ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3877/2010

Deliberând asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei constată următoarele: 1. Tribunalul Suceava, secția penală, prin sentința penală nr. 53 din 10 martie 2010 pronunțată în dosar nr. 228/86/2010; consecutiv admiterii plângerii în baza art. 278 1 C. proc. pen., desființării rezoluției procurorului de scoatere de sub urmărire penală în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. și investirii sale cu judecarea în primă instanță a cauzei penale potrivit art. 278 1 alin. (9) C. proc. pen. a rezolvat procedura penală pendinte astfel: - în baza art. 345 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen.

cu aplicarea art. 18 1 C. pen. a achitat pe inculpatul T.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. iar în conformitate cu art. 91 lit. c) C. pen. cu referire la art. 18 1 alin. (3) C. pen., a aplicat acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei. - în baza art. 34 b alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. b) 1 C. proc. pen. coroborat la art. 18 1 C. pen., a achitat pe inculpatul T.V. , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. iar în conformitate cu art. 91 lit. c) C. pen. cu referire la art. 18 1 alin. (3) C. pen., a aplicat acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă în cauză formulată de persoana vătămată B.I. Hotărând astfel, instanța a constatat și reținut următoarele: 1.1. Prin rezoluția procurorului de caz nr. 213/P/2008 din 11 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.V. , pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 alin. (1) și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 800 lei, precum și neînceperea urmăririi penale față acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., considerându-se că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, precum și față de P.V.

și O.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există. Dispunând astfel procurorul de caz a reținut că la data de 16 aprilie 2008, numitul B.I. a formulat prin plângere penală înaintată spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, solicitând efectuarea de cercetări față de agentul din cadrul Poliției orașului Dolhasca, T.V. și față de O.N. și P.V., angajați ai Primăriei Dolhasca pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen. Petentul a arătat că în toamna anului 2006 a formulat o plângere împotriva numiților G.I., G.D.C.

și C.C.C. pentru distrugere, furt și tulburare de posesie întrucât folosesc fără drept terenul proprietatea lui B.I., situat pe raza localității Sîndeni, de unde au tăiat și însușit mai mulți pomi, acțiune care a condus la distrugerea unei livezi. La un moment dat, petentul a luat la cunoștință de existența unui proces- verbal de cercetare la fața locului datat 21 decembrie 2006, întocmit de agentul șef T.V. din cadrul Poliției orașului Dolhasca, în prezența inginerilor O.N. și P.V., conform căruia B.I. a fost prezent și a prezentat acte în dovedirea susținerilor sale, fapt care nu este corespunzător realității, întrucât reclamantul nu a fost citat și nici nu s-a prezentat la data menționată în vederea realizării actului procedural.

În plângere petentul mai face mențiune că cei reclamați au falsificat o schiță a terenului aparținând lui B.I. care a fost folosită de G.I., G. și C.C., pentru a intra în posesia suprafeței în cauză. Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că la data de 28 noiembrie 2006, B.I. a sesizat prin plângere penală Poliția orașului Dolhasca, cauza fiind înregistrată sub nr. 1506/P/2006 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, solicitând efectuarea de cercetări față de G.I. și G.C. pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, tulburare de posesie și distrugere, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) C. pen., art. 220 și art. 217 C. pen. A reclamat că aceștia i-au tăiat mai mulți pomi de pe terenul proprietatea pe care îl deține pe raza localității Sîndeni, și-au însușit materialul lemnos rezultat din tăiere și au distrus prin pășunare iarba.

Cercetările în dosarul nr. 1506/P/2006 au fost efectuate de agentul șef T.V. din cadrul Poliției orașului Dolhasca care, așa cum rezultă din adresa cu nr. 90045 din 17 octombrie 2008 a IPJ Suceava, face parte din structura poliției judiciare. După terminarea cercetărilor, agentul de poliție a înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu propunere de neînceperea urmăririi penale față de persoanele reclamate, care a fost însușită de procuror prin rezoluția din 06 august 2007. În dosarul penal menționat, la data de 21 decembrie 2006, agentul de poliție, însoțit de O.N. și T.V., din cadrul Primăriei orașului Dolhasca, s-au deplasat la locul unde este situat terenul în litigiu și, cu acest prilej, în prezența lui G.C., au fost efectuate măsurători, ulterior fiind întocmită o schiță cu situația constatată.

De asemenea, agentul de poliție a întocmit procesul - verbal de cercetare la fața locului în care, pe lângă cele constatate cu prilejul realizării măsurătorilor de către cei doi angajați ai primăriei, a menționat, în mod necorespunzător realității, că de față la desfășurarea actului procedural au fost partea vătămată B.I. care a prezentat acte doveditoare a terenului ce îl deține, contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 8238 din 06 mai 1994, titlul de proprietate cu nr. 1094 din 10 iulie 1995 și sentința civilă nr. 1974/1998. De asemenea, necorespunzător realității, s-a menționat că cercetarea la fața locului s-a realizat în prezența martorului asistent O.C. Din declarațiile date de G.C., O.N., P.V., O.C.

, B.I., coroborate cu declarația de recunoaștere a agentului de poliție, a rezultat în mod cert că reclamantul și martorul asistent nu au fost de față la realizarea măsurătorilor. Actele doveditoare ale dreptului de proprietate au fost depuse la dosar de B.I., fiind cunoscute de agentul de poliție, însă nu la data menționată în procesul verbal încheiat la 21 decembrie 2006. De asemenea, așa cum rezultă din declarațiile angajaților Primăriei orașului Dolhasca, mențiunile privitoare la rezultatul măsurătorilor sunt corespunzătoare, conform celor constatate personal de cei doi la fața locului. Astfel, după ce au consultat actele pe care le-a prezentat G.C., au procedat la efectuarea măsurătorilor, rezultând că acesta ar ocupa suprafața care apare în înscrisuri.

S-a menționat că la aceeași dată agentul de poliție l-a audiat pe O.C. în calitate de martor, aspect care a fost confirmat de acesta, declarația a fost în întregime consemnată de agentul de poliție și semnată la final de O.C. În raport de situația de fapt descrisă, s-a reținut că T.V. se face vinovat de comiterea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals prevăzută de art. 289 alin. (1) și art. 291 C. pen. întrucât, în calitate de lucrător de poliție judiciară la Poliția orașului Dolhasca, având spre instrumentare dosarul înregistrat sub nr. 1506/P/2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind plângerea penală formulată de B.I. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 220, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) și art. 217 C. pen., necorespunzător realității, a consemnat în procesul verbal de cercetare la fața locului din data de 21 decembrie 2006, că a fost prezent martorul asistent O.C.

– cu datele de stare civilă amintite mai sus - și că partea vătămată a prezentat mai multe acte – respectiv cele la care s-a făcut trimitere în cele ce preced. În același timp însă, s-a avut în atenție că mențiunile necorespunzătoare realității nu au influențat obiectului cercetării, rezultatul măsurătorilor fiind corect consemnat. Având în vedere cele menționate și ținând cont de atitudinea sinceră a agentului de poliție, s-a apreciat că faptele, prin atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de legea penală, fiind lipsite în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, motiv pentru care față de T.V. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru comiterea infracțiunilor prevăzută de art. 289 alin. (1) și art. 291 C. pen.

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. Cu privire la celelalte infracțiuni reclamate, în ceea ce privește abuzul în serviciu comis de agentul de poliție, s-a motivat că acesta se absoarbe în cele două infracțiuni pentru care s-a început urmărirea penală, de fals intelectual și uz de fals, astfel față de sus-numitul s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., constatându-se că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive sub aspectul laturii obiective. Deoarece nu au rezultat indicii că măsurătorile realizate și schița întocmită de cei doi angajați ai Primăriei orașului Dolhasca nu sunt corespunzătoare realității, față de P.V.

și O.N. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., deoarece faptele nu există . Plângerea petentului B.I. îndreptată împotriva acestei soluții, a fost respinsă, ca nefondată, prin ordonanța nr. 735/II/2/2009 din 31 iulie 2009 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Împotriva acestor rezoluții, în temeiul disp. art. 278 1 C. proc. pen., a formulat plângere petentul B.I., înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 30 iulie 2009 sub nr. 5117/86/2009 motivând, în esență, că în mod eronat s-a reținut că fapta învinuitului T.V. a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege și că, prin conținutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanță.

1.2. Prin încheierea din data de 09 decembrie 2010, Tribunalul Suceava în baza art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. a admis plângerea formulată în calitate de persoană vătămată de petentul B.I., împotriva rezoluției 213/P/2008 din 11 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, menținută prin ordonanța 735/II/2 din 31 iulie 2009, acestea fiind desființate și dispunându-se reținerea cauzei în vederea judecării inculpatului T.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. și, respectiv, art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Cum judecătorul care a pronunțat o atare soluție a devenit incompatibil să soluționeze cauza pe fond, în considerarea dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. și a deciziei nr. XV din 22 mai 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de abținere, care a fost admisă prin încheierea nr. 9 din data de 13 ianuarie 2010 și, pe cale de consecință, văzând dispozițiile art. 98 din Regulamentul de Ordine Interioară s-a procedat la o nouă repartizare aleatorie a dosarului prin sistemul ECRIS, acesta fiind astfel reînregistrat la data de 13 ianuarie 2010 sub nr. 226/86/2010 al Tribunalului Suceava. 1.3. Instanța astfel investită cu judecarea în primă instanță a cauzei penale amintite având ca obiect infracțiunile de fals intelectual și uz de fals prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. și respectiv art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

comise de inculpatul T.V., a procedat la audierea nemijlocită, în condiții de oralitate și contradictorialitate a inculpatului, a cărui asistență juridică a fost asigurată în condițiile legii de către apărător desemnat din oficiu și a martorilor P.V. și O.N. În cursul cercetării judecătorești persoana vătămată a depus la dosar o serie de înscrisuri, iar odată cu formularea plângerii penale, aceasta s-a constituit parte civilă împotriva tuturor persoanelor reclamate (T.V., O.N. și P.V.), solicitând obligarea acestora la daune morale în sumă de 200.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului pretins a-i fi fost însușit fără drept și suma de 5.000.000 lei, cu titlu de daune morale. Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut în fapt: inculpatul T.V.

– agent de poliție ce își exercita atribuțiile oficiale în vederea soluționării unui dosar penal, a întocmit procesul - verbal de cercetare la fața locului despre care se face vorbire în care, pe lângă cele constatate cu prilejul realizării măsurătorilor de către cei doi angajați ai primăriei – audiați ca martori în prezenta cauză, a menționat, în mod necorespunzător realității, că de față la desfășurarea actului procedural au fost partea vătămată B.I. și că acesta a prezentat acte doveditoare cu privire la terenul pe care-l deține (respectiv: contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 8238 din 06 mai 1994,titlul de proprietate cu nr. 1094 din 10 iulie 1995 și sentința civilă nr. 1974/1998). În aceleași împrejurări, necorespunzător realității, a menționat și că cercetarea la fața locului s-a realizat în prezența martorului asistent O.C.

În drept, faptele inculpatului T.V. care, aflându-se în exercițiul atribuțiilor de serviciu, având în lucru dosarul penal nr. 1506/P/2006, printr-o acțiune comisivă a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului în procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 21 decembrie 2006, menționând în concret, contrar realității, că acest act procedural s-a efectuat în prezența părții vătămate B.I. - ce ar fi pus și la dispoziție în această împrejurare, o serie de înscrisuri, precum și a martorului asistent O.C. ca apoi, deși avea cunoștință de caracterul fals al acestuia l-a înaintat la finalizarea cercetărilor împreună cu dosarul procurorului de caz, opunându-l așadar ca pe un înscris real, adevărat, s-a considerat a realiza latura obiectivă a infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals prev. de art. 289 alin. (1) și art. 291 C. pen., comise în concurs real.

Aceeași instanță a constatat însă că, în raport de circumstanțele concrete de care au fost comise faptele ilicite amintite, acestora le lipsește pericolul social infracțional. În consecință, instanța în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) 1 C. proc. pen. coroborat la art. 18 1 C. pen., inculpatul T.V. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., iar în conformitate cu art. 91 lit. c) C. pen. cu referire la art. 18 1 alin. (3) C. pen., îi va aplica pentru fiecare, câte o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei.

Referitor la acțiunea civilă instanța a constatat că nu există o legătură de cauzalitate între infracțiunile comise de inculpat și prejudiciul patrimonial pretins a fi cauzat, partea vătămată solicitând suma reprezentând daune materiale ca preț al terenului al cărui regim juridic practic îl contestă, ori aspectele vizate exced cadrului procesual de față, de altfel se observă nerespectarea acelei obligații de diligență în dovedirea pretențiilor bănești emise. Ori, potrivit art. 14 alin. (3) C. proc. pen. și art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Așadar p rejudiciul trebuie să fie rezultatul atingerii aduse unui drept dobândit prin instituția răspunderii civile delictuale nefiind ocrotite simplele interese ale solicitantului.

Totodată instanța reține că faptele inculpatului nu au fost generatoare de prejudiciu nepatrimonial ce s-ar impune a fi acoperit, considerând că partea vătămată nu a fost supusă nici unei suferințe psihice și nici nu i s-a adus atingere demnități sau onoarei sale, nefiind justificat a i se acorda o compensație cu conținut economic sub forma unor daune morale. Pentru considerentele ce preced, instanța a respins acțiunea civilă promovată de partea vătămată, ca nefondată. 2. Curtea de Apel Suceava, secția penală, prin decizia penală nr. 41 din 8 iunie 2010, în apelul părții vătămate B.I. criticând soluția de achitare a inculpatului prin aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art. 18 1 C. pen.

cât și respingerea acțiunii sale civile pentru obligarea aceluiași inculpat la daune materiale și morale în cuantum de 300.000 lei / anularea înscrisurilor fiscale, a desființat parțial sentința pe latură penală în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și în rejudecare, referindu-se la criteriile de stabilire a gradului de pericol social arătate în art. 18 1 alin. (2) C. pen. a apreciat că într-adevăr faptele ilicite comise de inculpat constituie infracțiuni, a schimbat temeiul de rezolvare a acțiunii penale în dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. și în consecință: a) a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals prevăzută de art. 289 alin. (1) și art. 291 C. pen.

la pedepsele de 6 luni închisoare și respectiv 3 luni închisoare, aplicându-i în final prin contopire în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. pedeapsa rezultantă de 6 (șase) luni închisoare [a cărei executare a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni conform art. 81 și următoarele C. pen. / aceiași măsură fiind dispusă și cu pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.]; b) a fost anulat procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 21 decembrie 2006, aflat la fila 62 d.u.p. conform art. 445 C. proc. pen. Au fost menținute celelalte rezolvări juridice adoptate în cauză de prima instanță, respingându-se cererile părții vătămate apelante de obligare a inculpatului la despăgubiri civile și cheltuieli judiciare.

Decizând astfel, instanța de control judiciar a statuat următoarele: Potrivit art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Din probele dosarului rezultă că instanța de fond, datorită insuficientei corelări a criteriilor de mai sus, nu a determinat corespunzător gradul de pericol social al faptelor deduse judecății, ceea ce a avut drept efect greșita achitare a inculpatului.

Fapta de fals intelectual și cea derivată, de uz de fals, se caracterizează prin aceea că produc o stare de pericol pentru valoare socială pe care legea o apără prin incriminarea lor, adică pentru încrederea publică în autenticitatea înscrisurilor, fiind socotite din punct de vedere social ca având un pericol social deosebit.

Ori în speță, ținând cont de faptele comise de inculpat în contextul descris și demonstrat, de împrejurările și modalitatea în care acestea au fost săvârșite, de urmarea concretă produsă – pe de o parte procesele verbale întocmite în aceste condiții sunt avute în vedere de către procuror și instanță la stabilirea situației de fapt, soluționarea cauzei și, eventual, angajarea răspunderii penale, iar pe de altă parte este afectat direct, prin percepția creată la nivelul opiniei publice, un întreg corp profesional - de atitudinea procesuală adoptată de inculpat, de vârsta și de situația sa familială și, nu în ultimul rând, de calitatea celui în cauză : persoană investită cu autoritatea statului în aplicarea și respectarea legii penale a încălcat flagrant legea, Curtea constată că s-a adus atingere unor valori sociale importante ale statului de drept, în principal relațiilor sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire un astfel de înscris oficial și în subsidiar relațiilor sociale privitoare la buna desfășurare a activității de serviciu.

În consecință, instanța de apel, în temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a admite apelul declarat de partea vătămată, a desființat în parte sentința penală atacată, sub aspectul laturii penale, și în rejudecare, a procedat la condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoare orientate la nivelul minimului special prevăzut de textele de lege incriminatorii, individualizate proporțional în raport de criteriile generale prev. de art.72 C. pen. (gradul de pericol social al faptelor comise, circumstanțele reale ale săvârșirii acestora și elementele ce caracterizează persoana inculpatului la care s-a făcut referire anterior), apreciind totodată că scopul prevenției generale și reeducarea celui în cauză se pot realiza fără privarea de libertate a acestuia prin suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante.

Totodată, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și urm. C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni și a executării în întregime a pedepsei rezultante care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat și executarea pedepsei accesorii, constând în interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Apărarea inculpatului, în sensul că exprimarea din conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului referitor la prezenta parte vătămată are un caracter dubitabil a fost respinsă ca neîntemeiată de instanță cu motivarea pe de o parte că este contrazisă de materialul probator administrat, iar pe de altă parte activitatea acestuia, astfel cum este consacrată în dispozițiile legale ce reglementează activitatea polițistului și statutul său relevă necesitatea unei responsabilități deosebite în desfășurarea atribuțiilor de serviciu. În ceea ce privește înscrisul întocmit de inculpat, prin care se atestă împrejurări necorespunzătoare realității, Curtea a dispus anularea acestui proces verbal de cercetare la fața locului din 21 decembrie 2006 și existent la fila 62 dosar .u.p.

Având în vedere conținutul încheierii de ședință din 09 decembrie 2009 dispusă în dosar nr. 5117/86/2009 al Tribunalului Suceava, limitele investirii instanței de fond, cât și precizările părții vătămate cu prilejul dezbaterilor în apel (care a indicat expres că nu înțelege să critice acea încheiere al cărui conținut i-a fost adus la cunoștință), Curtea a constatat că nu face obiectul prezentei cauze și nu pot fi verificate susținerile apelantei referitoare la faptul dacă măsurătorile realizate și schița întocmită de cei doi angajați ai Primăriei orașului Dolhasca la data de 21 decembrie 2006, sunt sau nu corespunzătoare realității, în condițiile în care față de P.V. și O.N. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen.

și art. 291 C. pen., pe considerentul că faptele nu există , soluția fiind confirmată de instanța de judecată prin încheierea menționată anterior ce nu a fost contestată de B.I. Sub aspectul laturii civile, Curtea a constatat că motivul de apel al părții vătămate, vizând acordarea daunelor materiale și morale, este neîntemeiat, pentru argumentele expuse detaliat de prima instanță, la care a achiesat și instanța de apel, și care practic se rezumă la inexistența legăturii de cauzalitate între infracțiunile comise de inculpat și prejudiciul patrimonial și nepatrimonial pretins a fi cauzat. Pe de altă parte, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului fiind infracțiuni de pericol nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele, iar existența lor nu necesită producerea unor consecințe patrimoniale, deoarece așa cum s-a arătat de prima instanță, protejează numai relațiile sociale referitoare încrederea publică pe care trebuie să o inspire un asemenea înscris.

Au fost menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii. Cum partea vătămată nu a dovedit cheltuielilor judiciare solicitate, pe care nici nu a înțeles să le cuantifice, Curtea a respins cererea acesteia de obligare a inculpatului la plata acestor cheltuieli. 3. Recursurile declarate împotriva deciziei penale nr. 41 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, partea vătămată B.I., invocând existența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. (respingerea nejustificată de către prima instanță a cererii acestuia de introducere în cauză în calitate de învinuiți / angajare a răspunderii penale a acestora pentru a avea astfel posibilitatea legală de anulare a măsurătorilor și schiței fictive efectuate / întocmită de angajații primăriei orașului Dolhasca numiții P.V.

și O.N.) și inculpatul T.V., circumscris cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 12 C. proc. pen. (menținerea sentinței și a soluției de achitare în primă instanță în temeiul art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. raportat la art. 18 3 C. pen. / iar în subsidiar schimbarea termenului de achitare în acela prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa intenției infracționale) sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare]. 3.1.

Referitor la critica de nelegalitate sub aspect procesual penal invocată de partea vătămată avându-se în vedere conținutul încheierii de ședință din 9 decembrie 2009 dispusă în dosar nr. 5117/86/2009 al Tribunalului Suceava, limitele investirii instanței de fond, cât și precizările părții vătămate cu prilejul dezbaterilor în apel (care a indicat expres că nu înțelege să critice acea încheiere al cărui conținut i-a fost adus la cunoștință), Curtea constată că nu face obiectul prezentei cauze și nu pot fi verificate susținerile apelantei referitoare la faptul dacă măsurătorile realizate și schița întocmită de cei doi angajați ai Primăriei orașului Dolhasca la data de 21 decembrie 2006, sunt sau nu corespunzătoare realității, în condițiile în care față de P.V.

și O.N. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen., pe considerentul că faptele nu există , soluția fiind confirmată de instanța de judecată prin încheierea menționată anterior ce nu a fost contestată de B.I. Sub aspectul laturii civile, Înalta Curte constată că motivul de apel al părții vătămate, vizând acordarea daunelor materiale și morale, este neîntemeiat, pentru argumentele expuse detaliat de prima instanță, constând în inexistența legăturii de cauzalitate între infracțiunile comise de inculpat și prejudiciul patrimonial și nepatrimonial pretins a fi cauzat.

Pe de altă parte, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului fiind infracțiuni de pericol nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele, iar existența lor nu necesită producerea unor consecințe patrimoniale, deoarece așa cum s-a arătat prin sentință, protejează numai relațiile sociale referitoare încrederea publică pe care trebuie să o inspire un asemenea înscris. 3.2. În conformitate cu dispozițiile art. 18 1 alin. (1) C. pen.

– a căror aplicare în principal este cerută de inculpatul-recurent prin casarea deciziei și menținerea sentinței - “ (1) nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concretr, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni; (2) la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele săvârșite a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului”.

Faptele ilicite de fals intelectual și uz de fals a căror realitate obiectivă este recunoscută și de recurent se caracterizează prin aceea că produc o stare de pericol pentru valoare socială pe care legea o apără prin incriminarea lor, adică pentru încrederea publică în autenticitatea înscrisurilor, fiind socotite din punct de vedere social ca având un pericol social deosebit.

Ori în speță, ținând cont de faptele comise de inculpat, de împrejurările și modalitatea în care acestea au fost săvârșite, de urmarea concretă produsă – pe de o parte procesele verbale întocmite în aceste condiții sunt avute în vedere de către procuror și instanță la stabilirea situației de fapt, soluționarea cauzei și angajarea răspunderii penale, iar pe de altă parte este afectat direct, prin percepția creată la nivelul opiniei publice, un întreg corp profesional - de atitudinea procesuală și calitatea inculpatului - persoană investită cu autoritatea statului în aplicarea și respectarea legii penale atribuție de serviciu încălcată flagrant de acesta, Înalta Curte constată la rândul său că s-a adus atingere unor valori sociale importante ale statului de drept, în principal relațiilor sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire un astfel de înscris oficial și în subsidiar relațiilor sociale privitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, fiind întemeiată reținerea caracterului infracțional a faptelor ilicite amintite.

În consecință, decizia atacată este legală și temeinică iar reformarea sa nu se justifică. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea vătămată B.I. și de inculpatul T.V. împotriva deciziei penale nr. 41 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 2 noiembrie 2010.