ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3877/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3877/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor și materialului

aflate în dosarul cauzei constată următoarele:

penală, prin sentința penală nr. 53 din 10 martie 2010 pronunțată în dosar nr. 228/86/2010;

consecutiv admiterii plângerii în baza art. 278

1

C. proc. pen.,

desființării rezoluției procurorului de scoatere de sub urmărire penală în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen. și investirii sale

cu judecarea în primă instanță a cauzei penale potrivit art. 278

1

alin.

(9) C. proc. pen. a rezolvat procedura penală pendinte astfel:

- în baza art. 345 alin. (3) C.

proc. pen. raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. b)

1

C.

proc. pen. cu aplicarea art. 18

1

C. pen. a achitat pe inculpatul T.V.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin.

(1) C. pen. iar în conformitate cu art. 91 lit. c) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (3) C. pen., a aplicat acestuia o amendă administrativă în cuantum de

1000 lei.

- în baza art. 34

b

alin.

(3) C. proc. pen. rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. b)

1

C. proc. pen. coroborat la art. 18

1

C. pen., a achitat pe inculpatul

T.V.

, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. iar în conformitate cu art.

91 lit. c) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (3) C. pen., a

aplicat acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea

civilă în cauză formulată de persoana vătămată B.I.

Hotărând astfel, instanța a

constatat și reținut următoarele:

1.1. Prin rezoluția procurorului de

caz nr. 213/P/2008 din 11 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Suceava s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.V.

,

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 alin.

(1) și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și aplicarea unei

amenzi administrative în

cuantum de 800 lei, precum și neînceperea urmăririi penale față acesta, sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., considerându-se că

faptei îi lipsește unul din elementele constitutive sub aspectul laturii obiective,

precum și față de P.V. și O.N. pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de

art. 246 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., întrucât

faptele nu există.

Dispunând astfel procurorul de caz a

reținut că la

data de 16 aprilie 2008, numitul B.I. a formulat prin

plângere penală

înaintată spre competentă

soluționare Parchetului de pe lângă

Tribunalul

Suceava, solicitând efectuarea de cercetări față de agentul din cadrul

Poliției orașului Dolhasca, T.V. și față de O.N. și

P.V.,

angajați ai Primăriei Dolhasca

pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu

prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual prev.

de art. 289 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291

C. pen. Petentul a arătat că în toamna anului 2006 a formulat o plângere împotriva

numiților G.I., G.D.C.

și C.C.C.

pentru distrugere, furt și tulburare de posesie întrucât

folosesc fără drept terenul

proprietatea lui

B.I., situat pe raza localității Sîndeni, de unde au tăiat și

însușit

mai mulți pomi, acțiune care a condus la distrugerea unei livezi.

La

un moment dat, petentul a luat la cunoștință de existența unui proces-

verbal

de cercetare la fața locului datat 21 decembrie 2006, întocmit de agentul șef

T.V.

din cadrul Poliției orașului Dolhasca, în prezența inginerilor O.N.

și P.V.,

conform căruia B.I. a fost prezent și a prezentat acte

în

dovedirea susținerilor sale, fapt care nu este corespunzător realității,

întrucât

reclamantul nu a fost citat și nici nu s-a prezentat la

data menționată în vederea

realizării actului procedural.

În plângere petentul mai

face mențiune că cei reclamați au falsificat o schiță a terenului aparținând

lui B.I. care a fost folosită de G.I., G.

și C.C.,

pentru a intra în posesia suprafeței în cauză.

Din

mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că la data de

28

noiembrie 2006, B.I. a sesizat prin plângere penală Poliția orașului Dolhasca,

cauza

fiind înregistrată sub nr. 1506/P/2006 la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Fălticeni,

solicitând efectuarea de cercetări față de G.I. și G.C.

pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, tulburare de posesie

și distrugere,

prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) C. pen.,

art. 220 și art. 217 C. pen. A reclamat că aceștia i-au tăiat mai mulți pomi de

pe terenul proprietatea pe care îl deține pe raza localității Sîndeni,

și-au însușit materialul lemnos rezultat din

tăiere și au distrus

prin pășunare iarba.

Cercetările în dosarul nr.

1506/P/2006 au fost efectuate de agentul șef T.V. din cadrul Poliției orașului

Dolhasca care, așa cum rezultă din adresa cu nr. 90045 din 17 octombrie 2008 a

IPJ Suceava, face parte din structura poliției judiciare.

După terminarea

cercetărilor, agentul de poliție a înaintat dosarul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu propunere de

neînceperea urmăririi penale față

de

persoanele reclamate, care a fost însușită de procuror prin rezoluția din

06 august 2007.

În

dosarul penal menționat, la data de 21 decembrie 2006, agentul de poliție,

însoțit

de O.N. și T.V., din cadrul Primăriei orașului Dolhasca,

s-au

deplasat la locul unde este situat terenul în litigiu și,

cu acest prilej, în prezența lui G.C., au fost efectuate măsurători, ulterior

fiind întocmită o schiță cu

situația constatată.

De

asemenea, agentul de poliție a întocmit procesul - verbal de cercetare la

fața

locului în care, pe lângă cele constatate cu prilejul realizării măsurătorilor

de

către cei doi angajați ai primăriei, a menționat, în mod

necorespunzător realității, că

de față la desfășurarea actului procedural au fost partea

vătămată B.I. care a

prezentat acte

doveditoare a terenului ce îl deține, contractul de vânzare-cumpărare

cu

nr. 8238 din 06 mai 1994, titlul de proprietate cu nr. 1094 din 10 iulie 1995

și sentința civilă

nr. 1974/1998. De

asemenea, necorespunzător realității, s-a menționat că cercetarea la

fața locului s-a realizat în prezența martorului

asistent O.C.

Din declarațiile date de

G.C., O.N., P.V., O.C.

, B.I., coroborate cu

declarația de recunoaștere a agentului de

poliție, a rezultat în mod

cert că reclamantul și martorul asistent nu au fost de față la

realizarea măsurătorilor. Actele doveditoare ale

dreptului de proprietate au fost

depuse

la dosar de B.I., fiind cunoscute de agentul de poliție, însă nu la data

menționată în procesul verbal încheiat la 21

decembrie 2006. De asemenea, așa cum rezultă

din declarațiile angajaților Primăriei orașului Dolhasca, mențiunile

privitoare la rezultatul măsurătorilor sunt corespunzătoare, conform celor

constatate personal de

cei doi la fața

locului. Astfel, după ce au consultat actele pe care le-a prezentat G.C., au

procedat la efectuarea măsurătorilor, rezultând că acesta ar

ocupa suprafața care apare în înscrisuri.

S-a

menționat că la aceeași dată agentul de poliție l-a audiat pe O.C.

în

calitate de martor, aspect care a fost confirmat de acesta, declarația a

fost în întregime consemnată de agentul de poliție și

semnată la final de O.C.

În

raport de situația de fapt descrisă, s-a reținut că T.V. se face vinovat de

comiterea

infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals prevăzută de art. 289 alin.

(1) și art.

291 C. pen. întrucât, în calitate de lucrător de poliție

judiciară la Poliția orașului

Dolhasca, având spre instrumentare dosarul

înregistrat sub nr. 1506/P/2008 la

Parchetul

de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind

plângerea penală formulată de

B.I. sub aspectul comiterii

infracțiunilor prev. de art. 220, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) și

art. 217 C. pen.,

necorespunzător realității, a consemnat în procesul verbal de cercetare la

fața locului din data de 21 decembrie 2006, că a fost

prezent martorul asistent O.C.

– cu

datele de stare civilă amintite mai sus -

și că partea vătămată a

prezentat

mai multe acte – respectiv cele la care s-a făcut trimitere în cele ce preced.

În

același timp însă, s-a avut în atenție că mențiunile necorespunzătoare

realității nu au influențat

obiectului cercetării, rezultatul

măsurătorilor fiind corect consemnat.

Având

în vedere cele menționate și ținând cont de atitudinea sinceră a agentului de

poliție, s-a apreciat că faptele, prin

atingerea minimă adusă

valorilor ocrotite de legea penală, fiind lipsite în mod vădit

de

importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, motiv

pentru

care față de T.V. s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală pentru

comiterea infracțiunilor prevăzută de art. 289

alin. (1) și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și

aplicarea

unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Cu

privire la celelalte infracțiuni reclamate, în ceea ce privește abuzul în

serviciu

comis de agentul de poliție, s-a motivat că acesta se absoarbe în cele două

infracțiuni pentru

care s-a început urmărirea penală, de fals

intelectual și uz de fals, astfel față de

sus-numitul s-a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art.

246 C. pen., constatându-se că faptei îi lipsește unul din elementele

constitutive sub aspectul

laturii obiective.

Deoarece

nu au rezultat indicii că măsurătorile realizate și schița întocmită de cei

doi angajați ai

Primăriei orașului Dolhasca nu sunt corespunzătoare realității, față de

P.V. și O.N.

s-a dispus

neînceperea

urmăririi penale pentru săvârșirea

infracțiunii

prev. de art. 246 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen.,

deoarece faptele nu există

.

Plângerea petentului B.I. îndreptată

împotriva acestei soluții, a fost respinsă, ca nefondată, prin ordonanța nr. 735/II/2/2009

din 31 iulie 2009 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul

Suceava.

Împotriva acestor rezoluții, în

temeiul disp. art. 278

1

C. proc. pen., a formulat plângere petentul B.I.,

înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 30 iulie 2009 sub nr. 5117/86/2009

motivând, în esență, că în mod eronat s-a reținut că fapta învinuitului T.V. a

adus o atingere minimă valorilor apărate de lege și că, prin conținutul ei concret,

este lipsită în mod vădit de importanță.

1.2. Prin încheierea din data de 09

decembrie 2010, Tribunalul Suceava în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

c) C. proc. pen. a admis plângerea formulată în calitate de persoană vătămată

de petentul B.I., împotriva rezoluției 213/P/2008 din 11 iunie 2009 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, menținută prin ordonanța 735/II/2

din 31 iulie 2009, acestea fiind desființate și dispunându-se reținerea cauzei

în vederea judecării inculpatului T.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

de fals intelectual și uz de fals, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. și,

respectiv, art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cum judecătorul care a pronunțat o

atare soluție a devenit incompatibil să soluționeze cauza pe fond, în

considerarea dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și a

deciziei nr. XV din 22 mai 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție a formulat cerere de abținere, care a fost admisă prin încheierea nr. 9

din data de 13 ianuarie 2010 și, pe cale de consecință, văzând dispozițiile

art. 98 din Regulamentul de Ordine Interioară s-a procedat la o nouă

repartizare aleatorie a dosarului prin sistemul ECRIS, acesta fiind astfel

reînregistrat la data de 13 ianuarie 2010 sub nr. 226/86/2010 al Tribunalului

Suceava.

1.3. Instanța astfel investită cu judecarea

în primă instanță a cauzei penale amintite având ca obiect infracțiunile de

fals intelectual și uz de fals prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. și

respectiv art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. comise de

inculpatul T.V., a procedat la audierea nemijlocită, în condiții de oralitate

și contradictorialitate a inculpatului, a cărui asistență juridică a fost

asigurată în condițiile legii de către apărător desemnat din oficiu și a

martorilor

P.V. și O.N.

În

cursul cercetării judecătorești persoana vătămată a depus la dosar o serie de

înscrisuri, iar odată cu formularea plângerii penale, aceasta s-a constituit

parte civilă împotriva tuturor persoanelor reclamate (T.V., O.N. și P.V.), solicitând

obligarea acestora la daune morale în sumă de 200.000 lei, reprezentând

contravaloarea terenului pretins a-i fi fost însușit fără drept și suma de 5.000.000

lei, cu titlu de daune morale.

Analizând probatoriul administrat în

cauză, instanța a reținut în fapt:

inculpatul T.V. – agent de poliție ce își

exercita atribuțiile

oficiale în vederea soluționării unui dosar penal,

a întocmit procesul - verbal de cercetare la

fața locului despre care se face

vorbire în care, pe lângă cele constatate cu prilejul realizării măsurătorilor

de

către cei doi angajați

ai primăriei – audiați ca martori în prezenta cauză, a menționat, în mod

necorespunzător realității, că

de față la

desfășurarea actului procedural au fost partea vătămată B.I. și că acesta a

prezentat acte doveditoare cu privire la terenul pe

care-l deține (respectiv: contractul de vânzare-cumpărare

cu nr. 8238

din 06 mai 1994,titlul de proprietate cu nr. 1094 din 10 iulie 1995 și sentința

civilă

nr. 1974/1998). În aceleași împrejurări,

necorespunzător realității, a menționat și că cercetarea la

fața locului s-a realizat în prezența martorului

asistent O.C.

În drept, faptele inculpatului T.V.

care, aflându-se în exercițiul atribuțiilor de serviciu, având în lucru dosarul

penal nr. 1506/P/2006, printr-o acțiune comisivă a atestat împrejurări

necorespunzătoare adevărului în procesul verbal de cercetare la fața locului

întocmit la data de 21 decembrie 2006, menționând în concret, contrar

realității, că acest act procedural s-a efectuat în prezența părții vătămate B.I.

- ce ar fi pus și la dispoziție în această împrejurare, o serie de înscrisuri,

precum și a martorului asistent O.C. ca apoi, deși avea cunoștință de

caracterul fals al acestuia l-a înaintat la finalizarea cercetărilor împreună

cu dosarul procurorului de caz, opunându-l așadar ca pe un înscris real,

adevărat, s-a considerat a realiza latura obiectivă a infracțiunilor

de fals intelectual și uz de fals

prev. de art. 289 alin. (1) și art.

291 C. pen., comise în concurs real.

Aceeași instanță a constatat însă

că, în raport de circumstanțele concrete de care au fost comise faptele ilicite

amintite, acestora le lipsește pericolul social infracțional.

În consecință, instanța în baza art.

11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b)

1

C. proc. pen.

coroborat la art. 18

1

C. pen., inculpatul T.V. a fost achitat pentru

săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C.

pen. uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., iar în conformitate cu art. 91 lit.

c) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (3) C. pen., îi va aplica

pentru fiecare, câte o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei.

Referitor la acțiunea

civilă instanța a constatat că nu există o legătură de cauzalitate între

infracțiunile comise de inculpat și prejudiciul patrimonial pretins a fi

cauzat, partea vătămată solicitând suma reprezentând daune materiale ca preț al

terenului al cărui regim juridic practic îl contestă, ori aspectele vizate

exced cadrului procesual de față, de altfel

se observă nerespectarea acelei obligații de diligență în

dovedirea pretențiilor bănești emise.

Ori,

potrivit art. 14 alin. (3) C. proc. pen. și

art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu,

obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Așadar

p

rejudiciul trebuie să fie rezultatul atingerii

aduse unui drept dobândit prin instituția răspunderii civile delictuale nefiind

ocrotite simplele interese ale solicitantului.

Totodată instanța reține

că faptele inculpatului nu au fost generatoare de prejudiciu nepatrimonial ce

s-ar impune a fi acoperit, considerând că partea vătămată nu a fost supusă nici

unei suferințe psihice și nici nu i s-a adus atingere demnități sau onoarei

sale, nefiind justificat a i se acorda o compensație cu conținut economic sub

forma unor daune morale.

Pentru considerentele ce

preced, instanța a respins acțiunea civilă promovată de partea vătămată, ca

nefondată.

Suceava, secția penală, prin decizia penală nr. 41 din 8 iunie 2010, în apelul

părții vătămate B.I. criticând soluția de achitare a inculpatului prin

aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art. 18

1

C. pen. cât și

respingerea acțiunii sale civile pentru obligarea aceluiași inculpat la daune

materiale și morale în cuantum de 300.000 lei / anularea înscrisurilor fiscale,

a desființat parțial sentința pe latură penală în temeiul art. 379 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. și în rejudecare, referindu-se la criteriile de stabilire a

gradului de pericol social arătate în art. 18

1

alin. (2) C. pen. a

apreciat că într-adevăr faptele ilicite comise de inculpat constituie

infracțiuni, a schimbat temeiul de rezolvare a acțiunii penale în dispozițiile

art. 345 alin. (2) C. proc. pen. și în consecință:

a) a condamnat pe

inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals

prevăzută de art. 289 alin. (1) și art. 291 C. pen. la pedepsele de 6 luni

închisoare și respectiv 3 luni închisoare, aplicându-i în final prin contopire

în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. pedeapsa rezultantă

de 6 (șase) luni închisoare [a cărei executare a fost suspendată condiționat pe

un termen de încercare de 2 ani și 6 luni conform art. 81 și următoarele C.

pen. / aceiași măsură fiind dispusă și cu pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.];

b) a fost anulat

procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 21 decembrie

2006, aflat la fila 62 d.u.p. conform art. 445 C. proc. pen.

Au fost menținute

celelalte rezolvări juridice adoptate în cauză de prima instanță,

respingându-se cererile părții vătămate apelante de obligare a inculpatului la

despăgubiri civile și cheltuieli judiciare.

Decizând astfel,

instanța de control judiciar a statuat următoarele:

Potrivit art. 18

1

C. pen., nu constituie infracțiune

fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă

adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind

lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului

de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei,

de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea

produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita

făptuitorului.

Din probele dosarului rezultă că

instanța de fond, datorită insuficientei corelări a criteriilor de mai sus, nu

a determinat corespunzător gradul de pericol social al faptelor deduse

judecății, ceea ce a avut drept efect greșita achitare a inculpatului.

Fapta de fals intelectual și cea

derivată, de uz de fals, se caracterizează prin aceea că produc o stare de pericol

pentru valoare socială pe care legea o apără prin incriminarea lor, adică

pentru încrederea publică în autenticitatea înscrisurilor, fiind socotite

din punct de vedere social ca având un pericol social

deosebit.

Ori în speță, ținând cont de faptele

comise de inculpat în contextul descris și demonstrat, de împrejurările și modalitatea

în care acestea au fost săvârșite, de urmarea concretă produsă – pe de o parte

procesele verbale întocmite în aceste condiții sunt avute în vedere de către

procuror și instanță la stabilirea situației de fapt, soluționarea cauzei și,

eventual, angajarea răspunderii penale, iar pe de altă parte este afectat

direct, prin percepția creată la nivelul opiniei publice, un întreg corp

profesional - de atitudinea procesuală adoptată de inculpat, de vârsta și de

situația sa familială și, nu în ultimul rând, de calitatea celui în cauză :

persoană investită cu autoritatea statului în aplicarea și respectarea legii

penale a încălcat flagrant legea, Curtea constată că s-a adus atingere unor

valori sociale importante ale statului de drept, în principal relațiilor

sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire un

astfel de înscris oficial și în subsidiar relațiilor sociale privitoare la buna

desfășurare a activității de serviciu.

În consecință, instanța de apel, în

temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a admite apelul declarat de

partea vătămată, a desființat în parte sentința penală atacată, sub aspectul

laturii penale, și în rejudecare, a procedat la condamnarea inculpatului la

pedepse cu închisoare orientate la nivelul minimului special prevăzut de

textele de lege incriminatorii, individualizate proporțional în raport de

criteriile generale prev. de art.72 C. pen. (gradul de pericol social al

faptelor comise, circumstanțele reale ale săvârșirii acestora și elementele ce

caracterizează persoana inculpatului la care s-a făcut referire anterior),

apreciind totodată că scopul prevenției generale și reeducarea celui în cauză

se pot realiza fără privarea de libertate a acestuia prin suspendarea

condiționată a executării pedepsei rezultante.

Totodată, a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 și urm. C. pen., privind revocarea suspendării

executării pedepsei în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni și a

executării în întregime a pedepsei rezultante care nu se contopește cu pedeapsa

aplicată pentru noua infracțiune în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni,

iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat și executarea pedepsei

accesorii, constând în interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiționate

a executării pedepsei închisorii.

Apărarea inculpatului, în sensul că

exprimarea din conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului

referitor la prezenta parte vătămată are un caracter dubitabil a fost respinsă

ca neîntemeiată de instanță cu motivarea pe de o parte că este contrazisă de

materialul probator administrat, iar pe de altă parte activitatea acestuia,

astfel cum este consacrată în dispozițiile legale ce reglementează activitatea

polițistului și statutul său relevă necesitatea unei responsabilități deosebite

în desfășurarea atribuțiilor de serviciu.

În ceea ce privește înscrisul

întocmit de inculpat, prin care se atestă împrejurări necorespunzătoare

realității, Curtea a dispus anularea acestui proces verbal de cercetare la fața

locului din 21 decembrie 2006 și existent la fila 62 dosar .u.p.

Având în vedere conținutul

încheierii de ședință din 09 decembrie 2009 dispusă în dosar nr. 5117/86/2009

al Tribunalului Suceava, limitele investirii instanței de fond, cât și

precizările părții vătămate cu prilejul dezbaterilor în apel (care a indicat

expres că nu înțelege să critice acea încheiere al cărui conținut i-a fost adus

la cunoștință), Curtea a constatat că nu face obiectul prezentei cauze și nu

pot fi verificate susținerile apelantei referitoare la faptul dacă

măsurătorile realizate și schița

întocmită de cei

doi angajați ai Primăriei

orașului Dolhasca la data de 21 decembrie 2006, sunt sau nu corespunzătoare

realității, în condițiile în care față de

P.V.

și O.N.

s-a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., art. 289 alin.

(1) C. pen. și art. 291 C. pen., pe considerentul că faptele nu există

,

soluția fiind confirmată de instanța de judecată prin încheierea menționată

anterior ce nu a fost contestată de B.I.

Sub aspectul laturii civile, Curtea

a constatat că motivul de apel al părții vătămate, vizând acordarea daunelor

materiale și morale, este neîntemeiat, pentru argumentele expuse detaliat de

prima instanță, la care a achiesat și instanța de apel, și care practic se

rezumă la inexistența

legăturii de cauzalitate între

infracțiunile comise de inculpat și prejudiciul patrimonial și nepatrimonial

pretins a fi cauzat.

Pe de altă parte, infracțiunile reținute în sarcina

inculpatului fiind

infracțiuni de pericol nu sunt

cauzatoare de prejudicii prin ele însele, iar existența lor nu necesită producerea

unor consecințe patrimoniale, deoarece așa cum s-a arătat de prima instanță,

protejează numai relațiile sociale referitoare încrederea publică pe care

trebuie să o inspire un asemenea înscris.

Au fost menține

celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare

prezentei decizii.

Cum partea vătămată nu a dovedit

cheltuielilor judiciare solicitate, pe care nici nu a înțeles să le cuantifice,

Curtea a respins cererea acesteia de obligare a inculpatului la plata acestor

cheltuieli.

deciziei penale nr. 41 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, partea vătămată B.I., invocând existența cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. (respingerea

nejustificată de către prima instanță a cererii acestuia de introducere în

cauză în calitate de învinuiți / angajare a răspunderii penale a acestora

pentru a avea astfel posibilitatea legală de anulare a măsurătorilor și schiței

fictive efectuate / întocmită de angajații primăriei orașului Dolhasca numiții P.V.

și O.N.) și inculpatul T.V., circumscris cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 12 C. proc. pen. (menținerea sentinței și a soluției de achitare în

primă instanță în temeiul art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. raportat la

art. 18

3

C. pen. / iar în subsidiar schimbarea termenului de

achitare în acela prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa

intenției infracționale) sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele

arătate în continuare].

3.1. Referitor la critica de

nelegalitate sub aspect procesual penal invocată de partea vătămată avându-se

în vedere conținutul încheierii de ședință din 9 decembrie 2009 dispusă în

dosar nr. 5117/86/2009 al Tribunalului Suceava, limitele investirii instanței

de fond, cât și precizările părții vătămate cu prilejul dezbaterilor în apel

(care a indicat expres că nu înțelege să critice acea încheiere al cărui

conținut i-a fost adus la cunoștință), Curtea constată că nu face obiectul

prezentei cauze și nu pot fi verificate susținerile apelantei referitoare la

faptul dacă

măsurătorile

realizate și schița întocmită de cei

doi

angajați ai Primăriei orașului Dolhasca la data de 21 decembrie 2006, sunt sau

nu corespunzătoare realității, în condițiile în care față de

P.V. și O.N.

s-a dispus

neînceperea

urmăririi penale pentru săvârșirea

infracțiunii

prev. de art. 246 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., pe

considerentul că faptele nu există

, soluția fiind confirmată de

instanța de judecată prin încheierea menționată anterior ce nu a fost

contestată de B.I.

Sub aspectul laturii civile, Înalta

Curte constată că motivul de apel al părții vătămate, vizând acordarea daunelor

materiale și morale, este neîntemeiat, pentru argumentele expuse detaliat de

prima instanță, constând în inexistența

legăturii de

cauzalitate între infracțiunile comise de inculpat și prejudiciul patrimonial

și nepatrimonial pretins a fi cauzat.

Pe de altă parte, infracțiunile reținute

în sarcina inculpatului fiind

infracțiuni de

pericol nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele, iar existența lor nu

necesită producerea unor consecințe patrimoniale, deoarece așa cum s-a arătat prin

sentință, protejează numai relațiile sociale referitoare încrederea publică pe

care trebuie să o inspire un asemenea înscris.

3.2. În conformitate cu dispozițiile art. 18

1

alin.

(1) C. pen. – a căror aplicare în principal este cerută de inculpatul-recurent

prin casarea deciziei și menținerea sentinței - “ (1) nu constituie infracțiune

fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din

valorile apărate de lege și prin conținutul ei concretr, fiind lipsită în mod

vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni;

(2) la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de

modul și mijloacele săvârșite a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în

care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce,

precum și de persoana și conduita făptuitorului”.

Faptele ilicite de fals intelectual și uz de fals a căror realitate

obiectivă este recunoscută și de recurent se caracterizează prin aceea că

produc o stare de pericol

pentru valoare socială pe care legea o apără prin

incriminarea lor, adică pentru încrederea publică în autenticitatea

înscrisurilor, fiind socotite

din punct de vedere

social ca având un pericol social deosebit.

Ori în speță, ținând cont de faptele

comise de inculpat, de împrejurările și modalitatea în care acestea au fost

săvârșite, de urmarea concretă produsă – pe de o parte procesele verbale

întocmite în aceste condiții sunt avute în vedere de către procuror și instanță

la stabilirea situației de fapt, soluționarea cauzei și angajarea răspunderii

penale, iar pe de altă parte este afectat direct, prin percepția creată la

nivelul opiniei publice, un întreg corp profesional - de atitudinea procesuală și

calitatea inculpatului - persoană investită cu autoritatea statului în

aplicarea și respectarea legii penale atribuție de serviciu încălcată flagrant de

acesta, Înalta Curte constată la rândul său că s-a adus atingere unor valori

sociale importante ale statului de drept, în principal relațiilor sociale

referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire un astfel de

înscris oficial și în subsidiar relațiilor sociale privitoare la buna desfășurare

a activității de serviciu, fiind întemeiată reținerea caracterului infracțional

a faptelor ilicite amintite.

În consecință, decizia atacată este

legală și temeinică iar reformarea sa nu se justifică.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de partea vătămată B.I. și de inculpatul T.V. împotriva deciziei

penale nr. 41 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte vătămată la

plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 2

noiembrie 2010.