T.N. nr. 1745/1996 titlu pe care l-a folosit și invocat la întocmirea actului fals de vânzare-cumpărare nr. 257/2003, proces-verbal de punere în posesie fals întocmit la 21 aprilie 2003, titlu de proprietate fals din 19 martie 2003, două încheieri false nr. 1334/ 8 mai 2006, adresa nr. 3720/2003 falsă. Cu cei menționați și cu Primăria Dolhasca prin primar, funcționar și un inginer pe numele de D.C. a reușit și fabricat actul de vânzare-cumpărare fals nr. 257/2003 vânzându-i suprafața de 1.550 mp din actul său de vânzare-cumpărare nr. 8238 din 10 aprilie 1994, testament nr. 3442/2001 și sentința civilă nr. 1974/1998 așa cum a rezultat din schița plan, expert H.V. în baza căreia s-a pronunțat sentința nr. 1974/1998 rămasă definitivă, irevocabilă și executorie și respectiv cei 465 mp din același titlu executoriu.

Pentru cei 465 mp din titlul executoriu i-a introdus opoziția la vânzare-cumpărare debitorului G.C. la același Birou de carte funciară Fălticeni, dar totul a fost în zadar, întrucât prin încălcarea gravă a actelor normative: Legea nr. 18/1991, a Legii nr. 7/1996, a Legii nr. 36/1994, a art. 716 C. proc. civ., a Ordinului Ministerului Justiției nr. 2371/C/1995, a H.G. nr. 1172/2001, terenul proprietatea sa s-a vândut și cumpărat cu acte false.

În baza actului fals fabricat nr. 257/2003 a fost purtat de către G.C. și soția sa, de V.T.N. și Maria prin procese cu acțiuni în revendicare, contestații la executare și alte acțiuni timp de 3 ani de zile la instanțele din Fălticeni și apoi la Suceava, tribunal și curtea de apel.

Petiționarul a menționat că faptele de fals în declarații, de asociere și de instigare la fals comise de autorii principali G.C. și V.T.N., care cunoșteau faptul că s-au judecat timp de 7 ani de zile cu acțiuni în revendicare, dosar nr. 9090/1994, că a fost pronunțată sentința civilă nr. 1974/1998, definitivă și irevocabilă, deci terenul era cu sarcini și totuși în actul de vânzare-cumpărare fals nr. 257/2003 în fața notarului public L.I. pe care l-au instigat și corupt, au declarat în fals că terenul nu-i cu sarcini.

De asemenea, petiționarul a mai arătat că tot autorul G.C. a instigat-o și aceasta a acceptat, fiind vorba de topometrista F.L. și B.G., ambele de la Primăria Dolhasca să întocmească schița cadastrală și planul de amplasament pe terenul său din actul său de proprietate nr. 8238/1994 și testamentul nr. 3442/2001, pe terenul său din sentința civilă nr. 1974/1998 încălcând prin fals, titlul de proprietate nr. 1745/1996 și acesta fals aparținând lui V.T.N., nerespectând vecinătățile din acesta, categoria de folosință a terenului și amplasamentul.

La Judecătoria

Fălticeni

s-a format dosarul penal nr. 3013/227/2007 însă pentru faptul că s-au făcut multe intervenții în cauză, bazate pe pile, relații și cunoștințe, dosarul a fost strămutat la Judecătoria Iași, unde s-a judecat în câteva termen și în cele din urmă în luna iulie 2008, dosarul a fost scos de pe rol și trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava care a emis ordonanța nr. 907/II/2/2008 care a infirmat rezoluțiile emise de Parchetul Fălticeni nr. 1506/P/2006 și 739/II/2/2007 dispunând efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburare de posesie de către vinovați, infracțiune care exista și s-a comis, întrucât el la 23 septembrie 2004 a fost pus în posesie cu suprafața de 465 mp prevăzuți în sentința civila nr. 1974/1998.

Faptul că cei vinovați au comis infracțiunile de tulburare de posesie și respectiv nerespectarea hotărârii judecătorești a fost constatată și de domnul procuror C.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, aspect neluat în considerare de către doamna procuror de la Fălticeni ce a emis rezoluția nr. 144/P/2009.

Petiționarul a mai precizat că a dovedit în concret că a fost pus în posesie pe 23 septembrie 2004 cu suprafața de 465 mp prin sentința nr. 1974/1998, că autorii i-au folosit această suprafață zi de zi din 2004 (deci este infracțiune continuată) și vine doamna procuror și dă cu atâta ușurință neînceperea urmăririi penale împotriva autorilor.

În dovedirea celor arătate a precizat că depune schița cadastrală în color întocmită de expert H.V. în dosarul nr. 9090/1994 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1974/1998 definitivă și irevocabilă din care a rezultat foarte clar și indubitabil că terenul este proprietatea sa și că G.C., V.T.N. au întocmit acte false, arborele genealogic al familiei V.T.N. ( bunic) din care a rezultat foarte clar și indubitabil că frații V.M. și V.T.N. au posedat teren moștenire de la părinți în punctul „Sucursala” de pe raza orașului Dolhasca și că au vândut terenul după cum urmează: a) cu chitanța (zdelca) încheiată la 1 iunie 2000 au vândut suprafața de 1.051 mp numitului V.F.P. din Dolhasca; b) cu actul de vânzare-cumpărare încheiat la 20 aprilie 2005 au vândut numitului C.N.H. din Dolhasca suprafața de 540 mp.

Petiționarul a menționat că s-a făcut o megaexcrocherie la care au recurs V.T.N. și G.C.: V.T.N. și-a întocmit cu ajutorul funcționarilor de la Primăria Dolhasca, titlul de proprietate nr. 1745/1996 pe terenul proprietatea vărului său V.N.G. moștenitor după V.C.N. teren aflat tot la punctul „Sucursala” Dolhasca, teren pe care vărul său l-a vândut cu actul de vânzare-cumpărare nr. 742 din 20 martie 1997 cuprinzând vecinătăți care nu sunt la ea pe grădina unde proprietar a fost C.E.

Deși titlul de proprietate nr. 1745/1996 este fals totuși a fost folosit de cei doi făptuitori invocându-l la fabricarea actului fals de vânzare-cumpărare nr. 257/2003. Mai mult, la el pe grădină este livadă și curte, iar în actul fals este trecut teren arabil, fiind vorba de terenul ce a aparținut lui V.N.G. și nicidecum lui V.T.N.. Petiționarul a mai arătat că a achitat an de an impozitul pe terenul ce i i-au vândut, a făcut opoziție la vânzare-cumpărare la Biroul de cadastru pentru suprafața de 465 mp, însă totul a fost în zadar, întrucât i-au vândut și terenul câștigat prin sentința civilă nr. 1974/1998.

Petiționarul a arătat că în dovedirea celor menționate va anexa fotocopii după probele pertinente și concludente prin care dovedește că terenul în suprafață de 10.635 mp este proprietatea sa, însă făptuitorii au întocmit peste acest teren pe care el îl posedă cu acte legale, categorie de teren falsă, suprapunându-le pete actele sale corecte și legale, respectiv act de vânzare-cumpărare nr. 8238/1994, testament nr. 34.42/2001 și peste sentința judecătorească nr. 1974/1998 definitivă și irevocabilă pe care au călcat-o în picioare, fabricând actul fals de vânzare-cumpărare nr. 257/2003.

Totodată a arătat că aceste probe indubitabile, niciun procuror nu i le-a luat în considerare datorită ingerințelor puternice ce s-au făcut în cauză, că i-a fost respins, în mod incorect recursul formulat împotriva sentinței nr. 18/F/2006, fără probe, întrucât conform probelor pertinente și concludente, vinovații sunt în cauza de la Primăria orașului Dolhasca, aspect ce-l confirmă și sentințele judecătorești, că el nu a luat la cunoștință de sentința nr. 1001 din 19 mai 2009 a Înaltei Curți, întrucât nu a fost citat. Cauza s-a judecat în mod sigur cu procedura viciată. Dacă ar fi fost citat pe 19 mai 2009 în mod sigur s-ar fi prezentat să-și susțină cauza.

Plângerii formulate, petiționarul i-a atașat fotocopiile unor înscrisuri, respectiv schițe, contract de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătorești, procese-verbale, chitanțe, aflate la filele 9-43 dosarul nr. 304/1/2010 al Înaltei Curți.

Prin adresa formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, aflată la fila 46 dosarul Înaltei Curți s-a solicitat trimiterea dosarului nr. 1134/P/2006 precum și lucrarea cu nr. 24366/5275/II/2/2009 a aceluiași parchet în vedere soluționării plângerii formulată de petiționar.

A fost depusă la dosarul Înaltei Curți, fila 48, adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, aceasta fiind înregistrată, în prealabil, prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1049 la 25 februarie 2010, în care se comunica înaintarea dosarului și a lucrării indicate și respectiv că au fost înaintate, acestea fiind atașate prezentei cauze.

La termenul de judecată de la 4 martie 2010 petiționarul a depus mai multe înscrisuri în ședință publică, acestea aflându-se la filele 54-58 în dosarul Înaltei Curți.

La același termen mai sus arătat procedura de citare nu a fost îndeplinită cu intimații, față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Petiționarul a menționat că are două dosare în aceeași cauză, celălalt având nr. 419/1/2010, reprezentantul Ministerului Public, față de lipsa de procedură învederată a solicitat amânarea judecării cauzei, iar Înalta Curte, după deliberare, față de lipsa de procedură cu intimații, față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, prin rezoluția atacată de petiționar a amânat cauza la 29 aprilie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 59 dosarul mai sus indicat.

Pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1274 la 15 ianuarie 2010 și pe rolul Secției Penale a instanței supreme sub nr. 419/1/2010 la 18 ianuarie 2010, aflată la filele 1-7 dosarul menționat, plângerea formulată de petiționarul B.I. împotriva rezoluției nr. 243666/5275/II/2/2009 emisă de procurorul general al României, întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen. ce are același conținut ca și plângerea penală din prezenta cauză.

Acestei din urmă plângeri, petiționarul i-a atașat fotocopiile mai multor înscrisuri, inclusiv a rezoluției din 20 noiembrie 2009 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în lucrarea cu nr. 24366/5275/II/2/2009, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea petentului B.I. formulată împotriva rezoluției nr. 5047/1889/2007 din 5 iunie 2007 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin adresa formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, aflată la fila 15 dosarul nr. 419/1/2010 al Înaltei Curți s-a solicitat trimiterea dosarului nr. 5047/1889/2007, precum și lucrarea cu nr. 24366/5275/II/2/2009 a aceluiași parchet în vedere soluționării plângerii formulată de petiționar.

La dosarul cauzei arătate, a fost depusă, după ce în prealabil înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 7766 la 4 martie 2010 o cerere formulată la petiționarul B.I. prin care a arătat că mai are pe rolul instanței supreme dosarul nr. 304/1/2010 care a avut termen azi 4 martie 2010 și căruia i-a fost dat termen la 29 aprilie 2010, solicitând conexarea acestei cauze la aceea menționată, anexând și fotocopiile citațiilor, aflate la filele 26-27 dosarul Înaltei Curți.

De asemenea a fost depusă adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică către instanța supremă în care s-a menționat că lucrarea cu nr. 24366/5275/II/2/2009 privind pe B.I. a fost înaintată la data de 23 februarie 2010, ca urmare a solicitării nr. 304/1/2010 din 14 februarie 2010, adresă aflată la fila 28 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 12 martie 2010, magistratul asistent a învederat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut cunoscut curții că lucrarea nr. 24366/5275/II/2/2009 se află la dosarul nr. 304/1/2010 cu termen de judecată la 29 aprilie 2010, iar procurorul a pus concluzii de amânare a judecării cauzei și de înaintare a dosarului la dosarul nr. 304/1/2010, întrucât cauza are același obiect și vizează aceleași părți.

Înalta Curte, după deliberare a constatat întemeiată cererea formulată de reprezentantul parchetului privind înaintarea cauzei de față la Completul nr. 4 cu termen de judecată la 29 aprilie 2010, în vederea unei eventuale conexări și a amânat cauza la termenul menționat, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 12 martie 2010, aflată la fila 29 dosarul nr. 419/1/2010 al Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 12451 la 16 aprilie 2010, aflate la filele 35-46, un punctaj, la care s-au anexat și fotocopiile mai multor înscrisuri de către petiționarul B.I.

În punctajul depus la dosar, petiționarul a arătat că prin încheiere roagă să fie scoși din cauză domnul judecător P.A. și doamna judecătoare T.M. de la Înalta Curte și să nu mai fie citați, întrucât au probleme mai importante de rezolvat.

De asemenea, roagă să fie scoși și următorii intimați: R.E. de la Parchetul Cluj, H.G., procuror pensionat, S.G., procuror la Parchetul Suceava care a făcut obiectul altui dosar, A.G. de la Parchetul Suceava, T.P. fost secretar la Primăria Dolhasca care nu mai face obiectul, C.I. și H.T. de la OCOTA Suceava care nu mai fac obiectul cauzei, tot prin încheiere a instanței supreme.

În ce privește pe doamna judecător P.M. de la Judecătoria Fălticeni, petiționarul a arătat că aceasta a emis încheierea din 17 august 2007, făcându-se vinovată de abuz în serviciu, întrucât a emis această încheiere prin care a suspendat executarea debitorului G.C. la data menționată în condițiile în care el a fost pus în posesie cu suprafața de teren de 465 mp la data de 23 septembrie 2004, deci contestația la executare nu mai avea obiect. De asemenea, soțul sau este privatizat cu materiale de construcții contra legii, regulamentelor, a executat lucrări la Judecătoria Fălticeni la înființare, cum a câștigat licitația nu s-a verificat câte materiale au intrat, nu se știe, lucrările de tâmplărie au fost executate de V.T.N. pentru care a insistat să-l facă cu teren în mod abuziv la el pe grădină împreună cu G.C., fără a verifica opoziția la vânzare ce i-a formulat-o în Registrul de Comandament, acest aspect urmând a fi apreciat de magistrați.

De asemenea, petiționarul a apreciat că și C.M., judecător la Judecătoria Fălticeni se face vinovat de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât a venit cu minuta pronunțată, deja în sala de ședință în dosarul penal nr. 1985/2005 contrar procedurii, minuta ce se afla cusută pe coperta dosarului nr. 623/179/2009 care se afla în curs de judecată la Judecătoria Babadag, rămâne la aprecierea instanței, avocatul Z.D. de la Baroul Fălticeni se face vinovat de comiterea infracțiunii de fals intelectual, întrucât în toate întâmpinările și acțiunile, multe la număr, formulate împotriva sa a scris în fals că, G.C. este proprietar pe suprafața de 250 mp, terenul fiind în realitate proprietatea sa, dovada făcând-o cu actul de vânzare-cumpărare nr. 2538 din 19 aprilie 1988 în care scrie foarte clar că, cumpărătorul a primit cei 250 mp teren în folosință și nu în proprietate ducând în eroare instanțele, aspect pe care îl lasă la aprecierea instanței, F.O., procuror la Parchetul Fălticeni se face vinovat de abuz în serviciu, întrucât l-a ținut tot timpul în brațe pe autorul principal G.C., a dat tot timpul în mod abuziv numai rezoluții de neîncepere a urmăririi penale la plângerile formulate de petiționar, dar pe care i le-a desființat ulterior instanțele de judecată, lăsând la aprecierea instanței pe G.C., V.T.N. și C.M. fiind introduși ca vinovați de comiterea infracțiunilor de fals în declarații și fals intelectual în dosarul penal nr. 623/179/2009 aflat pe rol în curs de judecată la Judecătoria Babadag și acest caz l-a lăsat la aprecierea instanței de judecată.

În ce privește cazul domnului judecător G.V. de la Curtea de Apel Cluj, petiționarul consideră că acesta se face vinovat de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât a pronunțat sentința penală nr. 18/F/2006 bazându-se numai pe confuzii de terenuri neprevăzute ca probe în Codul de procedură penală, preluându-le cu exactitate din rezoluția nr. 132/2005 a domnului procuror S.G., lăsând cazul la aprecierea instanței.

La termenul de astăzi, s-a prezentat petiționarul B.I., lipsind intimații G.V., R.E., P.A. și T.M.

S-a făcut apelul și în dosarul nr. 419/1/2010, constatându-se prezența petiționarului B.I., lipsă fiind intimații.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Înalta Curte a pus în discuție cererea de conexare a dosarului nr. 419/1/2010 la prezenta cauză.

Petiționarul a arătat că este de acord cu conexarea celor două dosare.

Reprezentantul parchetului a solicitat reunirea cauzelor.

Înalta Curte a apreciat că cele două cauze sunt în stare de conexitate, astfel că a dispus reunirea dosarului nr. 419/1/2010 la prezentul dosar, fiind vorba de același petiționar, aceiași intimați și aceeași rezoluție atacată.

Petiționarul, în concluziile orale, în dezbateri a menționat că își menține plângerea doar cu privire la o parte dintre intimați, respectiv P.M., G.V., F.O., G.C., V.N., C.M., D.C. și L.I.

De asemenea, petiționarul a mai arătat că este nemulțumit de faptul că procurorii nu au fost corecți când cu pronunțat soluțiile în cauză și a solicitat disjungerea cauzei cu privire la persoanele menționate anterior și conexarea dosarului la un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Babadag sau trimiterea cauzei la parchet pentru a se completa cercetările cu privire la aceste persoane.

Pe fondul plângerii a susținut că ultima rezoluție nu trebuia să fie dată de procurorul general, solicitând desființarea acesteia.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei sentințe.

Examinând plângerea formulată de petiționarul B.I., în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. împotriva rezoluției din 5 iunie 2007 dată de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, în dosarul nr. 5047/1889/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, confirmată prin rezoluția emisă la 20 noiembrie 2009 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în lucrarea cu nr. 24366/5275/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, față de precizarea petiționarului, că plângerea adresată instanței este îndreptată numai împotriva intimaților P.M., G.V., F.O., G.C., V.N., C.M., D.C. și L.I., în raport cu actele și lucrările dosarului parchetului, precum și cu fotocopiile înscrisurilor depuse la dosarul prezentei cauze de către petiționar, așa cum s-a arătat, Înalta Curte constată plângerea petiționarului ca fiind nefondată pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin rezoluția dată la 5 martie 2007 în dosarul nr. 1134/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, procurorul, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.V., magistrat judecător la Curtea de Apel Cluj, R.E., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, P.A. și T.M. magistrați judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., întrucât fapta nu există.

Cheltuielile de cercetare penală au fost suportate de stat.

Împotriva acestei rezoluții, petiționarul B.I. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluția dată la 5 iunie 2007 în dosarul nr. 5047/1889/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 C. proc. pen., art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 228 C. proc. pen., art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus admiterea plângerii formulate de B.I. împotriva rezoluției nr. 1134/P/2006 din 5 martie 2007 dispusă de Secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul cu același număr.

A fost infirmată rezoluție nr. 1134/P/2006 din 5 martie 2007 a Secției de urmărire penală și criminalistică.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.G., E.R., P.A. și T.M. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. proc. pen.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale față de F.O., P.M., H.G., S.G., A.G. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 323 C. pen.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.C., V.N., C.M., T.P., D.C., L.I., C.I. și H.T. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 323 C. pen.

Un exemplar al prezentei rezoluții a fost comunicat conform art. 278 alin. (3) C. proc. pen. petiționarului B.I.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia conform art. 192 pct. 3 alin. (3) C. proc. pen.

În considerentele acestei rezoluții, procurorul șef secție a constatat că la data de 30 martie 2006, B.I. a formulat plângere pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 împotriva judecătorului V.G. de la Curtea de Apel Cluj și a procurorului E.R. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, motivat de faptul că acești magistrați au participat la judecarea dosarului nr. 703/33/2006 (număr în format vechi 704/RG/2006), împrejurare în care a fost dispusă sentința penală nr. 18/F/2006 din 8 martie 2006, care a fost apreciată de persoana vătămată ca fiind nelegală, deoarece nu s-a ținut seama de probatoriul administrat, prin aceasta magistrații încălcându-și atribuțiile de serviciu, cu consecința vătămării intereselor legale ale persoanei vătămate B.I.

Această plângere a făcut obiectul lucrării nr. 8230/2006 a Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ulterior, plângerea a fost înregistrată în registrul penal al aceleiași secții la nr. 1134/P/2006.

În completarea plângerii sale, la 11 octombrie 2006, B.I. a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o nouă sesizare, cu conținut similar, dar în cuprinsul căreia a mai solicitat să fie efectuate cercetări în vederea tragerii la răspundere penală pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni prevăzută de art. 246 C. pen. a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (P.A. și T.M.), care soluționând recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 18/F/2006 a Curții de Apel Cluj și-au încălcat atribuțiile de serviciu și au dispus, nelegal după părerea persoanei vătămate, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Această plângere a fost conexată la dosarul nr. 1134/P/2006.

De asemenea, B.I. a mai formulat la 26 iulie 2006 o altă plângere pe care a adresat-o Direcției Naționale Anticorupție, în cuprinsul căreia a învederat că dorește să fie efectuate cercetări penale pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și de art. 323 C. pen. de către F.O. ( procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni), P.M. (judecător la Judecătoria Fălticeni), H.G., S.G. și A.G. (procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava), R.E. (procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj ), G.V. ( judecător la Curtea de Apel Cluj ) și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție care au soluționat recursul declarat împotriva sentinței penale adoptate în dosarul nr. 703/33/2006. Persoana vătămată a precizat că acești magistrați, cu ocazia soluționării unor cauze în care B.I. a avut calitatea de parte, și-au încălcat atribuțiile de serviciu, dispunând soluții contrare intereselor legale ale acestuia.

În aceeași plângere, B.I. a mai solicitat să fie efectuate cercetări față de G.C., V.N., C.M., T.P., D.C., L.I. ( notar public ), C.I. și H.T., care s-ar face vinovați de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 323 C. pen.

Direcția Națională Anticorupție a trimis această plângere la 17 noiembrie 2006, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formându-se lucrarea nr. 14461/2006.

Această lucrare a fost conexată la dosarul nr. 1134/P/2006.

La data de 12 decembrie 2006 persoana vătămată B.I. a mai formulat o plângere care a fost conexată la același dosar, în cuprinsul căreia a cerut tragerea la răspundere penală a judecătorului C.M. de la Judecătoria Fălticeni, a avocatului Z.D. de la Baroul Suceava și a altor persoane (ce au fost nominalizate și în plângerea adresată Direcției Naționale Anticorupție și prezentată mai sus) pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 215 C. pen. și art. 289 C. pen., fapte comise în legătură cu punerea în executare a sentinței civile nr. 1974/1998 a Judecătoriei Suceava.

Dosarul nr. 1134/P/2006 a fost soluționat prin rezoluția nr. 1134/P/2006 din 5 martie 2007 prin care, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații G.V., R.E., P.A. și T.M. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.

În motivarea acestei soluții s-a arătat că persoana vătămată B.I. a formulat plângeri împotriva unor persoane care au îndeplinit o activitate de jurisdicție și care nu pot fi subiecte ale infracțiunilor de serviciu.

S-a mai arătat și că, dacă s-ar admite faptul că împotriva celor care au pronunțat soluții sau hotărâri judecătorești, se pot formula plângeri, aceasta ar echivala cu instituirea unor noi căi de atac, în afara celor prevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

În ceea ce-l privește pe judecătorul C.M. de la Judecătoria Fălticeni, procurorul a arătat că față de acesta (tot urmare unei plângeri formulate de B.I.) au fost efectuate acte premergătoare în dosarul nr. 685/p/2006 al Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unitate de parchet care se va pronunța asupra faptelor penale sesizate de persoana vătămată B.I.

Împotriva rezoluției nr. 1134/P/2006 din 5 martie 2007 a formulat plângere B.I., arătând că procurorul nu a evaluat materialul probator al cauzei și nu a reținut infracțiunile semnalate, ignorând probele aflate la dosar.

Având în vedere actele și lucrările dosarului nr. 1134/P/2006, precum și plângerea petiționarului B.I., procurorul șef secție a apreciat că aceasta trebuie admisă, însă pentru alte considerente decât cele expuse de petiționar, astfel:

B.I. a sesizat autorităților judiciare din raza Curții de Apel Suceava faptul că prin actul de vânzare-cumpărare nr. 257/2003, datorită unei schițe cadastrale neconforme cu realitatea a fot vândută, în realitate, o suprafață de teren care îi aparținea, astfel că actele subsecvente vânzării-cumpărării dintre V.N. și G.C. (titlu de proprietate, proces-verbal de punere în posesie, documentația aflată la Primăria Dolhasca) ar fi documente false, care nu ar reflecta o situație reală.

Pe cale de consecință, apreciind că a fost prejudiciat, B.I. a formulat acțiuni civile, dar și plângeri penale, în cuprinsul cărora a solicitat anularea înscrisurilor pe care le-a considerat a fi neconforme cu realitatea și cu legea, dar și tragerea la răspundere penală a autorităților locale (magistrați, avocați, notari, executori și alți funcționari) despre care a susținut că și-au încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării litigiilor deduse judecății de către B.I.

Astfel, prin rezoluția nr. 132/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de I.I., P.M., B.M., C.M., V.N. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen., constatându-se că actul de vânzare-cumpărare nr. 257/2003 a fost încheiat în condiții de legalitate și că titlurile de proprietate criticate de B.I. nu au la bază înscrisuri falsificate, nefiindu-i afectat dreptul de proprietate.

Plângerea formulată de B.I. împotriva rezoluției nr. 132/P/2004 a fost respinsă, atât de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava (rezoluția nr. 231/II/2/2005) dar și de către Curtea de Apel Cluj, instanță unde s-a strămutat cauza de la Curtea de Apel Suceava (sentința penală nr. 18/F/2006 în dosarul nr. 703/33/2006).

Recursul declarat de B.I. împotriva acestei soluții a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Urmare adoptării unor soluții în dosarele penale și a unor hotărâri judecătorești în defavoarea sa, persoana vătămată B.I. a înțeles să formuleze plângeri împotriva tuturor celor care au fost investiți cu soluționarea litigiilor declanșate.

Din analiza actelor de la dosar și a plângerilor întocmite de persoana vătămată, nu au rezultat date, indicii și dovezi în legătură cu comiterea infracțiunilor sesizate de către făptuitorii indicați în plângeri.

În realitate, persoana vătămată este nemulțumită de soluțiile adoptate de procurori și de hotărârile judecătorești pronunțate de judecători, considerând că aceștia nu și-au însușit punctul său de vedere și că au interpretat probele eronat, același lucru fiind imputat și procurorului care a soluționat dosarul nr. 1134/P/2006.

În raport cu această situație, procurorul șef secția a subliniat că partea nemulțumită de actele magistraților are la îndemână exercitarea căilor legale de atac împotriva acestora, iar căile de atac nu sunt îndreptate direct împotriva magistraților, ci împotriva actelor emise de aceștia.

De asemenea, activitatea procurorilor și judecătorilor este una de interpretare a probelor, faptelor și dispozițiilor legale aplicabile, iar adoptarea unor soluții implică un raționament în favoarea sau în detrimentul uneia dintre părți, ceea ce înseamnă automat și angajarea răspunderii penale a magistratului, urmare plângerii părții nemulțumite.

O asemenea opinie nu trebuie înțeleasă în sensul că magistrații sunt absolviți de orice răspundere atunci când încalcă legea cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, dar răspunderea lor disciplinară ori penală nu poate fi angajată pentru opinia exprimată în soluțiile adoptate.

La dosar, însă nu există dovezi în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, înșelăciune, favorizarea infractorului, ori asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Întrucât la adoptarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1134/P/2006 din 5 martie 2007 procurorul a omis să se pronunțe în legătură cu toți făptuitorii împotriva cărora au fost formulate plângeri, rezoluția nr. 1134/P/2006 a fost infirmată numai din acest punct de vedere și a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. soluții de neîncepere a urmăririi penale față de toate persoanele față de care au fost efectuate acte premergătoare.

Soluția mai sus menționată este susținută de actele premergătoare efectuate în cauză: fotocopia în integralitate a dosarului nr. 132/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a dosarului nr. 4461/6201/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, a dosarului nr. 8230/2013/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică ce conțin înscrisuri, hotărârile judecătorești pronunțate în cauză privind pe petiționar (filele 217-1 dosarul cu nr. 1134/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică).

Împotriva acestei soluții, petiționatul B.I. a formulat plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., ce a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6482/1/2007.

Prin sentința penală nr. 874 de la 12 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6482/1/2007 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.I. împotriva rezoluției din 5 martie 2007 dispusă în dosarul nr. 1134/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care a menținut-o.

A fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul B.I., iar prin decizia penală nr. 208 de la 23 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, pronunțată în dosarul nr. 9567/1/2008 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul petent B.I. cu privire la neconstituționalitatea deciziei nr. 82 din 12 decembrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând excepția ca inadmisibilă.

S-a admis recursul declarat de petentul B.I. împotriva sentinței nr. 874 din 12 mai 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală în dosarul nr. 6482/1/2007.

A fost casată sentința atacată și trimisă cauza Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru rejudecarea plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 1134/P/2006 din 5 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

În considerentele deciziei pronunțate, instanța de recurs a reținut că din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 a rezultat că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial îl constituie legile, ordonanțele ori dispozițiile cuprinse în legi sau ordonanțe în vigoare. Totodată, norma invocată prevede condiția existenței legăturii dintre actul normativ atacat sub aspectul constituționalității și soluționarea cauzei.

În speța de față s-a constatat neîndeplinirea condiției privind obiectul excepției de neconstituționalitate, petentul invocând neconstituționalitatea unei decizii pronunțate în soluționarea unui recurs în interesul legii, care nu are natura unui act normativ, necircumscriindu-se dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, față de neîntrunirea uneia dintre condițiile expres prevăzute de lege pentru constatarea admisibilității excepției invocate, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (1) raportat la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul B.I., constatându-se inadmisibilitatea excepției.

Cu privire la recursul declarat de petent, analizând lucrările dosarului prin prisma criticilor petentului, a cazului de casare invocat de reprezentantul parchetului și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. s-a constatat că recursul este întemeiat fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., astfel că recursul a fost admis pentru considerentele arătate.

Astfel, după cum a rezultat din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 356 C. proc. pen. și art. 357 C. proc. pen., considerentele unei hotărâri judecătorești constituie în esență, o analiză a cauzei dedusă judecății sub toate aspectele, judecătorul având obligația de a motiva și demonstra în scris soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Așadar, considerentele nu pot decât să susțină, prin argumente pertinente și concrete, bazate pe lucrările dosarului, soluția din dispozitiv, iar nu să o contrazică.

În această ultimă ipoteză contradicțiile dintre considerente și dispozitiv pot determina concluzia nemotivării soluției adoptată de instanță, argumentele înscrise în considerente fiind străine de soluția cuprinsă în dispozitiv, astfel încât nu se pot constitui într-o veritabilă motivare a acestuia.

În ambele ipoteze indicate, respectiv inexistența motivării și contradicția între considerente și dispozitiv, instanța de control judiciar a fost pusă în imposibilitatea de a analiza soluția supusă controlului judiciar, deoarece, pe de-o parte, nu pot fi identificate motivele care au format convingerea instanței și au determinat pronunțarea unei anumite soluții, iar pe de altă parte nu se poate stabili cu exactitate care este soluția instanței – cea care a rezultat din considerente sau cea înscrisă în dispozitivul hotărârii.

Cu privire la speța supusă analizei s-a constatat că sentința pronunțată de către prima instanță cuprinde în dispozitiv soluția de respingere a plângerii petentului B.I. împotriva rezoluției nr. 1134/P/2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Cu toate acestea, astfel după cum a rezultat din fila 6 a sentinței (fila 256 dosar de fond) instanța a examinat o cauză având ca obiect un recurs, pe care l-a apreciat ca nefondat, respingând plângerea petentului și invocând în acest sens un temei de drept [art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.] aplicabil în materia recursului.

S-a reținut, totodată că motivarea oferită în considerente este lapidară și nu a demonstrat realizarea de către prima instanță a unei analize și evaluări proprii cu privire la plângerea petentului și materialul dosarului.

Preluarea argumentelor expuse în rezoluțiile criticate de petent și inserarea lor în considerentele sentinței recurate nu echivalează unei veritabile motivări a soluției.

De asemenea, față de inadvertențele cuprinse în considerente privind obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost învestită instanța de fond și contradicția dintre ansamblul considerentelor și dispozitivul sentinței, s-a reținut că hotărârea atacată nu poate fi verificată de către instanța de recurs.

Așadar, față de aspectele relevate hotărârea primei instanțe a fost casată, iar în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., cauza a fost trimisă primei instanțe pentru rejudecare, urmând a se pronunța o soluție motivată și susținută de considerentele sentinței.

Cu ocazia rejudecării plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 1134/P/2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, instanța a avut în vedere și criticile invocate în calea de atac a recursului de către petent, înscrisurile depuse de acesta, în susținerea plângerii și orice alte probe, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, cauza a fost reînregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 3398/1/2009 la data de 17 aprilie 2009.

Prin sentința penală nr. 1001 de la 19 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3398/1/2009, în baza art. 278 alin. (2) C. proc. pen. a fost trimisă plângerea formulată de petiționarul B.I. împotriva rezoluției nr. 1134/P/2006 din 5 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (4) C. proc. pen., când măsurile și actele sunt ale prim procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului șef secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ori au fost luat luate în baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

În situația particulară în care soluția de netrimitere în judecată este infirmată de către primul procuror în procedura prevăzută de art. 278 alin. (2) și (3) C. proc. pen., soluția acestuia din urmă urmează a fi supusă controlului ierarhic din rațiuni ce țin, atât de respectare principiului controlului și subordonării ierarhice, dar și a dreptului părții de a beneficia de un dublu control al soluțiilor de netrimitere în judecată, astfel după cum s-a arătat anterior.

Soluția infirmată de procurorul ierarhic superior nu mai are nicio putere, astfel că prin adoptarea de către acesta din urmă a unei soluții de netrimitere în judecată, diferită sau identică în conținut, întemeiată pe motivele invocate în plângerea petentului sau pe alte motive, are loc prima etapă a procedurii ce presupune, cu necesitate, verificarea acestei soluții pe cale ierarhică.

Atacarea direct în instanță a soluției de netrimitere în judecată, adoptată de procuror în absența verificării confirmării acesteia de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 278 alin. (2) și (3) C. proc. pen., echivalează cu prematura sesizare a instanței prin plângere.

În speță, rezoluția din 5 iulie 2007 a fost dispusă de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea petentului urmează a fi verificată de procurorul ierarhic, cum de altfel s-a dispus și prin decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2003, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aceste condiții, în baza art. 278 alin. (2) C. proc. pen. a fost trimisă plângerea petiționarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică.

Prin rezoluția emisă la 20 noiembrie 2009 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în lucrarea cu nr. 24366/5275/II/2/2009 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea petentului B.I. formulată împotriva rezoluției nr. 5047/1889/2007 din 5 iunie 2007 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a dispus comunicarea soluției.

În considerentele rezoluției date, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în dosarul nr. 3398/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința nr. 1001 din 19 mai 2009, în baza art. 278 alin. (2) C. proc. pen. a fost trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea petiționarului formulată împotriva „rezoluției nr. 1134/P/2006 din 5 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică”, în condițiile în care, „atacarea direct în instanță a soluției de netrimitere în judecată, adoptată de procuror în absența verificării confirmării acesteia de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 278 alin. (2) și (3) C. proc. pen., echivalează cu prematura sesizare a instanței prin plângere”, iar „rezoluția din 5 iulie 2007 a fost dispusă de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție” și, prin urmare, „plângerea petentului urmează a fi verificată de procurorul ierarhic.”